Credinţa în victorioasa organizaţie a lui Iehova

„Temeţi-vă numai de Iehova şi serviţi-i în adevăr din toată inima; căci vedeţi ce lucruri mari a făcut pentru voi“ — 1 Sam. 12:24.

 1. (a) Cînd şi cum a apărut organizaţia vizibilă pămîntească a lui Dumnezeu în 1513 î.e.n.? (b) De ce a fost numită teocratică?

ORGANIZAŢIA pămîntească vizibilă a lui Dumnezeu cu guvernul ei teocratic a apărut odată cu constituirea celor douăsprezece triburi ale poporului evreu într-o singură naţiune în anul 1513 î.e.n. Acest guvern nu a fost ales pe cale democratică. Singurul care a hotărît asupra acestei conduceri, a fost Eliberatorul acelui popor din sclavia de moarte a vechiului Egipt. El însuşi a fost întemeietorul acelui popor. El era Dumnezeu şi în acel guvern detinea puterea supremă. Din cauza aceasta conducerea se numeşte teocratică, iar Domnitorul se numeşte Teocrat! El le porunceşte tuturor supuşilor săi — ca unul care are acest drept să i se închine lui în calitatea de Domnitor al acestui guvern şi Dumnezeu al lor. Aceasta este în conformitate cu primele două porunci din cele zece, care au fost date israeliţilor pe muntele Sinai din Arabia.

 2. De ce a fost acea naţiune o organizaţie cum nu a mai existat alta atunci pe pămînt?

² După patruzeci de ani, cînd conducătorul lor Teocrat i-a dus în Tara Promisă, conducerea teocratică era încă în vigoare asupra lor. Marele preot a reprezentat în permanenţă pe Dumnezeu; iar în timpuri critice Dumnezeu le ridica judecători pentru a servi ca reprezentanţi ai guvernului teocratic. Astfel, această naţiune a constituit o organizaţie teocratică vizibilă. Pe pămînt nu a existat alta asemănătoare ei!

 3, 4. (a) De ce a rămas organizaţia lui Dumnezeu teocratică chiar şi după întemeierea regatului pămîntesc? (b) Cum dovedeşte Samuel continuitatea organizaţiei teocratice?

³ In ciuda eforturilor repetate ale guvernelor închinătoare la idoli care o înconjurau, această teocraţie prefigurativă şi-a păstrat biruitoare existenţa. Ba mai mult, ea a continuat să existe şi după ce peste Israel au fost puşi ca regi oameni vizibili, începînd cu anul 1117 î.e.n. Cum a fost posibil acest lucru? Prin faptul că aceşti regi au acţionat ca reprezentanţi vizibili ai adevăratului Domnitor cerescul Teocrat. Iehova nu a renunţat la dreptul său de a domni numai din cauză că poporul avea aspiraţii democratice. Nu s-au ţinut nici un fel de alegeri democratice, ci Dumnezeu acţionînd în limitele dreptului său, a numit regi vizibili peste naţiunea pe care o salvase ca pe propria-i moştenire. Acest lucru este dovedit de spusele lui Samuel, judecătorul lui Israel de pe timpuri.

⁴ „Iehova nu-şi va părăsi poporul din pricina numelui său mare; căci Iehova s-a angajat să vă facă poporul său . . . Temeţi-vă numai de Iehova şi serviţi-l în adevăr din toată inima; căci vedeţi ce lucruri mari a făcut pentru voi. Dar dacă în mod intenţionat veţi face ce este rău, veţi fi măturaţi atît voi cît şi regii voştri (umani).“ — 1 Sam. 12:22–25.

 5, 6. (a) De ce cuvintele lui Samuel au un puternic efect încurajator asupra creştinilor din zilele noastre? (b) Care sînt cele două exemple din Israel care ne arată ce anume l-ar putea determina pe Iehova să-şi părăsească organizaţia? (c) Cum a exprimat psalmistul sentimentele rămăşiţei care trăia în exil şi care ar fi dorit să vadă restabilirea organizaţiei teocratice?

