Bărbaţi care se preocupă de „turma lui Dumnezeu“

„Luaţi seama la voi înşivă şi la toată turma în mijlocul căreia spiritul sfînt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sîngele propriului său Fiu.“ — Fapte 20:28.

 1. Cum a manifestat Isus Cristos un mare interes faţă de aceia pe care i-a asemănat cu oile?

NIMENI de pe pămînt n-a arătat vreodată un mai mare interes faţă de membri familiei umane decît Isus Cristos, Marele nostru Model. El s-a referit la cei care ascultau glasul său, cu termenul de „oi.“ Şi, ca Păstor excelent, el şi-a dat sufletul, adică şi-a depus viaţa în folosul lor (Ioan 10:11, 27). După învierea sa din morţi Isus l-a făcut pe apostolul Simon Petru să înţeleagă necesitatea de a le acorda acestor „oi“ o atenţie deosebită. Cum a făcut Isus lucrul acesta? Într-un mod care l-a făcut pe Petru să se simtă împins la acţiune pînă la sfîrşitul vieţii sale pămînteşti.

 2. (a) În conformitate cu Ioan 21:15–17, cum a reacţionat Petru la întrebările puse de către Maestrul său? (b) Ce a accentuat Isus în acest caz? Cum?

² Isus i-a pus lui Petru de trei ori o întrebare asemănătoare. El l-a întrebat de două ori: ‘Mă iubeşti tu Simon?’ pentru ca în cele din urmă să–i spună: „Simon, fiul lui Ioan, îmi porţi tu afecţiune?“ După ce i-a pus aproape aceeaşi întrebare de trei ori, Petru s-a întristat şi l-a asigurat insistent pe Domnul său: „Tu cunoşti toate lucrurile; tu ştii că nutresc afecţiune faţă de tine.“ Da, Isus era pe deplin conştient de iubirea şi afecţiunea lui Petru faţă de el, dar apostolul trebuia să dovedească această iubire pe parcursul unei lungi perioade de timp. În ce fel? Manifestînd interes faţă de „oi.“ După fiecare răspuns afirmativ al lui Petru la întrebările care i se puseseră, Isus a întărit ideea aceasta, spunînd: (1) „Paşte mieii mei“; (2) „Păstoreşte oiţele mele“; (3) „Paşte oiţele mele“ (Ioan 21:15–17). Astfel Isus a subliniat într-un mod remarcabil nu numai interesul său personal faţă de „oi“ ci şi răspunderea grea din viitor a lui Petru de a le purta de grijă, aşa după cum i-a arătat într-un mod atît de accentuat Domnul său.

 3. (a) Cum şi-a dovedit Petru iubirea faţă de Păstorul Excelent? (b) De unde se vede că Petru nu era singurul care manifesta interes faţă de „turmă“?

³ Petru n-a uitat niciodată aceste cuvînte. Isus l-a atins în mod incontestabil pe apostolul său în adîncul inimii. Ca dovadă a iubirii sale faţă de Păstorul Excelent Isus Cristos, Petru n-a neglijat niciodată să le pască pe „oi.“ El a făcut eforturi iubitare şi conştiente de a păstori „turmă.“ Cu treizeci de ani mai tîrziu el le-a scris „locuitorilor temporari care erau răspîndiţi,“ adică celor care deveniseră discipoli ai lui Isus Cristos. În calitate de membri ai „turmei lui Dumnezeu,“ lor li se aducea aminte de o eliberare de conduita lor neroditoare de odinioară, nu în schimbul unor lucruri obişnuite ca argintul şi aurul, ci „cu sîngele preţios ca al unui miel fără cusur sau pată, acela al lui Cristos“ (1 Petr. 1:1, 18, 19). Petru a recunoscut că acesta era un preţ foarte înalt. Eliberarea l-a costat pe Iehova Dumnezeu sacrificarea unicului său Fiu, pe care l-a trimis pe pămînt ca să ofere un preţ de răscumpărare în schimbul multora (Mat. 20:28; Ioan 3:16). Cînd şi-a scris Petru întîia sa scrisoare, numărul membrilor răscumpăraţi ai „turmei“ se ridica la multe mii. De aceea, pe atunci, existau mai multe „oi“ decît le-ar fi putut purta el singur de grijă. Însă alături de Petru se ridicaseră alţi bărbaţi calificaţi care manifestau interes faţă de „turmă,“ păscînd-o, conducînd-o Şi protejînd-o şi ei îşi dădeau seama că „turma“ îi aparţinea lui Iehova. Şi în zilele noastre lucrul acesta este pe deplin înţeles de către mii de subpăstori spirituali cărora le-a fost acordată răspunderea de a păstori „turma lui Dumnezeu“ aflată în grija lor.

