A propovădui pe Cristos din pizmă sau din bunăvoinţă?
SERVII lui Dumnezeu, în eforturile lor de a ajuta pe oameni, ce-i drept, au avut de întîmpinat o mare opoziţie. Duşmanii lui Isus Cristos s-au servit de orice fel de batjocură şi critică şi au ridicat acuze mincinoase, care s-au sprijinit pe oarecare lucruri fără importanţă, pe care le putuseră descoperi.
Deoarece Isus a mîncat şi a băut, l-au acuzat că este un lacom şi un băutor de vin (Matei 11:19). Pentru că el intrase în casa păcătoşilor, cînd a fost invitat şi le-a vestit vestea bună, ei spuneau că el ar întreţine relaţii strînse cu păcătoşii (Marcu 2:15, 16). Cînd el a vindecat în realitate oamenii şi i-a eliberat din suferinţe groaznice, ei au voit să-l oprească, pe motiv că ar călca prescripţiile sabatului întocmite de ei. — Matei 12:9–14.
Aceşti bărbaţi religioşi au preferat să lase poporul să sufere, numai ca să poată înlătura pe Isus, căci activitatea sa de propovăduire şi modul său comportare au arătat că ei erau învăţători de nimic (Matei 15:14). Ei doreau aprobarea oamenilor în loc să fie reflectat la onoarea lui Dumnezeu şi după aceea să fie onoraţi de El. — Matei 23:5–7.
Apostolii aveau de luptat cu opoziţie identică. Cînd Pavel se găsea pe nedrept într-o închisoare din Roma, unde a fost adus în urma străduinţelor duşmanilor religioşi, pentru că a lăsat să strălucească lumina veştii bune, prin care oamenii vor fi făcuţi liberi, duşmanii săi n-au lăsat nimic neîncercat pentru a nimici rezultatele bune ale propovăduirii sale. Pavel a spus despre aceasta: „Într-adevăr, unii propovăduiesc pe Cristos din pizmă şi rivalitate, alţii, însă, din bunăvoinţă . . . Cei dintîi fac aceasta, în schimb, din poftă de ceartă, nu dintr-un motiv curat, căci ei intenţionează să-mi cauzeze un necaz în lanţurile mele.“ — Filipeni 1:15–17.
Aceia, care, au cauzat necaz lui Pavel, erau mai cu seamă iudei, care pretinseseră a fi creştini, dar căzuseră de la învăţătura curată apostolică, pe care Pavel o reprezenta. Ei se temeau că vor trebui să sufere, întocmai ca şi Isus, ocară şi persecuţie (Galateni 6:12, 13). Ei nu aveau motive bune, ci încercau să provoace îndoială, ceartă şi dezbinări sau, spus pe scurt, să dărîme lucrarea apostolului, precum şi convingerea spirituală a acelora pentru care el lucrase din greu pentru, ca să zicem aşa, a-i zidi“. Ei voiau să distrugă dispoziţia spirituală a apostolului, în timp ce ei au mai adăugat încă o sarcină la lanţurile sale, sub care el avea de suferit.
Într-o epistolă către adunarea din Corint, Pavel a vorbit despre astfel de duşmani şi a amintit necazurile, pe care el şi tovarăşii săi le răbdaseră, şi anume, „prin glorie şi dezonoare, prin raport rău, prin raport bun; ca nişte înşelători şi totuşi spuneau adevărul“ (2 Corinteni 6:8). Da, duşmanii lui Pavel au mers chiar pînă acolo, încît l-au caracterizat ca un înşelător, care inducea în eroare pe ucenici. Aceste persoane se aşteptau ca prin aceasta, adunările să se dizolve. Ei voiau să determine pe adevăraţii creştini să se retragă din adunări. Ei nu prea intenţiona să facă noi ucenici ai lor pe cei dinafară. Nu, era vorba de un atac asupra adunării creştine, care trebuie să aibe drept efect ca ucenicii lui Cristos (. . .) să se retragă, iar alţii să se obţină de a acorda ascultare mesajului, pe care aceşti ucenici adevăraţi îl vesteau (Faptele 20:30). Aceşti duşmani ai primilor creştini aşadar, evident nu se străduiau, ca să zicem aşa, să „zidească pe alţii, cu toate că ei pretinseseră că sînt creştini. Ei personal nu erau ocupaţi cu facerea de ucenici ai lui Cristos, el au încercat să nimicească pe aceia, care auziseră vestea bună.
