„Lumea nu era demnă de ei“

„Au fost omorîţi cu pietre, puşi la încercare (. . .) Şi lumea nu era demnă de ei.“ — EVREI 11:37, 38.

 1, 2. În ce situaţii şi-au menţinut integritatea Martorii lui Iehova din timpurile vechi, şi ce influenţă exercită faptele lor asupra slujitorilor de astăzi ai lui Dumnezeu?

MARTORII LUI IEHOVA din timpurile vechi şi-au păstrat integritatea faţă de Dumnezeu în pofida multor încercări la care i-a supus societatea omenească nedreaptă. De exemplu, slujitorii lui Dumnezeu au fost omorîţi cu pietre şi ucişi cu sabia. Ei au fost maltrataţi şi au suferit necazuri. Totuşi credinţa lor a rămas neclintită. Pe bună dreptate deci apostolul Pavel a spus: „Lumea nu era demnă de ei.“ — Evrei 11:37, 38.

² Faptele inspiratoare de credinţă ale unor oameni plini de devoţiune sfîntă din perioada anterioară potopului, ale patriarhilor şi ale lui Moise îi îndeamnă pe martorii de astăzi ai lui Iehova să-i slujească lui Dumnezeu cu credinţă. Dar ce vom spune despre celelalte personaje biblice menţionate în Evrei, capitolele 11 şi 12? Ce foloase vom putea trage din examinarea diverselor faţete ale credinţei manifestate de ei?

Credinţa judecătorilor, a regilor şi profeţilor

 3. Ce întîmplări referitoare la Ierihon şi Rahav arată că, credinţa trebuie să fie însoţită de fapte?

³ Credinţa nu este doar încredere; ea trebuie dovedită prin lucrări şi fapte. (Citeşte Evrei 11:30, 31.) După moartea lui Moise, credinţa le-a adus israeliţilor un şir de victorii în Canaan, dar lucrul acesta a necesitat eforturi din partea lor. De exemplu, prin credinţa lui Iosua şi a celorlalţi israeliţi „au căzut zidurile Ierihonului, după ce li se făcuse înconjorul şapte zile“. Dar tot „prin credinţă Rahav, prostituata, întrucît i-a primit în mod paşnic pe cercetaşi, nu a pierit împreună cu aceia care au acţionat în mod neascultător [locuitorii necredincioşi ai Ierihonului]“. Ea şi-a dovedit credinţa prin faptul că i-a ascuns de canaaniţi. Credinţa lui Rahav avea o bază temeinică în relatările potrivit cărora „Iehova a secat apele Mării Roşii“ din faţa israeliţilor şi le-a acordat victorie asupra regilor amoriţi Sihon şi Og. Rahav a efectuat schimbările necesare pe plan moral şi a fost binecuvîntată pentru credinţa ei activă prin aceea că a fost păstrată în viaţă, împreună cu casa ei, cînd a căzut Ierihonul şi prin faptul că a devenit o străbunică a lui Isus Cristos. — Iosua 2:1–11; 6:20–23; Matei 1:1, 5; Iacob 2:24–26.

 4. Ce scot în evidenţă faptele de vitejie ale lui Ghedeon şi Barac în ceea ce priveşte necesitatea de a manifesta credinţă în faţa pericolului?

⁴ Credinţa se manifestă prin faptul că, atunci cînd ne aflăm în faţa pericolului, ne bizuim cu desăvîrşire pe Iehova. (Citeşte Evrei 11:32.) Pavel a recunoscut că nu i-ar ajunge timpul dacă ar vorbi şi despre „Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, precum şi despre Samuel şi ceilalţi profeţi“, ale căror acţiuni furnizează dovezi ample despre credinţa lor şi despre faptul că s-au bizuit pe Dumnezeu, atunci cînd s-au aflat în situaţii primejdioase. Astfel, prin credinţă, şi cu un grup de numai 300 de oameni, judecătorul Ghedeon a primit putere de la Dumnezeu ca să nimicească forţele armate ale asupritorilor madianiţi (Judecători 7:1–25). Încurajat de profetesa Debora, judecătorul Barac şi o infanterie compusă din 10 000 de oameni insuficient echipaţi, au obţinut victoria împotriva forţelor armate ale regelui Iabin, deşi acestea, în fruntea cărora se afla Sisera, erau mult mai numeroase decît cele ale israeliţilor şi aveau 900 de care de război prevăzute cu coase de fier. — Judecători 4:1—5:31.

