Un nor atît de mare de Martori!

„Pentru că avem un atît de mare nor de martori care ne înconjoară, (. . .) să alergăm cu perseverenţă în alergarea care ne este pusă în faţă.“ — EVREI 12:1.

 1, 2. (a) Ce cadru figurativ pare să fi avut Pavel în minte cînd a scris creştinilor evrei? (b) De ce creştinii iudei aveau nevoie de o credinţă fermă?

IMAGINEAZĂ–ŢI că eşti un alergător, participant la o întrecere care se ţine pe un stadion. Tu înaintezi năvalnic, încordîndu-ţi toţi muşchii şi avînd privirea concentrată asupra liniei de sosire. Dar ce putem spune despre spectatori? Ei bine, aceştia sînt toţi alergători victorioşi. Ei nu sînt simpli spectatori, ci martori activi atît cu vorba cît şi cu fapta.

² Se pare că apostolul Pavel a avut în minte tocmai un asemenea cadru figurativ cînd a scris scrisoarea către creştinii evrei (în aproximativ 61 e.n.) Aceştia aveau nevoie de o credinţă fermă (Evrei 10:32–39). Numai credinţa i-ar fi putut determina să dea ascultare avertismentului lui Isus care le spunea să fugă din Ierusalim cînd acesta avea să fie înconjurat de oşti cantonate (în 66 e.n.). Acest lucru s-a întîmplat cu cîţiva ani înainte de distrugerea oraşului de către trupele romane (în 70 e.n.). Credinţa avea să-i susţină şi cînd au fost „persecutaţi din cauza dreptăţii“. — Matei 5:10; Luca 21:20–24.

 3. Care este, potrivit textului din Evrei 12:1, „păcatul care ne prinde cu uşurinţă în mreje“, şi la ce alergare sînt îndemnaţi creştinii să alerge cu perseverenţă?

³ După ce trece în revistă faptele de credinţă din perioada precreştină (în Evrei capitolul 11), Pavel dă următorul îndemn: „Pentru că avem un atît de mare nor de martori care ne înconjoară, să înlăturăm orice balast [care ne împiedică din punct de vedere spiritual] şi păcatul [lipsa de credinţă] care ne prinde cu uşurinţă în mreje, şi să alergăm cu perseverenţă în alergarea [pentru viaţa eternă] care ne este pusă în faţă“ (Evrei 12:1). Examinarea pe care Pavel o face credinţei în acţiune scoate în evidenţă diferite aspecte ale acesteia şi ea ne va fi de ajutor fie că sîntem creştini unşi care alergăm în cursa pentru nemurire în cer, fie că facem parte din acea „mare mulţime“ care are drept ţintă viaţa fără sfîrşit pe un pămînt paradiziac (Apocalips 7:4–10; Luca 23:43; Romani 8:16, 17). Dar ce este de fapt credinţa? Care sînt cîteva dintre faţetele acestei nestemate spirituale? Şi cum vom acţiona dacă avem credinţă? În timp ce cauţi răspunsul la aceste întrebări cînd faci studiu individual, iar apoi în cadrul congregaţiei, citeşte versetele din Evrei capitolele 11 şi 12.

Ce este credinţa?

 4. Ce este credinţa?

⁴ Mai întîi Pavel defineşte credinţa. (Citeşte Evrei 11:1–3.) Pe de o parte, credinţa este „aşteptarea garantată a lucrurilor sperate“. Persoana care manifestă credinţa are garanţia că orice promisiune pe care o face Dumnezeu este ca şi împlinită. Pe de altă parte, credinţa este „demonstrarea evidentă a realităţilor, cu toate că nu se văd“. Dovadă convingătoare a realităţilor nevăzute este atît de puternică, încît se spune despre credinţă că esre identică cu acea dovadă.

 5. Ce înţelegem prin intermediul credinţei?

⁵ Prin intermediul credinţei „au primit mărturie oamenii din vechime“ că erau plăcuţi lui Dumnezeu. De asemenea, „prin credinţă înţelegem că sistemele de lucruri“ — pămîntul, soarele, luna şi stelele — „au fost puse în ordine prin cuvîntul lui Dumnezeu, astfel că ceea ce se vede a provenit din lucruri care nu apar“. Noi sîntem convinşi că Iehova este Creatorul acestor lucruri, deşi nu îl putem vedea, deoarece el este Spirit invizibil. — Geneza 1:1; Ioan 4:24; Romani 1:20.

