Cina Domnului

În această seară, Isus şi-a învăţat apostolii o lecţie de umilinţă spălându-le picioarele. Acum, din câte se pare după cina de Paşte, el citează cuvintele profetice ale lui David: „Omul care era în pace cu mine, în care aveam încredere şi care mânca pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea”. Apoi el explică: „Unul dintre voi mă va trăda” (Psalmul 41:9; Ioan 13:18, 21).

Apostolii se uită unii la alţii şi fiecare întreabă: „Doamne, nu sunt eu acela, nu-i aşa?”. Chiar şi Iuda Iscariot pune această întrebare. Petru îl îndeamnă pe Ioan, care stă la masă lângă Isus, să afle cine este trădătorul. Atunci Ioan se reazemă pe pieptul lui Isus şi îl întreabă: „Doamne, cine este?” (Matei 26:22; Ioan 13:25).

Isus răspunde: „Este cel căruia îi voi da bucăţica pe care o înmoi”. După ce înmoaie puţină pâine într-o farfurie de pe masă, Isus i-o dă lui Iuda, spunând: „Fiul omului se duce, aşa cum este scris despre el, dar vai de omul prin care este trădat Fiul omului! Ar fi fost mai bine pentru omul acela să nu se fi născut” (Ioan 13:26; Matei 26:24). Apoi Satan intră în Iuda. Acest om, deja decăzut, se lasă acum în voia Diavolului şi devine „fiul distrugerii” (Ioan 6:64, 70; 12:4; 17:12).

Isus îi zice lui Iuda: „Ce faci, fă mai repede!”. Ceilalţi apostoli cred că, întrucât Iuda ţine caseta cu bani, Isus îi spune să cumpere lucrurile de care au nevoie pentru sărbătoare sau se gândesc că Iuda trebuie să le dea ceva săracilor (Ioan 13:27-30). Însă el pleacă să-l trădeze pe Isus.

În aceeaşi seară în care celebrează Paştele, Isus instituie o cină complet diferită. El ia o pâine şi, după ce rosteşte o rugăciune de mulţumire, o frânge şi le-o dă apostolilor s-o mănânce. Isus spune: „Aceasta reprezintă corpul meu, care urmează să fie dat pentru voi. Continuaţi să faceţi lucrul acesta în amintirea mea” (Luca 22:19). Pâinea este dată de la unul la altul, iar apostolii mănâncă din ea.

Apoi Isus ia un pahar cu vin, spune o rugăciune de mulţumire şi li-l dă, iar ei beau din el. Isus zice: „Paharul acesta reprezintă noul legământ, pe baza sângelui meu, care trebuie să fie vărsat în folosul vostru” (Luca 22:20).

Astfel, Isus stabileşte ca o comemorare a morţii sale să fie ţinută de continuatorii săi în fiecare an la 14 nisan. Aceasta le va aminti ce au făcut Isus şi Tatăl său pentru a-i absolvi de păcat şi de condamnarea la moarte pe oamenii care au credinţă. Într-o măsură şi mai mare decât a făcut-o Paştele pentru evrei, Comemorarea scoate în evidenţă adevărata eliberare a omenirii ascultătoare.

Isus spune că sângele său „trebuie să fie vărsat în folosul multora pentru iertarea păcatelor”. Printre cei care vor fi iertaţi de păcate se numără apostolii săi fideli şi alţii asemenea lor. Ei sunt cei care vor fi cu el în Regatul Tatălui său (Matei 26:28, 29).