Să acceptăm îndrumarea Dumnezeului cel viu
„Să vă întoarceţi . . . la Dumnezeul viu, care a făcut cerul şi pământul şi marea şi toate lucrurile din ele.“ — FAPTELE 14:15.
1, 2. De ce este potrivit să recunoaştem că Iehova este „Dumnezeul viu“?
DUPĂ ce l-a vindecat pe un om, apostolul Pavel, care era împreună cu Barnaba în Listra, le-a spus celor ce erau de faţă: „Şi noi suntem oameni supuşi aceloraşi slăbiciuni ca voi şi vă anunţăm vestea bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul viu, care a făcut cerul şi pământul şi marea şi toate lucrurile din ele“. — Faptele 14:15.
2 Într-adevăr, Iehova nu este un idol fără viaţă, ci „Dumnezeul viu“ (Ieremia 10:10; 1 Tesaloniceni 1:9, 10)! Şi nu numai că este „Dumnezeul viu“, dar este şi Sursa vieţii noastre. „El însuşi dă tuturor viaţă şi suflare şi toate lucrurile“ (Faptele 17:25). El doreşte să ne bucurăm de viaţă, atât în prezent, cât şi în viitor. Pavel a adăugat: „[Dumnezeu] nu s-a lăsat fără mărturie întrucât a făcut bine, dându-vă ploi din cer şi anotimpuri roditoare, umplându-vă inimile până la refuz cu hrană şi bună dispoziţie“. — Faptele 14:17.
3. De ce putem avea încredere în îndrumarea oferită de Dumnezeu?
3 Grija manifestată de Dumnezeu faţă de noi arată că putem avea încredere în îndrumarea sa (Psalmul 147:8; Matei 5:45). Unii însă poate că nu acceptă îndrumarea divină când găsesc în Biblie o poruncă pe care n-o înţeleg sau care li se pare restrictivă. Totuşi, încrederea în îndrumarea lui Iehova s-a dovedit a fi un lucru înţelept. De exemplu, chiar dacă un israelit nu înţelegea legea care interzicea atingerea unui cadavru, el avea de câştigat dacă o respecta. În ce fel? În primul rând, ascultarea l-ar fi apropiat de Dumnezeul cel viu şi, în al doilea rând, l-ar fi ferit de boli. — Leviticul 5:2; 11:24.
4, 5. a) Ce îndrumare cu privire la sânge a dat Iehova înainte de era creştină? b) De unde ştim că îndrumarea divină referitoare la sânge îi vizează şi pe creştini?
4 La fel stau lucrurile şi cu îndrumarea dată de Dumnezeu cu privire la sânge. El i-a spus lui Noe că oamenii nu trebuie să consume sânge. Apoi, prin Lege, Dumnezeu a dezvăluit că singurul mod aprobat de a folosi sângele era pe altar — pentru iertarea păcatelor. Prin aceste directive, Dumnezeu a pregătit cadrul pentru cel mai important mod de folosire a sângelui — salvarea de vieţi prin jertfa de răscumpărare a lui Isus (Evrei 9:14). Da, îndrumarea dată de Dumnezeu avea în vedere viaţa şi bunăstarea noastră. Comentând textul din Geneza 9:4, Adam Clarke, biblist din secolul al XIX-lea, a scris următoarele: „Această poruncă [dată lui Noe] este încă respectată cu scrupulozitate de creştinii Bisericii Răsăritene . . . Sub Lege era interzisă consumarea sângelui, deoarece acesta îndrepta atenţia spre sângele care urma să fie vărsat pentru păcatul lumii; nici sub Evanghelie nu trebuie consumat sânge, deoarece el trebuie să rămână pentru totdeauna simbolul sângelui care a fost vărsat pentru înlăturarea păcatelor“.
