Actul dedicării şi modul de a-l simboliza

 1. De ce poate fi un lucru bun semnul de identificare a unei persoane, ca şi în cazul iudeilor sinceri care se aflau în pragul distrugerii Ierusalimului în anul 607 î.e.n.?

UN SEMN sau un simbol al identităţii sau al poziţiei oficiale a unei persoane poate fi considerat un lucru bun, ba chiar necesar. Spre exemplu, atunci cînd, în 607 î.e.n. Ierusalimul se afla în pragul distrugerii sale, a fost trimis un „om” simbolic ca să facă un semn pe frunţile israeliţilor a căror inimă era înclinată spre dreptate, ca să poată fi ocrotiţi în apropiatul măcel. Numai aceia pe care îi revoltau „lucrurile detestabile care se făceau” în mijlocul acelei cetăţi care fusese oraşul sfînt al lui Dumnezeu, erau însemnaţi pe frunte în vederea salvării. — Ezechiel 9:1–7.

 2. Despre ce factori de identificare se discută în Apoc. cap. 7 şi ce legătură există între aceştia şi salvare?

² Astăzi lumea întreagă este pe cale de a fi lovită de un „mare necaz.” În acest sens Apocalips 7:1–8 ne spune că „patru îngeri” care stau în cele patru colţuri ale pămîntului primesc ordinul de a împiedica cele patru vînturi să se dezlănţuie şi să producă cea mai distrugătoare furtună a „necazului” pînă cînd nu va fi pus sigiliul pe fruntea numărului fixat de aleşi ai lui Dumnezeu. Faptul acesta îi oferă totodată timp şi unei „mari mulţimi” să se purifice „în sîngele Mielului” pentru ca membrii acesteia să poată fi identificaţi drept persoane demne să supravieţuiască acel „mare necaz.” — Apoc. 7:9–14; Mat. 24:21, 22.

 3, 4. Ce trebuia să amintească „simbolul dedicării” de pe turbanul marelui preot evreu?

³ În Israelul antic fusese instituită o preoţie. Moise a îndeplinit instrucţiunile precise date de Iehova în vederea confecţionării unor veşminte distinctive pentru marele preot. Cu privire la turban acele instrucţiuni precizau: „Au făcut o rozetă din aur curat ca simbol [semn] al dedicării lor sfinte şi au săpat în ea, ca în cazul gravării unui sigiliu [inscripţia]: ,Sfînt Domnului’ [,Consacrat lui Yahweh,’ The Jerusalem Bible] şi au fixat-o de un şnur violet pentru a o prinde în partea de sus a turbanului.”a — Exod 39:30, 31; 29:6; Levitic 8:9; The New English Bible; New World Translation.

⁴ Acest „simbol al dedicării” trebuia să le amintească marelui preot şi tutoror observatorilor că el, preotul, fusese consacrat sau dedicat de către Iehova Dumnezeu unui serviciu sacru în folosul unui popor dedicat. Trebuia ca el şi ceilalţi preoţi să aibă iniţiativa în instruirea poporului şi în aducerea de jertfe de ispăşire acceptabile care să le ajute să trăiască în conformitate cu dedicarea lor lui Dumnezeu. Faptul acesta avea să contribuie la menţinerea unei stări de sfinţenie a naţiunii, pentru că ei fuseseră avertizaţi că dacă îl vor părăsi pe Iehova şi el avea să-i lase la discreţia duşmanilor lor. — Deut. 28:15, 25, 63.

 5. Deşi astăzi nu există nici un evreu cu numele de Cohen care ar putea fi identificat ca un mare preot aaronic, de se nu este, totuşi, deznădăjduită situaţia noastră?