ADEVĂRATA PROPOVĂDUIRE „ZIDEŞTE“
Cum stau lucrurile cu propovăduirea veştii bune a Regatul lui Cristos şi a Domniei iminente a acestuia pe pămînt? Martorii lui Iehova lucrează din greu ca creştini moderni, pentru ca această veste bună să fie propovăduită fiecăruia individual. Ei nu pretind pentru ei nici infaibilitate, nici perfecţiune. De asemenea, ei nu sînt profeţi inspiraţi. Dar ei se străduiesc să ducă o viaţă curată şi să dea ajutor altor oameni, în timp ce ei îi învaţă despre vestea bună. Milioane sînt sensibili.
Poate fi caracterizată această lucrare cu un program de zidire? Dacă examinăm această activitate, nu vedem noi atunci un exemplu distins de unitate mondială în învăţătură, comportare şi iubire? Noi constatăm că, anual, sute de mii de oameni îşi schimbă personalitatea, astfel încît devin cetăţeni credincioşi legilor, ţin la rigla de măsură a moralei biblice, au o viaţă de familie fericită, şi-şi însuşesc şi alte rigle de măsură de aceaşi mărime. Unde găsim noi oameni, care să-şi folosească timpul şi mijloacele lor materiale, pentru a-şi manifesta dragostea lor faţă de semeniilor, în timp ce folosesc multe ore ca să-i viziteze în locuinţele lor şi să înveţe pe persoanele interesate adevărurile Cuvîntului lui Dumnezeu? Unde observăm noi, de altfel, un astfel de program internaţional, la care aceia, care sînt învaţaţi să renunţe la prejudecăţile rasiale şi „din săbiile lor îşi făuresc fiare de plug şi nu vor mai învăţa războiul“? (Isaia 2:4). Unde găsim noi, de altfel, o grupă de oameni, care este interesată să ţină sus învăţătura biblică curată şi s-o apere cu orice preţ? — 1 Timotei 3:15.
EI NIMICESC, DAR NU ZIDESC
Ca şi creştinii primari, şi Martorii lui Iehova îşi au astăzi adversarii lor. Unii ies din propriile lor rînduri, după cum era aceasta cazul şi la primii creştini (Faptele 20:30). Ce scop urmăresc însă, astfel de oameni? Ei nimicesc. Tot ceea ce spun şi scriu serveşte aproape exclusiv în a atăca pe Martorii lui Iehova. Observăm noi că ei „zidesc“ pe cineva? Iau ei parte la o mare adunare de creştini, care duc o viaţă curată şi propovăduiesc Regatul? Unde să se ducă cineva, care este asociat cu Martorii lui Iehova, dacă el se lasă tras de la ei? Unde va fi el „zidit“ spiritual?
Aceleaşi probleme sau ridicat, cînd a fost Isus pe pămînt. Unii au început să se plîngă şi au părăsit pe Isus, pentru că el spusese ceva ce ei nu puteau accepta. Isus a întrebat după aceea pe apostolii săi: „Nu vreţi să vă duceţi şi voi?“ Simon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice“ (Ioan 6:67, 68). Unde puteau ei să fie „zidiţi“ spiritual? Puteau ei să se adreseze acestor persoane stricate şi să primească ajutor? Ei ştiau că această nu era posibil. Ei au trebuit să renunţe pînă şi la ce crezuseră şi n-ar fi avut nimic, sau ar fi trebuit să se întoarcă în robia iudaismului, din care Cristos îi eliberase. — Galateni 4:8–11.
