„Aţi fost cumpăraţi cu un preţ“
„Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Prin urmare, glorificaţi-l pe Dumnezeu.“ — 1 CORINTENI 6:20.
1, 2. a) Potrivit Legii mozaice, cum trebuiau trataţi sclavii israeliţi? b) Ce posibilitate avea sclavul care îşi iubea stăpânul?
„SCLAVIA a fost larg răspândită şi larg acceptată în vechime“, se spune într-un dicţionar biblic (Holman Illustrated Bible Dictionary). În aceeaşi lucrare citim: „Sistemul economic al Egiptului, al Greciei şi al Romei se baza pe munca sclavilor. În primul secol creştin, 1 din 3 oameni în Italia şi 1 din 5 în alte ţări era sclav“.
2 Cu toate că sclavia a existat şi în Israel, Legea mozaică conţinea prevederi care garantau ocrotirea sclavilor evrei. De exemplu, Legea stipula că un israelit nu putea fi sclav mai mult de 6 ani. În al şaptelea an, el putea „să iasă liber, fără să plătească nimic ca despăgubire“. Dat fiind că regulamentele privind modul de a-i trata pe sclavi reflectau dreptate şi îndurare, în Legea lui Moise exista următoarea dispoziţie: „Dacă robul va zice clar: «Eu iubesc pe stăpânul meu, pe soţia mea şi pe copiii mei şi nu vreau să fiu liber,» atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă; şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui“. — Exodul 21:2–6; Leviticul 25:42, 43; Deuteronomul 15:12–18.
3. a) Ce tip de sclavie au acceptat creştinii din secolul I? b) Ce anume ne îndeamnă să-i slujim lui Dumnezeu?
3 Această dispoziţie privind sclavia voluntară a prefigurat un tip de sclavie în care se află creştinii adevăraţi. De pildă, Pavel, Iacov, Petru şi Iuda, care au participat la scrierea Bibliei, s-au identificat drept sclavi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos (Tit 1:1; Iacov 1:1; 2 Petru 1:1; Iuda 1). Pavel le-a amintit creştinilor tesaloniceni că ‘se întorseseră de la idolii lor la Dumnezeu, ca să fie sclavi pentru un Dumnezeu viu şi adevărat’ (1 Tesaloniceni 1:9). Ce i-a îndemnat pe acei creştini să devină de bunăvoie sclavi ai lui Dumnezeu? Gândiţi-vă: Ce îl îndemna pe un sclav israelit să renunţe la propria-i libertate? Oare nu iubirea pentru stăpânul său? În mod asemănător, sclavia creştină are la bază iubirea pentru Dumnezeu. Când ajungem să-l cunoaştem şi să-l iubim pe Dumnezeul viu şi adevărat, ne simţim îndemnaţi să-i slujim ‘cu toată inima şi cu tot sufletul’ (Deuteronomul 10:12, 13). Dar ce înseamnă să fim sclavi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos? Cum influenţează acest lucru viaţa noastră de zi cu zi?
„Faceţi toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu“
4. Cum devenim sclavi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos?
4 Sclavul este o persoană aflată din punct de vedere legal în proprietatea cuiva faţă de care trebuie să manifeste o ascultare absolută. Noi devenim proprietatea legală a lui Iehova când ne dedicăm lui viaţa şi ne botezăm. Apostolul Pavel spune: „Voi nu vă aparţineţi, fiindcă aţi fost cumpăraţi cu un preţ“ (1 Corinteni 6:19, 20). Desigur, preţul este jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, întrucât pe această bază Dumnezeu ne acceptă ca slujitori ai săi, indiferent că suntem creştini unşi sau însoţitori ai lor cu speranţă pământească (Efeseni 1:7; 2:13; Revelaţia 5:9). Astfel, din momentul botezului, noi „îi aparţinem lui Iehova“ (Romani 14:8). Dat fiind că am fost cumpăraţi cu sângele preţios al lui Isus Cristos, noi devenim, de asemenea, sclavii săi şi avem obligaţia să-i respectăm poruncile. — 1 Petru 1:18, 19.
