“Cea mai mare dintre acestea este iubirea“

„Acum, aşadar, rămîn acestea trei: credinţa, speranţa, iubirea; dar cea mai mare dintre acestea este iubirea.“ — 1 CORINTENI 13:13.

 1. Ce a spus despre iubire un renumit antropolog?

UNUL dintre cei mai însemnaţi antropologi ai lumii a spus cîndva: „Pentru prima dată în istoria speciei noastre înţelegem că cea mai importantă dintre nevoile psihologice fundamentale ale omului este nevoia de iubire. Ea stă în centrul tuturor nevoilor omeneşti, la fel cum soarele este situat în centrul sistemului nostru solar, planetele gravitînd în jurul lui. (. . .) Copilul care nu s–a bucurat de iubire este foarte diferit din punct de vedere biochimic, fiziologic şi psihologic de acela care a avut parte de iubire. Cel dintîi are chiar şi o dezvoltare diferită de a celui de al doilea. Ceea ce cunoaştem noi în prezent este că fiinţa umană a venit în existenţă pentru ca să trăiască aşa ca şi cum a trăi şi a iubi ar fi unul şi acelaşi lucru. Aceste afirmaţii nu sînt, desigur, ceva nou, ci doar o confirmare a Predicii de pe Munte.“

 2. (a) Cum a arătat apostolul Pavel importanţa iubirii? (b) Ce întrebări merită să fie examinate acum?

² Da, aşa cum a recunoscut acest învăţat din lume, adevărul  despre importanţa iubirii în vederea bunăstării omului nu este ceva nou. Dar acest adevăr, care a fost consemnat în Cuvîntul lui Dumnezeu în urmă cu 19 secole, abia acum a ajuns să fie apreciat la justa lui valoare de către învăţaţii lumii. Iată de ce apostolul Pavel a fost îndreptăţit să scrie cuvintele: „Acum, aşadar, rămîn acestea trei: credinţa, speranţa, iubirea; dar cea mai mare dintre acestea este iubirea.“ (1 Corinteni 13:13) Ştii de ce iubirea este mai mare decît credinţa şi speranţa? Şi de ce se poate spune că iubirea este cea mai mare dintre însuşirile lui Dumnezeu şi dintre roadele spiritului?

Patru feluri de iubire

 3. Ce exemple scripturale de iubire romantică există?

³ Capacitatea omului de a manifesta iubire este o expresie a înţelepciunii lui Dumnezeu şi a interesului său iubitor faţă de omenire. Este interesant de remarcat că vechii greci aveau patru cuvinte pentru „iubire“. Unul era eʹros, care desemna iubirea romantică, asociată cu atracţia sexuală. Scriitorii Scripturilor greceşti creştine nu au avut niciodată ocazia de a folosi cuvîntul eʹros, deşi Septuaginta utilizează unele forme ale acestuia la Proverbe 7:18 şi 30:16, iar alte referiri la această iubire romantică există în Scripturile ebraice. De pildă, citim că Isaac „s–a îndrăgostit de“ Rebeca. (Geneza 24:67) Un exemplu cu adevărat notabil cu privire la acest fel de iubire este acela al lui Iacob, care se pare că s–a îndrăgostit de frumoasa Rahela de la prima privire. De fapt, „Iacob a slujit şapte ani pentru Rahela, dar în ochii lui ei s–au dovedit ca doar cîteva zile, datorită iubirii lui faţă de ea.“ (Geneza 29:9–11, 17, 20) Cîntarea cîntărilor tratează şi ea despre iubirea romantică dintre un păstor şi o tînără. Dar nu poate fi subliniat îndeajuns faptul că acest gen de iubire, care poate fi o sursă de multă satisfacţie şi bucurie, trebuie manifestat numai în armonie cu normele drepte ale lui Dumnezeu. Biblia ne asigură că iubirea unui bărbat faţă de soţia sa poate constitui «o continuă încîntare» pentru el numai dacă este căsătorit legitim cu ea. — Proverbe 5:15–20.

