Creştinii şi speranţa mileniului

„Să vină regatul tău! Să se facă voia ta, pe pămînt ca şi în cer.” — Matei 6:10.

 1. a) Cum vorbeşte creştinătatea despre speranţa mileniului? b) De ce nu-i deranjează faptul aceasta pe martorii lui Iehova?

BISERICA Catolică şi chiar majoritatea marilor religii protestante nu le vorbesc niciodată credincioşilor lor despre speranţa mileniului. Dimpotrivă, ele îi dau cu dispreţ numele de „milenarism”, iar pe adepţii săi îi numeşte „milenarişti.” Martorilor lui Iehova nu le este ruşine de această credinţă, căci fapte istorice de necombătut dovedesc că şi primii creştini o împărtăşeau.

PRIMII CREŞTINI AU FOST SUPRANUMIŢI „MILENARIŞTI”

 2. Ce spun două enciclopedii cu privire la credinţa în mileniu a primilor creştini?

² Iată ce spune The Encyclopedia Americana cu privire la creştinii care cred în domnia milenară a lui Cristos: „Cei care cred aşa sînt numiţi milenarişti sau chiliaşti, iar doctrina lor este chiliasmul [din grecescul chilioi — o mie]. Toată lumea este de acord în a recunoaşte că această opinie era, dacă nu generalizată, atunci cel puţin foarte răspîndită în biserica primitivă.” Cît despre Encyclopedia Universalis, ea spune: „În occidentul creştin, milenarismul [a cunoscut] o mare vitalitate în cadrul iudeo-creştinismului şi în cadrul creştinismului primelor trei secole. . . . Milenarismul [era] foarte adînc înrădăcinat în creştinismul primelor secole.”

 3, 4. a) Care este dovada că creştinii n-au aşteptat Revelaţia pentru a nutri speranţe milenariste? b) Ce obiecţii vor ridica unii?

³ Noi avem toate motivele să credem că (primii) creştini nutreau deja speranţa în legătură cu domnia milenară a lui Cristos înainte ca apostolul Ioan să aibă Revelaţia la sfîrşitul primului secol al erei noastre. Într-adevăr, citirea profeţilor evrei le transmisese o gustare anticipată a minunatei speranţe milenariste pe care Cristos a prezentat-o în Revelaţia (Apocalips) capitolele 20 şi 21. Exact acest lucrul îl confirmă The Encyclopedia Britannica, ediţia 1966, care spune: „Noţiunea de milenarism la primii creştini (. . .) provenea în principal din speranţele escatologice ebraice [adică din speranţele referitoare la destinul final al omenirii şi al lumii].” New Encyclopoedia Britannica (1977 în 30 de volume) ne oferă următorul comentariu: „Cartea Revelaţiei a desăvîrşit înglobarea în creştinism a apocaliptismului ebraic [aşteptarea unei distrugeri definitive a răului şi a unui triumf al binelui] . . . Pe tot parcursul primilor o sută de ani ai istoriei creştine între [33 şi 133 e.n.], această formă de milenarism, sau chiliasm [din cuvîntul grec pentru 1 000] a fost învăţată curent şi acceptată în sînul bisericii.” — Scriere cursivă ne aparţine.

⁴ Unii vor replica: ,Poate, dar speranţa milenaristă a acelor primi creştini nu se referă la pămînt. Era o speranţă cerească.’ Să vedem dar ce ne descoperă Biblia şi faptele istorice.

PERSISTENŢA CREDINŢEI ÎNTR-UN PARADIS TERESTRU

 5, 6. Ce spun unele lucrări autorizate despre speranţa primilor creştini?

⁵ După cum confirmă numeroase dovezi, niciodată primii creştini nu s-au gîndit că venirea lui Mesia sau Cristos ar fi anulat ansamblul de profeţii şi de promisiuni consemnate în Scrierile ebraice referitoare la restabilirea paradisului pe pămînt. Opera Dictionnaire de Théologie Catholique recunoaşte următorul fapt: „Originile milenarismului sînt anterioare erei creştine. În speranţele lui Israel trebuie căutat punctul de plecare al credinţei în regatul terestru al lui Mesia.”

