Capitolul 6

Care este o adunare unsă pentru vestirea împărăţiei

 1. Ce întrebări s–au ivit înainte cu 2 000 de ani referitor la mîntuirea lumii?

Astăzi sîntem confruntaţi cu o serie de chestiuni de importanţă mondială. Acestea se înlănţuiesc la rîndul lor cu alte chestiuni cu care ar fi trebuit să ne ocupăm dacă am fi trăit înainte cu 2 000 de ani în Orientul Apropiat. Problemele care s–au ivit în acel timp au fost, deopotrivă, de importanţă mondială, deoarece îl priveau pe mîntuitorul lumii, pe Mesia. Pe atunci, sosise timpul pentru prima sa apariţie. De aceea, oamenii interesaţi au fost în aşteptare. Va fi el salutat ca bine venit, cu entuziasm de intreaga omenire la apariţia sa? Sau îi va decepţiona el prin ceea ce va face pe baza însărcinarii sale? Cine–l va recunoaşte ca Mesia, ca acela care face exact ce au prezis Sfintele Scripturi despre Mesia, şi cine îl va urma ca şi conducător? Cine nu se va poticni în el, simţindu–se atras spre el? Cine se simte astăzi atras spre mîntuitorul lumii, spre Mesia, şi cum?

 2. (a) Ce rol ar trebui să joace membrul principal al „sămînţei“ „femeii“ lui Dumnezeu? (b) Cine trebuiau să fie „sămînţa“ femeii şi de către cine sînt ei instruiţi?

² Pentru a primi un răspuns de încredere la aceste întrebări, să ne amintim că adevăratul Mesia trebuia să fie membrul principal al „seminţei“ promise a „femeii“ lui Dumnezeu şi că lui trebuia să–i fie „zdrobit călcîiul“ de către marele şarpe, Satan Diavolul. „Femeia“, mama „sămînţei“ este organizaţia cerească a lui Dumnezeu, asemenea unei femei, constînd din creaturi spirituale sfinte, din „fii [îngereşti] ai adevăratului Dumnezeu“. „Sămînţa“ promisă a femeii se compune din fiii ei, dintre care Mesia este cel mai însemnat, în timp ce ceilalţi sînt urmaşii săi spirituali. Referitor la aceşti membri mai neînsemnaţi ai „sămînţei“ femeii, în Isaia 54:13 citim următoarele cuvinte adresate femeii simbolice: „Si toţi fiii tăi vor fi instruiţi de Iehova, iar pacea fiilor tăi va fi abundentă“. Fiii ar fi instruiţi în mod potrivit de soţul ceresc al femeii, adică de Iehova, tatăl „sămînţei“ (Isaia 54:5).

 3. Asupra cui a aplicat Isus cuvîntul „fii“ din Isaia 54:13, şi cum sînt aceştia instruiţi acum, măcar că ei nu–l văd pe învăţătorul lor?

³ Membrul principal al „sămînţei“ femeii, Isus Christos, a explicat cuvintele din Isaia 54:13 care sînt adresate femeii. In ce împrejurare? Ei bine, pe cînd Isus vorbea odată iudeilor care nu se simţeau atraşi la el ca Mesia, cîrtind de aceea împotriva lui, el a zis: „Nimeni nu poate veni la mine decît numai dacă–l atrage Tatăl care m–a trimis; iar eu îl voi învia în ziua de apoi. Este scris în Profeţi: ‘Si ei toţi vor fi instruiţi de Iehova’. Oricine a ascultat şi a învăţat de la Tatăl, vine la mine“ (Ioan 6:44, 45). Fireşte, noi nu–l putem vedea pe Iehova, învăţătorul nostru, însă el ne–a dat un manual inspirat. Cu ajutorul acestei cărţi şi cu ajutorul acţiunii spiritului său sfînt, el ne învaţă lucruri despre „sămînţa“ mesianică a „femeii“ sale. In acest mod, el atrage pe membrii mai neînsemnaţi ai „sămînţei“ către membrul principal, Mesia, fondînd o adunare.

 4. Cum s–au gîndit, în al treilea an al activităţii publice a lui Isus, apostolii săi despre el şi drept cine îl considera poporul?

