S-a folosit Dumnezeu de evoluţie pentru a crea viaţa?

„Tu eşti demn, Iehova, da, Dumnezeul nostru, să primeşti gloria şi onoarea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile şi datorită voinţei tale ele au existat şi au fost create.“ — REVELAŢIA 4:11.

LA SCURT timp după ce Charles Darwin a publicat teoria evoluţiei, multe confesiuni aşa-zis creştine au început să caute modalităţi de a îmbina credinţa în Dumnezeu cu teoria evoluţiei.

În prezent, cele mai proeminente grupări „creştine“ par să accepte ideea că Dumnezeu s-a folosit într-un fel de evoluţie pentru a crea viaţa. Unii susţin că Dumnezeu a preprogramat dezvoltarea universului în aşa fel încât din substanţe chimice lipsite de viaţă să apară în cele din urmă materia vie şi ulterior omul. Cei ce sprijină această teorie a evoluţiei teiste cred că, odată ce i-a dat startul, Dumnezeu nu a mai intervenit în acest proces. Alţii însă sunt de părere că, în general, Dumnezeu a permis apariţia prin evoluţie a majorităţii familiilor de plante şi animale, dar că a intervenit din când în când în proces.

Învăţături compatibile?

Este teoria evoluţiei într-adevăr compatibilă cu învăţăturile Bibliei? Dacă evoluţia ar fi un fapt, atunci relatarea biblică despre crearea primului om, Adam, ar fi în cel mai bun caz o povestioară cu morală şi nu o relatare menită a fi înţeleasă ca atare (Geneza 1:26, 27; 2:18–24). Cum a considerat Isus această relatare biblică? Iată ce a spus el: „Nu aţi citit că cel care i-a creat i-a făcut de la început de sex masculin şi de sex feminin şi a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de soţia sa, şi cei doi vor fi o singură carne»? Aşa că nu mai sunt doi, ci o singură carne. Prin urmare, ceea ce a pus Dumnezeu în acelaşi jug omul să nu despartă“. — Matei 19:4–6.

Aici Isus cita din relatarea despre creaţie consemnată în Geneza, capitolul 2. Dacă Isus ar fi crezut că prima căsătorie ar fi fost o legendă, ar fi menţionat-o el pentru a-şi susţine învăţăturile referitoare la sfinţenia căsătoriei? Nicidecum. Isus a îndreptat atenţia spre relatarea din Geneza deoarece a ştiut că era un fapt real. — Ioan 17:17.

Şi discipolii lui Isus credeau în relatarea despre creaţie consemnată în Geneza. De pildă, în Evanghelia după Luca este consemnată întreaga genealogie a lui Isus, până la Adam (Luca 3:23–38). Dacă Adam ar fi fost un personaj fictiv, în ce punct s-ar fi transformat genealogia din fapt în mit? Dacă rădăcina acestui arbore genealogic ar ţine de mit, cât de demnă de încredere ar fi fost afirmaţia lui Isus că el însuşi era Mesia, născut din linia lui David (Matei 1:1)? Luca, autorul evangheliei ce-i poartă numele, a spus că cercetase „cu minuţiozitate toate lucrurile, de la origini“. Evident, el credea relatarea despre creaţie. — Luca 1:3.

Credinţa apostolului Pavel în Isus era strâns legată de încrederea în relatarea din Geneza. Iată ce a scris el: „Întrucât moartea este printr-un om, învierea morţilor este tot printr-un om. Fiindcă, aşa cum în Adam toţi mor, tot aşa în Cristosul toţi vor fi făcuţi vii“ (1 Corinteni 15:21, 22). Dacă Adam nu ar fi fost adevăratul strămoş al omenirii, cel prin care „a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea“, de ce ar mai fi fost necesar ca Isus să moară pentru a anula efectele păcatului moştenit? — Romani 5:12; 6:23.

A submina credinţa în relatarea despre creaţie din Geneza înseamnă a submina însăşi temelia credinţei creştine. Teoria evoluţiei şi învăţăturile lui Cristos nu sunt compatibile. Orice încercare de a contopi aceste învăţături nu poate naşte decât o credinţă slabă, ce poate fi ‘aruncată [cu uşurinţă] în toate părţile ca de valuri şi purtată încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură’. — Efeseni 4:14.

Credinţă zidită pe o temelie solidă

Biblia a fost ţinta criticismului şi a atacurilor veacuri la rând. Cu toate acestea, textul biblic a fost dovedit ca adevărat în repetate rânduri. Subiectele istorice, medicale şi ştiinţifice abordate de Biblie s-au dovedit demne de încredere. Sfaturile sale privitoare la relaţiile interumane sunt demne de încredere şi au trecut proba timpului. Spre deosebire de filozofiile şi teoriile omeneşti, care asemenea ierbii încolţesc, iar după un timp se usucă, Cuvântul lui Dumnezeu „rămâne pentru totdeauna“. — Isaia 40:8.

Teoria evoluţiei nu ţine doar de sfera ştiinţei. Ea este o filozofie omenească ce a apărut şi a înflorit în timp. În ultimii ani însă, în urma eforturilor de a infirma dovezile tot mai numeroase ale existenţei unui proiect în natură, teoria originală a lui Darwin a „evoluat“, mai bine zis, a suferit unele „mutaţii“. Vă invităm să examinaţi în continuare acest subiect, citind celelalte articole din acest număr, precum şi publicaţiile prezentate pe această pagină şi la pagina 32.

Vă veţi da seama, probabil, că analiza acestui subiect vă va spori încrederea în ceea ce spune Biblia despre trecut. Lucru şi mai important, credinţa în promisiunile Bibliei referitoare la viitor vă va fi întărită (Evrei 11:1). De asemenea, poate că vă veţi simţi impulsionaţi să-i aduceţi laude lui Iehova, cel „care a făcut cerurile şi pământul“. — Psalmul 146:6.

LECTURI SUPLIMENTARE

O carte pentru toţi oamenii Această broşură prezintă dovezi clare ale autenticităţii Bibliei

Există un Creator care se interesează de voi? Veţi analiza mai multe dovezi ştiinţifice şi veţi afla de ce un Dumnezeu iubitor permite suferinţa

Ce ne învaţă în realitate Biblia? În capitolul 3 al cărţii se răspunde la întrebarea „Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ?“

[Text generic pe pagina 10]

Isus credea relatarea despre creaţie din Geneza. Se înşela el oare?

[Chenarul de la pagina 9]

CE ESTE EVOLUŢIA?

Potrivit uneia dintre definiţiile termenului „evoluţie“, aceasta este o „dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces“. Termenul are însă mai multe sensuri. De pildă, e folosit pentru a denumi schimbări majore suferite de corpurile neînsufleţite, cum ar fi dezvoltarea universului. El se referă şi la schimbările mici la nivelul organismelor vii, de exemplu la adaptarea plantelor şi a animalelor la mediu. Cel mai adesea însă, cuvântul „evoluţie“ e asociat teoriei potrivit căreia viaţa a apărut din substanţe chimice neînsufleţite, la început sub forma unor celule ce s-au reprodus, dezvoltându-se încet-încet şi generând forme de viaţă din ce în ce mai complexe. Potrivit teoriei, cel mai inteligent produs al evoluţiei este omul. Pe parcursul acestor articole, termenul „evoluţie“ e folosit cu acest al treilea sens.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 10]

Fotografia din spaţiu: J. Hester şi P. Scowen (AZ State Univ.), NASA