Să recunoaştem locul vital al lui Cristos

“Mi–a fost dată toată autoritatea în cer şi pe pămînt“. — Mat. 28:18

 1. Ce întrebări îşi poate pune cineva care se declară a fi un discipol al lui Isus Cristos? (Ioan 15:8–10)

Eşti tu un discipol al Domnului Isus Cristos? Recunoşti tu locul său vital în aranjamentul lui Dumnezeu? Dacă da, reflectează viaţa ta zilnică aprecierea faţă de Fiul lui Dumnezeu şi faţă de ceea ce a făcut el în folosul tău?

CEA MAI INALTA DINTRE CREATURILE INTELIGENTE ALE LUI DUMNEZEU

 2, 3. (a) In ce sens este Isus Cristos „imaginea Dumnezeului invizibil“? (Evr. 1:3) (b) Cum l–a folosit Iehova pe Fiul său înţîi născut şi astfel ce loc ocupă acesta printre toate creaturile inteligente? (Ioan 1:1–3)

² Apostolul Pavel ne ajută să vedem exact cît de importantă este poziţia lui Isus Cristos. In scrisoarea sa către Coloseni el a scris: „El este imaginea Dumnezeului invizibil, întîiul născut din toată creaţiunea; deoarece prin el au create toate celelalte lucruri din ceruri şi de pe pămînt, lucrurile vizibile şi lucrurile invizibile, indiferent dacă ele sînt tronuri sau domnii, guvernări sau autorităţi. Toate celelalte lucruri au fost create prin el şi pentru el. De asemenea, el este înainte de toate celelalte lucruri şi prin el au fost făcute să existe toate celelalte lucruri“. — Colos. 1:15–17.

³ Conform acestor cuvinte inspirate, Fiul întîi născut, începutul creaţiunii lui Dumnezeu, este cea mai înaltă dintre toate creaturile inteligente. El este imaginea Tatăţui său ceresc prin faptul că el este o persoană spirituală care reflectă în mod perfect astfel de admirabile însuşiri divine cum sînt iubirea, înţelepciunea, dreptatea, îndurarea, condescendenţă şi îndelunga răbdare (Ex. 34:6,7; Ps. 33:5; Rom. 16:27; 1 Ioan 4:8). Prin el Iehova Dumnezeu a adus în existenţă milioane de fii îngereşti, vastul univers cu miliardele sale de galaxii precum şi pămîntul cu abundenta sa varietate a vieţii vegetale şi animale. In adaus, tot prin Fiul au venit în existenţă şi „tronuri“, „domnii“, „guvernări“ şi „autorităţi“. Ce sînt acestea?

 4. De ce „tronurile“, „domniile“, „guvernările“ şi „autorităţile“ create prin Fiul nu puteau fi poziţii sau oficii guvernamentale lumeşti şi astfel ce trebuie să includă ele?

⁴ Ele n–ar putea fi poziţii sau oficii guvernamentale lumeşti, pentru că în Scripturi se face referire la unele că acestea ca fiind creaţii omeneşti şi nu divine (1 Petru 2:13, 14). Prin urmare „tronurile“, „domniile“, „guvernările“ şi „autorităţile“ trebuie să includă acele forme de stăpînire pentru care este răspunzător Iehova Dumnezeu prin Fiul său, inclusiv regatul lui Melhisedec şi acela al lui David din Ierusalim.

 5. (a) In conformitate cu Coloseni 1:18, care este relaţia lui Isus Cristos cu adunarea? (b) Ce efect ar trebui să aibă această relaţie asupra membrilor adunării? (Matei 28:8–10)

⁵ Cu privire la locul lui Isus Cristos în relaţie cu adunarea, apostolul Pavel declară: „El este capul trupului, al adunării“. (Colos. 1:18) Aşadar, adunarea priveşte pe drept spre el şi nu spre vreun om, ca fiind superiorul, capul.

 6. (a) Ce se poate întîmpla cînd creştinii încep să acorde o importanţă exagerată oamenilor? (Marcu 9:33, 34) (b) Cum se vede aceasta din ceea ce s–a desfăşurat în adunarea din Corint?

⁶ O nerecunoaştere a acestui fapt are ca rezultat neunitatea. Lucrul acesta este bine ilustrat prin ceea ce s–a întîmplat în Corintul antic. Apostolul Pavel a trebuit să le scrie fraţilor de acolo: „Mi s–a dezvăluit despre voi, fraţii mei, prin cei din casa lui Chloe, că există disensiuni între voi. Ceea ce vreau să spun este că fiecare din voi zice: ‘Eu îi aparţin lui Pavel’; ‘Dar eu îi aparţin lui Apollo’; ‘Eu sînt al lui Chifa’; ‘Eu al lui Cristos’. Cristos există divizat“. (1 Cor. 1:11–13) Pentru că au acordat o atenţie exagerată oamenilor, membrii adunării din Corint s–au scindat în partide. Ei nu puteau înţelege că bărbaţii ce deţineau conducerea printre creştini nu erau decît servi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, prestînd un serviciu de sclavi în folosul fraţilor lor. — 1 Cor. 3:5–9.

