Martori pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului

 1. Care a fost unul dintre cele mai dramatice momente din istoria omenirii?

A EXISTAT, fără îndoială, un moment dintre cele mai dramatice în istoria omenirii. Niciodată o despărţire nu a fost mai emoţionantă. Fiul lui Dumnezeu era gata să-i lase pe continuatorii săi pe pămînt, fără să mai fie vreodată prezent în mod vizibil, fără să mai fie vreodată iarăşi cu ei în carne. Era timpul pentru încă o întrebare, pentru încă un răspuns. Pe ce temă? Ultima lor conversaţie avea să exercite influenţă asupra continuatorilor lui Cristos chiar pînă la sfîrşitul prezentului sistem de lucruri!

 2. Care a fost ultima întrebare pusă lui Isus înainte ca el să părăsească pentru totdeauna pămîntul? De ce ne interesează foarte mult răspunsul lui?

² Ultima întrebare pe care au pus-o discipolii lui Isus a fost aceasta: „Doamne, oare în timpul acesta vei restabili regatul lui Israel? „Motivele exacte pentru totdeauna pămîntul, sînt de cel mai mare interes chestiune de conjunctură istorică. Oricare ar fi fost aşteptările lor, un lucru este clar: ei doreau să ştie cînd vor fi îndeplinite intenţiile lui Dumnezeu cu privire la Regat. Cine i-ar putea învinui? Ei nu erau nici primii, nici ultimii care se arătau nerăbdători pentru o eliberare finală. De aceea, comentariul lui Isus, adică exact ultimele lui cuvinte înainte de a părăsi pentru totdeauna pămîntul, sînt de cel mai mare interes pentru noi astăzi.

O MISIUNE ÎNCREDINŢATĂ DE ISUS LA PLECAREA SA

3, 4. a) Cum a răspuns Isus? b) Ce dublă lecţie le-a dat Isus discipolilor lui?

³ Isus a spus: „Nu ţine de voi să cunoaşteţi timpurile şi epocile pe care Tatăl le-a pus sub propria sa autoritate judecătorească; dar voi veţi primi putere cînd spiritul sfînt va veni asupra voastră şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului.“ Relatarea adaugă: „Şi după ce a spus aceste lucruri, în timp ce ei îl priveau, el s-a înălţat şi un nor l-a ascuns vederii lor.“ — Faptele 1:6–9.

⁴ Importanţa cuvintelor de despărţire ale lui Isus era dublă. În primul rînd el a spus cu tact însă ferm discipolilor săi că fixarea timpului de îndeplinire a intenţiilor lui Iehova nu era în competenţa lor. El a confirmat astfel ceea ce spusese deja în profeţia sa despre încheierea sistemului de lucruri (Matei 24:36; Marcu 13:32–37). Apoi el a continuat să le arate care avea să fie pe viitor misiunea lor. Urma ca ei să fie nişte martori creştini, mai întîi în Ierusalim unde li se spusese să rămînă pentru moment (Faptele 1:4), apoi în toată Iudeea şi Samaria, iar în cele din urmă „pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului.“ În acest scop ei aveau să primească „putere“ prin intermediul spiritului sfînt.

 5. Cînd a venit „puterea“ asupra discipolilor lui Isus? Ce i-a determinat ea să facă?

⁵ Această „putere“ a venit asupra lor cu o săptămînă şi jumătate mai tîrziu, la Sărbătoarea Zilei a cincizecea. Apostolii şi alţi discipoli au rămas în mod ascultător în Ierusalim, iar în acea zi festivă „ei erau toţi împreună în acelaşi loc.“ Deodată, „ei s-au umplut de spirit sfînt şi au început să vorbească în diferite limbi, exact aşa cum le dădea spiritul să se exprime.“ Ei nu vorbeau vreo bolboroseală neinteligibilă ci vorbeau despre lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu.“ — Faptele 2:1, 4, 11.

