Triumful speranţei într-un mileniu

 1. Ce întrebări se ridică privitor la venirea lui Mesia?

CÎND Mesia cel atît de mult aşteptat a venit la evrei, a confirmat el oare credinţa lor iniţială într-o viaţă viitoare după înviere, sau s-a pronunţat în favoarea noii lor concepţii păgîne a nemuririi inerente a sufletului? Făcînd de cunoscut o speranţa cerească, voia el oare să indice faptul că toţi cei ce vor fi salvaţi vor merge în cer? Oare scrierile ebraice şi greceşti nu le oferă mai degrabă milioanelor de persoane speranţa de a trăi etern pe pămînt?

O VIAŢĂ VIITOARE DUPĂ ÎNVIERE

 2. Ce învăţătură a dat Isus în legătură cu speranţa unei vieţi viitoare?

² Departe de a învăţa ideea păgînă a nemuririi inerente a sufletului uman, Isus a arătat că speranţa unei vieţi viitoare depinde în mod obligatoriu de înviere. El a declarat: „Căci aşa cum Tatăl are viaţă în sine, tot aşa i-a oferit şi Fiului să aibă viaţă în sine. Si el i-a dat autoritatea să judece pentru că este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta pentru că vine ora cînd toţi cei din mormintele de amintire vor auzi glasul lui şi vor ieşi afară, cei ce au făcut binele la o înviere a vieţii, (iar) cei care au practicat lucruri rele la o înviere a judecăţii.” — Ioan 5:26–29.

 3. Ce recunosc unii teologi ai creştinătăţii cu privire la suflet?

³ Lucru interesant, unii teologi moderni ai creştinătăţii ajung la concluzia că nemurirea inerentă nu se sprijineşte nici pe scrierile ebraice nici pe scrierile greceşti. Un dicţionar (The New International Dictionary of New Testament Theology, vol 3, 1978) subliniază cît de strănă este de Vechiul Testament noţiunea unui suflet deosebit de corp şi care la moarte se separă de el. Acest dicţionar mai spune: „Matei 10:28 nu învaţă nemurirea probabilă a sufletului, ci ireversibilitatea judecăţii divine pentru păcătosul care nu se căieşte. . . . N.T. [Noul Testament] consideră omul în esenţă ca un tot şi promite transformarea persoanei în întregime, nu supravieţuirea unei anumite părţi a individului. . . . Nu poate să existe nemurire fără o înviere prealabilă.”

O SPERANŢĂ CEREASCĂ ŞI SPERANŢĂ PĂMÎNTEASCĂ

 4. Ce admit martorii lui Iehova? Ce neagă ei? De ce?

⁴ Martorii lui Iehova nu neagă faptul că, potrivit Scrierilor grecocreştine, unii creştini primesc „chemarea cerească”. (Evrei 3:1) In schimb, ceea ce neagă realmente, este faptul că această „chemare” ar fi înlocuit scopul iniţial al lui Dumnezeu care era acela de a vedea pămîntul cultivat, transformat într-un paradis şi umplut cu femei şi cu bărbati drepţi. Ei nu pot să creadă că toate profeţiile din Scrierile ebraice referitoare la restabilirea paradisului pe pămînt au devenit literă moartă. Ei sînt încă şi mai convinşi că Scrierile greco-creştine au confirmat promisiunea unui „pămînt nou” în care „va locui dreptatea”. — II Petru 3:13; Apoc. 21:1–4.

 5, 6. In ce termeni arată Biblia cu claritate că există o speranţă a) cerească şi b) pămîntească?

⁵ Un studiu atent al Bibliei le-a dat martorilor lui Iehova convingerea că speranţa creştină este dublă: darul nemuririi în cer pentru unii şi viaţa eternă pe pămînt pentru un număr foarte mare. Speranţa cerească de a ,domni’ cu Cristos, Dumnezeu le-a oferit-o celor 144 000 de „aleşi”, începînd cu apostolii şi cu primii discipoli ai lui Cristos, ca un excepţional act de „bunăvoinţă” (AV) sau de „favoare nemeritată.” (Luca 12:32; Rom. 5:17; 8:33; Apoc. 5:9, 10; 7:1–4; 14:1–4). Aşadar numai o „rămăşiţă” din ,cei ce au supravieţuit pînă la prezenţa Domnului’ trăiesc acum pe pămînt. — 1 Tes. 4:14–17; Apoc. 12:17.

