Bărbaţi pricepuţi, înţelepţi, şi cu experienţă pentru a călăuzi poporul lui Dumnezeu

«Iar eu vă voi da păstori după inima mea, şi ei vă vor paşte, desigur, cu cunoştinţă şi discernămînt.» — Ier. 3:15.

 1. Ce anume l-a adus pe Moise în situaţia de a acţiona aşa cum se arată în Deuteronom 1:12, 13?

ISRAEL se afla în cîmpiile Moabului, aşteptînd momentul să traverseze Iordanul şi să intre în ţara Canaan. Spre folosul lor, Moise a făcut o relatare a felului în care a procedat Dumnezeu cu ei în timpul celor patruzeci de ani de peregrinare a lor în pustiul Sinai. Prima parte a acelei perioade fusese furtunoasă, mai ales pentru Moise, datorită atitudinilor greşite care predominaseră în mijlocul naţiunii. Acum Moise le-a reamintit că, simţindu-se incapabil să mai ducă pe umerii săi povara unui popor certăreţ, a urmat sfatul lui Ietro şi i-a zis poporului: «Luaţi din triburile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cu experienţă, ca să-i pun de căpetenii peste voi.» — Deut. 1:3, 12, 13; Ex. 18:17–26.

 2. Pentru ce folosirea unor asemenea bărbaţi pentru a face faţă diferitelor probleme nu a fost ceva radical nou şi seosebit?

² În alegerea acestor bărbaţi, Moise s-a apropiat de ceea ce pare să fi fost cea mai veche formă de conducere colectivă. S-a dovedit că încă din cele mai îndepărtate timpuri ale istoriei omenirii au funcţionat la vechile popoare corpuri sau sfaturi ale bătrînilor. Israeliţii, ca descendeţi ai lui Iacov, în cursul propriei lor experienţe de viaţă, au venit de timpuriu în contact cu corpurile de bătrîni din Egipt, Moab şi Madian (Gen. 50:7; Num. 22:4, 7). Şeicii popoarelor arabe erau şi ei bătrîni tribali, căci cuvîntul sheikh nu înseamnă altceva decît «bătrîn» sau «bărbat mai în vîrstă» (Gen. 36:15). Înainte să fi fost însărcinat Moise să conducă poporul, Israel deja avea asemenea bătrîni şi în faţa lor i s-a recomandat lui Moise să prezinte dovezile numirii sale divine (Ex. 3:16, 18). Astfel acţiunea de mai tîrziu din Sinai a lui Moise, şi anume aceea de a se folosi de ajutorul bătrînilor pentru a descentraliza tratarea diferitelor probleme ale poporului, nu a fost o inovaţie majoră.

 3. (a) Ce măsuri a luat Mai Marele Moise pentru îndrumarea adunării? (b) Cum se aseamănă însuşirile pretinse de la bătrînii aleşi de Moise cu ale celor care servesc ca bătrîni creştini?

³ La timpul potrivit al lui Dumnezeu, adunarea creştină s-a constituit ca un popor spiritual răspîndit pe tot pămîntul. Fiul lui Dumnezeu, Mai Marele Moise, a hotărît ca îndrumarea sau conducerea să fie asigurată prin corpurile de bătrîni ale adunărilor. Este interesant de observat ce calităţi avea Moise în vedere pentru numirea bătrînilor israeliţi ca să îndeplinească o muncă de răspundere, şi e interesant totodată de comparat aceste calităţi cu cele care trebuie avute în vedere la numirea de bătrîni creştini. Asemănarea este evidentă atunci cînd examinăm tabela alăturată:

 4. Ce rol îndeplineau corpurile de bătrîni israeliţi în Ţara Promisa, şi ce rol îndeplinesc bătrînii creştini?

⁴ După ce Israel s-a stabilit în Ţara Promisă şi a ajuns să locuiască în oraşe şi în sate, toate comunitaţile erau îndrumate şi ajutate de corpuri de bătrîni (Ios. 20:4; Jud. 8:14, 16; 1 Sam. 16:4). Ele trebuia să dea sfaturi înţelepte, să ajute în rezolvarea problemelor să asigure ocrotirea împotriva apostaziei şi astfel să serveasvă în vedea păcii, bunei orînduieli şi sănătăţii spirituale a comunităţilor peste care vegheau. Uneori bătrînii erau chemaţi să îndeplinească roluri judecătoresti în aplanarea disputelor sau pentru a acţiona în vederea ocrotirii adunării (Deut. 16:18–20; 19:12; 31:9; Rut 4:1–11). Ei trebuia să fie un izvor de mîngîiere şi de putere în vremuri de criză (Is. 32:1, 2). Ei nu trebuia să fie însă nişte patroni ai concetăţenilor lor şi nici nu erau autorizaţi sau însărcinaţi să se amestece în viaţa altora, silindu-i să trăiască aşa cum le-ar fi plăcut lor. Purtînd mari răspunderi, bătrînii creştini servesc într-un fel asemănător (Compară cu Fapte 20:28–35; 1 Cor. 3:4, 5, 21–23; 2 Cor. 1:24). Pe lîngă toate acestea, adunarea creştină are misiunea de a le face cunoscută tuturor vestea bună despre regatul lui Dumnezeu.

AFLAREA BĂRBAŢILOR CU CALITĂŢILE NECESARE ASTĂZI

 5. Ce ne poate fi de ajutor astăzi pentru a face o alegere înţeleaptă a bătrînilor?

⁵ Dacă avem în minte istoria sistemului de conducere prin corpuri de bătrîni, ne poate fi mai uşor să ne folosim de o bună judecată în alegerea bătrînilor în zilele noastre. Ne-am putea imagina că o anumită adunare se aseamănă cu un mic sat din Israelul de odinioară. Se poate ridica întrebarea: Dacă ar trebui numiţi bătrîni pentru sfatul sătesc al bătrînilor, care ar fi bărbaţii din adunarea creştină care ar putea servi bine ca bătrîni ai satului, fiind în stare să dea o îndrumare pricepută şi sănătoasă, dovedindu-se înţelepţi, bine echilibraţi şi cu judecată?

 6. Cum ne poate ajuta şi ilustrarea privitoare la o familie pentru a chibzui asupra însuşirilor bărbaţilor care vor servi ca bătrîni?

⁶ Despre adunarea mondială a servilor lui Dumnezeu la 1 Timotei 3:15 se vorbeşte ca despre «casa lui Dumnezeu» («familia lui Dumnezeu» după «The Jerusalem Bible»). Tot aşa ne-am putea gîndi şi la o anumită adunare că este o familie mai mare. Într-o familie, dacă cel care este capul familiei nu este prezent personal, membrii familiei privesc adesea spre fiii mai mari ca reprezentanţi — şi ca slujitori ai normelor şi instrucţiunilor capului de familie. De aceea ne putem întreba: Cine sînt cei din «casa» credinţei care sînt ca şi fraţii mai mari dintr-o familie, şi spre care se vor îndrepta, fireşte, membrii familiei pentru un sfat sănătos şi pentru un ajutor substanţial? — Compară cu 1 Tim. 5:1, 2.

 7. (a) Cum se va proceda de regulă în cazul celor care dovedesc că au calităţi de bătrîni? (b) Oare numirea este aceea care îi dă unui bărbat însuşirile de bătrîn şi ce constituie numirea în realitate?

⁷ În realitate, în cele mai multe cazuri, un bărbat care este recomandat să servească în calitate de bătrîn în adunare, trebuie să fie unul care deja a intrat în atenţia membrilor adunării ca ‘frate mai mare’, în sensul că el şi-a cîştigat deja stima şi încrederea lor ca frate care dă dovadă de discernămînt, de echilibru şi de judecată. Cu siguranţă că nimeni nu-l poate «face» pe cineva bătrîn, ci el însuşi trebuie să DEVINĂ bătrîn, prin creşterea spirituală, prin dezvoltare şi prin experienţa (Prov. 1:2–5; 4:7–9; Iac. 3:1, 13). Cînd un astfel de bărbat este ales să servească în această calitate, numirea sa este în realitate o confirmare şi o recunoaştere a faptului că el posedă însuşirile de dorit din partea unui bătrîn, însuşiri pe care el le manifestă deja. În Israelul antic, ca şi în alte ţări, atunci cînd sfatul local al bătrînilor observa că un bărbat manifesta însuşirile divine ale priceperii, judecăţii şi înţelepciunii, era foarte firesc să fie invitat să facă parte din sfat şi să participe la dezbaterile şi la hotărîrile acestuia — 1 Tim. 5:22, 25.

