Să stăm ataşaţi de teocraţie

„DOMNUL este Judecătorul nostru, DOMNUL este Legiuitorul nostru, DOMNUL este Împăratul nostru.“ — ISAIA 33:22.

 1. De ce guvernarea prezintă interes pentru majoritatea oamenilor?

GUVERNAREA este un subiect de mare interes pentru toţi oamenii. O guvernare bună aduce pace şi prosperitate. În Biblie se spune: „Un împărat întăreşte ţara prin judecată dreaptă“ (Proverbele 29:4). Pe de altă parte, o guvernare necorespunzătoare duce la nedreptate, corupţie şi oprimare. „Când stăpâneşte cel rău, poporul geme“ (Proverbele 29:2). De-a lungul istoriei, oamenii au încercat nenumărate forme de guvernare, dar, din nefericire, de cele mai multe ori ei au „gemut“ din cauza oprimării din partea conducătorilor (Eclesiastul 8:9). Va reuşi vreo formă de guvernare să aducă satisfacţii de durată pentru supuşii ei?

 2. De ce termenul „teocraţie“ denumeşte în mod potrivit forma de guvernare care exista în Israel?

² Istoricul Josephus a menţionat o formă unică de guvernare când a scris: „Unele popoare au încredinţat puterea politică supremă monarhiilor, altele oligarhiilor, iar altele chiar maselor. Totuşi, legislatorul nostru [Moise] nu s-a simţit atras de nici una dintre aceste forme de guvernare, ci a dat constituţiei scrise de el forma care — dacă îmi este permis să folosesc o expresie forţată — poate fi numită «teocraţie», în care toată suveranitatea şi autoritatea se află în mâinile lui Dumnezeu“ (Against Apion, II, 164, 165). Potrivit cu Concise Oxford Dictionary, „teocraţie“ înseamnă „formă de guvernare exercitată de Dumnezeu“. Acest termen nu apare în Biblie, însă el denumeşte în mod potrivit forma de guvernare care exista în Israelul antic. Deşi israeliţii au ajuns să aibă un rege fizic, adevăratul lor conducător era Iehova. Profetul israelit Isaia a spus: „DOMNUL este Judecătorul nostru, DOMNUL este Legiuitorul nostru, DOMNUL este Împăratul nostru“. — Isaia 33:22.

Ce este adevărata teocraţie?

 3, 4. a) Ce este adevărata teocraţie? b) Ce binecuvântări le va aduce teocraţia în curând tuturor oamenilor?

³ După ce Josephus a creat acest cuvânt, multe societăţi au fost numite teocraţii. Unele dintre ele au fost intolerante, fanatice şi foarte opresive. Erau acestea teocraţii autentice? Nu în sensul în care a folosit Josephus cuvântul teocraţie. Problema constă în faptul că sensul cuvântului „teocraţie“ a fost extins. World Book Encyclopedia defineşte acest cuvânt astfel: „Formă de guvernare în care statul este condus de unul sau mai mulţi preoţi şi în care membrii clerului au autoritate atât în problemele civile, cât şi în cele religioase“. Totuşi, adevărata teocraţie nu este o formă de guvernare în care preoţii deţin puterea. De fapt, teocraţia înseamnă domnia lui Dumnezeu, adică o guvernare exercitată de Creatorul universului, Iehova Dumnezeu.

⁴ În viitorul apropiat, întregul pământ se va afla sub teocraţie, şi ce binecuvântare va fi acest lucru! „Dumnezeu Însuşi va fi cu ei [cu omenirea] . . . El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut“ (Apocalipsa 21:3, 4). Nici un guvern preoţesc condus de oameni imperfecţi nu poate aduce o asemenea fericire. Numai guvernarea lui Dumnezeu poate face acest lucru. Aşadar, adevăraţii creştini nu încearcă să instaureze teocraţia prin acţiuni politice. Ei aşteaptă cu răbdare ca Dumnezeu să instaureze o teocraţie mondială la timpul şi în modul stabilit de el. — Daniel 2:44.