5. Care este principala noastră obligaţie ca sclavi ai lui Iehova, şi cum o putem îndeplini?
5 Sclavii trebuie să asculte de stăpân. Sclavia în care ne aflăm este voluntară şi are la bază iubirea noastră pentru Stăpân. În 1 Ioan 5:3 se spune: „Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale; iar poruncile sale nu sunt împovărătoare“. Astfel, prin ascultare, noi ne demonstrăm atât iubirea, cât şi supunerea faţă de Dumnezeu. Ascultarea trebuie să se vadă în tot ceea ce facem. Pavel a spus: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi orice altceva, faceţi toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 10:31). În viaţa de zi cu zi, chiar şi în lucruri mici, dorim să ne dovedim „sclavi pentru Iehova“. — Romani 12:11.
6. Ce efect are asupra deciziilor pe care le luăm în viaţă statutul nostru de sclavi ai lui Dumnezeu? Daţi un exemplu.
6 De exemplu, când luăm decizii, vrem să ţinem cont de voinţa Stăpânului nostru ceresc, Iehova (Maleahi 1:6). În faţa unor decizii grele, ascultarea noastră de Dumnezeu ar putea fi pusă la încercare. Vom urma noi sfaturile sale sau ne vom lăsa conduşi de înclinaţiile inimii noastre „înşelătoare“ şi ‘deznădăjduit de rele’ (Ieremia 17:9)? Melisa, o creştină necăsătorită, era botezată de puţin timp când un tânăr a început să arate interes faţă de ea. Tânărul părea să aibă o fire plăcută şi studia deja Biblia cu Martorii lui Iehova. Totuşi, un bătrân de congregaţie i-a explicat Melisei de ce e înţelept să respectăm porunca lui Iehova de a ne căsători „numai în Domnul“ (1 Corinteni 7:39; 2 Corinteni 6:14). „Nu mi-a fost uşor să urmez acest sfat“, recunoaşte Melisa. „Însă, întrucât mă dedicasem lui Dumnezeu ca să fac voinţa sa, am hotărât să urmez instrucţiunile sale clare.“ Reflectând la modul în care au decurs lucrurile, ea spune: „Sunt foarte bucuroasă că am urmat acel sfat. Tânărul respectiv a întrerupt studiul. Dacă aş fi început atunci o relaţie, acum aş fi căsătorită cu un necredincios“.
7, 8. a) De ce nu trebuie să căutăm cu orice preţ să fim pe placul oamenilor? b) Arătaţi, printr-un exemplu, cum poate fi depăşită teama de oameni.
7 Deoarece suntem sclavi ai lui Dumnezeu, nu trebuie să devenim sclavi ai oamenilor (1 Corinteni 7:23). Este adevărat, nici unuia dintre noi nu-i place să fie respins de ceilalţi, însă nu trebuie să uităm că normele creştinilor sunt diferite de cele ale lumii. Pavel a întrebat: „Caut eu să le plac oamenilor?“ Concluzia sa a fost: „Dacă le-aş mai plăcea oamenilor, nu aş fi sclav al lui Cristos“ (Galateni 1:10). Pur şi simplu nu ne putem permite să cedăm influenţei celor din jur şi să căutăm să fim pe placul oamenilor. Dar ce putem face când ceilalţi exercită presiuni asupra noastră ca să ne conformăm normelor lor?
8 Să analizăm, de pildă, cum a procedat Elena, o tânără creştină din Spania. Câţiva dintre colegii ei obişnuiau să doneze sânge. Ei ştiau că, fiind Martoră a lui Iehova, Elena nici nu dona sânge, nici nu accepta transfuzii de sânge. Când s-a ivit ocazia să-şi explice poziţia în faţa întregii clase, Elena s-a oferit să pregătească o expunere. Ea povesteşte: „Sinceră să fiu, aveam emoţii foarte mari. Dar m-am pregătit bine, şi rezultatele au întrecut aşteptările. Am câştigat respectul multor colegi, iar profesorul mi-a spus că apreciază lucrarea pe care o fac. Mai presus de orice, am simţit o mare satisfacţie pentru că am apărat numele lui Iehova şi pentru că am putut să-mi argumentez punctul de vedere bazat pe Scripturi“ (Geneza 9:3, 4; Faptele 15:28, 29). Da, ca sclavi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, noi ne deosebim de lume. Totuşi, în multe cazuri, putem câştiga respectul oamenilor dacă suntem pregătiţi să ne apărăm convingerile cu respect. — 1 Petru 3:15.
