‘I s-a făcut milă’

1-3. a) Cum reacționează Isus când doi cerșetori orbi îi cer stăruitor ajutorul? b) Ce semnificație are expresia ‘i s-a făcut milă’ (vezi nota de subsol)?

DOI orbi stau lângă drum, la ieșirea din Ierihon, pe unde trece multă lume. Vin aici zilnic ca să cerșească. Astăzi se va întâmpla ceva ce le va schimba radical viața.

² Deodată, orbii aud mare freamăt. Neputând să vadă ce se întâmplă, unul întreabă ce-i cu atâta zarvă. „Trece Isus Nazarineanul!”, i se răspunde. Isus se îndreaptă spre Ierusalim pentru ultima oară. Dar nu e singur, mari mulțimi îl urmează. Când află ce se întâmplă, cerșetorii încep să strige, făcând mai multă vâlvă: „Doamne, Fiul lui David, îndură-te de noi!”. Supărați, oamenii le cer să tacă, dar cei doi orbi nici nu se gândesc. Sunt disperați.

³ Strigătele lor răzbat prin mulțime și ajung la Isus. Oare ce va face? Multe lucruri îi frământă mintea și-i apasă inima. Ultima lui săptămână de viață pe pământ se apropie. Știe că la Ierusalim îl așteaptă suferință cruntă și o moarte chinuitoare. Totuși, Isus nu trece cu vederea rugămințile lor stăruitoare. Se oprește și cere ca cei doi orbi să fie aduși la el. „Doamne, să ni se deschidă ochii!”, îl imploră ei. „Făcându-i-se milă”, Isus le atinge ochii, iar ei își recăpătă vederea. Apoi, îl urmează pe Isus fără întârziere. (Luca 18:35-43; Matei 20:29-34)a

 4. Cum a împlinit Isus profeția potrivit căreia „el va avea milă de cel de condiție umilă”?

⁴ Isus s-a simțit îndemnat să arate milă nu numai atunci, ci și în multe alte situații. Biblia profețise că „va avea milă de cel de condiție umilă”. (Psalmul 72:13) Împlinind aceste cuvinte, Isus a ținut cont de sentimentele altora, le-a predicat vestea bună și le-a oferit ajutor practic. Dar să vedem cum descriu evangheliile mila ce transpare din cuvintele și faptele lui Isus și cum putem arăta și noi acest sentiment.

5, 6. Ce exemple arată că Isus îi înțelegea bine pe oameni?

⁵ Omul Isus îi înțelegea bine pe alții. Se transpunea în situația celor ce sufereau și suferea alături de ei. Deși nu trecuse prin tot ce treceau ei, Isus simțea cu adevărat durerea lor în inima sa. (Evrei 4:15) Când a vindecat o femeie care de 12 ani avea o scurgere de sânge, a spus că suferea de o ‘boală chinuitoare’, arătând astfel că-i înțelege necazul. (Marcu 5:25-34) Când i-a văzut pe Maria și pe ceilalți plângând la moartea lui Lazăr, Isus a fost adânc îndurerat, foarte tulburat. Deși știa că îl va învia pe Lazăr, Isus a fost mișcat până la lacrimi. (Ioan 11:33, 35)

⁶ Altă dată, un lepros s-a apropiat de el și l-a rugat: „Dacă vrei, poți să mă cureți”. Cum a reacționat Isus, omul perfect care nu se îmbolnăvise niciodată? I-a înțeles chinul și a fost „cuprins de milă”. (Marcu 1:40-42) Apoi, a făcut un gest extraordinar. Isus știa că, potrivit Legii mozaice, leproșii erau necurați și nu aveau voie să stea printre oameni. (Leviticul 13:45, 46) Mai mult, îl putea vindeca și fără să-l atingă. (Matei 8:5-13) Totuși, a întins mâna și l-a atins pe lepros, zicându-i: „Vreau! Fii curățat!”. Lepra a dispărut numaidecât. Într-adevăr, Isus îi înțelegea bine pe oameni!

