Cum putem găsi bucurie într-o lume plină de necazuri

„BUCURAŢI-VĂ întotdeauna în Domnul“, a poruncit apostolul Pavel. „O spun încă o dată: Bucuraţi-vă!“ (Filipeni 4:4). Dar pentru mulţi bucuria este iluzie. „Cum poţi fi bucuros, cînd trebuie să faci faţă sărăciei, şomajului, colegilor de muncă nedisciplinaţi, atracţiilor imorale sau presiunilor pe care le exercită colegii la şcoală?“ se întreabă unii.

Nu ar fi cîtuşi de puţin logic să credem că Dumnezeu pretinde ca poporul său să fie într-o permanentă stare de bucurie. De altfel, Dumnezeu însuşi l-a inspirat pe apostolul Pavel să facă o profeţie în care se arată că momentele actuale vor fi „timpuri critice, cărora cu greu li se va putea face faţă“ (2 Timotei 3:1–5). Totuşi, Biblia arată cu claritate că pînă şi în cele mai neprielnice împrejurări, cineva poate să aibă cel puţin o anumită măsură de bucurie. De exemplu, Isus „a suportat stîlpul de tortură“ şi „vorbe duşmănoase din partea păcătoşilor“. Desigur că nu era nici o bucurie să fii ţintuit de un stîlp de tortură şi să simţi dureri sfîşietoare sau să fii batjocorit de gloate. Pavel vorbeşte chiar despre chinurile lui Cristos, arătînd că ele erau atît de mari, încît el a trebuit să-l roage pe Dumnezeu „cu strigăte puternice şi lacrimi“. Totuşi, Isus a putut să îndure toate acestea „pentru bucuria care i-a fost pusă în faţă“. — Evrei 12:2, 3; 5:7.

Tot aşa, primii creştini ‘au susţinut o mare luptă în mijlocul suferinţelor’, ‘uneori expuşi, ca într-un teatru, atît insultelor cît şi necazurilor’. Totuşi, spune Pavel, ei ‘au acceptat cu bucurie jefuirea bunurilor lor’ (Evrei 10:32–34). Dar cum a fost posibil lucrul acesta?

De unde provine bucuria — din exterior sau din interior?

Bucuria nu este un lucru exterior. Ea este o trăsătură a inimii. (Vezi Proverbe 17:22.) Este adevărat că lucrurile exterioare, ca de exemplu: familia, prietenii, chiar şi o mîncare preferată, pot, într-o oarecare măsură, să trezească un sentiment de bucurie (Fapte 14:16, 17). Pînă şi aşteptarea nerăbdătoare a unui lucru poate aduce bucurie! (Vezi Proverbe 10:28.) Totuşi, bucuria care provine de la împrejurările exterioare sau de la lucrurile materiale este efemeră.

Pe de altă parte, împrejurările exterioare par să ne priveze, uneori, de bucurie. De exemplu, un tînăr pe nume Jim a arătat ce stare de spirit i-a creat serviciul său laic: „Îmi uram serviciul (...) Nu concepeam să-mi irosesc viaţa pentru a înlesni, de fapt, prosperitatea unei întreprinderi pe care nu o interesa persoana mea. În plus, mulţi dintre oamenii cu care lucram mă ‘lucrau’ pe la spate, erau nesinceri.“ A încerca să-ţi creezi sentimentul că eşti bucuros este un lucru artificial, care nu dă rezultate. Iată ce mai spune Jim despre trecutul său: „De la vîrsta de 10 ani consumam tot felul de droguri, însă devenisem o persoană cu gîndirea foarte confuză. Mă scîrbisem de viaţa pe care o duceam şi care se compunea din băutură, droguri şi petreceri. Pentru mine viaţa nu avea nici un sens sau scop. Atunci m-am întrebat: «Unde pot să găsesc ceva mai bun?»“

Experienţa lui Jim ne aminteşte de aceea a regelui Solomon. Şi el descoperise că era inutil să încerce să găsească fericirea prin satisfacerea exagerată a plăcerilor personale:

„Eu, da, chiar eu am zis în inima mea: «Vino acum, să te pun la încercare prin veselie. În plus, vezi binele.» Şi iată că şi aceasta a fost zădărnicie. Am spus rîsului: «Nebunie!» şi veseliei: «Ce face aceasta?» Am cercetat cu inima mea, înveselindu-mi carnea chiar cu vin, în timp ce-mi conduceam inima cu înţelepciune, da, pentru a apuca neghiobia, pînă cînd am putut vedea ce bine era pentru fiii oamenilor în ceea ce făceau sub ceruri în cursul numărului de zile al vieţii lor. Am întreprins lucrări mai mari. Mi-am construit case; mi-am plantat vii. Mi-am făcut grădini şi parcuri (...) Şi nimic din ceea ce ochii mei au cerut, nu am ţinut departe de ei (...) Şi eu, chiar eu, m-am întors spre toate lucrările mele pe care le făcuseră mîinile mele şi spre munca grea pe care am dus-o din greu ca s-o îndeplinesc, şi iată, totul era zădărnicie şi alergare după vînt.“ — Ecleziastul 2:1–5, 10, 11.

Există vreun mod de viaţă care nu este inutil sau zadarnic şi care aduce bucurie chiar şi în cele mai vitrege împrejurări?

Izvorul adevăratei bucurii

„Bucuria lui Iehova este fortăreaţa voastră“, a spus Neemia (Neemia 8:10). Da, bucuria emană de la Dumnezeul Atotputernic, deoarece, în primul rînd el este Creatorul tuturor lucrurilor bune, care pot să aducă adevărata bucurie. „Putere şi bucurie sînt în locul său“, spune Biblia (1 Cronici 16:27). Aşadar, modul real de a obţine bucurie este de a întreţine relaţii de prietenie cu Creatorul însuşi, aşa cum a făcut şi Avraam (Iacob 2:23). Dar poate o asemenea prietenie să ne aducă bucurie? Să vedem ce a spus psalmistul: „Prietenia cu tine [Dumnezeu] este mai bună decît viaţa“ (Psalm 63:3, The Bible in Living English). În treacăt fie spus, Jim a ajuns, cu timpul, să înţeleagă aceste lucruri. Astăzi el este un creştin plin de bucurie.

Dar cum ar putea prietenia cu Dumnezeu să aducă bucurie? În primul rînd, Dumnezeu este „răsplătitorul celor care îl caută cu seriozitate“ (Evrei 11:6). Pentru a-l sluji pe Dumnezeu, omul nu trebuie să se teamă că eforturile lui sînt deşarte sau că vor trece neobservate. Cele mai mici fapte de devoţiune sînt apreciate de el (Marcu 12:41–44). Iar cînd Iehova îi binecuvîntează pe prietenii săi fideli, binecuvîntarea sa este aceea care „îmbogăţeşte, şi el îi adaugă nici o durere“ (Proverbe 10:22). De fapt, cei care îl iubesc pe Dumnezeu aşteaptă cu nerăbdare răsplata vieţii eterne în Noua Ordine unde „va locui dreptatea“ (2 Petru 3:13). Asemenea speranţă este un motiv adevărat de bucurie pentru creştini.

Un alt lucru care trebuie luat în considerare este acela că „bucuria“ este un rod al spiritului lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le dă cu generozitate spiritul său prietenilor lui, care i-l cer (Galateni 5:22; Luca 11:13). Cu ce rezultat? Psalmistul a declarat: „Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Iehova!“ — Psalm 144:15.

Să ne păstrăm bucuria

Totuşi, chiar şi creştinii unşi din timpul lui Pavel se simţeau deprimaţi uneori (1 Tesaloniceni 5:14). Şi astăzi, necazurile şi greutăţile vieţii fac tot mai multe victime. Dar, întrucît bucuria este o trăsătură profundă a inimii noastre, aceste necazuri nu trebuie să ne aducă în situaţia de a ne pierde bucuria. Să analizăm, de exemplu, cazul lui Isus Cristos. Am văzut mai sus că, „pentru bucuria care i-a fost pusă în faţă, el a suportat stîlpul de tortură“ (Evrei 12:2). Deşi ţintuirea sa pe stîlp a fost, bineînţeles, o experienţă extrem de dureroasă, relaţia lui Isus cu Tatăl său a fost mult prea puternică pentru a-i mai permite să-şi concentreze gîndurile asupra autocompătimirii. Gîndul predominant din mintea lui Isus a fost, evident, „bucuria care i-a fost pusă în faţă“, cu alte cuvinte, privilegiul de a justifica numele de Iehova, perspectiva de salvare a întregii rase umane din păcat şi onoarea de a sluji ca Rege al Regatului lui Dumnezeu. Chiar şi în momentele cele mai sumbre ale vieţii sale, Cristos a reflectat la aceste lucruri şi a manifestat sentimente de nespusă bucurie.