⁴ In jurul acestui timp, al treilea an de activitate publică a lui Isus, poporul iudeu trebuia să fi fost în clar atît cu identitatea acestui bărbat făcător de minuni, cît şi cu rolul pe care–l avea el în planul lui Dumnezeu. Dar cît de mulţi iudei au dovedit că ei fuseseră „instruiţi de Iehova“ cu privire la Mesia? Pentru Isus a fost momentul potrivit să–i întrebe pe apostolii săi referitor laacest lucru:

„El i–a întrebat, zicîdu–le: ‘Ce spun oamenii, cine sînt eu?’ Ca răspuns, ei au zis: ‘Ioan Botezătorul, alţii însă: Ilie, iar alţii, că ar fi înviat unul dintre profeţii de odinioară’. Atunci, el le–a zis: ‘Dar voi ce ziceţi, cine sînt eu?’ Petru i–a răspuns si i–a zis: ‘Christosul lui Dumnezeu’. Atunci, el le–a atras atenţia într–o vorbire serioasă, zicîndu–le: ‘Fiul omului trebuie să sufere multe şi să fie arestat şi omorît de bărbaţii mai în vîrstă, de peoţii superiori şi cărturari, iar a treia zi să învieze’“ (Luca 9:18–22 compară Marcu 8:27–32).

 5. Ce a replicat Isus, după Matei 16:16–19 la cuvintele cu care răspunsese Petru la întrebarea sa?

⁵ Apostolul Matei relatează şi mai amănunţit despre această întîmplare. El a zis: „Simon Petru i–a răspuns: ‘Tu eşti Christosul, fiul viului Dumnezeu’. Isus i–a replicat şi i–a zis: ‘Fericit eşti tu, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sîngele ţi–au descoperit ţie aceste lucruri, ci tătal meu care este în ceruri. De asemenea, îţi zic: Tu eşti Petru, şi pe această stîncă voi zidi adunarea mea, şi porţile Hadesului n–or vor birui. Iţi voi de cheile împărăţiei cerului, şi orice vei lega pe pămînt va fi aceea ce este legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pămînt va fi aceea ce este dezlegat în ceruri’“ (Matei 16:16–19).

 6. Ce arată că Petru n–a interpretat fals cuvintele lui Isus referitoare la „stîncă“ şi pe cine l–a caracterizat Pavel ca „stîncă“?

⁶ Din această laudă pe care a primit–o Petru, reiese că el era unul dintre cei ce fuseseră instruiţi de Iehova şi care învăţaseră de la el. De aceea, el s–a simţit atras spre Isus, la care a venit ca la Mesia sau Christos. Numele Petru înseamnă „piatră“ sau „bucată de stîncă“. Dar aceasta nu înseamnă că el a fost „stînca“, pe care voia Isus să–şi zidească adunarea sa. „Stînca“ n–a fost“ nici mărturisirea pe care a făcut–o Petru atunci cînd a zis: „Tu eşti Christosul, fiul viului Dumnezeu“. „Stînca“ era însuşi Isus. Petru n–a înţeles greşit cuvintele lui Isus. El n–a afirmat niciodată că ar fi „stînca“ (greceşte: petra), după cum reiese acest lucru din 1 Petru 2:4–10. In plus, apostolul Pavel ale cărui scrieri au fost recunoscute de Petru ca parte componentă a scrierilor inspirate, a scris: „Căci ei [israeliţii în pustie] obişnuiau să bea din stînca spirituală care–i urma, şi această stîncă semnifica pe Cristos“ (1 Corinteni 10:4).

 7, 8. (a) Ce păreri false aveau apostolii despre împărăţia lui Mesia? (b) Cui trebuiau să fie înmînate „cheile împărăţiei cerurilor“, însă pe cine trebuia să fie zidită adunarea?

⁷ Cînd Isus discuta cu apostolii săi despre Impărăţie, ei îşi imaginau o împărăţie care să–şi aibă sediul guvernului în Ierusalim, unde înainte domnise şi regele David. Ei se aşteptau ca Isus, Mesia, să facă din Ierusalim, în calitate de urmaş al regelui David, un sediu de guvernare. Faptul că ei aveau, în realitate, această idee, reiese din întrebarea pe care i–au pus–o după înviera dintre cei morţii: „Doamne, în acest timp vei restabili împărăţia pentru Israel?“ (Fapte 1:6). Pe atunci, înainte de sărbătoarea de Rusalii a anului 33 e.n. ei n–au înţeles încă că împărăţia înviatului Christos trebuia să fie o împărăţie supraomenească, cu un teritoriu de domnie mult mai mare decît cel al naţiunii pămînteşti Israel. Din acest motiv a fost foarte potrivit că Isus a adus în discuţie „împărăţia cerurilor“ imediat după ce Petru mărturisise că Isus este Christosul.

