După „zilele din urmă” regatul mesianic al lui Dumnezeu!
1. (a) Ce se subînţelege prin expresia „zilele din urmă”? (b) Au avut un sfîrşit „zilele din urmă” ale sistemului iudaic?
O PERIOADĂ care se numeşte „zilele din urmă” trebuie ca în mod normal să aibă un sfîrşit. Astfel, în ce-i priveşte pe israeliţi şi templul lor reconstruit din Ierusalim, acele „zile” s-au sfîrşit în anul 70 e.n. Altfel de ce s-ar fi numit „zilele din urmă”? Dar istoriceşte trebuia ca ele să aibă un sfîrşit (télos). De altfel, vorbind despre acele zile finale ale sistemului iudaic de lucruri, Isus a declarat: „Atunci va fi un necaz aşa de mare cum n-a avut loc de la începutul lumii pînă în prezent, nu, şi nici nu va mai avea loc. De fapt, dacă acele zile nu ar fi scurtate, nici [un fel de] carne n-ar fi salvată. Dar din cauza celor aleşi acele zile vor fi scurtate.” — Mat. 24:21, 22; Marcu 13:19, 20.
2. (a) Cine erau „cei aleşi” din cauza cărora a fost scurtat „necazul cel mare” care s-a abătut asupra Ierusalimului? (b) Ce interpretare ar face să pară exagerate cuvintele profetice ale lui Isus?
2 Se spune că în Ierusalim au existat 97 000 de iudei supravieţuitori ai asediului şi devastării oraşului lor sfînt şi a templului său construit de către regele Irod. Aceştia însă nu erau „cei aleşi” din cauza cărora a fost scurtat „marele necaz.” Dimpotrivă, cei aleşi erau creştinii care după ridicarea primului asediu din anul 66 e.n. au ascultat cu promptitudine de sfatul lui Isus dat în Matei 24:16–20 şi au fugit din oraşul condamnat şi din provincia Iudeea. Evenimentele epocii au fost tragice. Dar dacă cuvintele lui Isus din Matei 24:21, 22 şi Marcu 13:19, 20 nu ar privi decît sfîrşitul (télos) Ierusalimului din anul 70, atunci ele ar aluneca în exagerare pentru că acela nu a fost cel mai mare necaz care a avut loc în întreaga istorie umană.
3. Cum trebuie considerată distrugerea Ierusalimului antic dacă vrem ca cuvintele lui Isus să primească justele lor proporţii?
3 Superlativul întrebuinţat de către Isus nu îşi primeşte justele sale proporţii decît atunci cînd nimicirea Ierusalimului este privită ca fiind prefigurarea sau prevestirea unui „mare necaz” inegalabil care rămîne să vină de aici înainte. Este vorba de distrugerea creştinătăţii care pretinde acum că are un miliard de membri. Odată cu această distrugere va începe nimicirea întregului imperiu mondial al religiei false. Imediat după aceea va urma distrugerea tuturor elementelor lumii care au divorţat de acest imperiu al religiilor false de origine babiloniană dar care nu au susţinut în schimb regatul mesianic al lui Dumnezeu. Numărul oamenilor care vor pieri în acest „mare necaz” îl va depăşi cu mult pe acela al victimelor potopului din anii 2370–2369 î.e.n.
4. (a) Ce epocă trebuia să fie marcată prin „războaie şi veşti de războaie”? (b) Ce indică faptul că este vorba de „un început al durerilor strîmtorării”?
4 Conform profeţiei lui Isus consemnată la Mat. 24:4–22, „războaiele şi veştile de războaie” caracterizează o perioadă precisă de timp. Pentru sistemul iudaic de lucruri pe care discipolii l-au menţionat în primul rînd în întrebarea pe care i-au pus-o lui Isus, această epocă a fost aceea a „zilele din urmă” cuprinse între anii 29 şi 70. Aceşti ani au fost marcaţi într-adevăr prin „războaie şi veşti de războaie,” ca şi prin foamete, epidemii, cutremure de pămînt. Fără îndoială că iudeii au simţit efectele acestor lucruri dezastruoase, dar Isus a declarat că aceste lucruri nu aveau să fie decît „un început al durerilor strîmtorării” (Mat. 24:8). Ele nu erau durerile finale ale morţii.
5. (a) Au dus oare evenimentele din primul secol la „prezenţa” lui Cristos şi la „încheierea sistemului de lucruri”? (b) A atins oare predicarea Regatului în acel timp proporţiile pe care le anunţase Isus? Şi de ce nu?
