Holocaustul — De ce l-a permis Dumnezeu?

HOLOCAUSTUL a dat o lovitură credinţei multor oameni. Fie că cineva este evreu, fie că nu, întrebările care s-ar putea pune rămîn aceleaşi: Dacă există Dumnezeu, de ce a permis el Holocaustul? Este suficient dacă invocăm ‘cruzimea omului faţă de om’ pentru a explica totul? Sau ar trebui să luăm în considerare alţi factori pentru a înţelege cum bărbaţi şi femei „civilizaţi“ au putut trece cu vederea, au tolerat, proslăvit sau chiar au susţinut activ uciderile şi genocidul la scară naţională?

Comunitatea evreilor conservatori din Statele Unite a publicat recent o „Declaraţie a principiilor iudaismului conservator“ în care citim: „Existenţa răului a constituit întotdeauna cel mai serios impediment în calea credinţei. Ţinînd cont de gradul de oroare atins prin cele întîmplate la Auschwitz şi Hiroshima, această dilemă a îmbrăcat în generaţia noastră, un aspect nou şi înspăimîntător. Cum a putut permite un Dumnezeu drept şi puternic exterminarea atîtor vieţi nevinovate, iată o idee care torturează conştiinţa religioasă şi depăşeşte puterea de înţelegere“.

La fel ca milioane de alte persoane, Martorii lui Iehova simt că această problemă îi priveşte, şi aceasta cu atît mai mult cu cît un mare număr dintre tovarăşii lor de credinţă au murit în lagărele naziste. Deci, din ce cauză a tolerat Dumnezeu răul?

Voinţa liberă şi chestiunea controversată

Publicaţia evreiască mai sus-menţionată dă un răspuns parţial acestei întrebări, spunînd: „Prin crearea fiinţelor umane cu voinţă liberă, Dumnezeu şi-a limitat, în mod inevitabil, raza sa de acţiune pentru viitor. Dacă atunci cînd trebuie să aleagă între bine şi rău, individul nu are realmente posibilitatea de a alege răul, înseamnă că însuşi conceptul de alegere nu are nici un sens. Înzestrarea omenirii cu voinţă liberă poate fi considerată drept un act de iubire divină, care are în vedere propria noastră integritate şi creştere, şi aceasta chiar dacă deciziile noastre pot aduce mari suferinţe“.

Această opinie este în armonie cu ceea ce spun Scripturile ebraice. Într-adevăr, încă de la începutul istoriei sale, omenirea a avut libertatea de a alege — astfel Adam şi Eva au ales neascultarea faţă de Dumnezeu (Geneza 3:1–7), iar Cain a optat să-l asasineze pe fratele său, Abel. (Geneza 4:2–10) Israeliţii din vechime au fost puşi, de asemenea, înaintea unei alegeri. Iehova le-a spus: „Iată, pun astăzi înaintea ta viaţa şi binele, şi moartea şi răul. (...) Şi să alegi viaţa ca să te păstrezi viu, tu şi vlăstarul tău“. — Deuteronom 30:15, 19.

Există totuşi un factor esenţial pe care declaraţia evreilor conservatori l-a omis. Creatura care a început rebeliunea împotriva lui Dumnezeu şi care, mai tîrziu, a cauzat suferinţele lui Iov, este încă activă. Ea corupe gîndirea oamenilor prin opţiuni diabolice, dintre care unele au dus la înfiinţarea lagărelor de concentrare, precum şi la recurgerea la tortură şi exterminare în masă. Această creatură este în mod clar identificată în cartea lui Iov; este vorba despre Satan, un înger rebel, care a devenit Adversar al lui Dumnezeu. — Iov 1:6; 2:1, 2.

