Nu renunţaţi!

„Să nu renunţăm . . . să facem ceea ce este excelent, căci, la timpul cuvenit, vom secera dacă nu ne extenuăm.“ — GALATENI 6:9, NW.

 1, 2. a) În ce moduri vânează leul? b) Pe cine este Diavolul interesat în mod special să vâneze?

LEUL vânează în diverse moduri. Uneori el îşi atacă prada prin surprindere la iazuri sau pe poteci umblate. Dar alteori, spune cartea Portraits in the Wild (Portrete din sălbăticie), leul „pur şi simplu profită de o situaţie — de exemplu, întâlneşte un pui de zebră dormind“.

² ‘Potrivnicul nostru, Diavolul, — explică apostolul Petru — dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită’ (1 Petru 5:8). Ştiind că timpul care i-a mai rămas este scurt, Satan exercită din ce în ce mai mari presiuni asupra oamenilor, pentru a-i abate de la serviciul pentru Iehova. Însă acest „leu care răcneşte“ este interesat în mod special să-i vâneze pe slujitorii lui Iehova (Apocalipsa 12:12, 17). Metodele sale de vânătoare sunt similare celor folosite de corespondentul său din lumea animalelor. Cum aşa?

 3, 4. a) Ce metode foloseşte Satan pentru a-i vâna pe slujitorii lui Iehova? b) Dat fiind că trăim în aceste „timpuri grele“ cărora cu greu li se face faţă, ce întrebări se pun?

³ Uneori Satan încearcă să atace prin surprindere — persecuţie sau opoziţie care vizează ştirbirea integrităţii noastre —, astfel încât să încetăm a-i sluji lui Iehova (2 Timotei 3:12). Dar, asemenea leului, alteori Diavolul pur şi simplu profită de o situaţie. El aşteaptă să ajungem descurajaţi sau extenuaţi şi atunci încearcă să exploateze starea noastră depresivă pentru a ne determina să renunţăm. Nu trebuie să devenim o pradă uşoară!

⁴ Noi trăim însă în cea mai grea perioadă din toată istoria omenirii. În aceste „timpuri grele“ cărora cu greu li se face faţă poate că mulţi ne simţim uneori descurajaţi sau deprimaţi (2 Timotei 3:1). Cum putem deci evita să ne extenuăm atât de mult, încât să devenim o pradă uşoară pentru Diavol? Într-adevăr, cum putem respecta sfatul inspirat al apostolului Pavel: „Să nu renunţăm . . . să facem ceea ce este excelent, căci, la timpul cuvenit, vom secera dacă nu ne extenuăm“? — Galateni 6:9.

Când alţii ne dezamăgesc

 5. De ce a ajuns David să se simtă extenuat, dar ce nu a făcut el?

⁵ În timpurile biblice, chiar şi cei mai fideli slujitori ai lui Iehova s-au simţit, poate, deprimaţi. „Nu mai pot gemând“, a scris psalmistul David. „În fiecare noapte îmi scald patul, îmi moi aşternutul cu lacrimile mele. Ochiul meu se topeşte de întristare.“ De ce s-a simţit David aşa? „Din cauza tuturor celor care mă prigonesc“, a explicat el. Acţiunile ofensatoare ale altora i-au cauzat lui David atât de multă durere sufletească, încât lacrimile îi curgeau şuvoi. Totuşi, David nu s-a îndepărtat de Iehova din cauza a ceea ce i-au făcut semenii săi. — Psalmul 6:6–9.

 6. a) Cum putem fi afectaţi de cuvintele sau de acţiunile altora? b) Cum fac unii din ei înşişi o pradă uşoară pentru Diavol?

⁶ În mod similar, cuvintele sau acţiunile altora ne pot face să ne simţim doborâţi din cauza unei mari dureri sufleteşti. „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii“, se spune în Proverbele 12:18. Când cel care vorbeşte în chip uşuratic este un frate sau o soră de credinţă, ‘rana cauzată de străpungere’ poate fi adâncă. Am putea fi înclinaţi să ne simţim jigniţi, nutrind probabil resentimente. Lucrurile stau aşa îndeosebi dacă avem sentimentul că am fost trataţi într-un mod neamabil sau nedrept. Poate ne vine greu să stăm de vorbă cu persoana care ne-a ofensat; am putea chiar să o evităm înadins. Copleşiţi de resentimente, unii au renunţat şi au încetat să mai frecventeze întrunirile creştine. Din nefericire, prin aceasta ei îi ‘dau prilej Diavolului’ să profite de ei ca de o pradă uşoară. — Efeseni 4:27.

