‘Păstrează în minte pe cei săraci’

COLECTIVUL de bătrîni central din Ierusalim i-a dat apostolului Pavel, precum şi lui Barnaba, „mîna dreaptă de împuternicire“, pe cînd Pavel se afla acolo în vederea unei consfătuiri, şi li s-a încredinţat acestor doi bărbaţi o scrisoare competentă, adresată adunărilor din Asia. Această scrisoare a dus la ridicarea barierei naţionale dintre iudei şi păgîni. Insă, deşi această misiune era atît de importantă a mai existat ceva, care i-a interesat pe bătrîni într-atît, încît s-au simţit determinaţi să întipărească apăsat acest lucru lui Pavel şi Barnaba. Ei i-au sfătuit în mod special să „păstreze în minte pe cei săraci“ (Gal. 2:9, 10; Fap. 15:22–29).

Pavel rapotează că el se străduia să facă acest lucru pe lîngă activitatea lui zeloasă de predicare. Necontenit el şi-a dat silinţa să insufle adunărilor spiritul dărniciei. Cînd creştinii ajunseseră în nevoie în Ierusalim, Pavel a îndemnat adunările din Europa să împartă lucrurile materiale cu fraţii lor din Ierusalim aflaţi în lipsuri, în măsura în care le era posibil. (Rom. 15:26; 2 Cor. 8:1–8; 9:1–5).

CRESTINII GENEROSI FATA DE TOTI

Peste tot în Scripturile Creştine se accentuează că noi ar trebui să ne interesăm de cei săraci. Apostolul Ioan a zis: „Cine are mijloacele de existenţă ale acestei lumi şi îl vede pe fratele lui suferind lipsuri şi îşi închide totuşi uşa simţămintelor sale de milă lăuntrică în faţa lui, cum rămîne atunci dragostea lui Dumnezeu în el?“ (1 Iona 3:17). Asemănător a scris şi Iacov, fratele vitreg al lui Isus: „Dacă un frate sau o soră se găseşte într-o stare lipsită, ducînd lipsă de hrana zilnică necesară, iar unul dintre voi îi zice: ‘Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi hrăniţi-vă, dar nu le dă lucrurile necesare pentru corpul lor, de ce folos le este aceasta?“. Iacov a declarat, în plus: „Forma de închinare, care din punctul de vedere al Dumnezeului şi Tatălui nostru este curată şi nepătată, este aceasta: de a avea grijă de orfani şi văduve în necazul lor şi de a se păstra pe sine însuşi fără pată din partea lumii“ (Iac. 2:15, 16; 1:27).

Pavel l-a sfătuit pe Timotei, pe care-l lăsase în Efes, să amintească necontenit persoanelor bogate din adunare că important este „de a fi bogat în fapte bune, de a fi darnic, gata de a împărţii cu alţii“. Iar către creştinii din Roma, el a scris: „Impărţiţi cu sfinţii după necesităţile lor. Urmaţi calea ospitalităţii“. Aceste însuşiri dărnicia şi ospitalitatea sînt componente esenţiale din cadrul „faptelor bune“, prin care un creştin poate „apuca tare viaţa adevărată“ (1 Tim. 6:18, 19; Rom. 12:13).

In ce priveşte ajutorul material, în Biblie există mai ales îndemnul de a împărţi cu alţi creştini. Totuşi generozitatea creştinilor adevăraţi merge mai departe. Dărnicia ar trebui să fie o însuşire durabilă şi caracteristică a personalităţii creştine, iar inima unui creştin ar trebui să bată pentru cei lipsiţi.

Natural, creştinul nu are mijloace să se îngrijească de fiecare persoană aflată în nevoie. Cum ar trebui atunci să se călăuzească el? Apostolul Pavel a spus în această ordine de idei: „Să facem binele faţă de toţi, îndeosebi însă faţă de cei care ne sînt înrudiţi în credinţă“ (Gal. 6:10). Creştinii ar trebui să se ocupe înainte de toate de nevoile fraţilor lor. In acelaşi timp ei n-ar trebui să treacă cu vederea nici pe alte persoane care duc lipsă.

