Cum ne poate ocroti smerenia

„Incingeţi-vă cu smerenie unii faţă de alţii . . . Rămîneţi treji, fiţi feghetori“. (1 Pet. 5:5–8)

 1 Spre ce înclină mulţi oameni şi la ce poate duce aceasta?

Ai observat deja că există oameni care sînt foarte preocupaţi de ei înşişi. Mulţi au o ambiţie categorică de a se impune şi înclină să atragă atenţia asupra lor prin comportarea, limbajul sau modul lor de viaţă. Ambiţia şi siguranţa de sine pe care o au ei ar putea însă să ducă în final la o decepţie dureroasă, după cum spune un vechi proverb biblic: „Inaintea căderii, inima omului este trufaşă“ (Prov. 18:22).

 2, 3. (a) Ce a observat Isus la un ospăţ la care fusese invitat? (b) Cum a învăţat Isus la această ocazie pe cei prezenţi ce înseamnă a fi smerit?

² Odată, pe cînd Isus Cristos lua parte la un ospăţ la care îl invitase unul din farisei, a constatat că gazda avea o asemenea mentalitate mîndră. Biblia spune: „El a observat cum ei îşi alegeau locurile cele mai proeminente“ (Luca 14:1, 7). Isus a utilizat această ocazie ca să–i înveţe ce înseamnă a fi smerit. El a povestit următoarea pildă:

³ „Dacă eşti invitat de cineva la o festivitate de nuntă, nu te aşeza pe locul cel mai proeminent. S-ar putea întîmpla ca unul mai distins ca tine să fi fost invitat în acelaşi timp de el şi să vină cel ce te-a invitat pe tine şi pe el şi să spună: ‘Dă locul acestuia’. Si apoi te vei ridica ruşinat ca să ocupi locul cel mai de jos. De aceea, cînd eşti invitat, du-te şi aşeazăte pe locul cel mai de jos, pentru ca atunci cînd va veni cel ce te-a invitat să-ţi zică: ‘Prietene, mută–te mai sus’. Atunci vei fi cinstit în faţa tuturor oaspeţilor. Căci oricine se înalţă el însuşi, va fi înjosit şi cine se înjoseşte el însuşi va fi înălţat“ (Luca 14:8–11).

 4, 5. (a) De care lucruri ne poate ocroti smerenia? (b) Ce pildă a povestit Isus oamenilor care se credeau drepţi?

⁴ Cu ce cuvinte clare şi simple a arătat deci Isus cum ne poate ocroti smerenia! (Prov. 16:18). Dar ea nu ne păzeşte numai de a ajunge într-o situaţie penibilă în ochii oamenilor, ci ne apără şi de a fi condamnaţi de Dumnezeu, căci despre el se spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le acordă bunătate nemeritată“ (Iac 4:6; Luca 20:45–47). Isus a arătat cum consideră Dumnezeu persoanele care sînt mîndre şi preocupate de ele însele, atunci cînd a vorbit cu o altă ocazie cu unii care s-au încrezut în ei înşişi că ar fi drepţi, iar pe restul l-au desconsiderat. (Luca 18:9). El le-a spus pilda despre un fariseu şi un perceptor. El a spus:

⁵ „Fariseul stătea acolo şi a început să se roage în sine următoarele: ‘O, Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau ca acest perceptor. Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zecuială din tot ce cîştig’. Dar perceptorul care stătea la o oarecare distanţă, nu voia nici măcar să ridice ochii spre cer, ci se bătea într-ună pe piept zicînd: ‘O, Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul’. Vă spun vouă: Acesta s-a pogorît acasă dovedit mai drept decît acela; căci oricine care se înalţă el însuşi, va fi înjosit, dar cine se înjoseşte el însuşi, va fi înălţat“ (Luca 18:9–14).

 6 (a) Ce atitudine a întîlnit frecvent Isus? (b) Ce întrebări se ridică, de aceea?

