Fii un martor viu pentru «vestea bună»

“‘Voi sînteţi martorii mei’, este Cuvîntul lui Iehova, ‘chiar servul meu pe care l–am ales, pentru ca să puteţi şti şi să aveţi credinţă în mine, şi pentru ca să puteţi înţelege că eu sînt acelaşi Unul.’“ — Isa. 43:10.

 1. (a) Cum se explică că zeităţile făcute de om n–au fost în stare nici una din ele să facă ceva în vederea confirmării divinităţii lor? (Isa. 43:8, 9) (b) Cum se deosebeşte adevăratul Dumnezeu în această privinţă?

NICI UNUL din zeii şi zeiţele făcuţi de oameni, n–ar putea produce vreodată măcar o singură mărturie pentru a–şi stabili divinitatea. Aceste zeităţi n–au exprimat profeţii care s–ar fi împlinit cu precizie infailibilă. Dar acum peste 2 700 de ani Dumnezeul cel Prea Inalt, Iehova, a putut atrage atenţia unei întregi naţiuni de oameni, Israel, ca martori ai săi, spunînd: „Voi sînteţi martorii mei, . . . şi servul meu, pe care l–am ales, ca să puteţi şti şi să aveţi credinţă în mine şi pentru ca să puteţi înţelege că eu sînt Acela . . . Eu am vestit, am mîntuit şi am făcut să fiu auzit“. — Isaia 43:10–12.

 2. (a) Deoarece este evident din Psalmul 78, ce au cunoscut israeliţii despre faptele mîntuitoare ale lui Iehova? (b) Ce arată că israeliţii cunoşteau pe Iehova ca fiind un împlinitor al „Cuvîntului“ său profetic?

² In Scripturile lor inspirate, israeliţii aveau o dare de seamă demnă de încredere a comportărilor lui Dumnezeu cu ei ca popor. Ei ştiau că cel Atotputernic mîntuise pe părinţii lor din sclavia din Egipt şi îi eliberase de duşmanii lor cu alte ocazii. Ei ştiau despre promisiunile, pe care el le împlinise, dîndu–le ţara Canaan ca moştenire (Psalm 78). Cartea din Biblie, Iosua, raportează: „Nici o promisiune n–a dat greş din toate promisiunile bune, pe care le–a făcut Iehova casei lui Israel; toate s–au adeverit“. — Iosua 21:45.

 3. (a) Ce a arătat profeţia lui Isaia în legătură cu ceea ce trebuia să se întîmple cu israeliţii? (b) Cum ar fi în stare israeliţii să pună mărturie în împlinirea acestor cuvinte profetice?

³ Profeţia lui Isaia în care Iehova s–a adresat israeliţilor ca martori ai săi, a arătat la timpul cînd naţiunea va ajunge în exilul babilonian pentru necredincioşie şi cînd, mai tîrziu, cel Prea Inalt va efectua eliberarea lor prin Cir (Isaia 43:14, 15; 44:24—45:2). Astfel, ei vor devenii martori vii ai unei eliberări noi. Dar cum ar putea israeliţii întorşi să servească ca Martori ai lui Iehova? Ei nu ar face aceasta prin propovăduirea la oamenii altor naţiuni, deoarece aceasta nu era însărcinarea lor. Ei puteau pune mărturie în modul cum şi–au trăit viaţa lor. Ei puteau arăta că s–au încrezut pe deplin în Iehova Dumnezeu ca Protector şi Mîntuitor şi că bunăstarea lor prezentă şi viitoare, ca şi fericirea lor s–au bazat numai pe el.

O NOUA INSARCINARE DE A FI MARTORI

 4, 5. (a) Ce include mărturia în cazul acelora care devin ucenici ai lui Isus Cristos? (Mat. 28:19, 20). (b) Ai cui martori erau ucenicii lui Isus Cristos şi cum este aceasta evident din Fapte 1:8; 2:32, 33; 4:19, 20; 5:29–32?

