„Întîi vor învia cei morţi în Cristos“

 1. De ce este învierea o necesitate pentru ca morţii să poată trăi din nou şi cum a pus Dumnezeu bazele necesare învieri?

CE SPERANŢĂ ar exista pentru morţii omenirii dacă nu ar fi promisiunea învierii? Învierea morţilor este o absolută necesitate pentru că sufletul uman nu este nemuritor. Prin urmare, la moartea corpului nu se poate intra într-o viaţă mai deplină, pe un plan superior, într-o lume invizibilă (Ezech. 18:4, 20; Is. 53:12). Pentru ca omenirea moartă să poată trăi din nou undeva, este nevoie să existe o înviere. Iată de ce a pus Dumnezeu bazele unui asemenea miracol care să aibă loc la timpul său potrivit. Atunci cînd el l-a înviat pe Fiul său care s-a sacrificat pe sine, ridicîndu-l din morţi în a treia zi, el i-a deschis acestui Fiu demn al său calea de a se ridica din nou acolo unde fusese mai înainte, în cer. Fiul a luat cu sine valoarea deplină de răscumpărare a jertfei sale umane perfecte. Isus Cristos nu va mai muri niciodată. El a adus o jertfă umană pentru totdeauna pentru păcatele omenirii. Astfel, atunci cînd el vine pentru a doua oară, nu înseamnă că el mai are de dat piept cu moartea. — Evr. 9:28; Rom. 6:9.

 2. Cum arată 1 Corint. 15:22, 23 că Dumnezeu respectă ordinea cu privire la înviere?

² Iehova Dumnezeu urmează o anumită ordine cu privire la învierea morţilor. Cel care ne atrage atenţia asupra acestui fapt este apostolul Pavel care a văzut personal gloria înviatului Isus şi a stat de vorbă cu el. Cu vreo optsprezece ani mai tîrziu Pavel a scris adunării creştine din Corint, Grecia şi a pus aceasta întrebare: „Acum, dacă se predică faptul că Cristos a înviat din morţi, cum se face că unii dintre voi spun că nu există o înviere a morţilor?“ (1 Cor. 15:12). Imediat după această întrebare, Pavel continuă să dezvolte răspunsul inspirat. Urmîndu-şi firul, el spune: „Aşa cum toţi mor în Adam, tot la fel vor fi făcuţi toţi vii în Cristos. Dar fiecare conform propriului său rang: Cristos, cel dintîi rod, apoi cei care-i aparţin lui Cristos, în cursul prezenţei sale [greceşte: parousia]“ (1 Cor. 15:22, 23). Răspunderea pentru ca învierea lui Isus să devină un fapt îi revenea numai lui Dumnezeu.

 3. Cum a devenit Isus „cel dintîi“ în chestiunea învierii?

³ Isus Cristos a fost înviat la 16 Nisan, anul 33 e.n., în ziua în care marele preot evreu aducea ca jertfă întîiul rod al secerişului de orz. Faptul acesta coincide în mod exact cu faptul că Isus a fost „cel dintîi rod“ în învierea oamenilor morţi (1 Cor. 15:20). Faptul acesta îl pune pe Isus în cel dintîi ordin sau „rang.“ Şi aşa cum secerişul orzului la iudei presupune strîngerea şi a celorlalte roade, ulterioare, tot aşa trebuie strînse şi în învierea morţilor roadele ulterioare. Însă pentru că Isus Cristos este primul în rang, Pavel l-a numit „cel dintîi născut din morţi ca să poată deveni cel care are întîietatea în toate lucrurile.“ — Col. 1:18.

 4. Pînă la survenirea cărui eveniment oficial trebuie să aştepte actul învierii chiar şi a celor dintîi dintre oamenii morţi şi cînd a avut loc acest eveniment?

⁴ Prin moartea sa de jertfă, Isus Cristos a răscumpărat întreaga familie umană care moare „în Adam.“ În consecinţă, ea îi aparţine în întregime lui Cristos. Însă învierea chiar şi a celor dintîi dintre oamenii morţi trebuia să aştepte pînă după ce avea să înceapă „prezenţa“ sau parousia lui Isus Cristos. Această prezenţă oficială începe odată cu a doua sa venire. Potrivit „semnului“ pe vare l-a prezis Isus precum şi conform anumitor calcule sau măsurători biblice ale timpului, „prezenţa“ sau parousia sa invizibilă a început în toamna anului 1914 e.n. — Mat. 24:3.*a

 5, 6. Cum arată 1 Tesaloniceni 4:13–17 că Dumnezeu va respecta ordinea sau „rangul“ în secerişul acelora care mor „în Adam“?