5 Se pare că acest biblist s-a referit la mesajul de bază al evangheliei, sau al veştii bune, care gravitează în jurul lui Isus. Acesta include şi faptul că Dumnezeu şi-a trimis Fiul să moară pentru noi, să-şi verse sângele pentru ca oamenii să obţină viaţă veşnică (Matei 20:28; Ioan 3:16; Romani 5:8, 9). Biblistul a avut în vedere şi porunca dată mai târziu continuatorilor lui Cristos de a se abţine de la sânge.
6. Ce directivă referitoare la sânge le-a fost dată creştinilor, şi de ce?
6 Ştim că Dumnezeu le-a dat israeliţilor sute de legi. După ce Isus a murit, discipolii lui nu mai aveau obligaţia de a respecta toate acele legi (Romani 7:4, 6; Coloseni 2:13, 14, 17; Evrei 8:6, 13). Totuşi, după un timp, s-a ivit o întrebare cu privire la o cerinţă fundamentală: circumcizia. Era necesar ca neevreii care voiau să beneficieze de sângele lui Isus să fie circumcişi, arătând astfel că se aflau încă sub Lege? În 49 e.n. corpul de guvernare creştin a dezbătut această problemă (Faptele, capitolul 15). Cu ajutorul spiritului sfânt, apostolii şi bătrânii au ajuns la concluzia că, odată cu abolirea Legii, circumcizia nu mai era obligatorie. Totuşi, anumite cerinţe divine rămâneau valabile şi pentru creştini. Iată ce spunea corpul de guvernare într-o scrisoare adresată congregaţiilor: „Spiritul sfânt şi noi înşine am considerat că este bine să nu vă adăugăm nici o altă povară, decât aceste lucruri necesare: să vă abţineţi de la lucrurile jertfite idolilor, de la sânge, de la ceea ce este strangulat şi de la fornicaţie. Dacă vă păziţi cu grijă de aceste lucruri, veţi prospera“. — Faptele 15:28, 29.
7. Cât de important este pentru creştini ‘să se abţină de la sânge’?
7 Evident, corpul de guvernare considera ‘abţinerea de la sânge’ la fel de importantă din punct de vedere moral ca abţinerea de la imoralitate sau de la închinarea la idoli. Aceasta este o dovadă că interdicţia referitoare la sânge este cât se poate de serioasă. Creştinii care practică idolatria sau comit imoralitate sexuală fără să se căiască nu pot „moşteni regatul lui Dumnezeu“; „partea lor va fi . . . moartea a doua“ (1 Corinteni 6:9, 10; Revelaţia 21:8; 22:15). Observaţi diferenţa: Desconsiderarea îndrumării divine referitoare la sfinţenia sângelui poate duce la moarte veşnică în timp ce respectul pentru jertfa lui Isus poate duce la viaţă veşnică.
8. Ce dovadă avem că primii creştini au privit cu seriozitate îndrumarea divină referitoare la sânge?
8 Cum au înţeles primii creştini că trebuie să se supună îndrumării divine referitoare la sânge? Să ne amintim comentariul biblistului Clarke: „Sub Evanghelie nu trebuie consumat sânge, deoarece el trebuie să rămână pentru totdeauna simbolul sângelui care a fost vărsat pentru înlăturarea păcatelor“. Istoria confirmă faptul că primii creştini au privit cu toată seriozitatea această chestiune. Tertulian a scris: „Gândiţi-vă la aceia care, la spectacolele din arenă, se năpustesc să bea cu lăcomie sângele cald al criminalilor . . . ca să se vindece de epilepsie“. Potrivit lui Tertulian, spre deosebire de păgânii care consumau sânge, creştinii „nu au la masă nici măcar sânge de animal . . . Ca să-i puneţi la încercare pe creştini, le oferiţi cârnaţi cu sânge. Ştiţi bine că pentru ei [acest lucru] este interzis“, scria Tertulian. Da, în pofida ameninţărilor cu moartea, creştinii nu consumau sânge. Ei respectau cu stricteţe îndrumarea divină.
