Care este cheia adevăratului creştinism?
ASTĂZI, mai multe persoane pretind că aparţin creştinismului decît oricărei alte grupări religioase. Dar convingerile acestor pretinşi creştini sînt contradictorii, ei nu au unitate între ei şi uneori chiar se ucid unii pe alţii. În mod evident, mulţi nu sînt adevăraţi creştini. Isus a spus că în zilele noastre, mulţi îi vor spune „Doamne, Doamne“, cu alte cuvinte, vor pretinde că sînt creştini, totuşi el le va spune: „Niciodată nu v–am cunoscut; depărtaţi–vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege“ (Matei 7:21, 23). Desigur, nici unul dintre noi nu ar dori să facă parte dintre aceştia! Cum putem şti deci dacă sîntem adevăraţi creştini?
Realitatea este că sînt necesare multe lucruri pentru a fi un adevărat creştin. Adevăratul creştin trebuie să aibă o credinţă puternică deoarece „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui [Dumnezeu]“ (Evrei 11:6). Această credinţă puternică trebuie însoţită de fapte corecte. Discipolul Iacov ne–a avertizat că „credinţa fără fapte este moartă“ (Iacov 2:26). În plus, un creştin trebuie să recunoască autoritatea „sclavului fidel şi prevăzător“ (Matei 24:45–47, NW). Dar cheia adevăratului creştinism este ceva aparte de aceste lucruri.
Care este cheia? Apostolul Pavel a explicat în prima sa scrisoare către corinteni: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n–aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval răsunător. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa încît să mut şi munţii, şi n–aş avea dragoste, nu sînt nimic. Şi chiar dacă mi–aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi–aş da trupul să fie ars, şi nu aş avea dragoste, nu–mi foloseşte la nimic.“ — 1 Corinteni 13:1–3.
Aşadar, iubirea este cheia adevăratului creştinism. Credinţa, lucrările şi asocierea corectă sînt lucruri vitale, indispensabile. Dar fără iubire nu este înţeleasă valoarea lor. Din ce cauză stau lucrurile astfel?
În principal, din cauza a ceea ce este Dumnezeul căruia ne închinăm. Apostolul Ioan l–a descris pe Iehova, Dumnezeul adevăratului creştinism, în aceste cuvinte: „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8, NW). Iehova Dumnezeu are multe alte calităţi, cum ar fi puterea, dreptatea şi înţelepciunea, dar întrucît este prin excelenţă un Dumnezeu al iubirii, ce fel de persoane ar dori el să fie închinătorii săi? Categoric, persoane care să–l imite pe el şi să cultive iubirea. — Matei 5:44, 45; 22:37–39.
Un motiv corect
Da, datorită iubirii, creştinii pot să fie asemenea Dumnezeului căruia i se închină. Aceasta înseamnă că motivele lor sînt similare motivelor lui Dumnezeu. Ce motiv l–a determinat în primul rînd pe Iehova Dumnezeu să–l trimită pe Isus pe pămînt pentru a ne da posibilitatea să dobîndim viaţa eternă? Iubirea. „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Care ar trebui deci să fie motivul nostru în înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu? Din nou, iubirea. „Iată ce înseamnă iubirea faţă de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale.“ — 1 Ioan 5:3, NW.
Este posibil să–i slujeşti lui Dumnezeu dintr–un motiv greşit? Da. Pavel i–a menţionat pe unii din timpul lui care slujeau din invidie şi rivalitate (Filipeni 1:15–17). Acest lucru ni s–ar putea întîmpla şi nouă. Această lume este plină de un spirit de competiţie şi acest spirit ne–ar putea afecta şi pe noi. Am putea fi plini de mîndrie la gîndul că sîntem mai buni oratori publici sau capabili să plasăm mai multă literatură decît alţii. Am putea să comparăm privilegiile noastre de serviciu cu cele de care se bucură altcineva şi să devenim plini de sine — sau invidioşi. Un bătrîn poate fi gelos datorită poziţiei sale de autoritate, chiar pînă acolo încît să–i pună piedici unui tînăr capabil ca să nu facă progrese. Dorinţa de cîştig personal ne–ar putea determina să cultivăm prietenia cu unii creştini mai bogaţi ignorîndu–i pe cei mai săraci.
