Religia falsă se îndreaptă spre distrugere!

PENTRU a afla dacă sfârşitul religiilor lumii este aproape, să analizăm una dintre cele mai dramatice profeţii ale Bibliei. Este vorba despre misterioasa femeie simbolică prezentată în ultima carte a Bibliei, Apocalipsa.

Puteţi să vă imaginaţi o femeie care a domnit ca regină peste naţiuni, influenţându-le viaţa la miliarde de oameni de-a lungul istoriei: o femeie bogată care este îmbrăcată în mod strălucitor cu purpură şi cu o haină stacojie, împodobită în mod exagerat cu aur, pietre preţioase şi perle? Pe frunte are scris un nume lung, un mister: „Babilonul cel mare, mama prostituatelor şi a urâciunilor pământului“. Ea este în mod clar marcată de viaţa turbulentă şi promiscuă pe care a dus-o comiţând ‘desfrânare [fornicaţie, NW]’ cu conducătorii lumii. Păcatele ei s-au suit până la cer. Ea stă călare pe o fiară monstruoasă de culoare stacojie, care are şapte capete şi zece coarne. — Apocalipsa 17:1–6; 18:5.

Dacă vă puteţi imagina această femeie, v-aţi făcut o idee despre personajul principal al dramei profetice pe care Ioan, un apostol al lui Isus, a văzut-o într-o viziune ce i-a fost dată prin intermediul unui înger. El o prezintă în mod plastic în Apocalipsa, capitolele 17 şi 18. Citiţi aceste capitole chiar în propria voastră Biblie. Veţi putea să urmăriţi desfăşurarea evenimentelor care au loc de la dezvăluirea identităţii acestei femei misterioase şi până la sfârşitul ei fatal.

Identificarea prostituatei

Pentru a înţelege cine este ea, putem găsi un indiciu analizând cele două lucruri pe care stă în mod simbolic regina-prostituată. În Apocalipsa 17:18, ea este prezentată drept „cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului“. Acest lucru îi permite să stea pe „ape multe“, ceea ce reprezintă „popoare, mulţimi, neamuri şi limbi“, după cum se arată în Apocalipsa 17:1, 15. Potrivit versetului 3 din acelaşi capitol, ea este văzută şezând şi pe o fiară sălbatică cu şapte capete — în Biblie, fiarele sunt folosite de obicei ca simbol al puterilor sau al organizaţiilor politice din lume.

Acest lucru arată că prostituata, Babilonul cel Mare, este personificarea unui imperiu ilustru, care stăpâneşte peste alte autorităţi şi peste supuşii lor. Acesta nu poate fi decât imperiul religiilor false ale lumii.

Influenţa pe care au avut-o conducătorii religioşi în chestiunile de politică de stat şi în cele de politică externă este un aspect bine cunoscut al istoriei. Iată ce se spune în The World Book Encyclopedia: „După căderea Imperiului Roman de Apus [în secolul al V-lea], papa avea o autoritate mai mare decât a oricărei alte persoane din Europa. . . . Papa avea şi autoritate politică, şi autoritate spirituală. În anul 800 e.n., Papa Leon al III-lea l-a încoronat pe conducătorul franc Charlemagne [Carol cel Mare] ca împărat al romanilor. . . . Leon al III-lea a decretat că papa are dreptul de a legifera autoritatea unui împărat“.

Un alt exemplu din care se vede cum a exercitat autoritate Biserica Catolică şi „prinţii“ ei asupra conducătorilor îl constituie cardinalul Thomas Wolsey (1475?–1530). El este prezentat drept „cea mai influentă persoană din Anglia timp de mulţi ani“. Sub domnia Regelui Henric al VIII-lea, el „a ajuns în scurt timp să controleze cifrele în toate chestiunile legate de stat. . . . El trăia într-o strălucire regală şi se desfăta cu puterea lui“. În enciclopedie se spune în continuare: „Cardinalul Wolsey îşi folosea talentele sale remarcabile ca om de stat şi administrator, ocupându-se, în principal, de afacerile externe ale Angliei în numele lui Henric al VIII-lea“.

