Iosif din Arimateea era cunoscut ca un om „bun și drept”. Bineînțeles, acești termeni sunt folosiți întotdeauna în sens relativ când este vorba despre oameni imperfecți (Lu 23:50; compară cu Mt 19:16, 17; Mr 10:17, 18; vezi BUNĂTATE [Bunătatea lui Iehova]). Legea dată de Dumnezeu Israelului era „sfântă [pentru că era de la Dumnezeu], dreaptă [pentru că reflecta normele perfecte ale lui Dumnezeu] și bună [pentru că le aducea foloase în toate privințele celor ce o respectau]” (Ro 7:12; compară cu Ef 5:9).

Legea a fost dreaptă. Aceasta nu înseamnă că Legea dată prin Moise nu reflecta normele de dreptate ale lui Dumnezeu. Dimpotrivă, apostolul Pavel spune: „Legea este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Ro 7:12; De 4:8). Ea a slujit scopului lui Dumnezeu de a scoate în evidență fărădelegile și de a-i îndruma pe evreii sinceri spre Cristos, fiind totodată o umbră a lucrurilor bune viitoare (Ga 3:19, 24; Ev 10:1). Însă Legea nu-i putea ajuta pe cei aflați sub autoritatea ei să ajungă la adevărata, deplina dreptate. Toți erau păcătoși și nu puteau respecta Legea în mod perfect; în plus, marele preot nu putea, prin serviciul său și prin jertfe, să le înlăture păcatele. Astfel, singura modalitate de a ajunge la dreptate era aceea de a-l accepta pe Fiul lui Dumnezeu (Ro 8:3, 4; Ev 7:18-28). Cei ce l-au acceptat pe Cristos au fost declarați drepți, însă nu pentru că ar fi meritat, ci ca dar. Cristos a devenit pentru ei „înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințenie și eliberare prin răscumpărare”. Prin urmare, la adevărata dreptate se poate ajunge numai prin Cristos. Lucrul acesta îl preamărește pe Iehova, întrucât arată că El, nu omul sau lucrările lui, este Sursa dreptății, „ca să fie așa cum este scris: «Cine se laudă să se laude în Iehova»” (1Co 1:30, 31; Ro 5:17).