Dispun adversarii de astăzi ai Martorilor lui Iehova de un program, pentru a „zidi“, ca să zicem aşa, oamenii printr-o cunoştinţă a lui Dumnezeu. Oferă ei oamenilor o şcolarizare spirituală progresivă? Nu, ei se asociază în general cu bisericile creştinătăţii şi adesea recomandă oamenilor să adere la biserica, pe care şi-au ales-o, sau să se retragă din ea. Cîteodată preoţimea permite unor astfel de persoane supărate folosirea oamenilor ei, nu pentru a propovădui evanghelia, ci pentru a „nimici“, ca să zicem aşa, pe Martorii lui Iehova. Pe lîngă aceasta, astfel de oameni se întorc la lucrurile pe care ei înşişi le lepădaseră şi le-a caracterizat public ca falsedogma treimii („Dumnezeu în trei persoane“) dogma despre nemurirea sufletului omenesc şi a unui purgatoriu, în care vor fi chinuiţi cei răi, precum şi alte dogme nebiblice. Ei spun că Martorii lui Iehova i-ar fi înşelat, uneori timp de mulţi ani — o acuză, aceea de „apostoli mincinoşi“ a fost ridicată şi faţă de Pavel. Ei bine, să le fi venit oare, aşa deodată, după cum zic ei, o lumină şi să fi recunoscut ei că învăţăturile, pe care le lepădaseră ar fi totuşi exacte. Ei s-ar căi că s-au îndoit de asemenea dogme şi le-au contrazis, atîta timp, cît au fost asociaţi cu Martorii lui Iehova.
Nu apare, oare, prin nestatornicia acestor adversari îndoială în buna lor credinţă? Cei mai mulţi dintre ei fuseseră înainte membri ai bisericilor. Ei recunoscuseră că astfel de dogme sînt false şi au provenit din religiile necreştine. Atît timp cît erau asociaţi cu Martorii lui Iehova, au prezentat dovezi pentru convingerea lor, acelora, cărora ei le propovăduiseră. Urmează aceste persoane, cînd părăsesc pe Martorii lui Iehova, exemplul apostolului Pavel? Pavel era, înainte, un aderent convins al iudaismului şi crezuse că prin faptele cerute în legea mozaică obţinea dreptate. Totuşi, el a lepădat acest punct de vedere, cînd a devenit creştin. Adversarii săi spuneau că creştinii trebuie să se supună din nou lucrurilor Legii şi să se încreadă în astfel de fapte, pentru a fi mîntuiţi. Pavel a răspuns: „Dacă eu zidesc iarăşi exact aceleaşi lucruri, pe care altădată le-am nimicit, mă dovedesc eu însumi ca un călcător de lege“. — Galateni 2:18.
E o problemă gravă ca cineva să reprezinte pe Dumnezeu şi pe Cristos, înainte de toate, într-un anumit mod, apoi să constate că înţelegerea învăţăturilor importante şi fundamentale ale Bibliei era falsă, doar după aceea, să se întoarcă tocmai la învăţăturile, care, pe baza studiului de-a lungul anilor, le recunoscuse ca fiind greşite. Creştinii n-ar trebui să fie nehotărîţi sau nestatornici cu privire la astfel de învăţături fundamentale. Dacă ei ar fi aşa, ar putea cineva să le acorde încredere şi să se lase în nădejdea sincerităţii lor sau a capacităţii lor de judecată?
Pe lîngă aceasta, Isus a spus despre ucenicii săi: „Ei nu sînt o parte a lumii“ (Ioan 17:16). Cine ar putea tăgădui că bisericile creştinătăţii sînt o parte esenţială a lumii? Aceia, care se întor la aceste biserici şi se asociează cu ele, scapă din vedere faptul că preoţimea a binecuvîntat războaiele naţiunilor, în timp ce membrii uneia şi aceleiaşi biserici, de ambele părţii, s-au rugat pentru victoria soldaţilor lor şi pentru nimicirea celorlalţi. Cine se întoarce la aceste biserici şi le sprijină, aduce vina de singe asupra sa, de care fusese eliberat odată. — Compară Numeri 35:33; Apocalips 18:24.