⁶ Speranţa pămîntească este speranţa iniţială, aceea pe care Adam şi Eva ar fi putut s-o vadă realizîndu-se dacă ar fi rămas supuşi faţă de suveranitatea lui Iehova Dumnezeu şi n-ar fi căutat propria lor autonomie sau independenţă morală (vezi primele trei capitole din Geneza.) Omul este „pămîntesc din fire” (I Cor. 15:47) — The Jerusalem Bible. Aspiraţiile sale naturale şi dorinţele sale sînt pămînteşti. „in ce priveşte cerurile, ele îi aparţin lui Iehova, dar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor” (Ps. 115:16). Biblia spune cu claritate că Iehova ,n-a creat pămîntul în zadar, ci l-a făcut ca să fie locuit’ (Is. 45:18). Speranţa unei vieţi eterne pe pămînt, în condiţii paradisiace, este deci biblică şi totodată naturală. N-avem motive să ne ruşinăm de ea.

DOUĂ CLASE AŞTEAPTĂ MILENIUL

 7. Ce speranţă le oferă locuitorilor pămîntului promisiunea avraamică şi profeţia lui Daniel?

⁷ Întrucît ce 144 000 de israeliţi spirituali sînt „cu adevărat sămînţa lui Avram” şi „moştenitori ai unei promisiuni” (Gal. 3:26–29), trebuie să ne amintim că această promisiune pe care Dumnezeu i-a făcut-o spune: „Prin sămînţa ta vor fi binecuvîntate cu siguranţă toate naţiunile pămîntului” (Gen. 22:16–18). Profetul Daniel a vorbit şi el despre „popoare, grupuri naţionale şi limbi” care se vor supune ,regatului şi dominaţiei’ cereşti a „fiului omului”, Isus Cristos dominaţie pe care o va exercita împreună cu cei „aleşi,” numiţi şi „sfinţii Dumnezeului Cel Preaînalt. — Dan. 7:13, 14, 27; II Tim. 2:10.

 8. Cum a dovedit Pavel şi Ioan faptul că ei au înţeles că cei „aleşi” nu vor fi singurii salvaţi?

⁸ Primii creştini cunoşteau acele profeţii referitoare la cele două categorii de oameni: „sămînţa” şi „naţiunile,” „sfinţii” şi „grupurile naţionale.” Apostolul Pavel a făcut, şi el, această distincţie. După ce a vorbit despre viitorii „comoştenitori ai lui Cristos” care trebuie să fie „glorificaţi cu el” în ceruri, apostolul vorbeşte într-adevăr despre „creaţia” umană a cărei „aşteptare nerăbdătoare” este aceea de a fi „eliberată din sclavia descompunerii” sau din păcat şi, de „a se bucura de eliberarea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:15–21). Creştinilor care, ca şi el, nutresc o speranţă cerească, apostolul Ioan le-a vorbit despre Cristos ca despre „o jertfă ispăşitoare pentru păcatele noastre [ale celor „aleşi”], şi nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.” — I Ioan 2:2; 3:1–3.

 9. a) Ce primise deja Ioan, cu siguranţă, atunci cînd a scris prima sa scrisoare? b) Cum confirmă viziunile sale existenţa a două categorii de persoane salvate?

⁹ Cînd Ioan a scris aceste cuvinte el primise deja, în mod sigur, Revelaţia în cursul căreia a văzut, pe cei 144 000 israeliţi spirituali însemnaţi cu „sigilui”, iar după aceea „o mare mulţime pe care nimeni nu putea s-o numere, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile.” Aceşti oameni supravieţuiesc „marele necaz”, iar „Mielul”, Isus Cristos, îi conduce „la fîntînile cu apa vieţii” (Apoc. 7:4–17). Bineînţeles tot în cadrul aceleiaşi revelaţii, Ioan a avut o viziune despre domnia milenară a lui Isus Cristos, viziune în care se găsesc două categorii de persoane: cei ce au „parte de înviere” şi care „vor domni”, şi „oamenii pe care Dumnezeu îi va binecuvînta şi care vor fi „popoarele sale.” — Apoc. 20:1 pînă la 21:8.