 5. Unde se află adevărata teocraţie astăzi, şi ce întrebări se pun cu privire la ea?

⁵ Totuşi, chiar şi acum există o adevărată teocraţie. Unde? În rândul celor ce se supun de bunăvoie guvernării lui Dumnezeu şi colaborează pentru a înfăptui voinţa sa. Aceşti oameni fideli au fost adunaţi pentru a alcătui un „popor“ spiritual mondial, aflat în „ţara“ lui spirituală. Ei sunt membrii rămăşiţei „Israelului lui Dumnezeu“ şi cei peste cinci milioane şi jumătate de colaboratori creştini ai lor (Isaia 66:8; Galateni 6:16). Ei i se supun lui Isus Cristos, Regele ceresc întronat de Iehova Dumnezeu, „Regele eternităţii“ (1 Timotei 1:17, NW; Apocalipsa 11:15). În ce sens este această organizaţie teocratică? Cum privesc membrii ei autoritatea guvernelor laice? Şi cum este aplicat principiul teocraţiei de cei ce exercită autoritate în cadrul naţiunii lor spirituale?

O organizaţie teocratică

 6. Cum poate fi condusă de Dumnezeu o organizaţie umană vizibilă?

⁶ Cum poate o organizaţie umană să fie condusă de Iehova, care locuieşte în cerurile invizibile (Psalmul 103:19)? Acest lucru este posibil deoarece cei care fac parte din această organizaţie respectă sfatul inspirat: „Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta“ (Proverbele 2:6; 3:5). Ei se lasă conduşi de Dumnezeu, întrucât respectă „legea lui Hristos“ şi aplică în viaţa de zi cu zi principiile biblice inspirate (Galateni 6:2; 1 Corinteni 9:21; 2 Timotei 3:16; vezi Matei 5:22, 28, 39; 6:24, 33; 7:12, 21). Pentru a face acest lucru, ei trebuie să fie cercetători ai Bibliei (Psalmul 1:1–3). La fel ca bereenii din vechime care aveau „un caracter mai nobil“, ei nu urmează oameni, ci verifică în permanenţă în Biblie lucrurile pe care le învaţă (Faptele 17:10, 11; Psalmul 119:33–36). Ei se roagă la fel ca psalmistul: „Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci am adăugat credinţă la poruncile Tale“. — Psalmul 119:66.

 7. Care este ordinea ierarhică în care este exercitată autoritatea în teocraţie?

⁷ În orice organizaţie trebuie să fie cineva care să exercite autoritate sau care să îndrume. Martorii lui Iehova nu fac excepţie în acest sens, ci respectă principiul autorităţii prezentat de apostolul Pavel: „Hristos este Capul oricărui bărbat, . . . bărbatul este capul femeii şi . . . Dumnezeu este Capul lui Hristos“ (1 Corinteni 11:3). În armonie cu acest principiu, numai bărbaţii calificaţi slujesc în calitate de bătrâni în congregaţii. Şi, deşi Isus — „Capul oricărui bărbat“ — este în cer, „rămăşiţa“ fraţilor săi unşi, care au speranţa de a guverna cu el în ceruri, se află încă pe pământ (Apocalipsa 12:17; 20:6). Aceştia alcătuiesc clasa „sclavului fidel şi prevăzător“. Acceptând să fie îndrumaţi de acest „sclav“, creştinii dau dovadă de supunere faţă de Isus şi, implicit, faţă de Iehova, capul lui Isus (Matei 24:25–47, NW; 25:40). În acest fel, în teocraţie domneşte ordinea. „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii.“ — 1 Corinteni 14:33.

 8. Cum respectă bătrânii creştini principiul teocraţiei?

⁸ Bătrânii creştini respectă principiul teocraţiei deoarece înţeleg că răspund în faţa lui Iehova de felul în care îşi exercită autoritatea limitată care le-a fost acordată (Evrei 13:17). Când iau decizii, ei se bazează pe înţelepciunea lui Dumnezeu, nu pe propria înţelepciune. În acest sens, ei urmează exemplul lui Isus. El a fost cel mai înţelept om care a existat vreodată (Matei 12:42). Cu toate acestea, el le-a spus evreilor: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând“ (Ioan 5:19). Bătrânii au aceeaşi atitudine ca a regelui David. El a avut o mare autoritate într-o teocraţie. Totuşi, David a preferat să urmeze calea lui Iehova, nu propria cale. El s-a rugat astfel: „Învaţă-mă, DOAMNE, calea Ta şi condu-mă pe cărarea cea dreaptă“. — Psalmul 27:11.