Adesea, creştinii nu sînt prea bine înstăriţi material ca să poată da ceva altora. Dar ei le pot face anumite servicii care să cîştige o apreciere şi mai mare. Probabil un vecin este bolnav — el ar fi putut să nu arate încă niciodată pînă acum interes pentru vestea bună, oricît de des a vorbit creştinul cu el despre aceasta. In ciuda acestui lucru, creştinul se întreabă ce poate face pentru el, cu ce-i poate fi de ajutor. Probabil o vecină este atît de bolnavă încît nu-şi poate face de mîncare sau nu poate merge să facă cumpărături. Sau, eventual, o persoană bolnavă trebuie dusă la medic. Un bolnav poate fi foarte recunoscător şi numai pentru vizită prietenoasă, cu ocazia căreia i se aduce, probabil, o oală cu supă caldă. Bătrînii sau persoanele infirme pot si sprijinite în nenumărate alte feluri.

Asemenea fapte se numără printre „fapte bune“ pe care un creştin ar trebui să le facă cu zel (Tit 2:14). Să observăm că Dorca, o ucenică creştină din oraşul Iope este amintită cu laude în Biblie, fiindcă era „bogată în fapte bune şi daruri de milă“. Fără îndoială, ea avea puţine lucruri în privinţă materială, însă ea făcea cu multă dragoste servicii, confecţionînd haine pentru văduvele mai în vîrstă. (Fap. 9:36–40).

Dacă este vorba de a da ajutor material, un creştin ar trebui să fie generos, dar în acelaşi timp să se lase călăuzit şi de discernămînt şi de o minte sănătoasă. El n-ar trebui să dea altora atît de mult încît să fie primejduit binele propriei lui familii, fiindcă nu mai are îndeajuns. De asemenea, ar fi la fel de nerezonabil, de a da bani cuiva care nu face decît să–i irosească sau să–i întrebuinţeze pentru a practica obiceiuri proaste. Dacă i s-ar ajuta unei persoane leneşe, aceasta i-ar putea chiar vătăma respectivului, i-ar putea promova lenevia, ducînd la aceea ca el să fie şi mai neglijent. Pavel a fost nevoit să scrie odată adunării creştine din Tesalonic: ‘“Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănînce“, căci auzim că unii dintre voi umblă în dezordine, nelucrînd de loc, ci amestecîndu-se în ce nu-i priveşte. Unor asemenea persoane le dăm indicaţia şi îndemnul în domnul Isus Cristos, să-şi mănînce pîinea cîştigată de ei, lucrînd în linişte’. (2 Tes. 3:10–12; compară Efes. 4:28).

Prin urmare, creştinii dau ajutor material, înainte de toate, persoanelor care-l iubesc pe Dumnezeu, care arată interes pentru vestea bună şi au nevoie într-adevăr de ajutor. In caz că le este posibil, ei îi ajută şi pe alţii care se află cu adevărat în nevoie, la care, natural, le oferă mereu ajutor spiritual. Ei au acelaşi fel de gîndire ca Isus. Apostolul Matei, care l-a însoţit pe Isus cînd acesta a mers din sat în sat, făcînd lucrîri bune, a scris: „Cînd a văzut mulţimile de oameni a simţit compătimire pentru ei, fiindcă erau mîhnite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor“ (Mat. 9:36).

