DOMN

Termenul grecesc și termenul ebraic redați prin „domn” (sau prin cuvinte cu sens apropiat, precum „proprietar” și „stăpân”) sunt folosiți cu referire la Iehova Dumnezeu (Eze 3:11), la Isus Cristos (Mt 7:21), la unul dintre bătrânii văzuți de Ioan în viziune (Re 7:13, 14), la îngeri (Ge 19:1, 2; Da 12:8), la oameni (1Sa 25:24; Fa 16:16, 19, 30) și la dumnezei falși (1Co 8:5). Deseori, termenul „domn” se referă la cineva care este proprietarul, sau stăpânul, unei persoane sau al unui lucru ori care are autoritate și putere asupra lor (Ge 24:9; 42:30; 45:8, 9; 1Re 16:24; Lu 19:33; Fa 25:26; Ef 6:5). Sara l-a numit „domn” pe soțul ei (Ge 18:12), unii copii li s-au adresat astfel taților lor (Ge 31:35; Mt 21:28, 29) și un frate mai mic a folosit acest termen cu referire la fratele mai mare (Ge 32:5, 6). Termenul era folosit ca formulă de adresare respectuoasă către demnitari, profeți, regi și alte persoane importante (Ge 23:6; 42:10; Nu 11:28; 2Sa 1:10; 2Re 8:10-12; Mt 27:63). „Domn” era și un termen de politețe folosit ca formă de adresare către străini (Ioa 12:21; 20:15; Fa 16:30).

Iehova Dumnezeu. Întrucât este Creatorul tuturor lucrurilor, Iehova Dumnezeu este „Domn al cerului și al pământului”, Suveranul universului (Mt 11:25; Re 4:11). Creaturile cerești îl numesc „Domn”, așa cum se arată în Revelația 11:15, unde se spune: „În cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: «Regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru [Iehova] și al Cristosului său»”. Unii slujitori fideli de pe pământ i s-au adresat lui Dumnezeu cu titlul „Domn Suveran”, titlu care apare în Scripturile inspirate de peste 300 de ori (Ge 15:2; Re 6:10). El mai este numit – și pe bună dreptate – „adevăratul Domn” (Is 1:24). La porunca sa sunt strânși oameni pentru viață în cadrul unui seceriș spiritual. Prin urmare, lui trebuie să i se adreseze cererea de a scoate mai mulți lucrători la seceriș, el fiind „Stăpânul [Domnul] secerișului” (Mt 9:37, 38; vezi Rbi8-E, apendice, p. 1566-1568).

Isus Cristos. Când a fost pe pământ, Isus Cristos s-a referit la sine ca „Domn al sabatului” (Mt 12:8). El a dedicat sabatul înfăptuirii lucrării încredințate de Tatăl său ceresc, ceea ce a fost cât se poate de potrivit. Această lucrare a presupus printre altele să vindece bolnavi. (Compară cu Mt 8:16, 17.) Isus știa că Legea mozaică, ce includea porunca referitoare la Sabat, era „o umbră a lucrurilor bune viitoare” (Ev 10:1). În legătură cu aceste ʻlucruri bune viitoareʼ, există un sabat al cărui Domn va fi Isus. (Vezi SABAT [ZIUA DE SABAT] [„Domn al Sabatului”].)

Pe parcursul serviciului său pământesc, Isus a fost numit „Domn” și de persoane care nu erau discipoli ai săi (Mt 8:2; Ioa 4:11). În aceste cazuri, termenul era folosit în esență ca termen de politețe. Totuși, apostolilor Isus le-a arătat că faptul de a-l numi „Domn” însemna mai mult decât atât. El a spus: „Voi mă numiți «Învățător» și «Domn» și aveți dreptate, pentru că asta sunt” (Ioa 13:13). Fiind discipoli ai săi, apostolii erau elevii, sau ucenicii, săi și, prin urmare, el era Domnul, sau Maestrul, lor.