9. Pe lângă faptul de a nu consuma propriu-zis sânge, ce mai însemna pentru creştini a se abţine de la sânge?
9 Probabil unii consideră că, în realitate, corpul de guvernare se referea la faptul că un creştin nu trebuia să mănânce sau să bea sânge în mod direct, nici să consume carne din care nu s-a scurs sângele ori preparate cu sânge. De fapt, acesta era primul sens al poruncii date de Dumnezeu lui Noe. Şi, într-adevăr, prin decretul apostolic creştinilor li s-a spus ‘să se păzească de ceea ce este strangulat’, carne din care nu s-a scurs sângele (Geneza 9:3, 4; Faptele 21:25). Totuşi, creştinii din secolul I ştiau că decretul nu se limita la atât. Uneori sângele era consumat din motive medicale. Tertulian arată că unii păgâni consumau sânge proaspăt în încercarea de a se vindeca de epilepsie. Şi se pare că sângele era folosit şi în tratarea altor boli, iar unii credeau că acesta ar avea efecte benefice asupra sănătăţii. De aceea, pentru creştini, a se abţine de la sânge însemna totodată a nu folosi sângele în scopuri „medicale“. Ei şi-au menţinut această poziţie chiar dacă viaţa le era în pericol.
Sângele în medicină
10. Care sunt unele utilizări ale sângelui în medicină, şi ce întrebare se pune în acest sens?
10 Folosirea sângelui în medicină este în prezent o practică obişnuită. La început, transfuziile se făceau cu sânge integral — prelevat de la un donator, stocat şi administrat unui pacient, de exemplu unui rănit într-un război. Mai târziu, specialiştii au reuşit să separe componentele primare ale sângelui. Transfuziile cu componente sanguine le permiteau medicilor să administreze sângele donat mai multor pacienţi, de exemplu unuia, plasmă, iar altuia, globule roşii. Cercetările ulterioare au dezvăluit că un component, de pildă plasma sanguină, putea fi supus unor procese pentru a se extrage numeroase fracţiuni, care puteau fi administrate unui număr şi mai mare de pacienţi. Cercetările în această direcţie continuă, şi se descoperă noi utilizări ale fracţiunilor. Cum ar trebui să privească un creştin folosirea fracţiunilor de sânge? Ştim că el este ferm hotărât să nu accepte niciodată o transfuzie de sânge. Dar să presupunem că medicul îl îndeamnă să accepte un component primar, de exemplu concentrate eritrocitare. Sau să presupunem că terapia constă în administrarea unei fracţiuni minore extrase dintr-un component. Ce decizie va lua un slujitor al lui Dumnezeu în aceste situaţii, ţinând cont că sângele este sfânt şi că doar sângele lui Cristos este salvator în sensul deplin al cuvântului?
11. Ce poziţie corectă din punct de vedere medical în privinţa compoziţiei sângelui au susţinut de mult timp Martorii?
11 Cu zeci de ani în urmă, Martorii lui Iehova şi-au precizat poziţia. De exemplu, ei au publicat un articol în The Journal of the American Medical Association (din 27 noiembrie 1981; retipărit în broşura Salvarea vieţii prin sânge — În ce mod, paginile 27–29a). În acest articol se cita din cărţile Geneza, Leviticul şi Faptele. Iată ce se spunea printre altele: „Deşi aceste versete nu sunt exprimate în termeni medicali, pentru Martorii lui Iehova ele exclud transfuzia de sânge integral, concentrat eritrocitar [globule roşii] şi plasmă, precum şi administrarea de globule albe şi de trombocite“. Într-o agendă medicală pe anul 2001, la subtitlul „Compoziţia sângelui“, citim: „Sângele e alcătuit din câteva componente: plasmă, globule roşii, globule albe şi trombocite“ (Emergency Care). Astfel, în armonie cu ştiinţa medicală, Martorii refuză transfuziile cu sânge integral şi cu oricare dintre cele patru componente primare ale sângelui.
12. a) Ce poziţie a fost prezentată cu privire la fracţiunile extrase din componentele primare ale sângelui? b) Unde putem găsi informaţii suplimentare?