⁵ Istoria tragică a israeliţilor este plină de nenorocirile pe care le-au suferit ca rezultat al faptului că s-au abătut de la poruncile lui Dumnezeu şi au părasit serviciul dedicat pe care trebuia să i-l aducă. După a doua distrugere a Ierusalimului şi a templului său în anul 70 e.n. marele preot cu simbolul dedicării de pe turbanul său a ieşit din scenă. Astăzi nici un evreu care poartă numele de familie „Cohen” (care înseamnă „preot”) nu poate face dovada că ar fi mare preot al lui Israel. În acest caz, este deznădăjduita oare situaţia noastră? De loc! Căci cu privire la glorificatul Fiu al lui Dumnezeu putem citi cuvintele: „Un asemenea mare preot era potrivit pentru noi: loial, fără vină, nepătat, separat de păcătoşi, ajuns mai presus de ceruri [. . .] el s-a oferit [ca jertfă] pe sine însuşi.” — Evrei 7:26, 27.

 6, 7. S-a născut, oare Isus în tribul preoţesc al lui Israel? Atunci cum a putut deveni mare preot?

⁶ Întrucît Isus era Fiul lui Dumnezeu, nu era nevoie ca el să fie membru al tribului lui Levi sau să coboare din familia preoţească a lui Aaron pentru a deveni preot al lui Dumnezeu. Lucrul acesta era posibil datorită admirabilelor aranjamente sau măsuri luate de Iehova Dumnezeu. Regele David a fost inspirat prin spiritul lui Dumnezeu să profeţească privitor la acest ilustru descendent care urma să fie mai presus decît strămoşii săi regali: „Declaraţia lui Iehova către Domnul meu este: ,Şezi la dreapta mea pînă îi voi pune pe duşmanii tăi ca scăunel pentru picioarele tale.’ Iehova va trimite din Sion toiagul puterii tale zicînd: ,Du-te şi subjugă în mijlocul duşmanilor tăi.’ Poporul tău se va oferi în mod voluntar în ziua forţelor tale armate. În splendorile sfinţeniei [în podoabe sfinte], din sînul zorilor tu ai pe ai tăi tineri însoţitori ca picăturile de rouă. Iehova a jurat [şi nu va simţi nici un regret]: ,Tu eşti preot pe timp nedefinit în felul lui Melhisedec!’” — Psalm 110:1–4, New World Translation; An American Translation.

⁷ Astfel glorificatul Isus Cristos rămîne pînă în zilele noastre un Mare Preot regal, mai mare decît marii preoţi ai Israelului antic cu simbolul material al dedicării lor. El se află în acest înalt oficiu nu pentru că este preot levit, ci datorită jurămîntului solemn al lui Iehova Dumnezeu.

Un simbol pentru cei care „se oferă în mod voluntar”

 8. Din ce motiv prezentul este ziua „forţelor armate” ale lui Cristos? Cum procedează în această privinţă cei care se oferă acum în mod voluntar?

⁸ Discipolii acelui Mare Preot regal, Isus Cristos „se oferă” în prezent „în ziua forţelor sale urmate,” „în mod voluntar.” Ei i se dedică lui Iehova Dumnezeu în numele Marelui său Preot regal, fiind botezaţi în apă ca simbol al acelei dedicări. Ei sînt aceia care trebuie să fie sigilaţi definitiv, în numărul lor complet, înainte de a izbucni „necazul cel mare.” Ei, împreună cu însoţitorii lor din „marea mulţime” „se oferă în mod voluntar” întocmai ca picăturile de rouă, prin faptul că le duc oamenilor mesajul înviorător al lui Dumnezeu privitor la salvare. — Apoc. 7:2–4, 9, 10, 14.

 9. Ce sfat le dă Pavel creştinilor unşi în Romani 12:1, 2?

⁹ Scriindu-le discipolilor de acum nouăsprezece secole, apostolul Pavel a spus: „Vă implor prin mila lui Dumnezeu, fraţilor, să vă prezentaţi corpurile ca pe un sacrificiu viu, sfînt, demn de acceptat în ochii lui Dumnezeu, [acesta fiind] un serviciu sacru [îndeplinit] cu puterea raţiunii voastre. Şi încetaţi să vă mai modelaţi după acest sistem de lucruri, ci transformaţi-vă prin remodularea minţii voastre ca să puteţi constata voi înşivă [care este] voia cea bună, acceptabilă şi perfectă a lui Dumnezeu.” — Romani 12:1, 2.