Aceste lucruri se pot întîmpla deoarece sîntem imperfecţi. Totuşi, dacă — asemenea lui Iehova — facem ca iubirea să fie motivaţia noastră principală, vom lupta împotriva acestor tendinţe. Egoismul, o dorinţă de a ne glorifica pe noi înşine, sau mîndria arogantă pot suprima iubirea, aşa că «nu ne folosesc la nimic». — Proverbe 11:2; 1 Corinteni 13:3.
Iubirea într–o lume egoistă
Isus a spus că urmaşii săi aveau «să nu fie din lume» (Ioan 17:14). Cum putem evita să fim copleşiţi de influenţa lumii din jurul nostru? Iubirea ne va ajuta. De exemplu, astăzi, oamenii sînt „iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:4). Ioan ne–a avertizat să nu fim aşa. El a spus: „Nu iubiţi lumea nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume, pofta cărnii, pofta ochilor şi mîndria vieţii [etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă, NW], nu este de la Tatăl, ci din lume.“ — 1 Ioan 2:15, 16.
Nu este însă uşor să respingem complet „pofta cărnii“ şi „pofta ochilor“. Aceste lucruri sînt iubite tocmai pentru că sînt foarte atrăgătoare pentru carnea noastră. În plus, azi ne stau la dispoziţie plăceri mai multe şi mai variate decît existau în zilele lui Ioan, astfel încît, dacă dorinţa ochilor era o problemă atunci, cu atît mai mult este aşa acum.
În mod interesant, multe din plăcerile moderne pe care le oferă lumea nu sînt rele în sine. Nu este nimic rău să ai o casă mare, un automobil frumos, un televizor sau o instalaţie stereo. Nici nu constituie o încălcare a unei legi biblice să faci călătorii lungi şi interesante şi să petreci un concediu captivant. Care este atunci sensul avertismentului lui Ioan? În primul rînd, dacă astfel de lucruri devin prea importante pentru noi, ele dezvoltă în noi un spirit de egoism, de materialism şi de mîndrie. Iar efortul de a cîştiga banii necesari pentru a le obţine ar putea să ne împiedice în serviciul nostru pentru Iehova. Chiar faptul de a ne bucura de aceste lucruri pretinde timp şi, chiar dacă o relaxare de durată rezonabilă aduce înviorare, timpul nostru este limitat, avînd în vedere obligaţia noastră de a studia Biblia, de a ne întruni cu fraţii creştini pentru închinare şi de a predica vestea bună a Regatului. — Psalmul 1:1–3; Matei 24:14; 28:19, 20; Evrei 10:24, 25.
În această epocă materialistă este nevoie de hotărîre pentru a «căuta mai întîi regatul lui Dumnezeu» şi a rezista «să nu ne folosim din plin de lume» (Matei 6:33, NW; 1 Corinteni 7:31). O credinţă puternică ne va ajuta, dar îndeosebi o iubire autentică pentru Iehova şi pentru semenii noştri ne va întări să rezistăm atracţiilor care, deşi nu sînt rele în sine, ne pot împiedica «să ne efectuăm pe deplin ministerul nostru» (2 Timotei 4:5). Fără această iubire, ministerul nostru ar putea uşor să degenereze într–un simplu efort formal.
Iubirea în congregaţie
Isus a subliniat importanţa iubirii atunci cînd a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13:35). De ce ar petrece bătrînii atît de mult timp pentru a–i păstori şi ajuta pe fraţii lor creştini dacă nu i–ar iubi? De ce ar suporta congregaţia slăbiciunile asociaţilor ei — inclusiv pe ale bătrînilor — dacă nu din iubire? Iubirea îi îndeamnă pe creştini să se ajute unii pe alţii în mod fizic cînd aud că cineva se află în nevoie (Fapte 2:44, 45). În timp de persecuţie, creştinii se ocrotesc reciproc şi chiar mor unii pentru alţii. De ce? Datorită iubirii. — Ioan 15:13.
