Butucul de vie al cărui vin înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni
«Tatăl meu este glorificat prin faptul că voi produceţi încontinuu mult rod şi vă dovediţi discipolii mei» (Ioan 15:8).
1. Cu ce s-a asemănat omul important al cărui tovarăş era Ioan, fiul lui Zebedei?
PROBABIL ni s-ar părea ciudat astăzi dacă cineva s-ar compara cu un butuc de vie. Dar cel mai însemnat om care a trăit vreodată, a făcut lucrul acesta. In seara în care a băut vin pentru ultima oară împreună cu cei unsprezece tovarăşi credincioşi ai lui, el a spus următoarele cuvinte importante: »Eu sînt adevăratul butuc de vie, iar Tatăl meu este vierul. Eu sînt butucul de vie, iar voi sînteţi ramurile«. Unul dintre tovarăşii săi, Ioan, fiul lui Zebedei, a auzit aceste cuvinte ce îndemnau la reflecţie. Mai tîrziu el şi le-a reamintit şi le-a aşternut pe hîrtie spre folosul nostru (Ioan 15:1, 5).
2, 3. (a) Conform pildei lui Iotam, unul din fiii judecătorului Ghedeon, căror plante le-au adresat fără succes copacii simbolici de să domnească peste ei? (b) La ce trebuia să ducă alegerea lor în cele din urmă?
2 Cu secole în urmă, în aceeaşi ţară, un bărbat a spus o parabolă în care de asemenea un bărbat era comparat cu un butuc de vie. Şi acel bărbat era în pericol de a-şi pierde viaţa. Prin această parabolă el voia să le arate concetăţenilor săi, înainte de fuga lui, că alegerea pe care o făcuseră cu privire la cine să le fie rege era o eroare şi că aceasta îi va duce la nenorocire. El i-a asemănat cu copacii şi a arătat că în străduinţa lor de a găsi un domnitor, s-au dus mai întîi la un măslin, iar apoi la un smochin, dar că amîndoi aceşti pomi roditori au refuzat cererea lor.
3 «Următorul» căruia i-au vorbit copacii a continuat Iotam, unicul fiu supravieţuitor al judecătorului isrealit Ghedeon — «a fost butucul de vie: ‘Vino tu şi fii rege peste noi’. Din partea sa, butucul de vie le-a spus: ‘Să renunţ eu la vinul meu cel nou, care înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să vin să unduiesc peste copaci»? După acest al treilea refuz, copacii simbolici s-au văzut siliţi să instaleze pe mărăcinul neroditor ca rege peste ei (Jud. 9:3–14). Astfel Iotam a arătat că din cauza relei lor alegeri a domnitorului, ei nu vor bea vinul bucuriei, asemănător celui pe care-l produce un butuc de vie roditor. — (Jud. 9:15–20).
4. Cu ce a comparat Isus produsul butucului de vie, dar ce a spus el pe urmă, fapt prin care a lărgit semnificaţia simbolică a acestui produs?
4 Astfel Isus Cristos, care şi el a fost respins ca rege peste naţiunea Israel, nu a fost primul pe care l-a asemănat cineva, adică el însuşi, cu un butuc de vie. El a instituit o masă de comemorare a morţii sale apropiate, ocazie, la care a folosit vin într-un pahar comun, ca simbol al sîngelui său care trebuia să fie vărsat în după-amiaza următoare. Dar apoi el a lărgit semnificaţia vinului spunînd: «Dar eu vă spun: Categoric, că nu voi mai bea din acest produs al butucului de vie, pînă în acea zi în care îl voi bea cu voi nou în regatul Tatălui meu» (Mat. 26:26–29). Vinul nou este deosebit de înviorător, iar «vinul» care va fi băut nou în regatul Tatălui său ceresc, va fi desigur vinul bucuriei.
5. Ce a spus Isus în pilda sa despre butucul de vie fapt prin care a dat de înţeles că nu s-a avut în vedere numai pe sine însuşi?
5 In acea seară se serba Paştile, şi deoarece la această sărbătoare juca un rol şi vinul, Isus şi discipolii săi au băut cel puţin patru pahare de vin la acea ultimă întrunire din anul 33 e.n. De aceea era logic ca acest fapt să-l determine pe Isus să rostească o nouă pildă despre butucul de vie. Dar în această pildă el a folosit butucul de vie ca întreg pentru a simboliza mai mult decît pe sine însuşi. Pentru a clarifica discipolilor săi credincioşi acest fapt, el le-a spus: «Eu sînt butucul de vie, iar voi sînteţi ramurile». (Ioan 15:5).
