Capitolul 14

’Eu închei cu voi o convenţie pentru un Regat‘

 1. Ce perspective le-a deschis Isus apostolilor săi în noaptea dinaintea morţii sale?

ÎN NOAPTEA dinaintea executării sale, Isus le-a spus apostolilor săi fideli: ’În casa Tatălui meu există multe locuinţe. Eu mă duc să vă pregătesc un loc, pentru ca acolo unde sînt eu să fiţi şi voi.‘ Mai tîrziu, el le-a spus: „Eu închei o convenţie cu voi, la fel cum Tatăl meu a încheiat o convenţie cu mine, pentru un regat“ (Ioan 14:2, 3; Luca 22:29). Ce perspectivă extraordinară le-a pus el în faţă!

 2. Cîte persoane vor domni cu Cristos în Regatul său ceresc?

² Însă Isus nu a dat de înţeles că numai acei apostoli aveau să domnească împreună cu el în Regatul său ceresc. Mai tîrziu s-a făcut cunoscut faptul că 144 000 de persoane răscumpărate de pe pămînt aveau să aibă acest însemnat privilegiu (Apoc. 5:9, 10; 14:1, 4). Există oare astăzi asemenea persoane care ajung să aibă parte de acest privilegiu?

Strîngerea moştenitorilor Regatului

 3. Ce ocazie a scos în evidenţă Isus în cursul serviciului său public?

³ După ce Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare de către Irod Antipa, Isus a întreprins o intensă campanie de predicare publică în care el a atras atenţia auditorilor săi asupra „regatului cerurilor“ (Mat. 4:12, 17). El le-a dat de înţeles că ei aveau ocazia să intre în acest Regat, iar discipolii săi s-au străduit cu toată seriozitatea să atingă acest ţel. — Mat. 5:3, 10, 20; 7:21; 11:12.

 4. (a) Cînd au fost unşi cu spirit sfînt primii discipoli ai lui Isus? (b) Ce anume dovedeşte că de atunci atenţia a fost orientată spre strîngerea moştenitorilor Regatului?

⁴ La sărbătoarea Zilei a Cincizecea a anului 33. e.n., primii discipoli au fost unşi cu spirit sfînt (Fapte 2:1–4; 2 Cor. 1:21, 22). Atunci au fost făcute cunoscute măsurile pe care le luase Dumnezeu pentru a acorda unor oameni salvarea care conduce la viaţă nemuritoare în cer. Petru a folosit „cheile regatului cerurilor“ pentru a deschide accesul la această cunoştinţă — mai întîi iudeilor, apoi samaritenilor şi în cele din urmă oamenilor dintre naţiunile păgîne (Mat. 16:19). De atunci s-a acordat o atenţie specială formării guvernului care urma să conducă omenirea timp de 1 000 de ani. Aproape toate scrisorile inspirate din cadrul Scripturilor greceşti creştine se adresează în primul rînd acestui grup de moştenitori ai Regatului, „celor sfinţi“, celor care sînt părtaşi la „chemarea cerească“.a

 5. Chemarea lor la viaţa cerească s-a datorat oare faptului că ei erau slujitori ai lui Dumnezeu mai buni decît cei care trăiseră înaintea lor?

⁵ Chemarea lor la viaţa cerească nu se datora faptului că ei ar fi fost cumva mai buni decît toţi servitorii lui Dumnezeu care au murit înainte de sărbătoarea Zilei a Cincizecea a anului 33 e.n. (Mat. 11:11). Nu, ci se datora doar faptului că Iehova începea la acea dată să-i aleagă pe cei care aveau să domnească împreună cu Isus Cristos. Pe parcursul celor nouăsprezece secole care au urmat după această dată nu a existat decît o singură chemare, cea cerească. Aceasta era o favoare nemeritată, pe care Dumnezeu o acorda unui număr limitat de persoane, pentru a face să înainteze propriile sale scopuri înţelepte şi iubitoare. — Ef. 2:8–10.