 7. Ce ne poate ajuta să învățăm să-i înțelegem pe alții și cum putem arăta acest lucru?

⁷ Fiind creștini, și noi trebuie să arătăm că-i înțelegem pe oameni. Biblia ne îndeamnă ‘să fim toți uniți în gândire’.b (1 Petru 3:8) Poate că nu e ușor să înțelegem ce simt cei care suferă de o boală cronică sau de depresie, mai ales dacă nu am suferit niciodată de astfel de boli. Să nu uităm totuși că, pentru a-i înțelege pe alții, nu trebuie neapărat să trecem prin ce trec ei. Isus n-a fost niciodată bolnav, și totuși i-a înțeles pe bolnavi. Cum putem învăța și noi să arătăm înțelegere? Ascultându-i cu răbdare pe suferinzi când își deschid inima și ne vorbesc despre sentimentele lor. Ne-am putea întreba cum ne-am simți dacă am fi în situația lor. (1 Corinteni 12:26) Fiind atenți la necesitățile afective ale altora, vom fi mai în măsură ‘să le vorbim consolator celor deprimați’. (1 Tesaloniceni 5:14) Uneori, am putea arăta că-i înțelegem pe alții nu numai vorbindu-le, ci și plângând alături de ei. „Plângeți cu cei ce plâng”, se spune în Romani 12:15.

8, 9. Cum a arătat Isus că a ținut cont de sentimentele altora?

⁸ Isus a fost atent cu alții. Prin felul de a se purta, a arătat că ține cont de sentimentele lor. Să ne amintim de momentul când un om surd, care abia vorbea, a fost adus la Isus. Când a văzut că omul se simțea oarecum stânjenit, Isus a făcut ceva ce nu făcea de obicei când îi vindeca pe oameni: „L-a luat pe om deoparte, îndepărtându-se de mulțime”. Isus l-a vindecat pe om departe de privirile iscoditoare ale mulțimii. (Marcu 7:31-35)

⁹ Isus s-a purtat la fel și când oamenii i-au adus un orb și l-au rugat să-l vindece. Isus „l-a luat pe orb de mână și l-a dus afară din sat”. Apoi l-a vindecat treptat, probabil dând răgaz creierului și ochilor celui orb să se adapteze la varietatea de imagini din lumea complexă și plină de lumină. (Marcu 8:22-26) Cât de atent a fost Isus!

10. Cum putem arăta că ținem cont de sentimentele altora?

¹⁰ Întrucât îl urmăm pe Isus, și noi trebuie să ținem cont de sentimentele altora. Să fim atenți când vorbim cu alții și să ne aducem mereu aminte că vorbele nechibzuite îi pot răni. (Proverbele 12:18; 18:21) Cuvintele aspre, remarcile înjositoare și sarcasmul usturător nu-și au locul în limbajul creștinilor, pentru că ei nu sunt indiferenți la sentimentele celorlalți. (Efeseni 4:31) Bătrâni, cum puteți arăta că țineți cont de sentimentele altora? Când dați sfaturi cuiva, fiți plini de bunătate! Respectați demnitatea celui sfătuit! (Galateni 6:1) Părinți, cum puteți demonstra că țineți seama de sentimentele copiilor voștri? Când îi disciplinați, respectați-le demnitatea! (Coloseni 3:21)

11, 12. Ce relatări biblice demonstrează că Isus nu aștepta să fie rugat să arate milă față de alții?

¹¹ Isus nu a arătat milă față de oameni numai când i s-a cerut. Mila nu este o calitate pasivă, ci una care îndeamnă la acțiune. Nu ne surprinde că, fiind mișcat de milă, Isus a luat inițiativa și i-a ajutat pe alții. Odată, o mare mulțime de oameni a stat cu el trei zile și a rămas fără mâncare. Nimeni nu a trebuit să-i spună lui Isus că oamenilor le este foame și nici să-i sugereze că ar trebui să facă ceva. Relatarea biblică arată: „Dar Isus și-a chemat discipolii și a spus: «Mi-e milă de mulțimea aceasta, pentru că stau deja de trei zile cu mine și n-au ce să mănânce. Nu vreau să le dau drumul nemâncați, ca nu cumva să leșine pe drum»”. Apoi, din proprie voință, a făcut un miracol, hrănind mulțimile. (Matei 15:32-38)