 5. Cum au manifestat credinţă Samson şi Iefta, fapt care a dovedit că ei s-au bizuit cu desăvîrşire pe Iehova?

⁵ Samson, puternicul duşman al filistenilor, constituie un alt exemplu de credinţă din perioada în care Israel era condus de judecători. Este adevărat că în cele din urmă filistenii l-au prins şi i-au scos ochii, dar Samson i-a omorît pe mulţi dintre ei cînd a dărîmat stîlpii casei în care aceştia aduceau o mare jertfă dumnezeului lor fals Dagon. Da, Samson a murit împreună cu acei filisteni, însă moartea lui nu a fost o sinucidere cauzată de desperare. Cu credinţă, el s-a bizuit pe Iehova şi s-a rugat lui pentru a-i da forţa necesară ca să se răzbune împotriva acelor duşmani ai lui Dumnezeu şi ai poporului său (Judecători 16:18–30). Iefta, căruia Iehova i-a acordat victoria asupra amoniţilor, a manifestat, de asemenea, credinţă care a dovedit că el s-a bizuit cu desăvîrşire pe Iehova. Numai cu o astfel de credinţă a putut el împlini ceea ce îi jurase lui Dumnezeu, şi anume: că îşi va dărui fiica în serviciul lui Iehova, unde aceasta avea să rămînă fecioară toată viaţa. — Judecători 11:29–40.

 6. Cum a manifestat David credinţă?

⁶ Un exemplu remarcabil în ceea ce priveşte credinţa a fost şi David. El era doar un adolescent cînd l-a înfruntat pe uriaşul filistean Goliat. ‘Tu vii la mine cu spada, suliţa şi lancea’, a zis David, ‘dar eu vin la tine în numele lui Iehova al armatelor’. Într-adevăr, David s-a bizuit pe Dumnezeu, l-a ucis pe uriaşul filistean, iar apoi a devenit un rege războinic, luptînd pentru interesele poporului lui Dumnezeu. Şi, datorită credinţei sale, el a fost un om pe placul inimii lui Iehova (1 Samuel 17:4, 45–51; Fapte 13:22). Toată viaţa lor Samuel şi alţi profeţi au manifestat, de asemenea, o mare credinţă şi o încredere totală în Dumnezeu (1 Samuel 1:19–28; 7:15–17). Ce exemple minunate pentru slujitorii de astăzi ai lui Iehova, indiferent de vîrsta lor!

 7. (a) Cine au fost aceia care „datorită credinţei au învins regate“? (b) Cine „a exercitat dreptate“ prin credinţă?

⁷ Prin credinţă putem face faţă cu succes oricărei încercări în privinţa integrităţii şi putem împlini orice lucru care este în concordanţă cu voinţa divină. (Citeşte Evrei 11:33, 34.) Citînd şi alte fapte de credinţă, Pavel se gîndea, evident, la judecătorii, regii şi profeţii evrei, deoarece el tocmai îi menţionase pe nume. „Datorită credinţei“, judecători ca Ghedeon şi Iefta „au învins regate“. Aşa a făcut şi regele David, care i-a supus pe filisteni, pe moabiţi, pe sirieni, pe edomiţi şi pe alţii (2 Samuel 8:1–14). Tot prin credinţă, judecători drepţi „au exercitat dreptate“, iar sfaturile înţelepte ale lui Samuel şi ale altor profeţi i-au determinat, cel puţin pe unii, să evite sau să se lase de fapte rele. — 1 Samuel 12:20–25; Isaia 1:10–20.

 8. Ce promisiune a obţinut David şi la ce a dus aceasta?

⁸ David a fost cel care, prin credinţă, „a obţinut promisiuni“. Iehova i-a promis: „Tronul tău va deveni un tron stabilit temeinic, pe timp indefinit“ (2 Samuel 7:11–16). Iar Dumnezeu şi-a ţinut promisiunea prin faptul că a instaurat Regatul Mesianic în 1914. — Isaia 9:6, 7; Daniel 7:13, 14.

 9. În ce împrejurări au fost ‘astupate gurile leilor datorită credinţei’?