 7. (a) Au fost răspunzători oare Pavel, Apollo şi Petru pentru părerile greşite care existau în adunarea din Corint? (b) Cum pot fi bătrînii ca şi apostolul Pavel şi astfel de ce anume trebuie ei să se ferească?

⁷ Din fericire, Pavel, Apollo, şi Chifa sau Petru nu erau răspunzători de situaţia ce se crease în adunarea din Corint. Ei personal ofereau un bun exemplu în aceea de a privi spre Isus Cristos ca şi cap. Apostolul Pavel, de pildă, putea spune: „Deveniţi imitatorii mei, întocmai aşa cum şi eu sînt (un imitator) al lui Cristos“. (1 Cor. 11:1) Si categoric că şi bătrînii de astăzi ar dori să fie asemenea lui Pavel. Aceasta pretinde ca el să vorbească în acord. (1 Cor. 1:10) Odată ce bătrînii îşi exprimă public părerile lor personale în mare măsură divergente, membrii adunării vor înclina să privească spre aceia ale căror opinii sînt în mai mare măsură pe linia propriei lor gîndiri. Situaţia devine deosebit de serioasă atunci cînd un bătrîn îi subapreciază pe colegii săi, din colegiul de bătrîni, dînd de înţeles că el este mai zelos şi mai credincios decît ei sau poate mai clarvăzător, mai inteligent şi mai înţelegător. (compară cu 2 Sam. 15:2–6) Rezultatul poate fi acela că grupează în jurul său adepţi înăuntrul adunării, şi că subminează eforturile colegiului de bătrîni de a se îngriji de interesele spirituale ale turmei.

 8. Cum beneficiază adunarea de faptul că bătrînii dau un exemplu de supunere faţă de poziţia de cap a lui Cristos? (Efes. 4:11–16)

⁸ Pe de alt parte, cînd bătrîni se străduiesc să vorbească şi să acţioneze în unitate, permiţîndu–şi să se călăuzească în întregime după Biblie în hotărîrile lor, în adunare va exista unitate. Atunci întreaga adunare va fi încurajată să privească nu spre persoane individuale ci spre Isus Cristos ca şi cap al adunării.

 9. In afară de faptul că Isus este capul adunării, ce alt motiv al superiorităţii Fiului lui Dumnezeu dă Coloseni 1:18 şi ce ar trebui să însemne aceasta pentru noi?

⁹ Continuînd discuţia sa despre locul vital al lui Isus Cristos, apostolul Pavel mai prezintă încă şi un alt motiv al superiorităţii Fiului lui Dumnezeu. Noi citim: „El este începutul, cel întîi născut din morţi, ca să poată deveni cel este întîiul în toate lucrurile“. (Col. 1:18) Nimeni înainte de Isus Cristos n–a fost înviat la viaţă nemuritoare în ceruri. Pentru că el a fost dîntîi care a avut parte de o înviere la perfecţiunea vieţii, el este „cel întîi născut din morţi“. El a pregătit comoştenitorilor săi ca să aibă parte cu el de o moştenire cerească, fiind înviaţi la viaţă nemuritoare ca şi el. (Evr. 6:19, 20; Apoc. 20:6) Pentru ca o persoană să participe la acea înviere, ea trebuie să recunoască poziţia de cap a lui Isus Cristos peste adunare. De fapt oricine doreşte să devină un primitor al binecuvîntărilor divine trebuie să facă la fel. — Filip. 2:8–11.

‘TOATA PLINATATEA LOCUIESTE IN EL’

10. Cum se explică faptul că ‘Dumnezeu a văzut de bine să locuiască în Fiul toată plinătatea’?

¹⁰ Recunoaşterea poziţiei de cap a lui Cristos nu este doar o problemă de admitere a poziţiei sale de frunte în adunare. Observă că apostolul Pavel continuă astfel: „Dumnezeu a văzut de bine să locuiască toată plinătatea în el“. (Col. 1:19) Potrivit bunei plăceri a lui Dumnezeu, Isus Cristos ocupă locul principal în adunare nu numai în ce priveşte superioritatea şi autoritatea ci şi prin faptul că dispune de „plinătatea“ tuturor lucrurilor de care au nevoie creştinii. Fiul lui Dumnezeu este întruchiparea însuşirilor divine, inclusiv a înţelepciunii. In consecinţă, el şi nu vreun oarecare om de pe pămînt este acela spre care privesc adevăraţii creştini ca exemplul lor şi sursa destinată pentru călăuzire şi instruire.

