Fiţi fericiţi, arătaţi favoare celor nenorociţi

„Cine îl dispreţuieşte pe semenul său păcătuieşte, dar fericit este cel care arată favoare celor nenorociţi!“ — PROVERBE 14:21.

 1, 2. Ce s-a întîmplat celor trei familii filipineze, şi la ce întrebări dă naştere acest lucru?

ÎN TIMP ce membrii a trei familii filipineze din provincia Pangasinan asistau la o întrunire creştină, un incendiu neaşteptat a distrus complet locuinţele lor. Reîntorşi acasă, au constatat că rămăseseră fără mîncare şi fără adăpost. Aflînd de această catastrofă, creştinii s-au grăbit să le aducă hrană şi au luat măsuri ca familiile respective să fie găzduite la alţi membri ai congregaţiei. A doua zi dimineaţa unii creştini s-au prezentat la locul incendiului cu bambus şi cu alte materiale de construcţie. Această dragoste frăţească i-a impresionat mult pe vecini, iar cele trei familii au fost foarte mişcate de acest gest. Casele lor fuseseră distruse de foc, dar credinţa lor şi celelalte însuşiri creştine rămăseseră nealterate, ba chiar au fost întărite datorită reacţiei pline de iubire a fraţilor lor. — Matei 6:33; compară 1 Corinteni 3:12–14.

² Nu-i aşa că faptele de acest gen sînt încurajatoare? Ele ne întăresc credinţa în bunătatea umană, dar, şi mai mult, în puterea adevăratului creştinism (Fapte 28:2). Totuşi, înţelegem oare motivul biblic care ne îndeamnă „să facem ceea ce este bine cu privire la toţi, dar în special cu privire la cei care ne sînt înrudiţi în credinţă“? (Galateni 6:10). Şi cum putem să facem personal mai mult în acest sens?

Un model excelent

 3. De ce lucru putem fi siguri în ce priveşte grija pe care Iehova o are faţă de noi?

³ Discipolul Iacob ne spune: „Orice lucru bun şi orice cadou perfect provine de sus“ (Iacob 1:17). Lucrul acesta este foarte adevărat, deoarece Iehova se îngrijeşte din abundenţă de bunăstarea noastră spirituală şi materială. Dar cărui lucru acordă el prioritate? Lucrurilor spirituale. Astfel, el ne-a dat Biblia ca să beneficiem de o îndrumare spirituală şi să avem o speranţă. Această speranţă se bazează pe darul Fiului său a cărui jertfă ne permite să obţinem iertarea divină şi să avem perspectiva vieţii eterne. — Ioan 3:16; Matei 20:28.

 4. De unde reiese că Dumnezeu se interesează şi de nevoile noastre materiale?

⁴ Iehova se îngrijeşte şi de bunăstarea noastră materială. Apostolul Pavel a vorbit despre această chestiune cu bărbaţii oraşului antic Listra. Aceştia nu erau închinători ai adevăratului Dumnezeu, dar ei nu puteau nega faptul că Creatorul ‘ne-a făcut bine, dîndu-ne ploi din cer şi anotimpuri roditoare, umplîndu-ne pînă la refuz inimile cu hrană şi bucurie’ (Fapte 14:15–17). În iubirea sa, Iehova ne satisface nevoile spirituale şi ne furnizează ceea ce este necesar vieţii noastre fizice. Nu crezi că lucrul acesta este unul dintre factorii care fac ca el să fie „fericitul Dumnezeu“? — 1 Timotei 1:11.

 5. Ce putem să învăţăm din legăturile care existau între Dumnezeu şi Israelul antic?

⁵ Legăturile pe care Dumnezeu le-a întreţinut cu Israelul antic ilustrează bine atenţia echilibrată pe care el o acordă atît nevoilor spirituale cît şi situaţiei materiale a închinătorilor săi. În primul rînd el a pus la dispoziţia poporului său Legea. Regii israeliţi trebuiau să-şi facă personal o copie a acestei Legi, iar poporul se aduna periodic ca să asculte citirea ei (Deuteronom 17:18; 31:9–13). Legea stabilea să existe un tabernacol, sau un templu, şi preoţi care ofereau jertfe, pentru ca poporul să poată obţine favoarea lui Dumnezeu. Israeliţii se adunau cu regularitate, cu ocazia sărbătorilor spirituale care erau momente importante în cadrul închinării lor anuale (Deuteronom 16:1–17). Datorită tuturor acestor lucruri, israeliţii puteau în mod individual să fie bogaţi în ochii lui Dumnezeu.