 9. Care este punctul de vedere echilibrat al creştinilor dedicaţi referitor la cele două speranţe şi la privilegiile de serviciu?

⁹ Unii au întrebat dacă este drept ca autoritatea din congregaţie să fie exercitată numai de bărbaţi calificaţi, şi nu şi de femei calificate, sau dacă este drept ca unii creştini să aibă speranţă cerească, iar alţii speranţă pământească (Psalmul 37:29; Filipeni 3:20). Totuşi, creştinii dedicaţi înţeleg că aceste măsuri sunt consemnate în Cuvântul lui Dumnezeu şi că sunt teocratice. De obicei, ele sunt puse la îndoială numai de cei care nu recunosc principiile biblice. Mai mult decât atât, creştinii ştiu că femeile şi bărbaţii sunt egali în faţa lui Iehova în ce priveşte salvarea (Galateni 3:28). Pentru creştinii adevăraţi, faptul de a fi închinători ai Suveranului universului este cel mai mare privilegiu, iar ei sunt fericiţi să îndeplinească orice sarcină încredinţată de Iehova (Psalmii 31:23; 84:10; 1 Corinteni 12:12, 13, 18). În plus, viaţa veşnică, indiferent că va fi în cer sau pe un pământ paradiziac, este într-adevăr o speranţă minunată.

10. a) Ce atitudine excelentă a manifestat Ionatan? b) În ce fel manifestă creştinii de azi o atitudine asemănătoare celei manifestate de Ionatan?

¹⁰ Astfel, Martorii lui Iehova se aseamănă cu Ionatan, fiul temător de Dumnezeu al regelui Saul. Ionatan ar fi devenit probabil un rege excelent. Totuşi, din cauza infidelităţii lui Saul, Iehova l-a ales pe David să fie al doilea rege al Israelului. S-a supărat oare Ionatan din cauza aceasta? Nu. El a devenit un prieten apropiat al lui David şi chiar l-a ocrotit pe acesta de Saul (1 Samuel 18:1; 20:1–42). În mod asemănător, cei care au speranţă pământească nu sunt geloşi pe cei care au speranţă cerească. Nici creştinii adevăraţi nu sunt geloşi pe cei care exercită autoritate teocratică în congregaţie. Dimpotrivă, ei „îi preţuiesc foarte mult, în dragoste“, înţelegând ce muncă grea depun aceştia în folosul surorilor şi al fraţilor lor spirituali. — 1 Tesaloniceni 5:12, 13.

Punctul de vedere teocratic cu privire la guvernarea laică

11. Cum consideră creştinii care se supun guvernării teocratice autorităţile laice?

¹¹ Deşi Martorii lui Iehova se află sub teocraţie, guvernarea exercitată de Dumnezeu, cum îi consideră ei pe conducătorii naţionali? Isus a spus despre continuatorii săi că „nu vor fi din lume“ (Ioan 17:16). Totuşi, creştinii recunosc obligaţia pe care o au faţă de „Cezar“, adică faţă de guvernele laice. Isus a spus că ei trebuie „să dea Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“ (Matei 22:21). Potrivit Bibliei, guvernele umane „sunt aşezate de Dumnezeu în poziţiile lor relative“. Iehova, Sursa oricărei autorităţi, le permite guvernelor să existe şi pretinde ca ele să le facă bine celor ce se află sub autoritatea lor. Când fac acest lucru, ele sunt „ministrul lui Dumnezeu“. Creştinii se supun guvernului ţării în care trăiesc „datorită conştiinţei [lor]“ (Romani 13:1–7, NW). Bineînţeles, dacă Statul ar cere ceva ce ar contraveni legii lui Dumnezeu, creştinii vor „asculta mai mult de Dumnezeu decât de oameni“. — Faptele 5:29.

