Declaraţi drepţi „pentru viaţă“

„Prin intermediul unui singur act de justificare a rezultat (...) o declaraţie conform căreia ei sînt declaraţi drepţi în vederea vieţii.“ — ROMANI 5:18.

 1. Cine sînt aceia cărora le este foame şi sete de dreptate şi cum le va fi satisfăcută această necesitate?

„FERICIŢI sînt cei cărora le este foame şi sete de dreptate, întrucît ei vor fi săturaţi“ (Matei 5:6). Această sete de dreptate va fi potolită complet nu numai în cazul acelora cărora ‘le aparţine regatul cerurilor’, ci şi în cazul celor care „vor stăpîni pămîntul“ (Matei 5:10; Psalm 37:29). Cele două clase de persoane împărtăşesc speranţa pe care a enunţat-o apostolul Petru în următorii termeni: „Dar potrivit promisiunii lui, noi aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, şi în acestea va locui dreptatea“ (2 Petru 3:13). Într-adevăr, Iehova Dumnezeu a promis o nouă guvernare, cerească şi dreaptă, „regatul cerurilor“, precum şi „un pămînt nou“, de asemenea drept, adică o nouă societate umană pe pămîntul transformat în paradis.

 2. Ce legătură există între Iehova, dreptate şi speranţa noastră de a trăi într-o nouă ordine a păcii?

² Dar ce ar trebui să înţelegem cu exactitate prin expresia ceruri noi drepte şi un pămînt nou drept? Înţelegem că atît noua guvernare cerească, cît şi omenirea de pe pămînt, care va fi sub conducerea acesteia, vor trebui să se conformeze normelor stabilite de Dumnezeu referitor la ce este bine şi ce este rău. Iehova este „locul de reşedinţă al dreptăţii“ (Ieremia 50:7). Dreptatea este însăşi baza suveranităţii sale sau a poziţiei sale suverane în univers (Iov 37:23, 24; Psalm 89:14). Pentru ca pacea să domnească în univers, creaturile lui Iehova trebuie să recunoască dreptul lui de a stabili ce este drept şi ce este nedrept. Pe de altă parte, realizarea speranţei noastre privitoare la o ordine nouă şi dreaptă depinde de faptul ca Iehova să-şi respecte propriile sale norme drepte, pe care el însuşi le-a stabilit. — Psalm 145:17.

 3. Avînd în vedere dreptatea absolută a lui Iehova, ce întrebare ne vine în minte?

³ Întrebarea este deci cum ar putea Iehova, un Dumnezeu sfînt şi drept, să întreţină relaţii cu nişte păcătoşi nedrepţi. (Vezi Isaia 59:2; Habacuc 1:13.) Cum se poate ca, rămînînd fidel normelor sale înalte ale dreptăţii, el să aleagă dintre oamenii păcătoşi persoane care sînt chemate să facă parte din „cerurile noi“ sau guvernarea dreaptă şi să accepte ca prieteni oameni care vor face parte din „pămîntul nou“ şi drept? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să înţelegem doctrina biblică despre justificare.

Un sistem de credit plin de îndurare

 4. De ce omenirea decăzută este greu îndatorată faţă de Dumnezeu şi de ce nu ne putem elibera singuri din această datorie?

⁴ În Scripturi, păcatele sînt comparate cu nişte datorii. (Vezi Matei 6:12, 14; 18:21–35; Luca 11:4.) Întrucît toţi oamenii sînt păcătoşi, ei au datorii mari faţă Dumnezeu. „Plata pe care o plăteşte păcatul este moartea“ (Romani 6:23). Fiind ‘vînduţi sub păcat’ de către strămoşul lor Adam, oamenii erau absolut incapabili să se elibereze singuri de această datorie zdrobitoare (Romani 7:14). Numai moartea putea şterge datoria cuiva, „fiindcă cel care a murit a fost absolvit de păcatul său“ (Romani 6:7). Faptele bune pe care un păcătos le putea face în decursul vieţii sale nu-i puteau permite să răscumpere ceea ce pierduse Adam, nici nu puteau face să fie drept în faţa lui Dumnezeu. — Psalm 49:7, 9; Romani 3:20.