⁵ Iehova Dumnezeu va respecta ordinea sau „rangul“ cu privire la învierea celor care mor „în Adam“ şi care sînt adunaţi ca roade ulterioare ale învierii. Pentru a-i mîngîia mai ales pe creştinii din primul secol cărora le-au fost răpiţi „cei care au adormit în moarte prin Cristos,“ apostolul a scris:

⁶ „Iată ce vă spun prin cuvîntul lui Iehova, că noi, cei vii, [creştinii născuţi de spirit] care supravieţuim pînă la prezenţa Domnului nu-i vom preceda nicidecum pe aceia [dintre creştinii născuţi de spirit] care au adormit în moarte; căci însuşi Domnul va coborî din cer cu un strigăt poruncitor [cu o poruncă rostită cu voce puternică, New International Version], cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, iar cei care sînt morţi în comuniune cu Cristos vor învia cei dintîi. După aceea, noi, cei vii, care vom supravieţui, vom fi luaţi împreună cu ei în nori, ca să-l întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel noi vom fi întotdeauna cu Domnul.“ — 1 Tes. 4:13–17.

 7. Despre care morţi anume vorbea Pavel acolo, şi cum arată Apocalips 14:12, 13 un timp special în care să fie ei înviaţi?

⁷ Aici apostolul vorbeşte nu despre morţii omenirii, în general, ci despre „aceia care au adormit în moarte“ prin Cristos, despre „cei care sînt morţi în comuniune cu Cristos.“ În ultima carte a Bibliei apostolul Ioan ne dă unele informaţii cu privire la timpul în care creştinii care au murit vor fi treziţi din somnul lor în moarte. La Apocalips 14:12, 13 Ioan scrie: „Aici [în legătură cu organizaţia mondială pentru pace şi securitate internaţională] înseamnă răbdare pentru cei sfinţi, pentru cei care respectă poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Şi am auzit un glas din cer care spunea: ‘Scrie: Fericiţi sînt cei care mor în comuniune cu Domnul din acest moment înainte. Da, spune spiritul, să se odihnească de truda lor, pentru că lucrările pe care le-au făcut îi însoţesc numaidecît.’“ Astfel, deci, care este timpul numit aici „din acest moment înainte?“

 8. De ce expresia „din acest moment înainte“ înseamnă un timp în cursul prezenţei Domnului în spirit? Pune oare atunci moartea lor un capăt faptelor lor?

⁸ În lumina a ceea ce scrie apostolul Pavel la 1 Tesaloniceni 4:16, 17, el trebuie să fie un timp din cursul „prezenţei“ sau parousiei lui Isus Cristos, nu înainte de a începe aceasta, ci după aceea. Chiar şi în cursul prezenţei invizibile al lui Cristos, vor exista pe pămînt creştini născuţi de spirit care vor „muri în comuniune cu Domnul.“ Mai ales aceştia urmează să fie „fericiţi“ murind în cursul „prezenţei“ sale. Moartea lor în carne nu pune capăt faptelor lor pentru un interval oarecare de timp. De ce nu? Pentru că „lucrările pe care le-au făcut îi însoţesc numaidecît,“ sau literalmente, conform textului grecesc, îi urmează (în acelaşi moment).

 9. În conformitate cu Apocalips 14:13 de ce sînt „fericiţi“ aşadar, „cei sfinţi“ care mor în acel timp?

⁹ Aceasta pretinde un transfer de operaţiuni, de la lucrările efectuate în carne, pe pămînt, la lucrările efectuate în spirit, în domeniul ceresc. Cu privire la cei „care mor în comuniune cu Domnul“ apostolul Pavel spune: „Tot aşa este şi cu învierea morţilor. Este semănat în descompunere, [dar] este înviat în nedescompunere. Este semănat în dezonoare, [dar] este înviat în glorie. Este semănat în slăbiciune, [dar] este înviat în putere. Este semănat un corp fizic, [dar] este înviat un corp spiritual. Dacă există un corp fizic, există şi unul spiritual.“ (1 Cor. 15:42–44). Astfel aceşti „fericiţi“ înviaţi îşi continuă sau îşi întregesc „truda“ lor pămîntească prin lucrări efectuate în corpuri spirituale, în domeniul spiritual. Ei nu mai trebuie să doarmă în moarte, aşteptînd prezenţa lui Cristos.