 7. a) Cum putem evita să-i facem jocul Diavolului când alţii ne dezamăgesc sau ne rănesc? b) De ce trebuie să înlăturăm resentimentele?

⁷ Cum putem evita să-i facem jocul Diavolului când alţii ne dezamăgesc sau ne rănesc? Trebuie să ne străduim să nu nutrim resentimente. În loc de aceasta, să luăm iniţiativa în a face pace sau în a reglementa lucrurile cât mai repede posibil (Efeseni 4:26). În Coloseni 3:13 suntem îndemnaţi: „Dacă unul are să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul“. Iertarea este potrivită îndeosebi atunci când ofensatorul îşi recunoaşte greşeala şi regretă în mod sincer. (Compară cu Psalmul 32:3–5 şi cu Proverbele 28:13.) Ne este însă de ajutor să reţinem că a ierta nu înseamnă a scuza sau a minimaliza greşelile făcute de alţii. Faptul de a ierta presupune înlăturarea resentimentelor. Resentimentele constituie o povară greu de dus. Ele ne pot acapara mintea, privându-ne de fericire. Ba chiar ne pot afecta sănătatea. În contrast cu ele, iertarea, când este potrivită, acţionează spre binele nostru. Fie ca, asemenea lui David, niciodată să nu renunţăm şi să nu ne îndepărtăm de Iehova din cauza a ceea ce ne-au spus sau ne-au făcut alţii!

Când ratăm ţinta

 8. a) De ce anumite persoane se simt uneori deosebit de vinovate? b) Ce pericol există în faptul de a deveni atât de copleşiţi de sentimentul de vinovăţie, încât renunţăm să mai luptăm?

⁸ „Toţi greşim în multe feluri“, se spune în Iacov 3:2. Când se întâmplă acest lucru, este cu totul natural să ne simţim vinovaţi (Psalmul 38:3–8). Sentimentele de vinovăţie pot fi deosebit de puternice dacă ne luptăm cu o slăbiciune a cărnii şi ne confruntăm cu eşecuri repetate.a O creştină care a dus o astfel de luptă a explicat: „Nu doream să mai trăiesc, neştiind dacă comisesem sau nu păcatul de neiertat. Mă gândeam că puteam foarte bine să nu mă mai străduiesc în serviciul lui Iehova, pentru că oricum nu mai exista, probabil, nici o speranţă pentru mine“. Când ajungem să fim atât de copleşiţi de sentimentul de vinovăţie, încât renunţăm să mai luptăm, îi dăm Diavolului o posibilitate — şi poate că el va profita imediat de ea (2 Corinteni 2:5–7, 11)! Un punct de vedere mai echilibrat referitor la vinovăţie poate fi lucrul de care avem nevoie.

 9. De ce trebuie să avem încredere în îndurarea lui Dumnezeu?

⁹ Când păcătuim, este potrivit să ne simţim într-o anumită măsură vinovaţi. Uneori însă, sentimentul de vinovăţie persistă, deoarece un creştin crede că nu va mai putea fi niciodată demn de îndurarea lui Dumnezeu. Biblia ne asigură însă cu căldură: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1:9). Avem vreun motiv întemeiat să credem că Dumnezeu nu va face acest lucru în cazul nostru? Să ne amintim că, în Cuvântul său, Iehova spune că este ‘gata să ierte’ (Psalmii 86:5; 130:3, 4). Deoarece nu poate să mintă, el va face ceea ce promite Cuvântul său, dacă venim la el cu o inimă plină de căinţă. — Tit 1:2.

10. Ce asigurare plină de căldură dădea mai demult un Turn de veghere cu privire la lupta împotriva unei slăbiciuni a cărnii?