⁸ E drept că Isus Christos i–a dat lui Petru „cheile“ Impărăţiei (Matei 16:19), însă adunerea trebuia zidită totuşi pe „stînca“ regală, pe regele mesianic. Si exact aşa după cum „porţile Hadesului“ nu aveau să biruiască temelia sau „stînca“ — deoarece chiar Isus Christos trebuia să învieze a treia zi din mormînt — tot aşa şi „porţile Hadesului“ nu trebuiau să învingă adunarea lui Mesia. Si ei aveau să fie înviaţi din morţi.

AJUTORUL INVIZIBIL AL ADUNARII

 9. Cu se scop trebuiau să fie adunaţi urmaşii lui Christos şi ce trebuiau să constituie ei asemănător vechiului Israel?

⁹ În contrast cu apostolii lui Christos, naţiunea Israel a rămas în neclaritate cu privire la rolul pe care–l avea Isus în planul lui Iehova. De aceea puţinii israieliţi care l–au recunoscut ca Mesia sau Christos, trebuiau să fie adunaţi pentru a constitui o naţiune nouă, care trebuia să fie o adunare exact aşa cum fusese şi vechiul Israel. Ea trebuia să fie o adunare de vestitori ai regelui mesianic şi ai împărăţiei lui.

10. Cum a indicat Petru spre acest fapt surprinzător conform textului din 1 Petru 2:8–10, şi ce aparţine de „însuşirile excepţionale“, lucru care trebuia vestit pretutindeni?

¹⁰ Fiind unul dintre cei ‘instruiţi de Iehova’, apostolul Petru a aflat acest fapt surprinzător. Ca una dintre ultimele idei, el a scris celorlalţi credincioşi următoarele cuvinte: „Tocmai la aceasta au fost ei destinaţi. Voi însă sînteţi ‘un neam ales, o preoţime regală, o naţiune sfîntă, un popor ca proprietate deosebită, pentru ca voi să vestiţi pretutindeni însuşirile excepţionale’ ale aceluia care v–a chemat din întuneric la lumina sa minunată“ (1 Petru 2:8–10). Printre „însuşirile excepţionale“ ale acestui Dumnezeu minunat se numără şi capacitatea sa de a–şi realiza planul referitor la Mesia al său, şi aceasta, în ciuda opoziţiei acelora care nu l–au recunoscut pe Fiul său ca Mesia. „Poporul ca proprietate deosebită“ a lui Iehova este obligat să–l premărească datorită împărăţiei sale mesianice (Isaia 43:21).

11, 12. Pentru ce a promis Isus că va trimite ucenicilor săi un „ajutor“ şi ce a zis Isus despre acest ajutor?

¹¹ Noua „naţiune sfîntă“ nu putea îndeplini din propria–i putere această obligaţie în mijlocul unei lumi duşmănoase. Isus ştia acest lucru, motiv pentru care el a zis apostolilor lui credincioşi, înainte de a fi arestat de duşmanii săi: „Nu vă voi lăsa orfani . . . Dar ajutorul, spiritul sfînt pe care–l va trimite tatăl în numele meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de toate lucrurile pe care vi le–am spus“. Mai tirziu, el a zis: „Cînd va veni ajutorul pe care vi–l voi trimete de la Tatăl, adică spiritul adevărului, care provine de la Tatăl, el va depune mărturie despre mine; de asemenea, şi voi trebuie să depuneţi mărturie, fiindcă voi aţi fost cu mine de cind am început“ (Ioan 14:18, 26; 15:26, 27).

¹² Mai mult, Isus a adăugat: „Dacă nu plec eu, ajutorul nu va veni nicidecum la voi; dar dacă plec vi–l voi trimite . . . Si cînd va veni el, adică spiritul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul; căci el nu va vorbi din proprie iniţiativă, ci va vorbi ceea ce va auzi, şi el vă va vesti lucrurile viitoare. Acela mă va preamări, căci el va primi din ce este al meu şi vă va vesti. Tot ce are Tatăl este al meu. De aceea am zis că el va primi din ce este al meu şi vă va vesti“ (Ioan 16:7, 13–15).