⁶ Citind Biblia, ne impresionează cît de des a întîlnit Isus oameni preocupaţi de ei înşişi şi cît de des a avertizat aceste persoane de înfumurarea lor, spre exemplu, chiar şi atunci cînd a vorbit mulţimilor de oameni şi apostolilor cu puţin înainte de a fi executat în Ierusalim. El a spus: „Nu vă lăsaţi numiţi ‘Rabi’, căci unul singur este învăţătorul vostru, în timp ce voi toţi sînteţi fraţi . . . De asemenea, nu vă lăsaţi numiţi ‘conducători’, căci unul singur este conducătorul vostru, Cristos. Cel mai mare însă dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se înalţă el însuşi, va fi înjosit şi oricine se înjoseşte el însuşi, va fi înălţat“ (Mat. 23:1–12). Dar cu ce folos a accentuat atît de mult Isus necesitatea de a fi smerit? Cui a încercat el să–i ajute îndeosebi prin aceasta? Pe cine voia să ocrotească cu precădere?

ATITUDINEA APOSTOLILOR

 7 Pentru ce n-ar trebui să ne surprindă că există oameni care sînt mîndri sau care se străduiesc după reputaţie?

⁷ Merită să observăm că omul înclină, ca urmare a imperfecţiunii moştenite, să gîndească despre sine mai înalt decît ar fi cazul (Ps. 51:5; Rom. 12:3). In afară de aceasta lumea încearcă să ne aducă la concepţia că am fi mai buni ca alţii, pe baza provenienţei, apartenenţei la un oarecare popor sau pe baza naţionalităţii. Ea promovează în noi şi dorinţa de a face carieră şi de a pune pe alţii în umbră. De aceea, n-ar trebui să ne surprindă că există oameni care se străduiesc după funcţii şi vază. Ei ar putea, în realitate, să conteste că fac aceasta. Altfel ar putea spune: „Nu mă străduiesc după o poziţie înaltă“. Dar ce vădeşte modul lor de procedare?Au arătat,de exemplu, Petru, Iacov şi Ioan, sau unul din ceilalţi apostoli, că ar fi ocupat cu plăcere o poziţie proeminentă? Ce s-a întîmplat astfel într-o zi pe cînd se aflau pe drumul obişnuit spre Capernaum?

 8, 9. (a) Cu privire la ce au ajuns să se certe apostolii lui Isus pe cînd se aflau pe drum spre Capernaum? (b) Cum a arătat Isus cu această ocazie apostolilor săi că aveau o mentalitate greşită?

⁸ Marcu relatează ce s-a întîmplat: „Cînd el [Isus] s-a aflat înauntru, în casă, le-a pus întrebarea: ‘Ce-aţi avut de discutat pe drum?’ Ei au tăcut, căci pe drum se certaseră între ei cine să fie mai mare“. Si Luca relatează despre acest incident, dar evident, nici el şi nici Marcu n-au fost prezenţi la acesta (Marcu 9:33–37; Luca 9:46–48). Apostolul Matei, fusese dimpotrivă prezent şi negreşit i-a fost ruşine fiindcă participase în dispută. Matei nu aminteşte, ce-i drept, ce au discutat ei, dar descrie cum i-a învăţat Isus cu această ocazie ce înseamnă a fi smerit. El scrie:

⁹ „Atunci a chemat la sine un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi a spus: ‘Adevărat vă zic: Dacă nu vă schimbaţi şi nu vă faceţi ca nişte copii mici, în nici un caz nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Căci oricine se smereşte el însuşi ca acest copilaş, acesta este cel mai mare în împărăţia cerurilor’“ (Mat. 18:2–4). Ce bună metodă de a întipări ucenicilor însemnătatea smereniei! Copii mici privesc din fire la părinţii lor şi-i consideră superiori lor. Apostolii trebuiau să se schimbe şi să devină aşa ca nişte copii. Au făcut ei însă aceasta? Si-au schimbat atitudinea?