Credinţa şi „lumea veche“

 6. De ce era Abel într-o ‘aşteptare garantată’ a evenimentelor anunţate de către Iehova cu privire la ‘sămînţa femeii’?

⁶ Una dintre numeroasele faţete ale credinţei este înţelegerea necesităţii unei jertfe pentru păcate. (Citeşte Evrei 11:4.) În „lumea veche“ Abel, al doilea fiu al primei perechi umane, Adam şi Eva, a manifestat credinţă într-o jertfă de sînge (2 Petru 2:5). Fără îndoială, Abel a văzut în sine însuşi efectele mortale ale păcatului moştenit (Geneza 2:16, 17; 3:6, 7; Romani 5:12). Evident, el a observat şi împlinirea hotărîrii judecătoreşti al lui Dumnezeu care l-a condamnat pe Adam la o muncă istovitoare, iar pe Eva la mari suferinţe în timpul sarcinii (Geneza 3:16–19). Abel era aşadar, în aşteptarea garantată a faptului că celelalte lucruri despre care vorbise Iehova se vor realiza. Printre acestea erau cuvintele profetice adresate marelui înşelător Satan, atunci cînd Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între săminţa ta şi sămînţa ei. El îţi va strivi capul şi tu îi vei strivi călcîiul.“ — Geneza 3:15.

 7. (a) Cum a arătat Abel că a înţeles necesitatea unei jertfe pentru păcate? (b) Cum a ‘depus Dumnezeu mărturie cu privire la darurile lui Abel’?

⁷ Abel a manifestat credinţă în sămînţa promisă prin faptul că i-a adus lui Dumnezeu drept jertfă un animal care putea înlocui, în mod simbolic, propa sa viaţă. Dar Cain, fratele mai mare şi necredincios al lui Abel, a adus o jertfă fără sînge, din roadele pămîntului. Apoi, Cain a vărsat sîngele lui Abel, devenind astfel un ucigaş (Geneza 4:1–8). Însă Abel a murit ştiind că Iehova îl considera drept, „Dumnezeu depunînd mărturie cu privire la darurile sale“. Cum? Acceptînd jertfa pe care Abel a oferit-o datorită credinţei. Deci datorită credinţei sale şi aprobării divine, despre care Scripturile inspirate continuă să depună mărturie, Abel „deşi mort, el vorbeşte încă“. El a înţeles necesitatea unei jertfe pentru păcate. Ai tu, oare, credinţă în jertfa de răscumpărare, mult mai valoroasă, a lui Isus Cristos? — 1 Ioan 2:1, 2; 3:23.

 8. (a) Ce învăţăm despre credinţă din mărturia curajoasă a lui Enoh? (b) În ce sens a fost Enoh „transferat pentru a nu vedea moartea“?

⁸ Credinţa ne va îndemna să vorbim plini de curaj despre mesajul lui Dumnezeu. (Citeşte Evrei 11:5, 6.) Enoh, unul dintre primii martori ai lui Iehova, a profeţit plin de curaj executarea judecăţii divine asupra oamenilor lipsiţi de devoţiune sfîntă (Iuda 14, 15). Fără îndoială că duşmanii lui Enoh au căutat să-l ucidă pe acesta, dar Dumnezeu „l-a luat“, astfel că el nu a suferit chinurile morţii (Geneza 5:24). Mai întîi însă, „el a avut mărturia că el îi fusese plăcut lui Dumnezeu“. În ce fel? „Prin credinţă Enoh a fost transferat pentru a nu vedea moartea.“ În mod asemănător, Pavel a fost transferat sau „a fost răpit şi dus în paradis“, primind probabil o viziune a viitorului paradis spiritual al congregaţiei creştine (2 Corinteni 12:1–4). După cît se pare deci, cînd Iehova l-a adormit în moarte, salvîndu-l din mîna duşmanilor, Enoh a avut o viziune a viitorului paradis pămîntesc. Ca să-i plăcem lui Dumnezeu, noi, asemenea lui Enoh, trebuie să comunicăm cu îndrăzneală mesajul lui Dumnezeu (Fapte 4:29–31). De asemenea, trebuie să credem că Dumnezeu există şi că el „devine răsplătitorul acelora care îl caută cu seriozitate“.