„ÎN IERUSALIM“

 6. Cum au început creştinii unşi să-şi îndeplinească misiunea? Ce opoziţie au avut de întîmpinat?

⁶ Cu această ocazie aceşti creştini unşi au început imediat să-şi ducă la îndeplinire misiunea pe care o primiseră de la Cristos cel înviat. Ei au predicat în primul rînd „în Ierusalim,“ dar nu fără să întîmpine opoziţie. Conducătorii religioşi şi civili ai iudeilor au complotat împotriva lor, spunînd:

„Ce să facem cu aceşti oameni? Pentru că este un fapt real că prin ei s-a produs un semn remarcabil, [vindecarea unui şchiop] evident pentru toţi locuitorii Ierusalimului; şi nu-l putem nega. Totuşi, pentru ca aceasta să nu se răspîndească mai departe în rîndul poporului, să le spunem sub ameninţare să nu cumva să mai vorbească vreunui om, servindu-se de acest nume [Isus].“ — Faptele 4:16, 17.

 7. a) Cum au reacţionat discipolii lui Cristos la această opoziţie? b) Cum dovedeşte un adversar religios că primii creştini şi-au îndeplinit cu loialitate misiunea lor?

⁷ Cristos a spus: „Voi îmi veţi fi martori.“ Sanhedrinul iudeu i-a ameninţat pe primii creştini „să nu cumva să mai vorbească servindu-se de acest nume.“ Pe cine au ascultat ei? Ei le-au spus plini de respect celor care-i persecutau: „Noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut şi le-am auzit“ (Faptele 4:18–20). Ei au continuat deci să ofere mărturie. Cu toate că apostolii au fost întemniţaţi, după eliberarea lor miraculoasă din timpul nopţii „ei au intrat în templu în zorii zilei şi au început să dea învăţătură“ (Faptele 5:17–21). Cîtă rîvnă! Ei au fost arestaţi din nou.

„I-au adus şi i-au aşezat în sala Sanhedrinului. Iar marele preot i-a interogat şi le-a spus: ‘Noi v-am ordonat categoric să nu mai continuaţi să invăţaţi servindu-vă de acest nume şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră.“ — Faptele 5.27, 28.

În mod involuntar, acest demnitar religios a dovedit faptul că acei primi creştini şi-au îndeplinit în mod loial prima parte a misiunii încredinţate lor de Cristos. Ei au fost nişte martori zeloşi ai lui „în Ierusalim.“

 8. Cum au „umplut Ierusalimul cu învăţătura lor“ acei creştini? Ce rezultate au obţinut ei?

⁸ După ce au fost biciuiţi şi le s-a ordonat „să înceteze a vorbi servindu-se de numele lui Isus,“ acei creştini „au plecat din faţa Sanhedrinului, bucurîndu-se că au fost consideraţi demni să fie dezonoraţi pentru numele său.“ Departe de a fi descurajaţi, „în fiecare zi, în templu şi din casă în casă ei au continuat fără întrerupere să dea învăţătură şi să declare vestea bună despre Cristos Isus“ (Faptele 5:40–42). Să remarcăm că ei au continuat ‘să ofere mărturie din casă în casă.’ (New World Translation; New International Version). Iată cum, deşi erau relativ puţini ca număr, ei au reuşit să ‘umple Ierusalimul cu învăţătura lor.’ Această metodă a adus rezultate excepţionale. „Ca urmare, Cuvîntul lui Dumnezeu continua să crească iar numărul discipolilor a continuat să se înmulţească foarte mult în Ierusalim.“ — Faptele 6:7.

„ÎN SAMARIA ŞI IUDEEA“

 9. În ce împrejurări s-a extins lucrarea de mărturie în Iudeea şi Samaria?

⁹ Dar creştinii primului secol nu se puteau opri aici. Ei urmau să fie martorii lui Cristos „în toată Iudeea şi Samaria.“ Acum zelul lor deosebit în îndeplinirea primei părţi a misiunii lor a fost acela care i-a condus şi spre împlinirea părţii a doua a lucrării lor creştine. Opoziţia faţă de mărturia lor în Ierusalim a atins un punct culminant o dată cu asasinarea lui Ştefan de către conducătorii religioşi, iar aceasta a declanşat un val de persecuţii împotriva adunării martorilor creştini din Ierusalim. Ţinta acestei violente opoziţii era să reducă la tăcere pe aceşti martori ai lui Cristos. Însă acest fapt a dat un nou impuls lucrării de mărturie şi aceasta s-a extins exact acolo unde dorise Isus să se desfăşoare: „Toţi, în afară de apostoli, au fost împrăştiaţi prin toate regiunile Iudeei şi Samariei.“ Si ce au făcut creştinii împrăştiaţi prin acele ţinuturi? Ei „mergeau prin ţară declarînd vestea bună a Cuvîntului.“ — Faptele, cap. 7; 8:1, 4.