⁵ Ce fapt încurajator este acesta pentru toţi acei pe care Iehova s-a angajat să-i facă poporul său de astăzi! Dacă şi pe mai departe îl servim în adevăr, din toată inima, el nu ne va părăsi niciodată. Avem exemple care ne avertizează să nu întîrziem să facem aceasta. Unde? In cazul celor zece triburi ale lui Israel în timpul regilor pe care şi i-au ales ei înşişi şi care au făcut intenţionat răul. Iehova într-adevăr i-a părăsit pe ei şi pe regele lor vizibil. Aceasta a însemnat pentru ei o catastrofă naţională. Ei au fost duşi în exil pe pămîntul puterii mondiale Asiria şi niciodată cele zece triburi nu şi-au mai refăcut regatul. O nenorocire asemănătoare a lovit şi regatul celorlalte două triburi ale lui Iuda. Capitala lor era Ierusalimul unde regele lor ce se trăgea din familia lui David stătea pe tronul numit „tronul lui Iehova“ (1 Cron. 29:23). In anul 607 î.e.n., după ce Ierusalimul a fost distrus de către puterea mondială babiloniană, ei au fost deportaţi în Babilon. Patria lor dată de către Dumnezeu, ţara lui Iuda, a fost lăsată timp de şaptezeci de ani în părăsire, conform hotărîrii Marelui Teocrat, Iehova. Se părea că organizaţia teocratică vizibilă nu mai exista. Dar a existat o rămăşiţă fidelă care tînjea după restabilirea organizaţiei teocratice. Psalmistul a exprimat sentimentele lor prin cuvintele:

⁶ „In ceea ce te priveşte pe tine, o, Iehova, vei locui timp nedefinit şi amintirea ta va fi din generaţie în generaţie. Tu însuţi te vei scula şi te vei îndura de Sion, căci acesta este timpul de îndurare faţă de el fiindcă a sosit timpul hotărît. Căci servii tăi şi-au găsit plăcere în pietrele lui şi îşi îndreaptă favoarea spre praful lui. Iar naţiunile se vor teme de numele lui Iehova şi toţi regii pămîntului de gloria ta. Căci în mod sigur Iehova zideşte Sionul; el trebuie să apară în gloria sa. Cu siguranţă se va îndrepta spre rugăciunile acelora pe care i-a despuiat de toate lucrurile şi nu le va dispreţui rugăciunile.“ — Ps. 102:12–17.

 7. (a) Cum a arătat Iehova că nu a desconsiderat sentimentele nutrite de către rămăşiţa căită faţă de organizaţia teocratică? (b) Cum s-a manifestat organizaţia teocratică a lui Iehova asupra rămăşiţei restabilite în ciuda domniei păgîne?

⁷ Într-adevăr, dacă o persoană care se căieşte de păcatele sale îşi găseşte plăcerea aşa-zicînd în „pietrele“ organizaţiei lui Iehova şi favorizează chiar şi „praful“ ei, ea dă dovadă de o adevărată apreciere faţă de aceasta. Iehova nu a desconsiderat o astfel de apreciere din partea exilaţilor căiţi din Babilon. El i-a răsplătit cu eliberarea venită după 70 de ani de pustiire a Sionului sau a Ierusalimului. I-a dus din nou în patria părintească, pentru ca acolo să practice iarăşi închinarea curată în toată puritatea ei. El a continuat să fie Regele lor Teocrat cu toate că nu avea un reprezentant vizibil în Ierusalimul reconstruit. De asemenea, preoţimea sa unsă, aleasă şi-a reluat serviciul teocratic în templul reconstruit în vederea închinării, cu toate că potrivit hotărîrii lui Iehova ei erau dominaţi de puteri mondiale păgîne. Deocamdată acesta a fost aranjamentul care şi-a găsit expresia în guvernul teocratic peste poporul său. El nu i-a părăsit!

 8. (a) Cine s-a dovedit a fi reprezentantul principal al organizaţiei teocratice şi cum? (b) Dar cum s-a părut că organizaţia teocratică pe pămînt ar fi suferit o înfrîngere veşnică?