 9. Cum a arătat conduita lui Noe că faptul de-a urma îndeaproape instrucţiunile lui Dumnezeu constituie o altă faţetă a credinţei?

⁹ Faptul de a urma îndeaproape instrucţiunile lui Dumnezeu este o altă faţetă a credinţei. (Citeşte Evrei 11:7.) Acţionînd cu credinţă, Noe a făcut ‘exact cum a poruncit Dumnezeu’ (Geneza 6:22; 7:16). Noe a primit „avertismentul divin privitor la lucruri care încă nu se vedeau“ şi credea în afirmaţia lui Iehova potrivit căreia va veni un potop peste tot pămîntul. Cu credinţă şi cu teamă respectuoasă de Dumnezeu, Noe „a construit o arcă pentru a-şi salva casa“. Prin ascultare şi prin fapte drepte, el a condamnat, astfel, lumea necredincioasă pentru lucrările ei rele şi a arătat că ea merita să fie distrusă. — Geneza 6:13–22.

10. Deşi Noe construia arca, pentru ce altă activitate şi-a rezervat timp?

¹⁰ Noe, a fost, de asemenea, unul dintre martorii lui Iehova prin faptul că era „un predicator al dreptăţii“ (2 Petru 2:5). Deşi era ocupat cu construirea arcei, el şi-a rezervat timp pentru predicare, aşa cum fac Martorii lui Iehova şi astăzi. Într-adevăr, Noe a vorbit plin de curaj în calitate de vestitor al vertismentului pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor din timpurile anterioare potopului, dar ei, „nu au luat nimic în seamă pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi“. — Matei 24:36–39.

Credinţa la patriarhii din perioada de după potop

11. (a) Cum a arătat Avraam că, credinţa include încredere deplină în promisiunile lui Iehova? (b) Ce „oraş“ aştepta cu credinţă Avraam?

¹¹ Credinţa include şi încredere deplină în promisiunile lui Iehova. (Citeşte Evrei 11:8–12.) Prin credinţă Avraam (Avram) a ascultat de porunca lui Dumnezeu şi a părăsit localitatea Ur, din Caldeea, care îi oferea multă prosperitate materială. El a crezut în promisiunea lui Iehova potrivit căreia „toate familiile pămîntului“ se vor binecuvînta prin intermediul lui, iar săminţei sale îi va fi dată o ţară (Geneza 12:1–9; 15:18–21). Atît fiul său Isaac, cît şi nepotul său Iacob, erau „moştenitori împreună cu el ai aceleaşi promisiuni“. Prin credinţă Avraam „a locuit ca străin în ţara promisiunii ca într-o ţară străină“. El aştepta cu nerăbdare „oraşul care are temelii adevărate, al căruit constructor şi făuritor este Dumnezeu“. Da, Avraam aştepta Regatul ceresc al lui Dumnezeu sub domnia căruia el avea să fie înviat la viaţă pe pămînt. Joacă oare acest Regat un rol la fel de important şi în viaţa ta? — Matei 6:33.

12. Ce s-a întîmplat datorită faptului că Sara a manifestat credinţă în promisiunile lui Iehova?

¹² Şi soţiile patriarhilor temători de Dumnezeu credeau în promisiunile lui Iehova. De exemplu, prin credinţă, Sara — soţia lui Avraam —, deşi a fost sterilă pînă la 90 de ani şi „depăşise limita de vîrstă“, „a primit puterea de a concepe o săminţă (. . .) întrucît ea îl considera fidel pe acele [Dumnezeu] care promisese“. Sara a născut pe Isaac. Astfel din Avraam în vîrstă de 100 de ani, adică din acela care era „ca şi mort“ în ceea ce priveşte puterea de reproducere, „s-au născut copii ca stelele cerului în ce priveşte mulţimea“. — Geneza 17:15–17; 18:11; 21:1–7.