11. Intrucît în Cristos locuieşte toată „plinătatea“, ce se poate spune despre nevoia de filozofii şi tradiţii omeneşti?

¹¹ Exemplul perfect al lui Isus Cristos şi învăţăturile sale nu au nevoie să fie completate prin filozofii şi tradiţii omeneşti. In scrisoarea sa către Coloseni apostolul Pavel a dezvoltat în continuare această latură, scriind: „Luaţi seama: s–ar putea să fie cineva care să vă poarte ca pe o pradă a sa prin filozofie şi amăgire goală, în armonie cu tradiţia oamenilor, în armonie cu lucrurile elementare ale lumii şi nu în armonie cu Cristos; pentru că în el locuieşte corporal toată plinătatea însuşirilor divine. Si astfel aveţi şi voi plinătate prin el care este capul oricărei guvernări şi autorităţi“. — Col. 2:8–10.

12. (a) Ce sînt „lucrurile elementare ale lumii“? (b) De ce putea vorbi Pavel despre raţionamentele şi învăţăturile distrugătoare de credinţă ca despre o „amăgire goală“?

¹² In trecut, în secolul întîi, creştinii erau în pericolul de a fi abătuţi prin „lucrurile elementare ale lumii“, adică prin principiile esenţiale sau fundamentale ale lumii înstrăinate de Dumnezeu. Aceste lucruri elementare includeau ideile nescripturale ale grecilor şi ale altor neiudei precum şi învăţăturile tradiţionale nebiblice ale evreilor. Privit superficial, unele dintre filozofiile şi doctrinele acestea puteau părea foarte plauzibile. Ele poate să fi fost însoţite de raţionamente şi de argumente ce trebuia să facă într–o măsură apel la gîndirea omenească. Lor le lipsea însă un fundament solid. Aceste învăţături lipsite de temei — fie privitoare la doctrine fie cu privire la conduita umană sau la felul cum trebuie puse lucrurile la punct în adunare — erau într–adevăr „amăgire goală“. Astfel creştinii aveau toate motivele să evite să cadă pradă unor învăţători falşi şi să devieze de la calea adevărului. — (compară cu 1 Ioan 2:26, 27).

13. In armonie cu Coloseni 2:16–19, ce false instrucţiuni promovau unii şi de ce erau primejdioase asemenea învăţături?

¹³ Discutînd şi despre alte opinii greşite care predominau, Pavel spune în continuare: „Nimeni să nu vă judece în privinţa mîncării şi băuturii sau cu privire la o sărbătoare sau la respectarea unei luni noi sau a unui sabat; căci acele lucruri sînt umbre ale bunurilor viitoare, dar realitatea aparţine lui Cristos. Să nu vă lipsească de premiu nimeni care–şi găseşte plăcerea într–o simulare de umilinţă şi într–o formă de adorare a îngerilor, sprijinindu–se pe lucrurile pe care le–a văzut, umflat fără un motiv potrivit de propria sa dispoziţie carnală, în timp ce nu se ţine strîns de capul (de acela) din care tot trupul, fiind aprovizionat şi unit în mod armonios laolaltă prin articulaţiile şi ligamentele sale, continuă să crească cu creşterea pe care o dă Dumnezeu“. — Col. 2:16–19.

14. (a) Cum se putea lăsa judecat greşit un creştin cu privire la mîncare şi băutură sau cu privire la respectarea anumitor zile? (b) De ce erau greşiţi cei care judecau în felul acesta?

¹⁴ In felul acesta li se recomanda creştinilor din Colose să nu le permită altoră să le judece credinţa şi dreptatea, pretinzind că ei nu pot cîştiga salvare dacă nu se circumcid şi nu încep să urmeze legea lui Moise. Indivizii care judecau în felul acesta se întorceau înapoi la „lucrurile elementare“, la „abecedarul“ închinării adevărate, ignorînd dezvoltarea ulterioară, de către Dumnezeu, a lucrurilor şi negînd că acum locuieşte în Cristos „toată plinătatea“. In consecinţă, asemenea persoane nu se ţineau strîns de Capul Cristos şi–i făceau pe alţii să devieze de la învăţătura sănătoasă care era esenţială pentru creşterea lor spirituală.