 5. Cum a realizat Iehova eliberarea omenirii păcătoase, respectîndu-şi în acelaşi timp dreptatea sa perfectă?

⁵ Aşadar, cum avea să elibereze Iehova omenirea decăzută fără să încalce prin aceasta normele drepte pe care le stabilise el însuşi? Răspunsul la această întrebare scoate în evidenţă în mod splendid înţelepciunea şi favoarea nemeritată a lui Iehova. Apostolul Pavel explică foarte frumos acest fapt în scrisoarea sa către Romani. Aici citim: „Şi ca dar gratuit sînt ei [cei păcătoşi] declaraţi drepţi prin favoarea sa nemeritată, datorită eliberării prin preţul de răscumpărare plătit de Cristos Isus. Pe el, Dumnezeu l-a prezentat ca ofrandă pentru ispăşirea prin credinţa în sîngele lui. Aceasta, ca să-şi arate propria sa dreptate, deoarece el ierta păcatele care surveniseră în trecut, cînd Dumnezeu exercita îngăduinţă; pentru a-şi arăta propria dreptate în epoca din prezent, ca să fie drept chiar şi atunci cînd declară drept pe omul care are credinţă în Isus.“ — Romani 3:24–26.

 6. (a) Cum au fost satisfăcute prin jertfa lui Cristos normele dreptăţii stabilite de Iehova, şi ce este dispus Iehova să facă? (b) Cum poate Dumnezeu să atribuie dreptatea unei persoane care exercită credinţă?

⁶ În favoarea sa nemeritată, Iehova a acceptat jertfa lui Isus în folosul descendenţilor lui Adam (1 Petru 2:24). Aceasta era o jertfă echivalentă sau corespunzătoare deoarece, în calitate de om perfect, Isus a răscumpărat ceea ce pierduse omul perfect Adam. (Vezi Exod 21:23; 1 Timotei 2:6.) Astfel, fiind satisfăcute cerinţele dreptăţii, Iehova este dispus să dea dovadă de iubire şi să ‘şteargă’ păcatele care sînt trecute în contul omului „care are credinţă în Isus“ (Isaia 44:22; Fapte 3:19). Dacă un astfel de om rămîne fidel, Iehova nu numai că ‘nu îi ia în considerare greşelile’, dar chiar îi atribuie realmente dreptatea (2 Corinteni 5:19). Prin intermediul acestei măsuri pline de îndurare, care constă în a le atribui dreptatea, ‘mulţi au fost constituiţi drepţi’ (Romani 5:19). Actul prin care Dumnezeu consideră un om ca fiind nevinovat constituie, aşadar, unul dintre cele două aspecte ale justificării (Fapte 13:38, 39). Dar care persoane sînt justificate sau declarate drepte în actualul sistem de lucruri?

144 000 de „sfinţi“

 7. În ce sens a fost declarat drept Cristos şi ce anume a devenit posibil în felul acesta?

⁷ În mod evident, Cristos nu avea nevoie să i se atribuie dreptatea, deoarece el era realmente drept (1 Petru 3:18). Dovedindu-se fidel pînă la moarte în calitate de om perfect („ultimul Adam“) şi jertfindu-şi dreptul său la viaţă pe pămînt, Isus a fost înviat de Tatăl său, Iehova. El „a fost declarat drept în spirit“, adică a fost declarat drept în virtutea propriilor sale merite şi a fost înviat ca „spirit dătător de viaţă“ (1 Corinteni 15:45; 1 Timotei 3:16). Prin moartea sa de jertfă, el a furnizat baza care avea să-i permită lui Iehova să le atribuie dreptatea unor bărbaţi şi femei care aveau să exercite credinţă. — Romani 10:4.

 8, 9. (a) Care sînt primii oameni cărora le poate fi atribuită dreptatea, şi de ce? (b) Cine anume constituie „cerurile noi“ şi asupra cui vor domni acestea?

