Să păstrăm unitatea în zilele din urmă

„Să vă comportaţi într-un mod demn de vestea bună . . . staţi ferm într-un singur spirit, luptând umăr la umăr cu un singur suflet pentru credinţa veştii bune.“ — FILIPENI 1:27, NW.

 1. Ce deosebire există între Martorii lui Iehova şi lume?

ACESTEA sunt „zilele din urmă“. Fără îndoială că trăim „timpuri grele“ (2 Timotei 3:1–5). În acest ‘timp al sfârşitului’ în care societatea omenească este agitată, Martorii lui Iehova se deosebesc radical de ceilalţi oameni prin pacea şi unitatea din rândurile lor (Daniel 12:4). Însă fiecărui membru al familiei mondiale a închinătorilor lui Iehova i se cere să se străduiască din răsputeri să păstreze această unitate.

 2. Ce a spus Pavel despre păstrarea unităţii, şi ce întrebare vom analiza?

² Iată ce le-a scris apostolul Pavel colaboratorilor săi creştini pentru a-i îndemna să păstreze această unitate: „Să vă comportaţi într-un mod demn de vestea bună despre Cristosul, pentru ca, fie că vin să vă văd, fie că sunt absent, să aud despre lucrurile care vă privesc că staţi ferm într-un singur spirit, luptând umăr la umăr cu un singur suflet pentru credinţa veştii bune şi fără să vă lăsaţi înspăimântaţi în nici o privinţă de împotrivitorii voştri. Chiar lucrul acesta este o dovadă de distrugere pentru ei, dar de salvare pentru voi; şi acest indiciu vine de la Dumnezeu“ (Filipeni 1:27, 28, NW). Cuvintele lui Pavel arată clar că, în calitate de creştini, trebuie să conlucrăm. Deci ce ne va ajuta să ne păstrăm unitatea creştină în aceste timpuri grele?

Să ne supunem voinţei divine

 3. Când şi cum au devenit primii păgâni necircumcişi continuatori ai lui Cristos?

³ Un mod de a ne păstra unitatea este acela de a ne supune întotdeauna voinţei divine. Lucrul acesta poate pretinde să ne schimbăm mentalitatea. Să analizăm cazul primilor discipoli evrei ai lui Isus Cristos. În anul 36 e.n., când apostolul Petru le-a predicat prima dată păgânilor necircumcişi, Dumnezeu le-a dat spiritul sfânt acestor oameni din naţiuni şi ei au fost botezaţi (Faptele, capitolul 10). Până atunci, numai evreii, prozeliţii iudaismului şi samaritenii deveniseră continuatori ai lui Isus Cristos. — Faptele 8:4–8, 26–38.

 4. Ce a spus Petru după ce a explicat ce se petrecuse în legătură cu Corneliu, şi la ce încercare i-a pus acest lucru pe discipolii evrei ai lui Isus?

⁴ Când au aflat despre convertirea lui Corneliu şi a altor păgâni, apostolii şi alţi fraţi din Ierusalim au fost interesaţi să audă relatarea lui Petru. După ce le-a explicat ce s-a petrecut cu privire la Corneliu şi la alţi păgâni credincioşi, apostolul a încheiat cu următoarele cuvinte: „Dacă Dumnezeu le-a dat [acelor păgâni credincioşi] acelaşi dar [al spiritului sfânt] ca şi nouă [evreilor] care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu ca să-L pot opri pe Dumnezeu?“ (Faptele 11:1–17). Lucrul acesta i-a pus la încercare pe continuatorii evrei ai lui Isus Cristos. Aveau ei să se supună voinţei lui Dumnezeu şi să-i accepte pe păgânii credincioşi drept colaboratori în închinare? Sau unitatea slujitorilor pământeşti ai lui Iehova avea să fie periclitată?

 5. Cum au reacţionat apostolii şi ceilalţi fraţi la faptul că Dumnezeu le acordase căinţă păgânilor, şi ce putem învăţa din această atitudine?

