Ezechiel
16 Cuvântul lui Iehova a venit iarăși la mine, zicând: 2 „Fiu al omului, fă cunoscute cetății Ierusalim practicile ei detestabile.+ 3 Și spune: «Iată ce zice Domnul Suveran Iehova Ierusalimului: „În ce privește originea și nașterea, ești din țara canaaniților. Tatăl tău era amorit,+ iar mama ta, hetită.+ 4 La naștere, în ziua când te-ai născut, nu ți-a fost tăiat cordonul ombilical, n-ai fost spălată în apă ca să fii curățată, n-ai fost frecată cu sare și n-ai fost înfășată. 5 Nimeni n-a avut milă de tine ca să-ți facă vreunul dintre aceste lucruri. Nimeni nu s-a îndurat de tine, ci ai fost aruncată pe câmp fiindcă ai fost* detestată în ziua în care te-ai născut.
6 Când am trecut pe lângă tine, am văzut cum te zbăteai în sângele tău și ți-am zis în timp ce stăteai acolo, în sângele tău: «Rămâi în viață!». Da, ți-am zis în timp ce stăteai acolo, în sângele tău: «Rămâi în viață!». 7 Am făcut din tine o mulțime foarte mare, ca plantele câmpului. Și ai crescut, te-ai făcut mare și ai purtat cele mai frumoase podoabe. Sânii ți s-au rotunjit și părul ți-a crescut, dar erai încă goală, goală de tot”».
8 «Când am trecut pe lângă tine și te-am văzut, iată că îți venise vremea dragostei. De aceea, mi-am întins poalele veșmântului peste tine+ și ți-am acoperit goliciunea, ți-am făcut un jurământ și am intrat în legământ cu tine», zice Domnul Suveran Iehova, «și ai devenit a mea. 9 Te-am spălat cu apă, te-am curățat de sânge și te-am uns cu ulei.+ 10 Te-am îmbrăcat cu un veșmânt brodat, te-am încălțat cu sandale din piele*, ți-am înfășurat capul cu in fin și te-am îmbrăcat în veșminte scumpe. 11 Apoi te-am împodobit cu bijuterii, ți-am pus brățări la mâini și colier la gât. 12 Ți-am pus și un inel în nas, cercei în urechi și o coroană frumoasă pe cap. 13 Te împodobeai cu aur și argint, îmbrăcămintea ta era din in fin și din țesături scumpe și aveai veșminte brodate. Mâncai făină fină, miere și ulei. Te-ai făcut nespus de frumoasă+ și ai devenit demnă de a fi regină*»”.
14 „«Ți s-a dus faima* printre națiuni+ pentru frumusețea ta, căci era desăvârșită datorită splendorii mele, pe care o pusesem peste tine»,+ zice Domnul Suveran Iehova.”
15 „«Dar ai început să te încrezi în frumusețea ta+ și, din cauza faimei tale, ai ajuns o prostituată.+ Te-ai prostituat peste măsură cu toți trecătorii+ și frumusețea ta a ajuns să fie a lor. 16 Ai luat o parte din veșmintele tale și ți-ai făcut locuri înalte colorate, unde te-ai prostituat.+ Astfel de lucruri n-ar trebui să aibă loc, n-ar trebui să se întâmple. 17 De asemenea, ai luat bijuteriile* tale frumoase, făcute din aurul și argintul pe care ți-l dădusem, ți-ai făcut chipuri de bărbați și te-ai prostituat cu ele.+ 18 Ți-ai luat veșmintele brodate și le-ai acoperit* cu ele; și le-ai oferit uleiul și tămâia mea.+ 19 Pâinea pe care ți-o dădusem – făcută din făina fină, uleiul și mierea pe care ți le-am dat ca hrană – le-ai oferit-o ca mireasmă plăcută*.+ Exact așa s-a întâmplat», zice Domnul Suveran Iehova.”