9. Ce învăţăm din exemplul unui înger care i s-a arătat apostolului Ioan?
9 Totodată, amintindu-ne că suntem sclavi ai lui Dumnezeu ne va fi mai uşor să rămânem umili. Odată, apostolul Ioan a fost atât de impresionat de o viziune magnifică a Ierusalimului ceresc, încât s-a prosternat ca să se închine înaintea picioarelor îngerului care slujea ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. „Ai grijă!“, i-a spus îngerul. „Nu face lucrul acesta! Eu nu sunt decât un tovarăş de sclavie al tău şi al fraţilor tăi care sunt profeţi şi al celor care respectă cuvintele acestui sul. Închină-te lui Dumnezeu!“ (Revelaţia 22:8, 9). Ce exemplu excelent a dat acest înger pentru toţi sclavii lui Dumnezeu! Unii creştinii au responsabilităţi deosebite în congregaţie. Să nu uităm însă ce a spus Isus: „Oricine vrea să devină mare printre voi trebuie să fie slujitorul vostru, şi oricine vrea să fie primul printre voi trebuie să fie sclavul vostru“ (Matei 20:26, 27). În calitate de continuatori ai lui Isus, cu toţii suntem sclavi.
„Ceea ce am făcut este ceea ce trebuia să facem“
10. Daţi câteva exemple biblice care arată că unora dintre slujitorii fideli ai lui Dumnezeu nu le-a fost întotdeauna uşor să înfăptuiască voinţa sa.
10 Oamenilor imperfecţi nu le este întotdeauna uşor să facă voinţa lui Dumnezeu. Profetul Moise a ezitat când Iehova i-a cerut să se ducă să-i elibereze pe fiii lui Israel care erau sclavi în Egipt (Exodul 3:10, 11; 4:1, 10). După ce a primit misiunea de a proclama în Ninive un mesaj de condamnare, Iona „s-a sculat să fugă la Tarsis, departe de faţa DOMNULUI“ (Iona 1:2, 3). Baruc, secretarul profetului Ieremia, s-a plâns că obosise (Ieremia 45:2, 3). Cum ar trebui să reacţionăm când dorinţele şi preferinţele noastre intră în contradicţie cu înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu? Răspunsul îl găsim într-o ilustrare folosită de Isus.
11, 12. a) Prezentaţi pe scurt ilustrarea lui Isus consemnată în Luca 17:7–10. b) Ce învăţăm din această ilustrare?
11 Isus a vorbit despre un sclav care toată ziua avea grijă pe câmp de turma stăpânului său. Când sclavul se întorcea acasă, obosit după 12 ore de muncă, stăpânul nu îl invita să se aşeze la masă şi să se bucure de mâncarea gustoasă, ci îi spunea: „Pregăteşte-mi ceva ca să cinez, pune-ţi un şorţ şi slujeşte-mi până termin de mâncat şi de băut eu, şi după aceea poţi să mănânci şi să bei tu“. Sclavul putea să se îngrijească de propriile-i necesităţi numai după ce îşi servea stăpânul. În încheierea acestei ilustrări, Isus a spus: „La fel şi voi, când veţi fi făcut toate lucrurile care v-au fost încredinţate, să ziceţi: «Suntem nişte sclavi netrebnici. Ceea ce am făcut este ceea ce trebuia să facem»“. — Luca 17:7–10.
12 Prin această ilustrare, Isus nu a vrut să spună că Iehova nu apreciază ceea ce facem în serviciul său. Biblia spune clar: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care aţi arătat-o pentru numele său“ (Evrei 6:10). Ideea care reiese din parabola lui Isus este că un sclav nu trebuie să-şi placă sieşi sau să se concentreze asupra propriului confort. Când ne-am dedicat lui Dumnezeu şi am decis să-i fim sclavi, ne-am angajat să punem voinţa sa înaintea propriei voinţe. Cu alte cuvinte, trebuie să ne supunem propria voinţă voinţei lui Dumnezeu.