⁴ Cu venirea lui Mesia sau Cristos Isus pe pămînt, s–a deschis o nouă fază a punerii mărturiei. Aceia care au devenit ucenici ai lui Isus Cristos au acceptat responsabilitatea de a spune altora despre ca făcuse Iehova Dumnezeu în legătură cu Fiul său. De exemplu, în ziua de Rusalii a anului 33 e.n. o mulţime de iudei şi prozeliţi erau uimiţi văzînd operaţia spiritului sfînt asupra a aproximativ 120 de ucenici ai lui Isus Cristos. Apostolul Petru le–a spus: „Dumnezeu l–a înviat pe acest Isus, fapt despre care noi toţi sîntem martori. Aşadar, deoarece el a fost ridicat la dreapta lui Dumnezeu şi a primit spiritul sfînt promis de Tatăl, el a vărsat ceea ce vedeţi şi auziţi“ (Fap. 2:32, 33). Să se observe că Petru mărturisea despre ceea ce făcuse Iehova Dumnezeu. In acelaşi timp el era, de asemenea, martor pentru Isus, prezentînd mărturia că acesta era într–adevăr Mesia sau Cristos. Petru activa astfel în armonie cu ceea ce Fiul lui Dumnezeu spusese înainte de urcarea sa la cer, ucenicilor: „Voi veţi primi putere cînd va sosi spiritul sfînt peste voi şi veţi fi martori ai mei“ (Fap. 1:18). Deoarece martorii lui Isus erau credincioşi din timpul acela, se numeau „creştini“. In conformitate cu Fapte 11:26, aceasta era „prin providenţa divină“.

⁵ Mărturia cu privire la „vestea bună despre Cristos“ se punea acum de către corpul creştin compus atît din iudei naturali, cît şi din păgîni. Aceştia erau acum poporul pe care Iehova Dumnezeu îl folosea ca martori ai săi (Fil. 1:27). Si ucenicii se identificau în public ca atare. Cînd s–a dat ordin de către tribunalul suprem iudaic, Sanhedrin, de a nu vorbi în numele lui Isus, apostolii au declarat: „Noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu ca domnitor, mai degrabă decît de oameni. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi l–aţi omorît, atîrnîndu–l pe stîlp. Dumnezeu l–a ridicat pe acest Isus la dreapta sa şi l–a făcut Agent Principal şi mîntuitor, ca să dea lui Israel căinţă şi iertarea păcatelor. Si noi sîntem martori ai acestor lucruri ca şi spiritul sfînt, pe care Dumnezeu l–a dat acelora care–l ascultă ca Domnitor“ (Fap. 5:29–32). Mai înainte, apostolii Petru şi Ioan spuseseră aceasta aceluiaşi corp judecătoresc: „Judecaţi voi înşivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decît de Dumnezeu. Dar în ceea ce ne priveşte pe noi, noi nu putem să ne oprim să vorbim despre lucrurile pe care le–am văzut şi le–am auzit“. — Fapte 4:19, 20.

 6. (a) Ce ocazie minunată a deschis „vestea bună“ persoanelor individuale? (b) Deoarece este evident din Fapte 4:12; 17:29–31, ce au recunoscut ucenicii lui Isus că va fi necesar să cunoască atît iudeii cît şi neiudeii?

⁶ Apostolii şi alţi ucenici ai lui Isus Cristos au apreciat pe deplin că ei erau sub obligaţia de a fi martori ai lui Dumnezeu şi ai Fiului său. Toate persoanele care erau îndreptăţite să audă „vestea bună“ care, prin acceptarea lui Isus în calitate de Cristos şi a jertfei sale ca avînd valoarea de ispăşire de păcate, ei ar putea să cîştige viaţă veşnică (Ioan 3:16; 17:3). Apostolul Petru a spus Sanhedrinului: „Căci nu este mîntuire în altcineva, căci nu există alt nume sub ceruri, care să fi fost dat printre oameni, prin care noi trebuie să fim mîntuiţi“ (Fap. 4:12). Cu cîţiva ani mai tîrziu, apostolul Pavel a scris atenienilor: „Noi n–ar trebui să ne imaginăm că Fiinţa Divină este asemenea aurului şi a argintului şi a pietrelor, ca ceva sculptat prin arta şi contribuţia omului. Adevărat, Dumnezeu a trecut cu vederea timpul de ignoranţă totuşi acum el spune tuturor oamenilor de pretutindeni că ar trebui să se căiască. Deoarece el a stabilit o zi în care intenţionează să judece după dreptate tot pămîntul locuit printr–un bărbat, pe care l–a ales, şi el a furnizat o garanţie tuturor oamenilor prin faptul că l–a înviat din morţi. (Fap. 17:29–31). Da, toţi oamenii, atît iudeii cît şi neiudeii, au nevoia să audă „vestea bună“ înainte ca moartea să-i împiedice de a apuca ocazia de a deveni martori ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos în vederea vieţii veşnice.