10 Ce rugăminte i-au adresat Iacov şi Ioan mai tîrziu lui Isus şi cum au reacţionat ceilalţi zece la aceasta?

¹⁰ La puţin timp după aceea, apostolii au plecat cu Isus la Ierusalim, unde acesta şi-a petrecut ultima şi cea mai bogată în evenimente săptămînă a vieţii sale. Marcu raportează următoarele despre ceea ce s-a întîmplat pe drum: „Iacov şi Ioan, cei doi fii ai lui Zebedei, s-au apropiat de el şi i-au spus: ‘Invăţătorule, am dori să faci pentru noi orice-ţi vom cere’. El a spus: ‘Ce voiţi să fac pentru voi?’ Ei au spus: ‘Acordă–ne să şedem în slava ta, unul la dreapta şi unul la stînga ta’“ (Această rugăminte aminteşte probabil de oaspeţii care au umblat după locurile cele mai bune la ospăţul la care fuseseră invitaţi). „Apoi, cînd au auzit ceilalţi zece, au început să se mînie pe Iacov şi Ioan“. Ceilalţi apostoli n-au considerat un lucru corect că Iacov şi Ioan au încercat să-şi asigure pe la spate o poziţie mai înaltă în guvernul lui Isus (Marcu 10:35–41).

11 (a) Ce punct de vedere fals au adoptat apostolii? (b) Cum a încercat Isus să le corecteze mentalitatea?

¹¹ Iacov şi Ioan, şi la fel şi ceilalţi apostoli, au considerat chestiunea dintr-un punct de vedere greşit şi lumesc. Poate ei s-au gîndit la trecut, cînd regii israeliţi din linia lui David guvernaseră secole de-a rîndul şi au presupus, probabil, că regele mesianic Isus Cristos va avea tot un guvern pămîntesc cu bărbaţi în poziţii înalte. Probabil, le-ar fi plăcut să primească o asemenea funcţie înaltă. In toate cazurile, ei nu învăţaseră ce înseamnă a fi smerit. De aceea, Isus a încercat să le corecteze mentalitatea, spunîndu-le: „Stiţi că cei ce stăpînesc peste naţiuni sînt domni peste ele şi mai-marii lor exercită asupra lor autoritate. Intre voi însă să nu fie aşa, ci oricine dintre voi vrea să fie mare să fie slujitorul vostru, şi oricine dintre voi vrea să fie cel dintîi să fie sclavul tuturor“ (Marcu 10:42–44; Mat. 20:20–28).

12 La cine s-a gîndit Isus cu precădere atunci cînd a invitat oamenii adunaţi să fie smeriţi şi să nu se lase numiţi „conducători“?

¹² Fără îndoială, Isus s-a simţit determinat din pricina acestei atitudini a apostolilor, să spună la cîteva zile unei mulţimi de oameni din Ierusalim să fie smeriţi şi să nu se dea „învăţători“ sau „conducători“ (Mat. 23:8–12). Din pricina certurilor repetate dintre apostoli, este posibil ca Isus să se fi decis să le sugereze şi mai drastic necesitatea de a fi smeriţi. După două zile, i s-a oferit ocazia, pe cînd cei doisprezece se adunaseră în sala de sus din Ierusalim, pentru a sărbători ultimul paşte.

13 (a) Cum dovedea gazda în Orient ospitalitate, de obicei, unui oaspete? (b) Ce ocazie s-a oferit pentru apostoli, pe cînd s-au adunat la ultimul lor paşte?

¹³ Deoarece apostolii nu erau oaspeţi, ei foloseau pur şi simplu sala aceea, nu era acolo nici un slujitor care să le fi spălat picioarele. In Orient, unde de obicei se poartă sandale sau se merge desculţ, a fost un act de ospitalitate din partea gazdei să poruncească să fie spălate picioarele vizitatorilor la intrarea în casă. Această însărcinare revenea de obicei celui mai de jos slujitor al casei. Tînăra Abigail a dovedit astfel o smerenie curată cînd a vorbit cu slujitorii lui David şi a spus: „Aici este sclava sa ca servitoare, ca să spele picioarele slujitorilor domnului meu“ (1 Sam. 25:41; Luca 7:44; 1 Tim. 5:10). Apostolii ar fi avut deci o ocazie bună de a-şi face unii altora cu smerenie acest serviciu, dar după cît se pare, spiritul de concurenţă era atît de adînc înrădăcinat în inima lor, încît nici unul dintre ei nu era dispus să facă aceasta. Astfel, au început ospăţul cu picioarele nespălate împotriva obiceiului.