 8. Ce poate cîştiga cineva prin faptul că serveşte credincios o perioadă de timp ca serv auxiliar?

⁸ Cu privire la «servii auxiliare», apostolul scrie că «bărbaţii care slujesc bine îşi cîştigă o poziţie bună şi o mare libertate de exprimare în credinţa în legătură cu Cristos Isus» (1 Tim. 3:12, 13). Nici un bărbat să nu îşi închipuie că aceasta înseamnă că prin simplul fapt că activează într-o anumită numire el «cîştigă» dreptul de a servi ca bătrîn în adunarea creştină. Ceea ce cîştigă el în realitate este respectul cuvenit şi aprecierea fraţilor săi pentru serviciul său credincios şi plin de sîrguinţa, ca şi cum ar cîştiga o anumită siguranţă în faţa lui Dumnezeu, fiind astfel în măsură să vorbească cu o «mare libertate de exprimare». Aceasta este în sine o frumoasă răsplată pentru serviciul său credincios.

BĂRBAŢI CU EXPERIENŢĂ

 9. (a) Ce indică Scripturile cu privire la factorul de vîrstă în însuşirile necesare pentru a fi bătrîn? (b) Ce adevăr trebuie recunoscut în această privinţa în legătură cu tinerii?

⁹ In Biblie nu este specificată nici o limită de vîrstă pentru cei ce servesc ca bătrîni. Termenul de «bătrîni» implica ideea de vîrsta, dar trebuie să recunoaştem că ea scoate în evidenţă mai degrabă însuşirile spirituale decît cele fizice. Vîrsta singură nu este un factor hotărîtor; însă, aşa cum a recunoscut şi Moise însuşi, experienţa este, desigur, o calitate valoroasă pentru bărbaţii care poartă răspunderi serioase (Deut. 1:13). Proverbe 20:29 spune: «Frumuseţea tinerilor este puterea lor, dar splendoarea bătrînilor este cărunteţea lor». În timp ce un tînăr poate manifesta multă energie şi entuziasm, aceste însuşiri nu sînt totuşi o dovadă de pricepere. Dar anii vieţii, reprezentaţi prin părul cărunt, oferă în general motive de a aştepta o mai mare măsură de pricepere, întocmai cum a spus Iov: «Nu există pricepere printre cei în vîrstă şi înţelegere în lungimea zilelor?» (Iov 12:12; compară cu versetul 20; 32:6, 7). Un tînăr poate fi dispus ba chiar nerăbdător să servească şi poate că oferă toate garanţiile unui bun progres în viitor. Dar lipsa experienţei de viaţa poate constitui pentru el un serios dezavantaj atunci cînd ajunge în situaţia de a-i ajuta pe cei mai în vîrstă decît el în probleme serioase de viaţă. Oricît de sincere ar fi ele, cuvintele sale nu vor avea aceeaşi greutate ca ale unuia care are în urma sa mai mulţi ani de viaţă.

10. Se minimalizează oare valoarea vîrstei şi a experienţei la bătrîni, prin cazul lui Timotei căruia i s-a încredenţat o mare răspundere?

¹⁰ Timotei avea probabil vîrsta de 30 de ani cînd apostolul Pavel a scris cuvintele: «Nimeni să nu-ţi privească de sus tinereţea» (1 Tim. 4:12). Rezultă de aici că şi la această vîrstă chiar, mulţi contemporani înclina să-l privească încă drept un «tînăr». Trebuie remarcat totodată că progresul precum şi răspunderea acordată lui erau neobişnuite, excepţionale. El cunoscuse Scripturile de mic copil şi dovedise deja un minunat progres în inte de a-l fi ales apostolul de tovarăş de călătorie (2 Tim. 1:5; 3:14, 15; Fapte 16:1–3). Apoi anii pe care i-a petrecut împreună cu Pavel şi cu alţi i-au oferit posibilitatea să cîştige un adevărat tezaur de experienţă valoroasă şi de cunoştinţe pe care puţine persoane le-ar fi putut cîştiga pînă la vîrsta sa.

