Rezolvarea unor divergenţe serioase

„Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi fraţi, pentru ca orice cuvînt să fie sprijinit pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l adunării; şi dacă nu vrea să asculte nici de adunare, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş.“ — Matei 18:15–17.

Dar dacă un evreu (sau, mai târziu, un creştin) întâmpina dificultăţi serioase din partea unui semen care se închina şi el la Iehova? Cel care considera că se păcătuise împotriva sa trebuia să facă primul pas. El trebuia să discute în particular situaţia cu infractorul. Dacă nu căuta să aducă justificări în favoarea sa, cu siguranţă, că avea mai multe şanse să-şi câştige fratele, mai ales atunci când era vorba doar de o neînţelegere care putea fi repede clarificată. Orice lucru era mult mai uşor de aplanat dacă cei direct implicaţi erau singurii care cunoşteau problema.

Posibilitatea ca un răufăcător nepenitent să fie exclus arată că Matei 18:15–17 nu se aplică la divergenţele minore. Isus se referea la ofense grave, însă de genul celor care pot fi rezolvate chiar de cele două persoane implicate. De exemplu, ofensa ar putea fi o calomnie care să prejudicieze serios reputaţia victimei. Sau se poate referi la probleme financiare, deoarece versetele care urmează conţin ilustrarea lui Isus referitoare la sclavul nemilos căruia i se iertase o mare datorie (Matei 18:23–35). Un împrumut nerestituit la timpul stabilit poate fi doar un neajuns trecător care ar putea fi uşor rezolvat între cele două persoane. Dar el ar putea deveni un păcat grav, adică un furt, în cazul în care cel care ia cu împrumut ar refuza cu încăpăţânare să înapoieze datoria.