13, 14. a) În ce situaţii ar putea fi necesar să acţionăm contrar propriilor înclinaţii? b) De ce trebuie să dăm prioritate voinţei lui Dumnezeu?
13 Poate că pentru a studia cu regularitate Cuvântul lui Dumnezeu şi publicaţiile ‘sclavului fidel şi prevăzător’ trebuie să depunem eforturi considerabile (Matei 24:45). Şi asta mai ales dacă citim mai greu sau dacă o publicaţie dezbate „lucrurile profunde ale lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 2:10). Totuşi, nu ar trebui să ne facem timp pentru studiul personal? Poate că trebuie să ne disciplinăm ca să nu frunzărim materialul de studiu, ci să-l analizăm pe îndelete. Altminteri, cum am putea să prindem gustul ‘hranei solide care este pentru oamenii maturi’? — Evrei 5:14.
14 Când ne întoarcem acasă obosiţi după o zi de muncă, poate că trebuie să ne impunem să mergem la întrunirile creştine. Sau poate că nu avem o înclinaţie naturală pentru a le predica unor necunoscuţi. Chiar Pavel a recunoscut că, în unele momente, anunţăm vestea bună „împotriva voinţei“ noastre (1 Corinteni 9:17). Totuşi, noi facem aceste lucruri deoarece Iehova, Stăpânul nostru ceresc pe care îl iubim, ne spune că trebuie să le facem. Şi nu-i aşa că de fiecare dată când depunem eforturi să studiem, să mergem la întruniri sau să predicăm ne simţim satisfăcuţi şi învioraţi? — Psalmul 1:1, 2; 122:1; 145:10–13.
Să nu privim la „lucrurile care sunt în urmă“
15. Cum a dat Isus un exemplu de supunere faţă de Dumnezeu?
15 Isus Cristos a dat exemplul suprem de supunere faţă de Tatăl său ceresc. El le-a spus discipolilor: „Am coborât din cer ca să fac nu voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis“ (Ioan 6:38). În grădina Ghetsimani, în momente de mare suferinţă, el s-a rugat: „Tatăl meu, dacă este posibil, să treacă paharul acesta de la mine. Totuşi, nu cum vreau eu, ci cum vrei tu“. — Matei 26:39.
16, 17. a) Cum ar trebui să privim lucrurile pe care le-am lăsat în urmă? b) Arătaţi de ce a fost Pavel realist când a evaluat perspectivele sale în lume drept „o grămadă de deşeuri“.
16 Isus Cristos vrea ca noi să ne respectăm hotărârea de a fi sclavi ai lui Dumnezeu. El a spus: „Nici un om care a pus mâna pe plug şi priveşte la lucrurile care sunt în urmă nu este corespunzător pentru regatul lui Dumnezeu“ (Luca 9:62). Cu siguranţă, nu este corect ca în timp ce îi slujim lui Dumnezeu să ne gândim mereu la ce am lăsat în urmă. Trebuie mai degrabă să preţuim ceea ce am dobândit în urma deciziei noastre de a fi sclavi ai lui Dumnezeu. Adresându-se filipenilor, Pavel a scris: „Consider de fapt că toate lucrurile sunt o pierdere, de dragul valorii incomparabile a cunoştinţei despre Cristos Isus, Domnul meu. De dragul lui am acceptat pierderea tuturor lucrurilor şi le consider ca o grămadă de deşeuri, ca să-l câştig pe Cristos“. — Filipeni 3:8.
17 Gândiţi-vă la lucrurile pe care Pavel le-a considerat o grămadă de deşeuri şi pe care le-a abandonat în schimbul recompenselor spirituale, ca sclav al lui Dumnezeu. El a lăsat în urmă nu numai o viaţă confortabilă, ci şi posibilitatea de a deveni lider spiritual al iudeilor. Dacă ar fi continuat să practice iudaismul, Pavel ar fi avut toate şansele să acceadă la o poziţie similară celei a lui Simeon, fiul lui Gamaliel, mentorul lui Pavel (Faptele 22:3; Galateni 1:14). Simeon a devenit lider al fariseilor şi, deşi a avut unele rezerve, a jucat totuşi un rol important în răscoala evreilor împotriva Romei din anii 66–70 e.n. El a murit în acel conflict, fiind ucis fie de extremişti evrei, fie de armata romană.