5 Aceste evenimente au dus la sfîrşitul (télos) sistemului iudaic din Palestina. Dar după cum putem vedea astăzi, ele nu s-au dovedit a fi „semnul” prezenţei (lui Cristos) şi al încheierii sistemului de lucruri despre care i-au vorbit lui Isus discipolii în întrebarea lor (Mat. 24:3; Marcu 13:4). În „zilele din urmă” ale sistemului iudaic, predicarea „acestei veşti bune a Regatului . . . pe tot pămîntul locuit, ca mărturie pentru toate naţiunile” nu s-a putut efectua decît la scară limitată, datorită numărului mic de predicatori ai Regatului, precum şi datorită faptului că acestia erau persecutaţi (Mat. 24:9–14). Dar în faţa lor se deschide întreaga lume, căci Regatul nu trebuia predicat numai iudeilor circumcişi. După învierea sa, Isus le-a ordonat discipolilor săi să se ducă şi „să facă discipoli dintre oamenii tuturor naţiunilor” (Mat. 28:19, 20). Această predicare la scară mondială a Regatului nu avea să aibă loc decît mult mai tîrziu, după anul 70.
6. (a) Ce trebuia să vină după necazul care urma să se abată asupra iudeilor? (b) De ce nu trebuia să poarte „cei aleşi” doliu (sau să jelească) împreună cu „toate triburile pămîntului”?
6 Referindu-se „la necazul cel mare” care s-a abătut asupra Ierusalimului în anul 70, Isus a continuat să vorbească despre lucruri care trebuia să vină „imediat după necazul din acele zile” (Mat. 24:29). Urma să apară „semnul Fiului Omului;” urma apoi să poarte doliu (să jelească) „toate triburile pămîntului” (şi nu numai cele douăsprezece triburi împrăştiate ale Israelului carnal). Mai trebuia apoi să urmeze o strîngere a numărului complet al celor „aleşi.” Aceşti „aleşi” nu aveau însă să se alăture „tuturor triburilor pămîntului” pentru a purta doliu (pentru a jeli) din cauza catastrofei mondiale viitoare. Mai degrabă ei aveau să se bucure, datorită „semnului Fiului Omului” apărut în cer (Mat. 24:30, 31). Ei aveau să fie fericiţi să constate că vechiul sistem mondial de lucruri a ajuns să-şi trăiască „zilele din urmă.” Această constatare se impune imediat după 1914, anul funest în care omenirea a cunoscut primul său război mondial.
7. Potrivit rugăciunii Tatăl Nostru, ce trebuie să vină după „zilele din urmă” ale sistemului mondial?
7 Cînd se vorbeşte de „zilele din urmă” ale unui lucru noi aşteptăm ca după ele să urmeze altceva. Ce va urma după „zilele din urmă” ale prezentului sistem mondial? Indiferent ce spun profeţii lumii cu privire la stările care vor exista după un eventual al treilea război mondial pe planeta noastră, martorii lui Iehova anunţă venirea Regatului mesianic al lui Dumnezeu, a acelui Regat pentru care i-a învăţat Isus pe discipolii săi să se roage în Tatăl Nostru. — Mat. 6:9, 10.
8. De ce creştinii trebuie ca să rostească întotdeauna rugăciunea Domnului, în ciuda celor scrise de Pavel în Col. 1:13?
8 Astăzi noi încă mai continuăm să facem această rugăciune, cu toate că Pavel, prin anii 60–61 e.n., a scris următoarele în scrisoarea sa către Coloseni (1:13): „El [Tatăl ceresc] ne-a eliberat de sub autoritatea întunericului şi ne-a transferat în Regatul Fiului iubirii sale.” Pavel se referea aici la un regat spiritual în care creştinii din Colose fuseseră transferaţi, cu toate că se mai aflau încă în carne şi încă mai trăiau aici pe pămînt într-un oraş întunecat din punct de vedere spiritual din Asia Minor. Fără îndoială că starea lor spirituală pe pămînt sub domnia lui Satan Diavolul nu a constituit împlinirea cuvintelor din rugăciunea Domnului: „Tată, să-ţi fie numele sfinţit. Să vină Regatul tău” (Luca 11:2; Mat. 6:9, 10). Pentru ca această rugăciune să primească un răspuns complet trebuia ca Fiul iubirii lui Dumnezeu să fie investit cu o putere superioară simplei regalităţi spirituale asupra discipolilor săi de pe pămînt.
