Cum să manifeşti iubire şi respect în calitate de soţ
„Fiecare dintre voi, în ceea ce îl priveşte, să–şi iubească soţia ca pe sine.“ — EFESENI 5:33.
1, 2. (a) Ce anume arată că divorţul este o problemă în lumea de azi? (b) Spre deosebire de aceasta, ce altă situaţie există?
LA MIJLOCUL anilor ’80 în revista Psychology Today se putea citi: „În prezent peste un milion de cupluri conjugale [din S.U.A.] pun capăt în fiecare an, printr–un divorţ, visurilor de fericire; durata medie a unei căsnicii în Statele Unite este de 9,4 ani. (. . .) Într–adevăr, se pare uneori că nimeni din această ţară nu are parte de o căsnicie fericită“ (Ediţia din iunie 1985). Luîndu–i în considerare atît pe adulţi cît şi pe copii, numărul celor care suferă din cauza desfacerii căsătoriei se ridică în fiecare an la cel puţin 3 000 000 numai într–o singură ţară. Dar divorţul constituie o problemă în toată lumea, fapt care dovedeşte că iubirea şi respectul lipsesc din milioane de căsnicii.
2 Pe de altă parte, există „încă un grup [care] pare că trece neobservat: este vorba de acele cupluri conjugale care, nu se ştie cum, reuşesc să supravieţuiască şi nu îngăduie decît morţii să le destrame“ (Psychology Today). Există deci milioane de cupluri conjugale care se străduiesc din răsputeri să–şi menţină căsnicia pe linia de plutire.
3. Ce întrebări ne–am putea pune personal?
3 Care este situaţia cu căsnicia voastră? Există în ea acel sentiment cald al iubirii şi al respectului între soţ şi soţie? Există în familia voastră o astfel de iubire între părinţi şi copii? Sau constataţi uneori că vă găsiţi într–o situaţie extrem de penibilă în care daţi frîu liber resentimentelor şi neîncrederii? Întrucît nimeni dintre noi nu este perfect, situaţii grele se pot ivi în orice familie, chiar şi acolo unde toţi se străduiesc să se comporte creştineşte. Şi aceasta datorită faptului că „toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“. — Romani 3:23.
4. După cum arată Pavel şi Petru, cine are rolul primordial în promovarea fericirii în familie?
4 Avînd în vedere faptul că greutăţi se pot ivi în orice familie, se naşte întrebarea: Cine are rolul primordial pentru păstrarea unei atmosfere paşnice şi pline de armonie în familie? Apostolul Pavel şi Petru ne dau în scrisorile lor sfaturi directe în acest sens. Iată ce spune Pavel: „Vreau să ştiţi că Cristos este capul oricărui bărbat; la rîndul său, bărbatul este capul femeii; la rîndul său, Dumnezeu este capul lui Cristos.“ El a mai spus: „Fiţi supuşi unii altora în teamă de Cristos. Soţiile să le fie supuse soţilor lor ca Domnului, deoarece soţul este capul soţiei sale, aşa cum şi Cristos este capul congregaţiei“ (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:21–23). În mod asemănător, Petru a scris: „În acelaşi fel [urmînd modelul lui Cristos], voi soţiilor, să fiţi supuse propriilor voştri soţi.“ — 1 Petru 2:21—3:1.
Cristos — un exemplu înviorător
5, 6. În ce fel este Isus Cristos un exemplu în exercitarea autorităţii de cap?
5 Potrivit sfaturilor de mai sus, soţul este, din punct de vedere scriptural, capul familiei. Dar în ce sens este capul? Cum trebuie să–şi exercite el această autoritate? S–ar putea ca unii soţi să considere că este uşor să pretindă respect, dacă spun tot timpul că ei sînt capul casei, şi că Biblia spune asta. Dar se potrivesc vorbele acestea cu exemplul lui Cristos? A pretins Cristos, cu mîndrie, respect de la continuatorii săi? Putem găsi oare vreun moment în care el a spus cu trufie: „Cine–i Fiul lui Dumnezeu aici? Trebuie să mă respectaţi!“ Dimpotrivă, Isus şi–a cîştigat respectul. Cum? Dînd un bun exemplu în comportare, în vorbire şi în faptul de a–i trata pe alţii cu compasiune. — Marcu 6:30–34.