14, 15. (a) Ce serviciu semnificativ a făcut Isus apostolilor săi? (b) Ce voia să întipărească Isus apostolilor săi prin aceasta? Dar ce arată dacă ei au înţeles ceea ce a voit să le spună el?

¹⁴ Apostolul Ioan relatează ce s-a întîmplat atunci: „[Isus] s-a ridicat . . . de la cină şi s-a dezbrăcat de hainele sale, a luat un prosop de in şi s-a încins. După aceea a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu prosopul de in cu care era încins . . . După ce le-a spălat picioarele şi şi-a îmbrăcat hainele şi s-a aşezat iarăşi la masă, le-a spus: ‘Stiţi voi ce v-am făcut eu? Voi îmi ziceţi „învăţător“ şi „domn“ şi o spuneţi pe bună dreptate, fiindcă sînt. Acum dacă eu v-am spălat picioarele deşi sînt domn şi învăţător şi voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora’“ (Ioan 13:1–14).

¹⁵ Ce metodă excelentă de a arăta apostolilor ce înseamnă a fi smerit! Ar trebui să se accepte că ei au înţeles acum despre ce era vorba. El a vrut să le promoveze spiritul de smerenie — o mentalitate care ar fi trebuit să le dea dispoziţia de a efectua cele mai josnice servicii pentru alţii. Dar ce s-a întîmplat? Luca scrie despre ce s-a mai întîmplat în aceea seară: „S-a iscat între timp şi o ceartă aprigă de cuvinte între ei despre cine pare să fie cel mai mare dintre ei“ Luc. 22:24). Iţi poţi imagina aceasta? După toate eforturile lui Isus de a-i învăţa să fie smeriţi, nu s-au lăsat nici acum de ideea că unii ar ocupa un loc mai înalt. Evident, întregul lor mod de viaţă înfluenţat de fariseii şi saducheii mîndri denaturase atît de mult atitudinea lor, încît pur şi simplu nu puteau concepe că toţi erau fraţi şi ocupau aceeaşi poziţie.

16 (a) Care cuvinte ale lui Isus au fost fără îndoială cauza certei? (b) Cum s-a străduit Isus pe mai departe cu răbdare ca să-şi ajute apostolii?

¹⁶ Pricina de ceartă despre cine părea să fie cel mai mare a fost, fără îndoială, ceea ce spusese Isus în noaptea aceea despre împărăţia lui Dumnezeu (Luca 22:16–18). Faptul că el nu s-a mîniat pe apostolii săi şi nu i-a mustrat aspru fiindcă erau atît de mult interesaţi de deosebirile de rang şi fiindcă aveau dorinţa egoistă de a ocupa locurile cele mai proeminente în slava împărăţiei sale, a fost într-adevăr o mărturie grăitoare pentru îngăduinţa şi răbdarea lui. Cu un ton care trăda îngăduinţă şi care le mergea negreşit la inimă, el le zicea repetat: „Regii naţiunilor domnesc ca domni peste ele şi cei ce au autoritate asupra lor sînt numiţi binefăcători. Voi insă să nu fiţi aşa, ci cel ce este mai mare între voi să fie ca cel mai tînăr şi cel care oficiază ca cel mai superior să fie ca cel ce slujeşte“ (Luca 22:25–27).

CE AR TREBUI SA INVATAM DIN ACEASTA?

17, 18. (a) Pentru ce a fost atît de important ca apostolii că înveţe ce înseamnă a fi smerit? (b) La ce a dus încrederea de sine exagerată a apostolilor în acea noapte?

¹⁷ A fost extrem de important că ei au învăţat ce înseamnă a fi smerit. Viaţa lor proprie şi viaţa turmei creştine a fost în joc. Cum aşa? Să vedem la ce a dus atitudinea lor din acea noapte. Isus le-a spus prevenitor: „Toţi vă veţi poticni în noaptea aceasta din pricina mea“. Apostolii însă au replicat că aceasta nu se va întîmpla. Ei au crezut că sînt capabili de orice şi s-au gîndit că nu-l vor renega chiar dacă ar trebui să moară. Răspunsul lui Petru a fost un semn neîndoios al rivalităţii care domnea între ei. De fapt el a zis: „Chiar dacă toţi ceilalţi se vor poticni din pricina ta, eu nu mă voi poticni niciodată!“ (Mat. 26:31–35).