REGELE MESIANIC ŞI SUPUŞII SĂI
9, 10. (a) Ce dimensiune a dat Isus regalităţii sale în parabola despre oi şi capre? (b) După ce acţiune a lui Isus are loc această lucrare de separare? Ce semnificaţie şi ce consecinţe are acest eveniment?
9 În profeţia sa privitoare la „încheierea sistemului de lucruri,” Isus a vorbit despre regalitatea sa în înţelesul deplin al cuvîntului. Conform relatării apostolului Matei, Isus şi-a încheiat profeţia cu ilustraţia privitoare la oi şi la capre. Parabola sa consemnată la Mat. 25:31, 32 începe cu următoarele cuvinte: „Cînd Fiul Omului va veni în gloria sa şi toţi îngerii împreună cu el, atunci se va aşeza pe tronul său glorios. Şi vor fi adunate înaintea lui toate naţiunile iar el îi va despărţi pe oameni [nu pe naţiuni] unul de altul aşa cum desparte păstorul oile de capre.” Lucrul acesta are loc după ce Satan Diavolul şi demonii săi sînt izgoniţi din locuinţa lor cerească şi deposedaţi de privilegiile lor, pentru a fi limitaţi la vecinătatea pămîntului nostru de către regele întronat Isus Cristos. Descrierea profetică a acestor evenimente o aflăm în Apocalips 12:5–9. Cît despre semnificaţia lor iată ce putem citi:
10 „Iar eu [Ioan] am auzit un glas puternic în cer spunînd: ,Acum a sosit salvarea şi puterea şi regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului său, căci el l-a aruncat jos pe acuzatorul fraţilor noştri, pe cel care îi acuză zi şi noapte în faţa Dumnezeului nostru! Şi ei l-au învins datorită sîngelui Mielului şi datorită cuvîntului mărturiei lor şi ei nu şi-au iubit sufletele lor nici chiar în faţa morţii. De aceea bucuraţi-vă voi, ceruri, şi voi care locuiţi în ele! Vai de pămînt şi de mare pentru că Diavolul a coborît la voi cuprins de o mînie mare, ştiind că are o scurtă perioadă de timp.’” — Apoc. 12:10–12.
11. (a) Potrivit faptelor, cînd au început să călărească cei „patru călăreţi ai Apocalipsului”? (b) Cărei perioade anunţate de către Isus în profeţia sa despre „zilele din urmă” îi corespunde epoca de războaie în care trăim noi de la 1914?
11 Care persoană bine informată ar putea nega faptul că a venit în secolul nostru al douăzecilea un asemenea extraordinar „vai pentru pămînt şi mare” după anul 1914, an în care, potrivit tuturor dovezilor, au început să călărească aşa-numiţii „patru călăreţi ai Apocalipsului?” (Vezi Apoc. 6:1-8.) Acesta trebuie să fie un „semn” evident că „zilele din urmă” ale prezentului sistem mondial au început în 1914 şi că noi trăim de atunci „încheierea sistemului de lucruri.” După ce Satan Diavolul şi demonii săi au fost expulzaţi din ceruri, şi ei îşi trăiesc „zilele din urmă” aşteptînd să fie aruncaţi în abis înainte de a începe domnia de o mie de ani a lui Mesia Isus (Apoc. 20:1–3, 7). Primul război mondial din 1914 şi apoi al doilea din 1939 precum şi numeroase alte conflicte care au urmat după 1945 pe întregul pămînt, constituie o paralelă modernă a „războaielor şi a veştilor de războaie” (fără să mai vorbim de foamete, de epidemii şi de cutremure de pămînt) care, potrivit cuvintelor lui Isus, au făcut din anii 29–70 „zilele din urmă” ale sistemului iudaic, concentrat în jurul Ierusalimului şi a templului reconstruit.
12. De vreme ce în anul 70 Ierusalimul n-a cunoscut deplina realizare a lucrurilor anunţate de Isus în Mat. 24:21, 22, spre ce se îndreaptă sistemul mondial de lucruri de astăzi?
