Să secerăm roade potrivite pentru regatul lui Dumnezeu

 1. Asupra cărui fapt a atras Iehova atenţia în Ieremia 4:3, 4?

ÎN IEREMIA 4:3, 4 Iehova spune: „Araţi-vă pămîntul arabil şi nu semănaţi mereu printre spini. Circumcideţi-vă pentru Iehova şi îndepărtaţi prepuţul inimilor voastre, bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului; căci mînia mea este gata să izbucnească întocmai ca şi un foc şi categoric că va arde fără să fie nimeni să o stingă, din cauza răutăţii procedeelor voastre.“ Iehova a atras atenţia asupra relei stări a inimii poporului cu care încheiase o convenţie.

 2. Cum arată ilustraţia despre sămînţa care a căzut într-un pămînt năpădit de spini că trebuie să fim atenţi la mediul sau ambianţa în care ne efectuăm semănarea spirituală?

² În mod asemănător, Isus a arătat într-o parabolă rezultatele deziluzionante ale semănării între spini. Atît în Matei 13:1–9 cît şi în Marcu 4:1–9 el a ilustrat cum o parte a seminţei aruncate de mîna semănătorului a căzut pe suprafeţe ce conţineau seminţe de spini. De pe asemenea suprafeţe el n-a putut obţine rezultate bune, pentru că spinii s-au înălţat şi au înăbuşit plantele cerealiere, neputînd fi adunată nici un fel de recoltă de grîu (Luca 8:4–8). Lucrul acesta ilustrează faptul că trebuie să fim atenţi cu privire la mediul sau ambianţa în care ne efectuăm semănarea noastră spirituală.

 3. Ce ilustrează sămînţa din parabola de la Marcu 4:26–29 şi ce trebuie să cultive creştinii de astăzi cu privire la personalitatea lor, întocmai aşa cum trebuia să facă şi creştinii din primul secol?

³ În parabola despre semănător şi sămînţă, relatată în Marcu 4:26–29, sămînţa ilustrează însuşirile personalităţii. Iudeilor care respinseseră parabola despre semănător şi alte parabole, Isus le-a zis: „Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care îi va produce roadele“ (Mat. 21:43, 45, 46). Aşadar există „roade“ ale regatului lui Dumnezeu (Luca 3:8). Înrudite cu acele roade ale Regatului sînt „roadele spiritului: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea, stăpînirea de sine“ (Gal. 5:22, 23). Atunci în secolul întîi, creştinii cărora le-a scris apostolul Pavel trebuia să semene „sămînţa“ sub forma calităţilor creştine ce aveau nevoie de nutrire, exact aşa cum trebuie să facă şi astăzi creştinii în legătură cu regatul lui Dumnezeu. Aceste însuşiri personale trebuia cultivate pînă la deplină maturitate, pînă la împlinirea lor. — Zah. 8:12; Iac. 3:18.

 4. De ce are nevoie „sămînţa“ însuşirilor creştine personale, pentru a putea fi cultivată?

⁴ La timpul deplinei maturizări era normal ca ele să fie secerate. Dar unde trebuia să–şi aleagă semănătorul creştin al unei asemenea „sămînţe“ să o semene în speranţa culesului final al recoltei dorite? El doreşte ca recolta lui să se bucure de aprobarea lui Dumnezeu pentru a fi socotit demn de a fi acceptat în legătură cu regatul lui Dumnezeu. Aşa cum sămînţa naturală are nevoie de sol, tot la fel şi sămînţa însuşirilor personale creştine, „rodul spiritului,“ are nevoie de un mediu ambiant. — Prov. 18:1.

 5. După cum este subliniat în Luca 8:14, cu privire la ce trebuie să manifestăm grijă, pentru a ne putea aştepta să strîngem roade?