„AJUTORUL“, SPIRITUL SFINT, INTERVINE

13. Cui şi în numele cui trebuia să fie acordat „ajutorul“ promis?

¹³ La nu chiar cinci sute de ani înainte de timpul cînd Isus a dat apostolilor săi această promisiune, dregătorul Neemia din Ierusalim, a notat o rugăciune în care a menţionat modul de procedare al lui Dumnezeu cu israieliţii: „Tu, însă, ai fost mulţi ani îngăduitor cu ei şi ai dat mărturie împotriva lor prin spiritul tău, prin profeţii tăi“ (Neemia 9:30). In timp ce Isus, Mesia, avea să fie despărţit corporal de ei, ucenicii trebuiau să primească acelaşi spirit al lui Iehova ca ajutor. El trebuia să le fie acordat numai în numele lui Isus. De asemenea, el trebuia să fie acordat numai acelora care ar fi crezut că Isus este adevăratul Mesia. Cînd a fost acordat el pentru prima dată?

14, 15. (a) Ce a promis Isus, la patruzeci de zile după învierea sa, că va face cu ucenicii săi, în contrast cu botezul lui Ioan? (b) Ce întrebări s–au ivit în legătură cu acest botez promis?

¹⁴ Isus a rămas după învierea sa dintre cei morţi, care s–a produs duminică 16 Nisan, 33 e.n., timp de patruzeci de zile aici pe pămînt, bineînţeles invizibil. Din cînd în cînd, el a luat înfăţişare de om aşa ca odinioară îngerii sfinţi, pentru a dovedi ucenicilor săi că înviase dintre cei morţi, dar ca spirit. Atunci, cînd el li s–a arătat în asemenea ocazii, el le–a vorbit mereu „despre lucruri referitoare la împărăţia lui Dumnezeu“ (Fapte 1:1–3). Unii din apostoli fuseseră ucenicii lui Ioan Botezătorul. Acum, în a patruzecea zi, ziua înălţării sale la cer, Isus a trezit în ucenicii lui aşteptări mari, atunci cînd le–a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi, nu după multe zile, în spirit sfînt“ (Fapte 1:4, 5). Botezul iudeilor căiţi pe care–l îndeplinise Ioan a fost un simbol că ei şi–au regretat păcatele pe care le comiseseră împotriva legii lui Dumnezeu dată prin Moise.

¹⁵ Acest botez în apă le–a putut da un sentiment de uşurare şi să–i ajute să ajungă la o conştiinţă bună. Dar ce efect ar avea asupra ucenicilor lui Isus dacă ei ar fi „botezaţi (scufundaţi) în spirit sfînt“? Acest botez trebuia să se răsfrîngă încurajator asupra lor, deoarece spiritul sfînt al lui Dumnezeu este forţa sa activă sfîntă invizibilă (Matei 3:11).

16. La ce trebuia să–i îndemne spiritul sfînt conform cuvintelor lui Isus din Faptele apostolilor 1:6–8?

¹⁶ La ce i–ar îndemna spiritul sfînt al lui Dumnezeu pe aceia care–l primesc? La puţin timp de înălţarea sa la cer, Isus a zis ucenicilor lui: „Voi veţi primi putere cînd spiritul sfînt va veni peste voi, şi–mi veţi fi martori atît în Ierusalim cît şi toată Iudeea, Samaria, şi pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului (Fapte 1:6–8). In aceste cuvinte, se găseşte răspunsul la întrebarea noastră: Primitorii spiritului sfînt trebuiau să fie îndemnaţi să mărturisească pe întregul pămînt că Isus este Mesia, Christosul.

17. In ce împrejurare s–a împlinit promisiunea lui Isus asupra ucenicilor săi, în a cincizecea zi de la învierea sa?

¹⁷ Isus Christos s–a urcat la cer. Au trecut zece zile. A cincizecea zi după învierea lui, începuse. In Ierusalim, era în curs sărbătoarea iudaică a săptămînilor sau Rusaliile (care înseamnă „a cincizecea“ [zi]). Dis de dimineaţă, se adunaseră circa 120 de ucenici, dar nu în templul îmbrăcat de sărbătoare, ci într–o odaie de sus, şi au aşteptat acolo. „Spontan, din cer, s–a auzit venind un zgomot ca acela al unei brize puternice şi a umplut întreaga casă în care stăteau ei, şi nişte limbi ca de foc ce–au devenit vizibile şi s–au împărţit, aşezînduse cîte una pe fiecare din ei. Si ei toţi s–au umplut cu spirit sfînt şi au început să vorbească în limbi diferite, aşa cum le da spiritul să se exprime“ (Fapte 2:1–4).

18, 19. Ce profeţie a început să se împlinească în acea zi de Rusalii, după cuvintele lui Petru şi la cît timp după consemnarea ei?