⁶ În A History of Christianity istoricul Kenneth Scott Latourette a mai scris urmâtoarele în legătură cu primii creştini care aşteptau a doua venire a lui Cristos: „Mulţi au adoptat opinia că înainte de îndeplinirea completă a scopului lui Dumnezeu şi de îndeplinirea perfectă a voinţei sale, lucruri pe care toţi creştinii le aşteptau, Cristos va reveni, va stabili regatul său pe pămînt şi va domni timp de o mie de ani. . . . Ideea despre una sau mai multe epoci de o mie de ani nu era specifică pentru creştini dar era cuprinsă şi ea în iudaism.”

 7. De unde ştim că primii creştini nu confundau cerul cu paradisul?

⁷ Aşadar ne găsim în faţa unei acumulări de dovezi care arată că primii creştini erau cu totul „milenarişti,” de vreme ce se numeau aşa cei ce sperau într-o domnie milenară a lui Cristos Mesia. Isus a descoperit că va domni din înălţimea cerurilor, dar nu a distrus speranţa mesianică iniţială a evreilor, aceea a restabilirii unui paradis pe pămînt în timpul mileniului. Observăm, după cum recunoaşte lucrarea catolică intitulată Supplément au Dictionnaire de la Bible, că „termenul paradis în scrierile ebraice ca şi în literatura veche creştină, nu este de obicei sinonim cu cer”. — Scriere cursivă ne aparţine.

CRISTOS N-A DISTRUS SPERANŢA MILENIULUI

 8. a) Ce garantează venirea lui Isus? b) Cum dovedesc scripturile că paradisul va fi restabilit pe pămînt?

⁸ În predica sa celebră de pe munte Isus a declarat: „Să nu vă gîndiţi că am venit să distrug Legea sau Profeţii. Eu am venit, nu ca să distrug, ci ca să împlinesc” (Mat. 5:17). Versiunea engleză Today’s English Version redă ultima frază astfel: „N-am venit să le desfiinţez, ci pentru a face să se realizeze învăţăturile lor.” Întrucît acesta a fost scopul venirii lui Isus, această venire constituia o garanţie pentru faptul că acele cuvinte ale profeţilor referitoare la restabilirea paradisului pe pămînt se vor realiza. Unele din acele profeţii le veţi găsi în pasajele următoare: Ps. 37:11, 29; 72:1–8, 16–19; 115:16; Isaia 9:6, 7; 11:1–10; 45:18; Daniel 2:34, 35, 44, 45; 7:13, 14.

 9. Ce relaţie stabileşte rugăciunea Tatăl nostru între regat şi speranţa mileniului?

⁹ Tot în predica de pe munte, Isus a arătat foarte clar că pămîntul trebuie să joace un rol în îndeplinirea voinţei sau scopului lui Dumnezeu. El i-a învăţat pe discipolii sai să se roage astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfînţit să fie numele tău! Să vină regatul tău! Să se facă voia ta, precum în cer aşa şi pe pămînt!” (Mat. 6:9, 10). Prin aceste cuvinte, el aduce îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu pe pămînt în legătură cu venirea regatului său, care nu este altul decît regatul mesianic. Aşadar, Tatăl nostru, pe care catolicii şi protestanţii l-au repetat de milioane de ori de-a lungul secolelor se dovedeşte a fi, printre altele, o rugăciune în scopul realizării promisiunilor mesianice legate de speranţa într-un mileniu.

SPERANŢA MILENIULUI APARE ÎN MOD CLAR

10. a) Cînd şi cum a făcut Isus să apară în mod clar speranţa mileniului? b) Ce precizări mîngîietoare a făcut el?

¹⁰ La un sfert de secol după distrugerea Ierusalimului de către romani în anul 70 e.n. (eveniment care a micşorat speranţa evreilor într-o eliberare naţională printr-un Mesia politic), Isus, adevăratul Mesia, a făcut să apară în mod clar speranţa mileniului. In descrierea Revelaţiei pe care a primit-o de la Dumnezeu prin Isus Cristos, apostolul Ioan a scris:

Apoi am văzut venind jos din cer un înger cu cheia abisului şi cu un lanţ mare în mînă. Si el l-a prins pe balaur, pe şarpele originar, care este diavolul şi Satan şi l-a legat pentru o mie de ani . . .