⁵ Să ne aducem aminte de parabola lui Isus referitoare la cele patru feluri de sol pe care a căzut sămînţa semănătorului (Marcu 4:3–20; Luca 8:5–15). Această parabolă ilustrează că pentru a ne putea aştepta să strîngem roade trebuie să manifestăm o cuvenită grijă precum şi o alegere corectă cu privire la mediul ambiant în care va ajunge sămînţa. Este aşa cum a explicat Isus cu privire la mediul ambiant sau terenul năpădit de spini în care ajunge sămînţa. „În ce priveşte [seminţele] căzute între spini, sînt cei care au auzit dar care fiind tîrîţi de îngrijorările, de bogăţiile şi de plăcerile vieţii acesteia, sînt sufocaţi complet şi nu duc nimic la perfecţiune.“ Luca 8:14.

 6. Cum a atras Pavel atenţia în Galateni 5:7–9 asupra efectului ambianţei nepotrivite sau rele?

⁶ În acest sens apostolul Pavel a făcut o observaţie în legătură cu creştinii din Galatia cărora le-a scris despre „roadele spiritului,“ ca să–i avertizeze că ei erau grav prejudiciaţi din cauza ambianţei nepotrivite, rele. El a spus: „Voi aţi alergat bine. Cine v-a împiedicat să mai ascultaţi în continuare de adevăr? Acest fel de persuasiunea nu provine de la Cel care v-a chemat. Puţin aluat fermentează întreaga frămîntătură“ (Gal. 5:7–9; Mat. 13:33). Acei creştini galateni erau influenţaţi de către iudaizanţii ale căror inimi erau nereceptive pe deplin la creştinism, ale căror urechi nu erau sensibile şi ai căror ochi erau închişi (Mat. 13:14, 15; Gal. 5:10). Societatea de felul acesta, menită doar să împiedice, trebuie evitată, abandonată.

 7. Ce grijă asemănătoare a exprimat Isus cu privire la efectul mediului ambiant rău al creştinilor din Corint?

⁷ La fel, Pavel se mai temea că nici adunarea creştină din Corint nu producea „roadele spiritului,“ căci el le-a scris: „Mă tem ca nu cumva cînd voi sosi, să vă găsesc aşa cum nu aş dori şi să mă aflu la voi nu aşa cum aş vrea, ci, dimpotrivă, să nu existe cumva ceartă, gelozie, cazuri de mînie, dispute, vorbiri de rău, şuşoteli veninoase, cazuri de îngîmfare, dezordini“ (2 Cor. 12:20). După ce îi citează pe cei care spun: „Să mîncăm şi să bem, căci mîine vom muri,“ Pavel a avut toate motivele să lanseze avertismentul: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.“ — 1 Cor. 15:32, 33.

 8. Pentru ce creşterea însuşirilor personalităţii continuă, în ciuda somnului unui creştin? De ce nu poate judeca el cu certitudine, după sau corespunzător lucrului crescut în prima fază?

⁸ Ca şi solul în care cade sămînţa şi care dispune de puterea dată de Dumnezeu de a oferi substanţele nutritive fie grîului fie spinilor, tot la fel şi mediul ambiant în care îşi alege un creştin să dezvolte însuşirile personalităţii, va avea o influenţă în bine sau în rău asupra lui. Chiar dacă doarme în timp ce se fixează într-un asemenea sol-ambianţă, legea influenţei exercitate de mediul înconjurător va acţiona implacabilb asupra lui, pînă cînd creşterea va permite intrarea cu secera, întrucît a sosit timpul secerişului personal. În acest sens Isus a zis: „Solul rodeşte treptat de la sine: mai întîi un fir de iarbă, apoi spicul şi la urmă bobul pe deplin format în spic“ (Marcu 4:28). Pentru semănător creşterea este aproape imperceptibilă şi are loc în virtutea unei forţe pe care el nu o poate sesiza. Creşterea într-o direcţie sau alta se va desfăşura treptat, mai întîi sub formă de fir de iarbă, apoi la nivel de spic şi în cele din urmă la nivel de bob pe deplin format în spic.