12 Groaznica strîmtorare care a lovit Ierusalimul în anul 70 e.n. nu a realizat pe deplin ceea ce a anunţat Isus în profeţia sa consemnată în Mat. 24:21, 22. În schimb Ierusalimul prefigurat prin cel din antichitate, adică creştinătatea şi imperiul mondial al religiei false precum şi întregul sistem de lucruri, se îndreaptă în mod inevitabil către „necazul cel mare cum n-a avut loc de la începutul lumii pînă în prezent, nu şi nici va mai avea loc.” De asemenea nu sîntem surprinşi să vedem că se realizează profeţia pe care a făcut-o apostolul Pavel prin anul 65 al erei noastre pe care o găsim la 2 Tim. 3:1: „Să ştii [Timotei] cu siguranţă, că în zilele din urmă vor fi timpuri dificile.” The Jerusalem Bible.
ÎNAINTE DE SFÎRŞIT, O MĂRTURIE MONDIALĂ!
13. Potrivit cu Apoc. 12:11, ce altă particularitate marchează „încheierea sistemului de lucruri”?
13 Referindu-se la Satan Diavolul, expulzat din ceruri, Apoc. 12:11 arată că creştinii pe care i-a acuzat el „l-au învins . . . datorită cuvîntului mărturiei lor.” Realizarea acestui pasaj constituie o altă particularitate care, potrivit cuvintelor lui Isus, trebuia să permită recunoaşterea „încheierii sistemului de lucruri.” Care este această particularitate? Isus a zis: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe întreg pămîntul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfîrşitul [télos]” (Mat. 24:14). Această lucrare trebuia să preceadă sfîrşitul „zilele din urmă.”
14. În ce măsură a depăşit mărturia finală pe aceea care a fost depusă în cursul „zilelor din urmă” ale sistemului iudaic de lucruri?
14 Această mărturie pe care au depus-o martorii lui Iehova de la sfîrşitul primului război mondial din 11 noiembrie 1918, a depăşit în mod covîrşitor mărturia internaţională care a fost depusă în timpul „zilelor din urmă” ale sistemului iudaic de lucruri, între anii 29 şi 70 era noastră. În acea epocă lucrarea aceea a fost făcută în Asia, în Europa şi în Africa. Dar astăzi ea este răspîndită nu numai în aceste trei continente ci şi în cele două Americi, în Australia, în insulele Pacificului şi pe întregul pămînt.
15. Ce spun batjocoritorii pentru a minimaliza această realizare?
15 Batjocoritorii minimalizează această realizare şi fac observaţia că misionarii creştinătăţii au trecut prin toate aceste locuri încă înainte de a fi apărut martorii creştini ai lui Iehova. E adevărat; dar mesajul Regatului pe care îl predică martorii lui Iehova de la 1914 se deosebeşte enorm de ceea ce au publicat misionarii creştinătăţii înainte şi după 1914.
16, 17. (a) Ce deosebire există între mărturia Regatului care se depune de la sfîrşitul primului război mondial din 1918 şi ceea ce au învăţat misionarii creştinătăţii? (b) Ce a spus Turnul de veghere (în ediţia sa din 1 iulie 1920, engl.) în această privinţă?
16 Prin ce anume se deosebeşte? Prin faptul că el n-a fost o mărturie privitoare la Regatul menţionat în Col. 1:13, adică la „Regatului Fiului iubirii lui Dumnezeu” în care erau deja transferaţi cei 144 000 de israeliţi spirituali (Apoc. 7:1–8). Ceea ce au predicat martorii lui Iehova în întreaga lume de la 1918 încoace este ceva unic, ceva ce identifică epoca noastră drept „zilele din urmă” ale prezentului sistem politic, social, juridic şi militar. Este vorba de o mărturie mondială referitoare la un guvern regal stabilit în prezent în cer şi care a primit puterea de a-l expulza pe Diavol şi pe demonii săi departe de tronul său (Apoc. 12:5–9). La mai puţin de doi ani de la sfîrşitul primului război mondial Turnul de veghere şi vestitorul prezenţei lui Cristos, în ediţia sa engleză din 1 iulie 1920 a publicat un articol intitulat „evanghelia Regatului.” Articolul cita Matei 24:14 spunînd sub subtitlul „Cu toţii la lucru”:
17 „Evanghelie înseamnă veste bună. Vestea bună priveşte aici sfîrşitul ordinii vechi de lucruri şi instaurarea Regatului lui Mesia. Ea înseamnă că noaptea întunecată a păcatului şi a mîhnirii este gata să se sfîrşească. Ea înseamnă că imperiul lui Satan cade, pentru a nu se mai ridica niciodată.” — Paginile 199, 200.
