Să preţuim adevărata viaţă
OARE viaţa aceasta este tot ceea ce există? Faptul că Biblia ne încurajează să ‘apucăm cu fermitate adevărata viaţă’ arată că există ceva mai mult (1 Timotei 6:17–19, NW). Dacă viaţa noastră actuală nu este adevărata viaţă, atunci care este aceasta?
Contextul versetului de mai sus arată că viaţa pe care trebuie să o apuce cu fermitate o persoană temătoare de Dumnezeu este „viaţa veşnică“ (1 Timotei 6:12). Pentru marea majoritate a oamenilor, aceasta înseamnă viaţă veşnică pe pământ. Primul om, Adam, avea perspectiva de a trăi pentru totdeauna pe un pământ paradiziac (Geneza 1:26, 27). El ar fi murit numai dacă mânca din „pomul cunoştinţei binelui şi răului“ (Geneza 2:17). Dar, întrucât Adam şi soţia sa, Eva, au dat dovadă de neascultare şi au mâncat din acel pom, Dumnezeu a pronunţat condamnarea la moarte. ‘În ziua în care au mâncat din el’, ei au murit din punctul de vedere al lui Dumnezeu şi a început, totodată, declinul lor spre moartea fizică. Viaţa lor nu a mai avut acea calitate de care se bucuraseră la început.
Calea spre „adevărata viaţă“
Pentru a face posibilă „adevărata viaţă“, Iehova Dumnezeu a pregătit un aranjament pentru eliberarea omenirii. Pentru a înţelege acest aranjament, să ne imaginăm o mică uzină. Toate utilajele acesteia sunt defecte şi le cauzează necazuri operatorilor deoarece, cu ani în urmă, primul muncitor nu a ţinut cont de manualul de exploatare şi a defectat toate utilajele. Operatorilor din prezent nu le rămâne decât să facă tot posibilul pentru a lucra cu ceea ce au la dispoziţie. Pentru a-şi ajuta muncitorii, proprietarul uzinei doreşte să refacă utilajele şi alocă fondurile necesare în acest scop.
Primul ‘operator al utilajului’, Adam, nu şi-a preţuit deloc viaţa care-i fusese dată. Drept urmare, el le-a transmis descendenţilor săi o viaţă imperfectă, asemănătoare unui utilaj care nu mai funcţionează bine (Romani 5:12). Asemenea operatorilor de mai târziu din uzină, care n-au putut remedia situaţia, descendenţii lui Adam nu au fost capabili să obţină pentru ei adevărata viaţă (Psalmul 49:7). Pentru a remedia această situaţie aparent fără speranţă, Iehova l-a trimis pe pământ pe Fiul său unic-născut pentru a răscumpăra viaţa veşnică pentru omenire (Luca 1:35; 1 Petru 1:18, 19). Suferind o moarte de jertfă în folosul omenirii, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, Isus Cristos, a furnizat fondurile necesare — adică o viaţă echivalentă celei pierdute de Adam (Matei 20:28; 1 Petru 2:22). Datorită acestei jertfe preţioase, Iehova dispune acum de baza necesară pentru a furniza adevărata viaţă.
Jertfa de răscumpărare a lui Isus va însemna pentru omenirea ascultătoare viaţă eternă pe un pământ paradiziac (Psalmul 37:29). Această speranţă le este acordată tuturor celor care vor supravieţui ‘războiului zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic’, numit şi Armaghedon (Apocalipsa 16:14–16). Acesta va şterge din existenţă toată răutatea de pe pământ (Psalmul 37:9–11). Cei aflaţi în memoria lui Dumnezeu, care au murit înaintea acestui eveniment, vor fi înviaţi la viaţă în Paradisul restabilit pe pământ şi vor avea perspectiva de a se bucura de adevărata viaţă care le este rezervată tuturor celor care ascultă de Dumnezeu. — Ioan 5:28, 29.
Trebuie să iubim viaţa noastră actuală
Aceasta nu înseamnă că putem fi îndreptăţiţi să manifestăm lipsă de consideraţie faţă de caracterul sacru al vieţii noastre actuale. Oare proprietarul uzinei va cheltui timp şi bani ca să refacă utilajul pentru un muncitor care nu are grijă de el? Iar utilajul refăcut nu va fi încredinţat oare de director mai degrabă unei persoane care a făcut tot posibilul pentru a-l întreţine pe cel vechi?
Viaţa este un dar preţios de la Iehova. Iar el, izvorul binevoitor al darului vieţii, doreşte ca noi să o iubim (Psalmul 36:9; Iacov 1:17). Vorbind despre interesul manifestat de Iehova faţă de poporul său de pe pământ, Isus a spus: „Chiar perii de pe cap, toţi vă sunt număraţi“ (Luca 12:7). Iehova le-a poruncit israeliţilor să nu ucidă, ceea ce includea, fireşte, şi faptul de a nu se sinucide (Exodul 20:13). Aceasta ne ajută să evităm faptul de a considera sinuciderea drept o soluţie pe care am putea-o alege.