10, 11. a) În urma cărei discuţii îşi adresează Pavel implorarea sa către creştinii proveniăi dintre păgîni, din Roma? b) În ce privinţă a fost acest aranjament o expresie de mare milă din partea lui Dumnezeu?

¹⁰ Implorarea de mai sus urmează imediat după discuţia purtată de Pavel cu privire la măslinul simbolic. Ca şi ramurile unui măslin nobil, naţiunea dedicată a lui Israel constituia descendenţa sau urmaşii naturali ai „prietenului” lui Dumnezeu, Avraam. În această calitate, ei erau cei dintîi în ce priveşte perspectiva de a deveni „sămînţa lui Avraam,” potrivit promisiunii făcute acestuia (Gen. 12:3; 22:17, 18; Gal. 3:16, 29; Iac. 2:23). Dar numai o rămăşiţă dintre iudeii naturali l-au acceptat pe Isus drept Mesia şi au fost transferaţi din starea de sămînţă naturală a lui Avraam cel pămîntesc în starea de sămînţă spirituală a Mai Marelui Avraam — Iehova (Rom. 11:5, 7). Ceilalţi evrei au fost tăiaţi şi îndepărtaţi ca „ramuri.” Pentru a-i înlocui, Dumnezeu s-a îndreptat spre neiudei sau figurat vorbind spre un simbolic măslin sălbatic pentru a lua numărul necesar de „ramuri” pe care să le altoiască în măslinul nobil care urma să aibă în total 144 000 de ramuri cu rădăcinile înfipte în Mai Marele Avraam, Iehova, Izvorul tuturor binecuvîntărilor. — Romani 11:13–33; Apoc. 14:1.

¹¹ Era astfel o expresie de mare milă din partea lui Iehova că le-a oferit acelor romani şi tuturor neiudeilor necircumcişi posibilitatea de a deveni o parte a sămînţei spirituale a lui Avraam, pentru binecuvîntarea tuturor familiilor pămîntului, prin intermediul regatului lui Dumnezeu! (Efes. 2:12; Gal. 3:26–29). Faptul acesta le aşternea însă în faţă calea sacrificiului de sine. Dar acesta era un privilegiu unic pe care îl punea Dumnezeu în faţa creaturilor sale umane. Şi ce privilegiu deosebit era, într-adevăr, acesta! Fără să depăşească limitele cuvenite, apostolul Pavel li s-a adresat în scris prin cuvintele: „Prezentaţi-vă [înaintea] lui Dumnezeu ca nişte [oameni făcuţi] vii din morţi, şi la fel [prezentaţi-i] lui Dumnezeu şi membrele voastre, ca pe nişte arme ale dreptăţii. Căci păcatul nu trebuie să [mai] stăpînească asupra voastră, căci vedeţi că nu mai sînteţi sub lege [sub legea lui Moise] ci sub favoarea nemeritată.” — Rom. 6:13, 14.

12. Ce implică pentru discipolii unşi de spirit ai lui Cristos îndemnul de a se „prezenta [înaintea] lui Dumnezeu ca nişte [oameni făcuţi] vii din morţi”?