Dacă cineva a lepădat dogmele, care necinstesc pe Dumnezeu — dogma treimii, a purgatoriului, a nimicirii planetei noastre, a sprijinirii războaielor sîngeroase şi alte dogme, prin care un creştin s-ar putea spurca ca parte a lumii — şi apoi, se îndreaptă din nou la aceste dogme, face ceea ce a spus apostolul Petru despre unele persoane, cînd a scris: „Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut exact calea dreptăţii, decît, după ce au cunoscut-o exact, să se întoarcă de la porunca sfîntă, care le fusese dată. Cu ei s-a întîmplat, ceea ce spune proverbul adevărat: ‘Cîinele s-a întors la vărsătura sa, şi scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă’“. — 2 Petru 2:20–22.
A SE CONVINGE DESPRE PUNCTUL SĂU DE VEDERE
Cum se poate convinge, deci că punctul său de vedere este corect, dacă el a dezvoltat credinţă în Iehova Dumnezeu şi în regatul său, printr-un studiu cu Martorii lui Iehova? Despre aceasta a scris apostolul Pavel către Timotei, care a avut de-a face cu oameni, care au încercat să-i zdruncine credinţa. Pavel a spus: „Tu, însă, rămîi în lucrurile pe care le-ai învăţat, şi de care eşti convins să le crezi, deoarece tu ştii de la ce persoane le-ai învăţat şi deoarece din cea mai fragedă copilărie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te facă înţelept, pentru mîntuire prin credinţă în legătură cu Cristos Isus. — 2 Timotei 3:14, 15.
În ce măsură a fost acest sfat foarte folositor pentru Timotei? Ei bine, Timotei fusese crescut de mama sa şi de bunica sa, femei care, amîndouă, erau evreice credincioase. El ştia ce spuneau Scripturile Ebraice. El fusese convins să creadă în aceasta şi să dezvolte chiar o „credinţă neprefăcută“ (2 Timotei 1:5). Apoi, cînd a auzit ce a învăţat apostolul Pavel, el a fost, fireşte convins de aceasta (nu prin vorbe dulci, ci prin faptul că Pavel şi-a dovedit învăţăturile sale cu Scripturile) şi l-a determinat să accepte Creştinismul. Acum, Pavel l-a învitat să-şi aducă aminte de la ce persoane a învăţat: Învăţatu-l-au ele pentru un cîştig egoist, pentru a primi bani sau să facă din el un sclav? Sau nu-l mai iubeau? Fost-a el făcut ucenic al unui om, de exemplu al lui Pavel, sau un ucenic al Domnului Isus Cristos? Cînd a fost în clar despre aceasta, a putut să recunoască motivele rele ale unei persoane, care încerca să-l tragă la o parte.
Chiar şi Martorii lui Iehova şi aceia, care sînt învăţaţi de ei, se pot întreba astăzi: Ce m-a convins pe mine de lucrurile, pe care eu le cred? Fost-au ele oare vorbe dulci sau rafinate ale oamenilor? Exercitat-a civena constrîngere asupra mea? Şi ce fel de oameni m-au învăţat? Tras-au ei foloase financiare din aceasta? Mi-au cerut ei să le plătesc timpul şi cheltuielile ocazionale de ei prin vizite regulate la mine? M-au făcut ei ca ucenic al lor şi s-au referit cînd mi-au spus ce să fac, la propria lor „înţelepciune“, sau Biblia le-a servit drept fir conducător? Au arătat cei ce mă vizitau, interes în mine? Arătase-ră alte comunităţi religioase un astfel de interes? Pavel a spus despre sine şi despre tovarăşii săi, care erau cu el în Tesalonic: „Noi am fost în mijlocul vostru blînzi ca o doică, care-şi îngrijeşte foarte bine copiii. Deoarece noi, aşadar, avem o dragoste intimă faţă de voi, ne-a plăcut nu numai să vă împărtăşim din vestea bună a lui Dumnezeu, ci şi din sufletele noastre, deoarece ne-aţi devenit dragi“ (1 Tesaloniceni 2:7, 8). Devenit-ai tu, de asemenea, drag acelora care te-au vizitat, şi s-au dăruit ei în repetate rînduri, în timp ce, ca să zicem aşa, ţi-au permis să ai parte de propriile lor suflete?