Un alt exemplu remarcabil al autorităţii pe care o avea Biserica Catolică asupra problemelor laice ale statului îl constituie cardinalul Richelieu al Franţei (1585–1642), care, „timp de mai bine de 18 ani, . . . a fost adevăratul conducător al Franţei“. Lucrarea citată mai sus declară următoarele: „El era extrem de ambiţios şi, în scurt timp, a ajuns să dorească cu nerăbdare funcţii mai înalte“. A fost numit cardinal în 1622 „şi, nu peste mult timp, a devenit persoana cea mai influentă din conducerea Franţei“. Potrivit dovezilor, cardinalul a fost un om de acţiune, întrucât „chiar el a condus armata regală când a fost asediat oraşul La Rochelle“. Articolul spune în continuare: „Ceea ce-l interesa cel mai mult pe Richelieu erau afacerile externe“.

Faptul că Vaticanul a continuat să aibă relaţii cu autorităţile politice reiese cu claritate din anunţurile ce apar în permanenţă în ziarul Vaticanului, L’Osservatore Romano, în legătură cu unii diplomaţi străini care vin la suveranul pontif pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare. Se pare că Vaticanul are o reţea de catolici loiali care îl ţin pe papă la curent cu evenimentele politice şi diplomatice care au loc în întreaga lume.

Ar putea fi date mult mai multe exemple care să ilustreze influenţa puternică pe care o au conducătorii religioşi — atât cei din creştinătate, cât şi cei din afara ei — în chestiunile politice ale lumii. Faptul că prostituata simbolică stă pe „ape multe“ (care reprezintă „popoare, mulţimi, neamuri“) şi pe fiara sălbatică (ce reprezintă toate puterile politice din lume) ne face să ne gândim că influenţa pe care o are ea asupra popoarelor, naţiunilor şi puterilor este diferită de simpla dominare a puterilor politice, şi anume trebuie să fie superioară acesteia. Să vedem ce fel de influenţă are ea.

O parte a numelui ei lung, scris pe frunte era „Babilonul cel mare“. Acesta face referire la anticul Babilon, oraş fondat cu circa 4 000 de ani în urmă de către Nimrod, care era „în opoziţie cu Iehova“, adevăratul Dumnezeu (Geneza 10:8–10, NW). Faptul că ea poartă acest nume arată că este o reprezentare vie, de proporţii, a anticului Babilon, având aceleaşi caracteristici. Care caracteristici? În anticul Babilon erau răspândite religia ocultă, tradiţiile degradante, închinarea la idoli, magia, astrologia şi superstiţiile, toate acestea fiind condamnate de Cuvântul lui Iehova.

În lucrarea The New International Dictionary of New Testament Theology se spune că, în secolul al XVIII-lea î.e.n., Marduk a fost declarat „dumnezeul oraşului Babilon şi, prin urmare, conducătorul panteonului sumeriano-acadian format din circa 1 300 de zeităţi. Acest lucru a reunit toate tradiţiile religioase în cadrul unei singure structuri. . . . În Gen. 11:1–9, arhitectura uriaşului templu al Babilonului este stigmatizată, fiind considerată expresia mândriei umane a cărei dorinţă era să cucerească cerul“.

Astfel, anticul Babilon era punctul central al religiei false, care, pe parcursul timpului, a contaminat întreaga lume. Practicile religioase, doctrinele, tradiţiile şi simbolurile babilonice s-au răspândit în toate colţurile pământului şi se reflectă în amalgamul miilor de religii ale lumii. Regatele şi imperiile politice au apărut şi au dispărut, însă religia babilonică a supravieţuit.

De ce este executarea ei atât de aproape?

După cum s-a explicat de multe ori în unele numere anterioare ale acestei reviste, profeţia biblică şi evenimentele care zguduie lumea începând din 1914 arată în mod clar că noi trăim în prezent în timpul „încheierii sistemului de lucruri“ (Matei 24:3, NW). Acest lucru înseamnă că sfârşitul acestui sistem mondial sălbatic se apropie cu rapiditate, acesta fiind sfârşitul ‘fiarei de culoare stacojie’ care are zece coarne şi pe care călăreşte în prezent prostituata (Apocalipsa 17:3). Această fiară reprezintă în mod clar acel conglomerat politic format din aproape toate naţiunile de pe pământ, şi anume, Organizaţia Naţiunilor Unite. Sfârşitul profeţit înseamnă eliminarea guvernării politice care nu este sacră şi care divide omenirea. Dar ce se va întâmpla cu regina-prostituată care călăreşte pe fiară?

Iată ce explică îngerul lui Dumnezeu: „Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe prostituată, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc; căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire gândul: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei împărăţia lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu“. — Apocalipsa 17:16, 17.