¹⁸ Stim ce s-a întîmplat. Apostolii l-au lăsat jalnic baltă pe maistrul lor. Au fost neatenţi şi n-au luat seama la instrucţiunile lui repetate. In final, au fugit de frică şi l-au lăsat pe Isus pe mînă mulţimii care venise să–l prindă. Petru a tăgăduit chiar de trei ori că–l cunoaşte pe maistrul său. După înţeles, el spusese: „Toţi ceilalţi pot avea o credinţă slabă, dar eu nu. Eu nu te voi părăsi niciodată, Doamne“. Increderea exagerată în el însuşi, care l-a ademenit să ajungă la concepţia că ar fi mai credincios decît alţii, a avut ca urmare faptul că a suferit o „cădere“ groaznică. Cît de important este deci să învăţăm să fim smeriţi! Au învăţat apostolii în final acest lucru?

19, 20. (a) Ce dovezi avem că apostolii au învăţat ce înseamnă a fi smerit? (b) Cum a fost condusă, evident, adunarea creştină din secolul I şi ce arată aceasta în ce priveşte atitudinea apostolilor?

¹⁹ Da, l-au învăţat. Răbdarea pe care a manifestat-o Isus în dragostea lui pentru ei a fost bogat răsplătită. O dovadă pentru aceasta este sinceritatea şi cinstea cu care ei au consemnat învăţăturile lui Isus despre smerenie. Ne putem imagina cum trebuia să se fi simţit cînd se gîndeau cum au procedat. Ei au vrut ca toţi ceilalţi să înveţe din greşelile lor şi, înainte de toate, din învăţăturile excelente ale lui Isus. O altă dovadă că ei au înţeles ce înseamnă a fi smerit, este îndemnurile lor proprii pentru smerenie. Apostolul Petru a scris mai tîrziu: „Să aveţi toţi aceleaşi gînduri . . ., să fiţi smeriţi“ (1 Pet. 3:8).

²⁰ Si în Faptele apostolilor găsim o dovadă pentru faptul că în final ei au învăţat să fie smeriţi. Dacă citim acest text, vom vedea cum apostolii au colaborat armonios pentru a edifica adunarea creştină. Nici unul dintre ei n-a aspirat la cinste sau vază şi n-a procedat aşa ca şi cînd ar ocupa poziţia cea mai înaltă între ei şi ca şi cînd cuvîntul lui ar fi legea superioară. Intrebările importante care se ridicau în adunarea creştină erau decise de o grupă de bărbaţi, printre care se numărau, pe lîngă apostoli, şi alţi bătrîni. Ucenicul Iacov, un frate vitreg al lui Isus, care nu era apostol, a avut după cît se pare preşedinţia atunci cînd a fost hotărîtă chestiunea tăierii împrejur (Fapte 15:16–29; 12:1, 2). Aceasta lasă să se bănuiască că bătrînii care prezidau se schimbau prin rotaţie, cu alte cuvinte, că odată avea preşedinţia unul şi altădată altul. Apostolii au dezvoltat un spirit de veritabilă smerenie.

PENTRU CE ESTE ATIT DE IMPORTANTA SMERENIA

21 Cum a accentuat apostolul Petru necesitatea smereniei?

²¹ Mulţi ani mai tîrziu, apostolul Petru a considerat să accentueze în mod deosebit importanţa smereniei. El a făcut aceasta în cea dintîi dintre scrisorile sale din canonul biblic. In capitolul 4, el menţionează suferinţele la care se puteau aştepta creştinii din pricina credincioşiei lor faţă de Dumnezeu şi apoi spune: „De aceea, dau bărbaţilor mai bătrîni dintre voi acest îndemn . . .: Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu din constrîngere ci din bunăvoie; . . . şi nici ca unii care domnesc peste cei ce sînt moştenirea lui Dumnezeu, ci devenind pilde pentru turmă . . . Voi toţi însă, încingeţi-vă cu smerenie unii faţă de alţii, căci Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dă bunătate nemeritată. De aceea, smeriţi-vă . . . Rămîneţi treji, fiţi veghetori. Impotrivitorul vostru, Diavolul, umblă încoace şi încolo ca un leu răcnitor şi caută pe cine să înghită“ (1 Pet. 5:1–8).