Ce contrast ar fi totuşi limpede pentru creştini, dacă s-ar gîndi ce fel de oameni se dovedesc adversarii! Pavel a scris către adunarea din Roma: „Acum vă îndemn fraţilor, să aveţi în vedere pe cei ce provoacă dezbinări şi ocazii de poticnire, contrar învăţăturii, pe care aţi învăţat-o, şi evitaţi-i. Căci oamenii de acest fel sînt sclavi, nu ai Domnului nostru Cristos, ci ai propriului lor stomac; şi prin vorbe dulci şi vorbiri măgulitoare seduc inimile celor naivi.“ — Romani 16:17, 18.
URMĂRI PENTRU CEI CARE LUPTĂ CONTRA SERVILOR LUI DUMNEZEU
Ce trebuie să spunem, aşadar, faţă de strădaniile celor cîteva persoane supărate, care încearcă să nimicească lucrarea de propovăduire a Martorilor lui Iehova şi rezultatele acesteia? Lucrurile se petrec exact aşa cum a scris Pavel despre aceia, care propovăduiau, ca să zicem aşa, pentru a-l nimici. „Ce se întîmplă deci? Nimic, afară de cazul că, în orice mod, fie din pretext, fie în adevăr, Cristos este făcut de cunoscut public şi eu de lucrul acesta mă bucur“ (Filipeni 1:18). Prin afirmaţiile lor, ei atrag atenţia, inconştient, la ceea ce spun Martorii lui Iehova. Pavel s-a referit la magii egipteni din zilele lui Moise, pentru a arăta unde duc, în sfîrşit, astfel de strădanii duşmănoase. El a spus: „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc mai departe adevărului, oameni cu mintea complet stricată, dezaprobaţi în ceea ce priveşte credinţa. Totuşi, nu vor mai înainta căci nebunia lor va fi clar vizibilă înaintea tuturor, întocmai ca şi nebunia celor doi oameni“. — 2 Timotei 3:8, 9.
În Evrei 6:4–8, Pavel arată în ce stare cu mult mai primejdioasă sînt aceia, care cad de la adevăr. Apoi vorbeşte despre aceia, care au rămas credincioşi şi au servit loial lui Dumnezeu, în timp ce el spune: „Totuşi, în ceea ce priveşte cazul vostru, preaiubiţilor, noi sîntem convinşi despre lucruri mai bune, da, despre lucruri, care aduc mîntuirea cu sine, dacă chiar vorbim în acest mod. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrul vostru şi dragostea, pe care aţi arătat-o faţă de numele său, în timp ce aţi servit, şi serviţi încă pe sfinţi. Noi dorim, însă, ca fiecare din voi să se arate acelaşi sîrguinţă, pentru a avea pînă la sfîrşit certitudinea deplină a nădejdii pînă la capăt, ca să nu deveniţi leneşi, ci imitatori ai acelora, care prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile.“ — Evrei 6:9–12.
Fie că oricine, care poartă numele lui Cristos şi al lui Iehova, Tatăl său, corespunzător sfatului biblic, să zidească pe fraţii săi creştini, şi pe aproapele său, pentru ca el să moştenească promisiunea minunată a vieţii veşnice şi să ajute pe alţii, de asemenea, să cîştige viaţa veşnică. — 1 Timotei 4:15, 16.