Să–i ajutăm pe copiii noştri să crească în înţelepciunea divină

OAMENII care gîndesc, proveniţi din mijlocul a numeroase naţiuni, recunosc faptul că Isus a fost un minunat instructor şi un om al principiilor morale. Dar să fi contribuit oare la aceasta anumite aspecte al educaţiei pe care a primit-o în tinereţe? Ce pot învăţa părinţii de astăzi din viaţa sa de familie şi din modul în care a fost educat?

Biblia ne vorbeşte prea puţin despre copilăria lui Isus. Primii 12 ani ai săi, sînt cuprinşi în două versete: „Şi cînd au îndeplinit toate lucrurile în armonie cu Legea lui Iehova, s-au reîntors în Galileea, în propriul lor oraş, Nazaret. Şi copilul creştea şi se întărea, fiind plin de înţelepciune, şi favoarea lui Dumnezeu era mereu peste el“ (Luca 2:39, 40). Totuşi, aceste cuvinte conţin unele lucruri din care părinţii pot trage învăţătură.

Copilul „creştea şi se întărea“. Părinţii săi îi purtau de grijă din punct de vedere fizic. În plus, el era „plin de înţelepciune“.a Cine avea responsabilitatea să îi împărtăşească cunoştinţa şi priceperea care trebuia să stea la baza unei asemenea înţelepciuni?

Sub Legea mozaică aceasta era atribuţia părinţilor săi. Legea îi spunea părintelui israelit: „Şi aceste cuvinte pe care ţi le poruncesc eu astăzi trebuie să fie în inima ta; şi trebuie să le întipăreşti în mintea fiului tău şi să vorbeşti despre ele cînd şezi în casa ta şi cînd umbli pe drum, cînd te culci şi cînd te scoli (Deuteronom 6:6, 7). Faptul că Isus era „plin de înţelepciune“ şi că „favoarea lui Dumnezeu era peste el“ arată că Iosif şi Maria au ascultat de această poruncă.

Unii ar putea crede că, deoarece Isus era un copil perfect, modul în care a fost educat nu ar putea fi un model realist de imitat cînd este vorba de a creşte copiii. Iosif şi Maria însă, nu erau perfecţi. Totuşi, evident că ei s-au îngrijit neîncetat de necesităţile fizice şi spirituale ale lui Isus, în pofida greutăţilor cauzate de o familie numeroasă (Matei 13:55, 56). Apoi, chiar dacă era perfect, pînă să ajungă la maturitate, Isus a trebuit să treacă prin faza de sugar, prin cea a copilăriei şi a adolescenţei. Părinţii săi trebuiau să execute multă muncă de formare, lucru pe care, evident, l-au făcut bine.

Isus la 12 ani

„Părinţii săi aveau obiceiul de a se duce an de an la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui“ (Luca 2:41). Conform Legii lui Dumnezeu, orice persoană de sex bărbătesc trebuia să se prezinte la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor (Deuteronom 16:16). Dar relatarea precizează că „părinţii săi aveau obiceiul de a se duce [acolo]“. Cu această ocazie îmbucurătoare, Iosif o lua pe Maria şi probabil îi lua şi pe ceilalţi membri ai familiei, la Ierusalim, într-o călătorie de mai bine de 100 de kilometri (Deuteronom 16:6, 11). Acest obicei era practicat cu regularitate în viaţa lor. Prezenţa lor la Ierusalim nu era de loc doar simbolică; ei rămîneau acolo toate zilele cît dura sărbătoarea. — Luca 2:42, 43.

Aceasta este o învăţătură valoroasă pentru părinţii de astăzi. Aceste sărbători anuale celebrate la Ierusalim constituiau atît momente de întruniri solemne cît şi momente de bucurie (Levitic 23:4, 36). Ele erau ziditoare pentru Iosif, Maria şi Isus. În zilele noastre părinţii procedează corect căutînd pentru copiii lor ocazii asemănătoare de momente entuziasmante care să fie ziditoare din punct de vedere spiritual, prezentînd totodată o variaţie. Părinţii Martori ai lui Iehova, fac lucrul acesta ducîndu-se cu copiii la întrunirile şi marile congrese ţinute cu regularitate an de an la anumite intervale de timp. În felul acesta, copiii pot avea bucuria de a călători şi de a petrece cîteva zile împreună cu sute sau mii de tovarăşi de credinţă. Un tată care a crescut cu succes zece copii atribuie în parte reuşita sa faptului că, din momentul botezului său în urmă cu 45 de ani, nu s-a întîmplat nici măcar o singură dată să lipsească de la vreo sesiune a vreunei întruniri. El şi-a îndemnat familia să procedeze la fel.

O mică neatenţie

Cînd Isus era mic, fără îndoială că stătea lîngă părinţii săi în tot timpul acestor călătorii anuale la Ierusalim. Însă probabil că pe măsură ce creştea, părinţii lui îi acordau o mai mare libertate. Vîrsta de 12 ani era vîrsta pe care evreii o considerau ca pe o etapă foarte importantă pe calea spre starea de adult. Probabil că din cauza acestei schimbări s-a întîmplat o mică neatenţie cînd a sosit timpul ca familia lui Iosif să părăsească Ierusalimul pentru a se întoarce acasă. Relatarea spune: „Dar cînd s-au reîntors, băiatul Isus a rămas la Ierusalim, fără ca părinţii lui să fi observat. Crezînd că era în compania celor ce călătoreau împreună, au mers cale de o zi şi apoi au început să îl caute printre rude şi cunoştinţe.“ — Luca 2:43, 44.