DE CE ANUME VA FI ÎNSOŢITĂ COBORÎREA DOMNULUI DIN CER

10. Însoţit de ce lucruri va coborî Domnul Isus Cristos, din cer la timpul învierii discipolilor săi născuţi de spirit?

¹⁰ Apostolul Pavel ne arată de ce anume va fi însoţită coborîrea spirituală a Domnului din cer, spunînd: „Noi, cei vii, care supravieţuim pînă la prezenţa [parousia] Domnului nu-i vom preceda nicidecum [în trăirea sau experimentarea unei învieri spirituale] pe aceia care au adormit în moarte; căci însuşi Domnul va coborî din cer cu un strigăt poruncitor, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, iar cei care sînt morţi în comuniune cu Cristos vor învia cei dintîi.“ — 1 Tes. 4:15, 16.

11. Cine aude „strigătul poruncitor“ al Domnului Isus Cristos, dîndu-i ascultare la coborîrea sa din ceruri?

¹¹ Cine aude „strigătul poruncitor“ cu care coboară Domnul Isus Cristos din poziţia sa cerească de la dreapta lui Dumnezeu? Evident — creştinii născuţi de spirit care pînă atunci au murit „în comuniune cu Domnul.“ Noi ştim că nici un om viu de pe pămînt nu a auzit direct glasul său de cînd a început coborîrea sa spirituală, adică de la începerea prezenţei sau parousiei sale invizibile, la începutul toamnei anului 1914. Dar „cei morţi în Cristos“ (Authorized Version) l-au auzit şi iau dat ascultare.

12. (a) Cînd începe „ziua din urmă“ despre care a vorbit Isus la Ioan 6:53, 54 şi cum intră acei discipoli în viaţa veşnică? (b) De care altă aşa-numită „zi din urmă“ diferă aceasta?

¹² Cei înviaţi în felul acesta de către Isus Cristos sînt discipolii cu privire la care el a spus: „Dacă nu mîncaţi carnea Fiului omului şi dacă nu beţi sîngele lui, nu aveţi viaţa în voi înşivă. Cel care se hrăneşte cu carnea mea şi care bea sîngele meu are viaţă veşnică [din momentul învierii sale din morţi], iar eu îl voi învia în „ziua din urmă“ (Ioan 6:53, 54). „În ziua din urmă,“ strigătul său poruncitor este înzestrat cu puterea de a-i scula din somnul morţii pe discipolii săi care au avut parte de acest privilegiu special privitor la carnea şi sîngele său. Pentru asemenea discipoli privilegiaţi, „ziua din urmă“ începe în momentul în care intră ei în viaţa veşnică în ceruri prin învierea lor într-un „corp spiritual“ ca şi acela al lui Cristos. Întrucît această zi din urmă se aplică la învierea creştinilor credincioşi născuţi de spirit care au speranţe cereşti, ea este diferită de „ziua din urmă“ pe care o avea în minte Marta din Betania, căci ea atunci nu avea nici cea mai vagă idee despre o înviere spirituală în ceruri.

13. (a) Al cu glas este acela pe care îl aud cei „morţi în Cristos“ şi cine este „arhanghelul“? (b) Ce dovezi Scripturale avem în acest sens?

¹³ Glorificatul Domn Isus Cristos mai coboară şi cu „glasul unui arhanghel.“ Acesta este propriul său glas. El este „arhanghel.“ În parabola sa despre oi şi capre Isus se referea la sine însuşi, aflîndu-se într-o asemenea calitate de arhanghel. Isus a spus: „cînd va sosi Fiul omului în gloria sa şi toţi îngerii împreună cu el, atunci el se va aşeza pe tronul său glorios. Şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea lui“ (Mat. 25:31, 32). În starea sa preumană din ceruri numele său era Mihael. Nu există nici o îndoială asupra faptului că el este cel menţionat în profeţia precreştină de la Daniel 12:1, 2: „În acel timp se va scula Mihael, marele prinţ care stă în ajutorul fiilor poporului tău [al lui Daniel]. Şi este absolut sigur că va surveni un timp de dezastru aşa cum nu a mai fost făcut să survină de cînd există vreo naţiune şi pînă în vremea aceea. Şi în decursul acelui timp poporul tău va scăpa, oricine va fi găsit scris în carte. Şi vor exista mulţi din cei care dorm în ţărîna pămîntului care se trezi, aceştia la o viaţă de o durată nedefinită, iar aceia la ruşine şi la [un] dispreţ de o durată nedefinită.“

14. În ce calitate îl arată Apoc. 12:7 pe arhanghel cînd îi menţionează numele? Şi cum se referă Iuda 9 la o luptă anterioară a acestuia?