22 Pentru ce a întrebuinţat Petru după ce amintise suferinţele creştinilor, cuvîntul „de aceea“ pentru a-şi introduce îndemnul adresat bătrînilor?

²² Pentru ce spune Petru, după ce a amintit suferinţele creştinilor: „De aceea, dau bărbaţilor mai bătrîni dintre voi acest îndemn“? Fiindcă o lipsă de smerenie la bătrîni putea mări şi mai mult suferinţele şi poverile creştinilor. Smerenia bătrînilor însă are un efect reconfortant şi uşurează fraţilor perseverenţa (Is. 32:1, 2). De aceea, Petru îi îndeamnă pe bătrîni ‘să nu domnească peste cei ce sînt moştenirea lui Dumnezeu, ci să devină pilde pentru turmă’.

23 (a) Care cuvinte ale lui Isus puteau să–l determine pe Petru să–i îndemne pe bătrîni să nu domnească asupra turmei? (b) Cu ce însuşire ar trebui „să se încingă“ bătrînii şi cu ce rezultat?

²³ Evident, Petru şi-a amintit de ceea ce zisese Isus despre domnitorii lumeşti, care „domnesc ca domni peste ele“ şi „exercită autoritate asupra lor“, precum şi de cuvintele: „Voi însă să nu fiţi aşa“ (Marc. 10:42–44; Luca 22:25–27). Nu, bătrînii creştini n-ar trebui să fie ca fariseii mîndri care ziceau altora ce să facă, în timp ce ei înşişi nu erau dispuşi să mişte nici măcar un deget, ca să facă ei înşişi ce pretindeau de la alţii. (Mat. 23:3, 4). Ei trebuiau mai degrabă să fie pilde. Era nevoie să fie dispuşi să facă ei înşişi ce pretindeau de la alţii. Trebuiau să se „încingă cu smerenie“ aşa ca toţi ceilalţi creştini. Corespunzător semnificaţiei cuvîntului gredesc enkombóomai care este redat în 1 Petru 5:5 cu „încingeţi-vă“, ei trebuiau, aşa-zicînd, „să se lege“ tare cu smerenia. Făcînd aceasta, nu se vor gîndi niciodată că ar fi sub demnitatea lor să execute o muncă inferioară, spre exemplu, să cureţe Sala împărăţiei sau să ia parte în toate ramurile serviciului de predicare al adunării creştine.

24 Cum ar putea domni bătrînii asupra turmei şi să stăpînească peste ea?

²⁴ De asemenea, cei ce „se încing“ cu smerenie nu vor pretinde pentru ei vreun confort deosebit sau privilegiu, aşa ca şi cum ar merita ceva mai bun decît restul. N-ar domni, de exemplu, bătrînii asupra fraţilor lor şi n-ar stăpîni asupra lor dacă la congresele cerştine s-ar îngriji ca ei să primească mese speciale şi ca să le fie făcute cele mai bune servicii, în timp ce fraţilor lor ar trebui să primească mîncare mai modestă sau să execute munci mai umile? Sau ar mai fi ei o pildă pentru turmă dacă s-ar aşeza mai în faţă la rîndul de la gheretă ca să primească mîncarea înaintea altora care aşteaptă de mai multă vreme? Fireşte, pot exista cazuri în care cineva este silit din pricina muncii urgente să se bage în faţa rîndului de la gheretă sau să ia mîncarea la o altă oră sau într-un alt loc? Dar ar trebui să se reflecteze adînc în această privinţă. De ce?

25 (a) In ce fel sînt cu ceva mai buni cei ce au capacităţi sau privilegii de serviciu deosebite?