 9. Cum ilustrează parabola despre grîu şi neghină incertitudinea sau nesiguranţa cu privire la rezultatul final al semănării într-o anumită ambianţă sau mediu?

⁹ La început, cînd sămînţa germinează şi produce firul de iarbă, semănătorul nu poate avea o absolută certitudine cu privire la ce anume va secera şi nu poate judeca după înfăţişarea exterioară a lucrurilor. În acea fază iniţială a creşterii el nu poate fi cu desăvîrşire sigur cu privire la ce urmează să crească; el îşi poate doar aminti ce fel de sămînţă a semănat. Ca să ilustrăm lucrul acesta, să ne aducem aminte că Isus în parabola sa din Matei 13:26–30 (privitoare la grîu şi neghină) a spus:

„Cînd sămînţa a germinat şi a dat rod, a apărut şi neghina. Atunci au venit sclavii stăpînului casei şi i-au zis: „Stăpîne, n-ai semănat tu oare sămînţă bună în ogorul tău? Cum se face atunci că a răsărit neghină?“ El le-a zis: „Un duşman, un om a făcut lucrul acesta.“ Ei i-au zis: „Doreşti atunci să ne ducem să o strîngem?“ El a zis: „Nu, ca nu cumva să smulgeţi grîul odată cu neghina. Lăsaţi-le să crească împreună pînă la seceriş; iar la vremea secerişului eu le voi spune secerătorilor: „Strîngeţi mai întîi neghina şi legaţi-o în snopi ca să fie arsă şi duceţi-vă apoi şi adunaţi grîul în hambarul meu.“

10. Cînd ne vom da seama, fără posibilitate de îndoială, de efectul semănării efectuate de noi într-un mediu dat?

¹⁰ Astfel că după ce am semănat sămînţa trăsăturilor personalităţii noastre, ceea ce răsare asemenea unui fir de iarbă s-ar putea ca, în ce priveşte solul din care s-a nutrit, să nu poată fi distins sau deosebit. Abia mai tîrziu, cînd ceea ce creşte se va maturiza şi va da rod, nu va mai exista nici o îndoială cu privire la ce a produs solul din ceea ce a semănat individul respectiv în el.

11. Ce altceva mai este important, în afară de proprietăţile fizice ale solului în determinarea calităţii a ceea ce creşte dintr-un astfel de sol.

¹¹ Solul este un factor important legat de ceea ce se va produce în final. Isus a zis: „Solul rodeşte treptate, de la sine [nu de la Dumnezeu]: mai întîi un fir de iarbă, apoi spicul şi la urmă bobul pe deplin format în spic“ (Marcu 4:28). În parabola referitoare la cele patru feluri de sol, Isus nu a descris decît proprietăţile fizice ale solului. Dar proprietăţile chemice ale solului sînt şi ele importante în determinarea calităţii recoltei, în funţie de salinitate sau de aciditate sau de tratarea solului cu îngrăşăminte organice sau anorganice.

12. În consecinţă, ce ilustrează pămîntul sau solul?

¹² Întrucît terenul sau solul joacă un rol atît de important în privinţa creşterii şi a calităţii, el ilustrează mediul sau ambianţa morală şi religioasă în mijlocul căreia ne alimentăm sau ne nutrim sămînţa însuşirilor noastre personale şi fireşte că acest mediu este constituit din oameni.c El este ceva ce ne obligă să fim selectivi.