 6. (a) De ce chemarea cerească avea să se încheie într-o zi? (b) Cine a dirijat lucrurile în aşa fel încît să se împlinească şi profeţia cu privire la „marea mulţime“, şi ce s-a întîmplat odată cu aceasta?

⁶ Cu timpul, numărul prescris şi limitat la numai 144 000 urma să fie atins. Sigilarea finală a acestor israeliţi spirituali, ca semn al aprobării lor urma să fie aproape (Apoc. 7:1–8). Între timp, prin intermediul spiritului său şi prin înţelegerea Cuvîntului său, pe care Iehova o acordă organizaţiei sale vizibile, el avea să dirijeze lucrurile în aşa fel încît să se împlinească o altă parte a scopului său, aşa cum este descrisă la Apocalips 7:9–17. O „mare mulţime“, provenită din toate naţiunile, avea să fie strînsă, avînd extraordinara perspectivă de a supravieţui marele necaz şi de a trăi pentru totdeauna în perfecţiune într-un paradis pămîntesc. Dacă luăm în considerare felul cum s-au desfăşurat evenimentele, apare evident faptul că, în general, chemarea cerească s-a încheiat în jurul anului 1935 e.n., atunci cînd s-a înţeles în mod clar speranţa pămîntească pentru „marea mulţime“. De atunci încoace celor cîteva mii de creştini care compun rămăşiţa relativ puţin numeroasă a clasei cereşti li s-au asociat milioane de închinători ai lui Iehova care speră din toată inima să trăiască pentru totdeauna chiar aici, pe pămînt.

 7. Este oare posibil ca încă şi astăzi să mai primească unii chemarea cerească, şi de ce?

⁷ Înseamnă oare aceasta că Dumnezeu nu mai cheamă în prezent pe nimeni pentru viaţa cerească? Atîta timp cît nu a avut încă loc sigilarea finală, este posibil ca unii dintre aceşti creştini care nutresc această speranţă să se dovedească infideli, iar în astfel de cazuri vor fi aleşi alţii, care să le ia locul. Dar, în mod rezonabil, trebuie să fie vorba de cazuri rare.

De unde ştiu ei că sînt fii spirituali?

 8. Ce explicaţii dă Pavel pentru a arăta cum sînt conştienţi de faptul acesta cei născuţi de spiritul sfînt?

⁸ Spiritul lui Dumnezeu le oferă creştinilor botezaţi, care au primit chemarea cerească, certitudinea absolută că Dumnezeu i-a adoptat ca fii spirituali ai săi. Acest lucru a fost arătat de apostolul Pavel atunci cînd le-a scris „celor sfinţi“ aflaţi în Roma, descriind care era pe atunci situaţia tuturor adevăraţilor creştini. El a spus: „Căci toţi aceia care sînt conduşi de spiritul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu. Căci voi nu aţi primit un spirit de sclavie care provoacă iarăşi teamă, ci aţi primit un spirit de adopţiune ca fii, spirit prin care strigăm: «Abba‚ Tată!» Însuşi spiritul depune mărturie împreună cu spiritul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. Deci dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, dar comoştenitori cu Cristos, numai dacă suferim împreună cu el, pentru ca să fim şi glorificaţi împreună cu el.“ — Rom. 1:7; 8:14–17.