Cunoscând interesul iubitor al lui Iehova pentru bunăstarea noastră, persoanele temătoare de Dumnezeu aplică principiile biblice atunci când este vorba de evaluarea unor practici actuale. De exemplu, întrucât adevăraţilor creştini li se cere să se ‘cureţe de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, [desăvârşind, nota de subsol] sfinţirea în frică de Dumnezeu’, ei evită atât tutunul, cât şi drogurile care creează dependenţă şi afectează intelectul. — 2 Corinteni 7:1.
Interesul lui Dumnezeu pentru viaţa umană se mai observă şi din sfatul pe care ni-l acordă el de a păstra „o inimă liniştită“ şi de a evita conduita imorală (Proverbele 14:30; Galateni 5:19–21). Aderând la aceste norme înalte, suntem ocrotiţi de lucruri cum ar fi mânia, care dăunează sănătăţii, şi bolile transmisibile sexual.
Interesul lui Iehova pentru viaţa poporului său reiese şi din avertismentul său de a ne reţine de la excesul de mâncare şi de băutură (Deuteronomul 21:18–21; Proverbele 23:20, 21). Creştinii sunt preveniţi că persoanele lacome şi beţivii nu vor moşteni Regatul lui Dumnezeu, adică nu vor avea parte niciodată de adevărata viaţă (1 Corinteni 6:9, 10; 1 Petru 4:3). Îndemnându-ne să dăm dovadă de moderaţie, Iehova ne învaţă pentru a trage noi înşine foloase. — Isaia 48:17.
Atunci când respectăm normele lui Dumnezeu, demonstrăm că preţuim viaţa noastră actuală. Bineînţeles că adevărata viaţă este mult mai importantă. Întrucât este veşnică, adevăraţii creştini îi acordă acesteia o importanţă mai mare decât vieţii lor actuale. Când Isus Cristos şi-a jertfit viaţa, el s-a supus voinţei lui Iehova. Ascultarea de Tatăl său a însemnat pentru el mult mai mult decât viaţa trăită aici pe pământ. Ca urmare a comportamentului său, Isus a fost înviat şi a primit viaţă nemuritoare în cer (Romani 6:9). Moartea sa înseamnă, totodată, viaţă veşnică pentru omenirea ascultătoare care exercită credinţă în jertfa sa de răscumpărare. — Evrei 5:8, 9; 12:2.
O lege vitală referitoare la sânge
Se înţelege că şi continuatorii lui Isus reflectă modul său de gândire. Ei caută să-i placă lui Dumnezeu în toate lucrurile, la fel cum a procedat Cristos. Pentru a da numai un exemplu, aşa se explică de ce refuză ei transfuziile de sânge, pe care unii medici le numesc salvatoare. Să vedem în ce sens demonstrează o persoană că preţuieşte adevărata viaţă atunci când refuză transfuziile de sânge.
La fel ca Isus Cristos, adevăraţii creştini doresc să fie vii în ochii lui Dumnezeu, iar aceasta pretinde o ascultare totală de El. Cuvântul lui Dumnezeu le porunceşte continuatorilor lui Cristos: „[Continuaţi, NW] să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de desfrânare“ (Faptele 15:28, 29). De ce printre poruncile impuse creştinilor se afla şi această lege referitoare la sânge?
Legea dată israeliţilor pretindea abţinerea de la sânge (Leviticul 17:13, 14). Creştinii nu se află sub Legea mozaică. Însă ei ştiu că porunca de a nu consuma sânge a precedat Legea; ea îi fusese dată mai înainte lui Noe, după potop (Geneza 9:3, 4; Coloseni 2:13, 14). Această poruncă li se aplică tuturor descendenţilor lui Noe, din care au descins toate naţiunile pământului (Geneza 10:32). Pe lângă aceasta, Legea mozaică ne ajută să înţelegem motivul pentru care Dumnezeu a accentuat caracterul sacru al sângelui. După ce le-a interzis israeliţilor consumarea oricărui fel de sânge, Dumnezeu a spus: „Sufletul cărnii este în sânge şi eu însumi l-am pus pe altar ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre, căci sângele este cel care face ispăşire prin sufletul din el“ (Leviticul 17:11, NW). Sângele a fost rezervat de Dumnezeu pentru a fi folosit ca jertfă pe altar. Legea sa referitoare la caracterul sacru al sângelui dezvăluie autoritatea pe care El o deţine asupra a tot ce are viaţă pe pământ (Ezechiel 18:4; Apocalipsa 4:11). Dacă ne privim viaţa din punctul de vedere al lui Iehova, ne dăm seama că aceasta nu ne aparţine, ci ne este doar încredinţată de Dumnezeu.