⁵ Iată ce spune relatarea: „După ce [apostolii şi alţi fraţi] au auzit aceste lucruri, s-au potolit [şi-au dat asentimentul, NW] şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: «Dumnezeu a dat deci şi celorlalte popoare pocăinţa, spre viaţ㻓 (Faptele 11:18). Această atitudine a păstrat şi a promovat unitatea continuatorilor lui Isus. La scurt timp după aceea, lucrarea de predicare a continuat în rândul păgânilor, sau al oamenilor din naţiuni, iar Iehova a binecuvântat aceste activităţi. Noi înşine trebuie să ne dăm asentimentul când ni se cere să colaborăm în legătură cu formarea unei noi congregaţii sau când se face o anumită schimbare teocratică sub îndrumarea spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Colaborarea noastră sinceră îi va face plăcere lui Iehova şi ne va ajuta să ne păstrăm unitatea în aceste zile din urmă.

Să rămânem strâns ataşaţi de adevăr

 6. Ce efect are adevărul asupra unităţii închinătorilor lui Iehova?

⁶ Ca membri ai familiei de închinători ai lui Iehova, noi păstrăm unitatea deoarece toţi suntem „învăţaţi de Iehova“ şi respectăm în mod neabătut adevărul său revelat (Ioan 6:45, NW; Psalmul 43:3). Întrucât învăţăturile noastre se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, toţi vorbim în perfect acord. Acceptăm cu bucurie hrana spirituală pusă la dispoziţie de Iehova prin „sclavul fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45–47, NW). Faptul că avem aceeaşi învăţătură ne ajută să ne păstrăm unitatea pe întregul pământ.

 7. Dacă avem dificultăţi pe plan individual în ce priveşte înţelegerea unei anumite învăţături, ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facem?

⁷ Dar dacă pe plan individual întâmpinăm greutăţi în ce priveşte înţelegerea sau acceptarea unei anumite învăţături? Trebuie să ne rugăm pentru înţelepciune şi să cercetăm în Scripturi şi în publicaţiile creştine (Proverbele 2:4, 5; Iacov 1:5–8). Discutarea problemei cu un bătrân ne poate ajuta. Dacă învăţătura tot nu poate fi înţeleasă, cel mai bine ar fi să nu ne lăsăm preocupaţi în mod exagerat de chestiunea respectivă. Poate că se vor publica mai multe informaţii pe această temă, iar atunci vom înţelege mai bine. Ar fi greşit însă să încercăm să îi convingem pe alţii din congregaţie să accepte opinia noastră diferită. Aceasta ar însemna că semănăm discordie, nu că ne străduim să păstrăm unitatea. Ar fi mult mai bine să continuăm ‘să umblăm în adevăr’ şi să îi îndemnăm şi pe alţii să facă la fel! — 3 Ioan 4.

 8. Ce atitudine faţă de adevăr este potrivită?

⁸ În secolul I e.n., Pavel a spus: „Acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, cum am fost cunoscut şi eu pe deplin“ (1 Corinteni 13:12). Deşi primii creştini nu au înţeles toate detaliile, ei au rămas în unitate. Acum noi înţelegem mult mai bine scopul lui Iehova şi Cuvântul adevărului său. Să fim, aşadar, recunoscători pentru adevărul pe care l-am primit prin „sclavul fidel“ şi pentru că Iehova ne conduce prin intermediul organizaţiei sale. Deşi nu am avut întotdeauna acelaşi nivel de cunoştinţă, noi nici nu am flămânzit, nici nu am însetat spiritualiceşte. Dimpotrivă, Păstorul nostru, Iehova, ne-a păstrat uniţi şi s-a îngrijit mult de noi. — Psalmul 23:1–3.

Să ne folosim corect limba!

 9. Cum poate fi folosită limba la promovarea unităţii?

⁹ Folosirea limbii pentru a-i încuraja pe alţii este un mod important de a promova unitatea şi spiritul de fraternitate. Scrisoarea care a rezolvat o problemă privitoare la circumcizie şi care a fost trimisă de corpul de guvernare din secolul I e.n. a fost o sursă de încurajare. După citirea scrisorii, discipolii păgâni din Antiohia ‘s-au bucurat de mângâiere [încurajare, NW]’. Iuda şi Sila, care fuseseră trimişi din Ierusalim cu scrisoarea, i-au „îndemnat [încurajat, NW] pe fraţi şi i-au întărit cu multe cuvinte“. Fără îndoială că şi prezenţa lui Pavel şi a lui Barnaba i-a încurajat şi i-a întărit pe colaboratorii lor în credinţă din Antiohia (Faptele 15:1–3, 23–32). Putem face şi noi la fel când ne adunăm pentru întrunirile creştine şi ne ‘încurajăm unii pe alţii’ prin prezenţa noastră şi prin răspunsurile noastre ziditoare. — Evrei 10:24, 25.