⁹ Profetul Daniel a făcut faţă cu succes la proba integrităţii cînd, în pofida interdicţiei date de rege, a continuat să se roage lui Dumnezeu potrivit obiceiului său zilnic. Astfel, manifestînd credinţă de om care îşi păstrează integritatea, Daniel „a astupat gura leilor“, în sensul că Iehova l-a păstrat în viaţă, în groapa cu lei, unde fusese aruncat. — Daniel 6:4–23.

10. Cine a „stăpînit puterea focului“, datorită credinţei, şi ce vom putea face dacă vom avea o credinţă asemănătoare?

¹⁰ Tovarăşii lui Daniel — Şadrac, Meşac şi Abednego — care şi-au păstrat şi ei integritatea, „au stăpînit puterea focului“. Cînd au fost ameninţaţi că vor muri într-un cuptor de foc supraîncălzit, ei i-au spus regelui Nabucodonosor că, fie că Dumnezeu îi va salva, fie că nu, ei nu vor sluji zeilor monarhului babilonian, nici nu se vor închina chipului care fusese ridicat. Iehova nu a stins focul din cuptor, dar a făcut în aşa fel încît căldura nu le-a cauzat nici un rău (Daniel 3:1–30). O credinţă asemănătoare ne va ajuta şi nouă să ne păstrăm integritatea faţă de Dumnezeu, chiar dacă viaţa ne va fi ameninţată. — Apocalips 2:10.

11. (a) Cine a scăpat de ascuţişul spadei datorită credinţei? (b) Cine sînt cei care au fost „făcuţi puternici“ datorită credinţei? (c) Cine sînt cei care „au devenit viteji în război“ şi „au pus pe fugă armatele străinilor“?

¹¹ David „a scăpat de ascuţişul spadei“ oamenilor regelui Saul (1 Samuel 19:9–17). Profeţii Ilie şi Elisei au scăpat, de asemenea, de moartea prin sabie (1 Regi 19:1–3; 2 Regi 6:11–23). Dar cine sînt cei care ‘din slabi cum erau au fost făcuţi puternici prin credinţă’? Ei bine, Ghedeon s-a considerat pe sine şi pe oamenii lui prea slabi ca să-l salveze pe Israel de madianiţi. Dar el a fost ‘făcut puternic’ de Dumnezeu, care i-a dat victoria — o victorie pe care el a obţinut-o numai cu 300 de oameni! (Judecători 6:14–16; 7:2–7, 22). ‘Din slab cum era’ cînd i se tăiase părul, Samson a fost ‘făcut puternic’ de către Iehova şi a omorît numeroşi filisteni. (Judecători 16:19–21, 28–30; compară şi Judecători 15:13–19.) Poate că Pavel s-a gîndit şi la regele Ezechia care din slab cum era din punct de vedere militar şi chiar fizic, a fost ‘făcut puternic’ (Isaia 37:1—38:22). Printre slujitorii lui Dumnezeu care „au devenit viteji în război“ s-au numărat judecătorul Iefta şi regele David (Judecători 11:32, 33; 2 Samuel 22:1, 2, 30–38). Iar dintre cei „care au pus pe fugă armatele străinilor“, făcea parte şi judecătorul Barac (Judecători 4:14–16). Toate aceste fapte de vitejie trebuie să ne dea convingerea că, prin credinţă, putem face faţă cu succes oricărei încercări a integrităţii şi că putem realiza orice lucru care este în conformitate cu voinţa lui Iehova.

Alţi oameni cu o credinţă exemplară

12. (a) Care „femei şi-au primit morţii lor prin înviere“? (b) În ce sens va fi „mai bună“ învierea unor oameni ai credinţei?