„Apoi am văzut nişte tronuri şi pe cei ce s-au aşezat pe ele, şi lor li s-a dat autoritatea de a judeca . . . Fericiţi şi sfinţi sînt cei ce au parte de prima înviere; asupra lor moartea a doua nu are nici o putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu si ai lui Cristos, iar ei vor domni cu el timp de o mie de ani.

„Apoi am văzut un cer nou şi un pămînt nou. . . . Atunci am auzit dinspre tron o voce puternică spunînd: ’Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi el va locui cu acesta, [. . .] şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nu va mai fi nici doliu, nici ţipăt, nici durere. Lucrurile de odinioară au trecut’” — Apoc. 20:1–6; 21:1–4.

EXPLICAŢIA UNUI „SECRET SACRU”

11. Ce asemănare se observă între speranţa mileniului pe care a reliefat-o Isus şi speranţa mesianică originară a evreilor?

¹¹ Nu observaţi oare asemănarea între această descriere a domniei milenare a lui Cristos şi speranţa mesianică iniţială a evreilor, adică, citînd The Jewish Encyclopedia „speranţa într-un viitor mesianic (. . .) epoca de aur a fericirii paradisiace (. . .) o lume în care toate creaturile vor trăi în cea mai deplină pace şi armonie (. . .) ’ceruri noi şi un pămînt nou’?(a)

12, 13. Cum au dovedit discipolii lui Isus că ei încă aşteptau un regat pămîntesc al lui Mesia?

¹² Totuşi era clar că unele aspecte importante ale regatului mesianic le scăpaseră din vedere evreilor. Chiar şi cei doisprezece apostoli şi primii discipoli ai lui Cristos aveau dificultăţi în înţelegerea lor. De aceea Isus le-a spus, cu puţin timp înainte de a fi rostit predica de pe munte şi de a-i fi învăţat să se roage ca să vină regatul lui Dumnezeu şi voinţa sa să se îndeplinească pe pămînt ca şi în cer: „Vouă va fost dat secretul sacru al regatului lui Dumnezeu, dar celor din exterior, toate lucrurile li se dau în ilustrări.” — Marcu 4:11.

¹³ In tot timpul serviciului său pămîntesc, Isus i-a învăţat pe discipolii săi multe lucruri privitoare la regatul mesianic. Chiar după moartea sa şi pînă în ziua cînd a urcat să se întîlnească cu Tatăl său ceresc, el a continuat să le vorbească despre „lucrurile regatului lui Dumnezeu”. Totuşi, faptul acesta nu i-a împiedecat să-i pună această ultimă întrebare: „Doamne, în aceste timpuri vei restabili regatul lui Israel?” Ei au dovedit prin aceasta că încă tot mai aşteptau ca Mesia să restabilească regatul uman al lui Israel (Fapte 1:3, 6). Desigur ei aveau motive să asemene regatul lui Dumnezeu cu un guvern, dar se înşelau cînd credeau că Mesia va domni pe pămînt şi că guvernul său va fi în mod exclusiv ebraic.

14. a) Ce le-a ajutat discipolilor lui Cristos să se debaraseze de speranţa lor eronată? b) Ce aspecte importante ale „secretului sacru” au descoperit primii creştini în mod treptat?