¹⁰ Ce ar trebui să faceţi dacă vă luptaţi cu o slăbiciune şi suferiţi o recidivă? Nu renunţaţi! O recidivă nu înseamnă neapărat anularea progresului pe care l-aţi înregistrat deja. Ediţia din 15 februarie 1954 (engl.) a acestei reviste dădea această asigurare plină de căldură: „[Poate că] ne poticnim şi cădem de multe ori din cauza unui obicei rău care era mai înrădăcinat în modul nostru de viaţă anterior decât ne imaginaserăm noi. . . . Nu disperaţi. Nu trageţi concluzia că aţi comis păcatul de neiertat. Este exact ce i-ar plăcea lui Satan să credeţi. Faptul că vă simţiţi întristaţi şi supăraţi pe voi înşivă este în sine o dovadă că nu aţi mers prea departe. Niciodată să nu obosiţi să vă întoarceţi în mod umil şi sincer la Dumnezeu, căutând iertarea, purificarea şi ajutorul său. Îndreptaţi-vă spre el aşa cum se îndreaptă un copil spre tatăl său atunci când se află în necaz, indiferent cât de des cu privire la aceeaşi slăbiciune, şi Iehova vă va da cu bunăvoinţă ajutor datorită bunătăţii sale nemeritate; şi, dacă sunteţi sinceri, el vă va da sentimentul unei conştiinţe curate“.

Când avem sentimentul că nu facem suficient

11. a) Cum ar trebui să privim participarea la lucrarea de predicare a Regatului? b) Cu ce sentimente se luptă unii creştini în legătură cu participarea la minister?

¹¹ Lucrarea de predicare a Regatului joacă un rol important în viaţa unui creştin, iar faptul de a participa la ea îi procură bucurie (Psalmul 40:8). Unii creştini se simt însă foarte vinovaţi datorită faptului că nu reuşesc să facă mai mult în minister. Acest sentiment de vinovăţie ar putea chiar să ne distrugă bucuria şi să ne determine să renunţăm, imaginându-ne că Iehova consideră că niciodată nu facem suficient. Să vedem cu ce sentimente au de luptat unii.

„Ştiţi cât de mult timp îţi consumă sărăcia?“, a scris o soră creştină care, împreună cu soţul ei, creşte trei copii. „Trebuie să fac economii oriunde este posibil. Aceasta înseamnă să cheltuiesc timp căutând prin magazine cu haine vechi şi prin solduri sau chiar cosând haine. Petrec, de asemenea, o oră sau două în fiecare săptămână pentru a mă ocupa de cupoane [pentru alimente la preţ redus] — să le tai, să le completez şi să le valorific. Uneori mă simt foarte vinovată pentru că fac aceste lucruri, gândindu-mă că trebuia să petrec acel timp în serviciul de teren.“

„Mă gândeam că, probabil, nu-l iubesc pe Iehova suficient“, a explicat o soră cu patru copii şi cu soţ necredincios. „Luptam deci pentru a-i sluji lui Iehova. Mă străduiam din răsputeri, dar niciodată nu aveam sentimentul că făceam suficient. Da, îmi lipsea complet sentimentul propriei valori, aşa că nu-mi puteam imagina cum ar fi putut Iehova accepta serviciul pe care i-l aduceam.“

O creştină care a considerat că era necesar să abandoneze serviciul cu timp integral a spus: „Nu puteam admite ideea că nu am reuşit să-mi respect angajamentul de a-i sluji lui Iehova cu timp integral. Nu vă puteţi imagina cât de dezamăgită am fost! Plâng când îmi amintesc“.

12. De ce unii creştini se simt foarte vinovaţi din cauză că nu pot să facă mai mult în minister?

¹² Este absolut natural să doriţi să-i slujiţi lui Iehova într-un mod cât mai deplin posibil (Psalmul 86:12). Dar de ce se simt unii foarte vinovaţi pentru că nu pot să facă mai mult? Pentru unii, problema pare să fie legată de un sentiment general al lipsei de valoare rezultat, probabil, din trăirea unor experienţe neplăcute. În alte cazuri, sentimentul nepotrivit de vinovăţie poate fi consecinţa unui punct de vedere nerealist cu privire la ce anume aşteaptă Iehova de la noi. „Aveam sentimentul că, dacă nu lucrezi până la epuizare, nu faci suficient“, a recunoscut o creştină. Ea şi-a fixat deci nişte norme excesiv de înalte — iar apoi, nereuşind să le atingă, s-a simţit şi mai vinovată.