6. In conformitate cu cuvintele lui Isus, trebuia oare ca «butucul de vie» să aibă numai unsprezece ramuri, deoarece numai unsprezece apostoli erau prezenţi, mai ales dacă se iau în considerare cuvintele sale din Mat. 21:43?
6 Prin aceasta Isus nu voia să spună că acest «butuc de vie» creştin ar avea numai unsprezece ramuri — corespunzător cu cei unsprezece apostoli credincioşi care atunci se aflau la masă împreună cu el. «Butucul de vie» mesianic trebuia să aibă mult mai multe ramuri, atît de multe încît în cele din urmă vor constitui o întreagă naţiune, o naţiune nouă, creştină. Isus a arătat spre această naţiune nouă cînd a spus către reprezentanţii necredincioasei naţiuni evreeşti: «Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care va produce roadele aceluia». — Mat. 21:43.
7. Care naţiune este comparată cu un «butuc de vie» în Psalmul 80:8–15 şi cum se explică imploraţia Psalmistului pentru atenţia lui Dumnezeu?
7 A asemăna unei naţiuni cu un butuc de vie nu era ceva nou. Iehova, Tatăl ceresc al lui Isus, făcuse deja de mult lucrul acesta. De exemplu, sub inspiraţia sa, psalmistul Asaf i-a adresat cuvintele: «Tu [Iehova] te-ai apucat [în zilele lui Moise] să muţi un butuc de vie din Egipt. Ai alungat naţiuni [din Ţara Promisă] ca să-l poţi planta. Ai creat un spaţiu înaintea lui, ca să prindă rădăcini şi să umple ţara. Munţii erau acoperiţi de umbra lui . . . O, Dumnezeul oştirilor, te rog întoarce-te; uită-te din cer în jos şi priveşte ai grijă de acest butuc de vie şi de răsadul pe care dreapta ta l-a plantat» (Ps. 80:8–15). Deoarece Ierusalimul a fost distrus în anul 607 î.e.n. şi de atunci au început timpurile păgînilor, în care naţiunile lumii trebuia să stăpînească întregul pămînt, poporul Israel a fost expus atacurilor violente ale naţiunilor păgîne. Aşa se explică imploraţia psalmistului prin aceasta care a făcut apel la atenţia lui Dumnezeu.
8. Cînd a plantat Iehova un nou «butuc de vie» şi cum e clarificată necesitatea acestui fapt prin cuvintele din Isaia 5:3–7?
8 După ce Iehova Dumnezeu l-a uns pe Isus Cristos cu spiritul sfînt după botezul său în Iordan, a fost plantat un nou «butuc de vie». Acest lucru era strict necesar. De ce? Profetul Isaia a expus motivul cu peste 700 de ani mai înainte. Iehova l-a inspirat să spună următoarele: «Iar acum, voi locuitori ai Ierusalimului şi voi bărbaţi din Iuda, judecaţi vă rog între mine şi via mea. Ce să mai fac pentru via mea, ce nu am mai făcut? Căci am sperat că ea va produce struguri, dar treptat ea a produs struguri sălbatici. Iar acum, vă rog aduceţi-mi la cunoştinţă, ce să fac viei mele: gardul ei va fi îndepărtat şi categoric ea va fi arsă complet . . . .Şi eu voi îndepărta ca pe un lucru nimicit. Şi ea nu va mai fi tăiată, nici nu va fi săpată. Şi va sfîrşi în mărăciniş şi buruiană; şi voi porunci norilor să nu lase să cadă ploaia. Căci via lui Iehova al oştirilor este casa lui Israel, iar bărbaţii din Iuda sînt plantaţia pe care o iubea. El a sperat în continuu echitate, dar iată, violare de lege; a sperat dreptate, şi iată, ţipete!» (Isaia 5:3–7).
9. Ce întrebare a pus Iehova cu privire la «butucul» său de vie naţional atunci, în zilele lui Ieremia?
9 Dar naţiunea Israel nu s-a îmbunătăţit, căci la vreo sută de ani mai tîrziu, Iehova le-a putut spune: «De mult eu am sfărmat jugul tău [al sclaviei din Egipt]; am rupt legăturile [lanţurile] tale. Dar tu ai spus: ‘Eu nu voi servi’, căci te-ai întins cu picioarele desfăcute pe orice colină înaltă şi sub orice copac stufos, dedîndu-te la prostituţie. Iar în ce mă priveşte eu te-am plantat ca o viţă de vie roşie, nobilă, toată dintr-o sămînţă veritabilă. Cum deci te-ai transformat faţă de mine în vlăstarul degenerat al unui butuc de vie străin?» (Ier. 2:20, 21; Osea 10:1, 2).