¹⁴ Şi în Apocalips 12:7 se arată că îngerii îi sînt subordonaţi lui Mihael. Acolo se spune: „A izbucnit [un] război în cer: Mihael şi îngerii lui [nu creştinii născuţi de spirit, înviaţi] au luptat.“ În plus, Iuda 9 vorbeşte despre el ca despre un arhanghel, spunînd: „Arhanghel Mihael a avut o neînţelegere cu Diavolul şi se lupta pentru trupul lui Moise.“ Diavolul nu a reuşit să pună stăpînire pe acel trup.

15. Cum a ieşit Satan Diavolul din războiul cu arhanghelul Mihael? Poate el împiedica învierea discipolilor lui Cristos şi ridicarea lor la cer, pentru a fi împreună cu Isus Cristos?

¹⁵ Satan a suferit tot timpul înfrîngeri în lupta lui de veacuri. În războiul din cer el a fost deasemenea înfrînt, iar el şi îngerii săi demoni au fost aruncaţi jos, în apropierea pămîntului nostru, pe cînd arhanghelul Mihael, adică Domnul Isus Cristos şi îngerii săi au rămas victorioşi în ceruri. Pentru că victoriosul Isus Cristos foloseşte „glasul unui arhanghel“ cînd le porunceşte acelora care au murit în comuniune cu Cristos să-i iasă în tîntîmpinare, strigătul său poruncitor are o mai mare autoritate şi un mai puternic efect. În afară de aceasta, Satan cel înfrînt, Diavolul, nu va avea suficientă putere pentru a împiedeca învierea spirituală a celor morţi în comuniune cu Cristos şi nu va fi în stare să împiedece intrarea lor în domniul spiritual şi nici ridicarea lor la cer, pentru a fi împreună cu victoriosul Isus Cristos.

16. În ce scop sună „trîmbiţa lui Dumnezeu“ în momentul în care Domnul se coboară din cer, şi cine vor fi cei dintîi care îi vor răspunde?

¹⁶ Un alt lucru care însoţeşte coborîrea lui Cristos din cer este „trîmbiţa lui Dumnezeu“ (1 Tes. 4:16). În cazul acesta sunetul de trîmbiţă nu este un semnal de război pentru adunarea trupelor, pentru ca ele să lupte şi să-l răpună pe duşman. Mai degrabă sunetul „trîmbiţei lui Dumnezeu“ este unul de pace, pentru strîngerea la un loc a poporului lui Iehova, ca şi atunci cînd se suna din cele două trîmbiţe de argint în zilele lui Moise, ca să se adune cele douăsprezece triburi ale lui Israel (Num. 10:1–10). În altă parte, şi anume în 1 Cor. 15:52, apostolul Pavel pune o asemenea „trîmbiţă“ de deşteptare şi înflăcărare a adunării în legătură cu învierea creştinilor morţi. Pavel spune: „În timpul celei din urmă trîmbiţe. Căci trîmbiţa va suna, morţii vor fi înviaţi în nedescompunere, iar noi vom fi schimbaţi.“ Cine sînt cei dintîi care vor răspunde la acel sunet al „celei din urmă trîmbiţe“ cînd ea va suna ca „trîmbiţa lui Dumnezeu“ pentru aducerea din nou la viaţă a celor morţi? Răspunsul aflat în 1 Tesaloniceni 4:16 sună astfel: „Iar cei care sînt morţi în comuniune cu Cristos vor învia cei dintîi.“

17. De ce nu este vizibilă pentru ochii omeneşti învierea celor „morţi în comuniune cu Cristos“?

¹⁷ Dar învierea celor „morţi în comuniune cu Cristos“ nu este vizibilă pentru oameni pe pămînt. De ce nu? Pentru că ei sînt binecuvîntaţi cu o înviere spirituală, fiecare fiind „înviat [cu] un corp spiritual“ (1 Cor. 15:44). Pentru că ochii omeneşti nu sînt destul de tari pentru a vedea corpurile spirituale, învierea celor morţi în Cristos Isus este nevăzută pentru oameni. Iată de ce de la începutul „prezenţei“ sau parousiei lui Cristos, din 1914 înainte, omenirea nu l-a văzut nici pe el şi nu şi-a dat seama nici de învierea discipolilor săi.