 4. Ce sfat potrivit cu privire la păstorire a dat Petru atunci cînd le-a scris bătrinilor din adunarea creştină?

⁴ Atunci cînd Petru a fost inspirat să scrie această primă scrisoare, fără îndoială că el îşi amintea cu uşurinţă lucrurile pe care i le întipărise Isus în minte şi în inimă cu privire la păstorirea „oilor.“ Lucrul acesta reiese din îndemnul pe care l-a adresat apostolul nu numai subpăstorilor din primul secol, ci şi bătrînilor spirituali ai poporului lui Dumnezeu, din epoca noastră. Petru a scris: „De aceea le adresez bătrînilor care se află printre voi acest îndemn, căci şi eu sînt un bătrîn şi un martor al suferinţelor lui Cristos, avînd şi eu parte în acelaşi fel la gloria care urmează să fie revelată: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu care se află în grija voastră, nu din constrîngere ci de bună voie; nu din dragoste de cîştig necinstit, ci cu înflăcărare; nu ca şi cum aţi domni peste cei care sînt moştenirea lui Dumnezeu, ci devenind exemple pentru turmă. Iar cînd va fi manifestat păstorul principal, veţi primi coroana care nu se va veşteji, a gloriei.“ — 1 Petr. 5:1–4.

Grijă iubitoare faţă de „turmă lui Dumnezeu“

 5. (a) Ce atitudine trebuie să aibă un supraveghetor creştin care doreşte să se achite în mod eficace de responsabilităţile sale faţă de „turmă“? (b) Cum poate să privească lucrurile ca şi Petru un supraveghetor de astăzi?

⁵ Ca martor ocular al suferinţelor lui Cristos, Petru s-a simţit îmboldit să insiste asupra importanţei de a se preocupa de „turma lui Dumnezeu.“ Toţi aceia care păstoresc „turma“ trebuie să–i acorde acesteia aceeaşi atenţie pe care i-a arătat-o şi Isus Cristos, Păstorul principal. Dar un supraveghetor creştin nu ar putea face lucrul acesta dacă ar avea sentimentul că serveşte din constrîngere. Nici un bătrîn numit din zilele noastre nu trebuie să îşi închipuie că el trebuie să servească fiindcă este obligat. Chiar dacă achitarea de această răspundere care este un privilegiu implică o mare cantitate de muncă, totuşi subpăstorul va manifesta o dorinţă de-a ajuta şi de-a le servi fraţilor săi. El va manifesta însă un asemenea spirit numai dacă va avea aceeaşi atitudine mintală ca şi Isus Cristos care a dat dovadă de umilinţă şi a acceptat să suporte suferinţe (Fil. 2:5–8; 1 Petr. 4:1). Dacă un bătrîn recunoaşte că el însuşi face parte din „turma“ aflată în grija Marelui Păstor, Iehova Dumnezeu, şi că trebuie să–i dea socoteală lui şi Păstorului Excelent Isus Cristos şi nu oamenilor, atunci va servi cu înflăcărea şi fără să se plîngă (1 Petr. 2:25). Chiar dacă ei nu au fost martori oculari ai suferinţilor lui Isus, aşa ca Petru, supraveghetorii de astăzi se bucură de favoarea de a avea relatările detailate biblice privitoare la viaţa şi la serviciul lui Cristos. Astfel ei pot privi lucrurile în acelaşi fel ca şi Petru şi pot avea acelaşi spirit ca şi al apostolului atunci cînd se pune problema păstoririi „turmei.“