¹⁴ Numai după revărsarea spiritului sfînt la sărbătoarea zilei a cincizecea s-au debarasat discipolii lui Cristos de această concepţie a unui regat mesianic naţionalist şi au înţeles noi aspecte importante ale „Secretului sacru al regatului lui Dumnezeu”. Unul din acele aspecte era acela că Mesia va fi rege ceresc şi că guvernul său îşi va avea reşedinţa în cer (Ioan 18:36; Fapte 2:32–36; 1 Tim. 3:16). Dar mai existau şi alte puncte importante ale „secretului sacru”, alte adevăruri care-i apăreau noi şi revoluţionare evreului fidel a cărui minte fusese modelată de Scriptură şi nu de filozofia greacă. Aşa era de exemplu faptul că un numar limitat de oameni vor fi aleşi ca să fie „sfinţi” şi ca să devină adjuncţi ai lui Mesia în regatul său, că ei vor domni cu el în ceruri şi că ei vor fi aleşi nu numai dintre evrei, ci şi dintre păgîni sau neevrei. — Dan. 7:13, 14, 27; Luca 12:32; 22:28–30; Ioan 14:1–3; Ef. 3:3–6; Col. 1:26, 27.

O SPERANŢĂ COMPLET NOUĂ

15. Din ce cauză ideea de a merge în cer i s-a părut revoluţionară rămăşiţei fidele de evrei?

¹⁵ Acestea erau lucruri cu totul noi. După cum am văzut din articolul „Originile speranţei într-un mileniu” speranţa mesianică iniţială a evreilor era pămîntească şi numai într-o epocă avansată a istoriei lor, sub influenţa tradiţiilor şi a filozofiei păgîne, unii dintre ei au început să creadă în existenţa unui suflet nemuritor. Rămăşiţa fidelă a evreilor care a rămas ataşată de Scrierile ebraice de inspiraţie divină şi care l-a acceptat pe Isus ca pe adevăratul Mesia nu credea în nemurirea inerentă a sufletului. Acestor oameni, ideea că Mesia va guverna pămîntul din înălţimea cerurilor şi că va trebui ca ei înşişi să urce în cer pentru a domni cu el, li se părea deci şi mai revoluţionară.

16. Ce a spus Petru în legătură cu această speranţă nouă?

¹⁶ Apostolul Petru a declarat într-o scrisoare pe care le-a scris-o primilor creştini care primiseră invitaţia deosebită de a deveni preoţi şi regi alături de cerescul Mesia: „Binecuvîntat să fi Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, căci, în marea sa îndurare, ne-a născut din nou, la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morţi, la o moştenire incoruptibilă, nepătată si care nu se poate ofili. Ea vă este rezervată în ceruri. . . . Dar voi, voi sînteţi ’un neam ales, o preoţie regală’.” — I Petru 1:3, 4; 2:9.

17. Cum a arătat Pavel că această chemare la viaţă cerească a fost ceva nou?

¹⁷ Tot în legătură cu această chemare excepţională la viaţă cerească, apostolul Pavel a scris: „El [Dumnezeu] ne-a salvat şi ne-a chemat printr-o chemare sfîntă (. . .) acum ea [favoarea nemeritată] a devenit cu totul perceptibilă datorită manifestării Salvatorului nostru, Cristos Isus, care a înlăturat moartea, dar a revărsat lumină asupra vieţii şi asupra nedescompunerii”. (II Tim. 1:9, 10). Dacă speranţa rămăşiţei evreilor fideli fusese deja de a trăi în cer, atunci de ce a trebuit Cristos să ,lumineze’ această „chemare sfîntă” la nedescompunere? Fiindcă această chemare a fost ceva cu totul nou pentru primii creştini, evrei şi neevrei.

SPERANŢA CEREASCĂ A UNUI NUMĂR LIMITAT DE „ALEŞI”

18, 19. Cum arată a doua scrisoare a lui Pavel către Timotei şi prima scrisoare a lui Petru, că cei ce speră să trăiască etern nu vor fi cu toţii regi şi preoţi cu Cristos în ceruri (Apoc. 5:9, 10).

¹⁸ Dar cei ce-l acceptă pe Cristos şi speră să trăiască etern primesc oare cu toţii această „chemare sfîntă” la viaţă cerească ce nu cunoaşte descompunerea? Pentru a arăta că este vorba de o chemare specială rezervată unui număr limitat de „aleşi”, Pavel adaugă: „De aceea eu continui să suport totul din cauza celor aleşi, pentru ca şi ei să obţină salvarea care se găseşte în unirea cu Cristos Isus, cu gloria eternă. Fidel este cuvîntul acesta: Categoric că, dacă am murit cu el, vom şi trăi îmăreună cu el; dacă continuăm să suportăm, vom domni cu el”. II Tim. 2:10–12.