¹² Scriindu-le acelora care erau deja creştini dedicaţi, „celor sfinţi,” el nu pierde din vedere ceea ce făcuseră ei la început în vederea dedicării vieţii lor. În acest sens el spune: „Prezentaţi-vă [înaintea] lui Dumnezeu ca nişte [oameni făcuţi] vii din morţi.” Dar pe această cale a sacrificiului, ei trebuie să trăiască în armonie cu această dedicare. Dacă n-ar fi făcut astfel, ei, ca şi ramurile înlocuite, ar fi fost de asemenea tăiaţi şi îndepărtaţi (Rom. 1:7; 11:21, 22). În plus, aceste cuvinte scrise sub inspiraţie aveau să fie citite de către viitorii discipoli ai lui Isus Cristos şi urmau să le dea acestora o puternică încurajare de a întreprinde toţi paşii necesari pentru a ajunge la o relaţie cu Dumnezeu bazată pe dedicare şi botez, precum şi pentru a menţine această relaţie. Odată încheiată această relaţie cu Dumnezeu bazată pe dedicarea lor, ei aveau să poarte o luptă continuă de a–şi modela membrele lor de carne în aşa fel încît aceasta să fie mai degrabă arme ale dreptăţii decît să le supupă stăpînirii păcatului. Lucrul acesta avea să fie o dovadă de ascultare faţă de cuvintele lui Isus: „Dacă vrea cineva să mă urmeze, să renunţe la sine, să-şi ia stîlpul de totură şi să mă urmeze fără încetare.” — Matei 16:24.

Dedicarea simbolizată de către o „mare mulţime”

13. Este potrivit ca aceia care nutresc o speranţă pămîntească să se dedice lui Dumnezeu şi să simbolizeze această dedicare prin botezul în apă?

¹³ În prezent peste 2 300 000 de persoane de pe glob participă la răspîndirea veştii bune a Regatului. Marea majoritate a acestor vestitori s-a prezentat pentru a–şi simboliza prin botezul în apă dedicarea lor. Cu ocazia sărbătoririi anuale a Cinei Domnului se împărtăşesc din vinul şi din pîinea mai puţin de zece mii dintre aceştia, pentru a mărturisi că ei sînt discipoli ai lui Cristos care cultivă o speranţă cerească. Dar este oare potrivit ca toţi ceilalţi să facă un act al dedicării şi să-l simbolizeze prin botezul în apă? Categoric că este potrivit, pentru că şi ei trebuie să ajungă la o relaţie corespunzătoare cu Dumnezeu prin intermediul Păstorului Excelent, Cristos Isus, în vederea supravieţuirii „necazului cel mare” care le stă în faţă şi să obţină o moştenire, respectiv o parte în „noul pămînt” al lui Dumnezeu. — 2 Petr. 3:13; Apoc. 21:1–4.

14. Ce minunată relaţie predomină în mod potrivit înăuntrul „singurei turme” a Păstorului excelent, Cristos Isus?

¹⁴ Astfel majoritatea copleşitoare a martorilor dedicaţi ai lui Iehova nu cultivă speranţa cerească a comoştenitorilor Regatului, asociaţi cu Isus Cristos. Ei nu pretind a fi israeliţi spirituali născuţi de către spiritul lui Iehova. Şi totuşi ei se ataşează în mod inseparabil de rămăşiţa israeliţilor spirituali, ca membri ai „unei singure turme” sub „un singur păstor,” Isus Cristos (Ioan 10:16). Aceasta este o acţiune excelentă din partea lor şi corectă din punct de vedere scriptural.

15. a) Cine a mai părăsit Egiptul alături de israeliţii naturali, intrînd în cele din urmă în Ţara Promisă? Cum au fost ei clasaţi acolo? b) Ce clasă din prezent au ilustrat ei?

¹⁵ Aici este locul să facem ceea ce ne spune textul scriptural din 1 Corinteni 10:18, şi anume „să privim la Israelul carnal.” În momentul exodului sau al ieşirii lor din Egipt, sub conducerea lui Moise, nu toţi cei care au plecat erau israeliţi naturali, circumcişi — „Impreună cu ei a plecat o mulţime amestecată de însoţitori precum şi turme şi cirezi” (Exod 12:38). Cînd israeliţi au intrat în Ţara Promisă, acei însoţitori au devenit „străinii care locuiesc între porţile tale” (Exod 20:10; Num. 35:15; Levitic 19:9, 10). Acea mulţime amestecată de însoţitori din antichitate a ilustrat „mulţimea mare” a „altor oi” din prezent ale Păstorului excelent, Isus Cristos. — Ioan 10:14, 16; Apoc. 7:9–17.