Violenţa precum şi dispreţul faţă de viaţă şi de valorile morale dovedesc că lumea de astăzi s-a corupt sub influenţa lui Satan şi a opţiunilor pe care le propune el omenirii. Tot ceea ce poate abate atenţia oamenilor de la speranţa oferită prin Regatul lui Dumnezeu — ideologii politice, dezbinări rasiale şi religioase, toxicomanie, hedonism, cultul personalităţii — toate acestea servesc scopurilor lui Satan. Nu este de mirare deci că, potrivit profeţiei biblice, expulzarea acestei creaturi perfide din cer în vecinătatea pămîntului, înseamnă „vai de pămînt şi de mare, pentru că Diavolul a coborît spre voi, cu mare mînie, ştiind că are o scurtă perioadă de timp“. — Apocalips 12:12.

Omenirea a avut şi are încă libertatea de a se supune guvernării lui Dumnezeu sau a Adversarului său, Satan. Această alegere implică o îndelungată chestiune de controversă între Dumnezeu şi Satan, care durează aproape de 6 000 de ani. Totuşi, Biblia declară că Iehova Dumnezeu a stabilit un timp limită pentru rezolvarea acestei chestiuni, şi că, începînd din 1914, omenirea trăieşte timpul sfîrşitului pentru acest sistem satanic. — 2 Timotei 3:1–5, 13.

Regatul lui Dumnezeu va face să dispară în curînd, orice urmă a răutăţii şi-i va distruge pe toţi cei care s-au complăcut în ea. Cît despre cei care aleg să facă binele, lor li se va oferi dreptul de a-i sluji lui Dumnezeu etern pe un pămînt perfect, lipsit de poluare. — Apocalips 11:18; 21:3, 4.

„Iată! Eu fac toate lucrurile noi“

În planul pe care Dumnezeu l-a conceput cu privire la pămînt şi la locuitorii săi ascultători, el a prevăzut ca amintirile penibile să fie şterse din memoria noastră: „Lucrurile anterioare nu vor mai veni în minte, nici nu se vor mai sui la inimă“. — Isaia 65:17.

Aşadar, după ce Dumnezeu îşi va extinde dominaţia asupra întregului pămînt, din mintea oamenilor va fi ştearsă, în cele din urmă, orice amintire referitoare la situaţiile dureroase pe care le-au putut trăi. În acel timp, bucuria va înlocui coşmarurile precedente căci, aşa cum spune Biblia, Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nici doliu, nici ţipăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut“. — Apocalips 21:4, 5.

Biblia arată cu claritate că este aproape timpul cînd Dumnezeu îşi va dezvălui atotputernicia sa suprimîndu-i pe cei care cauzează suferinţă, indiferent că sînt oameni sau demoni. Proverbe 2:21, 22 declară: „Fiindcă cei integri vor locui pe pămînt şi cei ireproşabili vor rămîne pe el. În ce îi priveşte pe cei răi, ei vor fi tăiaţi de pe pămînt“. Da, Dumnezeu va „provoca ruinarea celor care ruinează pămîntul“. (Apocalips 11:18) În final, va fi distrus şi Satan Diavolul.

Dumnezeu nu va mai permite oamenilor răi să devasteze pămîntul, nici să-i hărţuiască, să-i tortureze sau să-i întemniţeze pe semenii lor. Oricine va refuza să se supună acestor legi drepte nu va mai fi tolerat pe pămînt. Numai cei care vor respecta voinţa şi legile lui Dumnezeu vor putea continua să trăiască.

Cu peste 4 000 de ani în urmă, Dumnezeu „a văzut că răutatea omului era copleşitoare pe pămînt şi că orice înclinaţie a gîndurilor sale era numai rea tot timpul“. El a acţionat atunci, provocînd marele potop. (Geneza 6:5). Astăzi, există cu mult mai multe motive ca Dumnezeu să intervină încă o dată. Dar, dacă noi îi oferim încă de pe acum lauda care i se cuvine, ne este promisă viaţa eternă. — Isaia 65:17–25; Ioan 17:3; 1 Timotei 6:19.

Ce se poate spune însă despre milioanele de persoane care au murit, inclusiv victimele Holocaustului? Există vreo speranţă pentru ele? Vor fi oare uitate?