20 „«Ai luat fiii și fiicele pe care mi i-ai născut+ și i-ai jertfit acestor idoli.+ Nu-ți ajunge cât te-ai prostituat? 21 I-ai înjunghiat pe fiii mei și i-ai adus ca jertfă trecându-i prin foc.+ 22 În toate practicile tale detestabile și în toată prostituția ta, nu ți-ai adus aminte de zilele tinereții tale, când erai goală, goală de tot, și te zbăteai în sângele tău. 23 După tot răul pe care l-ai făcut, vai, vai de tine!»,+ zice Domnul Suveran Iehova. 24 «Ți-ai construit câte o movilă și ți-ai făcut câte un loc înalt în fiecare piață publică. 25 Ți-ai construit locurile înalte în cel mai vizibil loc de pe fiecare stradă și ai făcut din frumusețea ta un lucru dezgustător, oferindu-te* fiecărui trecător;+ și te-ai prostituat și mai mult.+ 26 Te-ai prostituat cu fiii Egiptului,+ vecinii tăi desfrânați*, și m-ai provocat la mânie prostituându-te peste măsură. 27 Îmi voi întinde deci mâna împotriva ta, îți voi micșora porția de hrană+ și te voi lăsa în voia* femeilor care te urăsc,+ fiicele filistenilor, care au fost uluite de comportamentul tău obscen.+
28 Apoi, pentru că nu te-ai săturat, te-ai prostituat cu fiii Asiriei.+ Dar, după ce te-ai prostituat cu ei, tot nu te-ai săturat. 29 De aceea, te-ai prostituat și cu țara negustorilor* și cu caldeenii,+ dar nici așa nu te-ai săturat. 30 Cât de bolnavă* ți-a fost inima*», zice Domnul Suveran Iehova, «când ai făcut toate acestea, purtându-te ca o prostituată nerușinată!+ 31 Dar, când ți-ai construit o movilă în cel mai vizibil loc de pe fiecare stradă și ți-ai făcut un loc înalt în fiecare piață publică, tu n-ai fost ca o prostituată, fiindcă tu ai refuzat plata. 32 Ești o soție adulteră, care primește niște străini în locul soțului ei!+ 33 Prostituatelor li se oferă un dar,+ însă, în ce te privește, tu le oferi daruri tuturor celor care te iubesc cu patimă+ și le dai mită ca să vină la tine din toate părțile și să se prostitueze cu tine.+ 34 Tu nu ești asemenea celorlalte femei care se prostituează. Niciuna nu se prostituează ca tine! Tu îi plătești pe alții, nu ei pe tine. Tu faci exact invers!».
35 Așadar, ascultă cuvântul lui Iehova, femeie prostituată!+ 36 Iată ce zice Domnul Suveran Iehova: «Fiindcă poftele tale au întrecut măsura și fiindcă ți-a fost dezvelită goliciunea în timp ce te prostituai cu amanții tăi și cu toți idolii tăi detestabili și dezgustători*,+ cărora le-ai jertfit chiar sângele fiilor tăi,+ 37 de aceea, îi voi aduna pe toți amanții tăi, cărora le-ai satisfăcut plăcerile, pe toți cei pe care i-ai iubit și pe toți cei pe care i-ai urât. Îi voi aduna împotriva ta din toate părțile și îți voi dezveli goliciunea înaintea lor, iar ei te vor vedea complet goală.+
38 Te voi pedepsi așa cum merită femeile adultere+ și cele ce varsă sânge;+ și sângele tău va fi vărsat cu furie și gelozie.+ 39 Te voi da în mâna lor și ei îți vor dărâma movilele, iar locurile tale înalte vor fi distruse;+ te vor dezbrăca de veșminte,+ îți vor lua bijuteriile* frumoase+ și te vor lăsa goală, goală de tot. 40 Vor aduce împotriva ta o mulțime,+ vor arunca în tine cu pietre+ și te vor omorî cu săbiile.+ 41 Îți vor da foc la case+ și vor executa judecata asupra ta înaintea ochilor multor femei. Voi pune capăt prostituției tale+ și nu vei mai da plată. 42 Îmi voi potoli furia pe care o am împotriva ta+ și nu voi mai fi indignat din cauza ta;+ mă voi liniști și îmi va trece mânia».