12 În articolul medical menţionat mai sus se mai spunea: „Înţelegerea religioasă a Martorilor nu interzice categoric folosirea unor [fracţiuni] ca albumina, imunoglobulinele şi preparatele pentru hemofilie; fiecare Martor trebuie să decidă personal dacă le poate accepta“. Din 1981 au fost izolate pentru uz medical multe fracţiuni (elemente derivate dintr-unul dintre cele patru componente primare). Prin urmare, Turnul de veghe din 15 iunie 2000, în articolul „Întrebări de la cititori“, a publicat informaţii utile pe această temă. În folosul milioanelor de cititori mai noi ai acestei reviste, articolul respectiv a fost retipărit la paginile 29–31 ale numărului de faţă. Articolul aduce detalii şi argumente logice. Însă, aşa cum veţi observa, ceea ce se spune concordă cu principalele idei prezentate în 1981.
Rolul conştiinţei
13, 14. a) Ce este conştiinţa, şi ce rol are ea în problema sângelui? b) Ce îndrumări le-a dat Dumnezeu israeliţilor cu privire la consumarea cărnii, dar ce întrebări s-ar fi putut ivi?
13 Aceste informaţii aduc în discuţie rolul conştiinţei. De ce? Toţi creştinii sunt de acord că trebuie să urmeze îndrumarea lui Dumnezeu, însă, în unele situaţii, ei trebuie să ia decizii personale, pe baza propriei conştiinţe. Conştiinţa este capacitatea înnăscută de a cântări lucrurile şi de a lua decizii, adesea în chestiuni de natură morală (Romani 2:14, 15). Ştim însă că fiecare om are propria lui conştiinţă.b Biblia menţionează că unii au ‘o conştiinţă slabă’, ceea ce sugerează că alţii au o conştiinţă puternică (1 Corinteni 8:12). Creştinii progresează diferit în înţelegerea voinţei lui Dumnezeu şi a modului său de gândire, precum şi în aplicarea principiilor divine în deciziile lor. Să analizăm, de exemplu, cum procedau evreii când era vorba de consumarea cărnii.
14 Biblia arată clar că un om care asculta de Dumnezeu nu avea să mănânce carne din care nu se scursese sângele. Lucrul acesta era foarte important. De exemplu, nişte soldaţi israeliţi care au mâncat carne nescursă de sânge s-au făcut vinovaţi de un păcat grav, chiar dacă erau într-o situaţie extremă (Deuteronomul 12:15, 16; 1 Samuel 14:31–35). Dar se puteau ivi câteva întrebări. Când un israelit tăia o oaie, cât de repede trebuia să-i scurgă sângele? Trebuia neapărat să taie gâtul animalului? Era necesar să ţină oaia atârnată de picioarele din spate? Şi dacă da, pentru cât timp? Cum avea să procedeze în cazul unui animal mare, de pildă o vacă? Chiar şi după ce a fost ţinută la scurs, carnea putea încă să conţină sânge. Putea el să mănânce această carne? Cine avea dreptul să decidă?
15. Cum procedau unii evrei în ce priveşte consumarea cărnii, dar ce a poruncit Dumnezeu?
15 Imaginaţi-vă un evreu zelos pe care-l frământau toate aceste întrebări. El s-ar fi putut gândi că cel mai bine era să evite complet carnea care se vindea la piaţă, aşa cum ar fi făcut un altul dacă bănuia că aceasta ar fi fost iniţial jertfită unui idol. Probabil că alţi evrei ar fi consumat carnea, însă numai după ce urmau anumite ritualuri de scurgere a sângelui (Matei 23:23, 24).c Ce părere aveţi despre toate acestea? În plus, întrucât Dumnezeu nu ceruse astfel de acţiuni, n-ar fi fost cel mai bine ca evreii să trimită cât mai multe întrebări unui consiliu de rabini ca să se fixeze o regulă pentru fiecare caz? Deşi cu timpul aşa s-a întâmplat în iudaism, putem fi bucuroşi că Iehova nu le-a poruncit închinătorilor adevăraţi să ia decizii cu privire la sânge în acest mod. Dumnezeu a oferit doar principii de bază cu referire la tăierea animalelor curate şi la scurgerea sângelui lor, dar nu a intrat în detalii. — Ioan 8:32.