¹⁸ Acum, în sfîrşit, după opt sute de ani, a început să se împlinească profeţia din Ioel 2:28–32. Surprinşi, iudeii se înghesuiau ca să vadă fenomenul. Unii au imputat ucenicilor că ar fi beţi. Dar apostolul Petru le–a explicat cu curaj:

¹⁹ „Dimpotrivă, aceasta este ce a fost spus prin profetul Ioel: ‘„Si în zilele din urmă“, zice Dumnezeu, „voi turna ceva din spiritul meu peste carnea de orce fel şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bărbaţii voştri tineri vor vedea viziuni, iar bărbaţii voştri bătrîni vor visa visuri; şi chiar şi peste sclavii şi sclavele mele voi turna în acele zile ceva din spiritul meu şi vor profeţi. Si eu voi produce minuni sus în cer şi semne jos pe pămînt, sînge, foc şi stîlpi de fum, soarele se va preschimba în întuneric şi luna în sînge, înainte de venirea zilei mari şi strălucitoare a lui Iehova. Si oricine va chema numele lui Iehova, va fi mîntuit“’“ (Fapte 2:16–21).

20. Ce botez a avut loc acolo şi de către cine a fost intreprins, după cuvintele lui Petru?

²⁰ Acesta a fost botezul în spirit sfînt pe care–l prezisese Isus. Despre spirit este spus că el ar fi fost „turnat“ şi aceasta este în armonie cu faptul că el este ca un element fluid în care cineva poate fi botezat (scufundat). Ne amintim că Dumnezeu îi dăduse lui Ioan Botezătorul un semn cu privire la Isus pentru a–i arăta „că acesta este . . ., cel ce botează în spirit sfînt“ (Ioan 1:33). In deplin acord cu aceasta, apostolul Petru l–a desemnat pe glorificatul Isus Christos ca acela care a primit spiritul sfînt de la Dumnezeu şi l–a turnat asupra acestor creştini dintîi. Petru a zis către participanţii iudei, la sărbătoarea Rusaliilor: „Dumnezeu l–a înviat pe acest Isus, fapt la care toţi sîntem martori. Deoarece a fost înălţat acum la dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl spiritul sfînt promis, el a turnat ceea ce vedeţi şi auziţi“ (Fapte 2:32, 33).

21. Cum de putea spune Petru că ei au văzut şi auzit ceea ce turnase glorificatul Isus?

²¹ Ei au văzut şi au auzit activitatea spiritului sfînt, deoarece ei au văzut limbile ca de foc asupra ucenicilor şi au auzit că aceştia vorbeau, printr–o minune, în limbi străine.

22. Ce s–a mai întîmplat atunci cu ucenicii în armonie cu ceea ce s–a întîmplat cu Isus după botezul său în apă?

²² Totuşi, în acea zi de Rusalii, ucenicii lui Isus n–au fost numai botezaţi în spirit sfînt. Ei au fost şi unşi cu spirit sfînt. Exact aşa cum Isus, după botezul său în apă, a fost uns cu spirit sfînt devenind în acest mod Christosul sau Unsul, tot aşa s–a întîmplat şi cu ucenicii săi. Ei au fost unşi cu acelaşi spirit în care au fost botezaţi.

23. Cu ce au fost pecetluiţi ucenicii, după cum a declarat Pavel în 2 Corinteni 1:21, 22?

²³ In afară de aceasta, ei au fost pecetluiţi cu acest spirit, primind, astfel, o arvună a moştenirii lor spirituale viitoare. Aceasta este în armonie cu ceea ce a scris apostolul Pavel către adunarea creştină din vechiul Corint: „Dar cel însă, care garantează pentru aceea că atît voi cît şi noi aparţinem lui Christos, şi care ne–a uns, este Dumnezeu. El ne–a imprimat şi peceta sa şi ne–a dat în inima noastră arvuna, adică spiritul“ (2 Corinteni 1:21, 22).

24. Ce a scris apostolul Ioan, mai tîrziu, despre ungere, conform textului din 1 Ioan 2:20, 27?

²⁴ Apostolul Ioan, care era de faţă atunci cînd la Rusalii a fost turnat spiritul sfînt, a înţeles însemnătatea acestui eveniment. De aceea, el a scris colegilor săi creştini următoarele: „Voi aveţi o ungere de la Cel Sfînt; voi toţi aveţi cunoştinţă. Si, în ce vă priveşte: Ungerea pe care aţi primit–o de la el rămîne în voi şi nu aveţi nevoie de nimeni care să vă înveţe, ci, după cum ungerea care vine de la el vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este minciună, şi aşa după cum v–a învăţat ea, rămîneţi în comuniune cu el“ (1 Ioan 2:20, 27).