6 Aşadar, cheia pentru exercitarea autorităţii de cap în mod corespunzător, în calitate de soţ şi tată, este faptul de–a urma exemplul lui Isus Cristos. Cu toate că el nu a fost niciodată căsătorit, modul în care şi–a tratat discipolii este un model pentru soţi. Lucrul acesta prezintă, desigur, dificultăţi pentru orice soţ, deoarece Isus este un model perfect (Evrei 4:15; 12:1–3). Totuşi, cu cît un soţ se apropie mai mult de exemplul lui Cristos, cu atît mai profunde vor fi iubirea şi respectul manifestate faţă de el. Aşadar, să examinăm mai atent ce fel de persoană era Isus. — Efeseni 5:25–29; 1 Petru 2:21, 22.
7. Ce le–a oferit Isus continuatorilor săi, şi de unde provenea acel lucru?
7 La un moment dat, Isus a zis unei mulţimi: „Veniţi la mine, voi toţi care trudiţi şi sînteţi împovăraţi şi eu vă voi înviora. Luaţi jugul meu asupra voastră şi deveniţi discipolii mei, fiindcă eu am o fire blîndă şi o inimă umilă, iar voi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este blînd şi sarcina mea este uşoară.“ Ce le oferea deci Isus celor care îl ascultau? El le oferea înviorare spirituală! Dar de unde provenea înviorarea? El tocmai spusese: „Şi nimeni nu îl cunoaşte pe deplin pe Tatăl decît Fiul şi acela căruia Fiul vrea să i–l dezvăluie.“ Aceasta arată că Isus oferea înviorare spirituală vorbindu–le adevăraţilor lui continuatori despre Tatăl său. Dar cuvintele lui Isus lasă să se înţeleagă şi că înviorarea va veni printr–o asociere cu el, deoarece el avea „o fire blîndă şi o inimă umilă.“ — Matei 11:25–30.
Cum să fie înviorători soţii şi taţii
8. În ce fel trebuie să fie înviorător un soţ şi tată?
8 Cuvintele lui Isus ne ajută să înţelegem că un soţ creştin trebuie să fie înviorător pentru familia sa atît în mod spiritual cît şi ca persoană. Prin exemplul său blînd şi prin învăţătura sa, el trebuie să–şi ajute familia să–l cunoască mai bine pe Tatăl ceresc. Comportarea sa trebuie să reflecte mentalitatea şi acţiunile Fiului lui Dumnezeu (Ioan 15:8–10; 1 Corinteni 2:16). Este o înviorare pentru toţi membrii familiei să fie în compania unui asemenea om, deoarece ca soţ, tată şi prieten el este plin de iubire. El trebuie să fie abordabil şi niciodată prea ocupat ca să poată fi consultat. Într–adevăr, el trebuie să ştie să asculte, nu numai să audă. — Iacob 1:19.
9. Cu ce problemă se confruntă, uneori, un bătrîn de congregaţie?
9 Lucrul acesta ne aminteşte de o problemă care, uneori, îi influenţează pe bătrînii din congregaţie şi pe familiile lor. De obicei un bătrîn este ocupat cu satisfacerea necesităţilor spirituale ale congregaţiei. El trebuie să dea un bun exemplu în ce priveşte întrunirile creştine, serviciul de predicare şi lucrarea de păstorire (Evrei 13:7, 17). Totuşi, unii bătrîni s–au istovit efectiv pentru congregaţie. În acest timp, ei şi–au neglijat familiile, suportînd uneori consecinţe dureroase. Într–un caz, un bătrîn era prea ocupat ca să mai studieze cu propriul său fiu, astfel că a desemnat pe altcineva să facă aceasta!