13, 14. (a) Cum au reacţionat Avraam, Isaac şi Iacob, deşi ei „nu au obţinut împlinirea acestor promisiuni“? (b) Cum putem trage folos reflectînd la loialitatea de care au dat dovadă patriarhii, chiar dacă nu vedem împlinindu-se imediat promisiunile sale?

¹³ Credinţa ne va face să-i fim loiali lui Iehova chiar dacă nu vedem împlinirea imediată a promisiunilor sale. (Citeşte Evrei 11:13–16.) Patriarhii fideli au murit toţi, fără să vadă împlinirea completă a promisiunilor pe care li le-a făcut Dumnezeu. Dar „[lucrurile promise] ei le-au văzut de departe şi le-au spus bun venit şi au declarat în mod public că ei erau străini şi locuitori temporari în ţară“. Da, ei şi-au trăit viaţa în credinţă şi au trecut cîteva generaţii pînă cînd Ţara Promisă a devenit posesiunea descendenţilor lui Avraam.

¹⁴ Faptul că Avraam, Isaac şi Iacob nu au apucat să vadă împlinirea promisiunilor divine în timpul vieţii lor, nu le-a produs amărăciune, nici nu i-a determinat să devină apostaţi. Ei nu l-au părăsit pe Iehova şi nu s-au înapoiat în Ur, angajîndu-se în activităţi lumeşti. (Compară Ioan 17:16; 2 Timotei 4:10; Iacob 1:27; 1 Ioan 2:15–17.) Nu, ci acei patriarhi ‘aspirau’ la un loc mult mai bun decît Ur, „adică unul care aparţine cerului“. De aceea, lui Iehova ‘nu îi este ruşine cu ei ca să fie numit Dumnezeul lor’. Ei şi-au păstrat pînă la moarte credinţa în Cel Preaînalt şi vor fi înviaţi în curînd pentru a trăi pe pămînt, care face parte din domeniul „oraşului“ — Regatul Mesianic pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ei. Dar tu? Chiar dacă ai ‘umblat în adevăr’ de ani de zile, îmbătrînind în serviciul lui Iehova, trebuie să-ţi păstrezi încrederea în promisiunea sa cu privire la noul sistem (3 Ioan 4; 2 Petru 3:11–13). Ce răsplată minunată vei primi pentru asemenea credinţă tu, ca şi patriarhii loiali!

15. (a) Ce anume i-a dat efectiv putere lui Avraam să-l ofere pe Isaac drept jertfă? (b) Ce efect trebuie să aibă asupra noastră acest moment din viaţa lui Avraam şi Isaac? (c) Ce semnificaţie profetică a avut el?

¹⁵ Ascultarea necondiţionată faţă de Dumnezeu este o faţetă fundamentală a credinţei. (Citeşte Evrei 11:17–19.) Deoarece Avraam a ascultat de Iehova fără rezerve, el „l-a adus ca jertfă, ca să spunem aşa“, pe Isaac, „unicul său fiu născut“ — singurul pe care l-a avut de la Sara. Cum a putut Avraam să facă aceasta? El a făcut-o deoarece „el a considerat că Dumnezeu putea să-l trezească [pe Isaac] dintre morţi“, dacă era necesar, pentru a împlini prin intermediul lui promisiunea referitoare la o săminţă. Într-o clipită cuţitul din mîna lui Avraam ar fi pus capăt vieţii lui Isaac, însă vocea unui înger l-a împiedicat să facă aceasta. De aceea, Avraam l-a primit pe Isaac din moarte „în mod ilustrativ“. Tot aşa şi noi trebuie să ne simţim îndemnaţi să ascultăm de Dumnezeu cu credinţă, chiar dacă viaţa noastră sau cea a copiilor noştri ar fi pusă în joc (1 Ioan 5:3). Este demn de remarcat şi faptul că Avraam şi Isaac au reprezentat la vremea aceea, în mod profetic, felul în care Iehova Dumnezeu îl va da pe unicul său Fiu Isus Cristos, ca răscumpărare, astfel încît cei care exercită credinţă în el să aibă viaţă veşnică. — Geneza 22:1–19; Ioan 3:16.