 9. Cum anume ’însuşi spiritul depune mărturie‘ împreună cu spiritul acelora care sînt realmente fii ai lui Dumnezeu?

⁹ În acest text, se impun atenţiei noastre două folosiri diferite ale cuvîntului „spirit“: mai întîi în expresia „însuşi spiritul“, apoi în „spiritul nostru“. Prima expresie se referă la forţa activă, invizibilă, a lui Dumnezeu. Ea este aceea care le inspiră copiilor săi spirituali profunda convingere că au fost adoptaţi de Dumnezeu în calitate de copii liberi ai săi. Acest spirit le mai depune mărturie şi prin Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu, Biblia, care este asemenea unei scrisori pe care Dumnezeu o adresează personal copiilor săi spirituali (1 Pet. 1:10–12). Atunci cînd cei ce au fost născuţi de spiritul sfînt citesc în Scripturi cuvintele spuse pentru cei care sînt fii spirituali ai lui Dumnezeu, ei răspund în mod potrivit: „Acestea se aplică la mine.“ Astfel, însăşi forţa activă a lui Dumnezeu depune mărturie în diferite feluri împreună cu spiritul lor, adică împreună cu forţa care-i impulsionează şi care iese din propria lor minte şi inimă, că ei sînt copii ai lui Dumnezeu. În conformitate cu ceea ce le indică spiritul lui Dumnezeu în acest fel, mintea şi inima acestora se concentrează asupra perspectivei de a fi comoştenitori cu Cristos, şi ei acceptă cu plăcere responsabilităţile care le revin copiilor spirituali ai lui Dumnezeu. — Filip. 3:13, 14.

10. (a) Care factori în sine nu-l identifică pe cineva că ar fi un creştin uns? (b) Cum consideră „alte oi“ locul lor în scopul lui Dumnezeu?

¹⁰ Este valabil lucrul acesta în cazul tău? Dacă da, atunci tu ai un privilegiu excepţional. Totuşi, ar fi greşit din partea unui creştin dacă ar trage concluzia că ar fi uns cu spirit sfînt datorită faptului că este o persoană care manifestă o apreciere deosebită pentru lucrurile spirituale adînci, sau pentru că este zelos în serviciul de teren sau pentru că are o iubire intensă faţă de fraţii săi. Asemenea trăsături îi caracterizează de fapt şi pe mulţi dintre cei care fac parte din clasa „altor oi“. Şi aceştia din urmă sînt mişcaţi de lucrurile care le citesc în Scripturi cu privire la comoştenitorii cu Cristos, dar nu au, cu toate acestea, îndrăzneala de a pretinde ceva ce Dumnezeu nu le-a rezervat. (Compară Numere 16:1–40.) Ei recunosc scopul iniţial al lui Dumnezeu privitor la pămînt şi aprecierea lor în acest sens îi determină să lucreze pentru a avea şi ei parte de el.

Participînd în mod demn

11. Cine asistă la comemorarea anuală a morţii lui Isus şi de ce?

¹¹ În fiecare an, la 14 Nisan, după apusul soarelui, continuatorii lui Isus Cristos unşi de spirit, comemorează pe tot pămîntul moartea lui Isus Cristos, în conformitate cu instrucţiunile pe care le-a dat el apostolilor săi (Luca 22:19, 20). Şi „alte oi“ asistă, de asemenea, dar nu se împărtăşesc din pîine şi vin, participînd numai în calitate de observatori plini de respect.

12. Cum au ajuns unii creştini din Corint să nu mai acorde aprecierea cuvenită Cinei Domnului?

¹² Acesta nu este un ritual religios lipsit de sens, ci este vorba de o ceremonie cu o profundă semnificaţie. În primul secol, apostolul Pavel a dat un avertisment serios creştinilor din Corint, Grecia, întrucît unii dintre ei nu mai acordau acestei comemorări aprecierea care se cuvenea. El a scris: „Oricine mănîncă pîinea sau bea cupa Domnului în mod nedemn va fi vinovat cu privire la corpul şi sîngele Domnului.“ Ce anume îi făcea să fie nişte participanţi „nedemni“? Era faptul că ei nu-şi pregăteau în mod potrivit inima şi mintea pentru această comemorare. În adunare existau dezbinări. Apoi, unii dintre ei se dedau la excese de mîncare şi băutură înaintea acestei întruniri. Ei tratau astfel cu indiferenţă Cina Domnului. Ei nu se aflau în starea potrivită ca să discearnă semnificaţia profundă a pîinii şi a vinului. — 1 Cor. 11:17–34.