10. Cum pot fi bătrînii echilibraţi în ce priveşte exercitarea autorităţii de cap în congregaţie şi acasă?
10 Ce evidenţiază acest exemplu? Necesitatea ca cineva să păstreze un echilibru între obligaţiile faţă de congregaţie şi cele faţă de soţia şi familia sa. De exemplu, după întruniri bătrînii sînt deseori ocupaţi cu diferite probleme şi discuţii. Dacă este posibil şi practic, nu ar fi oare înviorător pentru soţia şi copiii unui bătrîn, dacă el ar face în aşa fel ca cineva să–i ducă acasă, în loc ca aceştia să trebuiască să aştepte ore în şir la Sala Regatului? Conform cerinţelor biblice, se poate spune că păstorirea începe acasă. Dacă un bătrîn îşi neglijează familia, el îşi periclitează funcţia. Aşadar, bătrînilor, fiţi amabili şi luaţi în considerare nevoile afective, spirituale şi de altă natură ale familiei voastre! — 1 Timotei 3:4, 5; Tit 1:5, 6.
11, 12. Cum poate un soţ creştin să dobîndească sprijinul familiei, şi ce întrebări ar putea să–şi pună fiecare soţ?
11 Un soţ creştin înviorător nu va fi nici despotic, nici tiranic şi nu va lua hotărîri fără să–şi consulte familia. Poate că, la un moment dat, trebuie să se ia o hotărîre referitoare la schimbarea locului de muncă sau a locuinţei sau chiar cu privire la o chestiune simplă, cum ar fi destinderea. Întrucît aceste lucruri se răsfrîng asupra tuturor membrilor familiei, nu ar fi oare un semn de înţelepciune şi de amabilitate dacă ar fi toţi aceştia consultaţi? Opinia lor îl poate ajuta pe capul familiei să ia o hotărîre mai înţeleaptă şi lipsită de egoism. Atunci le va fi mai uşor tuturor celor din familie să îl sprijine. — Compară Proverbe 15:22.
12 Din cele de mai sus reiese clar că un soţ şi tată creştin nu este doar un personaj care menţine disciplina în casă. El trebuie să fie şi înviorător. Soţi şi taţi, sînteţi voi asemenea lui Cristos? Vă învioraţi familiile? — Efeseni 6:4; Coloseni 3:21.
Să locuiţi cu ele conform cunoştinţei
13. Ce sfaturi minunate dă Petru soţilor?
13 După cum s–a văzut deja, atît Petru cît şi Pavel dau sfaturi minunate cuplurilor conjugale. Fiind căsătorit, Petru avea un dublu avantaj în privinţa sfaturilor: experienţă şi îndrumare de la spiritul sfînt (Matei 8:14). El a adresat sfaturi specifice tuturor soţilor: „Voi, soţilor, continuaţi să locuiţi cu ele în mod asemănător, conform cunoştinţei, dîndu–le onoare ca unui vas mai slab, cel feminin.“ O traducere parafrazată de J.W.C. Wand redă versetul astfel: „Soţii trebuie să aplice în acelaşi mod principiile creştine, cu inteligenţă, în relaţiile cu soţiile lor.“ — 1 Petru 3:7.
14. Ce întrebări se nasc acum?
14 Dar ce înseamnă a locui cu o soţie „conform cunoştinţei“ sau „să aplice principiile creştine cu inteligenţă“? Cum poate un soţ creştin să dea onoare soţiei lui? Într–adevăr, cum trebuie să înţeleagă un creştin sfatul lui Petru?
15. (a) De ce eşuează unele căsnicii? (b) Ce anume constituie o veritabilă încercare în căsătorie?