 4. Cum este exemplificată în Scripturi iubirea familială?

⁴ Urmează apoi puternica iubire existentă în cadrul familiei sau afecţiunea naturală, bazată pe strînsa înrudire de sînge, iubire pentru care limba greacă are cuvîntul stor·geʹ. Natura acestui gen de iubire este bine sintetizată de zicala: „Sîngele apă nu se face“. Un excelent exemplu în această privinţă este acela al iubirii Mariei şi Martei faţă de fratele lor Lazăr. Cît de mult a însemnat Lazăr pentru ele se vede din marea durere şi jale pe care le–a pricinuit–o moartea lui subită. Dar cît de mult s–au bucurat atunci cînd Isus i–a redat viaţa iubitului lor frate! (Ioan 11:1–44) Iubirea unei mame faţă de copilul ei este un alt exemplu privitor la acest gen de iubire. (Vezi pentru comparaţie 1 Tesaloniceni 2:7.) Astfel, pentru a sublinia cît de mare era iubirea sa faţă de Sion, Iehova a declarat că ea o depăşea chiar pe aceea a unei mame faţă de copilul ei. — Isaia 49:15.

 5. În ce fel este evidentă astăzi lipsa afecţiunii naturale?

⁵ Un indiciu că trăim în „zilele din urmă“, în care aveau să existe „timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă“, este lipsa de „afecţiune naturală“. (2 Timotei 3:1, 3) Din cauza lipsei de iubire în familie, unii tineri fug de acasă, iar unii adulţi îşi neglijează părinţii ajunşi la o vîrstă înaintată. (Vezi pentru comparaţie Proverbe 23:22.) Lipsa de afecţiune naturală se vede şi din maltratarea copiilor, unii părinţi bătîndu–şi copiii cu atîta cruzime încît este necesar să fie spitalizaţi. Lipsa de iubire părintească este evidentă şi în faptul că părinţii nu îşi disciplinează copiii. Lăsîndu–i pe copii de capul lor, ei nu dovedesc iubire faţă de ei, ci aceasta înseamnă că ei urmează calea minimei rezistenţe. Un tată care îşi iubeşte cu adevărat copiii îi va disciplina atunci cînd lucrul acesta se dovedeşte necesar. — Proverbe 13:24; Evrei 12:5–11.

 6. Daţi exemple de afecţiune între prieteni.

⁶ Urmează apoi cuvîntul grecesc phi·liʹa, care desemnează afecţiune (fără implicaţii sexuale) între prieteni, cum ar fi între doi bărbaţi maturi sau între două femei mature. Avem un excelent exemplu în această privinţă în iubirea pe care o nutreau unul faţă de celălalt David şi Ionatan. Cînd Ionatan a fost ucis în bătălie, David l–a plîns, spunînd: „Sînt îndurerat din cauza ta, fratele meu Ionatan; tu erai pentru mine plin de farmec. Iubirea ta era mai minunată pentru mine decît iubirea femeilor.“ (2 Samuel 1:26) Putem constata, de asemenea, că Isus Cristos a avut o afecţiune deosebită faţă de apostolul Ioan, cunoscut drept discipolul „faţă de care Isus avea afecţiune“. — Ioan 20:2.

 7. Care este natura iubirii a·gaʹpe, şi cum a fost manifestată această iubire?

⁷ Ce cuvînt a utilizat Pavel la 1 Corinteni 13:13, unde a menţionat credinţa, speranţa şi iubirea şi a spus că „cea mai mare dintre acestea este iubirea“? Aici avem cuvîntul a·gaʹpe, acelaşi pe care apostolul Ioan  l–a folosit atunci cînd a spus: „Dumnezeu este iubire“. (1 Ioan 4:8, 16) Aceasta este o iubire îndrumată sau guvernată de principii. Ea poate să includă sau poate să nu includă afecţiune şi tandreţe, dar ea este o stare de afectivitate sau un sentiment neegoist de preocupare faţă de binele altora, indiferent de meritele beneficiarului sau de faptul dacă cel care nutreşte acest sentiment are vreun folos sau nu. Iubirea de felul acesta l–a determinat pe Dumnezeu să dea cea mai scumpă comoară a inimii sale, pe propriul său Fiu unic–născut, Isus Cristos, „pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“. (Ioan 3:16) Este aşa cum bine ne aminteşte Pavel în cuvintele: „Cu greu ar muri cineva pentru un om drept; într–adevăr, pentru un om bun poate că cineva îndrăzneşte chiar să moară. Dar Dumnezeu ne recomandă propria sa iubire prin faptul că, pe cînd noi eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.“ (Romani 5:7, 8) Da, a·gaʹpe le face bine altora, indiferent de situaţia lor în viaţă sau de preţul pe care îl dă cel care exprimă o asemenea iubire.