 7. (a) Ce erau dispuşi să îndure creştinii din primul secol pentru vestirea „veştii bune“? De ce? (b) Ce întrebări ne–am putea pune în privinţa exemplului apostolului Ioan?

⁷ Astfel, „vestea bună“ a implicat bunăstarea eternă a semenilor noştri. Era de asemenea voia lui Dumnezeu ca ea să fie propovăduită tuturor (1 Tim. 2:3, 4). De aceea, creştinii devotaţi, din cauza iubirii adînci pentru Dumnezeu şi pentru semenii lor, au continuat să pună mărturie, cu toate că aceasta ar putea rezulta în pierderea libertăţii şi chiar a vieţilor lor. Aproximativ în anul 96 e.n., ultimul dintre apostolii vii a scris creştinilor din Asia Mică: „Eu, Ioan, fratele vostru, care sînt părtaş cu voi la necaz, la împărăţie şi la răbdarea în Isus Cristos mă aflam pe insula care se chiamă Patmos, din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Cristos“ (Apoc. 1:9). Eşti ca Ioan, „vorbind despre Dumnezeu şi punînd mărturie despre Isus?“ Eşti dispus să suferi pentru că faci aceasta, convins că oamenii au nevoie să audă „vestea bună“ deoarece ea poate însemna mîntuirea pentru ei?

PUNEREA MARTURIEI PRIN CONDUITA EXCELENTA

 8. Este punerea mărturiei pur şi simplu o problemă de propovăduire, şi cum ar putea fi aceasta ilustrat?

⁸ Pentru a ajunge la inimile oamenilor sinceri, martorii creştini ai lui Iehova trebuie să trăiască în armonie cu ceea ce învaţă El. Numai vorbe, fără sprijinul unui exemplu bun în vieţuirea creştină, sînt fără însemnătate. Analizează puţin: Ai dori ca un martor de referinţă un om care este binecunoscut pentru practicile sale mincinoase şi frauduloase? Bagajul său de necinste n–ar punea oare la îndoială veracitatea declaraţiilor sale şi, chiar dacă el a declarat faptele, n–ar putea păgubi aceasta în realitate mărturia în cazul tău? N–ai putea să fii judecat ca fiind asemenea omului care mărturiseşte în folosul tău?

 9. Ce mod de conduită este necesar pentru unul care pune mărturie pentru Iehova? De ce?

⁹ Reputaţia unuia care pune mărturie poate afecta definitiv dacă mărturia sa este crezută sau nu. Astfel, deci, toţi aceia care se identifică ca martori ai lui Iehova, trebuie să ducă o viaţă neprihănită. Accentuînd importanţa acestui fapt, apostolul Pavel a scris cu referire la iudeii care cunoşteau legea lui Dumnezeu: „Tu . . . care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: ‘Să nu furi’, furi? Tu, care zici: ‘Să nu comiţi adulter’, comiţi adulter? Tu, căruia ţi–e scîrbă de idoli, le jefuieşti templele?“ (Rom. 2:21, 22) Cînd viaţa unei persoane nu este în acord cu ceea ce el propovăduieşte, aceasta aduce mare ocară asupra lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a continuat: „Numele lui Dumnezeu este hulit din cauza voastră printre naţiuni“. — Romani 2:24.

10, 11. (a) Cînd se ajunge la viaţa de familie, ce ar trebui să se aştepte de la aceia care se prezintă pe ei înşişi ca martori ai Celui Prea Inalt? (b) Ce înseamnă „a păstra o conştiinţă bună“, şi aşa cum s–a arătat la 1 Petru 3:16, cum poate aceasta avea un efect sănătos chiar asupra adversarilor?

¹⁰ Aşadar, pentru a fi un martor viu pentru Iehova, creştinii trebuie să iasă în evidenţă ca soţi şi taţi, soţii şi mame, fii şi fiice exemplare (Ef. 5:24—6:4). Perechile căsătorite ar trebui să se străduiască să facă faţă problemelor care se ridică în căsnicia lor prin aplicarea sfatului biblic în loc de a imita lumea prin a căuta un mod de ieşire dintr–o situaţie neplăcută printr–o separare sau divorţ (Mat. 19:4–9; 1 Cor. 7:10, 11). Cu toate că adevăraţii creştini ar putea fi antipatici şi calomniaţi din pricina credinţei lor în Iehova Dumnezeu şi în Fiul său, ei ar trebui să asculte întotdeauna de sfatul inspirat: „Păstraţi o conştiinţă bună, astfel încît în particularitatea în care voi sînteţi vorbiţi de rău, să poată fi ruşinaţi, ei care vorbesc cu dispreţ despre buna voastră conduită în legătură cu Cristos“. — 1 Pet. 3:16.