18. (a) Conform profeţiei lui Isus, după ce va trebui să vină sfîrşitul? (b) În ce priveşte profeţia lui Ioel 2:28, 29, „zilele noastre din urmă” sînt o paralelă a cărei epoci din trecut?
18 Cînd predicarea acestei veşti bune a regatului Mesianic stabilit în ceruri în 1914 va ajunge la extinderea pe care o doreşte Dumnezeu, „atunci va veni sfîrşitul [télos]” (Mat. 24:14). Astfel această predicare finală a Regatului în lumea întreagă are loc în cursul „zilelor din urmă” ale prezentului sistem de lucruri. Prin urmare această epocă este foarte potrivită pentru realizarea finală a profeţiei din Ioel 2:28, 29, întocmai aşa cum a existat şi o împlinire iniţială a profeţiei în zilele apostolului Petru şi ale celorlalţi apostoli, după cum a explicat Petru în Ziua a cincizecea anul 33 al erei noastre. Astfel, „zilele noastre din urmă” sînt paralela modernă a „zilelor lor din urmă.”
19. Pentru ca „zilele noastre din urmă” să fie conforme în toate punctele cu cele ale apostolilor, ce eveniment din primul secol trebuie să-şi găsească o paralelă modernă?
19 Însă ca paralela să fie conformă în toate punctele cu evenimentele din trecut, trebuie ca şi în „zilele noastre din urmă” să existe o revărsare a spiritului sfînt al ungerii peste „orice fel de carne” (Fapte 2:16–19). A avut loc aşa ceva? Noi răspundem fără ezitare că de la anul 1914 Ioel 2:28, 29 a cunoscut o remarcabilă realizare. În cursul primului război mondial duşmanii regatului mesianic şi mai ales clerul creştinătăţii a reuşit să provoace interzicerea sau împiedicarea serioasă a predicării Regatului de către servii unşi ai lui Iehova. Situaţia aceasta a fost asemănătoare situaţiei discipolilor lui Isus în cursul celor 51 de zile care s-au scurs între moartea de la 14 Nisan a lui Isus şi dimineaţa Zilei a cincizecea de la 6 Sivan. În a cincizecea zi după învierea Domnului lor puţinii săi discipoli adunaţi la Ierusalim au primit putere de sus cînd spiritul ungerii a venit asupra lor şi ei au devenit martori publici.
20. Ce s-a întîmplat după liberarea servilor de răspundere ai Societăţii Watch Tower, în acord cu ceea ce s-a anunţat în Apoc. 11:7–13?
20 Tot la fel după ce funcţionarii Societăţii Watch Tower şi însoţitorii lor au fost eliberaţi din penitenciarul federal din Atlanta, Georgia (din Statele Unite), în luna martie a anului postbelic 1919, spiritul sfînt a început să acţioneze cu putere asupra rămăşiţei servilor consacraţi şi botezaţi ai lui Iehova care se aflau pe pămînt. Sub forţa îndrumătoare a acestui spirit ei s-au dedicat lucrării prezentate în Mat. 24:14, care constă în depunerea unei mărturii finale cu privire la regatul lui Dumnezeu întemeiat, şi aceasta pînă cînd vine „sfîrşitul.” În felul acesta se împlineşte ceea ce anunţă Apoc. 11:7–13 în termeni ilustrativi sau simbolici.
21. (a) Ce au făcut mii de iudei la Ierusalim în Ziua a cincizecea a anului 33? (b) Tot la fel, prin ce s-au remarcat congresele generale care s-au ţinut după 1919?
21 În anul 33 vreo 3 000 de iudei veniţi să asiste la sărbătoarea Zilei a cincizecea, au fost botezaţi la Ierusalim „în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfînt,” cu asigurarea primirii acestui spirit sfînt. Mai tîrziu numărul celor care au primit spiritul ungerii s-a ridicat la circa 5 000 (Fapte 2:37–41; 4:4; Mat. 28:19, 20]. În ce priveşte ,zilele noastre din urmă,’ la mai puţin de şase luni după liberarea membrilor personalului sediului central al Societăţii Watch Tower, care fuseseră deţinuţi în Atlanta, la Cedar Point, Ohio, (Statele Unite) s-a ţinut între 1 şi 8 septembrie 1919 un congres general cu prilejul căruia au fost botezate în lacul Erie peste 200 de persoane, cu speranţa de a fi botezate şi în corpul spiritual al lui Cristos. La al doilea congres de la Cedar Point care s-a ţinut cu trei ani mai tîrziu, au fost botezate 361 de persoane care aveau speranţa de a fi membri ai corpului spiritual al lui Cristos, în ceruri. La congresul din Columbus din anul 1924 numărul celor botezaţi s-a ridicat la 485.