16. De ce ar putea avea creştinii opinii diferite cu privire la acceptarea unei injecţii cu o fracţiune minoră dintr-un component al sângelui?
16 Aşa cum s-a spus în paragrafele 11 şi 12, Martorii lui Iehova nu acceptă transfuzii cu sânge integral sau cu vreunul dintre cele patru componente primare: plasmă, globule roşii, globule albe şi trombocite. Dar cum privesc ei fracţiunile minore extrase dintr-un component primar, de exemplu seruri care conţin anticorpi împotriva unor boli sau împotriva veninului de şarpe? (Vezi pagina 30, paragraful 4.) Unii au ajuns la concluzia că aceste fracţiuni nu sunt, de fapt, sânge şi că porunca de ‘a ne abţine de la sânge’ nu se aplică în acest caz (Faptele 15:29; 21:25; pagina 31, paragraful 1). Responsabilitatea pentru această decizie le aparţine. Pe alţii însă conştiinţa îi îndeamnă să respingă orice lucru obţinut din sânge (animal sau uman), chiar şi o mică fracţiune dintr-un singur component primard. Poate că alţii acceptă injecţii cu o proteină din plasmă împotriva unei boli sau a veninului de şarpe, dar resping alte fracţiuni. În plus, unele produse derivate dintr-un component primar ar putea fi atât de asemănătoare cu componentul primar ca funcţie şi ca rol în susţinerea vieţii încât majoritatea creştinilor le-ar putea considera inacceptabile.
17. a) Cum ne poate ajuta conştiinţa când ne confruntăm cu întrebări privitoare la fracţiunile din sânge? b) De ce trebuie să privim cu seriozitate deciziile pe care le luăm în acest sens?
17 Ceea ce spune Biblia despre conştiinţă ne este de folos când luăm astfel de decizii. Primul pas este să învăţăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne modelăm conştiinţa pe baza lui. Astfel vom fi în măsură să luăm decizii în armonie cu îndrumarea divină în loc să-i cerem altcuiva să ia decizii în locul nostru (Psalmul 25:4, 5). În ce priveşte acceptarea fracţiunilor de sânge, unii gândesc astfel: „Dacă e o chestiune de conştiinţă, nu contează ce decizi“. Acesta este un mod de gândire greşit. O chestiune de conştiinţă nu este un lucru lipsit de importanţă. Decizia noastră poate avea implicaţii foarte serioase. De exemplu, ea poate leza conştiinţa celor care privesc altfel lucrurile. Înţelegem acest lucru din sfatul dat de Pavel cu privire la carnea vândută pe piaţă care ar fi putut proveni din ofranda adusă unui idol. Pavel a arătat că un creştin trebuie să fie atent să nu ‘rănească conştiinţele care sunt slabe’. Dacă îi poticneşte pe alţii, el ar putea ‘să-şi nimicească fratele pentru care a murit Cristos’ şi să păcătuiască împotriva lui Cristos. Prin urmare, deşi acceptarea fracţiunilor de sânge constituie o decizie personală, această problemă trebuie privită cu toată seriozitatea. — 1 Corinteni 8:8, 11–13; 10:25–31.
18. Când e vorba despre decizii referitoare la sânge, ce poate face un creştin pentru a nu i se toci conştiinţa?
18 Mai există un aspect care arată cât de importante sunt deciziile referitoare la sânge. Este vorba despre efectul pe care acestea îl pot avea asupra noastră. Dacă acceptarea unei mici fracţiuni din sânge v-ar tulbura conştiinţa instruită pe baza Bibliei, nu trebuie să ignoraţi vocea conştiinţei, nici să o reduceţi la tăcere pentru simplul motiv că cineva vă spune: „Nu e greşit să accepţi; mulţi procedează aşa“. Să nu uităm că milioane de oameni îşi ignoră conştiinţa, iar ea li se toceşte. Din acest motiv, mint sau fac alte lucruri rele fără nici o remuşcare. Creştinii sunt hotărâţi să nu-şi ignore conştiinţa. — 2 Samuel 24:10; 1 Timotei 4:1, 2.