ELEMENTUL ÎN CARE NE CULTIVĂM ÎNSUŞIRILE

13. S-ar putea oare să existe chiar şi înăuntrul adunării creştine un asemenea mediu care nu favorizează creşterea?

¹³ Chiar şi în adunarea creştină poate exista un mediu sau o societate care nu ne este folositoare din punct de vedere spiritual. Unii care au venit de curînd din lume şi şi-au simbolizat prin botezul în apă consacrarea lor lui Dumnezeu pot înclina să aducă în adunare lucruri de care încă nu s-au dezlipit — respectiv o măsură de spirit lumesc. Să ne aducem aminte că Pavel i-a scris unei adunări creştine următoarele cuvinte: „În scrisoarea mea [precedentă] v-am scris să încetaţi să vă mai amestecaţi în societatea oricui este numit frate dar este curvar sau lacom sau idolatru sau defăimător sau beţiv sau speculant; cu un asemenea om nici să nu mîncaţi.“ — 1 Cor. 5:9–11.

14. Cum îi previne Pavel pe creştini, în Galateni 6:7, 8, cu privire la semănarea în direcţia greşită?

¹⁴ Acelaşi apostol le-a mai scris tot în acest sens şi adunărilor din provincia romană Galatia din Asia mică: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare: Dumnezeu nu poate fi batjocorit. Căci ceea ce seamănă un om aceea va şi secera; căci cel care seamănă cu privire la carne va secera stricăciune din carnea sa, dar cel care seamănă cu privire la spirit va secera din spirit viaţa veşnică“ (Gal. 6:7, 8). Cineva care se declară creştin ar putea să semene în carnea sa decăzută prin străduinţa de a–şi dezvolta însuşirile personale într-un mediu lumesc care se îngrijeşte de satisfacerea cărnii.

15. De aceea ce întrebări se ridică privitor la căutarea mediului nostru în adunarea creştină?

¹⁵ Gravităm noi astăzi în adunare în jurul unor persoane care încă mai răspîndesc un iz de spirit lumesc? Persoane de felul acesta se complac în manifestarea unui asemenea spirit şi doresc să atragă în societatea lor şi pe alţi membri ai adunării, pentru ca astfel să aibă sentimentul că într-o măsură sînt justificaţi în frecventele lor atitudini fără frîu. Permitem noi oare ca mediul nostru social sau societatea în care ne aflăm în adunare să nempiedice în alergarea noastră reglementară în cursa pentru cîştigarea vieţii veşnice? Ingăduim noi oare ca unii membrii ai adunării, care mai înclină încă să manifeste un spirit lumesc, să ne determine să o luăm în această direcţie în care merg ei, pentru că aşa îi place cărnii noastre decăzute?

16. Ce trebuie să avem în vedere în privinţa mediului în care circulăm, ca să putem face faţă cu succes în ziua încercărilor?

¹⁶ La început s-ar putea ca efectele liniei noastre de conduită lipsite de frîu să nu fie perceptibile în ce priveşte felul de creştinism pe care vom ajunge să-l practicăm în cele din urmă. Cauza rezidă în faptul că „pămîntul“ sau mediul în care ne alegem să circulăm va produce roade treptat. „Firul de iarbă“ pare inocent privitorilor, neprezentînd nimic dăunător. Noi dormim în timpul nopţii şi ne sculăm în zori, iar creşterea trăsăturilor noastre personale se va desfăşura implacabil, fără să ştim cum. Stăruinţa noastră în acel mod de viaţă fără reţineri şi deplasat ne va duce la consecinţe inevitabile, respectiv la o maturizare deplină a trăsăturilor noastre personale datorită mediului asemănător pămîntului, în care ne-am permis să creştem sau să ne formăm. Oare ceea ce vom obţine, intrînd cu secera, ne va califica sau ne va ajuta să facem faţă cu succes încercărilor din ziua socotelilor?

17. Ce nu trebuie să uităm cu privire la mediul în care fixăm sămînţa trăsăturilor personalităţii noastre?

¹⁷ Să nu uităm că „pămîntul“ sau solul, respectiv mediul în care se îngroapă seminţele trăsăturilor noastre personale şi în care sînt nutrite ele, va influenţa dezvoltarea noastră. El poate face să nu obţinem decît o slabă varietate a lucrului pe care am intenţionat să-l obţinem atunci cînd am început să semănăm.

