Isus îl vindecă pe un băiat demonizat

Când coboară de pe munte, Isus, Petru, Iacov şi Ioan sunt întâmpinaţi de o mare mulţime. Ceva nu este în regulă. Nişte scribi s-au strâns în jurul discipolilor şi poartă o discuţie aprinsă cu ei. Oamenii sunt foarte surprinşi să-l vadă pe Isus şi aleargă spre el ca să-l salute. „Despre ce discutaţi atât de aprins cu ei?”, îi întreabă el (Marcu 9:16).

Un om din mulţime îngenunchează înaintea lui Isus şi îi explică: „Învăţătorule, l-am adus la tine pe fiul meu pentru că are un spirit care l-a lăsat mut. Oriunde îl apucă, îl trânteşte la pământ, iar el face spume la gură, scrâşneşte din dinţi şi îşi pierde puterile. Le-am spus discipolilor tăi să-l scoată, dar n-au putut” (Marcu 9:17, 18).

Din câte se pare, scribii îi critică pe discipoli pentru că nu au reuşit să-l vindece pe băiat, poate luând în râs încercările lor. De aceea, în loc să-i răspundă acelui tată deznădăjduit, Isus se adresează mulţimii: „O, generaţie necredincioasă şi denaturată! Până când va trebui să rămân cu voi? Până când va trebui să vă suport?”. Aceste cuvinte aspre le sunt, fără îndoială, adresate scribilor, care i-au pus pe discipoli în dificultate cât timp a lipsit el. Întorcându-se către tatăl copilului demonizat, Isus spune: „Adu-l pe fiul tău aici!” (Luca 9:41).

În timp ce băiatul se apropie de Isus, demonul care îl stăpâneşte îl trânteşte la pământ, provocându-i convulsii violente. Băiatul se tăvăleşte pe jos făcând spume la gură. „De când i se întâmplă aşa?”, îl întreabă Isus pe tatăl băiatului. „Din copilărie”, îi răspunde acesta. „De multe ori a vrut să-l arunce şi în foc, şi în apă ca să-l omoare.” Bărbatul îl imploră pe Isus: „Dacă poţi să faci ceva, ai milă de noi şi ajută-ne!” (Marcu 9:21, 22).

Tatăl este disperat, deoarece nici măcar discipolii lui Isus nu l-au putut ajuta. Cum reacţionează Isus la implorarea omului? El îl asigură: „Aceste cuvinte: «Dacă poţi!» Totul este posibil pentru cel care are credinţă”. Imediat, tatăl copilului strigă: „Am credinţă! Ajută-mă unde am nevoie de credinţă!” (Marcu 9:23, 24).

Isus observă că o mulţime vine în fugă spre el. În timp ce toţi îl privesc, Isus mustră demonul: „Spirit care îi faci pe oameni muţi şi surzi, îţi poruncesc să ieşi din el şi să nu mai intri în el!”. După ce îl face pe băiat să ţipe şi îi provoacă multe convulsii, spiritul iese. Apoi, băiatul rămâne întins pe jos, nemişcat. Văzând aceasta, mulţi spun: „Este mort!” (Marcu 9:25, 26). Dar, când Isus îl ia de mână, băiatul se ridică şi „chiar din ceasul acela” este vindecat (Matei 17:18). Fireşte, oamenii sunt uluiţi de ceea ce face Isus.

Cu câtva timp în urmă, când au fost trimişi de Isus să predice, discipolii puteau să scoată demoni. De aceea, acum, când sunt doar ei cu Isus într-o casă, îl întreabă: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?”. Isus le arată că nu au putut face aceasta din cauza lipsei lor de credinţă. El le spune: „Felul acesta de demoni nu poate ieşi decât cu rugăciune” (Marcu 9:28, 29). Era necesar ca discipolii să aibă o mare credinţă şi să-i ceară lui Dumnezeu putere în rugăciune pentru a scoate acest demon puternic.

Isus concluzionează: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo» şi se va muta; şi nimic nu vă va fi imposibil” (Matei 17:20). Câtă putere poate avea credinţa!

Obstacolele şi dificultăţile care stau în calea progresului nostru în serviciul pentru Iehova pot părea insurmontabile, imposibil de înlăturat asemenea unor munţi. Totuşi, dacă manifestăm credinţă, putem depăşi astfel de obstacole şi dificultăţi.