15 Multe căsnicii se bazează doar pe factori de ordin fizic şi pe atracţia sexuală. Totuşi, o căsnicie durabilă nu are sorţi de izbîndă dacă se bazează doar pe frumuseţea fizică, deoarece aceasta nu este durabilă. La cei căsătoriţi de mulţi ani apar, în cele din urmă, firele de păr alb şi ridurile. Dar nu uitaţi că o căsătorie este unirea a două minţi, a două personalităţi, a două medii de educaţie şi a două zestre de valori spirituale, precum şi a două limbaje. Lucrul acesta constituie o veritabilă încercare. Totuşi, înţelegerea constituie factorul esenţial pentru a face căsnicia fericită. — Proverbe 17:1; 21:9.
16. Ce înseamnă ’a locui cu ea conform cunoştinţei‘?
16 Pentru ca un soţ creştin să locuiască cu soţia sa „conform cunoştinţei“ înseamnă, printre altele, că el trebuie, efectiv, să–i înţeleagă necesităţile. Acestea nu sînt doar de natură fizică, ci, lucru mai important, de natură afectivă, psihologică şi spirituală. Dacă el locuieşte cu ea ’conform cunoştinţei‘, el îşi va înţelege rolul pe care i l–a atribuit Dumnezeu lui. Aceasta mai înseamnă ca el să respecte demnitatea ei de femeie, lucru care este diametral opus concepţiei împărtăşite de unii gnostici din timpul lui Petru. În mijlocul acestora „femeile erau dispreţuite ca fiind creaturi inferioare, carnale şi necurate“ (The Anchor Bible). O traducere modernă în spaniolă redă cuvintele lui Petru astfel: „Referitor la bărbaţi: să aveţi tact în viaţa voastră comună, manifestînd consideraţie faţă de femeie, deoarece ea este de o constituţie mai delicată“ (Nueva Biblia Española). Această traducere scoate în evidenţă un amănunt pe care soţii îl uită uneori.
17. (a) Ce înseamnă, printre altele, ’constituţia delicată‘ a ’vasului mai slab, feminin‘? (b) În ce mod poate un soţ să manifeste respect faţă de demnitatea soţiei?
17 De ce este soţia „de o constituţie mai delicată“? Datorită, printre altele, darului ei de a procrea. Viaţa ei, care este capabilă să procreeze, este supusă ciclurilor lunare care includ o perioadă de cîteva zile în care ea are, uneori, senzaţia că este supusă la restricţii sau se simte stresată. Dacă soţul nu ia în considerare acest lucru şi emite aceleaşi pretenţii asupra soţiei sale în fiecare zi a lunii, înseamnă că el nu îi va respecta demnitatea. În acest scop, el dovedeşte că locuieşte cu ea, nu conform cunoştinţei, ci conform necunoştinţei egoiste. — Levitic 18:19; 1 Corinteni 7:5.
Cum să dăm onoare vasului feminin
18. (a) Ce obicei negativ capătă unii soţi? (b) Cum trebuie să se comporte un soţ creştin?
18 Un alt mod prin care soţul poate manifesta iubire şi respect faţă de soţia sa este acela de a dovedi şi exprima apreciere faţă de ea şi faţă de calităţile ei. Un soţ poate căpăta obiceiul de a face remarci jignitoare la adresa soţiei lui sau poate face din ea ţinta ironiilor sale. Poate că un astfel de soţ crede că lucrul acesta îl pune într–o lumină mai bună. În realitate însă efectul este contrariu, căci, dacă el face ca soţia lui să apară drept o proastă în ochii lumii, se naşte întrebarea firească: de ce s–a căsătorit el cu o proastă? La drept vorbind, numai un soţ care nu iubeşte ar recurge la o asemenea tactică. Un soţ iubitor îşi respectă soţia. — Proverbe 12:18; 1 Corinteni 13:4–8.