11. Cum îi pot ajuta bătrînii pe alţii din adunare să ia asupra lor sarcini de răspundere mai grele?

¹¹ Pavel l-a îndemnat pe Timotei să-i ajute pe alţi bătrîni să tragă folos din ceea ce învăţase el, spunînd: «Ce ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni credincioşi, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii» (2 Tim. 2:2). În mod asemănător, bătrînii îi pot ajuta şi pe alţi fraţi din adunare să se dezvolte spiritual, străduindu-se să le transmită foloasele experienţei şi cunoştinţei lor. Aceasta nu e doar o simplă chestiune în adunare, ci înseamnă să le ajute să-şi dezvolte capacitatea de judecată, discernămîntul şi abilitatea de a le comunica altora principiile sănătoase ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Aşa cum Timotei l-a însoţit pe Pavel atunci cînd acesta îşi îndeplinea misiunea de apostol al naţiunilor, şi cînd servea ca păstor în turma lui Dumnezeu tot aşa şi bătrînii îi pot invita pe alţi bărbaţi din adunare, care se află în progres, să-i însoţească atunci cînd servesc şi ei într-un fel asemănător — Prov. 1:4, 5; 13:20.

12. (a) Ce rol joacă experienţa în calificarea necesară pentru a servi ca bătrîn? (b) De ce era deosebit de potrivit în Efes sfatul lui Pavel din 1 Timotei 3:6?

¹² Vîrsta sau măsura de experienţă a unui discipol creştin nu este un factor determinat în sine pentru a fi bătrîn. Ea nu este decît un factor relativ, importanţa sa fiind hotărîtă cel puţin în parte de către împrejurările predominante. Pavel i-a scris lui Timotei ca în alegerea de bătrîni pentru adunarea din Efes să ia seama să nu fie incluşi şi ‘bărbaţi convertiţi de curînd, ca nu cumva aceştia să se umfle de mîndrie’ (1 Tim. 3:6). Trecuseră deja vreo zece ani de la pătrunderea creştinismului în Efes şi de aceea ar fi fost total nepotrivit să-l aleagă pe unul din discipolii mai noi pentru a servi printre bătrînii adunării.

13, 14. (a) Ce exemple ilustrează că împrejurările pot juca un rol important în a hotărî cum trebuie privită măsura de experienţă a cuiva? (b) Care factori însă vor trebui să se bucure în toate cazurile de o consideraţie primordială?

¹³ Scriindu-i lui Tit în Creta, se pare că Pavel nu considera că era tot atît de urgent să dea acelaşi îndemn prevenitor şi de aceea nici nu l-a inclus printre remarcile sale privitoare la alegerea de bătrîni. Lucrul acesta se poate explica probabil prin faptul că închinarea curată fusese introdusă în Creta doar de un timp relativ scurt. Observăm că în prima călătorie misionară a lui Pavel, el şi Barnaba au făcut de cunoscut vestea bună în oraşe cum erau Listra, Iconium şi Pisidia Antiohiei, iar apoi, în cursul aceleiaşi călătorii, ei s-au reîntors acolo şi ‘au numit bătrîni în adunare’ (Fapte 13:14, 42–52; 14:1–7, 20–23). Intrucît întreaga călătorie misionară a durat numai parţial doi ani, este evident că cel puţin unii dintre aceşti bătrîni nu aveau mulţi ani de experienţă ca discipoli creştini. Dar întrucît între ei se aflau credincioşi iudei, fără îndoială că mulţi, dacă nu toţi cei aleşi, aveau temeinice cunoştinţe biblice precum şi experienţă în aplicarea principiilor Scripturilor Ebraice, cîştigate încă înainte de a deveni creştini. Ei trebuia, desigur, să-şi modifice gîndirea cu privire la adevărurile apărute în urma dezvoltării primite de închinarea curată pe care o adusese creştinismul. Însuşi apostolul Pavel a fost ales de către Cristos Isus chiar din momentul convertirii sale ca unul care urma să fie folosit într-un fel deosebit, iar mai tîrziu a dovedit că are calităţile pretinse de la un bătrîn (Gal. 1:15; 2:2; Fapt. 13:1–4). Dar şi în cazul său cunoştinţele sale scripturale ca închinător iudeu devotat al lui Iehova Dumnezeu, l-au ajutat să facă probabil progrese rapide de îndată ce a fost ajutat să-l recunoască şi să-l accepte pe Mesia. — Fapte 9:15–18, 20, 22, 26–30; Gal. 2:6, 7.