15. Ce puteau pierde creştinii din Colose prin acceptarea argumentelor învăţătorilor falşi?

¹⁵ A ceda în faţa puterii de convingere a promotorilor de doctrine false putea avea ca rezultat pentru creştinii din Colose deposedarea lor de „premiul“ ce li se pusese în faţă. Care era acest premiu? Era glorioasa răsplată a vieţii nemuritoare cereşti. — 1 Cor. 9:24–27; Filip. 3:14; 2 Tim. 4:7, 8; Apoc. 2:7.

16. Potrivit cuvintelor lui Pavel din Coloseni 2:18, ce fel de aparenţă putea avea învăţătorul erorii?

¹⁶ Aşa cum a arătat apostolul Pavel, un om care îl priva pe un creştin de valorosul premiu al vieţii, putea părea cu totul nevinovat de a fi făcut vreun rău. Apostolul l–a descris pe unul ca acesta ca găsindu–şi „plăcerea într–o simulare de umilinţă“. (Col. 2:18) Astfel după toate aparenţele, el era un om de o mare condescendenţă. Insă această condescendenţă sau umilinţă nu era decît de suprafaţă, adică falsă.

17. (a) Ce voia să spună apostolul Pavel cînd l–a descris pe învăţătorul fals ca pe unul care ‘s–a sprijinit pe lucrurile pe care le–a văzut’? (b) Cum era un astfel de învăţător „umflat fără un motiv potrivit de dispoziţia sa carnală“?

¹⁷ Ce era el în realitate se dezvăluie din referirea lui Pavel la acesta ca fiind unul care „‘sprijinindu–se’ pe lucrurile pe care le–a văzut, umflat fără un motiv potrivit de propria sa dispoziţie carnală“. (Col. 2:18). Ce voia să spună apostolul vorbind astfel despre un învăţător de lucruri false? Expresia „sprijinindu–se“ era o formulă utilizată în antichitate în legătură cu ritualurile de iniţiere ale misterelor păgîne. Nesatisfăcut de adevărul complet şi simplu, dezvăluit prin Isus Cristos, respectivul se mîndrea cu ideea că el a ajuns la o înţelepciune şi o sfinţenie superioară faţă de acelea de care aveau parte creştinii în general. Căutînd să întregească adevărul creştin cu raţionamente false, speculative, el a deviat în realitate de la credinţă. După aprecierea sa, Fiul lui Dumnezeu nu era unicul depozitar al cunoştinţei şi înţelepciunii. O asemenea persoană nu credea cuvintele inspirate: „In el (în Cristos) sînt ascunse cu grijă toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei“. (Col. 2:3). Ea insista în părerea că în afară de Fiul lui Dumnezeu existau şi alţi depozitari ai cunoştinţei şi înţelepciunii, spre care putea privi adunarea pentru îndrumare.

POZITIA UNUI CRESTIN ASTAZI

18. Cînd apar puncte de vedere personale nescripturale sau filozofii, ce trebuie să evite toţi creştinii şi mai ales bătrînii?

¹⁸ Astăzi servii lui Dumnezeu nu au de a face exact cu aceleaşi situaţii care predominau în secolul întîi. Cu toate acestea, există pentru noi lecţii de importanţă vitală care se pot desprinde din ceea ce le–a scris Pavel colosenilor. De exemplu, toţi creştinii, şi mai cu seamă bătrînii, trebuie să aibă grijă să nu intre în problemele private ale altora şi să nu pună pe picior de egalitate cu adevărul dezvăluit în învăţăturile şi exemplul lui Isus Cristos vreun punct de vedere personal nescriptural sau filozofic (Compară cu 1 Tim. 1:3, 4; 2 Tim. 4:1, 2).

19.(a) Pe ce trebuie să se bazeze întotdeauna un sfat spiritual şi de ce? (b) Ce ar nega un creştin dacă n–ar reuşi să adere strict la Biblie şi ar recomanda drept ghid pentru alţii vederile lui filozofice personale?

¹⁹ Orice sfat sau îndemn spiritual pe care îl poate da un creştin altora trebuie să se bazeze nu pe vreo preferinţă personală, pe vreo prejudecată sau pe vreun principiu lumesc, ci pe exemplul şi pe învăţăturile lui Isus Cristos. Pentru că tot ceea ce a învăţat Fiul lui Dumnezeu s–a armonizat în întregime cu Scripturile inspirate. Biblia completă poate şi chiar şi trebuie utilizată corect pentru a da ajutor spiritual. (2 Tim. 3:16, 17). Nereuşită cuiva de a adera strict la Biblie va constitui o desconsiderare a Capului adunării. (Compară cu Matei 7:24–27; 15:3–9; Ioan 17:17). Aşa ceva ar însemna că în Isus Cristos nu locuieşte toată „plinătatea“ şi că „lipsurile“ lui Cristos trebuie completate prin păreri personale şi filozofie omenească.