Titlul de „Domn” atribuit lui Isus a căpătat o semnificație și mai profundă după moartea și învierea sa. Prin moartea sa de jertfă, Isus i-a cumpărat pe continuatorii săi, devenind astfel Proprietarul lor (Ioa 15:13, 14; 1Co 7:23; 2Pe 2:1; Iuda 4; Re 5:9, 10). El era totodată Regele și Mirele lor, căruia trebuiau să i se supună (Fa 17:7; Ef 5:22-27; compară cu Ioa 3:28, 29; 2Co 11:2; Re 21:9-14). Când l-a răsplătit pentru fidelitatea de care a dat dovadă până la moarte – o moarte rușinoasă pe un stâlp –, Iehova „l-a ridicat într-o poziție înălțată și i-a dat cu bunăvoință numele care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi: al celor din cer, al celor de pe pământ și al celor de sub pământ, și orice limbă să recunoască deschis că Isus Cristos este Domn spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl” (Flp 2:9-11). Faptul de a-l recunoaște pe Isus Cristos ca Domn înseamnă mai mult decât a-l numi „Domn”. Înseamnă a recunoaște poziția lui Isus și a-i respecta poruncile. (Compară cu Ioa 14:21.) Isus a spus: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în regatul cerurilor, ci acela care face voința Tatălui meu care este în ceruri” (Mt 7:21).

De asemenea, Iehova Dumnezeu i-a acordat Fiului său fidel nemurirea. Astfel, deși mulți oameni au domnit ca regi sau domni, doar Isus Cristos, „Regele regilor și Domnul domnilor”, are nemurirea (1Ti 6:14-16; Re 19:16).

Întrucât are cheile morții și ale Hadesului (Re 1:17, 18), Isus are autoritatea de a-i elibera pe oameni din mormântul comun (Ioa 5:28, 29) și de a-i scăpa de moartea moștenită de la Adam (Ro 5:12, 18). Prin urmare, el este „Domn și peste cei morți”, printre care se numără regele David, unul dintre strămoșii săi pământești (Fa 2:34-36; Ro 14:9).

Termen de adresare respectuoasă. Faptul că creștinii au „un singur Domn”, pe Isus Cristos (Ef 4:5), nu înseamnă că ei nu se pot adresa altor persoane folosind termenul „domn” în semn de respect, politețe sau recunoaștere a autorității. Apostolul Petru a menționat-o pe Sara ca exemplu pentru soțiile creștine deoarece îi era supusă lui Avraam, „numindu-l «domn»” (1Pe 3:1-6). Aceasta n-a fost o chestiune formală, ci o expresie sinceră a atitudinii ei supuse, întrucât și-a numit soțul „domn” „în sinea ei” (Ge 18:12). Totuși, având în vedere că toți creștinii sunt frați, ar fi greșit ca ei să-l numească pe vreunul dintre ei „Conducător” sau „Domn” și să-l considere conducătorul lor spiritual (Mt 23:8-10; vezi DOMNITORI ALIAȚI; IEHOVA; ISUS CRISTOS).

Termenul grecesc „Kýrios”. Termenul grecesc „Kýrios” este un adjectiv, care transmite ideea de putere (kýros) sau autoritate, dar este folosit și ca substantiv. El apare în toate cărțile Scripturilor grecești creștine, cu excepția Scrisorii către Tit și a scrisorilor lui Ioan. Acest termen grecesc corespunde termenului ebraic ʼAdốn. Ca Fiu creat de Dumnezeu și Slujitor al său, Isus Cristos îl numește în mod potrivit „Domn” (ʼAdonái sau Kýrios) pe Tatăl și Dumnezeul său (Ioa 20:17), Cel care are putere și autoritate superioare și este Capul său (Mt 11:25; 1Co 11:3). Întrucât a fost înălțat la dreapta Tatălui, Isus este „Domnul domnilor”, fiind mai presus de toți, cu excepția Tatălui său, Dumnezeul Atotputernic (Re 17:14; 19:15, 16; compară cu 1Co 15:27, 28).