 6, 7. Cum a arătat Iehova în Lege că se îngrijea de nevoile fizice ale israeliţilor?

⁶ Însă Legea reflecta şi grija pe care Dumnezeu o purta stării fizice a slujitorilor săi. Aceasta te face, poate, să te gîndeşti la anumite legi date israeliţilor cu privire la normele igienice şi la măsurile ce trebuiau luate pentru a împiedica răspîndirea bolilor infecţioase (Deuteronom 14:11–21; 23:10–14). Nu trebuie să uităm nici măsurile speciale pe care Dumnezeu le-a luat pentru a-i ajuta pe cei săraci şi pe cei nenorociţi. Un israelit putea să devină sărac datorită sănătăţii sale precare sau în urma unei catastrofe, cum ar fi un incendiu sau o inundaţie. În Legea sa Iehova ţinea seama de faptul că nu toţi erau egali pe plan economic (Deuteronom 15:11). El nu se mulţumea doar să-i compătimească pe săraci şi pe nenorociţi. El a făcut ca ei să fie ajutaţi.

⁷ Aceste persoane aveau nevoie în primul rînd de hrană. De asemenea, Dumnezeu a poruncit ca săracii din Israel să aibă permisiunea de a strînge spicele de pe cîmp şi ceea ce rămînea în livezile de măslini sau în vii (Deuteronom 24:19–22; Levitic 19:9, 10; 23:22). Măsurile luate de Dumnezeu nu îi îndemnau pe oameni să devină leneşi, nici să trăiască din pomană publică, atunci cînd erau apţi de muncă. Israelitul care culegea spice trebuia să facă eforturi, poate chiar să petreacă numeroase ore sub soarele arzător, ca să-şi obţină hrana zilei. Nu trebuie să uităm deci că Dumnezeu se îngrijea cu consideraţie de nevoile celor săraci. — Compară Rut 2:2–7; Psalm 69:33; 102:17.

 8. (a) Ce erau israeliţii îndemnaţi să facă în mod individual în favoarea fraţilor lor? (Compară Ieremia 5:26, 28.) (b) Ce constatăm cînd comparăm ceea ce Dumnezeu cerea israeliţilor cu ceea ce se observă în mod curent astăzi?

⁸ Iehova sublinia şi interesul pe care-l purta celor nenorociţi, făcînd anumite declaraţii, ca aceea care este consemnată în Isaia 58:6, 7. Într-o epocă în care anumiţi israeliţi mulţumiţi de ei înşişi se făceau că postesc, profetul lui Dumnezeu a afirmat: „Oare nu acesta este postul pe care îl aleg eu? (. . .) a-i trimite liberi pe cei oprimaţi şi să rupeţi în două orice drug de la jug? Nu este oare să-ţi împarţi pîinea cu cel flămînd şi să-i aduci în casa ta pe cei nenorociţi, fără locuinţă? Şi în caz că vezi pe cineva gol, nu este oare să-l acoperi şi să nu te ascunzi de propria ta carne?“ Astăzi, unii îşi apără cu gelozie ceea ce s-ar putea defini drept ‘sfera lor de confort’. Ei sînt dispuşi să vină în ajutorul celor care sînt nevoiaşi numai dacă aceasta nu pretinde nici un sacrificiu din partea lor sau nu le creează nici un inconvenient. Aceasta este o stare de spirit total deosebită de aceea care este subliniată în cuvintele pe care Dumnezeu le-a pronunţat prin intermediul lui Isaia. — Vezi şi Ezechiel 18:5–9.