10. Ce au făcut apostolii cînd au auzit că „Samaria a acceptat Cuvîntul lui Dumnezeu“? Ce „cheie“ a folosit Petru?

¹⁰ În curînd „apostolilor din Ierusalim“ li s-a transmis vestea că „Samaria a acceptat Cuvîntul lui Dumnezeu.“ Pentru a răspunde necesităţilor noilor interesaţi, apostolii au trimis pe doi din numărul lor, pe Petru şi pe Ioan ca să consolideze lucrarea bună efectuată de creştinii ce fuseseră împrăştiaţi, inclusiv de Filip evanghelizatorul. Folosindu-se de împuternicirea conferită de Cristos, Petru a deschis calea pentru ca samaritenii să devină creştini unşi, născuţi de spirit, chemaţi să aibă parte împreună cu Cristos în „regatul cerurilor“ (Matei 16:18, 19; Faptele 8:14–17). Relatarea din Faptele apostolilor continuă: „După ce au depus o mărturie amănunţită şi au vorbit cuvîntul lui Iehova, (. . .) au plecat anunţînd vestea bună în multe sate ale samaritenilor.“ (Faptele 8:25). Şi toate acestea pentru Samaria!

11. Ce dovadă există că „toată Iudeea“ a primit o excelentă mărturie?

¹¹ În ceea ce priveşte Iudeea, desigur că mulţi iudei au fost prezenţi în Ierusalim la Sărbătoarea Zilei a cincizecea şi au primit mărturia depusă de creştinii de curînd unşi, mai ales cea depusă de Petru (Faptele 2:9, 14–36). Ştim de asemenea că înainte de a se declanşa valul de persecuţii împotriva creştinilor din Ierusalim, „mulţimile din cetăţile din jurul Ierusalimului continuau să se strîngă, aducînd oameni bolnavi şi chinuiţi de spirite necurate, şi toţi erau vindecaţi (Faptele 5:16). Toţi aceşti locuitori din Iudeea au primit mărturia cu privire la Isus. Referindu-se la perioada care a urmat convertirii lui Pavel, Luca scrie: „Adunarea din toată Iudeea, din Galileea şi Samaria a intrat într-o perioadă de pace şi se edifica“ (Faptele 9:31). Cu circa 15 ani mai tîtrziu, Pavel era îndreptăţit să scrie creştinilor din Tesalonic: „Fraţilor, voi aţi devenit imitatori ai adunării lui Dumnezeu care este în Iudeea“ (I Tesaloniceni 2:14). În mod incontestabil, creştinii din primul secol şi-au îndeplinit cu abnegaţie misiunea încredinţată de Cristos de a fi martorii săi „în Ierusalim, în toată Iudeea şi în Samaria.“

„PÎNĂ LA MARGINILE PĂMÎNTULUI“

12. Cum s-au semănat germenii viitoarei expansiuni la Sărbătoarea Zilei a cincizecea?

¹² Dar misiunea dată de Isus la despărţire continua să fie încă valabilă. El spusese: „Voi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi pînă la marginile pămîntului“ (Faptele 1:8, The New English Bible). Este evident că numele lui Cristos a fost mărturisit printre iudeii Diasporeia la o dată timpurie, încă înainte de anul 36 e.n. — anul cînd Petru a folosit iarăşi împuternicirea dată de Cristos, la această dată deschizîndu-se Regatul pentru păgînii necircumcişi (Matei 16:18, 19; Faptele cap. 10). În primul rînd, cei 3 000 de iudei şi prozeliţi care au devenit creştini botezaţi la Sărbătoarea Zilei a cincizecea a anului 33 e.n. nu erau doar locuitori din Ierusalim şi Iudeea. Mulţi dintre aceştia veniseră din locuri îndepărtate ca Partia, Media, Elam şi Mesopotamia (Iranul şi Irakul modern), Asia mică (Turcia modernă), nordul Africii şi Italia (Faptele 2:8–11). După ce s-au reîntors în locurile lor de baştină de pe cele trei continente, Asia, Africa şi Europa, aceşti creştini recent convertiţi au oferit mărturie fără îndoială în numele lui Cristos, cel puţin celorlalţi iudei din ţările respective. Astfel, germenii viitoarei expansiuni au fost semănaţi tocmai cu ocazia acelei sărbători a Zilei a cincizecea.