18. Ce ilustrare privitoare la societatea rea ne este oferită în Numeri 11:4–34?

¹⁸ Un exemplu istoric privitor la efectele societăţii rele chiar în rîndurile poporului lui Iehova ni-l oferă întîmplările din deşertul Sinai, din zilele lui Moise. Să ne aducem aminte că israeliţii, la ieşirea lor din Egipt, au fost însoţiţi de un mare grup de „însoţitori amestecaţi“ care au traversat cu ei Marea Roşie (Ex. 12:38). Cu privire la aceste elemente neisraelite Moise ne spune următoarele:

„Şi acea mulţime amestecată care era în mijlocul lor [al israeliţilor] a exprimat pofte egoiste iar fiii lui Israel începură şi ei să plingă din nou şi să spună: „Cine ne va da să mîncăm carne? Ne aducem aminte de peştele pe care-l mîncam graduit în Egipt, de castraveţi, de pepeni verzi, de praz, de ceapă şi de ustoroi. Dar acum ni s-a uscat sufletul! Ochii noştri nu văd nimic altceva decît mana“ . . . Locul acela a fost numit Chibrot-Hataava [care înseamnă Mormintele poftei egoiste]. — Num. 11:4–34; vezi şi 1 Corinteni 10:1–6, 10, 11.

19. Cum arată experienţa din deşert a israeliţilor, cu „marea mulţime amestecată,“ că noi nu putem arunca asupra lui Dumnezeu răspunderea pentru efectele nedorite ale mediului ales de noi înşine?

¹⁹ Astfel, cei care puneau lucrurile în mişcare printre israeliţi erau membrii acelei „mari mulţimi amestecate.“ Declarînd-se nesatisfăcuţi de îngrijirea lui Iehova privitoare la pîinea din cer, ei şi-au întors inimile înapoi spre Egipt din cauza poftei egoiste de lucruri de care se bucuraseră în acea ţară idolatră (Ps. 105:40). Ei şi-au făcut dumnezeu din pîntecele lor pentru că au adus cu ei pofta egoistă de confort material oferit de Egiptul controlat de demoni (Filip. 3:19). Ei i-au molipsit şi pe israeliţi cu o asemenea poftă. Deocamdată ei se dovedeau a fi o proastă societate pentru poporul ales al lui Iehova, pentru Israel. Acest exemplu istoric ne serveşte drept un bun avertisment nouă celor de astăzi. Noi nu putem arunca asupra lui Iehova răspunderea pentru efectele rele pe care le secerăm din mediul rău pe care ni-l alegem.

20. În loc să fie Dumnezeu răspunzător, cine este răspunzător mai degrabă pentru ceea ce rezultă din calea aleasă de noi?

²⁰ Dacă în cazul parabolelor privitoare la cele patru feluri de sol şi la grîu şi neghină nu-l putem implica pe Dumnezeu, ar fi oare logic atunci, ar fi consecvent oare, să-l implicăm pe Dumnezeu personal în împlinirea lui Marcu 4:26–29? În general vorbind, „pămîntul face să răsară lăstarul lui“ şi „grădina face să încolţească semănăturile ei“ (Is. 61:11). În acest caz marijuana („iarba“), haşişul, tutunul şi macul cultivat cu scopul de a extrage din el opium, vor creşte din pămîntul cultivat exact în acelaşi fel în care cresc şi cerealele. Este limpede atunci că recolta adunată depinde de ceea ce seamănă semănătorul şi de felul solului în care îşi împrăştie sămînţa.