10. Care sînt cele două clase care împărtăşesc astăzi speranţa mileniului? Comparaţi numărul lor.

¹⁰ Astăzi, speranţa mileniului triumfă în inima membrilor „turmei mici” chemaţi să „stea pe tronuri” în ceruri pentru a domni cu Crsitos timp de o mie de ani (Luca 12:32; 22:28–30). Această speranţă a mileniului a devenit şi aceea a „marii mulţimi” care s-a ataşat de rămăşiţa creştinilor unşi, în predicarea” acestei veşti bune a regatului (. . .) ca mărturie pentru toate naţiunile” (Mat. 24:14). Cele două clase s-au prezentat din nou cu ocazia celebrării Cinei Domnului, la 19 aprilie 1981. Numai 9 601 de persoane s-au împărtăşit din pîinea şi vinul simbolic, în întreaga lume. Într-adevăr aceasta n-a fost decît o mică „rămăşiţă” din cei 144 000 creştini care trebuie să guverneze cu Isus în regatul său milenar. Cu toate acestea, alte 5 987 893 persoane au participat la sărbătoare în calitate de observatori, dovedindu–şi astfel recunoştinţa faţă de aranjamentul pe care Iehova l-a făcut oferindu–şi Fiul ca jertfă. Aceste persoane se pregătesc cu bucurie să trăiască etern într-un paradis pămîntesc.

SPERANŢA MILENIULUI RĂMÎNE VIE

11. Cînd şi cum va deveni realitate speranţa mileniului?

¹¹ Da, speranţa mileniului este astăzi o speranţă vie. Ea va deveni realitate după „marele necaz”, cînd Cristos şi cei 144 000 de „aleşi” vor începe să domnească în ceruri pentru o mie de ani şi cînd „marea mulţime” de „oi” devenită mare la număr prin miliardele de înviaţi va intra în domeniul pămîntesc al acestui regat mesianic şi va gusta binecuvîntările de nedescris ale acestuia. — Mat. 25:34; Apoc. 20:12, 13.

12. Ce definiţie a mileniului se găseşte într-o enciclopedie?

¹² Omenirea are nevoie de o astfel de speranţă, iar oamenii pe care lumea îi numeşte „înţelepţi” recunosc acest lucru. lată de altfel definiţia pe care Enciclopedia britanică (Macropaedia, 1977) o dă mileniului: „Această perioadă de o mie de ani numită mileniu apare ca o epocă în cursul căreia aspiraţiile omului de a trăi în pace, de a fi eliberat de rău, de a vedea dreptatea dominînd pe pămînt se vor realiza în cele din urmă prin puterea lui Dumnezeu (. . .) milenarismul se ocupă de viitorul pămîntesc al familiei umane (. . .) el încearcă să răspundă prin imagini vii la întrebări ca acestea: Care este destinul final al lumii? Îşi va realiza omul vreodată visul său secular de a trăi într-un paradis pămîntesc, sau va pieri într-un foc distrugător, consecinţa a propriei sale nebunii sau a judecăţii lui Dumnezeu?” — Scriere cursivă ne aparţine.

13. a) Crezi oare că pămîntul va fi distrus prin foc? Motivează-ţi răspunsul. b) Care a fost scopul originar al lui Dumnezeu cu privire la pămînt?