10. Ce fel de «butuc de vie» a devenit naţiunea Israel conform cu Deut. 32:28–33, pentru că «sfatul a pierit din ea»?
10 A fost exact aşa cum a prezis Moise în anul 1473 î.e.n.: «Căci ei sînt o naţiune la care sfatul a pierit şi în care nu există nici pricepere . . . Căci butucul ei de vie este din butucul de vie al Sodomei şi din terasele Gomorei. Boabele lui de struguri sînt boabe otrăvite sî strugurii ei sînt acri. Vinul ei este otrava şerpilor mari şi otrava groaznică a cobrei» (Deut. 32:28–33).
UN NOU «BUTUC DE VIE» NECESAR
11. Conform cu pilda lui Isus despre viticultori, cum va fi tratat Mesia de către viticultori la timpul culesului strugurilor?
11 Timpul pentru a culege strugurii acestui simbolic «butuc de vie» naţional, a sosit atunci cînd Isus, Fiul lui Dumnezeu, a apărut în anul 29 e.n. ca mesia sau unsul. Ce fel de roade va păstra el, ca reprezentant al lui Dumnezeu, din acest «butuc de vie»? In 11 Nisan a anului 33 e.n., cu trei zile înainte de încheierea serviciului său public de trei ani şi jumătate, el a rostit o parabolă pentru a ilustra cum va fi primit. El a spus marelui preot şi bătrînilor din templu, care au protestat împotriva a ceea ce făcea şi învăţa el:
«Ascultaţi o altă pildă: Era un om, un proprietar, care a plantat o vie şi a împrejmuit-o cu un gard, a săpat în ea un teasc şi a ridicat un turn, apoi a arendat-o la viticultori şi a plecat în călătorie în afara ţării. Cînd a sosit timpul roadelor, el şi-a trimis sclavii la viticultori pentru a-şi lua roadele. Dar viticultorii au luat pe sclavii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au ucis, pe un altul l-au lovit cu pietre. El a trimis din nou alţi sclavi, mai mulţi decît întîia oară, dar s-au purtat la fel şi cu aceştia. In cele din urma el le-a trimis pe fiul său, spunînd: ‘Vor avea respect faţă de fiul meu’. Cînd viticultorii l-au văzut pe fiul său, au vorbit între ei: ‘Acesta este moştenitorul; haideţi să-l ucidem şi să intrăm în posesiunea moştenirii lui!’ Atunci ei l-au luat, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. Acum dar, cînd va veni stăpînul viei, ce le va face viticultorilor? . . .
Oare n-aţi citit niciodată în Scripturi: ‘Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns piatra de temelie principală. Acest lucru s-a întîmplat de la Iehova şi este minunat în ochii noştri’? De aceea vă spun: Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care va produce roadele aceluia. Şi cel care cade pe această piatră va fi zdrobit. Dar pe cine va cădea ea, îl va pulveriza» (Mat. 21:33–44).
12. Ce fel de roade ar fi trebuit să dea viticultorii «viei» prefigurative naţionale, şi de aceea ce a făcut Dumnezeu pentru a primi roadele aşteptate?
12 Ce fel de roade trebuia să-i dea lui Isus Cristos viticultorii israeliţi ai «butucului de vie» naţional al lui Iehova? Credinţa în el ca adevăratul mesia promis şi dispoziţia de a-l accepta drept Fiul celui care era Planatatorul şi Posesorul «butucului de vie» naţional al lui Israel. Acceptarea lor în adevăratul regat mesianic al lui Dumnezeu depindea de faptul dacă avea să-i aducă Fiului lui Dumnezeu astfel de roade. Dar deoarece ei nu au produs roade prin care să se remarce ca regatul prefigurativ al lui Dumnezeu în Israel, trebuia să li se ia, ca naţiune, privilegiul de a fi regatul lui Dumnezeu. De aceea trebuia să fie întemeiată o altă naţiune de «viticultori». Această naţiune nouă avea să producă roadele corespunzătoare regatului lui Dumnezeu. Acei cultivatori aveau să-i dea roadele cuvenite Plantatorului şi Posesorului divin al acestei vii.
13. (a) Ce credeau «viticultorii» iudei că vor putea face dacă vor acapara pentru ei înşişi moştenirea fiului proprietarului? (b) Conform cuvintelor lui Isus, ce trebuia să se întîmple cu piatra regală pe care zidarii au aruncat-o?