18, 19. (a) Prin ceea ce a spus Pavel la 1 Tesaloniceni 4:17 a vrut el să spună că acei creştini nu vor muri înainte de a fi „luaţi“ sau răpiţi? (b) În ce sens, deci, sînt ei „luaţi“ şi în ce corpuri se înalţă ei pentru a-l întîmpina cu fericire pe Domnul?

¹⁸ Apostolul Pavel vorbeşte despre sine însuşi ca şi cum ar supravieţui pe pămînt pînă la acel fericit eveniment pentru creştinii născuţi de spirit. El spune: „După aceea noi, cei vii, care vom supravieţui, vom fi luaţi împreună cu ei în nori, ca să-l întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel noi vom fi întotdeauna cu Domnul.“ — 1 Tes. 4:17.

¹⁹ Apostolul Pavel nu vrea să spună aici că creştinii născuţi de spirit ca şi el nu vor muri, ci vor fi „luaţi“ cu corpul omenesc cu tot, în ceruri, în mijlocul unor nori literali. Pavel a murit. Creştinii născuţi de spirit de astăzi care „supravieţuiesc“ în cursul „prezenţei“ lui Cristos sau a parousiei sale trebuie şi ei să moară. Ca să seminţele puse în pămînt, fiecare din ei trebuie să fie „semănat [ca] trup fizic“ murind de o moarte omenească (1 Cor. 15:44). Cum atunci sînt ei luaţi sau „răpiţi în nori“ împreună cu cei „morţi în comuniune cu Cristos“ care au fost înviaţi cei dintîi? În felul următor: În momentul în care sînt semănaţi ca trupuri fizice, ei nu intră într-un somn al morţii. Ei se bucură în mod instantaneu de o înviere spirituală, lăsîndu-şi corpurile omeneşti în urmă, pe pămînt, şi fiind înviaţi fiecare cu un „corp spiritual.“ Deci ei se înalţă în corpuri spirituale ca să îl întîmpine pe Domnul lor ceresc. Din aceste motive mai ales pot fi socotiţi ei „fericiţi,“ potrivit cuvintelor din Apocalips 14:13.

20. În ce fel de nori sînt „luaţi“ sau răpiţi creştinii vii, supravieţuitori? Ce arată aceşti nori cu privire la înălţarea lor?

²⁰ Ce înseamnă însă răpirea sau luarea lor „în nori“? Fireşte că norii plutesc pe sus, pe cer, şi denotă elevaţie sau înălţare. Ei, de asemenea, ascund de noi, cei de pe pămînt, ceea ce se află în ei sau deasupra lor. Corpurile spirituale nu au nevoie de norii noştri literali ca să se facă nevăzute pentru noi. Astfel 1 Tesaloniceni 4:17 se referă la nori simbolici care, ca să spunem astfel, ascund de vederea pămîntească luarea sau răpirea creştinilor înviaţi, pentru a-l întîlni pe înălţatul sau mult elevatul lor Domn. Să ne amintim cum s-a suit Isus din nou la cer în a patruzecea zi de la învierea sa. În timpul înălţării sale „un nor l-a luat [l-a ascuns, TNR] din vederea [din ochii, TNR] lor [ai discipolilor].“ — Fapt. 1:9.

21. Se sfîrşeşte oare coborîrea din cer a Domnului prin contactul său direct, personal, cu pămîntul nostru? Cînd va lua sfîrşit „ziua din urmă“ în care îi înviază el pe discipolii săi născuţi de spirit?

²¹ Ce dovedesc toate aceasta? Că înălţatul Domn Isus Cristos nu coboară ca să aibă contact direct cu pămîntul nostru. Norii în care creştinii înviaţi sînt prezentaţi ca întîmpinîndu-l pe Domnul lor ceresc, planează foarte sus, deasupra feţei pămîntului. Ba mai mult, creştinii înviaţi îl întîmpină pe Domnul lor „în văzduh“ şi nu aici jos, pe pămînt, nici în Ierusalim, pe muntele Măslinilor şi nici în vreun alt loc de pe pămîntul nostru. În afară de aceasta, „ziua din urmă“ în care are loc această răpire sau luare, nu este o zi de douăzeci şi patru de ore. Ea este o perioadă de timp care se va încheia abia atunci cînd şi cel din urmă dintre creştinii născuţi de spirit care au parte de „întîia înviere“ va fi înviat la viaţă cerească (Apoc. 20:4, 6; Ioan 6:54). Împlinirea profeţiei Biblice arată că noi deja trăim în acea deosebită „zi din urmă.“

[Notă de subsol]