 9. Ce sfătuia Legea cu privire la împrumuturi, şi ce atitudine încuraja Dumnezeu?

⁹ Un israelit putea să demonstreze că se îngrijea de fraţii săi săraci cînd le dădea ceva cu împrumut. El se putea aştepta să primească dobîndă cînd împrumuta bani cuiva care dorea să intre în afaceri sau să-şi extindă activitatea comercială. În schimb Iehova interzicea să se pretindă dobîndă de la un frate sărac, deoarece, în disperarea sa, acesta ar fi putut să fie tentat să comită ce este rău (Exod 22:25; Deuteronom 15:7, 8, 11; 23:19, 20; Proverbe 6:30, 31). Atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei sărmani trebuie să servească drept model poporului său. Avem chiar următoarea promisiune: „Cel care îi arată favoare celui de condiţie umilă îl împrumută pe Iehova, şi el va răsplăti modul său de a proceda“ (Proverbe 19:17). Să avem în vedere că împrumutîndu-l pe Iehova dispunem de certitudinea că el ne va răsplăti din abundenţă.

10. După ce am analizat exemplul lui Dumnezeu, ce întrebări am putea să ne punem?

¹⁰ Toţi ar trebui deci să ne punem următoarele întrebări: Ce importanţă are în ochii mei modul în care Dumnezeu îi consideră şi îi tratează pe cei nenorociţi? Am tras eu învăţăminte din modelul perfect pe care îl dă el şi mă străduiesc să îl urmez? Pot face progrese pentru a fi după chipul său în acest domeniu? — Geneza 1:26.

Cum este Tatăl, aşa este şi Fiul

11. Din ce rezultă că Isus avea aceeaşi grijă ca şi Tatăl său? (2 Corinteni 8:9).

¹¹ Isus Cristos ‘este reflectarea gloriei lui Iehova şi reprezentarea exactă a înseşi fiinţei sale’ (Evrei 1:3). Este de aşteptat deci ca el să reflecte bunăvoinţa pe care Tatăl său o manifestă faţă de oamenii care se interesează de închinarea adevărată. Şi chiar aşa a făcut. Isus a arătat, că, sărăcia care trebuie înlăturată în primul rînd este sărăcia spirituală. El a spus: „Fericiţi sînt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale, căci lor le aparţine regatul cerurilor.“ (Matei 5:3; compară Luca 6:20.) Isus a mai zis: „Pentru aceasta am venit în lume, ca să depun mărturie pentru adevăr“ (Ioan 18:37). De fapt, Isus era cunoscut în primul rînd ca Învăţător, şi nu ca unul care făcea minuni şi vindecări (Marcu 10:17–21; 12:28–33). În acest sens vezi relatarea din Marcu 6:30–34. Aici citim că Isus a căutat un loc retras pentru a se odihni. Atunci el ‘a văzut o mare mulţime de oameni care erau ca nişte oi fără păstor’. Care a fost reacţia sa? „El a început să îi înveţe multe lucruri.“ El a făcut tot posibilul ca să ofere acestor oameni lucrul de care aveau cea mai mare nevoie: adevărul datorită căruia ar fi putut să trăiască etern. — Ioan 4:14; 6:51.

12. Ce putem să înţelegem cu privire la atitudinea lui Isus, consemnată în Marcu 6:30–34 şi în Marcu 6:35–44?

¹² Isus era preocupat îndeosebi de nevoile spirituale ale iudeilor umili, dar el nu a închis ochii nici la nevoile lor materiale. Relatarea din Marcu arată că Isus a înţeles cu promptitudine nevoia lor de hrană fizică. Iniţial, apostolii au sugerat să-i lase pe oameni să plece ca să-şi „cumpere ceva de mîncare“. Dar Isus nu a fost de acord. Atunci apostolii au propus să ia o parte din fondurile de care dispuneau ca să meargă să cumpere hrană. Isus însă a preferat să facă binecunoscutul miracol prin care a hrănit 5 000 de bărbaţi, în afară de femei şi copii, cu o masă simplă alcătuită din pîine şi peşte. Unii ar putea spune că lui Isus nu-i era deloc greu să satisfacă necesităţile atîtor oameni printr-un miracol. Să nu uităm însă că el s-a interesat cu sinceritate de aceşti oameni şi a acţionat în consecinţă. — Marcu 6:35–44; Matei 14:21.a

13. Ce altă dovadă a dat Isus cu privire la interesul pe care îl purta cu privire la bunăstarea oamenilor?

¹³ Ai citit, probabil, în relatările Evangheliilor, că mila lui Isus faţă de cei oropsiţi nu se limita doar la oamenii săraci. El i-a ajutat şi pe bolnavi, ca şi pe cei nenorociţi (Luca 6:17–19; 17:12–19; Ioan 5:2–9; 9:1–7). El nu i-a vindecat doar pe bolnavii care se găseau din întîmplare lîngă el. Uneori el s-a deplasat la cel bolnav ca să-i vină în ajutor. — Luca 8:41–55.