13. Care este semnificaţia pîinii şi vinului folosit cu ocazia Comemorării?

¹³ Dar în ce constă această semnificaţie? Ea nu decurge din vreo presupusă transformare miraculoasă a pîinii şi a vinului. Cristos nu este sacrificat din nou, sub nici o formă, de fiecare dată cînd se celebrează comemorarea. Scripturile declară că „Cristos a fost oferit o dată pentru totdeauna‚ ca să poarte păcatele multora“ (Evr. 9:28; 10:10; Rom. 6:9). Turta de pîine nedospită şi vinul roşu sînt numai nişte simboluri care reprezintă corpul fizic pe care Isus l-a oferit ca jertfă şi sîngele său literal pe care l-a vărsat. Dar cît sînt de preţioase acest corp şi acest sînge! Isus şi-a dat corpul său uman fără păcat, pentru ca omenirea să poată avea ocazia de a trăi pentru totdeauna (Ioan 6:51). Iar sîngele său vărsat serveşte unui scop dublu: Pe de o parte să purifice de păcat pe oamenii care exercită credinţă în el, iar pe de altă parte să pună în vigoare noua convenţie între Dumnezeu şi adunarea Israelului spiritual, care este compus din creştinii unşi de spirit (1 Ioan 1:7; 1 Cor. 11:25; Gal. 6:14–16). Tocmai datorită acestei preţioase îngrijiri este posibil ca membrii „turmei mici“ să fie declaraţi drepţi de către Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu le atribuie pe credit perfecţiunea umană (Luca 12:32). Pe baza acestui fapt ei pot fi născuţi de spiritul sfînt ca fii ai lui Dumnezeu, cu perspectiva de a participa împreună cu Cristos la Regatul său ceresc. În fiecare an, atunci cînd aceşti creştini iau parte la Comemorare, servind din aceste simboluri, ei mărturisesc în felul acesta speranţa lor cerească, iar aprecierea lor pentru faptul că se află în „noua convenţie“, al cărei mediator este Cristos, este reînnoită şi adîncită. — Evr. 8:6–12.

„Noi vrem să mergem cu voi“

14. (a) De ce „alte oi“ nu se împărtăşesc din simboluri cu ocazia Comemorării, dar ce aşteaptă ele cu bucurie? (b) Cum consideră ele asocierea lor cu rămăşiţa moştenitorilor Regatului?

¹⁴ Înţelegînd modul cum tratează Iehova cu slujitorii săi unşi, „alte oi“ li s-au alăturat acestora, spunînd: „Noi vrem să mergem cu voi, căci am auzit spunîndu-se că Dumnezeu este cu voi“ (Zah. 8:20–23). Aceste două clase nu numai că se întrunesc împreună, dar ele participă umăr la umăr în lucrarea de a face cunoscută vestea bună a Regatului peste tot pămîntul locuit. Însă „alte oi“ nu sînt primite în „noua convenţie“ încheiată de Dumnezeu cu Israelul spiritual, nici în ’convenţia(. . .) pentru un regat‘, pe care Isus a încheiat-o cu cei care au fost aleşi pentru a participa la viaţa cerească. Prin urmare, este foarte potrivit faptul că aceştia nu se împărtăşesc din simboluri cu ocazia Comemorării (Luca 22:20, 29). Dar în timp ce „noua convenţie“ îşi atinge scopul, strîngîndu-i pe cei din urmă membri ai „turmei mici“ în Regatul ceresc, „alte oi“ îşi dau seama că binecuvîntările pe care le vor primi ei pe pămînt, prin intermediul acestui Regat, sînt tot mai aproape. Ei consideră că este un privilegiu ca, în decursul acestor „zile din urmă“, să servească în unitate lui Dumnezeu, împreună cu rămăşiţa loială a moştenitorilor Regatului.

[Notă de subsol]

Recapitulare

● Pentru ce vorbesc atît de mult despre speranţa cerească Scripturile greceşti creştine?

● Cum ştiu creştinii unşi că Dumnezeu i-a născut ca fii ai săi? Care este semnificaţia simbolurilor din care se împărtăşesc ei cu ocazia Comemorării?

● Cum demonstrează „alte oi“ că sînt realmente unite cu „turma mică“?