PROCREAT PRIN SPIRITUL SFINT

25. In ce mod trebuie să fie activ spiritul sfînt, pentru ca un creştin botezat să poată primi o moştenire cerească?

²⁵ Spiritul lui Dumnezeu este activ şi într–un alt mod. Acest lucru a dat de înţeles Isus cînd a zis: „Dacă cineva nu este născut din apă şi spirit nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:3, 5). Un creştin care are în perspectivă o moştenire cerească trebuie să–l imite pe Isus, domnul său, lăsîndu–se botezat în apă. In acest fel, el simbolizează că s–a predat lui Iehova Dumnezeu pentru a face voia sa (Matei 28:19, 20). Dar şi spiritul sfînt trebuie să fie activ asupra sa. De ce? Fiindcă, după cum a scris apostolul Pavel în 1 Corinteni 15:50, „carnea şi sîngele nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu şi nici putrezirea neputrezirea“.

26. Ce relaţie dintre unşi şi Dumnezeu a menţionat apostolul Ioan după ce scrisese despre ungere?

²⁶ Pentru ca ucenicii să poată intra în împărăţia cerească a lui Dumnezeu, ei trebuie să fie „născuţi din nou“ şi să devină, pe această cale, fii spirituali ai lui Dumnezeu. Numai fiii spirituali ai lui Dumnezeu sînt unşi cu spirit sfînt, după cum a fost cazul şi cu Isus Christos. Aceasta explică motivul pentru care apostolul uns Ioan, după ce vorbise despre ungere, a zis mai departe conform cu 1 Ioan 3:1–3:

„Vedeţi ce dragoste ne–a arătat Tatăl, că noi ar trebui să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu, şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, fiindcă ea nu l–a cunoscut pe el. Preaiubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu, dar încă n–a fost făcut de cunoscut ce vom fi. Stim că atunci cînd el va fi descoperit, noi vom fi asemenea lui, căci îl vom vedea aşa cum este. Si fiecare care şi–a pus această speranţă în el se curăţeşte aşa după cum acesta este curat“.

27. Cum reiese din Ioan 1:11–13 că nu atîrnă de părinţii umani ca un creştin să fie născut din nou?

²⁷ Nu atîrnă de părinţii umani ca cineva să fie născut din nou. Respectivul trebuie să recunoască pe Isus ca Mesia din proprie convingere şi să–l urmeze ca pe acela pe care Dumnezeu l–a uns ca rege al împărăţiei mesianice cereşti. Apoi, rămîne la aprecierea lui Dumnezeu dacă el îl va procrea pe un asemenea urmaş al lui Christos prin spiritul sfînt. Dumnezeu procrează copii pentru cer şi nu părinţii umani. In orice caz aşa a spus apostolul Ioan. El a scris: „El“, adică Isus Christos la venirea sa la naţiunea iudee acum nouăsprezece secole, „a venit la ai săi, dar propriul său popor nu l–a acceptat. Dar tuturor celor ce l–au primit, el le–a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, fiindcă ei au exercitat credinţă în numele său; şi ei n–au fost născuţi nici din sînge, nici din voia cărnii şi nici din voia vreunui bărbat, ci din Dumnezeu“ (Ioan 1:11–13). Prin aceea că Dumnezeu îi procrează, ei devin fiii lui spirituali. El nu–i produce într–un uter matern.

„O CREATIUNE NOUA“

28. Cine decide, dacă Dumnezeu să aibă copii spirituali, şi în ce fel sînt ei o „pîrgă a creaturilor lui“?

²⁸ Nu este treaba părinţilor să hotărască dacă vor să aibă copii din propria lor carne şi sînge? Ba da. Aşa hotăreşte şi Dumnezeu, pe cine vrea să–l procreeze ca un fiu spiritual al său, care să primească o moştenire cerească. „Fiindcă a vrut, el ne–a produs prin cuvîntul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a creaturilor lui“. Aceasta a scris ucenicul Iacov către creştinii pe care el i–a desemnat ca „cele douăsprezece seminţii care sînt împrăstiate peste tot“ (Iacov 1:1, 18). In agricultură, pe atunci, „pîrga“ unei recolte noi era închinată lui Dumnezeu ca ceva sfînt care stătea la dispoziţia lui Dumnezeu. Din cine constă, deci, pîrga spirituală? Din aceia pe care Tatăl îi concepe conform voii sale proprii şi prin mijlocirea „cuvîntului adevărului“. Pe aceştia el îi ia din familia omenească, ca ei să constituie o clasă cerească a împărăţiei.