18. Daţi un exemplu care arată că realizările pe plan spiritual aduc binecuvântări.
18 Mulţi Martori ai lui Iehova au urmat exemplul lui Pavel. „La câţiva ani de la terminarea şcolii, am primit postul de secretar-şef la firma unui binecunoscut avocat din Londra“, spune Jean. „Îmi plăcea munca pe care o făceam şi aveam un salariu foarte bun, dar în inima mea ştiam că puteam face mai mult în serviciul lui Iehova. În cele din urmă, mi-am dat demisia şi am început serviciul de pionier. Sunt foarte bucuroasă că am luat această decizie acum aproape 20 de ani! Serviciul cu timp integral mi-a îmbogăţit viaţa mai mult decât ar fi putut s-o facă munca de secretariat. Nu există satisfacţie mai mare decât aceea de a vedea cum Cuvântul lui Iehova schimbă viaţa oamenilor. E minunat să ai un rol în această schimbare. Ceea ce îi dăm noi lui Iehova este nimic în comparaţie cu ceea ce primim de la el.“
19. Care ar trebui să fie hotărârea noastră, şi de ce?
19 Cu timpul, situaţia noastră se poate schimba, însă noi continuăm să-i fim dedicaţi lui Dumnezeu. Suntem în continuare sclavii lui Iehova, iar el ne lasă pe fiecare să decidem cum ne putem folosi cel mai bine timpul, energia, talentele şi alte bunuri. Aşadar, prin deciziile pe care le luăm, putem arăta cât de mult îl iubim pe Dumnezeu. De asemenea, deciziile noastre arată în ce măsură suntem dispuşi să facem sacrificii (Matei 6:33). Indiferent de situaţia noastră, nu ar trebui să fim hotărâţi să-i dăm lui Iehova tot ce avem mai bun? Pavel a scris: „Dacă există în primul rând promptitudinea, ea este deosebit de plăcută potrivit cu ceea ce are cineva, nu potrivit cu ceea ce nu are“. — 2 Corinteni 8:12.
„Aveţi rodul vostru“
20, 21. a) Ce rod produc sclavii lui Dumnezeu? b) Cum îi răsplăteşte Iehova pe cei care îi dau tot ce au mai bun?
20 În calitate de sclavi ai lui Dumnezeu, nu suntem oprimaţi, ci suntem eliberaţi de o formă de sclavie care ne răpeşte fericirea. Pavel a scris: „Deoarece aţi fost eliberaţi din păcat, dar aţi devenit sclavi ai lui Dumnezeu, aveţi rodul vostru pe calea sfinţeniei, iar sfârşitul, viaţa veşnică“ (Romani 6:22). Slujind ca sclavi ai lui Dumnezeu avem roade pe calea sfinţeniei în sensul că ne bucurăm de foloasele unei conduite sfinte, curate pe plan moral. În plus, a fi sclavi ai lui Dumnezeu duce la viaţă veşnică în viitor.
21 Iehova este generos cu sclavii săi. Când facem tot ce putem în serviciul său, el deschide „zăgazurile cerurilor“ şi revarsă asupra noastră ‘o binecuvântare care dă pe deasupra’ (Maleahi 3:10). Ce încântare va fi să continuăm să-i slujim lui Iehova ca sclavi pentru eternitate!
Vă amintiţi?
• Ce ne îndeamnă să devenim sclavi ai lui Dumnezeu?
• Cum ne demonstrăm supunerea faţă de voinţa divină?
• De ce trebuie să fim pregătiţi să punem voinţa lui Iehova înaintea propriei voinţe?
• De ce nu trebuie să privim la ‘lucrurile din urmă’?
[Legenda ilustraţiei de la paginile 16, 17]
Dispoziţia privind sclavia voluntară în Israel a prefigurat „sclavia“ creştină
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Când ne botezăm devenim sclavi ai lui Dumnezeu
[Legenda fotografiilor de la pagina 17]
Creştinii acordă prioritate voinţei lui Dumnezeu
[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]
Moise a ezitat să-şi accepte misiunea