¹⁹ Dacă toţi cei ce vor fi salvaţi vor fi chemaţi la glorie „eternă” pentru a ,domni’ cu Isus Cristos, pentru cine vor guverna ei? De asemenea, dacă toţi vor face parte din „preoţia regală”, în favoarea cui îşi vor exercita preoţia?

20. Cum a arătat Pavel în scrisorile către Galateni şi Romani, că numarul israeliţilor spiritual este limitat?

²⁰ Mai reflectaţi şi la următoarele: In scrisoarea sa către Galateni, Pavel le-a scris creştinilor evrei şi neevrei care fuseseră „botezaţi în Cristos” că ei erau „cu adevărat urmaşii lui Avram, moştenitori prin promisiune” şi i-a numit „Israelul lui Dumnezeu” (Gal. 3:26–29; 6:16). In scrisoarea sa către Romani acelaşi apostol vorbeşte despre „secretul sacru” al chemării păgînilor ca urmare a „lipsei de credinţă” a multor evrei. Pavel adaugă, şi aici este vorba de un pasaj cheie: „Pînă cînd va fi intrat numărul deplin [„numărul complet” T.E.V.] al oamenilor dintre naţiuni”. El explică faptul că „în felul acesta” adică prin chemarea păgînilor în scopul atingerii numărului prevăzut, „tot Israelul va fi salvat.” Pavel în mod vădit vrea să vorbească aici în mod deschis despre Israelul spiritual, despre „cei ce au fost aleşi” dintre evrei şi dintre neevrei şi care sînt „adevăratul ,Israel’” — Rom. 11:7, 17–27; 9:6 (NEB.); 2:28, 29.

21. a) Cîţi israeliţi spirituali există? b) Ce text din scripturi arată că ei nu sînt aleşi dintre îngeri?

²¹ De vreme ce trebuia ca neevreii să primească această „chemare sfîntă” numai pînă cînd, „numărul complet” al membrilor Israelului lui Dumnezeu va fi atins, deducem de aici că numărul este limitat. Este el cunoscut? Citiţi Apocalips 7:1–8. In textul acesta numărul creştinilor care devin membrii ai Israelului spiritual şi care primesc „sigiliul” este hotărît cu precizie. Faptul că aceşti aleşi nu sînt îngeri, este arătat în Apocalipsa 14:1–4 care citează acelaşi număr şi spune că cei aleşi au fost „cumpăraţi te pe pămînt” şi „cumpăraţi dintre oameni ca primele roade pentru Dumnezeu şi pentru miel”.

22. Ce speranţă le oferă Biblia celor 114 000?

²² Speranţa pe care Biblia le-o oferă celor 144 000 de creştini uniţi în spirit şi unşi este o speranţă cerească. După ce au avut parte de „prima înviere”, ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, şi vor domni cu el timp de o mie de ani” — Apoc. 20:6.

23. Ce întrebări ridică termenii „primele roade” şi „regi”?

²³ Dar, în mod logic, dacă cei „aleşi” sînt „primele roade”, recolta trebuie să continue, iar dacă ei trebuie ’să domnească’, este necesar să existe supuşi. Cine vor fi cei din urmă, şi ce speranţă li se oferă? Acest lucru îl vom analiza în continuarea studiului nostru.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 13]

Papias din Hierapolis, Ireneu din Lyon şi Iustin din Roma, pe care biserica catolică îi recunoaşte ca „sfinţi” şi „parinţi” din secolul al II-lea, au fost cu toţii milenarişti. — The Catholic Encyclopedia.

[Chenarul de la pagina 14]

În lupta lor împotriva speranţei milenariste, „sfîntul” Dionisie şi preotul roman Caius n-au ezitat să nege autenticitatea Revelaţiei primite de apostolul Ioan. — Dictionnaire de Théologie Catholique.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

În timpul mileniului Isus va guverna din ceruri pe un pămînt restabilit în paradis