29. Ce se cere de la un creştin, după 1 Petru 1:3, 4, pentru ca să poată intra în impărăţia cerească?

²⁹ Către această clasă de „pîrgă“ apostolul creştin Petru a scris: „Aţi fost făcuţi părtaşi ai unei naşteri noi, nu printr–o sămînţă trecătoare şi printr–una netrecătoare, reproductivă, prin cuvîntul viului şi veşnicului Dumnezeu“ (1 Petru 1:23). Pentru ca un creştin să poată intra în cele din urmă, în împărăţia cerească el trebuie să primească o „naştere nouă“ sau să fie „născut din nou“. De aceea, a scris Petru: „Binecuvîntat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Christos, căci el ne–a dat, după marea sa îndurare, o naştere nouă la o speranţă vie prin învierea lui Isus Christos dintre cei morţi, la o moştenire netrecătoare, nepătată şi care nu se poate veşteji. Ea este păstrată în ceruri pentru voi“ (1 Petru 1:3, 4; observă şi Ioan 3:9).

30, 31. Ce strigă către Dumnezeu aceia care au primit „înfierea“? (b) In care legămînt se găsesc aceia care au primit o asemenea acceptare şi ce fel de naţiune formează ei?

³⁰ Apostolul Pavel a scris către creştinii din provincia romană Galatia care primiseră „înfierea“: „Fiindcă acum sînteţi fii, Dumnezeu ne–a trimes în inimă spiritul Fiului său, care strigă: ‘Aba, Tată!’ Astfel deci, tu nu mai eşti sclav, ci fiu; eşti şi moştenitor prin Dumnezeu“ (Galateni 4:5–7).

³¹ Iudeii creştinizaţi, printre care se numără şi Pavel n–au mai fost acum sclavi sub legămîntul Legii care fusese încheiat prin profetul Moise ca mijlocitor. Acum ei erau fii spirituali ai lui Dumnezeu, şi se găseau în „noul legămînt,“ al cărui mijlocitor era Isus Christos, un profet mai mare ca Moise. Prin acest legămînt nou se produce ceva, ce prin vechiul legămînt, legea mozaică, nu era posibil, şi anume „o împărăţie de peoţi şi o naţiune sfîntă“ (Exod 19:5, 6; Evrei 8:6–13; 1 Timotei 2:5, 6). „Naţiunea sfîntă“, care se află în legămîntul nou este, dimpotriva, un Israel spiritual şi constă din creştini care sînt iudei sau israeliţi pe dinăuntru. Ei au fost tăiaţi împrejur în inimă şi nu pe dinafară în carne. Acest lucru îl citim în Romani 2:28, 29.

32. Cum se face că, după 2 Corinteni 5:16–18 nu mai cunoaştem pe nici un creştin după carne, şi nici pe Christos?

³² Avînd în vedere toate aceste caracteristici noi ale fiilor spirituali ai lui Dumnezeu, să nu ne surprindă faptul că apostolul Pavel a vorbit desre o „creaţiune nouă“. Este foarte firesc că a făcut acest lucru. Plecînd de la faptul că Isus Christos fusese înviat ca un fiu spritual ceresc al lui Dumnezeu, apostolul Pavel a scris: „Prin urmare, de acum nu mai cunoaştem pe nici un om [creştin] după carne. Chiar dacă pe Christos l–am cunoscut după carne, totuşi acum nu–l mai cunoaştem aşa. Căci dacă cineva este în comuniune cu Christos, atunci el este o creaţiune nouă; lucrurile vechi au trecut, iată lucrurile noi au venit în existenţă. Toate lucrurile, însă, sînt de la Dumnezeu“ (2 Corinteni 5:16–18).

33. Este tăierea împrejur în carne o condiţie pentru intrarea în împărăţia cerească, şi dacă nu, care este atunci condiţia?

³³ Din toate acestea, reiese că cineva nu trebuie să fie un urmaş trupesc al patriarhului Avraam, iudeu natural sau tăiat împrejur în carne, pentru a putea fi mîntuit prin Christos, Mesia. Dar ce este într–adevăr necesar pentru ca cineva să poată merge în cer? Apostolul inspirat Pavel răspunde foarte clar: „Nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci a fi o creaţiune nouă. Si peste toţi care vor umbla realmente după această regulă de conduită, să vină pacea şi îndurarea, adică peste Israelul lui Dumnezeu“ (Galateni 6:15, 16). Acest întreg „Israel al lui Dumnezeu“ este o „creaţiune nouă“.