¹³ Pentru unii redactori de enciclopedii ca şi pentru unii conducători religioşi lipsiţi de credinţă, aceste întrebări pot să nu prezinte decît un interes pur speculativ. Dar pentru multe persoane sincere din lumea întreagă, aceste probleme sînt cu totul concrete, actuale şi demne de cel mai mare interes. Martorii lui Iehova au gâsit răspuns la aceste întrebări în Biblie. Pentru ei speranţa de a trăi etern „într-un paradis pămîntesc” nu este „un vis secular.” Dimpotrivă, această speranţă se sprijineşte pe fundamentul sigur al unei bune cunoaşteri a Bibliei. Scrierile ebraice şi greceşti arată că Dumnezeu nu le va permite celor răi să distrugă pămîntul „printr-un foc distrugător” (Apoc. 11:18; Is. 45:18). Nici chiar el nu-l va mai distruge vreodată în viitor (Ps. 104:5). După ce l-a creat pe om şi l-a aşezat într-un paradis care se extindea pe o mică porţiune de teren Dumnezeu i-a făcut de cunoscut scopul său: omul trebuia ,să supună’ pămîntul şi să extindă paradisul pe tot globul şi să-l ,umple’ (nu peste măsură) cu femei şi bărbaţi drepţi care sâ-i fie ,asemănători lui Dumnezeu.’ — Geneza 1:26–28; 2:15.

14. De ce se poate spune că speranţa mileniului se încadrează în „scopul etern” al lui Dumnezeu?

¹⁴ Lucrul acesta este unul şi acelaşi cu „voia” lui Dumnezeu care se va îndeplini ,pe pămînt ca şi în cer,’ graţie regatului său mesianic (Mat. 6:10). Conţinutul Bibliei arată cu claritate că Dumnezeu nu şi-a abandonat scopul său iniţial (Is. 46:9, 10). Mileniul sau domnia milenară a lui Cristos se încadrează în „scopul etern” al lui Dumnezeu care este, printre altele, de a „reuni din nou toate lucrurile în Cristos, cele din ceruri şi cele de pe pămînt” (Ef. 3:11; 1:8–10). Cu alte cuvinte, mileniul nu este scopul în sine ci mijlocul prin care se ajunge la îndeplinirea scopului originar al lui Dumnezeu cu privire la pămînt.

UN VIS MATERIALIST?

15, 16. Cum a numit un preot catolic speranţa mileniului? Ce se pare că a uitat el?

¹⁵ Unii adversari religioşi îi ridiculizează pe martorii lui Iehova pentru că predică speranţa mileniului. În schimb, aceşti batjocoritori sînt foarte mulţumiţi să-i trimită pe toţi cei buni în cer şi pe toţi cei răi în flăcările eterne al infernului, ţinînd astfel pămîntul foarte departe de „scopul etern” al lui Dumnezeu. Preotul dominican francez H. C. Chéry, specializat în criticarea martorilor lui Iehova, numeşte speranţa într-un paradis restabilit pe pămînt un „vis materialist.”

¹⁶ În primul rînd, acest preot catolic uită că niciodată biserica n-a condamnat în mod categoric speranţa milenaristă şi nici n-a calificat-o ca eretică. De altfel, de ce ar fi surprinzătoare, de vreme ce această speranţă se sprijineşte pe Biblie şi majoritatea dintre primii şi cei mai celebri „părinţi ai bisericii” au văzut în ea „una din dogmele esenţiale ale credinţei creştine”? Policarp, Papias, Ireneu, Iustin Martirul şi Tertulian nutreau oare şi ei „visuri materialiste”?

17. De ce nu poate nimeni să-i acuze pe martorii lui Iehova că nutresc „visuri materialiste”?

¹⁷ Este adevărat că unii dintre ei şi, mai tîrziu şi alte persoane, au discreditat speranţa mileniului, dînd binecuvîntărilor prezise o interpretare carnală lumească, atribuindu-le uneori un sens politico-social. Dar nimeni n-ar putea să-i acuze pe martorii lui Iehova că procedează în felul acesta. Chiar în lumea hedonistăa de azi, aceşti creştini se luptă energic pentru ca materialismul şi alergarea după plăceri să nu se instaleze în viaţa lor personală şi nici în adunările lor. Ei pun accentul pe valorile spirituale, fiind perfect conştienţi că dacă vreunul din ei s-ar afunda în materialism în acest „timp al sfîrşitului”, ar risca să nu vadă niciodată mileniul (Luca 21:34–36; Dan. 12:4). Aceşti creştini nu au de gînd să instaureze mileniul prin programe de reformă socială. Ei se bizuiesc numai pe intervenţia lui Dumnezeu prin Regele său mesianic. „Regele regilor” va lupta în fruntea armatelor cereşti şi va pune căpăt el însuşi răutăţii de pe pămînt. — Apoc. 19:11 pînă la 20:3.