19. De ce anume trebuie în primul rând să ţinem cont când luăm decizii în probleme medicale cu privire la sânge?
19 Iată ce se spune spre sfârşitul articolului republicat în acest număr la paginile 29–31: „Înseamnă oare că această problemă controversată este lipsită de importanţă pentru că părerile sau deciziile în cunoştinţă de cauză pot varia? Nu. Ea este serioasă“. Lucrurile stau astfel deoarece sunt în joc relaţiile noastre cu „Dumnezeul viu“. Numai prietenia cu Dumnezeu ne poate conduce la viaţă veşnică, pe baza puterii salvatoare a sângelui lui Isus. Să cultivăm deci un respect profund pentru sânge având în vedere ceea ce realizează Dumnezeu prin acesta: salvarea de vieţi. Pavel a scris pe bună dreptate: „Nu aveaţi speranţă şi eraţi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în comuniune cu Cristos Isus, voi, care altădată eraţi departe, aţi ajuns să fiţi aproape prin sângele Cristosului“. — Efeseni 2:12, 13.
[Note de subsol]
a Publicată de Martorii lui Iehova.
b Cu o anumită ocazie, Pavel şi alţi patru creştini s-au dus la templu pentru a se purifica potrivit ceremonialului. Legea nu mai era în vigoare, însă Pavel a urmat sfatul dat de bătrânii din Ierusalim (Faptele 21:23–25). Totuşi, se pare că unor creştini conştiinţa nu le-ar fi permis să intre în templu şi să îndeplinească acele cerinţe. Şi în prezent, fiecare creştin priveşte lucrurile prin prisma propriei conştiinţe.
c În Encyclopaedia Judaica se vorbeşte despre regulile „complicate şi pline de detalii“ cu privire la carnea „cuşer“. Se menţionează câte minute trebuia ţinută carnea în apă, cum trebuia scursă pe un suport de lemn, felul de sare cu care trebuia frecată şi de câte ori trebuia spălată apoi în apă rece.
d În tot mai multe cazuri, substanţa principală sau activă din unele injecţii este un produs recombinant care nu e extras din sânge. Însă în unele cazuri ar putea include o cantitate mică dintr-o fracţiune de sânge, cum este albumina. — Vezi articolul „Întrebări de la cititori“, publicat în Turnul de veghe din 1 octombrie 1994.
Vă amintiţi?
• Ce îndrumare cu privire la sânge le-a dat Dumnezeu lui Noe, israeliţilor şi creştinilor?
• În privinţa sângelui, ce anume refuză categoric Martorii lui Iehova?
• În ce sens este acceptarea unei mici fracţiuni dintr-un component primar al sângelui o chestiune de conştiinţă, dar ce nu înseamnă acest lucru?
• De ce trebuie să ţinem cont în primul rând de relaţiile noastre cu Dumnezeu când luăm decizii?
[Chenarul de la pagina 22]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
POZIŢIA NOASTRĂ CU PRIVIRE LA SÂNGE
SÂNGE INTEGRAL
▾ ▾ ▾ ▾
INACCEPTABIL Globule roşii Globule albe Trombocite Plasmă
DECIZIE ▾ ▾ ▾ ▾
PERSONALĂ Fracţiuni Fracţiuni Fracţiuni Fracţiuni
din din din din
globule roşii globule albe trombocite plasmă
[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]
Corpul de guvernare a ajuns la concluzia că creştinii trebuie ‘să se abţină de la sânge’
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Nu ignoraţi glasul conştiinţei când trebuie să luaţi o decizie cu privire la fracţiunile din sânge