¹⁴ Astfel în loc să ne străduim să fixăm limite de vîrstă, noi trebuie să ne lăsăm conduşi mai degrabă de pricepere şi de o judecată sănătoasă, chibzuind asupra împrejurărilor privitoare la experienţa în închinarea adevărată a unui viitor bătrîn. Într-o adunare ai cărei membri sînt la adevăr de decenii, bărbatul care a fost botezat doar de vreo trei ani ar putea să pară relativ «nou». Dar într-o adunare de curînd formată, ai cărei membri, în majoritate, au îmbrăţişat adevărul nu demult, experienţa unui asemenea bărbat ar putea să pară în mod rezonabil bogată în comparaţie cu a lor. Oricare ar fi situaţia, este vital să avem întotdeauna în faţa ochilor nevoia de pricepere, de înţelepciune şi de minte sănătoasă. Ele trebuie neapărat manifestate de către un bărbat care urmează să poarte grelele răspunderi pe care le implică păstorirea turmei lui Dumnezeu.

PROGRES ÎN MANIFESTAREA PRICEPERII SI DÎSCERNĂMÎNTULUI

15. Ce spirit trebuie să manifeste bătrînii cu privire la îmbunătăţiri, cît şi cu privire la propriile însuşiri şi capacităţi?

¹⁵ Timotei era deja un bărtîn cu experienţă atunci cînd apostolul Pavel l-a îndemnat să fie absorbit de problemele spirituale, pentru ca înaintarea lui «să fie văzută de toţi» (1 Tim. 4:15, 16). Cel care este priceput nu se înfumurează nici nu îşi închipuie că nu mai are ce învăţa sau îmbunătăţi. «Cine este priceput şi înţelept printre voi?» a scris discipolul Iacov, adăugînd: «Să-şi arate prin purtarea lui bună faptele făcute cu blîndeţea înţelepciunii». Un astfel de spirit va avea ca efect armonia înăuntrul corpului de bătrîni, eliminînd orice spirit de discordie, de gelozie şi de ceartă. — Iacov 3:13–18.

16. (a) În ce sens sînt bătrînii egali? (b) Cum se poate vedea înaintarea lor, spre marele folos spiritual al tuturor celor din turma lui Dumnezeu?

¹⁶ În timp ce bătrînii pot fi «egali» în răspunderile şi în autoritatea lor de a servi şi de a lucra spre folosul turmei, ei nu sînt neapărat egali şi în alte privinţe. Unii au o mult mai mare experienţă, atît de viaţă cît şi în adevăr, şi au făcut progrese în înţelepciune, după ani de zile de studiu serios şi efort. Alături de puterile lui, fiecare îşi are şi slăbiciunile lui. Dacă vom aprecia şi vom trage folos din puterile altora, şi noi vom putea spune că ‘înaintarea noastră (va fi) văzută de toţi’ (Rom. 12:3–10, 16). Prin ajutorul dat de asemenea păstori smeriţi, serioşi, temători de Dumnezeu, care au cunoştinţă şi discernămînt, cuvîntul profetic se va dovedi adevărat, iar turma lui Dumnezeu de astăzi într-adevăr ‘se va înmulţi şi va aduce categoric roade în ţară’, — şi toate acestea spre lauda eternă a lui Dumnezeu. — Ier. 3:15, 16.

[Chenarul de la pagina 15]

Bătrînilor israeliţi li se cerea: Bătrînilor creştini li se cerea:

(Ex. 18:21; Deut. 1:13) (1 Tim. 3:1–7; Tit. 1:5–9)