Viaţa lui Isus şi serviciul său sacru
Chinuri de moarte pe stîlp
ÎMPREUNĂ cu Isus sînt duşi şi doi tîlhari, pentru a fi executaţi. Procesiunea se opreşte nu departe de oraş, în locul numit Golgota sau Locul Căpăţînii [al Craniului, N.W.T.].
Condamnaţii sînt despuiaţi de veşmintele lor. Apoi se aduce vin amestecat cu smirnă. Se pare că acesta este preparat de femeile din Ierusalim, iar romanii nu se opun ca această băutură să le fie dată celor care vor fi pironiţi pe stîlp. Însă, cînd o gustă, Isus refuză să o bea. De ce? Evident fiindcă vrea să fie în deplina posesie a tuturor facultăţilor sale în cursul acestei încercări supreme a credinţei.
Isus este lungit acum pe stîlp, cu mîinile întinse deasupra capului. Soldaţii îi bat apoi piroane în mîini şi în picioare. El se răsuceşte de durere atunci cînd piroanele îi străpung carnea şi ligamentele. Cînd stîlpul este ridicat vertical, durerea ajunge la extrem, căci greutatea corpului lărgeşte rănile făcute de piroane. Totuşi, în loc să ameninţe, Isus se roagă pentru soldaţii romani: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“
Pilat a poruncit să se pună pe stîlp o tăbliţă cu inscripţia: „Isus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor.“ Evident, el scrie lucrul acesta nu numai fiindcă îl respectă pe Isus, ci şi fiindcă îi detestă pe preoţii iudei, deoarece i-au smuls consimţămîntul pentru condamnarea la moarte a lui Isus. Pentru ca oricine să poată citi inscripţia, Pilat a scris-o în trei limbi: în ebraică, în latina oficială şi în limba greacă comună.
Preoţii principali, printre care Caiafa şi Ana, sînt exasperaţi. Această proclamaţie cu sens pozitiv le răpeşte bucuria din acest ceas al triumfului lor. De aceea ei protestează: „Nu scrie: «Împăratul Iudeilor», ci scrie că El a zis: «Eu sînt Împăratul Iudeilor.»“ Enervat de faptul că a slujit ca unealtă a preoţilor, Pilat răspunde: „Ce am scris, am scris.“
Preoţii, împreună cu o vastă mulţime de oameni, se adună acum la locul execuţiei, iar preoţii încearcă să dezmintă mărturia inscripţiei. Ei repetă mărturiile false care au fost depuse mai devreme, în cadrul proceselor din Sanhedrin. De aceea, nu este surprinzător faptul că trecătorii încep să vorbească injurios, dînd din cap batjocoritor şi spunînd: „Tu, care distrugi templul şi îl zideşti la loc în trei zile, mîntuieşte-Te [salvează-te, N.W.T.] pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce [de pe stîlpul de tortură, N.W.T.]!“
„Pe alţii i-a mîntuit, iar pe Sine nu Se poate mîntui!“, intervin preoţii principali şi amicii lor religioşi. „Dacă este El Împăratul lui Israel, să se coboare acum de pe cruce [de pe stîlpul de tortură, N.W.T.] şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: «Eu sînt Fiul lui Dumnezeu!»“
Lăsîndu-se cuprinşi de acelaşi spirit, soldaţii îl batjocoresc, de asemenea, pe Isus. Ei îi oferă vin acru, pe care îl ţin, fireşte, departe de buzele sale arse de sete. „Dacă eşti tu Împăratul Iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine Însuţi!“, spun ei batjocoritor. Chiar şi tîlharii, pironiţi unul la dreapta şi celălalt la stînga lui Isus, îşi bat joc de el. Imaginaţi-vă! Omul cel mai proeminent care a trăit vreodată, da, acela care a participat împreună cu Iehova la crearea tuturor lucrurilor, suferă cu fermitate toate aceste insulte!
Apoi soldaţii iau veşmîntul exterior al lui Isus şi îl împart în patru părţi. Ei aruncă sorţii, ca să vadă cui vor reveni acestea. Dar veşmîntul interior, respectiv cămaşa, este fără nici o cusătură, fiind de o calitate superioară. De aceea, soldaţii îşi zic unii altora: „Să n-o sfîşiem, ci să aruncăm sorţi pentru ea, a cui să fie.“ În felul acesta, fără să-şi dea seama, ei împlinesc textul scriptural care spune: „Şi-au împărţit hainele mele între ei şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi.“
Între timp, unul dintre tîlhari ajunge să îşi dea seama că Isus trebuie să fie cu adevărat un rege. De aceea, el îl mustră pe tovarăşul său şi spune: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi judecată? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru cele ce-am făcut, dar Acesta n-a făcut nici un rău.“ Apoi el se adresează lui Isus cu cererea: „Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, cînd vei veni în împărăţia Ta [în regatul tău, N.W.T.]!“
„Adevărat îţi zic astăzi“, răspunde Isus, — „Vei fi cu mine în paradis.“ [N.W.T.] Această promisiune va fi împlinită atunci cînd Isus va domni ca Rege în cer şi îl va învia pe acest răufăcător plin de căinţă la viaţă pe pămînt în Paradisul pe care supravieţuitorii Armaghedonului şi însoţitorii lor vor avea privilegiul să îl dezvolte. Matei 27:33-44; Marcu 15:22-32; Luca 23:27, 32-43; Ioan 19:17-24.
◆ De ce refuză Isus să bea vinul amestecat cu smirnă?
◆ De ce este pusă, în mod evident, tăbliţa cu inscripţia pe stîlpul lui Isus, şi ce nou schimb de cuvinte între Pilat şi preoţii principali generează faptul acesta?
◆ La ce alt tratament abuziv este expus Isus Cristos pe stîlpul de tortură, şi ce declanşează, în mod evident, acest fapt?
◆ Cum se împlineşte profeţia prin ceea ce se face cu veşmintele lui Isus?
◆ Ce schimbare de atitudine face unul dintre tîlhari, şi cum va împlini Isus cererea sa?