¹² Să ne mai oprim la o relatare. În anul 31 e.n., pe când se îndrepta spre orașul Nain, Isus a fost martor la o scenă tristă. Un cortegiu funerar ieșea din oraș și se îndrepta, după câte se pare, spre un deal din apropiere. Oamenii îl duceau la groapă pe ‘singurul fiu al unei văduve’. Vă puteți imagina ce durere sfâșia inima mamei? Mergea să-și îngroape singurul fiu și nu avea nici cu cine să-și împartă suferința. Era văduvă și nu avea alți copii. Isus „a văzut-o” în mijlocul mulțimii și „i s-a făcut milă de ea”, fiind profund mișcat. Nimeni nu a trebuit să-l implore. Mila pe care o simțea în adâncul inimii l-a îndemnat să facă ceva. „S-a apropiat și a atins targa pe care era mortul”, readucându-l pe tânăr la viață. Ce s-a întâmplat după aceea? Isus nu i-a spus tânărului să se alăture mulțimii ce-l însoțea, ci „i l-a dat mamei lui”. Acum erau din nou o familie și avea cine să-i poarte de grijă văduvei. (Luca 7:11-15)

13. Cum putem, asemenea lui Isus, să luăm inițiativa și să-i ajutăm pe cei aflați în necaz?

¹³ Cum putem urma exemplul lui Isus? Evident că nu vom putea face minuni ca să-i hrănim pe alții și nici nu-i vom putea readuce la viață pe cei morți. Totuși, îl putem imita pe Isus luând inițiativa și ajutându-ne aproapele. Poate că un colaborator în credință a suferit mari pierderi pe plan financiar sau și-a pierdut slujba. (1 Ioan 3:17) Poate că în casa unei văduve trebuie făcute urgent reparații. (Iacov 1:27) Poate că o familie îndoliată are nevoie de mângâiere sau de ajutor practic. (1 Tesaloniceni 5:11) Când vedem că cineva are realmente nevoie de ajutor, nu trebuie să așteptăm să fim rugați să facem ceva. (Proverbele 3:27) Mila ne va îndemna să luăm inițiativa și să dăm o mână de ajutor, potrivit situației noastre. Să nu uităm niciodată că un simplu gest de bunătate și câteva cuvinte de mângâiere spuse din inimă sunt dovezi vii că ne este milă de oameni! (Coloseni 3:12)

14. De ce a dat Isus prioritate lucrării de predicare a veștii bune?

¹⁴ Așa cum am văzut în partea a doua a cărții, Isus a lăsat un exemplu remarcabil în privința lucrării de predicare. El a spus: „Trebuie să anunț și în alte orașe vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta am fost trimis”. (Luca 4:43) Ce l-a îndemnat să dea prioritate acestei lucrări? Iubirea pentru Dumnezeu. Dar mai avea un motiv. Mila profundă l-a îndemnat pe Isus să le dea oamenilor ajutor spiritual. Dintre toate formele pe care le-a îmbrăcat mila lui Isus, satisfacerea necesităților spirituale ale oamenilor a fost cea mai importantă. Să ne oprim la două întâmplări care arată cum îi privea Isus pe oamenii cărora le predica. Analizându-le, vom înțelege de ce participăm noi la lucrarea de predicare.

15, 16. Amintiți două întâmplări care dezvăluie cum îi privea Isus pe oamenii cărora le predica.

¹⁵ În 31 e.n., după aproape doi ani în care s-a dăruit cu totul lucrării de predicare, Isus nu s-a oprit, ci „a străbătut toate orașele și satele” din Galileea. Ce a văzut i-a atins inima. Apostolul Matei povestește: „Văzând mulțimile, a simțit milă față de ele, pentru că erau jupuite și aruncate încoace și-ncolo ca niște oi fără păstor”. (Matei 9:35, 36) Isus îi înțelegea pe oamenii de rând. Era conștient de starea lor spirituală deplorabilă. Știa că erau tratați nedrept și că erau neglijați chiar de conducătorii religioși, cei ce trebuiau să-i păstorească. Cuprins de o milă nemărginită, Isus a făcut totul ca să ajungă la oameni cu mesajul de speranță. De mesajul despre Regatul lui Dumnezeu aveau de fapt cea mai mare nevoie!

