Capitolul 1

Izvorul supraomenesc al spiritului sfînt

 1. Cum de putem spune, că atunci cînd bărbatul şi femeia lui s–au văzut pentru prima dată, spiritul sfînt era activ în grădina Eden?

Cînd bărbatul şi femeia s–au văzut pentru prima dată, ei au simţit o forţă o forţă de atracţie. Ei s–au îndrăgostit pe loc unul de altul. Cu toate că primii oameni erau goi, neîmbrăcaţi, ei au fost totuşi sfinţi, adică curaţi, nepătaţi şi perfecţi în ce priveşte corpul mintea şi inima lor. Din acest motiv ei nau simţit nici o ruşine unul faţă de altul şi sau putut bucura de o relaţie nestînjenită cu Dumnezeu Creatorul lor. De asemenea, ei s–au bucurat de această relaţie filială într–un loc curat şi sfînt. Era un loc de adevărată bucurie, fiind caracterizat pe drept ca grădina Eden sau paradisul desfătării. Toate lucrurile pe care omul le vedea în jurul lui, şi cu care avea de–a face, nu însemnau pentru el decît sănătate şi bine. Spiritul sfînt al lui Dumnezeu, sfînta sa forţă activă, era acolo în deplină activitate.

 2. Cum se face că izvorul spiritului sfînt este supraomenesc?

² Bărbatul şi femeia lui, adică strămoşii noştri, erau pămînteşti, adică din pămînt sau din părţile componente ale scoarţei terestre. Da-r de ce natură era Creatorul lor? El trebuia să fie supraomenesc. Bucurîndu–se de o existenţa pe treaptă cerească, el se situa infinit deasupra omului. Ii era mult superior şi în inteligenţă. Exprimat în cuvinte simple, el era de o natură superioară omului. Din aceste motive el era invizibil pentru om, a cărui capacitate de percepere este limitată. Natural, primul bărbat şi femeia lui n–au ajuns niciodată să–l vadă pe Creatorul lor, pe Dătătorul lor de viaţă şi Tatăl lor ceresc. Graţie existenţei sale supraomeneşti, ceresti şi invizibile, el era, aşa cum am spune astăzi, „spirit“. Si deoarece Creatorul era o persoană ca şi creatura sa, omul, el poate fi caracterizat de asemenea, ca „un spirit“. El chiar este în înţeles special, Spiritul. Este izvorul invizibil al spiritului sfînt, deoarece el însuşi este sfînt.

 3. La ce activitate se referă textul din (1:1)?

³ Această persoană spirituală exista şi activa înainte de a fi fost cerul şi pămîntul. Cartea sfîntă care conţine relatarea istorică despre timpul dinaintea creării omului, începe cu cuvintele potrivite: „La început Dumnezeu a creat cerul şi pămîntul“ (Geneza, capitolul 1, versetul 1).

 4, 5. Pentru ce n–are nevoie Dumnezeu să fie adorat într–o clădire zidită de oameni într–un anumit loc de pe pămînt?

⁴ Acest Dumnezeu activ în mod creator este mai înalt chiar decît cerul pe care l–a creat, şi de aceea se situează mult deasupra omului. După natura sa el este spirit. La cîteva mii de ani după crearea omului, fonda-torul creştinismului adevărat a îndreptat atenţia asupra acestei realităţi. La o fîntînă de la poalele muntelui Gherizim, din vechea Samarie, el i–a spus unei femei samaritence: „Dumnezeu este SPIRIT, şi cei ce i se închină trebuie să i se închine în spirit şi–n adevăr“ (Evanghelia lui Ioan, capitolul 4, versetul 24). Adevărătul Dumnezeu n–are nevoie să fie adorat într–o clădire religioasă zidită de oameni şi aşezată într–un loc special pe pămînt, fie el chiar Ierusalimul din Orientul Apropiat. După mai puţin de douăzeci de ani de la exprimarea cuvintelor amintite, un apostol al creştinismului a stat în faţa Tribunalului Suprem al oraşului Atena, un oraş în care exista-u multe temple închinate zeilor şi zeiţelor din religiile locale. El a zis:

⁵ „Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea, acest unul, care este Domnul cerului şi al pămîntului, nu locuieşte în temple făcute de mîini şi nici nu este servit de mîini omeneşti ca şi cum ar avea nevoie de ceva, deoarece el însuşi da tuturor (persoanelor) viaţă, suflare, şi toate lucrurile. Si el a făcut orice naţiune a oamenilor dintr-un (om), pentru ca ei să locuiască pe întreaga suprafaţă a pămîntului.“ (Faptele apostolilor 17:24–27).