⁸ Cei care iubeau organizaţia teocratică au aşteptat ca ea să se manifeste într-un mod minunat la venirea promisei „Seminţe a lui David“ — adică prezisul Mesia (Rom. 1:3). Acest Mesia, în persoana lui Isus Cristos, a venit de la Iehova, Domnitorul Teocrat. Nimeni din univers nu a iubit mai mult ca el organizaţia teocratică. De aceea el a predicat curajos „regatul cerurilor“, „regatul lui Dumnezeu“ în lung şi-n lat pe teritoriul Israelului restabilit (Mat. 4:17; Marcu 1:14, 15). Din cauza acestui ataşament neclintit faţă de organizaţia teocratică, el a murit în moarte de martir în ziua de paşti a anului 33 e.n. La moartea sa, au redus la tăcere glasul care predica cu atîta loialitate evanghelia sau vestea bună a regatului lui Dumnezeu. Timp de aproape trei zile se părea ca şi cum organizaţia teocratică ar fi suferit o înfrîngere veşnică. Căci iată, reprezentantul ei principal zăcea rece şi nemişcat în moarte!

TRIUMFUL VEŞNIC AL TEOCRAŢIEI

 9. Cum a repurtat victorie organizaţia teocratică a lui Iehova şi cui i-a fost comunicată prima dată această veste?

⁹ Insă Marele Organizator al guvernului teocratic nu poate fi învins niciodată. Organizaţia cerească i-a rămas fidelă, aşteptînd ca Dumnezeu însuşi să facă pasul necesar pentru justificarea sa. Acest pas l-a făcut la trei zile după moartea de sacrificiu a Fiului său în Ierusalim. Acest pas a adus victorie organizaţiei sale teocratice pentru că Dumnezeu a făcut cea mai mare minune a sa: învierea sprijinitorului principal al organizaţiei sale teocratice, a Fiului său loial Isus Cristos. Sfintele locuri ale cerului s-au bucurat cu Iehova şi în aceeaşi zi oamenii ataşaţi organizaţiei teocratice s-au bucurat, de asemenea, de victoria Marelui Teocrat, cînd Fiul său, reînviat dintre cei morţi, li s-a arătat.

10. Cum a avut loc cea mai mare schimbare religioasă de pînă atunci?

¹⁰ Prin aceasta acum era de aşteptat una din cele mai mari schimbări pe tărîm religios. Sub conducerea capilor religioşi care urmăreau folosul lor propriu, naţiunea Israel a respins organizaţia teocratică. Astfel pe bună dreptate şi Iehova i-a respins ca organizaţie teocratică vizibilă, punînd capăt sistemului evreiesc. Dar el nu a părăsit mica rămăşiţă de israeliţi care şi-a pus toată credinţa în Isus şi l-au urmat reconuscîndu-l drept Mesia, „sămînţa lui David“. El i-a transferat într-o nouă organizaţie vizibilă teocratică. Aceasta a avut loc în a cincizecea zi de la victoria repurtată asupra morţii de către Cristos. Acest Fiul al său reînviat a fost folosit pentru a revărsa spiritul sfînt peste discipolii săi care aşteptau în Ierusalim. Acest dar al spiritului — care a fost promis în Ioel 2:28, 29, nu a fost acordat naţiunii Israel care sărbătorea ziua a cincizecea, ci discipolilor lui Isus. Acest lucru a depus mărturie despre uriaşa întorsătură religioasă. Acest eveniment a identificat nouă organizaţie teocratică vizibilă.

11. Cum şi-a continuat înaintarea noua organizaţie teocratică a lui Iehova?

¹¹ Această schimbare religioasă a fost pecetluită oficial cu treizeci şi şapte de ani mai tîrziu, cu ocazia nimicirii Ierusalimului de către romani, precum şi prin respingerea definitivă a preoţiei evreieşti din serviciul sfînt al lui Iehova. Acest eveniment a confirmat că Iehova a respins organizaţia teocratică evreiască de pe pămînt şi a introdus un nou aranjament, creştin, pentru poporul său (Efes. 1:10). Noua sa organizaţie teocratică însă a înaintat şi pe mai departe victorioasă, cu toate că Imperiul Roman să străduia cu răutate ca prin persecuţii să o şteargă din existenţă.