⁸ Oamenii pe care Iehova îi alege pentru a constitui „cerurile noi“, drepte, adică Regatul sau Guvernul condus de Regele Isus Cristos, sînt, în mod logic, primii care beneficiază pe deplin de această măsură plină de îndurare, şi aceasta chiar în actualul sistem de lucruri. Cartea lui Daniel descrie acea ceremonie desfăşurată în ceruri, în decursul căreia Cristos, Fiul omului, primeşte „stăpînire, demnitate şi un regat“, pentru ca „persoanele, grupurile naţionale şi limbile [de pe pămînt] să-i servească“. Apoi, Daniel arată că „regatul şi stăpînirea“ sînt date, de asemenea, ‘sfinţilor Celui Suprem’, Iehova. — Daniel 7:13, 14, 18, 27; vezi şi Apocalips 5:8–10.

⁹ Scripturile ne dezvăluie că aceşti „sfinţi“ aleşi pentru a domni împreună cu Mielul Isus Cristos pe Muntele Sionului ceresc sînt în număr de 144 000, „cumpăraţi dintre oameni“ (Apocalips 14:1–5). Împreună cu Cristos, ei constituie „cerurile noi“, drepte, ale noului sistem de lucruri stabilit de Iehova.

Consideraţi drepţi: cum şi de ce?

10. (a) Ce carte a Bibliei explică cel mai clar doctrina justificării, şi pentru cine a fost scrisă ea în mod special? (b) Pe cine priveşte în mod deosebit doctrina justificării?

¹⁰ Dintre toate cărţile Bibliei, scrisoarea lui Pavel către Romani explică, fără îndoială, cel mai bine modul cum Dumnezeu îi declară drepţi pe oameni. Este interesant de remarcat că apostolul le adresează scrisoarea sa acelora care sînt „chemaţi să fie sfinţi“ (Romani 1:1, 7). Acest sfat explică de ce doctrina despre „justificare“ sau îndreptăţire, tratată de Pavel, este folosită în legătură cu cei 144 000 de sfinţi.

11. Ce legătură există între credinţă, lucrări şi justificare?

¹¹ Punctul fundamental al argumentării pe care o susţine Pavel în scrisoarea către Romani este că nici iudeii, nici păgînii, sau neiudeii nu pot fi consideraţi drepţi în faţa lui Dumnezeu prin lucrările sau faptele lor, indiferent că aceste lucrări ar fi efectuate în scopul respectării Legii lui Moise sau din respect pentru vreo lege morală instinctivă (Romani 2:14, 15; 3:9, 10, 19, 20). Atît iudeii cît şi păgînii nu pot fi declaraţi drepţi decît în virtutea credinţei pe care o exercită în preţul de răscumpărare pe care l-a oferit Cristos prin jertfa sa (Romani 3:22–24, 29, 30). Cu toate acestea, sfaturile pe care le oferă Pavel în ultimele capitole ale scrisorii sale (de la 12 la 15) denotă că o astfel de credinţă trebuie să fie sprijinită de lucrări de devoţiune sfîntă, lucru pe care îl explică şi Iacob (Iacob 2:14–17). Aceste lucrări nu fac altceva decît să dovedească faptul că creştinul justificat în acest mod are credinţă, care este o condiţie prealabilă a justificării care vine de la Dumnezeu.

12, 13. (a) De ce trebuie ca cei 144 000 de „sfinţi“ să fie declaraţi drepţi? (b) Ce fac ei cu dreptul de viaţă pe care îl primesc?

¹² Dar pentru care motiv imperios trebuie să fie declaraţi drepţi creştinii „chemaţi să fie sfinţi“? Aici intervine al doilea aspect al justificării: Dumnezeu declară un om demn de a obţine viaţă în calitate de fiu uman perfect. Dat fiind rolul pe care cei 144 000 sînt chemaţi să-l îndeplinească în „cerurile noi“, drepte, aceştia trebuie să renunţe pentru totdeauna la orice speranţă de viaţă eternă pe pămînt, jertfind-o (Psalm 37:29; 115:16). În acest sens, ei mor cu o moarte de jertfă. ‘Ei se supun unei morţi asemănătoare cu a lui Cristos.’ — Filipeni 3:8–11.