20. După cum se evidenţiază din Evrei 5:14, de ce este primejdios să permitem ca opiniile personale ale altora să joace rolul de ghid al nostru?

²⁰ Dar ce putem spune despre creştinii care acceptă vederile filozofice personale şi opiniile altora drept ghid pentru a stabili justeţea unei anumite atitudini? Ei îşi pot leza conştiinţă şi îşi pot împiedica creşterea spirituală. De ce? In primul rînd pentru că Biblia arată că ‘facultăţile de percepere trebuie exersate prin utilizare’. Astfel cînd hotărîrile unui individ sînt influenţate sau chiar controlate pe nedrept de către alţii, acesta nu mai continuă să crească spiritual, ci rămîne un prunc, fiind incapabil să deosebească ceea ce este corect de ceea ce este greşit. — Evr. 5:14.

21. Cum pot eforturile de conformare la părerile personale nescripturale ale altora să trezească sentimente de vinovăţie în legătură cu lucruri care sînt potrivite în sine?

²¹ In afară de aceasta, datorită încercării de a se conforma la ceva ce nu este decît opinia nescripturală a unui alt creştin, unele persoane pot avea sentimente de vinovăţie inutile cu privire la preocuparea legată de afacerile personale, de o distracţie sănătoasă, de odihnă şi aşa mai departe. De exemplu, un membru respectat al adunării poate exprima deschis părerea că „zilele din urmă“ nu sînt absolut de loc un timp în care servii lui Dumnezeu să se gîndească să aducă îmbunătăţiri majore locuinţei lor. In timp ce mulţi pot recunoaşte că această este o părere particulară şi rămîn neafectaţi de ea, unii ar putea să se simtă vinovaţi de planurile lor. Cei care permit să fie influenţaţi pe nedrept de opiniile personale ale altuia se pot lovi mai tîrziu de probleme şi de incoveniente pe care le–ar fi putut evita dacă şi–ar fi continuat planurile lor rezonabile. Tot la fel şi în alte domenii ale vieţii se pot ivi probleme serioase ori de cîte ori Cuvîntul lui Dumnezeu este înlocuit de către părerile oamenilor imperfecţi ca izvor de orientare. Dar noi sîntem întotdeauna în siguranţă atunci cînd luăm hotărîri bazate pe exemplul şi învăţăturile Fiului perfect al lui Dumnezeu.

SUPUNERE FATA DE CRISTOS CA ŞI CAP

22. (a) Avînd în vedere înalta poziţie a lui Isus, cum ar trebui să privim dispoziţiile sale? (b) Ce întrebări ar trebui să ne punem în legătură cu dispoziţiile lui Isus din Mat. 28:19, 20; Luca 21:34–36; 22:19, 20 şi Ioan 13:34, 35?

²² Avînd în vedere înalta poziţie a lui Isus Cristos, dispoziţiile lui trebuie luate, fireşte, în serios şi ascultate din tot sufletul. Te străduieşti tu să participi din plin la punerea de mărturie şi la facerea de discipoli? (Mat. 28:19, 20) Te menţii tu treaz spiritual, nepermiţîndu–ţi să te laşi copleşit de grijile zilnice ale vieţii sau de îmbuibarea cu mîncare şi băutură? (Luca 21:34–36) Procedurile tale faţă de alţii arată că tu doreşti într–adevăr să manifeşti iubirea gata de sacrificiu care–i identifică pe adevăraţii discipoli ai lui Isus Cristos? (Ioan 13:34, 35) Cînd te aduni ascultător împreună cu colegii tăi de credinţă ca să comemorezi Cina Domnului, te gîndeşti tu serios la beneficiile pe care le ai tu din sacrificiul lui Isus? (Luca 22:19, 20; 1 Cor. 11:22–32). Te simţi tu mişcat să–ţi observi cu grijă conduita astfel încît să–ţi poţi păstra poziţia curată care a rezultat din acceptarea de către tine, prin credinţă, a foloaselor ispăşitoare ale sîngelui vărsat al lui Cristos? — 1 Petru 1:14–19.

23. Cum am ajuns la împăcare cu Dumnezeu şi astfel ce ar trebui să continuăm să facem?

²³ N–ar trebui să uităm niciodată că atîta timp cît păcatele noastre n–au fost ispăşite, noi eram înstrăinaţi de Dumnezeu. Dar prin sîngele vărsat al lui Isus pe stîlpul de execuţie noi am fost împăcaţi cu Cel Prea Inalt şi ne aflăm acum în relaţii paşnice cu el. (Col. 1:20) Insă după curăţirea noastră iniţială de păcat, rezultată pentru noi din acceptarea sacrificiului lui Isus Cristos în folosul nostru, noi trebuie să continuăm a depune eforturi pentru a rămîne într–o stare nepătată în faţa lui Iehova Dumnezeu. In scrisoarea sa către coloseni, de exemplu, Pavel arată cu claritate ce se cere de la un creştin în privinţa conduitei.