12. Ce a spus Turnul de veghere din 1 decembrie 1894 despre organizarea adunării creştine din primul secol în vederea predicării evangheliei?

¹² Referindu-se la această trecere de la organizaţia evreiască la organizaţia creştină, trecere care a avut loc în zilele lui Isus Cristos şi ale apostolilor, Turnul de veghere din 1894 numărul din 1 decembrie pag. 384 al. 2 (engl) a apus următoarele despre secerişul iudeilor credincioşi din zilele apostolilor: „Dar după cum lucrarea de organizare a bisericii noului sistem evanghelic nu a fost o parte a lucrării de seceriş a vechiului sistem iudeu, tot aşa şi lucrarea actuală de seceriş, sau secerişul sistemului evanghelic, este separată şi deosebită de lucrarea noului sistem milenar care se apropie.“

13. Cum a fost dovedită atitudinea teocratică a discipolilor lui Isus prin răspunsul dat de către ei Sinedriului din Ierusalim?

¹³ Organizarea „Bisericii“ sau adunării oamenilor unşi de spirit a progresat începînd cu ziuna a cincizecea, ceea ce a marcat începutul sistemului creştin. Ca Israel spiritual, a intrat într-un nou acord cu Dumnezeu. Atitudinea teocratică a adunării discipolilor lui Isus s-a putut vedea din răspunsul dat în faţa tribunalului religios din Ierusalim care prin uciderea lui Isus se făcea vinovat de sîngele lui — tribunal care le cerea să înceteze cu mărturisirea despre Fiul înviat al lui Dumnezeu. Apostolii au răspuns curajos: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu. Dar în ceea ce ne priveşte, noi nu putem înceta de a vorbi despre lucrurile pe care le-am văzut şi auzit. Noi trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca Domnitor decît de oameni. Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus pe care voi l-aţi omorît, atîrnîndu-l pe stîlpul de tortură. Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa ca Reprezentant Principal şi Mîntuitor ca să dea căinţă lui Israel şi iertarea păcatelor; noi sîntem martori ai acestor lucruri, precum şi spiritul sfînt pe care Dumnezeu l-a dat acelora care se şupun lui ca domnitor“. — Fapte 4:19, 20; 5:29–32.

14. (a) Cum şi-au dovedit creştinii primului secol credinţa care cucereşte lumea şi ce a rezultat din aceasta? (b) Ce a apărut în adunarea creştină în ciuda avertismentelor inspirate? A dispuărut însă pentru totdeauna organizaţia teocratică?

¹⁴ Lucrul dinstinct la acei creştini din primul secol era credinţa lor care a biruit lumea. Nu le-a fost ruşine să sufere sub numele de creştini sau mesianişti, fiindcă spiritul slavei, spiritul lui Dumnezeu se odihnea peste ei (1 Petr. 4:14; Fap. 11:26). Ca rezultat al lucrării lor loiale de mărturie şi botezare a noilor discipoli, adunările apăreau ca din pămînt în interiolul şi în afara graniţelor Imperiului Roman. Totodată ei formau unica organizaţie teocratică vizibilă sub Isus Cristos şi se închinau Marelui Teocrat Iehova. Mai tîrziu, în ciuda avertismentelor date de către Isus Cristos şi de către discipolii săi care erau scriitori inspiraţi ai Bibliei, apostazia, rebeliunea religioasă, şi-a făcut apariţia. Se părea că adevărata organizaţie religioasă a dispărut. Cum? Prin faptul că „omul fărădelegii“, „fiul pierzării“ s-a ridicat în organizaţia religioasă apostată ca şi cum ar fi fost dumnezeu. El nu a recunoscut nici un alt dumnezeu, nici chiar pe Iehova, adevăratul Teocrat (2 Tes. 2:3–12; Mat. 13:24–43). Cu toate eforturile sincere ale remormatorilor de a se elibera de sub domnia „omului fărădelegii“, această apostazie a predominat timp de 15 secole. Oare prin aceasta organizaţia teocratică a dispărut pentru totdeauna? După Cuvîntul lui Dumnezeu acest lucru nu s-ar fi putut întîmpla niciodată!