¹¹ Aceasta înseamnă că creştinii ar trebui să vegheze împotriva faptelor rele, astfel încît să nu ajungă la o conştiinţă rea, una care îi va condamna. Conduita excelentă ar putea să–i ducă pe adversari să recunoască că ei au fost greşiţi în concluziile lor despre servii lui Dumnezeu. Aceasta ar putea să rezulte în faptul că ei s–ar ruşina de modul în care au tratat pe martorii săi. Aceşti adversari ar putea să ajungă să priceapă faptul că au vorbit cu dispreţ despre adevăraţii creştini — poate acuzîndu–i de făţărnicie, nesinceritate, urîrea rasei umane şi altele asemănătoare — să n–aibă nici o temelie.

12. In conformitate cu 1 Petru 2:12, ce se poate întîmpla persoanelor care devin martori oculari la faptele excelente ale creştinului?

¹² Mai înainte, apostolul Petru a accentuat că o bună conduită creştină ar putea chiar să ajute pe adversari să ajungă să glorifice pe Dumnezeu. Noi citim: „Păstraţi o conduită excelentă printre naţiuni, pentru ca, în lucrurile în care vă vorbesc de rău, ca pe nişte făcători de rele, ei ar putea ca un rezultat al faptelor voastre excelente ale căror martori oculari sînt ei, să glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării lor“. (1 Petru 2:12) Gîndeşte–te, conduita excelentă ar putea convinge în mod sincer pe adversari că aceia pe care ei îi defăimează, practică adevărata închinare şi aceasta ar putea să–i mişte să devină glorificatori ai lui Dumnezeu, ei înşişi aducînd serviciu celui Prea Inalt! Astfel, niciodată să nu fii descurajat de opoziţia şi de indiferenţa faţă de eforturile tale de a împărtăşii „vestea bună“ cu alţii. S–ar putea întîmpla foarte bine ca conduita ta excelentă în faţa unei situaţii neplăcute să ajute persoanele sincere să aprecieze că închinarea ta are o substanţă reală. Drept rezultat, ei ar putea să fie îndemnaţi să înveţe mai mult despre aceasta.

13, 14. (a) Ce ar putea fi cea mai bună mărturie pe care o femeie o poate pune unui bărbat (unui soţ) necredincios? (b) Dacă o soţie creştină ascultă sfatul din 1 Pet. 3:1, 2, ce ar trebui soţul ei necredincios să fie în stare să vadă?

¹³ O soţie creştină, de exemplu, ar putea găsi că eforturile sale de a vorbi cu soţul ei necredincios despre „vestea bună“ sînt fără succes. Conduita ei excelentă, totuşi ar putea asigura o mărturie mai puternică decît multe cuvinte. Iată pentru ce apostolul Petru a încurajat soţiile creştine: „Fiţi supuse soţilor voştri, pentru ca, dacă vreunul din ei nu ascultă de cuvînt, ei ar putea să fie cîştigaţi fără un cuvînt prin conduita soţiilor lor, din cauză că au fost martori oculari ai conduitei voastre caste împreună cu un respect adînc“. — 1 Petru 3:1, 2.

¹⁴ Cel necredincios ar trebui să fie în stare să vadă că soţia sa colaborează în toate problemele, că nu îşi încalcă închinarea ei. Din modul excelent în care ea se conduce, el ar trebui să fie în stare să vadă că credinţa ei este o forţă puternică pentru bine. Dispoziţia, cuvintele şi acţiunile ei ar trebui să nu dea loc unui criticism valabil. Prin faptul că are înaintea lui un exemplu viu al conduitei demne de lăudat, cel necredincios ar putea cu timpul să devină un credincios. O soţie care–şi cîştigă astfel pe soţul ei „fără un cuvînt“, bineînţeles, nu implică faptul că ea n–ar vorbi niciodată cu el despre probleme spirituale. Cu toate acestea, ea ar trebui să evite argumentări şi discuţii sîcîitoare, persistente, despre adevărata închinare.

