În Catehismul Bisericii Catolice se spune următoarele: „Ca să înviem cu Cristos, trebuie să murim cu Cristos: trebuie «să fim departe de corp şi acasă cu Domnul» [2 Corinteni 5:8]. La această «plecare», care înseamnă moarte, sufletul se separă de corp [Filipeni 1:23]. El va fi reunit cu corpul în ziua învierii morţilor“. Dar spune apostolul Pavel în textele citate mai sus că sufletul supravieţuieşte morţii corpului şi aşteaptă după aceea „Judecata de Apoi“ pentru a fi reunit cu corpul?

În Filipeni 1:21, 23, Pavel a spus: „În cazul meu a trăi este Cristos şi a muri, câştig. Sunt presat de aceste două lucruri; dar ceea ce doresc cu adevărat este eliberarea şi faptul de a fi cu Cristos, fiindcă lucrul acesta, desigur, este mult mai bun“ (NW). Se referă Pavel aici la o „stare intermediară“? Aşa spun unii. Totuşi, Pavel declară că era presat de două posibilităţi: viaţa sau moartea. „Dar ceea ce doresc eu“, a adăugat el menţionând o a treia posibilitate, „este eliberarea şi faptul de a fi cu Cristos“. O ‘eliberare’ pentru a fi cu Cristos imediat după moarte? După cum am văzut deja, creştinii unşi fideli urmau să fie înviaţi, potrivit credinţei lui Pavel, în timpul prezenţei lui Cristos. Prin urmare, el a vorbit, desigur, despre evenimentele din perioada aceea.

Lucrul acesta se poate vedea din cuvintele sale consemnate în Filipeni 3:20, 21 şi 1 Tesaloniceni 4:16. O asemenea ‘eliberare’ în timpul prezenţei lui Cristos Isus urma să-i dea posibilitatea lui Pavel să primească răsplata pe care i-o pregătise Dumnezeu. Din cuvintele adresate tânărului Timotei reiese clar că aceasta era speranţa sa: „De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor celor care iubesc arătarea Lui“. — 2 Timotei 4:8.