UN PARADIS SPIRITUAL ŞI UN PARADIS LITERAL

18. Te-ai putea aştepta să vezi paradisul spiritual dezvoltîndu-se în timpul mileniului?

¹⁸ Martorii lui Iehova trăiesc deja acum într-un paradis spiritual, dar ei au de gînd să ajungă la un grad tot mai înalt de spiritualitate pe parcursul domniei milenare a lui Cristos, cînd vor fi „deschise” „sulurile” simbolic care vor conţine cerinţele divine. — Apoc. 20:12.

19. De ce va trebui să se dea dovadă de abnegaţie şi să se lucreze din greu în timpul mileniului?

¹⁹ O lectură atenta a textelor biblice care vorbesc despre domnia milenară a lui Cristos (de exemplu Apocalipsa 20:11 pînă la 21:8) le-a descoperit de asemenea martorilor lui Iehova că cei care au o speranţă pămîntească va trebui să dea dovadă de o mare abnegaţie în timpul mileniului. Intr-adevăr, cultivarea şi înfrumuseţarea pămîntului vor pretinde multă muncă şi nu va fi vorba de a cultiva în mod egoist un colţ de paradis pentru tine şi pentru familia ta. De fapt, pentru cei ce vor supravieţui foarte apropiatul „război al zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic”, domnia milenară a lui Cristos va constitui o „zi” de judecată (Fapte 17:30, 31; Apoc. 16:14, 16)b. Aceea va fi şi o zi de judecată pentru milioanele de morţi care vor fi înviaţi şi judecaţi după lucrările ce le vor face în paradis (Ioan 5:28, 29; Luca 23:42, 43). Cei ce vor trăi deja sub domnia milenară a lui Mesia va trebui deci să-i înveţe cu generozitate pe nenumăraţii înviaţi căile dreptăţii (vezi Isaia 11:1–9). Acestea n-au nimic comun cu vreun „vis materialist”. Dimpotrivă creştinii se aşteaptă la o lucrare grea, inclusiv pe plan spiritual.

20. Ce se va întîmpla la sfîrşitul celor o mie de ani? Ce viitor se va deschide în faţa celor fideli?

²⁰ Dar mileniul nu va fi decît un început. După o încercare finală, la sfîrşitul celor o mie de ani, bărbaţii şi femeile care vor fi rămas fideli faţă de suveranitatea universală a lui Dumnezeu vor primi viaţă eternă în paradisul pămîntesc.c — I Cor. 15:24–28; Apoc. 20:7–10.

ACEASTĂ SPERANŢĂ POATE FI ŞI A TA

21, 22. a) Ce fac cu bucurie martorii lui Iehova? b) Ce speră să se cunoască într-un viitor apropiat?

²¹ Iată ce speranţă nutresc peste două milioane de martori creştini ai lui Iehova răspîndiţi în peste două sute de ţări. Ea este atît de vie în mintea şi în inima lor încît întotdeauna sînt gata să prezinte cu bucurie motivul.

²² Din 1914 evenimentele mondiale îndeplinesc profeţiile biblice şi dovedesc că noi trăim în „timpul sfîrşitului”, în ajunul unui „timp de strîmtorare” fără precedent (Dan. 12:1–4; Mat. 24:3–21). Dar rămăşiţa celor „aleşi” şi „marea mulţime” a însoţitorilor lor au primit promisiunea că vor supravieţui acest „mare necaz” (Matei 24:22; Apoc. 7:9, 10, 14). Fiecare dintre aceste două clase îşi va vedea în sfîrşit realizarea speranţelor. Eşti convins de acest lucru? Dumnezeu care oferă speranţă să vă umple cu toată bucuria şi pacea „prin credinţa voastră, ca să abundaţi în speranţă prin puterea spiritului sfînt”. — Romani 15:13.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Sub domnia milenară a lui Mesia, cei înviaţi vor învăţa căile dreptăţii