22. Ce aplicare a lui Ioel 2:28, 29 a fost tratată la congresul de la Indianapolis din 1925? Cum a dovedit Iehova că el îşi respectă datele sale calendaristice şi profeţiile sale?
22 În anul 1925 la congresul de la Indianapolis din statul Indiana, pe lîngă faptul că au fost numeroşi botezaţi, s-a rostit totodată şi o cuvîntare de importanţă capitală. Titlul ei era „Spiritul sfînt revărsat” şi trata despre o aplicare modernă a lui Ioel 2:28, 29. Cuvîntarea a anunţat totodată că numărul celor care se împărtăşeau din pîine şi din vin la Sărbătoarea anuală a Cinei Domnului depăşea cu mai multe mii toate cifrele înregistrate vreodată. (Vezi Watch Tower din 15 noiembrie 1925, paginile 339, 344, engl.) Astfel este limpede că în ,zilele noastre din urmă’ în care trăim de la 1914 Iehova a revărsat spiritul său sfînt într-un mod deosebit de marcant pentru a dovedi că el îşi respectă datele sale calendaristice şi că este un Profet infailibil. În curînd aceste „zile din urmă” vor ajunge la „sfîrşitul” (télos) lor în cel mai mare „necaz” pe care l-a cunoscut pămîntul.
23. Ce guvern va domni după sfîrşit? Ce binefaceri le va aduce supravieţuitorilor „necazului” cît şi celor morţi, faptul că Isus i-a răscumpărat?
23 Ce se va petrece în cele din urmă? Apoc. 19:11 pînă la 20:6 ne răspunde: regatul mesianic de o mie de ani al lui Iehova Dumnezeu va întemeia „pacea pe pămînt printre oamenii cu bunăvoinţă.” Aceasta se va întîmpla mai întîi printre supravieţuitorii tereştri ai „necazului cel mare,” adică printre membrii rămăşiţei acelora asupra cărora a fost revărsat spiritul sfînt în „zilele din urmă” precum şi printre membrii „mulţimii mari” a însoţitorilor lor asemănători oilor, care vor rămîne fideli pînă la „sfîrşit” (télos) (Luca 2:14; Mat. 24:21; Apoc. 7:9, 14, 15). Apoi, la timp cuvenit, cînd acei o mie de ani se vor îndrepta în mod maiestuos spre succesul final, noi vom asista la învierea tuturor morţilor. Aceştia vor răspunde la glasul lui Isus, Mielul lui Dumnezeu. Regele mesianic care şi-a dat viaţa sa omenească perfectă ca preţ de răscumpărare pentru toţi. — Apoc. 20:11–21:4; Ioan 5:28, 29.
[Text generic pe pagina 20]
Oricît de groaznică a fost ea, totuşi distrugerea Ierusalimului, din anul 70, nu a constituit cel mai mare „necaz” al istoriei umane. — Mat. 24:21.
[Chenarul de la pagina 18]
Lucrarea de predicare pe care o realizează martorii lui Iehova de la anul 1914 este radical diferită de aceea pe care au efectuat-o misionarii creştinătăţii, pentru că:
Ea are loc în cursul „zilelor din urmă” ale prezentului sistem corupt de lucruri.
Ea prezintă întemeierea regatului lui Dumnezeu ca pe un fapt real petrecut în 1914.
Ea este marcată de o remarcabilă revărsare a spiritului lui Dumnezeu de la 1919 şi de realizarea completă a lui Ioel 2:28, 29.
Punctul ei culminant va fi sfîrşitul sau télos al „zilelor din urmă,” în cel mai mare necaz pe care l-a cunoscut vreodată pămîntul.
Ea oferă rămăşiţei unse şi „mulţimii mari” minunata speranţă de a rămîne în viaţă şi de a intra în domeniul regatului milenar al lui Mesia.
Ea anunţă că Dumnezeu îşi va împlini în curînd promisiunea de a-i aduce pe cei morţi la viaţă prin înviere pe un pămînt paradiziac.