¹⁶ La fel s-a întâmplat și câteva luni mai târziu, în preajma Paștelui din 32 e.n. Căutând un loc tihnit, unde să se odihnească, Isus și apostolii au trecut Marea Galileei cu o barcă. Însă o mulțime de oameni a alergat de-a lungul țărmului și a ajuns pe celălalt mal înaintea bărcii. Cum a reacționat Isus? „Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime și i s-a făcut milă de ei, căci erau ca niște oi fără păstor. Și a început să-i învețe multe lucruri.” (Marcu 6:31-34) Lui Isus „i s-a făcut [din nou] milă” de acei oameni, care, ca niște „oi fără păstor”, erau flămânzi din punct de vedere spiritual și trebuiau să-și poarte singuri de grijă. Mila, și nu sentimentul datoriei, l-a îndemnat pe Isus să le predice.

17, 18. a) De ce participăm la lucrarea de predicare? b) Cum putem arăta milă față de alții?

¹⁷ Dar ce ne determină pe noi, cei ce-l urmăm pe Isus, să luăm parte la lucrarea de predicare? Așa cum am văzut în capitolul al nouălea, noi avem misiunea, responsabilitatea de a predica și de a face discipoli. (Matei 28:19, 20; 1 Corinteni 9:16) Dar nu predicăm mesajul despre Regat doar din simțul datoriei, ci mai ales din iubire pentru Iehova și din milă față de cei care nu ne împărtășesc convingerile. (Marcu 12:28-31) Așadar, cum putem avea milă față de semeni?

¹⁸ Ca și Isus, noi trebuie să vedem că oamenii sunt ‘jupuiți și aruncați încoace și-ncolo ca niște oi fără păstor’. Imaginați-vă că găsiți un miel rătăcit de turmă. Fără păstorul care să-l ducă la pășuni verzi și la apă, biata făptură ar putea muri de foame și de sete. Nu vi s-ar rupe inima? Nu ați face tot ce vă stă în putință ca să-i potoliți foamea și setea? Mielul este asemenea multor oameni care nu au auzit încă vestea bună. Fiind neglijați de păstorii religioși falși, ei suferă de foame și de sete din punct de vedere spiritual și nu întrezăresc nicio speranță. Noi însă avem ceea ce le trebuie: o bogată hrană spirituală și înviorătoarele ape ale adevărului biblic. (Isaia 55:1, 2) Când ne gândim la necesitățile spirituale ale semenilor noștri, nu ne cuprinde mila? Dacă, asemenea lui Isus, nutrim sentimente profunde față de oameni, vom face tot ce ne stă în putință să le predicăm vestea bună despre Regat.

19. Ce putem face pentru a îndemna o persoană care studiază Biblia și care întrunește cerințele să participe la predicare?

¹⁹ Cum îi putem ajuta pe alții să urmeze exemplul lui Isus? Să presupunem că vrem să încurajăm o persoană care studiază Biblia și care întrunește cerințele să participe la predicare. Sau poate dorim să ajutăm o persoană inactivă să meargă din nou în lucrare. Ce putem face? Trebuie să ajungem la inima lor. Să ne amintim că lui Isus mai întâi „i s-a făcut milă” de oameni și după aceea i-a învățat. (Marcu 6:34) Așadar, dacă îi ajutăm să cultive milă, inima îi va îndemna să-l imite pe Isus și să predice vestea bună. I-am putea întreba: Cum ai fost binecuvântat de când ai acceptat mesajul despre Regat? Ce părere ai despre oamenii care nu cunosc încă acest mesaj? Nu trebuie și ei să-l audă? Cum i-ai putea ajuta? Evident, cea mai puternică motivație de a participa la predicare este iubirea pentru Dumnezeu și dorința de a-i sluji.

20. a) Ce înseamnă a călca pe urmele lui Isus? b) Ce vom analiza în capitolul următor?

²⁰ A călca pe urmele lui Isus înseamnă mult mai mult decât a-i repeta cuvintele și a-i imita faptele. Trebuie ‘să avem același mod de gândire ca al lui Cristos’. (Filipeni 2:5) Cât de recunoscători ar trebui să fim că Biblia ne dezvăluie gândurile și sentimentele care l-au motivat în tot ce a spus și a făcut! Cunoscând „mintea lui Cristos”, vom fi atenți la ce simt alții și ne va fi milă de oameni, tratându-i așa cum i-a tratat el. (1 Corinteni 2:16) În capitolul următor, vom vedea în ce fel le-a arătat Isus iubire discipolilor săi.