TINETI SUB CONTROL DORINTELE GRESITE

24. (a) Inainte de a deveni un discipol botezat al lui Isus Cristos, cum şi–a putut întrebuinţa cineva membrele corpului şi facultatea vorbirii? (b) Ce–ar trebui să facă el acum?

²⁴ “Omorîţi“, scrie Pavel, „membrele corpului vostru care sînt pe pămînt în ce priveşte curvia, necurăţia, apetitul sexual, poftele dăunătoare şi lăcomia care este idolatrie“. (Col. 3:5) Inainte de a deveni un discipol botezat al lui Isus Cristos, cineva şi–a utilizat probabil membrele corpului într–un fel contrar scopului lui Dumnezeu. Apostolul scrie chiar: „Tocmai în acele lucruri aţi umblat şi voi odată, cînd trăiaţi în ele. Dar acum îndepărtaţi–le cu adevărat pe toate de la voi: mînia, indignarea, răutatea, vorbirea jignitoare şi vorbele obscene din gura voastră. Nu vă minţiţi unii pe alţii“. (Col. 3:7–9) Da, întrebuinţarea greşită a membrelor corpului nostru şi a facultăţii de vorbire este nepotrivită cu o poziţie curată în faţa lui Dumnezeu. Respectivul trebuie să omoare poftele greşite ale cărnii, nepermiţînd ca ele să determine membrele corpului său să păcătuiască. El ar trebui să imite exemplul apostolului Pavel care a spus despre sine: „Imi bat trupul cu pumnii şi–l conduc ca pe un sclav pentru ca după ce am predicat altora să nu fiu eu însumi cumva dezaprobat“. 1 Cor. 9:27.

25. (a) De ce este lăcomia idolatrie? (b) Cum ne poate ajuta recunoaşterea acestui fapt să cîştigăm stăpînire asupra dorinţelor greşite ale cărnii?

²⁵ Un lucru care ne poate ajuta să cîştigăm stăpînire asupra poftelor carnale greşite este recunoaşterea gravităţii lăcomiei — o poftă nemăsurată de ceva la care o persoană nu are dreptul. După cum a declarat Pavel, lăcomia este idolatrie. Aceasta pentru că obiectul dorinţei greşite a cuiva începe să aibă o prea mare importanţă în viaţa sa. El devine un idol pentru respectivul şi stînjeneşte dăruirea unui devotament exclusiv lui Iehova Dumnezeu. El îl împiedică, de asemenea, să fie cu inima neîmpărţită în iubirea sa pentru Dumnezeu, întrucît dorinţa sa egoistă îi dă imboldul să desconsidere legea divină. Biblia arată că una din căile în care ne manifestăm iubirea faţă de Iehova este ascultarea noastră loială faţă de poruncile sale. (1 Ioan 5:2, 3) De aceea cînd un creştin începe să fie conştient că ia formă în el o dorinţă greşită, el face bine să îşi aducă aminte cît de preţioasă este relaţia cu Dumnezeu şi cît de absurd ar fi s–o piardă devenind un idolatru.

ACTIUNI POZITIVE FATA DE CEI CE CRED CA SI NOI

26. Perseverarea noastră într–o stare nepătată în faţa lui Iehova Dumnezeu este doar o problemă de reţinere de la conduita incorectă, şi cum este arătat lucrul acesta la Coloseni 3:12,13?

²⁶ Perseverarea într–o stare nepătată înaintea lui Iehova Dumnezeu implică însă mai mult decît reţinerea doar de la i conduită greşită şi de la o vorbire nesănătoasă. Se cer şi acţiuni pozitive. Astfel apostolul continuă să–i îndemne pe fraţii săi din Colose: „Imbrăcaţi–vă cu delicate sentimente de compasiune, cu bunătate, cu modestie a minţii, cu blîndeţe şi cu îndelungă răbdare. Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi iertaţi–vă cu generozitate unii pe alţii, dacă cineva are motive de plîngere împotriva altuia. Aşa cum Iehova v–a iertat cu generozitate pe voi, faceţi şi voi la fel“. — Col. 3:12, 13.