13. Ce aşteptă Iehova de la noi?

¹³ Ce aşteaptă Iehova de la noi? Simplu spus, Iehova aşteaptă să-i slujim din tot sufletul, făcând ceea ce ne permit împrejurările (Coloseni 3:23). S-ar putea să existe însă o mare diferenţă între ceea ce ne-ar plăcea să facem şi ceea ce putem în mod realist să facem. Poate suntem limitaţi de anumiţi factori, cum ar fi vârsta, sănătatea, rezistenţa fizică sau responsabilităţile familiale. Cu toate acestea, când facem tot ce ne stă în putinţă, putem avea certitudinea că serviciul nostru pentru Iehova este din tot sufletul — nici mai mult, nici mai puţin decât serviciul din tot sufletul al cuiva a cărui sănătate şi împrejurări îi permit să activeze în ministerul cu timp integral. — Matei 13:18–23.

14. Ce puteţi face dacă aveţi nevoie de ajutor pentru a determina ce anume puteţi pretinde în mod realist de la voi înşivă?

¹⁴ Cum puteţi atunci determina ce anume puteţi pretinde în mod realist de la voi înşivă? Poate veţi dori să discutaţi problema cu un prieten creştin matur, de încredere, probabil cu un bătrân sau cu o soră cu experienţă, care vă cunoaşte capacităţile, limitele şi responsabilităţile familiale (Proverbele 15:22). Nu uitaţi că în ochii lui Dumnezeu valoarea voastră ca persoană nu este raportată la timpul pe care îl petreceţi în ministerul de teren. Toţi slujitorii lui Iehova sunt preţioşi înaintea lui (Hagai 2:7; Maleahi 3:16, 17). Ceea ce faceţi în lucrarea de predicare poate fi mai mult sau mai puţin decât ceea ce fac alţii, dar, atâta timp cât aceasta reprezintă tot ce puteţi face, Iehova este mulţumit şi nu aveţi nici un motiv să vă simţiţi vinovaţi. — Galateni 6:4.

Când ni se cere mult

15. În ce privinţe li se cere mult bătrânilor de congregaţie?

¹⁵ „Cui i s-a dat mult, a spus Isus, i se va cere mult“ (Luca 12:48). Cu siguranţă, li ‘se cere mult’ celor care slujesc ca bătrâni de congregaţie. Asemenea lui Pavel, ei se consumă în favoarea congregaţiei (2 Corinteni 12:15). Ei au de pregătit cuvântări, au de făcut vizite de păstorire, au de rezolvat cazuri judiciare — toate acestea fără să-şi neglijeze propria familie (1 Timotei 3:4, 5). Unii bătrâni sunt, de asemenea, ocupaţi, participând la construirea de Săli ale Regatului, slujind în Comitetele de Asistenţă Sanitară şi participând ca voluntari la adunări şi congrese. Cum pot aceşti bărbaţi devotaţi care lucrează din greu să evite să se extenueze sub povara acestor responsabilităţi?

16. a) Ce soluţie practică i-a oferit Ietro lui Moise? b) Ce calitate îl va ajuta pe un bătrân să împartă unele responsabilităţi potrivite cu alţii?

¹⁶ Când Moise, un bărbat modest şi umil, s-a extenuat îngrijindu-se de problemele altora, socrul său, Ietro, i-a oferit o soluţie practică: să împartă unele responsabilităţi cu alţi bărbaţi calificaţi (Exodul 18:17–26; Numeri 12:3). „Înţelepciunea este cu cei smeriţi [modeşti, NW]“, se spune în Proverbele 11:2. A fi modest înseamnă a-ţi recunoaşte şi a-ţi accepta limitele. Un om modest nu ezită să-i delege pe alţii, nici nu se teme că va pierde oarecum controlul asupra lucrurilor dacă împarte unele responsabilităţi potrivite cu alţi bărbaţi calificaţi (Numeri 11:16, 17, 26–29).b Dimpotrivă, el este dornic să-i ajute să progreseze. — 1 Timotei 4:15.

17. a) Cum ar putea uşura membrii congregaţiei sarcina bătrânilor? b) Ce sacrificii fac soţiile bătrânilor, şi cum le putem arăta că nu considerăm aceasta drept ceva de la sine înţeles?