²⁵ Persoanele care au autoritate înclină îndeosebi să creadă că ar fi ceva mai buni şi ar merita mai multă atenţie decît alţii. Dar este corectă această părere? Asemenea persoane ar putea avea, ce-i drept, anumite capacităţi şi de aceea să fie potriviţi ca bătrîni creştini şi să fie în stare să organizeze un congres, dar aceste capacităţi nu-i fac mai buni decît alţii (1 Tim. 3:1–7). In ochii lui Iehova, bătrînii sau oricare alte persoane cu capacităţi deosebite nu sînt mai buni decît fraţii lor. De aceea, ar trebui să ia seama neapărat la sfatul lui Dumnezeu, ‘de a privi în smerenie pe alţii mai presus decît pe sine însuşi’ (Fil. 2:3). O asemenea mentalitate smerită îl întăreşte pe un creştin de „căderea“ groaznică care poate surveni în urma mîndriei (Prov. 16:18; 18:12).

26 In ce fel poate fi un pericol pentru turmă lipsa de smerenie la bătrîni?

²⁶ Smerenia bătrînilor este şi o ocrotire pentru turmă. „Oile“ se pot poticni uşor şi să se abată de la adunarea creştină dacă bătrînii pretind pentru ei privilegii deosebite, dacă se străduiesc după cinste şi vază sau dacă sînt mîndri şi îngîmfaţi. Cuvîntul lui Dumnezeu spune expres: „In darea de cinste, fiecare să o ia înaintea altuia“ (Rom. 12:10). Ce simt însă membrii turmei cînd văd că bătrînii, care ar trebui să fie o pildă, se lasă cinstiţi cu cele mai bune lucruri şi sînt pretenţioşi şi înfumuraţi? Ei se simt, fără îndoială, loviţi. Prin aceasta, suferinţele pe care le îndură ca creştini se măresc şi mai mult şi faptul ar putea duce la o catastrofă.

27 Cum pot rămîne treji bătrînii şi să se păzească ca să nu fie înghiţiţi de Diavolul şi ei şi turma?

²⁷ Ar trebui aşadar să ne mirăm că apostolul Petru a spus prevenitor: „Rămîneţi treji, fiţi veghetori. Impotrivitorul vostru Diavolul, umblă încoace şi încolo ca un leu răcnitor şi caută pe cine să înghită“? Un bătrîn creştin care este mîndru sau înfumurat dă Diavolului ocazia să–l „înghită“ pe el şi foarte probabil şi pe ceilalţi membri ai turmei. Voi bătrîni, străduiţi-vă să nu treziţi nici cea mai mică aparenţă că aţi fi înfumuraţi sau încrezuţi! Incingeţi-vă cu smerenie! Fiţi deschişi, prietenoşi, plini de consideraţie şi compătimitori ca o mamă alăptătoare care-şi nutreşte şi-şi îngrijeşte copii (Efes. 4:21; 1 Tes. 2:7, 8). Luaţi mereu ca pildă pe Isus Cristos, observaţi-i învăţăturile şi faceţi tot ce puteţi ca să–l imitaţi! (Fil. 2:5, 8).

28 Ce speranţă frumoasă de viitor avem şi de unde primim o gustare anticipată despre aceasta?

²⁸ Cît de frumos va fi cînd toţi oamenii vor fi odată smeriţi şi cînd fiecare îl va privi pe altul mai sus decît pe sine însuşi! Va domni o atmosferă binefăcătoare, paşnică. Astăzi primim deja în adunarea creştină o gustare anticipată din binecuvîntarea care se poate simţi prin comuniunea cu bărbaţi, femei şi copii, care sînt cu toţii smeriţi şi neegoişti. Nu sîntem încurajaţi astfel să ne „încingem“ cu smerenie? Ea ne poate ocroti şi păzi de a fi înghiţiţi de Diavolul, ba chiar ne poate ajuta să supravieţuim necazul cel mare şi să trăim veşnic în ordinea nouă dreaptă pe care Dumnezeu o va crea în curînd (Ps. 133:1–3; Apoc. 7:9, 14).