 6. Ce trebuie să–şi amintească supraveghetorii creştini în raporturile lor cu „turma“?

⁶ Pentru a fi un bun exemplu, un subpăstor creştin nu trebuie să fie interesat să aibă un cîştig necinstit sau egoist şi nici să aibă în vedere poziţia sau proeminenţa. În acest sens ‘mare’ este acela care se pune la dispoziţia fraţilor săi, care este accesibil şi serveşte interesele lor spirituale. Ştiind că „turma“ îi aparţine lui Iehova care a cumpărat-o cu sîngele Fiului său, bătrînii care pot servi ca exemple ‘nu domnesc peste cei care sînt moştenirea lui Dumnezeu.’ Dimpotrivă, aceşti subpăstori tratează „turma“ cu afecţiune şi o ocrotesc, în armonie cu sfaturile şi exemplul Păstorului Excelent. — Mat. 20:25–27; Tit. 1:7; Comparaţi cu Ezech. 34:2–4; Iuda 16.

 7. În ce moduri diferite manifestă numeroşi supraveghetori un interes real faţă de „turmă“?

⁷ Trebuie să se recunoască faptul că marea majoritate a supraveghetorilor creştini de astăzi se preocupă în mod corespunzător de „turmă,“ şi acesta în diferite domenii. Prin eforturile şi timpul pe care îl consacră preocupării de a paşte „oile,“ acordîndu-le o atenţie personală şi prezidînd la întrunirile adunării, ei le dau un excelent exemplu tovarăşilor lor de credinţă (1 Tim. 5:17). Să vorbim de asemenea şi de bunul exemplu pe care îl dau subpăstorii conştiincioşi în serviciul de teren pentru căutarea noilor „oi“ şi în formarea de discipoli (Mat. 28:19, 20; 2 Tim. 4:5). Şi să nu uităm nici interesul manifestat de ei în vederea protejării „turmei“ de elementele lumeşti şi de aceia cărora le-ar place să jefuiască „turma“ (Ef. 4:11–14; Col. 2:8; Iuda 22, 23). Acestea sînt numai cîteva dintre numeroasele beneficii pe care le aduc „turmei lui Dumnezeu“ acei bărbaţi care o păstoresc cu un interes iubitor şi care se preocupă de bunăstarea ei spirituală.

Lecţii pretioase pentru noi

 8. Ce a organizat apostolul Pavel pentru a-i putea încuraja spiritual pe bătrînii din Efes?

⁸ Citind relatările biblice privitoare la ceea ce au făcut pentru „turmă“ supraveghetorii din secolul întîi, sîntem impresionaţi de exemplul excelent al apostolului Pavel. Şi el le-a dat bătrînilor, ca şi Petru, o puternică încurajare. Spre exemplu, în cursul unei călătorii la Ierusalim, Pavel a organizat o întrunire cu bătrînii din Efes. Fără îndoială că ei au apreciat foarte mult ocazia de a petrece cîtva timp împreună cu Pavel, tot aşa cum şi supraveghetorii de astăzi se întîlnesc cu regularitate pentru a face un schimb instructiv de experienţă în vederea zidirii reciproce în credinţă, cît şi pentru a primi sfaturi biblice.

 9. Cum arată relatarea din Fapte 20:18–21 că Pavel era un om al lui Dumnezeu cu spirit de sacrificiu?

⁹ Din discuţia pe care a avut-o Pavel cu supraveghetorii din Efes putem reţine învăţături preţioase. Raportul de la Fapte 20:17–38 ne permite să înţelegem mai bine ce fel de exemplu le-a oferit apostolul fraţilor săi, inclusiv acelor bătrîni din Efes. Era oare Pavel un slujitor care se cruţa pe sine şi căruia îi plăcea pur şi simplu să călătorească prin diferite părţi ale districtului Asiei? Cîtuşi de puţin. El era un om al lui Dumnezeu cu spirit de sacrificiu, şi care „făcea serviciu de sclav pentru Domnul, cu cea mai mare umilinţă de spirit, cu lacrimi şi încercări,“ în tot timpul şederii sale în Asia (Fapte 20:18, 19). El nu s-a reţinut ‘să–i înveţe în public şi din casă–n casă,’ în ciuda primejdiilor. El nu se temea de ceea puteau gîndi cu privire la el anumiţi membri ai comunităţii şi nici de ameninţările adversarilor săi. Pavel a depus o mărturie amănunţită în acel teritoriu. — Fapte 20:20, 21; vezi şi Fapte 19:1–20:1; 2 Cor. 1:8–11.