Astfel, profeţia arată că, cu puţin timp înainte de a fi distrusă, fiara politică va începe să o urască pe călăreaţa ei şi se va întoarce împotriva acesteia. De ce? Conducătorii şi guvernele se pare că vor simţi că puterea şi autoritatea le sunt ameninţate de religia organizată care funcţionează în interiorul graniţelor lor. Deodată, împinse de o forţă motrice, ele vor duce la îndeplinire „gândul“ lui Dumnezeu, adică decizia sa, executând judecata lui asupra imperiului mondial al religiei false, un imperiu adulter şi pătat de sângea. — Compară cu Ieremia 7:8–11, 34.

Sfârşitul acestor religii false ale lumii va veni în timp ce ele par să fie încă puternice şi influente. Da, profeţia arată că, exact înainte de a fi distrusă, prostituata va mai spune în inima ei: „Stau ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi vedea întristarea“ (Apocalipsa 18:7). Cu toate acestea, distrugerea ei va veni pe neaşteptate, spre surprinderea miliardelor ei de supuşi. Va fi unul dintre cele mai neaşteptate şi mai catastrofale evenimente din istoria omenirii.

Începând cu apariţia anticului Babilon, religiile false au exercitat o influenţă extraordinară asupra omenirii prin intermediul conducătorilor şi al susţinătorilor lor; prin doctrinele, tradiţiile şi practicile lor; prin numeroasele lor locaşuri de cult impunătoare şi prin bogăţiile lor extraordinar de mari. Dispariţia lor nu va trece în mod sigur neobservată. Astfel, îngerul căruia i s-a zis să transmită mesajul de judecată împotriva prostituatei spune lucrurilor pe nume: „Într-o singură zi vor veni nenorocirile ei: moarte, întristare şi foamete. Şi va fi arsă în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este puternic“. Prin urmare, sfârşitul Babilonului celui Mare va veni ca o lovitură de trăsnet şi va trece rapid, ca şi când s-ar întâmpla „într-o singură zi“. — Apocalipsa 18:8; Isaia 47:8, 9, 11.

Aceste cuvinte pline de forţă ale îngerului ne fac să ne punem următoarea întrebare: Va mai rămâne vreo religie, şi dacă da, care şi de ce? Dar ce indică profeţia? Acesta va fi subiectul următorului articol.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

Vinovăţia de sânge a creştinătăţii în Africa

În Apocalipsa 18:24, Biblia spune că în Babilonul cel Mare s-a găsit sângele „tuturor celor care au fost înjunghiaţi pe pământ“. Gândiţi-vă la războaiele care s-au purtat din cauza diferendelor religioase şi din cauză că conducătorii religioşi nu au reuşit să împiedice apariţia lor. Un exemplu recent îl constituie în mod clar genocidul din Rwanda, unde au fost ucise 500 000 de persoane — o treime din acestea fiind copii.

Scriitorul canadian Hugh McCullum consemnează din Rwanda: „Un preot hutu din Kigali [Rwanda] declară că eşecul bisericii în ce priveşte asigurarea îndrumării morale este inexplicabil. Având în vedere poziţia pe care o au, episcopii din societatea rwandeză ar fi trebuit să joace un rol deosebit de important. Ei ştiau de dezastrul iminent cu mult înainte ca toate crimele să se dezlănţuie. Predicatorii bisericii i-ar fi putut da ocazia aproape întregii populaţii să audă un mesaj puternic care ar fi putut împiedica genocidul. În loc să facă acest lucru, conducătorii au păstrat tăcerea“.

După ce a avut loc cel mai cumplit masacru din 1994, Justin Hakizimana, bătrân al bisericii, a rostit următoarele cuvinte cu ocazia unei mici întruniri ţinute într-o biserică presbiteriană din Kigali: „Biserica a mers mână în mână cu politica lui Habyarimana [preşedintele Rwandei]. Noi nu am condamnat acest lucru pentru că eram corupţi. Nici una dintre bisericile noastre, în special catolicii, nu a condamnat masacrele“.

Iată ce a declarat Aaron Mugemera, pastor al unei biserici, cu ocazia unei alte întruniri ţinute în Rwanda după genocid: „Biserica s-a făcut de ruşine. . . . Noi am comis crime aici începând din 1959. Nimeni nu le-a condamnat. . . . N-am avut curajul să vorbim pentru că ne era frică şi eram mulţumiţi de situaţie“.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

„Prostituata“ a influenţat întreaga lume.

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 7]

Globul: Mountain High Maps® Copyright © 1995 Digital Wisdom, Inc.