¹³ Însă, potrivit principiului enunţat în Legea lui Moise, orice jertfă oferită lui Iehova trebuie să fie fără defect (Levitic 22:21; Deuteronom 15:21). Aşadar, cei 144 000 de „sfinţi“ sînt prezentaţi ca fiind „drepţi care au fost făcuţi perfecţi“. — Evrei 12:23.

Adoptaţi ca fii spirituali

14, 15. (a) Ce schimbare trebuie să sufere cei 144 000 în legătură cu păcatul? (b) Cum sînt ei ridicaţi la „o formă nouă de viaţă“?

¹⁴ În timp ce trăiesc încă în carne, aceşti „drepţi“ trebuie să sufere o moarte simbolică. Apostolul Pavel explică: „De vreme ce am murit cu privire la păcat, cum să continuăm să trăim încă în el? Sau nu ştiţi că noi toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus am fost botezaţi în moartea sa? Noi am fost deci înmormîntaţi cu el prin botezul nostru în moartea lui, pentru ca aşa cum Cristos a fost ridicat dintre cei morţi prin intermediul gloriei Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o formă nouă de viaţă (...); ştim că vechea noastră personalitate a fost ţintuită pe stîlp împreună cu el, astfel încît corpul nostru păcătos să poată fi făcut inactiv, pentru ca noi să nu mai continuăm să fim sclavi ai păcatului. Fiindcă cel care a murit a fost absolvit de păcatul său.“ — Romani 6:2–7.

¹⁵ În decursul vieţii lor umane, cei 144 000 de „sfinţi“, dintre care, în acest timp al sfîrşitului, se mai află pe pămînt doar o rămăşiţă, ‘mor cu privire la păcat’. După moartea lor simbolică, aceşti creştini „chemaţi să fie sfinţi“ sînt ridicaţi la „o formă nouă de viaţă“. Întrucît sînt declaraţi drepţi, Iehova este în măsură să-i nască prin spiritul său, pentru ca ei să fie „copiii“ săi spirituali. Ei sînt ‘născuţi din nou’ şi adoptaţi ca „fii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 3:3; Romani 8:9–16).a Ei devin israeliţi spirituali şi sînt admişi în noua convenţie. — Ieremia 31:31–34; Luca 22:20; Romani 9:6.

Moştenitori ai preoţiei şi ai regalităţii

16. Moştenitori ai căror lucruri devin cei 144 000 de „sfinţi“?

¹⁶ Întrucît cei 144 000 de „sfinţi“ au fost adoptaţi ca fii spirituali ai lui Dumnezeu, ei devin în acest mod şi „moştenitori“ (Galateni 4:5–7). Pavel le-a scris fraţilor săi creştini născuţi de spirit: „Deci dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori; într-adevăr moştenitori ai lui Dumnezeu, dar comoştenitori cu Cristos, numai dacă suferim împreună cu el, pentru ca să fim şi glorificaţi împreună cu el“ (Romani 8:17). Dar care este moştenirea lui Cristos? Iehova l-a făcut Rege şi Preot „pentru totdeauna (...) în felul lui Melhisedec“ (Evrei 6:19, 20; 7:1). În calitate de „comoştenitori“ cu Cristos, creştinii născuţi de spirit sînt de asemenea unşi de către Iehova pentru a fi preoţi spirituali (2 Corinteni 1:21; 1 Petru 2:9). Pe lîngă toate acestea, unul dintre ultimele motive pentru care aceştia sînt declaraţi drepţi de Iehova este ca ei să poată ‘domni în viaţă ca regi prin intermediul unuia singur, Isus Cristos’. — Romani 5:17.

17. (a) Deşi sînt declaraţi drepţi, ce trebuie să facă în fiecare zi creştinii unşi? (b) Cum anume primesc ei recompensa promisă?