Păstorirea în vremuri de persecuţie

10. Cum l-au imitat pe Pavel mulţi asupraveghetori de astăzi în eforturile lor de a ajuta „turma,“ în ciuda suferinţelor personale?

¹⁰ Acum apostolul s-a îndreptat spre Ierusalim fără să se fi lăsat înspăimîntat de perspectiva „lanţurilor şi necazurilor“ care îl aşteptau acolo. El era pregătit să–şi sacrifice viaţa, dacă era necesar, pentru a–şi sfîrşi în mod fidel calea sa şi pentru a–şi îndeplini serviciul pe care-l primise de la Domnul Isus (Fapte 20:22–24). Ce minunat exemplu a fost el pentru acei supraveghetori din Efes! Interesul lui Pavel nu s-a manifestat numai faţă de cei care aveau nevoie să audă „vestea bună“ ci şi faţă de cei care aveau răspunderea de a comunica mesajul. Oare nu acesta este interesul pe care ar trebui să-l manifeste toţi bătrînii creştini care sînt numiţi astăzi? Din fericire noi avem bărbaţi care îl imită pe Pavel, arătîndu-se dispuşi să–şi rişte viaţa pentru a răspîndi ‘vestea bună“ şi pentru a-i ocroti pe fraţii lor. Ca dovadă a acestei afirmaţii este faptul că în anumite ţări în care creştinii suferă persecuţii crunte, numeroşi subpăstori au rămas fideli alături de ‘turmă,“ chiar şi atunci cînd le era deschisă calea să plece în alte ţări în care se părea că aceşti bărbaţi de răspundere aveau posibilitatea de a evita asemenea suferinţe. Cităm mai jos un fapt real. De curînd, un bătrîn care suferise deja ani de închisoare şi bătăi crunte, a vizitat Statele Unite pentru a primi o instruire pe care le-o dă Societatea Watch Tower unor membri ai personalului filialelor sale. Îi era deschisă posibilitatea de a pleca într-o altă ţară în care în prezent nu există persecuţie. El a preferat să se întoarcă în ţara din care venise chiar dacă risca să ajungă la închisoare sau să fie supus unui tratament dur. Ca mulţi alţi subpăstori creştini, acest frate consideră că grija faţă de „turmă“ este un privilegiu mai preţios decît propria sa libertate. Într-adevăr, asemenea supraveghetori sînt de lăudat. Cît de minunat este faptul că ei continuă să se îngrijească de ‘oile aflate în necaz’! — Vezi Isaia 32:1, 2.

11. (a) După Fapte 20:25–27, care era poziţia lui Pavel privitoare la vinovăţia de sînge? Cum îl pot imita supraveghetorii de astăzi în această privinţă? (b) Ce atitudine uşor de înţeles ar trebui să adopte un supraveghetor cu privire la o persoană pe care a ajutat-o să devină discipol?