¹² Credinţă mai include şi încredere în înviere — o speranţă care ne ajută să ne păstrăm integritatea faţă de Dumnezeu. (Citeşte Evrei 11:35.) Datorită credinţei, „femeile şi-au primit morţii lor prin înviere“. Prin credinţă şi prin puterea lui Dumnezeu, Ilie l-a înviat pe fiul unei văduve din Sarepta, iar Elisei l-a înviat pe fiul unei sunamite (1 Regi 17:17–24; 2 Regi 4:17–37). „Dar alţi bărbaţi au fost torturaţi [literalmente, „bătuţi cu bîta“], pentru că nu au acceptat eliberarea printr-o oarecare răscumpărare pentru ca să poată ajunge la o înviere mai bună.“ După cît se pare, aceşti martori neidentificaţi ai lui Iehova şi consemnaţi în Scripturi au fost bătuţi pînă ce au murit, refuzînd să accepte o eliberare care le cerea să-şi compromită credinţa. Învierea lor va fi „mai bună“, deoarece nu va mai fi nevoie ca ei să moară, în mod inevitabil din nou (aşa cum s-a întîmplat cu cei înviaţi de Ilie şi Elisei), pentru că ea va avea loc sub domnia Regatului condus de Isus Cristos, „Tatăl etern“ care, prin răscumpărare, ne oferă posibilitatea de a obţine viaţa veşnică pe pămînt. — Isaia 9:6; Ioan 5:28, 29.

13. (a) Cine a suferit „batjocuri şi biciuiri“? (b) Cine a suportat „lanţuri şi închisori“?

¹³ Dacă avem credinţă vom reuşi să suportăm persecuţia. (Citeşte Evrei 11:36–38.) Cînd sîntem persecutaţi este util să ne amintim de speranţa învierii şi să înţelegem că Dumnezeu ne poate susţine aşa cum i-a susţinut pe „alţii (care) şi-au primit încercarea (credinţei lor) prin batjocuri şi, ceea ce este, într-adevăr, şi mai mult, prin lanţuri şi închisori.“ Israeliţii „tot mereu i-au luat în derîdere pe mesagerii adevăratului Dumnezeu (. . .) şi i-au batjocorit pe profeţii săi, pînă cînd furia lui Iehova s-a ridicat împotriva poporului său“ (2 Cronici 36:15, 16). Prin credinţă Mica, Elisei şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu au suportat „batjocuri“ (1 Regi 22:24; 2 Regi 2:23, 24; Psalm 42:3). „Biciuirile“ erau cunoscute în timpul regilor şi al profeţilor lui Israel. De exemplu, împotrivitorii lui Ieremia nu l-au insultat doar pălmuindu-l, ci l-au „lovit“. „Lanţurile şi închisorile“ ne amintesc de întîmplările prin care a trecut el, precum şi de necazurile pe care le-au suferit profeţii Mica şi Hanani (Ieremia 20:1, 2; 37:15; 1 Regi 12:11; 22:26, 27; 2 Cronici 16:7, 10). Deoarece au o credinţă asemănătoare, Martorii de azi ai lui Iehova au putut să suporte suferinţe asemănătoare „pentru dreptate“. — 1 Petru 3:14.

14. (a) Cine se numără printre cei „omorîţi cu pietre“? (b) Cine se pare că a fost „tăiat în bucăţi“?

¹⁴ „Au fost omorîţi cu pietre“, a spus Pavel. Unul dintre aceşti oameni de credinţă care a suferit astfel de chinuri a fost Zaharia, fiul preotului Iehoiada. Sub acţiunea spiritului lui Dumnezeu, el a vorbit împotriva apostaţilor din Iuda. Care a fost rezultatul? La ordinul regelui Ioas, conspiratorii l-au omorît cu pietre în curtea casei lui Iehova (2 Cronici 24:20–22; Matei 23:33–35). Pavel a adăugat: „Au fost puşi la încercare, tăiaţi în bucăţi“. Se pare că el s-a gîndit la profetul Mica pe care l-a considerat drept unul dintre cei care „au fost puşi la încercare“, iar potrivit tradiţiei iudaice, care nu este confirmată, Isaia a fost tăiat în două în timpul domniei regelui Manase. — 1 Regi 22:24–28.