Folosit în locul numelui divin. În secolul al II-lea sau al III-lea e.n., scribii au înlocuit numele divin, Iehova, cu termenii Kýrios (Domn) și Theós (Dumnezeu) în copiile Septuagintei, traducerea în greacă a Scripturilor ebraice. Această practică a fost urmată și în alte traduceri, cum ar fi Vulgata (latină), Biblia de la București, 1688 și numeroase traduceri moderne (BC, BS, BVA, NTR). Numele divin a fost înlocuit prin termenii „Dumnezeu” și „Domnul”, care, în unele versiuni, apar cu majuscule pentru a indica faptul că termenul a fost folosit în locul Tetragramei, sau al numelui divin.

Adoptând o poziție diferită, comitetul care a tradus American Standard Version, 1901, a declarat: „După o analiză atentă, comitetul de revizuire a ajuns la concluzia unanimă că superstiția evreiască potrivit căreia numele divin este prea sfânt pentru a putea fi rostit nu trebuie să mai influențeze traducerea Vechiului Testament în engleză sau în oricare altă limbă. Din fericire, multe traduceri realizate de misionari din zilele noastre nu mai sunt tributare acestei superstiții. . . . Numele propriu [Iehova], care are legătură cu numeroase concepte sacre, a fost acum restabilit în textul sacru, redându-i-se locul care i se cuvine în mod incontestabil” (AS, prefață, p. iv).

Multe traduceri realizate de atunci încoace (BN, SS, JB [engleză și franceză], NC și BC [ambele în spaniolă] etc.) au redat cu consecvență Tetragrama prin „Iehova”, „Iahve” sau alte forme similare.

În articolul IEHOVA (la subtitlul „În Scripturile grecești creștine”) sunt prezentate dovezi care arată că numele divin, Iehova, a fost folosit și în textul original al Scripturilor grecești creștine, de la Matei până la Revelația. În baza acestor dovezi, Traducerea lumii noi, din care se citează în această publicație, a restabilit numele divin în Scripturile grecești creștine în 237 de ocurențe. Și alte traduceri au restabilit numele divin, îndeosebi versiunile în ebraică ale Scripturilor grecești creștine.

Referitor la restabilirea numelui divin, Comitetul de traducere a Bibliei lumii noi spune: „Pentru a ști în ce ocurențe numele divin a fost înlocuit prin termenii grecești Κύριος și Θεός, am identificat locurile în care scriitorii creștini inspirați au citat versete, pasaje și expresii din Scripturile ebraice, iar apoi am verificat în textul ebraic dacă numele divin apărea într-adevăr acolo. În felul acesta, am identificat la cine se referă termenii Kýrios și Theós”. Comitetul mai spune: „Fiind traducători ai Bibliei, nu exegeți ai ei, am fost foarte atenți când am folosit numele divin în Scripturile grecești creștine, cercetând cu grijă de fiecare dată Scripturile ebraice. Pentru confirmarea versiunii noastre, am consultat și alte traduceri ebraice disponibile ale Scripturilor grecești creștine”. Astfel de confirmări există pentru toate cele 237 de ocurențe în care Comitetul de traducere a Bibliei lumii noi a redat numele divin (Rbi8-E, p. 1564-1566; bi12-M, p. 1685-1686).

Cuvintele ebraice „ʼAdốn” și „ʼAdonái”. Termenul ʼadốn apare în Scripturile ebraice de 334 de ori. El transmite ideea de proprietate sau autoritate și este folosit cu referire la Dumnezeu și la oameni. Forma de plural ʼadoním reprezintă uneori un plural propriu-zis și e tradusă prin „domni” sau „stăpâni” (Ps 136:3; Is 26:13). Alteori reprezintă un plural al maiestății, indiferent că se referă la Dumnezeu sau la un om (Ps 8:1; Ge 39:2); în aceste cazuri, pronumele folosite ca apoziție sau adjectivele determinative sunt la singular (Ps 45:11; 147:5). În unele ocurențe sunt folosite împreună două forme de plural – un plural al maiestății cu privire la Iehova și un plural propriu-zis cu privire la multitudinea de alți domni –, alcătuind un titlu care îl diferențiază pe Iehova de toți ceilalți domni (De 10:17; Ps 136:3; compară cu 1Co 8:5, 6).