¹¹ Pavel trecuse, „predicînd Regatul,“ printre cei care acum erau supraveghetori în adunarea din Efes. Ei auziseră mesajul chiar din gura lui. Apostolul le vorbise întotdeauna din adîncul inimii şi le comunicase „tot sfatul lui Dumnezeu şi nu propriile sale idei. Astfel conştiinţa sa era curată. Lui nu i se putea imputa nici o vinovăţie de sînge pentru că ar fi neglijat să le pună mărturie (Fapte 20:25–27). Aşa ar trebui să stea lucrurile şi cu supraveghetorii în epoca noastră de încercări, de dificultăţi şi de piedici în realizarea lucrării de răspîndire pretutindeni a mărturiei privitoare la Regat. Supraveghetorii de astăzi ştiu că multe lucruri depind de pilda lor de zel în conducerea lucrării de predicare. Din acest motiv ei se străduiesc să aibă o participare cît mai mare posibilă la declararea „veştii bune.“ În felul acesta şi ei rămîn curaţi de orice vinovăţie de sînge. Ceilalţi membri ai adunării observă că aceşti bătrîni iau iniţiativa în avertizarea celor răi şi în căutarea oamenilor cu inimă curată. Faptul acesta îi încurajează să facă la fel. Ca şi în cazul creştinilor care s-au bucurat de ajutorul lui Pavel, mulţi dintre cei care alcătuiesc „turma“ din prezent au cunoscut adevărul datorită vizitei vreunui supraveghetor care a pus mărturie în teritoriul lor, iar acum cei care fac parte din adunare sînt obiectul unei atenţii şi mai mari din partea acestui supraveghetor cu care au venit în contact cît şi din partea celorlalţi bătrîni. — 1 Tes. 1:5, 6; 2:7, 8.

12. Cum trebuie înţelese cuvîntele lui Pavel din Fapte 20:28?

¹² Pavel s-a preocupat mult de bătrînii din Efes, ca şi de „turma“ care se afla în grija lor. Lucrul acesta se vede din cuvintele: „Luaţi seama la voi înşivă şi la toată turma în mijlocul căreia spiritul sfînt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sîngele propriului său Fiu“ (Fapte 20:28). Fiecare dintre aceşti bărbaţi a resimţit, fără îndoială, necesitatea de a se examina pentru a vedea dacă s-a achitat bine de serioasa răspundere pe care o implica păstorirea „turmei.“ Dar mai era necesar, de asemenea, ca acei supraveghetori să aplice asupra lor înşişi sfatul lui Pavel, ca un corp sau un colegiu de bătrîni, căci ei trebuia să poarte de grijă „turmei“ acţionînd în ansamblu, cooperînd. Pentru obţinerea celor mai bune rezultate trebuia să existe unitate de gîndire şi de acţiune între ei, demonstrînd astfel că ei se preocupau în mod sincer de „turmă.“

13. Ce se poate spune despre aplicarea de astăzi a cuvintelor din Fapte 20:28?

¹³ Sfatul lui Pavel este, foarte potrivit pentru bătrînii de astăzi. În timpul întrunirilor lor cu bătrînii adunărilor, supraveghetorii călători se folosesc ca bază pentru a da sfaturi înţelepte de aceste cuvinte din Fapte 20:28. Să se observe că acest text nu îndeamnă doar pe un singur individ să ia seama doar la el însuşi. În fiecare adunare întregul corp sau colegiu de bătrîni poartă răspunderea de a se îngriji de necesităţile specifice ale „turmei,“ chiar dacă fiecare bătrîn în parte poate să aibă o anumită sarcină precisă, care contribuie la urmărirea scopului general. Supraveghetorii trebuie să se achite de răspunderile lor de păstori în mod conştiincios şi cu un interes iubitor, recunoscînd că avînd în vedere preţul plătit de Iehova pentru cumpărarea ei, „turma“ îi este scumpă. — Efes. 1:7.

O protecţie împotriva „lupilor“ apostaţi

14. (a) Ce avertisment găsim în Fapte 20:29, 30? (b) De ce era oportun ca Pavel să–i avertizeze astfel pe supraveghetorii din Efes?

¹⁴ Conştient de ceea ce avea să urmeze după moartea sa şi a celorlalţi apostoli, Pavel a dat avertismentul următor: „Ştiu că după plecarea mea se vor introduce printre voi lupi tiranici care nu vor trata cu afecţiune turma, iar din mijlocul vostru se vor ridica oameni care vor vorbi lucruri deformate ca să atragă după ei discipoli“ (Fapte 20:29, 30). Mai tîrziu, apostolul Petru a avertizat că vor exista oportunişti şi fondatori de secte care aveau sa ia ca pradă pe cei imprudenţi, neinstruiţi şi nestatornici (2 Petru 2:1–3; 3:15, 16). Atîta vreme cît apostolii erau prezenţi, ei au frînat tendinţele de felul acesta. Dar Scripturile anunţau cu claritate o mare apostazie care a şi avut loc în realitate, iar creştinătatea de astăzi este prelungirea acestei apostazii. — 2 Tes. 2:6–10.