ORGANIZAŢIA TEOCRATICĂ AZI

15. De ce s-a început editarea unei reviste care declara că îşi pune încrederea în Iehova?

¹⁵ Pînă la mijlocul secolului ai nouăsprezecelea „omul fărădelegii“ a întemeiat multe organizaţii religioase în interiorul creştinătăţii. Aceste secte şi-au dat diferite nume de identificare. Confuzia religioasă a creştinătăţii a devenit amoţitoare. În străduinţa de a crea un echilibru creştin şi de a aduce o înţelegere sănătoasă, o mică adunare de cercetători sinceri ai Bibliei s-au separat de toate organizaţiile religioase ale creştinătăţii. Ei au întors spatele crezurilor lor sectare şi au urmat exemplul bereenilor din primul secol, care zilnic cercetau Sfînta Scriptură pentru a ajunge la credinţa apostolilor (Fapte 17:10, 11). Această adunare pe deplin consacrată s-a străduit din răsputeri să apere sacrificiul de răscumpărare şi promisa „prezenţă“ oficială a lui Cristos în regatul lui Dumnezeu. În iulie 1879 a început publicarea unei reviste care a declarat că se încrede în mod exclusiv în sprijinul lui Iehova.

16. Conform numărului din februarie 1884 al Turnului de veghere, cărei organizaţii a declarat că îi aparţine acea adunare separată de adunările sectare?

¹⁶ Adunarea mai sus amintită s-a străduit cu toată seriozitatea să fie vrednică să devină organizaţia vizibilă şi instrumentul lui Iehova. Astfel a rămas liberă de orice formă de amestec cu organizaţiile sectare ale creştinătăţii precum şi cu organizaţiile politice lumeşti. Cu referire la aceasta în numărul din februarie 1884 adunarea creştină declara prin „Turnul de veghere“, periodicul ei oficial, următoarele:

„Cititorii noi din toate părţile ţării întreabă mereu: Ce nume purtaţi? ‘Baptişi primitivi’, ‘Baptişti misionari’, ‘Universali’, ‘Adventişti’, ‘Metodişti primitivi’, etc.? De nenumărate ori am încercat să ne clarificăm poziţia şi acum ne străduim ca în puţire cuvinte să o facem din nou.

Noi nu aparţinem NICI UNEI organizaţii pămînteşti: aşa că dacă aţi înşira întreaga listă a sectelor, noi am răspunde la fiecare şi la toate cu NU. Noi aderăm numai la acea organizaţ ie cerească al cărei membri îşi au numele scrise în cer (Evr. 12:23; Luca 10:20). Toţ i sfinţ ii care trăiesc azi sau care au trăit vreodată în decursul secolelor au aparţ inut ORGANIZAŢIEI BISERICII NOASTRE; aceştia toţi sînt O SINGURA biserică şi NU EXISTA ALTA care să fie recunoscută de Dumnezeu. De aceea, oricare organizaţie pămîntească care vrea în oricît de mică măsură să se amestece în această unitate a sfinţilor se opune învăţăturilor Sfintei Scripturi şi se împotriveşte voinţei Domnului care vrea ca ei sa fie UNA’ (Ioan 17:11).“

17. (a) Ce paşi a făcut Marele Babilon împotriva organizaţiei separată de lume a adevăraţilor servi ai lui Dumnezeu la sfîrşitul „timpurilor naţiunilor“ în 1914? (b) Prin ce se dovedeşte că Marelui Babilon nu i-a reuşit să înăbuşe adevărata organizaţie teocratică?