14, 15. (a) De ce putem fi siguri că Isus se aştepta ca discipolii săi să adopte aceeaşi atitudine ca a lui? (b) Ce întrebări ar trebui să ne punem?

¹⁴ Dar oare numai aceia care ar fi putut face ceva prin intermediul miracolelor ar fi avut datoria de a se îngriji de necesităţile creştinilor sau ale oamenilor care căutau adevărul, săraci sau nenorociţi? Dimpotrivă, toţi discipolii lui Cristos trebuiau să se îngrijească de aceasta şi să acţioneze în consecinţă. De exemplu, Isus l-a îndemnat astfel pe un om bogat care dorea să obţină viaţă eternă: „Vinde tot ce ai şi împarte săracilor şi vei avea o comoară în ceruri“ (Luca 18:18–22). Isus a mai dat acest sfat: „Cînd faci o petrecere, invită-i pe săraci, pe infirmi, pe şchiopi, pe orbi; şi vei fi fericit, deoarece ei nu au cu ce să te răsplătească. Fiindcă tu vei fi răsplătit la învierea celor drepţi.“ — Luca 14:13, 14.

¹⁵ Un creştin este discipol al lui Cristos. Fiecare dintre noi trebuie deci să-şi pună aceste întrebări: În ce măsură imit eu atitudinea şi acţiunile lui Isus în favoarea celor săraci, celor nenorociţi şi a celor oropsiţi? Pot să spun eu cu toată sinceritatea, la fel ca apostolul Pavel: „Deveniţi imitatorii mei, aşa cum şi eu sînt imitator al lui Cristos?“ — 1 Corinteni 11:1.

Pavel, un exemplu de om fericit

16. Despre ce anume se interesa apostolul Pavel în mod deosebit?

¹⁶ Este oportun să vorbim despre ceea ce a făcut Pavel în această privinţă, deoarece şi el era un model de imitat. După cum era de aşteptat, el se interesa în primul rînd de necesităţile spirituale ale semenilor săi. El era ‘un ambasador substituindu-l pe Cristos, făcînd această rugăciune: «Împăcaţi-vă cu Dumnezeu»’ (2 Corinteni 5:20). Misiunea specială pe care Pavel o primise consta în a predica şi a întări congregaţiile printre neiudei. El a scris: „Vestea bună pentru cei necircumcişi mi-a fost încredinţată mie.“ — Galateni 2:7.

17. De unde rezultă că Pavel se îngrijea şi de necesităţile fizice ale creştinilor?

¹⁷ De vreme ce Pavel afirma că îl imita pe Cristos, se preocupa el oare, aşa ca şi Iehova şi Isus, de suferinţele şi dificultăţile fizice ale tovarăşilor săi de închinare? Să-l lăsăm pe el să răspundă. În Galateni 2:9 el spune: ‘Iacob, Chifa [Petru] şi Ioan ne-au dat, mie şi lui Barnaba, mîna dreaptă a participării comune, ca noi să mergem la naţiuni.’ În versetul următor el adaugă: „Numai că trebuia să ne aducem aminte de cei săraci; lucru pe care eu m-am străduit cu sinceritate să-l fac“ (Galateni 2:10). Pavel înţelegea deci că, deşi, în calitatea sa de apostol şi misionar avea responsabilităţi faţă de numeroase congregaţii, totuşi nu trebuia să se lase atît de absorbit de acestea încît să nu se mai intereseze de bunăstarea fizică a fraţilor şi surorilor sale.

18. Cine erau „săracii“ la care Pavel făcea probabil aluzie în Galateni 2:10, şi de ce a trebuit el să se îngrijească de ei?