15. (a) De ce trebuia să fie vigilenţi păstorii „turmei“? (b) De ce este necesar uneori ca bătrînii să aplice instrucţiunile date la Romani 16:17–19?

¹⁵ În acest „timp al sfîrşitului“ martorii creştini ai lui Iehova primesc avertismente precise cu privire la pericolul apostaziei sau căderii de la credinţă (Dan. 12:4; Mat. 24:9–13). De aceea subpăstorii creştini fideli trebuie să manifeste interes faţă de „turmă,“ păstrîndu-se vigilenţi. Ei trebuie să vegheze în aşa fel încît să–i apere pe membrii turmei de alunecare în mrejele societăţii rele (1 Cor. 15:33). Avînd în vedere presiunile permanente exercitate de o lume necurată, păstrarea unei concepţii sau a unei atitudini spirituale sănătoase nu este un lucru uşor. Îată de ce fiecare persoană din adunare trebuie să asculte sfatul acesta: „Aduceţi-vă aminte de cei care se află în fruntea voastră, care v-au vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu şi în timp ce examinaţi conduita lor, imitaţi-le credinţa“ (Evr. 13:7). Uneori bătrînii pot găsi necesar să ofere sfaturi scripturale şi să–i pună pe fraţii lor în gardă împotriva influenţei acelora care–şi caută propriile lor interese şi propriile lor plăceri mai degrabă decît binele spiritual al întregii „turme.“ În asemenea cazuri se impune să se aplice instrucţiunile ferme date de Pavel la Romani 16:17–19: „Vă îndemn acum, fraţilor, să aveţi ochii deschişi asupra acelora care pricinuiesc dezbinări şi ocazii de poticnire împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o, şi evitaţi-i. Căci oamenii de felul acesta sînt sclavi nu ai Domnului nostru Cristos, ci ai pîntecelui lor; şi prin cuvinte dulci şi printr-un limbaj măgulitor ei seduc inimile celor neştuitor. Ascultarea voastră este bine cunoscută de toţi, de aceea mă bucur de voi. Dar eu doresc ca voi să fîţi înţelepţi în ce priveşte binele şi inocenţi în ce priveşte răul.“

Lucru depus în folosul „turmei“

16. (a) Ce indică faptul că Pavel i-a avertizat uneori cu lacrimi pe fraţii săi? (b) În ce scop lucrează sîrguincios supraveghetorii de astăzi pentru „turmă“?

¹⁶ Datorită faptului că a călătorit mult, Pavel avea o cunoştinţă vastă privitoare la ceea ce se petrecea în adunările din vremea sa. El ştia că existau diferite Probleme şi primejdii. Se înţelege deci de ce trebuia el să–i îndemne pe bătrîni din Efes să rămînă treji spiritual. Pavel îşi demonstrase vreme de trei ani iubirea şi interesul său faţă de „oi,“ neîncetînd să le avertizeze chiar şi cu lacrimi (Fapte 20:31). Faptul de a paşte în felul acesta „turma“ antrena, fără îndoială, o anumită tensiune emoţională. Pavel trebuia să cedeze ceva din el însuşi ca să–i poată acorda „turmei“ o asemenea grijă atentă şi plină de iubire. Nu este surprinzător, deci, faptul că şi supraveghetorii de astăzi trec uneori prin momente asemănătoare, îndeosebi atunci cînd trebuie să se preocupe de probleme grave (Vezi 2 Cor. 2:4). În asemenea situaţii ei acordă „turmei“ un interes primordial. Ei lucrează cu sîrguinţă pentru a o menţine curată şi sănătoasă, liberă de aluat. — 1 Cor. 5:6; Gal. 5:7–10; Tit 2:1.

17. (a) Ce idee importantă se desprinde din cuvintele lui Pavel din Fapte 20:32? (b) Cînd o persoană şi interesele sale sînt încredinţate lui Iehova, ce siguranţă putem avea cu privire la rezultat?

