Trebuie să fim întotdeauna cinstiţi?

TOŢI oamenii sunt cinstiţi câteodată. Mulţi sunt cinstiţi aproape tot timpul. Însă câte persoane cunoaşteţi care se străduiesc să fie cinstite întotdeauna?

În zilele noastre, necinstea este întâlnită în numeroase aspecte ale vieţii, deşi majoritatea oamenilor ştiu cum o priveşte Dumnezeu. De pildă, aproape toţi oamenii cunosc porunca biblică „Să nu furi“, care este a opta dintre Cele zece porunci (Exodul 20:15). Mulţi însă cred că împrejurările justifică uneori furtul sau alte forme de necinste. Să analizăm trei situaţii în care furtul este considerat de obicei îndreptăţit.

Justifică sărăcia furtul?

Un om de stat roman a spus cândva: „Sărăcia este mama nelegiuirii“. O persoană săracă s-ar putea simţi îndreptăţită să fure, iar cei ce o văd ar putea fi de acord cu fapta sa. Dar care a fost punctul de vedere al lui Isus? El avea multă compasiune faţă de cei nevoiaşi, îi era milă de ei (Matei 9:36). Totuşi, el nu a scuzat furtul niciodată, în nicio situaţie. Atunci ce ar trebui să facă o persoană săracă?

Dumnezeu are compasiune faţă de oamenii care se străduiesc sincer să asculte de el şi le binecuvântează eforturile de a obţine cele necesare (Psalmul 37:25). Iată ce promite Biblia: „Iehova nu lasă sufletul celui drept să sufere de foame, dar respinge lăcomia celor răi“ (Proverbele 10:3). Pot cei săraci să aibă încredere în această promisiune? Victorine este ferm convinsă că da.

Victorine este văduvă şi are de crescut cinci copii care sunt încă la şcoală. Nu-i este deloc uşor. Ea trăieşte într-o ţară în curs de dezvoltare, iar ajutorul social pe care îl primeşte de la stat este mic. Victorine lucrează ca vânzător ambulant şi petrece cea mai mare parte a zilei la lucru, unde ar avea multe ocazii să fure. Însă ea nu este tentată să facă aceasta. Dimpotrivă, se străduieşte să-şi câştige existenţa muncind cinstit. De ce?

„În primul rând, eu cred că Dumnezeu este corect şi că el mă va trata în mod corect dacă îi urmez exemplul. În al doilea rând, copiii mei pot învăţa să fie cinstiţi numai dacă văd că eu sunt cinstită.“

Dar cum se descurcă Victorine? „Avem mâncare, haine şi adăpost. Au existat însă şi situaţii când am fost nevoită să apelez la prieteni, de exemplu pentru cheltuieli medicale neprevăzute. Şi am fost ajutată întotdeauna, deoarece prietenii mei ştiu că sunt sinceră când le spun cu ce mă confrunt şi că nu încerc să obţin mai mult decât am nevoie.

În plus, copiii mei învaţă să fie cinstiţi. De curând, o vecină a venit la mine şi, văzând pe masă nişte monede, m-a întrebat dacă nu mă temeam să las banii la vedere, deoarece copiii îi puteau lua. Nu i-a venit să creadă când i-am spus că ei n-ar face aşa ceva. Atunci vecina s-a gândit să-i pună la încercare. Fără ştirea mea, a lăsat la noi în casă două monede de 100 de franci într-un loc accesibil copiilor. A doua zi, când a venit la noi, a fost uimită să vadă că monedele erau tot acolo. Pot spune că a avea copii cinstiţi aduce mult mai multă bucurie decât numeroase lucruri materiale.“

„Toţi fură“

Furtul de la locul de muncă este o practică foarte răspândită. De aceea, mulţi gândesc astfel: „Toţi fură. Eu de ce n-aş fura?“. Însă Biblia spune: „Să nu urmezi mulţimea la rău“ (Exodul 23:2). Victoire a dat ascultare avertismentului biblic. A meritat să facă aceasta?

La 19 ani, ea s-a angajat la o fabrică de ulei de palmier. În scurt timp a observat că cele 40 de femei angajate acolo furau sâmburi de palmier, pe care îi ascundeau în coşuri şi îi scoteau din fabrică. La sfârşit de săptămână ele vindeau sâmburii la un preţ ce echivala cu salariul pe trei sau patru zile de lucru. Victoire spune: „Pur şi simplu toate furau! M-au îndemnat şi pe mine să fur, dar am refuzat, explicându-le că eu consider cinstea un mod de viaţă. Atunci au râs de mine şi mi-au zis că eu eram cea care avea de pierdut.

Într-o zi, când ieşeam din fabrică, a apărut pe neaşteptate directorul. El a controlat coşul fiecărei muncitoare şi a găsit sâmburi de palmier în toate coşurile în afară de al meu. Femeile care au fost prinse ori urmau să fie concediate imediat, ori trebuiau să lucreze două săptămâni fără salariu. În cele două săptămâni, colegele s-au convins că nu eu am avut de pierdut“.

„Ce-am găsit al meu să fie“

Ce simţi când găseşti un obiect de valoare pe care l-a pierdut cineva? Primul gând al multora este că, odată ce l-au găsit, obiectul le aparţine şi n-au nici cea mai mică intenţie să-l înapoieze. Deviza lor este: „Ce-am găsit al meu să fie“. Unii cred că nu greşesc cu nimic, deoarece proprietarul oricum consideră pierdut acel obiect. Alţii spun că nu este de datoria lor să-l caute pe proprietar şi că, de altfel, lucrul acesta ar presupune multe eforturi.