13 In clarificarea problemei cui îi va rezerva Dumnezeu privilegiul regatului său mesianic, hotărîtoare erau «roadele». Viticultorii iudei se gîndeau că nelivrînd roadele aşteptate în mod legitim şi omorîndu-l pe Isus, «Moştenitorul» regatului lui Dumnezeu, vor putea acapara pentru el înşişi moştenirea lui. Ei se gîndeau că pot menţine sub legămîntul legii mozaice suveranitatea regatului prefigurativ al lui Dumnezeu (Ioan 11:47–53). Dar concluzia pildei arată că nu aşa vor sta lucrurile (Mat. 21:41). Ce a spus Isus despre piatra regală pe care, au aruncat-o zidarii adică constructorii unei case destinate pentru Dumnezeu, în ziua precedentă, după intrarea sa triumfată în Ierusalim? Această piatră urma să fie făcută piatra unghiulară principală a noii construcţii a lui Dumnezeu, «regatul» ceresc a lui Dumnezeu.
14. De ce nu a considerat Isus a fi inoportun să expună pilda despre butucul de vie, scurt timp înainte de arestarea lui în Ghetsemani?
14 Isus ştia că «adevăratul butuc de vie» plantat şi cultivat de Iehova Dumnezeu nu poate fi distrus, cu toate că se va permite ca viticultorii iudei «butuc de vie» prefigurativ naţional să-l ucidă ceva mai tîrziu, în acea zi de Paşti. Astfel, deşi Isus curînd după aceea a mers în grădina Ghetsemani unde a fost arestat, totuşi nu a considerat inoprotun să explice discipolilor săi pilda despre butucul de vie şi despre ramuri.
15. Conform cu Ioan 15:1–5, cine este viticultorul care cultivă «adevăratul butuc de vie» şi cum se poartă el cu ramurile, în funcţie de faptul dacă produc rod sau nu?
15 «Eu sînt adevăratul butuc de vie» a spus Isus, «iar Tatăl meu este viticultorul. Pe orice ramură care nu produce rod, o îndepărtează şi pe oricare produce rod o curăţeşte ca să producă şi mai multe. Voi sînteţi deja curaţi din cauza cuvîntului pe care vi l-am spus. Rămîneţi în comuniune cu mine şi eu în comuniune cu voi. Astfel, după cum ramura nu poate produce rod de la ea însăşi dacă nu rămîne în butucul de vie, la fel nu puteţi nici voi, dacă nu rămîneţi în comuniune cu mine. Eu sînt butucul de vie, voi sînteţi ramurile. Cine rămîne în comuniune cu mine şi eu în comuniune cu el, produce mult rod; căci separaţi de mine nu puteţi face nimic» (Ioan 15:1–5).
PLANTAREA ŞI CULTIVAREA BUTUCULUI DE VIE
16, 17. (a) Cînd a plantat Iehova «adevăratul butuc de vie» şi cum? (b) De ce era Isus Cristos mai mare decît patriarhul Iacov şi cînd a fost produse primele «ramuri» ale «adevăratului butuc de vie»?
16 Cînd a plantat Marele Viticultor acest butuc de vie roditor? In anul 29 e.n. cînd l-a uns cu spiritul său sfînt pe nou-botezatul Isus (Is. 61:1, 2). Atunci a plantat Iehova principala tulpină a «butucului de vie» simbolic al regatului mesianic. Aceasta ne aminteşte faptul că regatul prefigurativ al lui Israel provine din partiarhul Iacov, numit şi Israel. Iacov a fost tată a doisprezece fii, din care au descins cele douăsprezece triburi ale lui Israel (Fapte 7:8–14). De aceea Isus Cristos poate fi comparat cu Iacov.
17 Acest mai mare Iacov a fost tulpina principală a butucului de vie. El a ales doisprezece apostoli care au devenit «ramuri» de perspectivă ale acestui «butuc de vie» simbolic (Ioan 15:16; 6:70). De aceea i-a numit el «ramuri» în acea seară de Paşti. Dar cu cincizeci şi una de zile mai tîrziu, la rusalii, au fost unşi cu spiritul sfînt doisprezece apostoli credincioşi. Prin aceasta ei au devenit douăsprezece temelii secundare ale noii naţiuni a Israelului spiritual. Pe ei este edificat Noul Ierusalim ceresc (Apoc. 21:14; Efes. 2:20). Dar dintre primii care au primit spiritul sfînt şi au vorbit în limbi în acea zi de rusalii, au făcut parte şi alţii din grupa de circa 120 de discipoli. Prin aceasta şi ei au fost făcuţi «ramuri» în «butucul de vie» spiritual, Isus Cristos.