Uneori cele mai mari dovezi de iubire provin din lucruri mici. Un bătrîn care se află deja sub presiune din cauza unei sarcini grele de muncă ar putea fi abordat de un frate creştin ce aduce din nou în discuţie o nemulţumire care, pentru bătrîn, pare a fi destul de nesemnificativă. Ar trebui oare bătrînul să se mînie? În loc să permită ca acest lucru să devină un motiv de disensiune, el îl tratează cu răbdare şi amabilitate pe fratele său. Ei discută problema împreună şi acest lucru le consolidează totodată prietenia (Matei 5:23, 24; 18:15–17). În loc ca fiecare să insiste asupra drepturilor lui, toţi ar trebui să caute să cultive bunăvoinţa pe care a recomandat–o Isus, fiind gata să–i ierte pe fraţii lor de „şaptezeci de ori cîte şapte“ (Matei 18:21, 22). Astfel, creştinii depun eforturi mari pentru a se îmbrăca cu iubire „deoarece ea este o legătură perfectă a unităţii“. — Coloseni 3:14, NW.
Să ne intensificăm iubirea unii faţă de alţii
Da, iubirea este motivul corect pentru a–l sluji pe Iehova. Iubirea ne va întări să ne păstrăm separaţi de lume şi iubirea va face ca congregaţia să se menţină cu adevărat creştină. Deşi nu va reduce din eficienţă, ea îi va ajuta pe cei cu autoritate să nu devină atît de preocupaţi de eficienţă încît să uite amabilitatea şi blîndeţea în relaţiile cu alţii. Iubirea ne va ajuta pe toţi «să ascultăm de cei care sînt în fruntea noastră şi să le fim supuşi». — Evrei 13:17, NW.
Apostolul Petru ne–a îndemnat să avem o iubire „fierbinte“ unii pentru alţii deoarece „dragostea acoperă o mulţime de păcate“ (1 Petru 4:8). Cum putem face lucrul acesta? Omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu şi are astfel o capacitate naturală de a iubi. Dar iubirea despre care vorbim aici necesită ceva în plus. De fapt, ea este principalul rod al spiritului lui Dumnezeu (Galateni 5:22). Aşadar, pentru a cultiva iubire trebuie să ne expunem spiritului lui Dumnezeu. Cum anume? Studiind Biblia care este inspirată de spiritul lui Iehova (2 Timotei 3:16). Rugîndu–ne ca spiritul lui Iehova să zidească în noi iubire pentru Iehova şi pentru fraţi. Şi asociindu–ne cu congregaţia creştină, în care spiritul se revarsă în mod nestînjenit.
Trebuie totodată să ne examinăm astfel încît să depistăm orice acte sau gînduri lipsite de iubire. Să nu uităm, iubirea este o calitate a inimii, iar „inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea“ (Ieremia 17:9). În pofida tuturor ajutoarelor pe care ni le acordă Iehova, uneori vom acţiona într–un mod lipsit de iubire. I–am putea vorbi cu o asprime neoportună unui frate creştin sau ne–am putea ieşi din fire şi ofensa la auzirea a ceva ce se spune. Am face bine deci să repetăm rugăciunea lui David: „Cercetează–mă, Dumnezeule, şi cunoaşte–mi inima! Încearcă–mă şi cunoaşte–mi gîndurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine şi du–mă pe calea cea veşnică.“ — Psalmul 139:23, 24.
Aşa cum spune Biblia, „iubirea nu dă niciodată greş“ (1 Corinteni 13:8). Dacă practicăm iubire unii faţă de alţii nu vom fi găsiţi niciodată cu defect în timpuri de încercare. Iubirea care se manifestă în mijlocul poporului lui Dumnezeu contribuie în mare măsură la paradisul spiritual care există azi. Numai cei care se iubesc fierbinte, din inimă, unii pe alţii vor găsi plăcere să trăiască în lumea nouă. Aşadar, să–l imităm pe Iehova exprimînd această iubire şi astfel să întărim legătura unităţii. Să cultivăm iubire şi vom poseda cheia adevăratului creştinism.