Care este punctul de vedere al lui Dumnezeu? În Deuteronomul 22:1–3 se arată că acela care găsea un obiect nu trebuia să şi-l însuşească, ci să-l păstreze ‘până când [proprietarul] îl căuta, şi atunci să i-l înapoieze’. Dar, dacă el nu spunea nimănui că găsise obiectul respectiv, putea fi acuzat de furt (Exodul 22:9). Este practic să procedăm la fel şi în prezent? Christine este convinsă că da.

Ea este directoare la o şcoală particulară. Într-o miercuri a primit salariul pe o lună şi, aşa cum se obişnuieşte în vestul Africii, şi-a legat bancnotele şi le-a îndesat în geantă. Apoi a oprit un taxi, o motocicletă, cu care a mers repede la o întrunire. Când a ajuns, Christine a scotocit în geantă după câteva monede pentru a-i plăti şoferului. Întrucât se lăsase întunericul, ea nu a văzut că teancul de bancnote i-a căzut pe jos.

Câteva minute mai târziu, Blaise, un tânăr de 19 ani care nu era din zonă, a trecut pe acolo. El trebuia să se întâlnească cu un prieten la aceeaşi întrunire la care mergea şi Christine. Blaise a observat teancul de bancnote şi l-a băgat în buzunar. La sfârşitul întrunirii, el i-a spus prietenului său că găsise ceva afară şi că proprietarul putea să-l sune şi să-i spună ce pierduse.

Seara, când a ajuns acasă, Christine a constatat cu groază că îi lipsea salariul pe o lună. După o săptămână i-a povestit prietenei ei Josephine despre pierderea banilor şi a aflat de la ea că o persoană care fusese la întrunire găsise ceva. Christine l-a sunat pe Blaise şi i-a explicat exact ce pierduse. A fost foarte bucuroasă când el i-a dat banii înapoi. Blaise, care ţinuse banii o săptămână, mărturiseşte: „Bucuria pe care am simţit-o când am înapoiat banii a fost mai mare decât cea pe care am simţit-o când i-am ţinut la mine“.

De ce se străduiesc ei să fie întotdeauna cinstiţi

Victorine, Victoire şi Blaise trăiesc în zone diferite şi nu se cunosc. Ei au însă ceva în comun: sunt Martori ai lui Iehova. Iar Martorii lui Iehova pun în practică ceea ce spune Biblia despre cinste. Ei aşteaptă împlinirea promisiunii lui Dumnezeu referitoare la o lume nouă: „Potrivit promisiunii sale, noi aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, iar în ele va locui dreptatea“ (2 Petru 3:13). Toţi oamenii care vor trăi atunci vor fi drepţi şi, prin urmare, cinstiţi.

Victorine ştie că, până când Dumnezeu nu va interveni pentru a schimba lucrurile, situaţia ei materială nu se va îmbunătăţi prea mult. Totuşi, ea este bogată din punct de vedere spiritual, iar aceasta nu se poate dobândi cu bani. Copiii ei sunt cinstiţi şi manieraţi. În fiecare duminică, ei le vorbesc cu bucurie semenilor despre bunătatea lui Dumnezeu, spunându-le că El va îndeplini dorinţele ‘tuturor celor ce-l cheamă în fidelitate’ şi îi va păzi „pe toţi cei ce-l iubesc“ (Psalmul 145:7, 18, 20).

Victoire a plecat ulterior de la fabrica de ulei de palmier şi a început să lucreze pe cont propriu, vânzând la piaţă garri, un fel de boabe obţinute din manioc. Întrucât este cinstită, la ea veneau mulţi cumpărători. De fapt, în scurtă vreme, Victoire a putut să lucreze mai puţin şi să petreacă mai mult timp vorbindu-le altora despre promisiunea Bibliei cu privire la o lume în care nu va mai exista necinste. Mai târziu, Victoire s-a căsătorit, iar acum ea şi soţul ei susţin cu timp integral lucrarea de predicare.

Christine şi-a pierdut banii în faţa unei Săli a Regatului a Martorilor lui Iehova. Deşi Blaise nu cunoştea prea mulţi dintre cei prezenţi la acea întrunire, ştia că aceştia sunt fraţii lui de credinţă, care se străduiesc să fie întotdeauna cinstiţi.

Câte persoane cunoaşteţi care se străduiesc să fie întotdeauna cinstite? Imaginaţi-vă că sunteţi împreună cu 50, cu 100 sau cu 200 de astfel de persoane. Martorii lui Iehova au parte de această bucurie ori de câte ori merg la Sala Regatului. De ce nu aţi merge şi dumneavoastră acolo să-i cunoaşteţi?

[Text generic pe pagina 12]

„A avea copii cinstiţi aduce mult mai multă bucurie decât numeroase lucruri materiale“ (VICTORINE)

[Chenarul de la pagina 14]

Justifică afirmaţia din Proverbele 6:30 furtul?

În Proverbele 6:30 se spune: „Hoţul nu este dispreţuit dacă fură ca să-şi sature sufletul când îi este foame“. Justifică această afirmaţie furtul? Nicidecum. Aşa cum arată contextul, Dumnezeu consideră că şi în acest caz hoţul trebuie să dea socoteală pentru fapta sa. Iată ce se spune în versetul următor: „Însă dacă este prins, va da înapoi de şapte ori mai mult, va da toate lucrurile de valoare din casa lui“ (Proverbele 6:31). Deşi fapta celui ce fură din cauză că îi este foame nu este tot atât de condamnabilă ca a celui ce fură din lăcomie sau cu intenţia de a face rău, el va trebui ‘să dea înapoi’, sau să plătească. Dacă cineva doreşte să se bucure de aprobarea lui Dumnezeu nu trebuie să se facă vinovat de furt indiferent de situaţia în care s-ar afla.