¹⁷ Încredinţîndu-i pe supraveghetorii din Efes. „lui Dumnezeu şi Cuvîntului bunătăţii sale nemeritate,“ Pavel putea avea siguranţa că ei se aflau în cele mai bune mîini (Fapte 20:32). Tot aşa şi astăzi, după ce supraveghetorii au făcut tot ce le stătea în putere pentru a-l sfătui şi ajuta pe un creştin sau pentru a lua vreo măsură disciplinară recomandată de Scripturi, ei pot încredinţa lucrurile în mîinile lui Dumnezeu. Cînd fraţii si surorile noastre care ne sînt dragi au de întîmpinat probleme grave, este mîngîietor întotdeauna să ştim că încredinţîndu-i pe aceşti creştini şi interesele lor în mîna lui Iehova, prin rugăciune, şi asigurîndu-le îndrumarea necesară prin Cuvîntul, spiritul şi organizaţia sa, rezultatul va fi conform voinţei lui. În asemenea împrejurări orice s-ar întîmpla va fi cu permisiunea lui Dumnezeu (Vezi 1 Petr. 2:23). Acest fel de a acţiona este un interes în plus manifestat faţă de „turmă,“ pentru că în felul acesta se îndreaptă atenţia spre Acela care poate face cel mai mare bine în orice situaţie.

18. (a) Care era punctul de vedere al lui Pavel cu privire la modul de a–şi acoperi propriile sale nevoi materiale? (b) Potrivit exemplului lui Pavel, cum îşi arată supraveghetorii interesul lor faţă de „turmă“?

¹⁸ Pavel a putut arăta cu o conştiinţă clară dovada că el nu a căutat să se îmbogăţească pe spatele fraţilor săi. El a lucrat cu mîinile sale şi a avut astfel satisfacţia de a–şi fi acoperit el însuşi necesităţile (Fapte 20:33, 34). Este adevărat că atunci cînd se afla în nevoie, el accepta să primească unele lucruri de la creştinii din Filipi. El însă nu a alergat după asemenea daruri şi căuta mai degrabă roadele asociate cu o asemenea dăruire (Filip. 4:14–17). Aşa cum Pavel era harnic şi nu servea pentru cîştig necinstit tot la fel şi supraveghetorii din zilele noastre pot da un bun exemplu arătînd că nu sînt leneşi şi că nu caută să evite munca grea. Interesul lor faţă de „turmă“ îi împiedică să devină o sarcină pentru adunare. — 2 Tes. 3:6–10.

19. Acţionînd în armonie cu principiul din Fapte 20:35, la ce contribuie supraveghetorii?

¹⁹ Observînd cum se manifesta Pavel în viaţa şi serviciul său, acei supraveghetori efeseni aveau ce să imite în eforturile lor de a-i ajuta pe cei slabi şi de a participa cu devotament la edificarea adunării. Acţionînd în armonie cu principiul că este mai multă fericire în a da decît în a primi,“ supraveghetorii creştini de astăzi le dau un frumos exemplu altora (Fapte 20:35). Şi ei nu numai că dăruiesc mult, dar o şi fac fără rezerve. Perseverenţa lor într-un asemenea mod de acţiune contribuie la fericirea întregii adunări a martorilor lui Iehova.

Îngrijorărea pentru toate adunările

20. În ce măsură se preocupau Petru şi Pavel de „turmă“?

²⁰ Evident că exemplele excelente oferite de apostoli ca Petru şi Pavel erau remarcabile. Aceşti bărbaţi se consumau în folosul tovarăşilor lor creştini şi manifestau un profund interes nu numai pentru o singură adunare ci pentru întreaga asociaţie a fraţilor lor (1 Petr. 2:17). În ciuda multelor inconveniente, probleme şi încercări, preocuparea lor principală era binele spiritual al „turmei.“

21. (a) Care erau, potrivit cu 2 Cor. 11:23–28, unele dintre „lucrurile de natură exterioară de care s-a izbit Pavel? (b) Cum a arătat Pavel că se preocupa în mod sincer de alţii?