12. Al cui exemplu urmează creştinii când sunt persecutaţi de autorităţi?

¹² Dar ce se întâmplă când adevăraţii creştini sunt persecutaţi de autorităţile guvernamentale? În această situaţie, ei urmează exemplul primilor creştini, care au trecut prin perioade de mari persecuţii (Faptele 8:1; 13:50). Aceste încercări ale credinţei nu au venit pe neaşteptate, întrucât Isus prezisese că vor veni (Matei 5:10–12; Marcu 4:17). Cu toate acestea, creştinii din secolul I nu s-au răzbunat pe cei care i-au persecutat, iar credinţa lor nu a slăbit în urma persecuţiilor. Dimpotrivă, ei au urmat exemplul lui Isus: „Când era insultat, nu răspundea cu insulte; şi când suferea, nu ameninţa, ci Se încredinţa în mâinile Celui care judecă drept“ (1 Petru 2:21–23). Da, principiile creştine au învins provocările lui Satan. — Romani 12:21.

13. Cum răspund Martorii lui Iehova la campaniile de persecutare şi calomniere îndreptate împotriva lor?

¹³ Acest lucru este valabil şi azi. Pe parcursul secolului nostru, Martorii lui Iehova au suferit foarte mult din cauza conducătorilor despotici, aşa cum a prezis Isus (Matei 24:9, 13). În unele ţări, cei care au căutat să constrângă autorităţile să ia măsuri împotriva acestor creştini sinceri au răspândit minciuni pe seama lor şi i-au prezentat într-o lumină falsă. Totuşi, în pofida acestor „vorbiri de rău“, Martorii se recomandă drept miniştri ai lui Dumnezeu prin conduita lor excelentă (2 Corinteni 6:4, 8). Când este posibil, ei îşi prezintă cauza înaintea oficialităţilor şi a tribunalelor ţării în care trăiesc pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Ei folosesc orice mijloc de care dispun pentru a apăra în mod public vestea bună (Filipeni 1:7). Dar după ce folosesc toate prevederile legii, ei lasă lucrurile în mâinile lui Iehova (Psalmul 5:8–12; Proverbele 20:22). Asemenea creştinilor din secolul I, lor nu le este teamă să sufere pentru dreptate dacă trebuie. — 1 Petru 3:14–17; 4:12–14, 16.

Puneţi pe primul plan gloria lui Dumnezeu

14, 15. a) Ce pun pe primul plan cei ce susţin principiul teocraţiei? b) Cu ce ocazie a dat Solomon un exemplu excelent de umilinţă în calitate de conducător?

¹⁴ Când Isus i-a învăţat pe discipoli să se roage, primul lucru menţionat de el a fost sfinţirea numelui lui Iehova (Matei 6:9). În armonie cu aceasta, cei ce trăiesc sub teocraţie caută să-l glorifice pe Dumnezeu, nu pe ei înşişi (Psalmul 29:1, 2). Biblia consemnează faptul că, în secolul I, acest lucru a fost o piatră de poticnire pentru unii care au refuzat să-l urmeze pe Isus, deoarece „ei au iubit gloria oamenilor“, le-a plăcut să fie glorificaţi de oameni (Ioan 12:42, 43, NW). Într-adevăr, ca să-l punem pe Iehova mai presus de propriile interese este nevoie de umilinţă.

¹⁵ Solomon a manifestat o atitudine excelentă în această privinţă. Să comparăm cuvintele rostite de el cu ocazia dedicării templului glorios pe care el îl construise cu cuvintele rostite de Nebucadneţar cu privire la lucrările lui de construcţie. Plin de mândrie, Nebucadneţar s-a lăudat spunând: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca reşedinţă împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?“ (Daniel 4:30). Spre deosebire de el, Solomon, plin de modestie, şi-a minimalizat realizările spunând: „Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată, cerurile şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cât mai puţin această casă, pe care am construit-o eu!“ (2 Cronici 6:14, 15, 18; Psalmul 127:1). Solomon nu s-a preamărit. El ştia că era doar un reprezentant al lui Iehova şi, prin urmare, a scris: „Când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi“. — Proverbele 11:2.