43 «Pentru că nu ți-ai adus aminte de zilele tinereții tale+ și m-ai mâniat cu toate aceste lucruri, voi aduce asupra capului tău consecințele căilor tale», zice Domnul Suveran Iehova, «și vei înceta cu acest comportament obscen și cu toate practicile tale detestabile.
44 Iată că orice om care spune proverbe va folosi acest proverb cu referire la tine: „Așa mamă, așa fiică!”.+ 45 Tu ești fiica mamei tale, care și-a disprețuit soțul și copiii. Și ești sora surorilor tale, care și-au disprețuit soții și copiii. Mama voastră era hetită, iar tatăl vostru era amorit».”+
46 „«Sora ta mai mare este Samaria,+ care locuiește la nord de tine* cu fiicele ei*,+ iar sora ta mai mică este Sodoma,+ care locuiește la sud de tine* cu fiicele ei.+ 47 Tu nu numai că ai umblat pe căile lor și ai urmat practicile lor detestabile, dar, în scurt timp, conduita ta a devenit și mai depravată decât a lor.+ 48 Viu sunt eu», zice Domnul Suveran Iehova, «că Sodoma, sora ta, și fiicele ei nu au făcut ce ați făcut tu și fiicele tale. 49 Iată care a fost nelegiuirea Sodomei, sora ta: Ea și fiicele ei+ au fost mândre,+ au avut pâine pe săturate+ și au trăit fără griji,+ dar nu i-au ajutat pe cei năpăstuiți și săraci.+ 50 Ele au continuat să fie trufașe+ și să facă lucruri dezgustătoare înaintea mea.+ De aceea, am considerat că trebuia să le înlătur.+
51 Cât despre Samaria,+ ea n-a comis nici jumătate din păcatele tale. Tu ai făcut mai multe lucruri detestabile decât surorile tale, astfel că ele au părut drepte având în vedere toate practicile tale detestabile.+ 52 Va trebui să-ți porți umilirea pentru că ai justificat purtarea* surorilor tale. Întrucât păcatele tale sunt mai detestabile decât ale lor, ele sunt mai drepte decât tine. De aceea, să-ți fie rușine și să-ți porți umilirea, pentru că ai făcut ca surorile tale să pară drepte».
53 «Îi voi strânge pe captivii lor, pe captivii Sodomei și ai fiicelor ei și pe captivii Samariei și ai fiicelor ei; împreună cu ei îi voi strânge și pe captivii tăi,+ 54 ca să-ți porți umilirea. Și te vei simți umilită pentru că le-ai adus mângâiere prin tot ce ai făcut. 55 Sora ta Sodoma și fiicele ei se vor întoarce la starea lor dinainte și sora ta Samaria și fiicele ei se vor întoarce la starea lor dinainte, iar tu și fiicele tale vă veți întoarce la starea voastră dinainte.+ 56 Pe Sodoma, sora ta, n-ai considerat-o demnă de a o aminti în ziua mândriei tale, 57 înainte să-ți fie dată pe față răutatea.+ Acum, fiicele Siriei și vecinele ei te batjocoresc, iar fiicele filistenilor,+ toate fiicele din jurul tău, te tratează cu dispreț. 58 Vei suporta consecințele comportamentului tău obscen și ale practicilor tale detestabile», zice Iehova.”
59 „Căci iată ce spune Domnul Suveran Iehova: «Îți voi face așa cum ai făcut tu,+ fiindcă ai disprețuit jurământul încălcând legământul meu.+ 60 Dar îmi voi aduce aminte de legământul pe care l-am făcut cu tine în zilele tinereții tale și voi încheia cu tine un legământ veșnic.+ 61 Și îți vei aduce aminte de purtarea ta și te vei simți umilită+ când le vei primi pe surorile tale, pe cele mai mari decât tine și pe cele mai mici decât tine. Și ți le voi da ca fiice, dar nu datorită legământului cu tine».
62 «Eu însumi voi încheia legământul meu cu tine; și vei ști că eu sunt Iehova. 63 Atunci îți vei aduce aminte și, din cauza umilirii tale, îți va fi prea rușine să-ți deschizi gura+ când voi face ispășire pentru tine, în ciuda a tot ce ai făcut»,+ zice Domnul Suveran Iehova.”