¹⁷ Membrii congregaţiei pot face mult pentru a uşura sarcina bătrânilor. Înţelegând că bătrânii trebuie să se îngrijească de propriile lor familii, ceilalţi nu vor avea pretenţii nerezonabile de la aceştia în ce priveşte timpul şi atenţia lor. Nici nu vor lua ca de la sine înţeles sacrificiile pe care sunt dispuse să le facă soţiile bătrânilor împărţindu-şi în mod neegoist soţii cu congregaţia. O mamă a trei copii, al cărei soţ slujeşte ca bătrân, a explicat: „Un lucru de care nu mă plâng niciodată este munca suplimentară pe care o îndeplinesc de bunăvoie în gospodărie, pentru ca soţul meu să poată sluji ca bătrân. Ştiu că binecuvântarea lui Iehova abundă asupra familiei noastre datorită serviciului său şi nu murmur pentru ceea ce oferă el. Dar, ca să fiu realistă, adesea trebuie să strâng mai multe frunze din curte şi să mă ocup mai mult de disciplinarea copiilor noştri decât aş face-o altfel, fiindcă soţul meu este ocupat“. Din păcate, această soră a constatat însă că, în loc să-i aprecieze munca suplimentară, unii făceau remarci de genul: „De ce nu faci pionierat?“ (Proverbele 12:18). Cu cât este mai bine să-i lăudăm pe alţii pentru ceea ce fac decât să-i criticăm pentru ceea ce nu reuşesc să facă! — Proverbele 16:24; 25:11.

Pentru că sfârşitul încă nu a venit

18, 19. a) De ce nu este acum momentul să încetăm să alergăm în cursa pentru viaţă veşnică? b) Ce sfat potrivit le-a dat apostolul Pavel creştinilor din Ierusalim?

¹⁸ Când un alergător ştie că este aproape de sfârşitul unei curse lungi, el nu renunţă. Corpul său poate că a ajuns la limită — epuizat, înfierbântat şi deshidratat — , dar este atât de aproape de final, încât nu este momentul să înceteze să mai alerge. În mod similar, în calitate de creştini noi ne aflăm într-o cursă pentru premiul vieţii şi suntem foarte aproape de linia de sosire. Acum nu este momentul să încetăm să alergăm! — Compară cu 1 Corinteni 9:24; Filipeni 2:16; 3:13, 14.

¹⁹ Creştinii din primul secol s-au confruntat cu o situaţie similară. Apostolul Pavel le-a scris creştinilor din Ierusalim în jurul anului 61 e.n. Timpul expira — „generaţia“ rea, apostatul sistem de lucruri iudaic, era pe punctul de a „trece“. Îndeosebi creştinii din Ierusalim trebuiau să fie vigilenţi şi fideli; ei trebuiau să fugă din oraş atunci când aveau să-l vadă înconjurat de armate campate (Luca 21:20–24, 32). Sfatul inspirat al lui Pavel era deci cu totul potrivit: „Nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre“ (Evrei 12:3). Apostolul Pavel a folosit aici două verbe plastice: „pierdeţi inima“ (kámno) şi „cădeţi de oboseală“ (eklýomai). Potrivit unui biblist, aceste expresii greceşti au fost „folosite de Aristotel cu referire la alergătorii care slăbesc ritmul şi se prăbuşesc după ce au trecut de linia de sosire. Cititorii [scrisorii lui Pavel] se aflau încă în cursă. Ei nu trebuiau să renunţe prematur. Ei nu trebuiau să-şi permită să slăbească pasul şi să se prăbuşească de oboseală. Din nou se face apel la perseverenţă în faţa dificultăţilor“.

20. De ce este sfatul lui Pavel potrivit şi pentru noi astăzi?

²⁰ Cât de potrivit este sfatul lui Pavel pentru noi astăzi! În faţa presiunilor crescânde, ar putea exista momente când ne simţim asemenea unui alergător extenuat, ale cărui picioare sunt pe punctul de a se prăbuşi. Dar mai este atât de puţin până la linia de sosire, încât nu trebuie să renunţăm (2 Cronici 29:11)! Aceasta este exact ceea ce Adversarul nostru, ‘leul care răcneşte’, ar vrea să facem noi. Din fericire, Iehova a furnizat îngrijiri ca să îi dea „tărie celui obosit“ (Isaia 40:29). În articolul următor vom afla care sunt aceste îngrijiri şi cum ne putem folosi de ele.

[Note de subsol]

Ce răspuns aţi da?

◻ Cum putem evita să renunţăm atunci când alţii ne dezamăgesc sau ne rănesc?

◻ Ce punct de vedere echilibrat cu privire la vină trebuie să păstrăm pentru a nu renunţa?

◻ Ce aşteaptă Iehova de la noi?

◻ Cum îi poate ajuta modestia pe bătrânii de congregaţie să evite să se extenueze?

◻ De ce este potrivit pentru noi astăzi sfatul lui Pavel din Evrei 12:3?