 6. Cum a dat de înţeles constructorul primului templu din Ierusalim, că el cunoştea realitatea referitoare la închinarea lui Dumnezeu?

⁶ Această realitate despre Dumnezeul adevărat, care este un spirit supraomenesc şi supranatural, i–a fost cunoscută constructorului primului templu din Ierusalim din Orientul Apropiat, cu peste o mie de ani î-nainte. Cînd acest rege de odinioară al Ierusalimului a inaugurat templul pe care îl construise pentru numele lui Dumnezeu, el a rostit către Dumnezeu în rugăciune: „Va locui însă Dumnezeu cu adevărat pe pămînt? Iată, cerurile, şi nici chiar cerurile cerurilor nu te pot cuprinde, cu atît mai puţin această casă pe care am zidit–o eu!“ (1 Regi 8:27).

DUMNEZEU — IZVORUL TUTUROR ENERGIILOR

 7. În ce privinţă nu–l pot cuprinde „cerurile cerurilor“ pe Dumnezeu?

⁷ Bărbatul care a exprimat cuvintele de mai sus — Solomon, fiul regelui David —, a fost cel mai înţelept savant al timpului sau. Atunci cînd a zis el că nici măcar cerurile cerurilor nu l-ar putea cuprinde pe Dumnezeu, pentru care el construise un templu, el a exprimat un adevăr ştiinţific. Pămîntul nostru este numai o mică părticică a Universului, ale cărui margini n–au putut fi observat de către oamenii de ştiinţă, nici chiar cu cele mai puternice telescoape ale lor. Cu toate acestea, acest Univers nemăsurat încă pînă acum, nu–l cuprinde pe Dumnezeul adevărat. El nu este legat de marginile acestuia şi nici nu este îngrădit de către ele. El poate ieşi dincolo de marginile Universului actual, atît ale vizibil cît şi ale celui încă invizibil pînă acum. El se poate îndepărta de acesta ţi poate crede alte lucruri în afara marginilor extente, extinzînd astfel Universul în spaţiul infinit. Ce înseamnă aceasta?

 8. Ce putem spune despre existenţa Creatorului şi de ce nimic nu este imposibil pentru el?

⁸ Înseamnă că Dumnezeu nu este legat nici de timp şi nici de spaţiu. Viaţa lui se întinde în trecutul nesfîrşit şi se extinde de asemenea nemărginit în viitor. Acestui Dumnezeu, pentru care nu există limite, Moise, cel mai însemnat legislator al timpurilor precreştinei-a spus: „Din timp nelimitat pînă în timp nelimitat tu eşti Dumnezeu“ (Psalmul 90:2). Acest Dumnezeu trăieşte etern şi el va fi mereu activ în mod creator în afara Universului actual şi astfel îl va extinde. Aceasta permite să se recunoască că el este izvorul inepuizabil al tuturor energiilor. Totul în Univers constă din particule de energie dirijate, care provin de la el. Acestea au fost reunite în mase diferite. In secolul XX, savantul Albert Einstein a elaborat pentru aceasta următoarea formulă: Energia este masa înmulţită cu pătratul vitezei luminii (sau: E=mc2). Nu–i de mirare că pentru acest izvor al oricărei energii nimic nu este imposibil.

 9, 10. În ce înţeles îşi conduce Dumnezeu afară oştirea stelelor „după număr“, fără ca vreuna „să lipsească“?

⁹ Să observăm de exemplu, afirmaţia aproape incredibilă pe care o face el cu privire la sine, în timp ce ne invită să ne ridicăm ochii spre cer, noaptea, şi să admirăm stelele. El zice: „Ridicaţi–vă ochii în înălţime şi priviţi. Cine a creat aceste lucruri? El este unul care îşi conduce afară oştirea chiar după număr, care le cheamă pe toate chiar cu numele. Avînd în vedere abundenţa forţei dinamice, întrucît el este energic în putere, nu lipseşte nici una dintre acestea“ (Isaia 40:26).