¹⁷ La sfîrşitul „timpurililor naţiunilor“ care a survenit în 1914, a trebuit neapărat ca această adunare consacrată discipolilor lui Isus Cristos să fie liberă de orice colaborare cu organizaţiile lumeşti precum şi de amestecul cu creştinătatea. „Ieşiţi din Babilonul cel mare!“ a răsunat chemarea presantă (Apoc. 18:4). Exact după cum se aştepta, a sosit sfîrşitul timpurilor naţiunilor, fapt care a fost marcat prin izbucnirea primului război mondial (Luca 21:24). Marele Babilon a întresărit o ocazie. Folosind creştinătatea şi clasa „omului fărădelegii“ ca instrumente ale ei, a reuşit să ducă în robie organizaţia separată de lume a servilor loiali ai lui Dumnezeu. Predicarea veştii bune a Regatului stabilit prin Cristos a reuşit să fie practic înăbuşită. Se părea că sfîrşitul organizaţiei care vestea Regatul a sosit. Dar aşa a fost oare? Oare aceasta a fost victoria finală a Marelui Babilon? Oare a dispărut orice speranţ ă cu privire la restabilirea adevăratei organizaţ ii teocratice? Azi, mai bine de două milioane de creştini cu conceptţ ie teocratică, în mai mult de 190 de limbi, răspund: NU! Acest lucru îl pot face cu atît mai mult cu cît relaţ ia lor cu Iehova Dumnezeu este dovedită de faptul că el a reînsufleţ it organizaţ ia sa teocratică vizibilă turnînd în ea mai multă putere şi vigoare decît oricînd înainte.

18. (a) Ce a recunoscut rămăşiţa israelului spiritual ca fiind unicul scop al eliberării ei din robia Marelui Babilon? (b) Ce nume au dat organizaţiei lor în 1931 şi de ce?

¹⁸ În 1919 cînd creştinătatea de după război a luat poziţie alături de Liga Naţiunilor ca expresie politică a Regatului lui Dumnezeu pe pămînt, rămăşiţa reorganizată a israeliţilor spirituali a refuzat să accepte acest surogat adus în existenţă de oameni. Ei au luat poziţie alături de regatul nou născut al lui Dumnezeu sub Cristos. De asemenea, au devenit din ce în ce mai conştienţi de faptul că eliberarea lor din Marele Babilon are un singur scop, acela de a fi martori nu numai ai regelui de curînd înălţat spre tron, ci şi în înţelesul exprimat în Isaia 43:10–12. În 1931 s-a publicat cartea cu titlul „Justificare“. Această carte explica profeţia lui Ezechiel în care Dumnezeu spune de mai bine de 60 de ori că oamenii şi naţiunile ba chiar propriii săi servi „vor şti că eu sînt Iehova“. Odată cu publicarea acestei cărţi noi, certătorii Bibliei au adoptat pentru organizaţia lor cel mai corespunzător nume: Martorii lui Iehova, pe baza textului din Isaia 43:10.

19. (a) Ce conducere doreau ei să aibă organizaţia lor pămîntească şi la ce fel de organizare au început să se gîndească? (b) Ce au recunoscut ca problemă de discuţie principală în faţa cerului şi a pămîntului şi cînd?

¹⁹ Existau motive de a crede că adevăratul Dumnezeu va aprecia atitudinea fidelă a servilor săi şi că-i va binecuvînta? Cum ar fi putut face Iehova altfel, cu atît mai mult, cu cît ei au trăit corespunzător cu acel nume prin faptul că ei au fost într-adevăr martorii lui! În organizaţia lor ei doreau Teocraţia, adică conducerea lui Dumnezeu în efectuarea lucrării de mărturie. Ei au luat poziţie în public în favoarea teocraţiei prin două articole cu tema „Organizaţie“ care au apărut in Turnul de veghere din 1 şi 15 iunie 1938 (engl.). Martorii s-au conformat declaraţiei lor prin organizarea teocratică a adunărilor. După aceasta, la mijlocul celui de al doilea război mondial, la cel mai mare congres al Martorilor lui Iehova de pină atunci, ei au declarat că principala problemă de discuţie în faţa cerului şi a pămîntului este în legătură cu justificarea dominaţiei universale a lui Iehova.