De ce este mai mare decît credinţa şi speranţa?

 8. De ce a·gaʹpe este mai mare decît credinţa?

⁸ Dar de ce a spus Pavel că acest gen de iubire (a·gaʹpe) este mai mare decît credinţa? La 1 Corinteni 13:2 el a scris: „Dacă am darul de a profeţi şi cunosc toate secretele sacre şi toată cunoştinţa, şi dacă am toată credinţa, astfel încît să mut munţii din loc, dar nu am iubire, nu sînt nimic.“ (Vezi pentru comparaţie Matei 17:20.) Da, dacă eforturile noastre de a cîştiga cunoştinţă şi de a creşte în credinţă ar fi făcute cu un scop egoist, toate acestea nu ne–ar aduce nici un beneficiu din partea lui Dumnezeu. În mod asemănător, Isus a arătat că unii aveau să «profeţească în numele său, să scoată demoni în numele său şi să efectueze multe lucrări puternice în numele său», dar fără să se bucure de aprobarea sa. — Matei 7:22, 23.

 9. De ce este mai mare iubirea decît speranţa?

⁹ De ce forma de iubire a·gaʹpe este mai mare şi decît speranţa? Deoarece speranţa ar putea să fie egocentrică, individul care o cultivă fiind preocupat în principal de propriile sale foloase, pe cînd iubirea „nu îşi caută propriile interese“. (1 Corinteni 13:4, 5) În plus, speranţa — cum este aceea de a traversa „necazul cel mare“ şi de a intra în lumea nouă — încetează atunci cînd se realizează ceea ce s–a sperat. (Matei 24:21) După cum spune apostolul Pavel, „noi am fost salvaţi în această speranţă; dar speranţa care se vede nu este speranţă; căci atunci cînd cineva vede un lucru, mai speră în el? Dar dacă sperăm în ceea ce nu vedem, noi continuăm să–l aşteptăm cu răbdare.“ (Romani 8:24, 25) Iubirea însăşi îndură toate lucrurile şi nu dă niciodată greş. (1 Corinteni 13:7, 8) Astfel, iubirea neegoistă (a·gaʹpe) este mai mare şi decît credinţa şi decît speranţa.

Mai mare decît înţelepciunea, justiţia şi puterea?

10. De ce se poate spune că iubirea este cea mai mare dintre cele patru însuşiri cardinale ale lui Dumnezeu?

¹⁰ Să examinăm acum cele patru însuşiri cardinale ale lui Iehova Dumnezeu: înţelepciunea, justiţia, puterea şi iubirea. Se poate oare spune, de asemenea, că iubirea este cea mai mare dintre acestea? Da, se poate spune. De ce? Deoarece iubirea este forţa de motivaţie care stă la baza acţiunilor lui Dumnezeu. Iată de ce apostolul Ioan  a scris: „Dumnezeu este iubire.“ Da, Iehova este personificarea iubirii. (1 Ioan 4:8, 16) Nicăieri în Scripturi nu găsim scris că Dumnezeu este înţelepciune, justiţie sau putere. Biblia ne spune însă că Iehova posedă toate aceste calităţi. (Iov 12:13; Psalm 147:5; Daniel 4:37) În El aceste patru însuşiri sînt perfect echilibrate. Motivat de iubire, Iehova îşi realizează scopurile utilizînd celelalte trei însuşiri sau luîndu–le în considerare.

11. Ce motivaţie a avut Iehova în crearea universului şi a creaturilor spirituale şi umane?

¹¹ Aşadar, care a fost motivaţia lui Iehova de a crea universul şi creaturile inteligente spirituale şi umane? Înţelepciunea sau puterea sa? Nu, fiindcă aceste însuşiri le–a utilizat din plin în lucrarea de creare. De exemplu, citim: „Iehova însuşi a întemeiat cu înţelepciune pămîntul.“ (Proverbe 3:19) În plus, justiţia sa nu a pretins ca el să creeze agenţi morali liberi, respectiv creaturi cu liber arbitru. Iubirea a fost aceea care l–a îndemnat pe Dumnezeu să le împărtăşească şi altora bucuria de a fi beneficiarii unei existenţe inteligente. Iubirea a fost aceea care a găsit o modalitate de a înlătura condamnarea pe care justiţia o punea pe umerii omenirii din cauza transgresiunii lui Adam. (Ioan 3:16) Şi tot iubirea a fost, într–adevăr, aceea care l–a determinat pe Iehova să îşi propună drept scop ca omenirea să trăiască în viitorul Paradis pămîntesc. — Luca 23:43.