16. Ce exemplu ne-au lăsat patriarhii cu privire la copiii noştri şi credinţa în promisiunile lui Dumnezeu?

¹⁶ Dacă avem credinţă îi vom ajute pe copiii noştri să-şi pună speranţa în ceea ce Dumnezeu promite pentru viitor. (Citeşte Evrei 11:20–22.) Atît de puternică era credinţa patriarhilor încît, deşi promisiunile pe care le-a făcuse Iehova nu se împliniseră complet în timpul vieţii lor, ei le-au transmis copiilor lor ca moştenire preţioasă. Astfel, „Isaac i-a binecuvîntat pe Iacob şi pe Esau cu privire la lucrurile viitoare“, iar Iacob, înainte de moarte, a dat binecuvîntări lui Efraim şi Manase, fiii lui Iosif. Deoarece însuşi Iosif avea o puternică credinţă că israeliţii vor pleca din Egipt spre ţara promisiunii, el i-a pus pe fraţii lui să jure că îi vor lua oasele cu ei cînd vor pleca (Geneza 27:27–29, 38–40; 48:8–22; 50:24–26). Îţi ajuţi familia să cultive o credinţă asemămătoare în promisiunile lui Iehova?

Credinţa ne determină să-i acordăm prioritate lui Dumnezeu

17. Cum au acţionat cu credinţă părinţii lui Moise?

¹⁷ Credinţa ne îndeamnă să le dăm lui Iehova şi poporului său întîietate faţă de orice lucru pe care ni-l oferă lumea aceasta. (Citeşte Evrei 11:23–26.) Cînd israeliţii erau în sclavie, aşteptînd să fie eliberaţi de sub jugul egiptean, părinţii lui Moise au acţionat cu credinţă. Ei ‘nu s-au temut de ordinul regelui’, conform căruia toţi nou-născuţii evrei de sex bărbătesc trebuiau să fie ucişi în momentul naşterii. Dimpotrivă, ei l-au ţinut ascuns pe Moise timp de trei luni şi, în cele din urmă, l-au pus într-o arcă de papirus, pe care au aşezat-o printre trestiile ce creşteau pe malul Nilului. Fiind găsit de fiica faraonului, copilul a fost ‘crescut ca propriul ei fiu’. Mai întîi însă Moise a fost îngrijit şi educat din punct de vedere spiritual în casa lui Amram şi Iochebed, tatăl şi, respectiv mama sa. Apoi, ca membru al casei faraonului, el „a fost instruit în toată înţelepciunea egiptenilor“ şi a devenit „puternic în cuvintele şi acţiunile sale“, dobîndind capacităţi intelectuale şi fizice deosebite. — Fapte 7:20–22; Exod 2:1–10; 6:20.

18. Ce poziţie a luat Moise cu privire la închinarea la Iehova datorită credinţei sale?

¹⁸ Totuşi, instruirea egipteană şi bogăţia materială a casei regale nu l-au făcut pe Moise să abandoneze închinarea la Iehova şi să devină apostat. Dimpotrivă. „Prin credinţă, Moise, cînd a devenit matur, a refuzat să fie numit fiul fiicei faraonului“, atitudine care reiese din faptul că el l-a apărat pe unul dintre fraţii săi evrei (Exod 2:11, 12). Moise a preferat „să fie maltratat cu poporul lui Dumnezeu [cu israeliţii care, ca şi el, erau închinători ai lui Iehova], decît să aibă bucuria temporară a păcatului“. Dacă eşti slujitor botezat al lui Iehova şi ai dobîndit o temeinică şi sănătoasă instruire spirituală, vei urma oare exemplul lui Moise, luînd o poziţie fermă de partea închinării adevărate?

19. (a) Cum iese în evidenţă faptul că Moise i-a acordat lui Iehova şi poporului Său întîietate în viaţa sa? (b) Spre ce recompensă privea Moise?

