Viaţa lui Isus şi serviciul său divin

O lecţie de milă

DUPĂ toate aparenţele, Isus se afla încă în cetatea Nain, unde tocmai înviase pe fiul unei văduve sau poate se afla în vizită într–un oraş vecin. Un fariseu, numit Simon, doreşte să–l cunoască mai îndeaproape pe cel care efectuează lucrări atît de remarcabile. Astfel el îl invită pe Isus la masă.

Văzînd în această invitaţie un prilej de a–şi îndeplini serviciul printre cei prezenţi, Isus acceptă invitaţia, la fel cum a acceptat–o pe cea a încasatorilor de impozite şi a păcătoşilor. Însă, în casa lui Simon, Isus nu este primit cu atenţia cordială cu care sînt primiţi de obicei oaspeţii.

Din cauza călătoriei pe drumurile prăfuite ale Galileei, picioarele încălţate în sandale sînt încinse şi murdare şi este un gest obişnuit de ospitalitate să se spele cu apă rece picioarele oaspeţilor. Dar cînd soseşte Isus, nu–i spală nimeni picioarele. Nimeni nu îl sărută în semn de bun venit, gest de politeţe. În plus, nimeni nu–l întîmpină ungîndu–i capul cu ulei, conform tradiţiei.

În timpul mesei, cînd oaspeţii sînt lungiţi la masă, o femeie care n–a fost invitată pătrunde liniştită în sală. Ea este cunoscută în cetate drept o femeie care duce o viaţă imorală. Fără îndoială, ea a auzit învăţăturile lui Isus şi, printre altele, invitaţia adresată tuturor celor ’împovăraţi‘ de a veni la el pentru a fi ’învioraţi‘. Profund emoţionată de ceea ce a văzut şi a auzit, această femeie este, aşadar, în căutarea lui Isus.

Ea trece în spatele lui Isus care este aşezat şi îngenunchează la picioarele sale. În timp ce lacrimile ei curg pe picioarele lui Isus, ea i le şterge cu propriul ei păr. Apoi ea varsă pe ele un flacon de ulei parfumat, sărutîndu–le cu tandreţe. Dar Simon aruncă asupra scenei o privire dezaprobatoare. El îşi spune: „Dacă omul acesta ar fi un profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este aceasta care îl atinge, — că ea este o păcătoasă.“

Citindu–i gîndul, Isus i se adresează în felul următor: „Simon, am ceva să–ţi spun“.

„Spune învăţătorule!“, răspunde Simon.

„Doi oameni erau datori unui anumit creditor; unul datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Cum ei nu aveau nimic cu ce să plătească înapoi, el i–a iertat pe amîndoi de bunăvoie. Aşadar, care dintre ei îl va iubi mai mult?“

„Presupun că acela căruia el i–a iertat mai mult!“, răspunde Simon, probabil cu un aer indiferent, la această întrebare care i se părea fără sens.

„Ai judecat corect“, aprobă Isus. Apoi întorcîndu–se spre femeie a spus: „Vezi femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta; Tu nu mi–ai dat apă pentru picioare. Dar femeia aceasta mi–a udat picioarele cu lacrimi şi mi le–a şters cu părul ei. Tu nu mi–ai dat nici o sărutare; dar femeia aceasta, din ceasul în care am intrat, nu a încetat să–mi sărute cu tandreţe picioarele. Tu nu mi–ai uns capul cu ulei; dar femeia aceasta mi–a uns picioarele cu ulei parfumat.“

Aşadar, această femeie, a dovedit că regreta în mod sincer trecutul ei imoral. Astfel Isus a încheiat cu următoarele cuvinte: „De aceea, îţi spun că păcatele ei, deşi sînt multe, sînt iertate, deoarece a iubit mult; dar cel căruia i se iartă puţin, iubeşte puţin.“

Isus nu scuză şi în nici un caz nu tolerează imoralitatea. Dimpotrivă, acest incident arată că el este înţelegător şi plin de milă faţă de cei care au comis greşeli în viaţă, dar care demonstrează că se căiesc şi vin la el pentru a fi ajutaţi. Aducîndu–i o adevărată mîngîiere acestei femei, Isus a zis: „Păcatele îţi sînt iertate. (. . .) Credinţa ta te–a salvat. Mergi în pace.“ Luca 7:36–50; Matei 11:28–30.

◆ Cum este primit Isus de către Simon?

◆ Cine îl caută pe Isus şi de ce?

◆ Ce ilustraţie face Isus şi cum o aplică?