21. Ce ilustrare din Olanda ne arată că mediul în care se găseşte sămînţa influenţează mersul lucrurilor?

²¹ Mediul în care se află sămînţa influenţează mersul lucrurilor. Să nu uităm că solurile nu au toate aceleaşi proprietăţi chimice. Unul este acid, altul este sărat şi aşa mai departe. Astfel atunci cînd olandejii au voit să smulgă pămînt apelor Zuider-Zee-ului, ei au construit diguri şi au zăgăzuit apele sărate în poldere, adică în depresiuni indiguite. Apoi ei au pompat apa de mare, eliberînd astfel o suprafaţă de şes pentru agricultură. Dar pămîntul smuls mării în felul acesta încă nu era potrivit numaidecît pentru cultivarea cerealelor, el fiind impregnat cu sarea din mare. Aşa că mai întîi a fost nevoie ca ei să amelioreze solul, cultivînd stuf care se dezvoltă bine în sol sărat. Culturile de stuf au purificat solul, după care s-au putut cultiva cereale, obţinîndu-se bune recolte.

22. Unde sîntem în general nevoiţi să semănăm sămînţa însuşirilor personalităţii noastre? Ce este sigur cu privire la urmările acestui fapt?

²² Aşa stau lucrurile şi cu sămînţa trăsăturilor personalităţii noastre: noi trebuie să le semănăm undeva, în general într-un mediu pe care ni-l alegem noi înşine. De asemenea, este cu neputinţă să evităm un seceriş sau o strîngere a roadelor. Oare va putea constitui secerişul nostru o bază în vederea obţinerii unei relaţii de aprobare cu regatul lui Dumnezeu? Un cuvînt greu de spus în privinţa aceasta îl va avea mediul sau societatea pe care o frecventăm cu regularitate. Chiar şi în interiorul adunării creştine am putea căuta societatea unor persoane botezate care încă nu s-au detaşat de lucrurile lumeşti, dar care nu simt mustrări de conştiinţă să strecoare pe furiş în adunare acele lucruri. Este sigur că personalitatea şi conduita noastră creştină nu vor rămîne neafectate de asemenea lucruri contagioase.d

23. Ce va determina fericirea noastră finală, mai degrabă decît înfăţişarea exterioară de la început a lucrurilor?

²³ Creşterea în direcţie lumească a unui creştin contaminat va avea loc treptat, unghiul de deviere de la calea creştină fiind la început atît de neînsemnat încît nici nu poate fi sesizat. Este ca şi ivirea „firului de iarbă“ din sămînţă. Dar la urmă secerişul va arăta fără posibilitate de îndoială ce cale de dezvoltare am apucat, căci vom avea de suportat neapărat consecinţe. Cînd, în cele din urmă, numai creştinismul adevărat va putea să facă faţă încercărilor, va trebui ca fiecare, individual, să pătrundă cu secera şi să adune recolta pe care o dă la iveală creşterea sa proprie. Ceea ce va secera îl va face oare să rămînă deziluzionat, demascat drept fals cu privire la pretenţiile sale de a fi creştin? Fericit este creştinul care are motive scripturale de a fi satisfăcut de ceea ce va aduna cu secera sa. — Compară cu Psalm 126:5, 6.

24. Va putea fi oare anulat prin starea noastră personală de sfinţenie, efectul mediului cu care ne punem permanent în contact?

²⁴ Noi creştem fără încetare într-un sens sau altul, într-o direcţie lumească sau într-o direcţie spirituală. Vai de noi dacă ne autoamăgim închipuindu-ne că am putea cultiva relaţii cu o societate rea fără să ne distrugem obiceiurile bune (1 Cor. 15:33). Noi nu îl putem batjocori pe Dumnezeu prin încercarea de a anula legea sa neschimbătoare că, întrucît există semănat, trebuie să existe şi secerat, şi că locul în care semănăm va influenţa calitatea recoltei pe care o strîngem. El ne avartizează că starea noastră de sfinţenie personală nu va îndepărta pur şi simplu prin contact nesfinţenia altora, făcîndu-i sfinţi. Dimpotrivă, contactul nostru constant şi nesupravegheat cu persoane lum şti lipsite de puritate creştină va avea drept rezultat faptul că ne vom pierde şi noi curăţenia sau puritatea. — Hagai 2:10–14.