15. Cine au fost ‘maltrataţi’ şi ‘au rătăcit prin deşerturi’?

¹⁵ Alţii „au murit ucişi cu sabia“ ca, de exemplu, însoţitorii lui Ilie şi profeţi ai lui Dumnezeu care au fost ‘ucişi cu sabia’ în timpul răului rege Ahab (1 Regi 19:9, 10). Ilie şi Elisei se numărau printre acei oameni ai credinţei care „au umblat încoace şi încolo în piei de oaie, în piei de capră, în timp ce erau la nevoie, la necaz şi maltrataţi“. (1 Regi 19:5–8, 19; 2 Regi 1:8; 2:13; compară şi Ieremia 38:6.) Printre cei „care rătăceau prin pustiuri şi prin munţi, în peşteri şi grote ale pămîntului“, ca obiecte de persecuţie, trebuie să se fi aflat nu numai Ilie şi Elisei, ci şi cei 100 de profeţi pe care Obadia i-a ascuns cîte 50 într-o peşteră, alimentîndu-i cu pîine şi apă, cînd idolatra regină Izabela a început ‘să-i taie pe profeţii lui Iehova’ (1 Regi 18:4, 13; 2 Regi 2:13; 6:13, 30, 31). Ce oameni integri! Nu este surprinzător faptul că Pavel a spus: „Lumea [societatea omenească nedreaptă] nu era demnă de ei“!

16. (a) De ce martorii lui Iehova din perioada precreştină nu au primit încă „împlinirea promisiunii“? (b) De ce anume trebuie să depindă pentru a fi „făcuţi perfecţi“ martorii lui Iehova din timpurile precreştine?

¹⁶ Credinţa întăreşte convingerea că, la timpul hotărît de Dumnezeu, toţi cei care îl iubesc ‘vor obţine împlinirea promisiunii’. (Citeşte Evrei 11:39, 40.) Oamenii care şi-au păstrat integritatea în timpurile precreştine „au primit mărturie prin credinţa lor“, fapt care acum este consemnat în Scripturi. Dar ei nu au primit încă „împlinirea promisiunii“ lui Dumnezeu privitoare la o înviere pe pămînt, unde să aibă perspectiva de a trăi etern sub domnia Regatului. De ce? „Pentru ca ei să nu fie făcuţi perfecţi fără“ continuatorii unşi ai lui Isus, pentru care „Dumnezeu a prevăzut ceva mai bun“ — viaţă cerească nemuritoare şi privilegiile de a fi comoştenitori ai lui Cristos Isus. Prin învierea lor, care a început după instaurarea Regatului în 1914, creştinii unşi sînt „făcuţi perfecţi“ în ceruri înainte de a fi înviaţi pe pămînt martorii lui Iehova din timpurile precreştine (1 Corinteni 15:50–57; Apocalips 12:1–5). Pentru acei martori din timpurile precreştine, a fi „făcuţi perfecţi“ depinde de învierea lor pe pămînt, de ‘eliberarea lor în final din sclavia descompunerii’ şi de atingerea nivelului de perfecţiune umană prin intermediul serviciilor pe care Marele Preot Isus Cristos şi cei 144 000 de subpreoţi ai săi le vor îndeplini în timpul domniei milenare. — Romani 8:20, 21; Evrei 7:26; Apocalips 14:1; 20:4–6.

Păstrează-ţi privirea spre cel ce ne perfecţionează credinţa noastră

17, 18. (a) Ce trebuie să facem pentru a avea succes în alergarea pentru viaţa eternă? (b) În ce sens este Isus Cristos ‘Acela care duce la perfecţiune credinţa noastră’?

¹⁷ După ce discută despre faptele martorilor precreştini ai lui Iehova, Pavel atrage atenţia asupra celui mai mare exemplu de credinţă. (Citeşte Evrei 12:1–3.) Ce izvor de încurajare este faptul de a avea ‘un atît de mare nor de martori care ne înconjoară’! Aceasta ne îndeamnă să dăm la o parte orice greutate care ar împiedica progresul nostru spiritual. Totodată, vom fi ajutaţi să evităm păcatul de a fi lipsiţi de credinţă sau de-a o pierde, şi să alergăm cu perseverenţă în cursa creştină pentru viaţa veşnică. Pentru a ne atinge obiectivul trebuie să facem însă ceva în plus. Ce anume?