Aşa cum operatorul din ilustrarea noastră era răspunzător de utilaj, şi nouă ne este încredinţată viaţa noastră actuală. Ce-aţi face dacă utilajul dumneavoastră ar necesita reparaţii, iar un mecanic v-ar sugera să îl reparaţi folosindu-vă de nişte elemente interzise în mod explicit în manualul de exploatare? Nu aţi consulta alţi mecanici pentru a vedea dacă este posibil ca utilajul să fie reparat în armonie cu instrucţiunile prevăzute în manual? Viaţa umană este mult mai importantă şi mai complexă decât un utilaj. În Cuvântul său inspirat, manualul conceput pentru a-i păstra pe oameni în viaţă, Făuritorul nostru interzice folosirea sângelui pentru menţinerea vieţii (Deuteronomul 32:46, 47; Filipeni 2:16). Nu este oare rezonabil să fim ataşaţi de cerinţele acestui manual?
În realitate, pacienţii creştini care cer să li se aplice o terapie fără sânge nu resping orice tratament medical. Ei cer, pur şi simplu, un tratament care demonstrează respect faţă de viaţa lor — atât faţă de cea actuală, cât şi faţă de cea viitoare. Medicii care dau dovadă de curaj în a respecta poziţia luată de creştini recunosc foloasele aplicării unor terapii care sunt în armonie cu cerinţa acestora. „Întâlnirea cu Martorii lui Iehova m-a condus spre un nou sistem de valori“, spune un chirurg care obişnuia să administreze sânge pe scară largă. Acum, el încearcă să aplice terapii fără sânge chiar şi persoanelor care nu sunt Martore.
Să preţuim adevărata viaţă
Care era noul sistem de valori pe care l-a găsit acest chirurg în timp ce i-a tratat pe Martorii lui Iehova? În prezent, el îşi dă seama că tratarea unui pacient implică nu numai acea parte a organismului care este afectată de boală, ci întreaga lui persoană. Nu ar trebui oare să i se permită unui pacient să ceară cea mai bună îngrijire posibilă pentru bunăstarea sa fizică, spirituală şi afectivă?
Kumiko, în vârstă de 15 ani, suferea de leucemie în ultimul stadiu, dar aplicarea unei transfuzii de sânge reprezenta pentru ea cea mai greşită opţiune posibilă. Încercarea de a-i prelungi viaţa cu câteva săptămâni, luni sau chiar ani, prin acest mijloc, nu merita pierderea pe termen lung pe care ar fi suferit-o. Deoarece îşi dedicase viaţa actuală lui Iehova Dumnezeu, devenind Martoră, ea respecta caracterul sacru al vieţii şi al sângelui. Deşi tatăl său şi alte rude s-au opus cu îndârjire poziţiei sale, Kumiko a rămas fermă. Odată, medicul ei a întrebat-o: „Dacă Dumnezeul tău iartă greşelile, nu te va ierta oare şi pe tine chiar dacă ai accepta o transfuzie de sânge?“ Kumiko a refuzat să facă compromis şi astfel să-şi renege credinţa bazată pe Biblie. „Ţinând sus cuvântul vieţii“, ea şi-a menţinut poziţia (Filipeni 2:16). Aşa cum s-a exprimat bunica ei, care era necredinciosă, „Kumiko nu şi-ar abandona credinţa“. Nu peste mult timp, atitudinea tatălui său şi a bunicii sale, precum şi a medicilor care o îngrijeau s-a schimbat.
Credinţa puternică pe care o avea Kumiko în Iehova Dumnezeu, cel care o poate învia din morţi, a mişcat multe inimi. În timp ce era încă în viaţă, ea îl implora pe tatăl ei astfel: „Chiar dacă eu voi muri, voi fi înviată în Paradis. Dar, dacă tu vei fi distrus în Armaghedon, nu te voi mai vedea. De aceea, te rog, studiază Biblia“. Tatăl ei nu spunea altceva decât: „Când te vei face bine, am să studiez“. Însă, atunci când Kumiko a murit din cauza bolii ei necruţătoare, tatăl ei a pus în sicriul acesteia un bileţel în care spunea: „Te voi vedea în Paradis, Kumiko“. După înmormântare, el le-a vorbit celor care asistaseră la funeralii şi a spus: „I-am promis lui Kumiko că o voi vedea în Paradis. Cu toate că încă nu pot crede din cauză că nu am studiat suficient, sunt hotărât să examinez cu grijă Biblia. Vă rog să mă ajutaţi“. Şi alţi membri ai familiei sale au început, de asemenea, să studieze Biblia.
Kumiko a manifestat un adevărat respect faţă de viaţă şi a dorit să trăiască. Ea a apreciat tot ce au făcut medicii ei pentru a-i salva viaţa actuală. Respectând însă instrucţiunile din manualul Creatorului, ea a dovedit că preţuia adevărata viaţă. Pentru milioane de oameni, aceasta va însemna viaţă veşnică pe un pământ paradiziac. Veţi fi şi dumneavostră printre ei?