16, 17. a) Figurat vorbind, cum a fost botezată „mulţimea amestecată” alături de israeliţi? b) Cine a ieşit din Egiptul simbolic din prezent? Cine va suferi nimicirea în împrejurări asemănătoare cu cele de la Marea Roşie?

¹⁶ În zilele lui Moise neisraeliţii din „mulţimea amestecată de însoţitori” a trecut prin experienţe asemănătoare cu ale israeliţilor circumcişi inclusiv printr-un admirabil botez. Cu privire la acel botez apostolul Pavel a scris următoarele în 1 Corinteni 10:1–4: „Strămoşii noştri au fost cu toţii sub nor şi au trecut cu toţii prin mare şi toţi au fost botezaţi în Moise prin intermediul norului şi al mării; şi toţi au mîncat aceeaşi hrană spirituală şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală. Căci ei au băut cu toţii din aceeaşi masă stîncoasă spirituală care urma după ei şi acea masă stîncoasă îl reprezenta pe Cristos.” Astfel, în mod figurat, atît israeliţii cît şi „mulţimea amestecată de însoţitori” au fost botezaţi, deşi, în mod literal, ei n-au ieşit uzi din mare.

¹⁷ Acel miraculos botez determinat de către Iehova Dumnezeu li l-a încredinţat pe Moise drept conducător dăruit de Dumnezeu, ca şi cum s-ar fi botezat literalmente în el. Dar acesta nu era un botez în moarte, ca în cazul egiptenilor urmăritori (Exod 14:1—15:21). Astăzi ne apropiem de o situaţie similară. Rămăşiţa fidelă a israeliţilor spirituali şi „mare mulţime” de însoţitori a acestora au părăsit Egiptul simbolic (Apoc. 11:7, 8). Ei se află în marş spre Noua Ordine de lucruri de sub regatul de o mie de ani al lui Cristos. Mai Marele Moise, glorificatul Domn Isus Cristos, îi conduce. În urmărirea lor se află lumea duşmănoasă, hotărîtă să-i împiedice să ajungă în siguranţă. Egiptenii simbolici se îndreaptă spre cîmpul de bătălie al lui Dumnezeu, spre Har-Maghedon, unde vor fi botezaţi cu foc, cu focul distrugerii. Nici unul dintre ei nu va rămîne în viaţă pentru a relata înspăimîntătoare întîmplare prin care vor trece (Apoc. 16:14–16); Mat. 3:11, 12). Ca şi în episodul de la Marea Roşie, măcelul de la Har-Maghedon nu-l va atinge pe nici un israelit spiritual şi pe nici unul dintre membrii „marii mulţimi” a „altor oi” ale Mai Marelui Moise.

18. În ce fel se vor petrece lucrurile cu „marea mulţime” ca şi în cazul „mulţimii amestecate” după plecarea din Egipt sub conducerea lui Moise?

¹⁸ Membrii fideli ai „mulţimii mari” nu rămîn în urmă, ca şi cum ar înclină să se reîntoarcă în Egiptul simbolic lovit de plăgi, sub stăpînirea faraonului acestuia, care este Satan Diavolul. Privind drept înaintea lor, ei se menţin într-un permanent contact cu rămăşiţa israeliţilor spirituali, ca „o singură turmă” (Ioan 10:16). Aşa cum „mulţimea amestecată” a supravieţuit prin Marea Roşie tot la fel şi „marea mulţime” din prezent, după „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic,” se va afla pe ţărmul salvării.

19. Mai ales de cînd se supun botezului în apă cei care constituie astăzi „mulţimea mare”? Cum şi-au purificat ei identitatea pentru a-i aduce lui Dumnezeu o închinare curată?