19. De ce nu se cuvine ca un soţ să–şi înjosească soţia?
19 În unele ţări bărbaţii au chiar obiceiul de a–şi înjosi soţia cu falsă modestie. De exemplu, un soţ japonez îşi prezintă soţia prin cuvîntul „Gusai“, care înseamnă ’soţie proastă sau stupidă‘. Intenţia sa este de a o face pe cealaltă persoană să îndrepte situaţia printr–un compliment adresat soţiei sale. Dar dacă un soţ creştin face o astfel de prezentare, îi ’dă‘ el într–adevăr ’onoare‘ soţiei lui, conform sfaturilor lui Petru? Sau, privind lucrurile sub un alt aspect, vorbeşte el, realmente, adevăr cu semenul său? Crede el, realmente, că soţia sa este proastă? — Efeseni 4:15, 25; 5:28, 29.
20. (a) Ce situaţie contradictorie poate apărea între soţ şi soţie? (b) Cum poate fi aceasta evitată?
20 Uneori soţul manifestă lipsă de iubire şi respect prin simplul fapt că uită că soţia sa este şi soră creştină cu el, nu numai la Sala Regatului, ci în fiecare moment. Cît de uşor este să fie amabil şi politicos la Sala Regatului, dar necivilizat şi brutal acasă! Prin urmare, sfaturile lui Pavel sînt foarte oportune. Iată–le: „Să urmărim lucrurile care favorizează pacea şi pe acelea care sînt spre zidire reciprocă.“ „Fiecare dintre noi să placă aproapelui său în ceea ce este bine, în vederea zidirii acestuia“ (Romani 14:19; 15:2). Nu există un semen mai apropiat ca soţul sau ca soţia.
21. Ce pot face soţii pentru a–şi încuraja soţiile?
21 Aşadar, un soţ creştin iubitor va manifesta apreciere faţă de soţia sa prin vorbe şi fapte, după cum a spus şi poetul anonim:
„Dureri şi griji în căsnicie,
În viaţă, trudă, silnicie,
Dar, de–ţi stimezi scumpa soţie,
Spune–i acum! (. . .)
Doar al ei eşti. Ea te desfată.
Ştii bine că a ta e, toată.
Nu aştepta s–o scrii pe piatră,
Spune–i acum!“
Aceste sentimente sînt confirmate de mama regelui antic Lemuel. Iată un fragment din descrierea pe care o face ea soţiei ideale: „Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi îi aduce laude, zicînd: «Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate» “ (Proverbe 31:1, 28, 29, Biblia sau Sfînta Scriptură, 1966). Soţilor, vă lăudaţi cu regularitate soţiile, sau aţi făcut aceasta numai în perioada de curtare?
22, 23. Pe ce se bazează o căsnicie reuşită?
22 Din această scurtă analiză reiese clar că, pentru ca un soţ să manifeste iubire şi respect în căsnicie, nu este suficient să aducă acasă salariul. O căsnicie reuşită se bazează pe relaţii de iubire, loialitate şi amabilitate (1 Petru 3:8, 9). Odată cu trecerea anilor aceste relaţii trebuie să se adîncească, în timp ce soţul şi soţia îşi apreciază reciproc virtuţile şi calităţile şi învaţă să treacă cu vederea şi să–şi ierte reciproc slăbiciunile. — Efeseni 4:32; Coloseni 3:12–14.
23 Dacă soţul va da tonul în ce priveşte manifestarea iubirii şi respectului în familie, întreaga familie va fi binecuvîntată. Dar ce rol trebuie să joace într–o familie fericită soţia creştină? În articolul următor se va răspunde la această întrebare şi la altele în legătură cu ea.
Vă amintiţi?
◼ Cine are rolul primordial pentru a face ca o familie să fie fericită, şi de ce?
◼ Cum pot soţii să imite exemplul înviorător al lui Cristos?
◼ Ce echilibru este necesar între congregaţie şi responsabilităţile în familie?
◼ Cum poate un soţ ’să locuiască cu soţia lui conform cunoştinţei‘?
◼ Ce înseamnă a ’da onoare soţiei ca unui vas mai slab‘?
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Un bătrîn echilibrat ştie că păstorirea începe acasă