16. Cum dovedesc bătrânii că sunt o adevărată binecuvântare prin faptul că nu se preamăresc?

¹⁶ În mod asemănător, bătrânii creştini îl preamăresc pe Iehova, nu pe ei înşişi. Ei respectă sfatul dat de Petru: „Dacă slujeşte cineva, să fie după puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Hristos“ (1 Petru 4:11). Apostolul Pavel a vorbit despre „sarcina de supraveghetor“ nu ca despre o poziţie proeminentă, ci ca despre „o lucrare excelentă“ (1 Timotei 3:1, NW). Bătrânii sunt numiţi să slujească, nu să guverneze. Ei sunt învăţători şi păstori ai turmei lui Dumnezeu (Faptele 20:28; Iacov 3:1). Bătrânii umili şi cu spirit de sacrificiu sunt o adevărată binecuvântare pentru congregaţie (1 Petru 5:2, 3). „Preţuiţi pe astfel de oameni“ şi mulţumiţi-i lui Iehova pentru că a pus la dispoziţie atât de mulţi bătrâni calificaţi pentru a susţine teocraţia în aceste „zile din urmă“! — Filipeni 2:29; 2 Timotei 3:1.

„Deveniţi imitatori ai lui Dumnezeu“

17. În ce fel îl imită pe Dumnezeu cei care se află sub teocraţie?

¹⁷ Apostolul Pavel a îndemnat: „Ca nişte copii iubiţi, deveniţi imitatori ai lui Dumnezeu“ (Efeseni 5:1, NW). Deşi sunt oameni imperfecţi, cei ce se supun teocraţiei încearcă să-l imite pe Dumnezeu cât pot mai mult. De exemplu, Biblia spune despre Iehova: „El este Stânca, lucrarea Lui este perfectă, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu al credincioşiei şi fără nedreptate“ (Deuteronomul 32:3, 4). Pentru a-l imita pe Dumnezeu în această privinţă, creştinii urmăresc să fie fideli şi drepţi şi să manifeste simţul dreptăţii în mod echilibrat (Mica 6:8; 1 Tesaloniceni 3:6; 1 Ioan 3:7). Ei evită numeroase lucruri care sunt acceptate de lume, cum ar fi imoralitatea, râvnia şi lăcomia (Efeseni 5:5). Întrucât slujitorii lui Iehova urmează norme divine şi nu norme umane, organizaţia sa este teocratică, curată şi sănătoasă.

18. Care este principala calitate a lui Dumnezeu, şi cum reflectă creştinii această calitate?

¹⁸ Principala calitate a lui Iehova Dumnezeu este iubirea. „Dumnezeu este dragoste“, a spus apostolul Ioan (1 Ioan 4:8). Întrucât teocraţia este guvernarea exercitată de Dumnezeu, înseamnă că aceasta este o guvernare exercitată prin iubire. Isus a spus: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13:35). În aceste zile din urmă dificile, organizaţia teocratică îşi manifestă iubirea într-un mod remarcabil. În timpul genocidului din Africa, Martorii lui Iehova au manifestat iubire faţă de toţi oamenii, indiferent de originea etnică. În timpul războiului din fosta Iugoslavie, Martorii lui Iehova din toate regiunile s-au ajutat reciproc, în timp ce alte grupări religioase participau la aşa-numita epurare etnică. Martorii lui Iehova se străduiesc în mod individual să respecte sfatul lui Pavel: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare şi orice defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice fel de răutate. Şi fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos“. — Efeseni 4:31, 32.

19. De ce fel de binecuvântări se bucură în prezent şi se vor bucura şi în viitor cei ce se supun teocraţiei?

¹⁹ Cei care se supun teocraţiei au parte de mari binecuvântări. Ei se bucură de pace cu Dumnezeu şi cu colaboratorii creştini (Evrei 12:14; Iacov 3:17). Au un scop în viaţă (Eclesiastul 12:13). Ei se bucură de ocrotire spirituală şi de o speranţă sigură de viitor (Psalmul 59:9). Toate acestea sunt, într-adevăr, un preludiu la lucrurile care vor exista când toţi oamenii se vor afla sub guvernarea teocratică. Biblia spune că atunci „nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Isaia 11:9). Ce minunat va fi atunci! Fie ca toţi să ne asigurăm un loc în viitorul Paradis stând acum ataşaţi de teocraţie!

Puteţi să explicaţi?

◻ Ce este adevărata teocraţie şi unde se găseşte ea în prezent?

◻ Cum arată oamenii prin modul lor de viaţă că se supun guvernării teocratice?

◻ În ce mod caută cei ce se află sub teocraţie gloria lui Dumnezeu şi nu gloria proprie?

◻ Ce calităţi divine imită cei ce sprijină teocraţia?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Solomon a pus gloria lui Dumnezeu mai presus de propria glorie