¹⁹ Cei care constituie astăzi „mulţimea mare” au început îndeosebi de la anul 1935 să se supună botezului în apă ca simbol al dedicării lor fără rezerve lui Dumnezeu prin Mai Marele Moise, Isus Cristos. Ei şi-au spălat şi în acelaşi timp „şi-au albit în sîngele Mielului,” al Mai Marelui Moise, veşmintele prin care pot fi identificaţi (Apoc. 7:9–14). Ei îi aduc o închinare curată lui Dumnezeu.

20. Unde i se închină lui Iehova cei care fac parte din „marea mulţime”? Cum a fost anunţat mai dinainte acest fapt prin profeţia din Zaharia 8:20–23?

21. În ce mod „apucă ,marea mulţime’ poala hainei unui om care este iudeu”? Din ce motiv nutresc ei speranţa supravieţuirii „necazului cel mare”?

²¹ Atitudinea acelor „zece bărbaţi din toate limbile naţiunilor” e o dovadă de devoţiune faţă de singurul Dumnezeu viu şi adevărat, Iehova! Dumnezeu acceptă astăzi o asemenea devoţiune prin cel mai mare „Iudeu” care a trăit vreodată pe pămînt, prin „Mielul” jertfit odinioară care este Isus Cristos. Ei îl imită cu fidelitate pe Isus, supunîndu-se botezului în apă pentru a simboliza nu numai prezentarea lor în faţa lui Dumnezeu, ci pentru a simboliza totodată şi dedicarea lor din toată inima aceluiaşi Dumnezeu. „Apucîndu-se de poala [hainei]” rămăşiţei celor 144 000 de iudei spirituali ei se duc împreună cu acei „oameni” la Ierusalimul de sus, Ierusalimul ceresc. Ei îi aduc zi şi noapte un „serviciu sacru” Dumnezeului Prea Înalt, Iehova, la templul său spiritual reprezentat de rămăşiţa care se mai află încă pe pămînt. Ei nutresc speranţa de a supravieţui „necazului cel mare” şi de a–şi continua pentru totdeauna pe pămînt serviciul pentru Dumnezeul căruia i s-au dedicat. Faptul că pot fi identificaţi în mod corespunzător ca servi dedicaţi fără rezerve lui Dumnezeu şi botezaţi îi face corespunzători pentru acest serviciu, primind astfel asigurarea că tocmai „astfel de închinători caută [şi] Tatăl” [. . .] care să i se închine „cu spirit şi adevăr.” — Ioan 4:23, 24.

[Notă de subsol]

ACTUL DEDICĂRII ŞI MODUL DE A-L SIMBOLIZA

În vederea unei recapitulări, puteţi răspunde la următoarele întrebări?

□ În ce fel se atrăgea atenţia asupra faptului că Iehova l-a dedicat pe marele preot serviciului său sacru?

□ Cum putea să devină Isus mare preot?

□ Potrivit cu Romani 12:1, 2, ce trebuie să facă aceia care doresc să devină discipoli ai lui Cristos?

□ Cum se aseamănă „marea mulţime,” în ce priveşte botezul, cu „mulţimea amestecată” care i-au însoţit pe israeliţi cu ocazia ieşirii acestora din Egipt?

□ Cum îl imită pe Isus, cu privire la botez, cei „zece oameni din toate limbile naţiunilor”?

[Text generic pe pagina 20]

Glorificatul Isus Cristos este un Mare Preot regal, superior prim-preoţi ai Israelului antic, ce purtau simbolul material al dedicării lor, în vedere unui serviciu sacru.

[Text generic pe pagina 21]

Astăzi, pe întregul pământ răspîndesc vestea bună a Regatului peste 2 300 000 de oameni.

[Text generic pe pagina 22]

O „mare mulţime” s-a botezat în apă ca simbol al unei dedicări fără rezerve pentru a-l servi pe Iehova Dumnezeu prin Isus Cristos. Ai procedat oare şi tu la fel şi ţi-ai simbolizat dedicarea ta fără rezerve pentru a-l servi pe Dumnezeu?