13. Din ce anume reiese faptul că mărturia creştină a fost dată dincolo de Iudeea şi Samaria, la o dată timpurie?

¹³ În continuare noi citim la Faptele 11:19: „Aceia care fuseseră împrăştiaţi ca urmare a necazului survenit cu ocazia lui Ştefan [puţin timp după Sărbătoarea Zilei a cincizecea, dar înainte de convertirea lui Pavel din 34 sau 35 e.n.] au mers pînă în Fenicia, Cipru şi Antiohia, nevorbind Cuvîntul la nimeni altcineva decît la iudei.“ Acest fapt oferă dovadă evidentă că încă înainte ca predicarea să se extindă la neiudei, Cristos a fost mărturisit cu mult dincolo de graniţele Iudeei şi Samariei.

14. Unde a început, după cît se pare, mărturia sistematică printre cei necircumcişi? Explică.

¹⁴ În anul 36 e.n. în care Petru a folosit o nouă „cheie a regatului cerurilor,“ deschizînd prilejul favorabil al Regatului pentru cei necircumcişi, a fost deschisă calea de oferire a mărturiei creştine tuturor popoarelor, adică „pînă la marginile pămîntului“ (N.E.). După cît se pare, mărturia sistematică printre păgînii necircumcişi a luat la început drumul Antiohiei siriene, pe vremea cînd aceasta era a treia mare cetate a lumii, după Roma şi Alexandria. Lucrurile s-au petrecut astfel: puţin timp după anul 36 e.n., dar înainte de anul 44 e.n., „au fost cîţiva bărbaţi [creştini] din Cipru şi Cirene [în Nordul Africii] care au venit în Antiohia şi au început să vorbească oamenilor care vorbeau limba greacă, anunţînd vestea bună a Domnului Isus. Pe lîngă aceasta mîna lui Iehova era cu ei şi un mare număr care au devenit credincioşi s-au întors la Domnul.“ — Faptele 11:20, 21.

15. a) Ce a făcut adunarea din Ierusalim în faţa acestei noi situaţii? De ce alegerea lor a fost judicioasă? b) Ce făcuse Pavel de mai mulţi ani de zile? c) De ce cazul adunării de început din Antiohia este de un interes deosebit?

¹⁵ Această zeloasă activitate de predicare a acestor creştini din Cipru şi Cirene printre neiudei a fost binecuvîntată de Iehova. „Adunarea care era în Ierusalim“ a trimis un reprezentant special în Siria de nord ca să sprijinească această nouă situaţie. Ei au ales pe Barnaba, el însuşi fiind un iudeu vorbitor al limbii greceşti originar din Cipru. După ce i-a încurajat pe aceşti noi discipoli ai lui Cristos, Barnaba a plecat din Tars să-l aducă pe Saul care petrecuse şi el deja mai mulţi ani în anunţarea veştii bune despre credinţă,“ în Siria şi Cilicia, astăzi Turcia de sud-est (compară Faptele 9:26–30 cu Galateni 1:18–23). „Şi astfel s-a întîmplat că timp de un an întreg [probabil în jurul anului 45 e.n.] ei [Barnaba şi Pavel] s-au întrunit cu aceştia în adunare [compusă acum atît din iudei cît şi din păgîni] şi au învăţat o mulţime destul de mare şi mai întîi în Antiochia discipolii, prin providenţa divină, au fost numiţi creştini.“ — Faptele 11:22–26.

16, 17. a) Cum a fost extinsă lucrarea de mărturie din Antiohia siriană? b) Ce profeţie a citat Pavel şi Barnaba ca să justifice activitatea lor şi la ce s-a aplicat această profeţie la origine? c) Cum iluminează aceasta textul din Faptele 1:8?