10. Pentru păstrarea unităţii, ce ar trebui, poate, să se facă dacă cineva proferează insulte?

¹⁰ Însă folosirea greşită a limbii ne poate ameninţa unitatea. „Limba este un mădular mic şi se laudă cu lucruri mari“, a scris discipolul Iacov. „Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde!“ (Iacov 3:5). Iehova îi urăşte pe cei ce cauzează certuri (Proverbele 6:16–19). O astfel de vorbire poate duce la dezbinare. Deci ce se întâmplă când cuiva i se aduc injurii, adică este împroşcat cu jigniri sau cu insulte verbale? Bătrânii vor încerca să îl ajute pe răufăcător. Totuşi, dacă cel ce proferează injurii nu se căieşte, el trebuie exclus pentru a se păstra pacea, ordinea şi unitatea congregaţiei. În definitiv, Pavel a scris următoarele: „Să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că-şi zice «frate», este . . . defăimător [insultător, NW] . . . ; cu un astfel de om nici să nu mâncaţi“. — 1 Corinteni 5:11.

11. De ce este importantă umilinţa dacă am spus ceva ce a cauzat tensiuni între noi şi un colaborator în credinţă?

¹¹ Ţinerea în frâu a limbii ne ajută să ne păstrăm unitatea (Iacov 3:10–18). Dar să presupunem că am spus un lucru care a dat naştere la tensiuni între noi şi un colaborator creştin. Nu ar fi bine să luăm iniţiativa ca să ne împăcăm cu fratele nostru şi chiar să ne cerem scuze, dacă este nevoie (Matei 5:23, 24)? Este adevărat că lucrul acesta pretinde umilinţă, sau umilinţă a minţii, dar Petru a scris astfel: „Încingeţi-vă cu umilinţă a minţii unii faţă de alţii, căci Dumnezeu se opune celor mândri, dar dă bunătate nemeritată celor umili“ (1 Petru 5:5, NW). Umilinţa ne va îndemna să ‘urmărim pacea’ cu fraţii noştri, recunoscându-ne greşelile şi cerând scuzele de rigoare. Aceasta ne ajută să păstrăm unitatea familiei lui Iehova. — 1 Petru 3:10, 11.

12. Cum ne putem folosi limba ca să promovăm şi să păstrăm unitatea poporului lui Iehova?

¹² Putem promova spiritul de familie în rândurile membrilor organizaţiei lui Iehova dacă ne folosim limba în mod corect. Întrucât a făcut acest lucru, Pavel le-a putut aminti tesalonicenilor: „Ştiţi . . . cum am fost, pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă mărturiseam să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu“ (1 Tesaloniceni 2:11, 12). Deoarece dăduse un minunat exemplu în această privinţă, Pavel i-a putut îndemna pe colaboratorii săi creştini ‘să vorbească în mod consolator sufletelor deprimate’ (1 Tesaloniceni 5:14, NW). Să ne gândim ce mult bine putem face dacă ne folosim limba ca să consolăm, să încurajăm şi să-i zidim pe alţii. Într-adevăr, „ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit“ (Proverbele 15:23)! Mai mult, o astfel de vorbire ajută la promovarea şi păstrarea unităţii poporului lui Iehova.

Să fim iertători!

13. De ce trebuie să fim iertători?

¹³ Faptul de a ierta un insultător care a cerut iertare este un lucru important dacă vrem să păstrăm unitatea creştină. Dar cât de des trebuie să iertăm? Isus i-a zis lui Petru: „Nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte“ (Matei 18:22). Dacă nu iertăm, înseamnă că acţionăm împotriva propriilor noastre interese. În ce sens? În sensul că duşmănia şi ranchiuna ne vor frustra de pacea minţii. Iar dacă ajungem să fim cunoscuţi ca persoane crude şi neiertătoare, ne putem atrage ostracizarea (Proverbele 11:17). Faptul de a purta ranchiună nu-i place lui Dumnezeu şi poate duce la un păcat grav (Leviticul 19:18). Să ne amintim că Ioan Botezătorul a fost decapitat în urma unei intrigi urzite de nelegiuita Irodiada, care îi „purta ranchiună“. — Marcu 6:19–28, NW.