¹⁰ Chiar cu ajutorul celor mai puternice telescoape disponibile, astronomii pot astăzi, cel mult, să aprecieze numărul stelelor pe care reuşesc să le aducă în sfera lor de observaţie. Altfel, însă, se prezintă chestiunea cu cre atorul cerului şi al pămîntului. „El socoteşte numărul stelelor; le cheamă pe toate după nume“ (Psalm 147:4). El compară toate stelele cerului cu o oştire imensă. El cunoaşte exact numărul membrilor acestei oştiri. El îl cunoaşte pe fiecare membru al oştirii sale cu numele. El poate face din memorie uni apel. Atunci cînd face apelul nominal, nu întîrzie nici măcar un singur membru al acestei oştiri de stele cu răspunsul său. Fiecare răspunde la apelul numelui lui. Fiecare îndeplineşte scopul pentru care a fost creat. Nici unul din ei nu lipseşte.

11. Cum se face că Creatorul nu oboseşte niciodată şi nu va permite ca Universul să ajungă nemişcat sau să se distrugă?

¹¹ „Abundenţa forţei dinamice“ pe care o posedă Dumnezeu este infinită. Ea este inepuizabilă. Dacă ne gîndim la energia existentă în soarele sistemului nostru solar — un glob de foc de explezii nucleare asemănătoare exploziilor bombelor cu hidrogen —, nu putem decît să rămînem uimiţi. Iar apoi, dacă ne gîndim la nenumăratele miliarde de stele, dintre care multe sînt mai mari decît soarele nostru, primim o imagine aproximativă asupra mărimii forţei dinamice provenite de la Dumnezeu, forţă conţinută în cerul înstelat din prezent. Si totuşi Dumnezeu nu este la limita puterii sale. În deplină concordanţă cu faptele, poate fi deci spus: „El dă putere celui obosit iar pe cel fără enerjie dinamică el îl face să aibă putere din abundenţă“ (Isaia 40:29). El nu va permite niciodată ca Universul nostru în expansiune să ajungă în nemişcare sau să se distrugă. El va exista pentru totdeauna pentru a–şi îndeplini scopul pentru care a fost creat. Un observator din antichitate al stelelor, a spus cu cuvinte poetice: „Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu iar întinderea v rbeşte despre lucrarea mîinor lui. O zi după alta face să clocotească vorbirea şi o noapte după alta arată cunoştinţă“ (Psalm 19:1, 2).

12. Pentru ce sînt de neiertat oamenii care ignorează pe Dumnezeu şi răspunderea pe care o au faţă de el?

¹² Din fericire, Dumnezeu este invizibil pentru oameni. Cu toate acestea, el ne oferă atîtea dovezi pentru existenţa sa, încît oamenii care ignorează existenţa lui şi răspunderea lor faţă de el n–au nici o scuză. Un scriitor biblic a scris în aceeaşi ordine de idei: „Căci însuşirile sale nevăzute sînt clar vizibile de la crearea lumii, deoarece ele pot fi percepute prin lucrurile făcute, şi la fel puterea lui veşnică şi dumnezeirea lui, astfel că nu se pot scuza; căci, deşi l–au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l–au glorificat ca Dumnezeu“ (Romani 1:20, 21). Avînd în vedere toate dovezile, ei nu pot afirma convingător că Dumnezeu nu există, şi cu atît mai puţin că Dumnezeu ar fi mort. Dumnezeu continuă să trăiască, iar forţa dinamică şi memoria lui perfectă îi dau posibilitatea să–şi realizeze planurile pe care le–a vestit sau le–a anunţat încă înainte cu 6 000 de ani. Ce bucuroşi putem fi deci pentru aceasta!

13. Izvorul cărui lucru, în afară de forţa dinamică, este Dumnezeu şi dece?

¹³ Noi nu ne alăturăm învătaţilor moderni care contestă că Dumnezeu este sursa oricărei energii active astăzi. Si mai ştim că tot de la Dumnezeu provine şi un alt lucru pe care învăţaţii îl tăgăduiesc sau despre care nu ştiu nimic. Ce anume? „Spiritul“. Si pentru ce să nu fie Dumnezeu izvorul spiritului? „Dumnezeu este un spirit“, sau „Dumnezeu este spirit“, după cum a zis Isus înainte cu nouăsprezece secole (Ioan 4:24, LN; Luther).