¹⁸ Dacă vrem să avem succes în alergarea pentru viaţă eternă în noul sistem al lui Dumnezeu, trebuie să „privim cu atenţie la Isus, Instrumentul principal [sau Conducătorul principal] care duce la perfecţiune credinţa noastră“. Credinţa lui Avraam şi a celorlalţi oameni care şi-au păstrat integritatea şi au trăit înainte de serviciul pămîntesc al lui Isus Cristos era imperfectă, incompletă, prin faptul că ei nu au înţeles atunci profeţiile privitoare la Mesia, întrucît erau încă neîmplinite. (Compară 1 Petru 1:10–12.) Dar prin naşterea, serviciul sacru, moartea şi învierea lui Isus s-au împlinit multe profeţii mesianice. Astfel, credinţa, în sensul că a fost făcută perfectă, „a venit“ prin Isus Cristos (Galateni 3:24, 25). Mai mult decît atît, din poziţia sa cerească, Isus a continuat să fie Acela care duce la perfecţiune credinţa discipolilor săi. De exemplu, el a turnat peste ei spiritul sfînt la sărbătoarea Zilei a cincizecea din anul 33 e.n. şi le-a dat şi revelaţii care au făcut să cerească în mod treptat credinţă lor (Fapte 2:32, 33; Romani 10:17; Apocalips 1:1, 2; 22:16). Cît de recunoscători sîntem pentru acest „Martor Fidel“, pentru acest ‘Singur Conducător’ al Martorilor lui Iehova! — Apocalips 1:5; Matei 23:10.

19. De ce trebuie să ‘privim cu atenţie’ la Isus?

¹⁹ Întrucît nu este deloc uşor să suportăm insultele celor necredincioşi, Pavel ne-a îndemnat: „Priviţi cu atenţie la Acela [Isus] care a suportat o asemenea vorbire contradictorie din partea păcătoşilor, împotriva propriilor lor interese, ca să nu vă istoviţi şi să nu slăbiţi în sufletele voastre.“ Într-adevăr, dacă ţinem privirea aţintită asupra „Martorului Fidel“ Isus Cristos, nu vom obosi niciodată să facem voinţa divină. — Ioan 4:34.

20. Care sînt cîteva lucruri pe care le-aţi învăţat despre credinţă în urma analizării din Evrei 11:1—12:3?

²⁰ De la marele nor de martori învăţăm multe lucruri despre faţetele credinţei. De exemplu, o credinţă ca aceea a lui Abel ne aprofundează înţelegerea cu privire la jertfa lui Isus. Adevărata credinţă ne face martori curajoşi, aşa ca Enoh, care a vestit cu îndrăsneală mesajul lui Iehova. Ca şi în cazul lui Noe, credinţa noastră ne va îndemna să urmăm cu stricteţe instrucţiunile lui Dumnezeu şi să slujim în calitate de predicatori ai dreptăţii. Credinţa lui Avraam ne insuflă necesitatea de a asculta de Dumnezeu şi de a crede în promisiunile sale, cu toate că unele dintre ele nu s-au împlinit încă. Exemplul lui Moise arată că, credinţa ne dă putere ca să ne păstrăm curaţi de această lume şi să stăm în mod loial alături de poporul lui Iehova. Faptele judecătorilor, regilor şi profeţilor lui Israel confirmă că, credinţa în Dumnezeu ne poate susţine cînd sîntem persecutaţi şi în încercări. Şi cît de recunoscători sîntem că exemplul desăvîrşit al lui Isus Cristos ne face credinţa tare şi de neclintit! Aşadar, cu Isus în calitate de Conducător al nostru şi prin puterea Dumnezeului nostru, să continuăm a manifesta credinţă fermă ca Martori ai lui Iehova!

Care sînt răspunsurile tale?

◼ Care fapte ale martorilor precreştini ai lui Iehova arată că, în faţa pericolului, credinţa se manifestă printr-o completă încredere în Dumnezeu?

◼ De ce se poate spune că prin credinţă putem face faţă cu succes oricărei încercări a integrităţii noastre?

◼ Ce dovadă există că prin credinţă putem suporta persecuţia?

◼ De ce este Isus numit „Acela care duce la perfecţiune credinţa noastră“?

◼ Care sînt cîteva dintre multiplele faţete ale credinţei?

[Legenda ilustraţiei de la paginile 16, 17]

David a manifestat credinţă prin faptul că s-a bizuit cu desăvîrşire pe Iehova. El constituie un minunat exemplu pentru poporul de astăzi al lui Iehova.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

„Femeile şi-au primit morţii lor prin înviere.“ Credinţa în înviere ne ajută să ne păstrăm integritatea faţă de Iehova.