¹⁸ Probabil că cei „săraci“ despre care el vorbeşte în Galateni 2:10 erau îndeosebi creştini iudei din Ierusalim şi din Iudeea. Cu cîţiva ani mai înainte, se ridicase un ‘murmur din partea evreilor de limbă greacă împotriva celor de limbă ebraică, deoarece văduvele lor fuseseră neglijate de la distribuirea zilnică’ a hranei (Fapte 6:1). Astfel, spunînd că este apostol al naţiunilor, Pavel a arătat în mod clar că el nu uita pe nici un membru al marii familii creştine (Romani 11:13). El ştia că grija faţă de necesităţile fizice ale fraţilor se includea şi ea în cuvintele: „Ca să nu existe nici o dezbinare în corp, şi ca membrele lui să aibă în egală măsură grijă unele faţă de altele. Şi dacă un membru suferă, toate celelalte membre suferă cu el.“ — 1 Corinteni 12:25, 26.

19. Ce dovadă avem că Pavel şi alţi creştini au făcut într-adevăr ceva pentru a se îngriji de cei săraci?

¹⁹ Cînd creştinii din Ierusalim şi Iuda au suferit din cauza sărăciei, a foametei sau a persecuţiilor, congregaţiile îndepărtate au intervenit. Cu siguranţă, în rugăciunile lor ele i-au cerut lui Dumnezeu să-i susţină şi să-i consoleze pe fraţii lor nevoiaşi, dar ele nu au stat deoparte. Pavel a scris că „celor din Macedonia şi din Ahaia le-a făcut plăcere să-şi împartă cu ei resursele printr-o contribuţie pentru săracii dintre sfinţii care sînt în Ierusalim“ (Romani 15:26, 27). Creştinii care făceau asemenea contribuţii financiare pentru fraţii necăjiţi erau „îmbogăţiţi în toate pentru orice fel de generozitate care produce prin intermediul nostru mulţumiri la adresa lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 9:1–13). Nu i-a făcut oare fericiţi lucrul acesta?

20. De ce puteau fi fericiţi creştinii care făceau o contribuţie în favoarea celor „săraci“?

²⁰ Fraţii care au dat bani celor „săraci dintre sfinţii care sînt în Ierusalim“ aveau un motiv suplimentar de a fi fericiţi. Darurile pe care le făceau pentru a se îngriji de cei nenorociţi îi ajutau să obţină aprobarea lui Dumnezeu. De ce oare? Înţelegem lucrul acesta dacă avem în vedere că termenul grecesc tradus prin „contribuţie“ în Romani 15:26 şi în 2 Corinteni 9:13 exprimă ideea de „semn de fraternitate, dovadă de unitate frăţească, chiar donaţie“. El este folosit în Evrei 13:16, unde se spune: „Nu uitaţi să faceţi binele şi să împărţiţi cu alţii, deoarece lui Dumnezeu asemenea jertfe îi sînt plăcute.“

Vom fi fericiţi?

21. Ce putem conclude că va procura o bază pentru cîştigarea fericirii?

²¹ Pe parcursul acestei analize am văzut dovezi biblice că Iehova Dumnezeu, Isus Cristos şi apostolul Pavel s-au îngrijit de cei nenorociţi. Am observat că ei au recunoscut cu toţii necesitatea de a se ocupa în primul rînd de nevoile spirituale ale altora. Dar este tot atît de adevărat că ei au arătat în mod practic că se îngrijeau de săraci, de bolnavi şi de cei necăjiţi. Ei puteau fi fericiţi prin faptul că dădeau ajutor material celor nenorociţi. Nu ar trebui să facem şi noi la fel? Pavel îndeamnă „să reţineţi cuvintele Domnului Isus, pe care el însuşi le-a spus: «Este mai multă fericire în a da decît în a primi.»“ — Fapte 20:35.

[Notă de subsol]

Aţi notat?

◻ Cum a dovedit Dumnezeu că se interesează de necesităţile noastre spirituale şi fizice?

◻ Ce anume demonstrează că, în grija sa de a-i ajuta pe oameni, Isus nu s-a mulţumit doar să-i înveţe adevărul?

◻ Ce exemplu a dat Pavel cu privire la atitudinea care trebuie adoptată faţă de cei săraci?

◻ După ce ai luat în considerare exemplul lui Iehova, al lui Isus şi al apostolului Pavel, ce consideri că este necesar să faci?