12. Cum ar trebui să reacţionăm în faţa puterii, justiţiei şi iubirii lui Dumnezeu?

¹² Datorită atotputerniciei sale, noi nu îndrăznim să–i stîrnim gelozia. Pavel a întrebat: „«Stîrnim [noi] gelozia lui Iehova»? Sîntem noi oare mai tari decît el?“ (1 Corinteni 10:22) Fireşte, Iehova este „un Dumnezeu gelos“ nu într–un sens rău, ci în sensul că „pretinde devoţiune exclusivă“. (Exod 20:5; King James Version) În calitate de creştini, noi sîntem cuprinşi de respect, teamă şi uimire la vederea numeroaselor manifestări ale insondabilei înţelepciuni a lui Dumnezeu. (Romani 11:33–35) Profundul nostru respect faţă de justiţia sa ar trebui să ne determine să ne ţinem departe de orice păcat intenţionat. (Evrei 10:26–31) Dar, indiscutabil, iubirea este cea mai mare dintre cele patru însuşiri principale ale lui Dumnezeu. Şi tocmai iubirea neegoistă a lui Iehova este aceea care ne atrage spre el şi ne face să dorim să–i fim plăcuţi, să ne închinăm lui şi să participăm la sfinţirea numelui său sacru. — Proverbe 27:11.

Cel mai mare dintre roadele spiritului

13. Ce poziţie ocupă iubirea printre roadele spiritului lui Dumnezeu?

¹³ Ce poziţie ocupă iubirea printre cele nouă roade ale spiritului lui Dumnezeu, menţionate la Galateni 5:22, 23? Acestea sînt „iubirea, bucuria, pacea, îndelunga–răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea, stăpînirea de sine“. Din motive temeinice a trecut Pavel iubirea în capul listei. Este iubirea mai mare decît bucuria, următoarea calitate pe care o menţionează el? Da, fiindcă nu poate exista nici o bucurie de durată fără iubire. În realitate, lumea este lipsită de bucurie tocmai din cauza egoismului, a lipsei de iubire. Dar Martorii lui Iehova se iubesc unii pe alţii şi ei îl iubesc totodată pe Tatăl lor ceresc. De aceea este de aşteptat ca ei să fie plini de bucurie şi a fost prezis că „vor izbucni în strigăte de bucurie datorită bunăstării inimii lor“. — Isaia 65:14.

14. De ce se poate spune că iubirea este mai mare decît pacea, un alt rod al spiritului?

¹⁴ Iubirea este mai mare şi decît pacea, un alt rod al spiritului. Din cauza lipsei de iubire lumea este plină de fricţiune şi de conflicte. Dar poporul lui Iehova se bucură de pace în rîndurile sale pe întregul pămînt. În cazul său se confirmă cuvintele psalmistului: „Iehova însuşi îşi va binecuvînta poporul cu pace.“ (Psalm 29:11) Cei ce fac parte din el au această pace fiindcă ei au semnul de identitate al adevăratului creştinism, şi anume, iubirea. (Ioan 13:35) Numai iubirea poate să elimine toţi factorii care generează disensiuni, fie ei rasiali, naţionali sau culturali. Ea este „o legătură perfectă a unităţii“. — Coloseni 3:14. 

15. În ce fel se vede rolul suprem al iubirii în comparaţie cu rodul îndelunga răbdare, un alt rod al spiritului?

¹⁵ Rolul suprem al iubirii se vede şi atunci cînd o comparăm cu îndelunga răbdare, — răbdătoarea îndurare sau suportare a răului şi a provocărilor. A fi îndelung răbdători înseamnă a fi atît răbdători, cît şi înceţi la mînie. Ce îi face pe oameni să fie nerăbdători şi gata să se înfurie? Oare nu o lipsă de iubire? Tatăl nostru ceresc este însă îndelung răbdător şi „încet la mînie“. (Exod 34:6; Luca 18:7) De ce? Deoarece el ne iubeşte şi „nu doreşte ca vreunul să fie distrus“. — 2 Petru 3:9.