14. Ce este „spiritul sfînt“ şi cine–l dă?

¹⁴ De la Dumnezeu pleacă o forţă activă invizibilă prin care el îşi transpune voia sa în faptă. Nu este vorba, pur şi simplu, de o influenţă de genul celei pe care o exercită un om asupra altuia pe baza puternicei sale personalităţi. În loc de aceasta, aici este vorba de o forţă care este activă şi care provine de la Dumnezeu care este sfînt, adică absolut curat şi drept. El îşi trimite această forţă pentru a îndeplini ceva ce este sfînt. De aceea, ea este desemnată pe bună dreptate ca „spiritul sfînt“. Si tot aşa este numită ea şi în Cuvîntul scris al lui Dumnezeu. Isus Christos l–a recunoscut pe Dumnezeu ca fiind izvorul spiritului sfînt. De exemplu el le–a zis către pătinţi lor pămînteşti pe vreme sa „Dacă voi ştişi să daţi copiilor voştri daruri bune deşi sînteţi răi, cu cît mai mult Tatăl vostru din cer va da spiritul sfînt celor care îl cer“ (Luca 11:13).

15. Care spirit dorim noi, asemenea regelui David, să fie activ faţă de noi?

¹⁵ Un stramos regal al lui Isus Christos l–a recunoscut de asemeneape Dumnezeu ca izvorul spiritului sfînt. Acest lucru reiese din cuvintele exprimate cînd si–amărturisit vina lui înaintea lui Dumnezeu, zicînd: „Nu mă lepădă de la faţa ta; şi nu lua de la mine spiritul tău sfînt“ (Psalm 51:11). Astfel că dacă regele David n–ar mai fi primit spiritul sfînt, atunci el ar fi fost tăiat, în acelaşi timp, şi de la sursa acestuia. Aceasta ar fi avut pentru el urmări grave, ba chiar catastrofale. Dacă credem acum că Dumnezeu există şi că el este sursa spiritului sfînt, atunci el ne va face posibil să primim spiritul sfînt, în caz că îl rugăm în acest sens. Dar n–avem oare cu toţii dorinţa ca această forţă să fie activă şi faţă de noi? Dacă da, atunci Dumnezeu va putea cauza prin noi mult bine şi ne va putea menţine sfinţi în această lume total nesfîntă.

O FORTA SI NU O PERSOANA

16. De unde reiese că termenul ebraic pentru „spirit“ este suficient de concret?

¹⁶ Termenul întrebuinţat în Cuvîntul scris al lui Dumnezeu, Sfînta Scriptură, pentru a indica această forţă activă invizibilă a lui Dumnezeu, este foarte potrivit datorită clarităţii sale. In prima carte a Bibliei, această forţă este numită rúah. Iar în cea dintîi traducere greacă a primei cărţi a Bibliei, ea fost indicată ca pneuma. Deoarece cuvîntul ebraic rúah are sensul de activitate şi mişcare, el a fost redat de traducătorii germani cu „suflu, respiraţie, suflare, viforniţă, vînt, răsuflare, forţă activă“, precum şi cu „spirit“. Numai contextul în care apare cuvîntul ebraic ajută traducătorilor să stabilească dacă redarea va trebui făcută cu „spirit“ sau altfel.

17. Ce spune Göttinger Bibelwerk la Geneza 1:2 în loc de „spiritul lui Dumnezeu“ şi ce reiese din aceasta în ce priveşte cuvîntul rúah?

¹⁷ Spre exemplu, cuvîntul rúah apare pentru prima dată în versetul al doilea al Sfintei Scripturi. Cum ar trebui să fie tradus rúah în acest loc? Ei bine, cunoscuta biblie Luther redă textul din Geneza 1:1, 2, după cum urmează: „La început Dumnezeu a creat cerul şi pămîntul. Si pămîntul era pustiu şi gol; şi era întuneric peste adînc; iar spiritul lui Dumnezeu plana deasupra apei“. Dar în Göttinger Bibelwerk editată în 1964 se zice: „La început Dumnezeu a creat cerul şi pămîntul. Pămîntul, însă, fusese gol şi pustiu, peste oceanul primar domnea întunericul şi un uragan divin plana peste faţa apei“. Aici, în locul cuvîntului „spirit“ este întrebuinţat cuvîntul „uragan“, iar expresia „spiritul lui Dumnezeu“ este redată cu „uragan divin“. Pe de altă parte, din redarea Göttinger Bibelwerk reiese astfel că prin cuvîntul rúah se înţelege un lucru invizibil care este în mişcare sau în activitate.