18. De care ocazie oferită Israelului natural de Iehova conform cu Ex. 19:6, 7, nu a profitat acesta şi, de aceea, la cine aplică Petru aceste cuvinte divine?
18 In acest mod s-a constituit noua naţiune a Israelului spiritual. Israelul natural nu a profitat de ocazia pe care i-a oferit-o Iehova prin mijlocitorul său Moise, conform cu Exod 19:6, 7. De aceea apostolul Petru a aplicat acele cuvinte divine asupra naţiunii noi a Israelului Spiritual. Unde? In prima sa scrisoare inspirată. In 1 Petru 2:9, 10 citim: «Dar voi sînteţi un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfîntă, un popor ca posesiune specială, pentru ca ‘să anunţaţi în lung şi în lat splendorile celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată. Căci odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; eraţi cei cărora le-a fost arătată îndurare.»
19. Ce s-a întîmplat cu naţiunea israeliţilor spirituali după ce s-a împlinit Isaia 5:5–7, şi pentru ce le-a dăruit Iehova atenţia necesară exact la fel după cum a dat atenţie «butucului de vie» prefigurativ al lui Israel?
19 Naţiunea creştină a israeliţilor spirituali a prosperat în mod îmbucurător, după ce cuvintele avertizatoare ale lui Iehova pe care le găsim notate în Isaia 5:5–7 s-au împlinit cu »butucul de vie« simbolic al Israelului natural. Ca Viticultorul cel Mare, Iehova a dat atenţia necesară «ramurilor» «adevăratului butuc de vie», Isus Cristos, exact la fel cum i-a dăruit atenţia sa «butucului de vie» de odinioară al Israelului natural pînă în naul 33 e.n. El a făcut lucrul acesta pentru ca «ramurile», discipolii lui Isus Cristos, să rămînă curate ca totalitate şi să producă rod. Ramurile parazite şi uscate nu au nici un loc printre ramurile «curate» ale lui. De aceea, în legătură cu pilda, Isus a spus apostolilor săi credincioşi: «Pe orice ramură care nu produce rod, el o îndepărtează şi pe oricare produce rod el o curăţă pentru ca să aducă mai mult rod. Voi sînteţi deja curaţi din cauza cuvîntului pe care vi l-am spus eu» (Ioan 15:2, 3).
20. Ce au acceptat cei unsprezece apostoli credincioşi, fapt pentru care Isus i-a putut caracteriza ca fiind «curaţi», conform relatării din Ioan 6:67–69?
20 Cînd Isus a spus aceste cuvinte, apostolul Iuda Iscarioteanul, trădătorul, nu mai era prezent. Isus l-a trimis afară încă de la sfîrşitul mesei de Paşti (Ioan 13:26–30). Cei unsprezece apostoli rămaşi au acceptat cu toată inima cuvîntul său sau mesajul său mesianic; de aceea el i-a caracterizat ca fiind «curaţi». De exemplu, cînd el a spus odată către apostoli în Capernaum [în nordul ţării]: «Dar voi nu vreţi să plecaţi?», Simon Petru a răspuns: «Doamne, la cine să merg? Tu ai cuvintele vieţii veşnice; iar noi am crezut şi am recunoscut că tu eşti Sfîntul lui Dumnezeu» (Ioan 6:67–69).
21. De ce lucruri erau astfel curaţi apostolii desemnaţi drept «ramuri», şi ce influenţă trebuie să fi avut asupra lor cuvintele lui Isus, îndeosebi atunci cînd el vorbea în particular cu ei?
21 Astfel între apostolii credincioşi nu se găseau ramuri uscate, mlădiţe neroditoare ale necredinţei, vlăstare deviate ale iudaismului certat cu Scriptura. Ei au dăruit atenţia lor neîmpărţită cauzei «Sfîntului lui Dumnezeu». Ei au crezut că el este «Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu» (Mat. 16:16). Cu o altă ocazie Petru a spus: «Iată! Noi am lăsat totul şi te-am urmat; care va fi deci partea noastră?» (Mat. 19:27). Avînd în vedere aceste decizii ale apostolilor, cuvintele lui Isus — îndeosebi cînd vorbea cu ei în particular — trebuia să aibă un efect curăţitor asupra lor, astfel că ei rămîneau «curaţi» în privinţa spirituală. Toate «ramurile» care şi-au păstrat această stare «curată», se puteau consacra pe deplin unicului scop — acela de a servi «adevăratului butuc de vie» al lui Iehova. In acest mod făceau bucurie lui Dumnezeu şi oamenilor.