34. Ce a făcut adunarea din Antiohia pentru a lămuri chestiunea litigioasă privitoare la necesitatea tăierii împrejur în carne, în vederea mîntuirii veşnice?

³⁴ Unele persoane, care sînt tăiate împrejur ar putea să conteste astăzi cuvintele apostolului inspirat Pavel, un iudeu creştinizat. Insă chiar şi după numai şaisprezece ani de la moartea, înviera şi urcarea la cer a lui Isus Christos, au existat persoane care au afirmat că tăierea împrejur ar fi o cerinţă pentru mîntuirea veşnică. Acest lucru s–a petrecut în Antiohia (Siria), unde ucenicii lui Isus fuseseră desemnaţi pentru prima dată ca creştini (Fapte 11:26). Ce s–a întîmplat atunci? Adunarea din Antiohia a hotărît ca Pavel, însoţitorul lui misionar Barnaba şi alţii „să se suie la Ierusalim la apostoli şi la bărbaţii mai bătrîni, din cauza acestei certe de cuvinte“ (Fapte 15:1, 2). Ca urmare, s–a întrunit un conciliu de apostoli şi bătrîni ai adunării din Ierusalim, pentru a lua o hotărîre despre aceea dacă creştinii neiudei trebuiau să fie tăiaţi împrejur pe dinafară în carne.

35. Ce avea de–a face spiritul sfînt cu hotărîrea care a fost adoptată de conciliul din Ierusalim, şi cum sună ea?

³⁵ După o lungă discuţie, în care au fost tratate toate realităţile implicate în această chestiune, ucenicul Iacov a citat, în cele din urmă, cuvintele decisive din Amos 9:11, 12, care fuseseră inspirate prin spiritul sfînt al lui Dumnezeu şi care, sub conducerea spiritului sfînt, intraseră deja în împlinire. Evident, faptul că credincioşii neiudei, care fuseseră luaţi dintre naţiuni pentru numele lui Iehova, nu trebuiau să fie tăiaţi împrejur, era în armonie cu spiritul sfînt. Nu încape îndoială că spiritul sfînt al lui Dumnezeu îi amintise lui Iacov de acest text scriptural categoric şi îl călăuzise, de asemenea, să recomande punctele esenţiale ale rezoluţiei care trebuia să fie adoptată de conciliul din Ierusalim. Rezoluţia conciliu lui a sunat după cum urmează:

„Duhul sfînt şi noi înşine am găsit de bine să nu punem asupra voastră nici o altă greutate, decît următoarele lucruri necesare; să vă feriţi de lucrurile care au fost jertfite idolilor, precum şi de sînge, animale zugrumate şi curvie. Dacă vă veţi păzi cu grijă de aceste lucruri, vă va merge bine. Fiţi sănătoşi!“ (Fapte 15:3–29; 21:25).

S–a ajuns, deci, la concluzia că un creştin nu trebuie să fie neapărat tăiat împrejur pe dinafară în carne, pentru a primi o moştenire cerească, ci că respectivul trebuia să fie o „creaţiune noua“.

36. Ce însărcinare trebuie să îndeplinească adunarea procreată spiritual pe baza ungerii ei, şi despre ce sînt instruiţi ei, în consecinţă de către Iehova?

³⁶ Pe atunci, în primul secol al erei noastre, credincioşii creştini s–au bucurat de această hotărîre a conciliului din Ierusalim. Si noi ne putem bucura astăzi de această hotărîre inspirată. Din Sfintele Scripturi recunoaştem că adunarea creştină procreată spiritual ca o „creaţiune nouă“, a fost unsă cu spiritul lui Iehova exact aşa ca şi capul ei, Isus Christos. Astfel, ea are obligaţia să facă lucrarea la care a fost împuternicită prin ungerea ei, adică „să facă de cunoscut celor blînzi vestea bună“. Nici Isus Christos n–a ocolit această datorie, ci el a dat urmaşilor săi un exemplu corect (Isaia 61:1–3). Ca fii spirituali ai lui Dumnezeu, ei sînt învăţaţi de către Iehova ce să vestească ca „vestea bună“ a sa (Isaia 54:13). Prin exemplul bun şi prin cuvintele fiului său Isus Christos, Iehova învaţă adunarea creştină că vestea bună despre împărăţia mesianică a lui Dumnezeu este o veste salvatoare, care trebuie vestită pretutindeni.