14. a) Ce ne învaţă Matei 6:14, 15 cu privire la iertare? b) Trebuie ca înainte de a ierta pe cineva, să aşteptăm întotdeauna să ni se ceară iertare?

¹⁴ Din rugăciunea model a lui Isus fac parte şi cuvintele: „Ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator“ (Luca 11:4). Dacă nu iertăm, riscăm ca, într-o bună zi, Iehova Dumnezeu să nu ne mai ierte păcatele, căci Isus a zis: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre; dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre“ (Matei 6:14, 15). Deci dacă vrem, într-adevăr, să contribuim la păstrarea unităţii în familia de închinători ai lui Iehova, vom fi iertători, prin faptul că vom putea pur şi simplu să uităm o jignire care ne-a fost adusă, probabil, din neatenţie şi fără răutate. Iată ce a spus Pavel: „Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos [Iehova, NW], aşa iertaţi-vă şi voi“ (Coloseni 3:13). Când iertăm, ajutăm la păstrarea preţioasei unităţi a organizaţiei lui Iehova.

Unitatea şi deciziile personale

15. Ce îl ajută pe poporul lui Iehova să păstreze unitatea când se iau decizii personale?

¹⁵ Dumnezeu ne-a înzestrat cu liberul-arbitru, precum şi cu privilegiul şi responsabilitatea de a lua personal decizii (Deuteronomul 30:19, 20; Galateni 6:5). Totuşi, noi putem să ne păstrăm unitatea, deoarece ne conformăm legilor şi principiilor biblice. Noi ţinem seama de ele când luăm decizii personale (Faptele 5:29; 1 Ioan 5:3). Să presupunem că se iveşte o problemă privitoare la neutralitate. Putem să luăm o decizie personală şi avizată, dacă ne amintim că ‘nu suntem din lume’ şi că ‘ne-am făurit din săbii fiare de plug’ (Ioan 17:16; Isaia 2:2–4). În mod asemănător, când trebuie să luăm o decizie personală referitoare la relaţiile noastre cu Statul, noi ţinem seama de ceea ce spune Biblia despre faptul de a-i restitui „lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“ în timp ce ne supunem ‘autorităţilor superioare’ în ce priveşte chestiunile laice (Luca 20:25; Romani 13:1–7, NW; Tit 3:1, 2). De fapt, luarea în considerare a legilor şi principiilor biblice când luăm decizii personale ne ajută să păstrăm unitatea creştină.

16. Cum putem ajuta la păstrarea unităţii când luăm decizii care nu au legătură cu legile şi principiile biblice? Ilustraţi.

¹⁶ Putem să ajutăm la păstrarea unităţii creştine chiar şi atunci când luăm o decizie pur personală şi care nu are nici o legătură cu vreo lege sau principiu biblic. În ce fel? Prin aceea că manifestăm o grijă plină de iubire pentru alţii care pot fi influenţaţi de decizia noastră. Să ilustrăm acest lucru: În congregaţia din Corintul antic apăruse o problemă referitoare la carnea jertfită idolilor. Bineînţeles că un creştin nu putea să participe la o ceremonie idolatră. Însă nu era un păcat dacă el mânca ce rămăsese din această carne scursă de sânge în mod corespunzător, care fusese cumpărată de la piaţă (Faptele 15:28, 29; 1 Corinteni 10:25). Totuşi, conştiinţa unor creştini era neliniştită cu privire la consumarea acestui fel de carne. De aceea Pavel i-a îndemnat pe ceilalţi creştini să evite poticnirea acestora. De fapt, iată ce a scris el: „Dacă o mâncare este pentru fratele meu o cursă, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească“ (1 Corinteni 8:13). Deci chiar dacă nu este vorba de o lege sau de un principiu biblic, ar fi o dovadă plină de iubire din partea noastră să îi luăm în considerare pe alţii atunci când luăm decizii personale care ar putea afecta unitatea familiei lui Dumnezeu.