În mod asemănător, creştinii din secolul I ‘au acceptat chiar cu bucurie jefuirea bunurilor lor’, nu datorită faptului că ei simţeau vreo plăcere masochistăa cînd treceau prin suferinţe, ci pentru că mintea lor se concentra asupra motivului pentru care trebuia să sufere aceste lucruri. Ei se bucurau „deoarece fuseseră socotiţi demni de a fi dezonoraţi pentru numele său“. Ei se bucurau datorită „speranţei vieţii veşnice“ care le fusese pusă în faţă. — Fapte 5:41; Tit 1:2.

Astăzi şi noi ne putem păstra bucuria, chiar cînd sîntem confruntaţi cu probleme grave. În loc să ne retragem în carapacea noastră şi să fim obsedaţi de problemele personale, putem încerca să ne reamintim de binecuvîntările care rezultă din prietenia noastră cu Iehova şi de sprijinul plin de iubire din partea fraţilor şi surorilor noastre. Deseori acest lucru este suficient pentru a face ca suferinţele noastre să apară drept nesemnificative. Isus a ilustrat această chestiune în felul următor: „O femeie, cînd naşte, simte mîhnire, pentru că i-a venit ceasul; dar cînd a dat naştere copilului, ea nu-şi mai aminteşte de necaz, datorită bucuriei că un om s-a născut pe lume.“ — Ioan 16:21.

În adunarea creştină de astăzi sînt multe exemple de persoane care nu permit ca necazurile să le întunece bucuria. De exemplu, o femeie creştină, pe nume Evelyn, suferă de o mulţime de boli, printre care şi de cancer. Ea se deplasează cu mare greutate şi, deseori, durerea ei este vizibilă. Totuşi, ea frecventează cu regularitate întrunirile şi, de obicei, faţa ei este luminată de un zîmbet. Care este secretul bucuriei sale? „Mă sprijin pe Iehova“, îi place ei să spună. Da, în loc să se gîndească la suferinţă ei, ea face efortul de a-şi concentra atenţia asupra motivelor pe care le are pentru a fi bucuroasă. Aceasta îi dă puterea de a face faţă bolilor de care suferă.

Bineînţeles, ne putem pierde lesne bucuria. Pe unii îi copleşeşte dorinţa de lucruri materiale sau de relaxare. Ei neglijează întrunirile creştine, studiul personal şi serviciul de teren. În loc să-şi umple viaţa cu bucurii, cel care doreşte cu nesaţ lucruri materiale ‘se străpunge el singur peste tot cu multe dureri’. — 1 Timotei 6:10.

Practicarea ‘lucrărilor egoiste ale cărnii’ este un alt mod de a distruge bucuria unei persoane. Fornicaţia, necurăţenia, sau comportarea libertină, pot procura plăceri efemere, dar ele sînt diametral opuse spiritului lui Dumnezeu, care produce bucurie (Galateni 5:19–23). Cel care se complace în fapte rele riscă să se taie singur de la Izvorul bucuriei — Iehova.

Este deci cu mult mai bine ca un creştin să-şi apere cu vigilenţă bucuria. Dacă, dintr-un motiv oarecare, constaţi că îţi lipseşte bucuria, vezi ce poţi face ca să o recapeţi. Poate că este nevoie să studiezi mai mult Biblia şi să meditezi mai mult la ea. Numai dacă ne reamintim cu consecvenţă de speranţa noastră putem „să ne bucurăm în speranţa“ care ne stă înainte, în pofida greutăţilor prin care trecem (Romani 12:12). Sau poate că trebuie să participăm mai mult la predicarea „veştii bune a regatului“ (Matei 24:14). „A da“ în acest fel ne va aduce indubitabil o mai mare bucurie. — Fapte 13:48, 52; 20:35.

Lumea în care trăim, şi care este frămîntată de numeroase probleme, va continua să ne creeze greutăţi. Dar dacă ne apropiem şi mai mult de Prietenul nostru ceresc, ne putem păstra bucuria şi putem căpăta acces în Noua Ordine a lui Dumnezeu, unde vor fi înlăturate pentru totdeauna din calea bucuriei toate obstacolele. — Apocalips 21:3, 4.

[Notă de subsol]