16. Cum este iubirea în comparaţie cu amabilitatea, bunătatea, blîndeţea şi stăpînirea de sine?

¹⁶ Noi am văzut anterior de ce iubirea este mai mare decît credinţa, iar motivele arătate sînt valabile şi pentru celelalte roade ale spiritului, adică amabilitatea, bunătatea, blîndeţea şi stăpînirea de sine. Toate acestea sînt calităţi necesare, dar ele nu ne vor fi de nici un folos fără iubire, întocmai cum a observat Pavel la 1 Corinteni 13:3 unde a scris: „Dacă îmi dau toate averile pentru a hrăni pe alţii şi dacă îmi predau corpul, ca să mă pot lăuda, dar nu am iubire, nu îmi serveşte la nimic.“ Pe de altă parte, iubirea este aceea care dă naştere la asemenea calităţi cum sînt amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea şi stăpînirea de sine. Astfel, Pavel a spus în continuare că iubirea este binevoitoare şi că ea „suportă totul, crede totul, speră totul, suferă totul“. Da, iubirea, de asemenea, „nu dă niciodată greş“. (1 Corinteni 13:4, 7, 8) Este corectă observaţia că celelalte roade ale spiritului sînt manifestări sau aspecte diferite ale iubirii, cea care a fost prima menţionată. Rezultă de aici îndreptăţita concluzie că, dintre toate cele nouă roade ale spiritului, iubirea este, cu adevărat, cea mai mare.

17. Ce declaraţii scripturale sprijină concluzia că iubirea este cel mai important rod al spiritului?

¹⁷ În sprijinul concluziei că iubirea este cel mai mare dintre roadele spiritului lui Dumnezeu vin cuvintele lui Pavel: „Nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii; fiindcă cel care îl iubeşte pe aproapele său a împlinit legea. Deoarece codul legii (. . .) este rezumat în acest cuvînt, şi anume: «Să–l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Iubirea nu îi face rău aproapelui; de aceea, iubirea este împlinirea legii.“ (Romani 13:8–10) Discipolul Iacob găseşte un mod de exprimare extrem de potrivit atunci cînd, referindu–se la această lege a iubirii faţă de aproapele ca faţă de sine, spune că aceasta este „legea regală.“ — Iacob 2:8.

18. Mai există oare şi vreo altă dovadă că iubirea este cea mai înaltă însuşire?

¹⁸ Mai există oare şi vreo altă dovadă că iubirea este cea mai înaltă însuşire? Da! Aduceţi–vă aminte ce s–a întîmplat atunci cînd un scrib a întrebat: „Care poruncă este cea dintîi dintre toate?“ Scribul se aştepta poate ca Isus să citeze una dintre cele Zece Porunci. Dar el a citat din Deuteronom 6:4, 5 şi a zis: „Cea dintîi este: «Ascultă, o, Israel: Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova şi tu trebuie să–l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.»“ Apoi Isus a adăugat: „A doua este aceasta: «Să–l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.» Nu există nici o poruncă mai mare decît acestea.“ — Marcu 12:28–31.

19. Care sînt unele dintre remarcabilele roade ale iubirii a·gaʹpe?

¹⁹ Într–adevăr, Pavel nu a exagerat atunci cînd a menţionat credinţa, speranţa şi iubirea şi a spus: „Cea mai mare dintre acestea este iubirea.“ Manifestarea iubirii are ca rezultat bune relaţii cu Tatăl nostru ceresc, precum şi cu alţii, inclusiv cu cei din congregaţie şi cu membrii familiilor noastre. Iubirea are un efect ziditor asupra noastră. Articolul următor ne va arăta cît de profitabilă şi dătătoare de satisfacţii poate fi adevărata iubire.

Cum ai răspunde?

◻ De ce este mai mare iubirea decît credinţa şi speranţa?

◻ Ce este a·gaʹpe, şi cum se manifestă această iubire?

◻ De ce este iubirea cea mai mare dintre cele patru însuşiri principale ale lui Dumnezeu?

◻ În ce feluri este mai mare iubirea decît celelalte roade ale spiritului?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 236]

Iubirea a constituit motivaţia lui Iehova de a crea omenirea pentru viaţă în paradis. Ai tu speranţa de a fi acolo?