În Scripturi, titlurile ʼAdốn și ʼAdoním sunt folosite cu referire la Iehova în 25 de ocurențe. În textul masoretic, în nouă ocurențe, ʼAdốn este precedat de articolul hotărât ha, prin aceasta indicându-se fără echivoc că titlul este folosit cu privire la Iehova (Ex 23:17; 34:23; Is 1:24; 3:1; 10:16, 33; 19:4; Mi 4:13; Mal 3:1). În celelalte șase locuri în care ʼAdốn se referă la Iehova, termenul, deși apare fără articol hotărât, îl desemnează pe Domnul (Proprietarul) pământului, astfel că este eliminată orice ambiguitate (Ios 3:11, 13; Ps 97:5; 114:7; Za 4:14; 6:5). Iar în celelalte zece locuri, faptul că ʼAdoním este folosit cu privire la Iehova reiese clar din contextul imediat (De 10:17; Ne 8:10; 10:29; Ps 8:1, 9; 135:5; 136:3; 147:5; Is 51:22; Os 12:14).

Prin adăugarea sufixului ai la termenul ebraic ʼadốn rezultă o altă formă de plural al maiestății: ʼAdonái. Când apare fără alt sufix, ʼAdonái face referire exclusiv la Iehova și arată că Iehova este Domnul Suveran. Potrivit unei enciclopedii biblice, „această formă evidențiază puterea și suveranitatea lui Yahweh ca «Domn»” (The International Standard Bible Encyclopedia, 1986, vol. 3, p. 157). Când i se adresa lui Iehova folosind forma ʼAdonái, o persoană arăta că recunoștea cu umilință puterea și suveranitatea sa (Ge 15:2, 8; De 3:24; Ios 7:7).

Pe la începutul erei noastre, rabinii evrei au propagat ideea că numele divin, YHWH, este prea sfânt pentru a fi rostit. Astfel, când citeau cu voce tare din Scripturi, ei pronunțau ʼAdonái (uneori ʼElohím) în locul numelui divin. Soferimii, sau scribii, au mers chiar mai departe și au înlocuit numele divin în textul scris cu ʼAdonái în 134 de ocurențe (133 în Biblia Hebraica Stuttgartensia). Cam din secolul al V-lea până în secolul al IX-lea e.n., textul sacru a fost copiat cu mare atenție de masoreți. Ei au indicat în Masora (adnotările lor pe marginea textului) locurile în care soferimii au făcut aceste modificări. Prin urmare, se cunosc cele 134 de locuri în care ʼAdonái substituie numele divin. (Vezi lista din Rbi8-E, p. 1562.) Ținând cont de acest lucru, rezultă că ʼAdonái apărea în textul original în 306 locuri.

Titlul ʼAdonái este folosit în majoritatea cazurilor de profeți, iar cel mai frecvent de Ezechiel. Aproape de fiecare dată, Ezechiel îl folosește împreună cu numele divin în sintagma ʼAdonái Yehwíh, „Domnul Suveran Iehova”. Un alt titlu compus, care apare de 16 ori, este ʼAdonái Yehwíh țevaʼốt, „Domnul Suveran, Iehova al armatelor”; cu excepția a două ocurențe (Ps 69:6; Am 9:5), acest titlu apare doar în cărțile Isaia și Ieremia. Titlul este folosit pentru a-l prezenta pe Iehova drept cel ce are puterea și voința nu numai de a-și răzbuna poporul asuprit, ci și de a-l pedepsi pentru infidelitate.