27. De ce trebuie să–i tratăm pe colegii noştri creştini în mod frăţesc şi să manifestăm un spirit al iertării?

²⁷ Reflectaţi la ce spune Pavel aici. Ca creştini, noi am fost curăţiţi prin sîngele lui Isus Cristos şi sîntem fraţi şi surori în spirit. De aceea ar trebui să tratăm frăţeşte unii cu alţii. Fiind imperfecţi, foarte frecvent nici unul din nou nu reuşeşte să reflecteze minunatele calităţi ale Tatălui nostru ceresc şi ale Fiului său. De aceea atunci noi n–ar trebui, pe bună dreptate, să fim peste măsură de severi cu fraţii noştri de credinţă şi să–i tratăm cu asprime. Ar fi greşit ca un creştin să se facă judecătorul fraţilor săi de credinţă revendicînd un pretins drept de a–i pedepsi pentru nereuşitele lor. Nu, ci el va suporta bucuros neajunsurile lor şi nu se va reţine de a arăta compasiune, bunătate, umilinţă, blîndeţe şi îndelungă răbdare. E adevărat că cineva poate avea o plîngere motivată împotriva unui frate. Dar el ar face bine să se întrebe: Este greşala fraţelui meu atît de gravă încît nu pot să–l iert? Atunci cînd cineva care are motive de plîngere priveşte spre propriile sale slăbiciuni, el va fi mult mai înclinat să ierte aşa cum şi Iehova a fost iertător faţă de el. — Mat. 18:21–35.

28. (a) Ce este „pacea lui Cristos“? (b) Cum afectează relaţia noastră cu colegii noştri creştini faptul că pacea domneşte în inimile noastre?

²⁸ Ce se întîmplă însă cînd greşelile altora ne pun inima într–o stare de agitaţie? Cum ne–o putem calma? Apostolul Pavel ne oferă sfatul inspirat: „Lăsaţi ca pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre“. (Col. 3:15) Această „pace“ este liniştea, calmul pe care le cîştigăm prin că devenim discipoli ai Fiului lui Dumnezeu. Ea izvorăşte din cunoştinţa faptului că sîntem iubiţi şi aprobaţi de Dumnezeu şi de Fiul său. Cînd această pace este forţa dominantă din inimile noastre noi vom face tot ce ne stă în putere pentru a vorbi şi acţiona în aşa fel încît s–o putem păstra. Noi ne vom apăra preţioasa relaţie cu Iehova Dumnezeu şi cu Isus Cristos prin tratarea fraţilor noştri de credinţă cu bunătate şi iubire. Aceasta va duce la promovarea păcii în adunare şi ne va feri să ne agităm pînă la punctul de a păcătui împotriva fraţilor noştri. — Ef. 4:26, 27.

29. Ce bine va rezulta din urmarea sfatului inspirat de a ne ‘arăta recunoscători’?

²⁹ Apoi Pavel recomandă: „Arătaţi–vă recunoscători“. (Col. 3:15) Da, un spirit de recunoştinţă contribuie mult la păstrarea păcii de care ne bucurăm ca creştini. Cei ce recunosc sincer bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu faţă de ei şi faţa de fraţii lor de credinţă sînt fericiţi şi mulţumiţi. Pentru că ei apreciază profund ceea ce a făcut Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos pentru a le da posibilitatea să fie curăţiţi de păcat şi să aibă perspectiva vieţii veşnice, ei nu se ofensează repede cînd alţii greşesc în vreun fel, ci îi iartă bucuros, din toată inima. Cît de diferită e situaţia cu cei lipsiţi de recunoştinţă! Ei exprimă adeseori nemulţumiri, nu sînt niciodată satisfăcuţi şi sînt extrem de nefericiţi. Atitudinea lor egoistă, lipsită de iubire, este descurajatoare pentru cei ce se întovărăşesc cu ei şi dă nastere la certuri şi dezbinări. Aşa că facem bine să cultivăm un spirit de gratitudine.

30. Ce înseamnă ‘a lăsa Cuvîntul lui Cristos să locuiască din abundenţă în noi în toată înţelepciunea’?

³⁰ După ce îi încurajează pe creştini să fie recunoscători, Pavel scrie: „Lăsaţi să locuiască din abundenţă Cuvîntul lui Cristos în voi, în toată înţelepciunea“. (Col. 3:16). Ce vrea să spună prin asta? „Cuvîntul lui Cristos“ sau mesajul de la Cristos, întregul bagaj al învăţăturii creştine, trebuie să devină o parte a noastră (The Bible in Living English; Good News Bible; Weymouth, nota marginală), ca şi cum totalitatea învăţăturii date prin Cristos şi–ar avea „reşedinţa“ în noi. Ca să fie aşa trebuie ca noi să fim pe deplin absorbiţi de mesajul adevărului creştin, meditînd asupra lui. Cînd „cuvîntul lui Cristos“ este cu adevărat o parte a noastră, în toată plinătatea sau abundenţa lui, el ne va servi drept ghid, ajutîndu–ne să avem succes în căile noastre. Acest cuvînt ne va îndemna să acţionăm în mod înţelept. Dacă vom fi plini de „cuvîntul lui Cristos“, noi vom avea o prezenţă încurajatoare şi ziditoare pentru fraţii noştri.