15. Cum pot persoanele tinere să facă „vestea bună“ mai atrăgătoare pentru învăţător şi colegii lor studenţi?

¹⁵ In mod asemănător, persoanele tinere care merg la şcoală, cu ajutorul unei conduite bune, pot face „vestea bună“ mai atrăgătoare pentru învăţători ca şi pentru ceilalţi colegi. Din cauza credinţei sale o persoană tînără ar putea să devină obiectul unei batjocuri. Dar dacă el îndură această presiune fără a se revanşa, unii învăţători şi chiar şi colegi studenţi ar începe să se mire ce este ceea ce i–a dat o astfel de tărie morală studentului. Mai cu seamă, dacă el este dependent de conţtiinciozitatea în legătură cu atribuţiile sale în şcoală şi tratează pe alţii cu amabilitate şi respect, martorii oculari ar putea să fie impresionaţi favorabil şi să fie îndemnaţi să cerceteze credinţa sa. Din nou, conduita bună ar rezulta într–o mărturie excelentă. — Compară Tit. 2:6–8.

16. Cum s–ar putea aplica 1 Petru 2:18 şi Tit. 2:9, 10 la rezultatul muncii într–o mărturie excelentă?

¹⁶ Un creştin care lucrează în mod secular (la patron) ar trebui să aplice principiile stabilite în îndemnul dat sclavilor: „Servitorii să fie supuşi stăpînilor lor cu toată frica ce se cuvine, nu numai celor buni şi rezonabili, ci de asemenea celor greu de mulţumit“ (1 Pet. 2:11). „Robii să fie supuşi stăpînilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic şi întotdeauna să dea dovadă de o bună fidelitate din plin, astfel încît ei să poată adora învăţătura Mîntuitorului nostru, Dumnezeu, în toate lucrurile“ (Tit. 2:9, 10). In consecinţă, un creştin ar trebui să–şi exercite cu bucurie şi liniştit chiar dacă i s–ar ridica pretenţii nerezonabile. El ar trebui să fie plin de respect, fără să discute, în tratarea cu patronul său. Observatorii ar putea să fie în stare să vadă că creştinul este un muncitor cinstit, harnic, care se îngrijeşte de alţi oameni. Cînd aceasta este cazul, închinarea adevărată este ridicată în ochii acelora care ajung să aprecieze că persoana individuală este un muncitor bun şi o persoană excelentă din cauza religiei sale.

17. Cum ar trebui să ne sîmţim în legătură cu modul nostru de viaţă înainte de a fi venit la cunoştinţa adevărului?

¹⁷ Cum stau lucrurile cu viaţa ta ca un martor al lui Iehova? Cum te simţi în legătură cu modul în care îţi conduci afacerile tale înainte de a fi avut o cunoştinţă precisă despre adevăr? Poate eşti unul din aceia descrişi de apostolul Petru: „Căci timpul care a trecut este suficient pentru voi că aţi lucrat după voia naţiunilor, cînd aţi trăit în desfrînări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi idolatrii ilegale“ (1 Pet. 4:3). Cu siguranţă nu există niciodată un timp potrivit pentru vreunul de a se angaja în asemenea practici stricate. Creştinii ar trebui să fi avut destul din aceste lucruri cînd erau în ignoranţă şi, aşadar, ar trebui să nu dorească niciodată să se reîntoarcă la ele.

18. Dacă noi dorim în realitate să fim martori vii pentru „vestea bună“, ce am putea să ne întrebăm şi ce ar trebui să ne străduim să facem?

¹⁸ Acum că eşti viu „pentru voia lui Dumnezeu“, eşti dornic să ajuţi altora să participe la fericirea ta? (1 Pet. 4:2) Este inima ta aşa de plină de apreciere pentru „vestea bună“ încît să apuci şi să–ţi faci ocazie pentru a pune mărturie despre Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos? (Luca 6:45; 8:15). Este conduita ta astfel încît să adauge forţă cu privire la ceea ce spui altora despre Cuvîntul lui Dumnezeu? Numai vestind şi trăind adevărul putem să fim martori credincioşi. Astfel, noi am putea imita exemplul apostolului Pavel, care a scris: „Mă port aspru cu trupul meu şi–l conduc, ca pe un sclav, pentru ca, după ce am propovăduit altora, eu însumi să nu devin oarecum dezaprobat“. — 1 Corinteni 9:27.