Unele aspecte ale acestui incident le sînt cunoscute atît părinţilor cît şi copiilor. Există totuşi o deosebire: Isus era perfect. Dat fiind că Isus asculta cu supunere de Iosif şi Maria, nu putem presupune că el nu a dat ascultare vreunei dispoziţii primite din partea lor (Luca 2:52). Este mult mai probabil că ei nu reuşiseră să-i vorbească. Părinţii au presupus că Isus era în compania rudelor şi a cunoştinţelor (Luca 2:44). Este uşor de imaginat că în agitaţia plecării din Ierusalim ei au fost preocupaţi înainte de toate de copiii mai mici şi presupuneau că fiul mai mare, Isus, îi urma.

Este evident însă că Isus credea că părinţii săi ştiau unde se află. Putem deduce lucrul acesta din răspunsul pe care l-a dat părinţilor săi: „De ce trebuia să plecaţi în căutarea mea? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?“ Acestea nu erau deloc nişte cuvinte lipsite de respect. Aceste cuvinte trădau pur şi simplu surprinderea sa că părinţii săi nu ştiau unde să-l caute. Acesta este un caz tipic de înţelegere greşită pe care mulţi părinţi care au copii adolescenţi îl pot înţelege. — Luca 2:49.

Să ne imaginăm neliniştea lui Iosif şi a Mariei la sfîrşitul primei zile, cînd şi-au dat seama că Isus nu era acolo. Să ne imaginăm apoi îngrijorarea crescîndă care i-a cuprins pe parcursul celor două zile în care au străbătut Ierusalimul pentru a-l căuta. S-a confirmat însă că educaţia lor a dat roade în această împrejurare dificilă. Isus nu era într-o societate rea. Cînd aceştia l-au găsit pe Isus, el era „în templu, şezînd în mijlocul învăţătorilor, ascultîndu-i şi întrebîndu-i. Şi toţi aceia care îl ascultau rămîneau uimiţi de priceperea sa şi de răspunsurile sale.“ — Luca 2:46, 47.

Modul în care îşi folosea timpul şi înţelegerea sa vădit excelentă a principiilor biblice, spunea multe despre educaţia pe care i-o dăduseră Iosif şi Maria pînă atunci. Aceasta nu a împiedicat-o însă pe Maria să aibă o reacţie tipică unei mame îngrijorate. În primul rînd, ea a simţit o uşurare găsindu-şi fiul nevătămat; apoi şi-a exprimat îngrijorarea şi indignarea spunînd: „Copile, de ce te-ai purtat aşa cu noi? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat plini de îngrijorare“ (Luca 2:48). Nu trebuie să ne mire de loc, aşadar, că Maria i-a luat-o înainte lui Iosif pentru a exprima îngrijorarea amîndorura. Citind această relatare, mulţi adolescenţi poate că vor spune: „Exact aşa face şi mama mea!“

Ce se poate învăţa de aici

Ce putem învăţa din această relatare? Adolescenţii au tendinţa de a presupune că părinţii lor le cunosc gîndurile. De multe ori pot fi auziţi spunînd: „Dar credeam că tu şti.“ În cazul că vreodată copilul v-a spus deja lucrul acesta atunci cînd a intervenit o înţelegere greşită, nu sînteţi primii care v-aţi întîlnit cu această problemă.

Pe măsură ce copiii se apropie de adolescenţă, ei devin mai puţin dependenţi de părinţii lor. Această schimbare este naturală iar părinţii trebuie să facă adaptările necesare ţinînd seama de ea. Înţelegeri greşite vor apărea chiar şi în cazul celei mai bune educaţii, iar părinţii vor avea partea lor de îngrijorări. Însă urmînd excelentul exemplu al lui Iosif şi al Mariei, educaţia pe care părinţii o vor da copiilor lor le va aduce mari servicii acestora din urmă în momentele grele.

Evident că părinţii lui Isus au continuat să-l educe pe tot parcursul adolescenţei sale. După întîmplarea pe care am comentat-o, fiul lor „a coborît cu ei“, ascultător, spre oraşul său natal şi „le era supus“. Care a fost rezultatul? „Isus progresa în înţelepciune şi în dezvoltare fizică şi în favoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor“. Această întîmplare s-a încheiat aşadar, în mod fericit (Luca 2:51, 52). Părinţii care îi imită pe Iosif şi Maria, care le ajută copiilor să crească în înţelepciune divină, care fac în aşa fel încît aceştia să se bucure de o bună atmosferă în familie şi care îi supun sănătoasei influenţe a unei societăţi avînd drept caracteristică devoţiunea sfîntă, îşi măresc şansele de a-şi vedea copiii urmînd aceeaşi cale ca şi Isus. Copiii lor au mai multe şanse de a duce o viaţă fericită cînd vor deveni creştini adulţi demni de încredere.

[Notă de subsol]