25. Potrivit cu Galateni 5:19–24, ce anume ne va menţine într-o relaţie corespunzătoare cu regatul lui Dumnezeu?

²⁵ Cu ajutorul Scripturii noi putem preciza anticipat care va fi rezultatul liniei noastre de conduită. Tintim noi oare spre o continuă relaţie de pace cu regatul lui Dumnezeu? „Lucrările cărnii“ nu ne vor duce niciodată la aşa ceva! Pe de altă parte, există „roadele spiritului“ şi cultivîndu-le noi nu vom ceda niciodată în faţa presiunilor şi a lucrărilor cărnii. Urmărirea cu toată grija a unei asemenea linii de conduită, va avea plăcutul rezultat de a constata că rodul secerişului nostru este corespunzător pentru regatul lui Dumnezeu. — Gal. 5:19–24.

26. Pentru ce fel de linie de conduită vom fi recompensaţi cu un seceriş de însuşiri ale personalităţii care se bucură de aprobare?

²⁶ Regatul lui Dumnezeu, îndelung cerut în rugăciune de către discipolii lui Cristos, este acum pe punctul de a porni împotriva tuturor guvernelor duşmane, pentru justificarea suveranităţii universale a lui Dumnezeu. Alături de acel eveniment ne stă în faţă, fiecăruia din noi, un seceriş personal, în legătură cu acel Regat. De aceea trebuie acordată cea mai mare atenţie „solului“ înconjurător sau ambiant în care fixăm sămînţa trăsăturilor personalităţii noastre. Noi ne vom căuta societatea în vederea prieteniilor şi destinderii precum şi în privinţă morală şi religioasă, în mijlocul acelora care se află în favoarea regatului lui Dumnezeu prin Cristos. Şi aceasta în orice moment; la început, la urmă şi tot timpul. O serioasă meditare anticipată asupra a ceea ce semănăm şi asupra locului în care semănăm şi păstrînd totodată în vedere întotdeauna regatul lui Dumnezeu, ne va aduce drept recompensă un bogat seceriş de roade ale unei personalităţi creştine maturizate şi active. Iehova Dumnezeu va fi nespus de mulţumit de faptul acesta! El ne va favoriza cu expresia unei aprobări fără rezerve şi cu binecuvîntările la care duce această aprobare.

27. Ce anume va face ca ilustrarea de la Marcu 4:26–29 să aibă o împlinire favorabilă pentru noi?

²⁷ Astfel, în contiţiile urgenţei crescînde a timpului, noi facem foarte bine dacă dăm ascultare îndemnului: „Şi să ne luăm în consideraţie unii pe alţii ca să ne îndemnăm la iubire şi la lucrări bune, fără să abandonăm întrunirile noastre laolaltă, cum au unii obicei, ci să ne încurajăm reciproc cu atît mai mult cu cît vedem că ziua se apropie“ (Evr. 10:24, 25). Acest fapt va avea drept rezultat pentru noi o împlinire favorabilă a scurtei dar puternicei parabole despre semănătorul seminţei, consemnată la Marcu 4:26–29. Noi ne vom putea simţi atunci „bucuria secerişului.“ Noi vom putea aprecia din plin, cuprinşi de o adîncă emoţie, că „cel care seamănă cu privire la spirit va secera din spirit viaţa veşnică.“ — Gal. 6:8; Is. 9:3.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

Ca şi pămîntul în care cade sămînţa tot la fel şi mediul ambiant în care îşi alege un creştin să–şi dezvolte însuşirile personalităţii va avea asupra lui o influenţă bună sau rea.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]

„Solul rodeşte treptate de la sine . . . Dar îndată ce permite rodul, el pătrunde cu secera, căci secerişul a sosit.“ — Marcu 4:28, 29.