²¹ Într-una din scrisorile sale către credincioşii din Corint, Pavel a vorbit despre bătăi, închisoare, situaţii de încercare, diverse pericole pe care le-a întîlnit în cursul serviciului său. Apoi el a adăugat: „În afară de aceste lucruri de natură exterioară, ceea ce mă asaltează zi de zi este îngrijorarea pentru toate adunările“ (2 Cor. 11:23–28). Nu putem decît să ne imaginăm presiunile la care a fost supus Pavel şi grija pe care o simţea faţă de „toată adunarea,“ căci el păstra contactul cu numeroşi colaboratori (2 Tim. 4:9–13). În cursul călătoriilor sale misionare el făcea numeroase deplasări şi le făcea apoi numeroase vizite ulterioare adunărilor prin care trecuse (Fapte 15:36). Activitatea depusă de Pavel în folosul fraţilor săi îl solicita enorm. El ţinea discursuri care îi luau mult timp şi predica cu regularitate în sinagogi, în locuri publice şi din casă în casă (Fapte 17:2; 19:9, 10; 20:20). Pentru a se îngriji de necesităţile lui materiale şi pentru a evita să fie o povară pentru adunare, era necesar ca Pavel să se angajeze şi în munca laică (Fapte 18:1–3; 2 Tes. 3:8, 9). Este evident că apostolul folosea o cantitate considerabilă de timp şi în vederea studiului personal al Cuvîntului lui Dumnezeu, iar cunoştinţa pe care a dobîndit-o în felul acesta i-a fost de un mare folos atunci cînd a scris sub inspiraţia divină paisprezece din cele 27 de cărţi ale Scripturilor creştine greceşti. Pavel a fost într-adevăr un om ocupat, dar el a perseverat şi a manifestat întotdeauna un mare interes faţă de „turmă.“

22, 23. (a) Menţionaţi diferite moduri în care „sclavul fidel şi judicios“ se îngrijeşte de nevoile „turmei lui Dumnezeu.“ (b) Ce dovedesc toate aceste măsuri? Ce efect ar trebui să aibă ele asupra noastră?

²² Şi astăzi se depune multă muncă în favoarea „turmei lui Dumnezeu.“ Gîndiţi-vă la atenţia pe care o pretind cele peste 42.000 de adunări ale poporului lui Iehova! „Sclavul fidel şi judicios“ furnizează cu regularitate un adevărat fluviu de hrană spirituală (Mat. 24:45–47). El pregăteşte programele întrunirilor săptămînale şi ale congreselor de circuit şi de district, care le permit creştinilor să se întîlnească pentru a se zidi spiritual prin studiu, prin închinare la Iehova şi prin asociere cu fraţii (Evr. 10:23–25). „Sclavul“ trimite supraveghetori călători ca să viziteze toate adunările şi să se îngrijească de necesităţile lor specifice (Vezi Fapte 16:4, 5). De asemenea el trimite scrisori adunărilor şi corpurilor de bătrîni pentru a-i sfătui şi încuraja (Vezi Filip. 1:1; 1 Petr. 5:12; Iuda 3). Şi mai există încă multe alte lucruri, prea numeroase ca să poată fi înşirate aici, menite să ajute „turmei lui Dumnezeu“ pe plan spiritual precum şi în alte domenii.

²³ Această muncă implică o extraordinară cantitate de timp, de eforturi şi de cheltuieli financiare. Dar ce demonstrează faptul acesta? Că Iehova îi poartă de grijă poporului său. Prin Fiul său, prin Păstorul Excelent, Dumnezeu face dovada unei minunate capacităţi de păstorire (Is. 40:10, 11). Au fost numiţi prin spiritul sfînt zeci de mii de supraveghetori şi ei participă la păstorirea „turmei lui Dumnezeu.“ Toate acestea arată un interes iubitor faţă de „turmă“ ca întreg, cît şi faţă de persoanele individuale. Să manifestăm deci o recunoştinţă profundă faţă de iubirea lui Iehova Dumnezeu, Marele Păstor şi a Fiului său Isus Cristos, iubire manifestată prin grija afectuoasă pe care ne-o poartă.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

„Paşte oiţele mele“