DUMNEZEU ÎI IUBESTE PE CEI DARNICI

Dumnezeu nu trece cu vederea persoanele care dau atenţie celor lipsiţi şi le oferă ajutor. El consideră faptul aşa ca şi cînd ei i-ar face lui acest bine. In Biblie se declară: „Cine se îndură de cei săraci, dă Domnului un împrumut; care îi va răsplăti binefacerea lui“ (Prov. 19:17, Bruns). Un om cu adevărat darnic, nu se teme că ar putea sărăci, dînd altora cu generozitate peste posibilităţile lui financiare. Apostolul Pavel a scris sub inspiraţie: „Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu bucurie. Mai mult, Dumnezeu este în stare să facă să abunde către voi toată bunătatea sa nemeritată, ca, pe cînd voi aveţi întotdeauna deplină îndestulare în toate lucrurile, să puteţi avea abundenţă pentru orice lucrare bună. [Aşa cum este scris: ‘El a împărţit cu largheţe, a dat săracilor, dreptatea lui continuă pentru totdeauna’]“ (2 Cor. 9:7–9; Ps. 112:9). Un creştin, care se lasă călăuzit de dragoste atunci cînd este vorba de a da, preamăreşte pe Dumnezeu şi vestea bună pe care o predică, căci „cine . . . dovedeşte favoare săracilor îl preamăreşte pe [Făcătorul lui]“ (Prov. 14:31).

In Biblie, despre o femeie bună, pe lîngă faptul că este harnică şi de încredere se spune: „Ea îşi deschide mîna faţă de cei lipsiţi şi îşi întinde mîinile săracilor . . . Bărbatul ei este respectat în holul porţii [este respectat în legătură cu faptele ei] . . . Fiii ei se scoală şi o salută în mod fericit, bărbatul ei se scoală şi el şi o laudă“ (Prov. 31:20–28, TU).

MIZERIA ESTE INLATURATA

In zilele noastre chiar şi între creştini se potrivesc cuvintele lui Isus Cristos: „Pe săraci îi aveţi tot timpul cu voi“ (Mat. 26:11). Acest lucru se poate pune pe seama situaţiei economice total instabile din lume, precum şi pe seama bolilor şi prigonirilor. Dar în Biblie citim promisiunea: „Săracul nu va fi uitat pentru totdeauna şi nici speranţa celor blînzi nu va trece vreodată“ (Ps. 9:18). Sub domnia regală a fiului lui Dumnezeu, nu vor mai exista aceia care au exploatat poporul şi au asuprit pe cei săraci şi din clasa de jos. „El va face dreptate celor exploataţi din popor, va da ajutor copiilor săracului, el va zdrobi pe asupritor“ (Ps. 72:4, TU).

Cum ar fi fost în vechiul Israel dacă ar fi ţinut legea perfectă a lui Dumnezeu, aşa va fi cînd Cristos va domni peste pămînt: nu vor mai exista săraci. Cu puţin înainte ca israeliţii să intre în ţara promisă, Dumnezeu le-a zis: „Nici unul dintre voi n-ar trebui să ajungă sărac, căci Iehova te va binecuvînta necondiţionat în ţara pe care Iehova, Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire“ (Deutr. 15:4). Sub domnia dreaptă a împărăţiei lui Dumnezeu, oamenii nu vor avea, pur şi simplu, o lege scrisă, ci vor lăsa ca legea lui Dumnezeu să fie scrisă pe inimile lor, căci „atunci cînd există judecata . . . lui [Dumnezeu] pentru pămînt, locuitorii ţării fertile vor învăţa negreşit neprihănirea“ (Is. 26:9). Profetul a scris despre acest timp: „Bunătatea şi credincioşia vor trebui să se întîlnească una cu alta, dreptatea şi pacea să se sărute. Credincioşia răsare din pămînt, dreptatea priveşte din cer. El însuşi, Domnul, ne va dărui binecuvîntarea lui şi ţara va da iarăşi buna recoltă“ (Ps. 85:10–12; Bruns).

Cît de frumos va fi cînd niciodată nu va mai surveni sărăcia! Dar prin aceasta, dărnicia nu va fi desfiinţată, căci fiecare îşi va putea pune la dispoziţie capacităţile şi talentele lui, precum şi produsele muncii lui harnice spre folosul şi îmbogăţirea întregii societăţi. De-am putea participa toţi, pînă atunci la un „schimb de îndemnure“, să ne împărţim unii cu alţii atît lucrurile materiale cît şi cele spirituale şi „să luăm seama unul asupra altuia spre stimulare la dragoste şi fapte bune“ de care ţine şi „să păstrăm în minte pe cei săraci“ (Evr. 10:24; Gal. 2:10; Rom. 1:12; Fap. 2:42).