18. Cum reiese din A New World Bible Translation că deasupra apelor nu a plantat plimbat o persoană numită „spiritul“?

¹⁸ În traducerea de Biblie „LUMEA NOUĂ“ este împărtăşită părerea că prin cuvîntul rúah se înţelege o forţa invizibilă aflată în activitate şi de aceea textul din Geneza 1:1, 2 este redat în această traducere astfel: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pămîntul. Pămîntul s–a dovedit acum ca diform şi pustiu şi era întuneric pe suprafaţa adîncului de ape, iar forţa activă a lui Dumnezeu se mişca încoace şi încolo peste suprafaţa apei“. Din această traducere, precum şi din Göttinger Bibelwerk, reiese clar că deasupra apelor care acopereau globul terestru nu a planat în mod invizibil o persoană numită „spiritul“. Mai degrabă a fost o forţă activă impersonală, care s–a mişcat încoace şi încolo pe deasupra suprafeţei neiluminate a apei.

19. S–a mişcat spiritul lui Dumnezeu sau forţa sa activă inutil pe deasupra apelor?

¹⁹ În ce fel s–a făcut de remarcat forţa activă invizibilă a lui Dumnezeu? Nu ştim. În raportul original nu sînt făcute afirmaţii în această direcţie. Totuşi, este cert că forţa activă a lui Dumnezeu nu s–a mişcat încoace şi încolo inutil şi fără vreo urmare pozitivă. E posibil ca ea să fi cauzat îndepărtarea prafului cosmic care putea să fi înconjurat pămîntul, împiedicînd astfel ca lumina solară să cadă pe suprafaţa adîncului de apă care acoperea pămîntul. (Vezi Geneza 8:1, unde cuvîntul ebraic rúah nu este tradus cu „spirit“ ci cu „vînt“).

20. Ce a intreprins Dumnezeu pentru a face posibil strămoşilor noştri pămînteşti aibă lumina zilei şi să se bucure de ea?

²⁰ În orice caz, după ce forţa activă a lui Dumnezeu s–a mişcat un timp oarecare peste suprafaţa adîncului de ape, a urmat o poruncă divină: „Si Dumnezeu a zis acum: Să fie lumină. Atunci a fost lumină. După aceasta, Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi Dumnezeu a cauzat o separaţie între lumină şi întuneric. Si Dumnezeu a numit lumina ‘zi’, întunericul însă l–a numit ‘noapte’. Si s–a făcut seară, s–a făcut dimineaţă: ziua întîi“ (Geneza 1:3–5). Deoarece Dumnezeu este sfînt, forţa sa eficace sau spiritul său a fost activ în sens bun sau într–un scop bun. Ea aerafost, realmente, „spirit sfînt“. Dumnezeu a întrebuinţat–o în conformitate cu planul său, pentru a face posibil strămoşilor noştri să aibă lumina zilei şi să se bucure de ea.

21. Pentru ce ar trebui să adoptăm aceeaşi atitudine ca scriitorul Psalmului 143:10, avînd în vedere modul în care şi–a întrebuinţat Dumnezeu spiritul său?

²¹ Chiar de la bun început, Dumnezeu şi–a întrebuinţat forţa sa activă spre folosul omului. Mişcaţi de această cunoştinţă, ne simţim atraşi spre izvorul ceresc al spiritului sfînt. Relatarea biblică, care arată modul cum a activat această forţă în decursul mai multor milenii, dă de înţeles că Dumnezeu a întrebuinţat–o mereu într–un mod sfînt. Ea a servit necontenit planului direct al lui Dumnezeu. Niciodată n–ar trebui să ne opunem acestei forţe active invizibile a lui Dumnezeu cel atotputernic. Mai degrabă, ar trebui să avem aceeaşi atitudine ca şi scriitorul biblic care a zis: „Învaţă–mă să fac voia ta, căci tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul tău este bun; el mă conducă în ţara corectitudinii (Psalm 143:10).

[Ilustraţie pe toată pagina 4]