¹⁷ Cu toate că sînt declaraţi drepţi, atîta timp cît se află pe pămînt aceşti creştini unşi trebuie să lupte încă împotriva înclinaţiilor lor păcătoase (Romani 7:15–20). Ei au nevoie de sîngele lui Cristos, pentru ca prin el să fie purificaţi de păcatele pe care le comit zilnic din cauza imperfecţiunii lor (1 Ioan 1:7; 2:1, 2). Dacă rămîn fideli pînă la sfîrşitul vieţii lor pe pămînt, ei mor literalmente şi sînt înviaţi „la o moştenire care nu se descompune, imaculată şi care nu se veştejeşte“, care constă în a face parte din ‘cerurile noi’, drepte. — 1 Petru 1:3, 4; 2 Petru 3:13.

În aşteptarea „revelării fiilor lui Dumnezeu“

18, 19. (a) Ce aşteaptă „creaţia“ umană? (b) Cum vor fi ‘revelaţi’ ‘fiii lui Dumnezeu’, şi de ce aşteaptă cu nerăbdare acest lucru „creaţia“ umană?

¹⁸ În ce fel îi afectează toate acestea pe ceilalţi creştini, mult mai numeroşi decît cei 144 000 de „fii“ spirituali ai lui Dumnezeu, care flămînzesc şi însetează şi ei după dreptate, dar a căror speranţă este de a stăpîni pămîntul? Cu privire la aceştia, apostolul Pavel scrie: „Căci aşteptarea nerăbdătoare a creaţiei aşteaptă revelarea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă inutilităţii (...) în baza speranţei că însăşi creaţia va fi şi ea eliberată din sclavia descompunerii, ca să aibă glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu.“ — Romani 8:19–21.

¹⁹ Această „creaţie“ umană, a cărei speranţă este să trăiască etern pe un pămînt paradiziac, se află într-o „aşteptare nerăbdătoare“ a timpului cînd Regele Isus Cristos şi „fiii lui Dumnezeu“ înviaţi vor fi ‘revelaţi’, adică atunci cînd ei vor distruge actualul sistem nedrept de lucruri şi vor domni apoi ca regi şi preoţi „timp de o mie de ani“ (Apocalips 20:4, 6). Acest timp mult aşteptat este acum aproape. În cursul domniei de o mie de ani a lui Cristos, „creaţia [umană] va fi şi ea eliberată din sclavia descompunerii“.

20. Ce vom examina în articolul următor?

²⁰ Dar cum vor ajunge în cele din urmă oamenii care vor trăi pe ‘pămîntul nou’ şi drept la „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“? În ce fel se referă la ei încă de pe acum doctrina biblică despre justificare? Vom examina aceste lucruri în articolul următor.

[Notă de subsol]

Referitor la actul prin care Dumnezeu îi declară drepţi pe oameni:

◼ Ce vrea să spună Biblia cînd vorbeşte despre ceruri noi drepte şi un pămînt nou drept?

◼ Din ce cauză trebuie ca oamenii să fie aduşi într-o stare aprobată de Dumnezeu?

◼ Cum au fost satisfăcute normele dreptăţii, stabilite de Iehova?

◼ Din ce cauză cei 144 000 sînt primii care sînt declaraţi drepţi, şi ce fac ei cu dreptul de viaţă pe care îl primesc?

◼ Moştenitori ai căror lucruri devin cei 144 000 împreună cu Cristos?

[Chenarul de la pagina 11]

Există două aspecte ale justificării:

1. Dumnezeu consideră persoana ca fiind fără păcat

2. Dumnezeu declară persoana ca fiind perfectă şi demnă să trăiască etern pe pămînt

Cei 144 000 de creştini unşi sînt declaraţi drepţi sub aceste două aspecte. Ei îşi jertfesc dreptul lor la viaţa umană; sînt născuţi ca „fii spirituali“ şi chemaţi pentru a deveni regi şi preoţi cu Cristos în „cerurile noi“