17. Ce este recomandabil să facem când trebuie să luăm personal decizii?

¹⁷ Dacă nu ştim sigur ce atitudine să adoptăm, este bine să decidem în aşa fel, încât să ne păstrăm conştiinţa curată, iar ceilalţi să respecte decizia noastră (Romani 14:10–12). Când avem de luat personal o decizie, trebuie, desigur, să căutăm în rugăciune îndrumarea lui Iehova. Asemenea psalmistului, ne putem ruga cu încredere: „Pleacă-Ţi urechea spre mine, . . . Căci Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea. Pentru Numele Tău, condu-mă şi călăuzeşte-mă!“ — Psalmul 31:2, 3.

Să păstrăm mereu unitatea creştină

18. Cum a ilustrat Pavel unitatea congregaţiei creştine?

¹⁸ În 1 Corinteni, capitolul 12, Pavel a folosit corpul omenesc ca să ilustreze unitatea congregaţiei creştine. El a subliniat interdependenţa şi importanţa fiecărui membru. „Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?“, a întrebat Pavel. „Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu poate să zică mâinii: «Nu am nevoie de tine»; nici capul nu poate să zică picioarelor: «N-am nevoie de voi»“ (1 Corinteni 12:19–21). În mod asemănător, nu toţi cei care suntem membri ai familiei de închinători ai lui Iehova îndeplinim aceeaşi funcţie. Totuşi, suntem uniţi şi avem nevoie unul de altul.

19. Cum putem trage foloase din bunurile spirituale ale lui Dumnezeu, şi ce a spus un frate în vârstă în acest sens?

¹⁹ Aşa cum corpul are nevoie de hrană, îngrijire şi îndrumare, tot aşa şi noi avem nevoie de bunurile spirituale pe care Dumnezeu ni le dă prin Cuvântul, spiritul şi organizaţia sa. Ca să tragem foloase din aceste bunuri, trebuie să facem parte din familia pământească a lui Iehova. După ce a petrecut mulţi ani în serviciul lui Dumnezeu, un frate a scris: „Sunt atât de recunoscător că, de la începutul acelor zile premergătoare anului 1914, când adevărul nu era aşa de clar, . . . până în prezent, când adevărul străluceşte ca soarele la amiază, am trăit potrivit cunoştinţei despre scopurile lui Iehova. Lucrul cel mai important pentru mine este acela de a rămâne aproape de organizaţia vizibilă a lui Iehova. În anii de început am învăţat cât de greşit este să te bizui pe mentalitatea oamenilor. Odată ce m-am lămurit în privinţa aceasta, am hotărât să rămân ataşat de organizaţia fidelă. Altminteri, cum se poate obţine favoare şi binecuvântare de la Iehova?“

20. Ce trebuie să fim decişi să facem cu privire la unitatea noastră ca membri ai poporului lui Iehova?

²⁰ Iehova şi-a chemat poporul din întunericul şi dezbinarea care caracterizează lumea (1 Petru 2:9). Dumnezeu ne-a adus într-o binecuvântată unitate cu el însuşi şi cu colaboratorii noştri în credinţă. Această unitate va exista în noul sistem de lucruri care acum este atât de aproape. Aşadar, în aceste zile critice din perioada finală, să continuăm ‘să ne îmbrăcăm cu dragoste’ şi să facem tot posibilul pentru a promova şi a păstra preţioasa noastră unitate! — Coloseni 3:14.

Ce veţi răspunde?

◻ De ce înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu şi ataşarea de adevăr pot să ne ajute să păstrăm unitatea?

◻ Ce legătură există între unitate şi folosirea corespunzătoare a limbii?

◻ Ce pretinde faptul de a fi iertător?

◻ Cum putem să păstrăm unitatea când luăm personal decizii?

◻ De ce trebuie să păstrăm unitatea creştină?

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Aşa cum acest păstor îşi ţine turma laolaltă, tot aşa Iehova îşi ţine poporul unit.

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Cerând cu umilinţă iertare când jignim pe cineva, ajutăm la promovarea unităţii.