¹⁶ Pentru o perioadă de aproape 10 ani, Antiohia siriană a devenit un centru din care s-a răspîndit o intensă activitate misionară, sub conducerea spiritului sfînt (Faptele 13:1–4; 14:26; 15:35, 36; 18:22, 23). Pavel, împreună cu diferiţi confraţi misionari, a întreprins trei mari călătorii de mărturie care au răspîndit creştinismul pînă în Asia Mică şi Grecia. Ei au predicat pe Cristos atît iudeilor cît şi grecilor. Cu o anumită ocazie, Pavel şi Barnaba au justificat acest mod de acţiune în faţa unui grup de iudei iritaţi, spunîndu-le:

„Era necesar ca Cuvîntul lui Dumnezeu să vă fie spus mai întîi vouă. Întrucît voi îl respingeţi şi nu vă dovediţi demni de viaţa veşnică, iată că noi ne îndreptăm spre naţiuni. Iehova într-adevăr ne-a impus un ordin în aceste cuvinte: ‘Eu te-am stabilit ca o lumină a naţiunilor, pentru ca să fii o salvare pînă la extremităţile pămîntului.’“

Luca adaugă: „Cînd cei dintre naţiuni au auzit aceste lucruri, au început să se bucure şi să glorifice Cuvîntul lui Iehova şi toţi cei care erau dispuşi în mod corect pentru viaţă veşnică au devenit credincioşi.“ — Faptele 13:46–48.

¹⁷ Citînd profeţia despre Servul mesianic (Isaia 42:6; 49:6) şi aplicînd-o asupra propriei lor activităţi, Pavel şi Barnaba au arătat că ei şi fraţii lor creştini arau acum „ambasadori în locul lui Cristos“ ca să ducă „lumină“ şi „salvare“ pînă la „extremităţile pămîntului.“ La rîndul său, Cristos îi însarcinase pe continuatorii săi să fie martorii săi „pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului.“ — II Corinteni 5:20; Faptele 1:8; compară Isaia 49:5–9 cu Luca 2:25–32.

O MISIUNE PE TERMEN LUNG

18. Ce ştim noi despre eforturile primilor creştini de a fi martori „pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului“?

¹⁸ După cum am văzut, cartea „Faptelor“ arată zelul cu care apostolii şi primii creştini au căutat să-şi îndeplinească misiunea încredinţată lor de Cristos de a fi martori în Ierusalim, în Iudeea, Samaria şi în măsura în care le era posibil, să meargă pînă la „capătul pămîntului.“ Ştim de exemplu că apostolul Petru a fost un martor fidel al lui Cristos în est pînă în Babilon şi că Pavel a depus mărturie în vest pînă în Italia şi probabil chiar pînă în Spania. — I Petru 5:13; Faptele cap. 28; Romani 15:23–28.

19. Ce arată totuşi că misiunea încredinţată creştinilor de Cristos la despărţire avea să se extindă pînă în zilele de azi? Ce întrebare se ridică?

¹⁹ Dar este cu totul evident că misiunea încredinţată creştinilor de către Cristos, la despărţire, de a fi martori „pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului,“ trebuia să cunoască o mult mai mare extindere decît aceasta. În armonie cu profeţia lui Isus, ea trecea dincolo de epoca apostolică, extinzîndu-se pînă la „încheierea sistemului de lucruri“ (Matei 24:3, 14). Însă a fost ceva foarte întăritor şi inspirator de credinţă să se treacă în revistă exemplul excelent dat de primii creştini. Chestiunea care se ridică acum este: Cine îndeplineşte azi lucrarea excelentă începută de apostoli şi prin ce mijloace sînt ei martori pentru Cristos şi pentru Tatăl său ceresc, literalmente „pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului?“ Vom vedea în articolul care urmează.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 10]

„Iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră!“

[Text generic pe pagina 11]

„Ei au plecat anunţînd vestea bună . . . samaritenilor.“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 9]

„Voi îmi veţi fi martori (. . .) pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului.“ — Faptele 1:8.

SAMARIA

IUDEEA

IERUSALIM