20. (a) Din ce motive au suportat chiar şi cele mai teribile persecuţii în timpul celui de al doilea război mondial şi ce a rezultat din victoria lor? (b) De ce a fost nevoie pentru a obţine această victorie şi cine a posedat acel lucru?

²⁰ Dorinţa de a se împărtăşi cu Isus Cristos în justificarea suveranităţii universale a lui Iehova, a devenit cea mai mare forţă motrice în viaţa martorilor lui Iehova. Aceasta i-a întărit ca în timpul celui de-al doilea război mondial să suporte cele mai teribile persecuţii prin care au trecut vreodată. Astfel, organizaţia vizibilă a lui Iehova a ieşit din nou biruitoare în justificarea Dumnezeului ei. De ce anume au avut nevoie creştinii consacraţi şi botezaţi pentru a putea avea parte de acea victorie? Ei trebuia să exercite credinţă în organizaţia teocratică a lui Iehova. A avut rămăşiţa israeliţilor spirituali şi tovarăşii lor cu spirit teocratic, adică „marea mulţime“ a „altor oi“ ale lui Cristos o astfel de credinţă victorioasă? Da!

21. De ce au continuat să-şi păstreze Martorii lui Iehova credinţa lor în organizaţia teocratică a lui Iehova în cursul celor 34 de ani care au trecut de la cel de-al doilea război mondial?

²¹ De la sfîrşitul celui de al doilea război mondial care a ameninţat existenţa organizaţiei lui Iehova — vizibilă — au trecut treizeci şi patru de ani plini de încercări. Dar martorii predaţi lui Dumnezeu şi-au păstrat neclintiţi credinţă în organizaţia lui Iehova. Ei ştiu pe care dintre toate organizaţiile de pe pămînt a folosit-o Dumnezeul cel Atotputernic ca să depună cea mai mare mărturie despre numele şi Regatul său din toată istoria creştină. — Matei 24:14.

22, 23. (a) Ce se va dovedi drept cea mai mare schimbare religioasă din istoria omenirii? (b) Cum ne vom dovedi convingerea că Iehova nu-şi părăseşte poporul şi care va fi răsplata pentru aceasta?

²² Noi, Martorii lui Iehova, putem privi înainte spre un viitor care aduce cea mai mare schimbare religioasă din istoria omenirii. Da, o şi mai uimitoare schimbare decît aceea care a avut loc în anul 33 e.n. în zilele apostolilor. Creştinătatea de care s-a servit Diavolul pentru a declanşa persecuţia religioasă, va fi distrusă, fapt care va demonstra că Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos o resping. Impreună cu ea va fi distrusă, de asemenea, şi mama ei religioasă, Marele Babilon, întregul imperiu mondial al falsei religii. Martorii lui Iehova, victime ale persecuţiilor, vor fi, dimpotrivă, înălţaţi şi se va demonstra atunci în faţa cerului şi a pămîntului că ei au fost aleşi şi aprobaţi de Iehova. Conducătorii politici care vor fi flatat Babilonul cel Mare vor lupta atunci zadarnic împotriva acestor martori ai lui Iehova justificaţi. Ei vor pierde războiul contra Teocraţiei.

²³ Care să fie deci atiudinea noastră azi? Există vreun motiv oarecare pentru a ne pierde încredere în organizaţia vizibilă a lui Iehova din cauza greutăţilor crescînde din lume? Cei care au credinţă că Iehova nu-şi părăseşte niciodată martorii săi loiali, răspund: „Niciunul!“ Pentru a manifesta această credinţă noi şi pe mai departe rămînem ataşaţi de această organizaţie activînd cu ea neobosiţi. Răsplata credinţei noastre ferme va fi atunci cînd vom repurta victoria şi vom primi coroana vieţii!