¹⁹ Moise şi-a legat soarta de cea a poporului lui Iehova „deoarece el a estimat denigrarea lui Cristos ca pe o bogăţie mai mare decît comorile Egiptului“. Foarte probabil că Moise ‘a estimat denigrarea de a-l prefigura pe Cristos, sau pe Unsul lui Dumnezeu, ca pe o bogăţie mai mare decît comorile Egiptului’. Ca membru al casei regale, el ar fi putut să se bucure de bogăţie şi faimă, dar a exercitat credinţă şi „avea privirea aţintită spre plata răscumpărării“ — viaţa eternă prin intermediul învierii pe pămînt, în noul sistem promis de Dumnezeu.

20. Ce moment din viaţa lui Moise ne arată că, în calitate de slujitori ai lui Iehova, credinţa ne face neînfricaţi?

²⁰ Credinţa ne face neînfricaţi, deoarece ne încredem în Iehova, eliberatorul nostru. (Citeşte Evrei 11:27–29.) După ce auzise că Moise omorîse un egiptean, faraonul căuta să-i ia viaţa. „Dar Moise a fugit de faraon, pentru a locui în ţara Madian“ (Exod 2:11–15). Deci Pavel se pare că face aluzie la ieşirea de mai tîrziu din Egipt a evreilor, cînd spune: „Prin credinţă el [Moise] a părăsit Egiptul, dar fără să se teamă de mînia regelui [care l-a ameninţat cu moartea deoarece Moise îl reprezenta pe Dumnezeu în faţa lui Israel], deoarece el a rămas neclintit, ca şi cum îl vedea pe Acela care este invizibil“ (Exod 10:28, 29). Deşi Moise nu l-a văzut niciodată cu adevărat pe Dumnezeu, legăturile sale cu Iehova-Dumnezeu erau atît de reale, încît el se comporta de parcă îl vedea ‘pe Cel invizibil’ (Exod 33:20). Este relaţia ta cu Iehova tot atît de puternică? — Psalm 37:5; Proverbe 16:3.

21. Cu privire la plecarea lui Israel din Egipt, ce anume s-a întîmplat „prin credinţă“?

²¹ Chiar înaintea plecării lui Israel din Egipt „prin credinţă el [Moise] sărbătoriese paştele şi stropirea cu sînge, pentru ca distrugătorul să nu-i atingă pe primii lor născuţi [ai israeliţilor].“ Da, a fost nevoie de credinţă pentru a serba Paştele cu convingerea că fiii întîi-născuţi ai lui Israel vor fi cruţaţi, pe cîtă vreme cei ai egiptenilor aveau să moară, iar această credinţă a fost răsplătită (Exod 12:1–39). De asemenea, „prin credinţă ei [poporul Israel] au trecut prin Marea Roşie ca pe uscat, dar egiptenii, încercînd să facă acelaşi lucru, au fost înghiţiţi“. Ce minunat eliberator s-a dovedit a fi Dumnezeu! Şi datorită acestei eliberări, israeliţii au „început să se teamă de Iehova şi să creadă în Iehova şi în servitorul său Moise“. — Exod 14:21–31.

22. La ce întrebări urmează să se răspundă în ceea ce priveşte credinţa?

²² Credinţa lui Moise şi a patriarhilor este într-adevăr, un model pentru Martorii de astăzi ai lui Iehova. Dar ce s-a petrecut cînd Dumnezeu a tratat ulterior cu descendenţii lui Avraam care constituiau o naţiune organizată în mod teocratic? Ce mai putem învăţa şi din alte fapte de credinţă din timpurile vechi?

Ce vei răspunde?

◼ Ce este credinţa?

◼ Ce ne învaţă despre credinţă exemplul lui Enoh?

◼ Cum au arătat patriarhii temători de Dumnezeu că, credinţa include o încredere deplină în promisiunile lui Iehova?

◼ Ce acţiune a lui Avraam arată că ascultarea necondiţionată faţă de Dumnezeu esta o faţetă fundamentală a credinţei?

◼ Ce fapte ale lui Moise arată că, credinţa constă din a-i acorda lui Iehova şi poporului său întîietate faţă de orice lucru pe care îl oferă lumea?