ESTE IMPLICATA INTREAGA NOASTRA VIATA

31. După Coloseni 3:17 ce ar trebui să facem cu referire la toate aspectele vieţii noastre?

³¹ Factorii care pot contribui la păstrarea păcii cu colegii noştri de credinţă sînt esenţiali şi pentru a găsi bucurie şi mulţumire în toate celelalte aspecte ale vieţii noastre. N–ar trebui să pierdem niciodată din vedere faptul că sîntem discipoli ai lui Isus Cristos în fiecare zi, ba chiar în fiecare ceas al zilei. Apostolul Pavel a scris: „Orice faceţi în cuvînt sau în faptă, faceţi totul în numele Domnului Isus, mulţumindu–i prin el lui Dumnezeu Tatăl“. (Col. 3:17) Astfel, în toate problemele vieţii trebuie să vorbim şi să acţionăm în numele Fiului lui Dumnezeu, adică reprezentîndu–l pe el, şi să–i fim recunoscători lui Iehova Dumnezeu pentru capacitatea pe care ne–a dat–o de a vorbi şi de a acţiona.

32. (a) Ce sfat vor urma soţiile, soţii, părinţii şi copiii dacă au respectul cuvenit faţă de Isus Cristos? (b) In ce fel îşi vor îndeplini munca lor creştinii angajaţi şi de ce?

³² Intr–adevăr consideraţia faţă de Isus Cristos ca Domn este aceea care trebuie să facă din creştin soţi şi taţi excelenţi, soţii şi mame bune, fii şi fiice ascultătoare, muncitori şi angajaţi exemplari. Că viaţa noastră de familie şi serviciul lumesc trebuie să dovedească faptul că sîntem creştini, se vede din sfatul lui Pavel: „Voi, soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, aşa cum se cuvine în Domnul. Voi soţilor, nu încetaţi să vă iubiţi soţiile şi nu ţineţi mînie amară pe ele. Voi, copiilor, fiţi ascultători faţă de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta îi este plăcut Domnului. Voi, taţilor, nu–i exasperaţi pe copiii voştri, ca să nu ajungă la deprimare. Voi, sclavilor (astăzi, angajaţi), fiţi ascultători în toate lucrurile faţă de aceia care sînt stăpînii voştri (astăzi, patronii) în sens carnal, nu cu acte săvîrşite doar cînd vă aflaţi sub supraveghere, pentru a plăcea oamenilor, ci cu sinceritate a inimii, cu frică de Iehova. Orice faceţi, faceţi din tot sufletul, ca pentru Iehova şi nu ca pentru oameni, căci ştiţi că de la Iehova veţi primi răsplata cuvenită a moştenirii. Serviţi-i ca sclavi Stăpînului, Cristos. Categoric că unul care face rău va primi înapoi răul pe care l–a făcut, şi nu există părtinire. Voi stăpînilor (astăzi, patroni), continuaţi să–i trataţi pe sclavii voştri (astăzi, angajaţi) cu justeţe şi echitate, stîînd că şi voi aveţi un stăpîn în cer“. — Col. 3:18–4:1.

33. (a) Recunoaşterea rolului cui anume trebuie să se dovedească în viaţa creştinilor, şi cum se manifestă această recunoaştere? (b) Ce încredere putem avea noi dacă respectăm dispoziţiile lui Isus Cristos?

³³ Astfel dacă ne declarăm discipoli ai lui Cristos, vieţile noastre trebuie să demonstreze recunoaşterea rolului său vital în aranjamentul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că noi trebuie să ascultăm dispoziţiile sale şi să privim pentru orientare spre învăţăturile şi spre exemplul său. Dacă facem astfel, noi putem fi liniştiţi şi siguri de iubirea lui şi de iubirea Tatălui său. Isus însuşi a spus: „Dacă respectaţi dispoziţiile mele, veţi rămîne în iubirea mea, întocmai cum şi eu am respectat dispoziţiile Tatălui meu şi rămîn în iubirea lui“. (Ioan 15:10) Ca persoane iubite şi aprobate de către Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos, noi putem avea toată încrederea că vom cîştiga răsplata vieţii veşnice. — 1 Ioan 2:25.