Revelația lui Ioan (Apocalipsa)
14 Apoi m-am uitat și iată că Mielul+ stătea pe muntele Sion+ și cu el erau 144 000,+ care aveau scrise pe frunte numele său și numele Tatălui său.+ 2 Și am auzit venind din cer un sunet ca vuietul multor ape și ca zgomotul unui tunet puternic. Sunetul pe care l-am auzit era ca al unor cântăreți care se acompaniază la harpă. 3 Ei cântă înaintea tronului și înaintea celor patru creaturi vii+ și a bătrânilor+ ceea ce pare a fi o cântare nouă.+ Nimeni nu putea să învețe această cântare decât cei 144 000,+ care au fost cumpărați de pe pământ. 4 Ei sunt cei care nu s-au pângărit cu femei; de fapt, sunt virgini.+ Ei sunt cei care îl urmează neîncetat pe Miel oriunde merge.+ Au fost cumpărați+ dintre oameni ca prime roade+ pentru Dumnezeu și pentru Miel, 5 iar în gura lor nu s-a găsit înșelătorie; ei sunt fără pată.+
6 Și am văzut alt înger, care zbura prin mijlocul cerului* cu o veste bună veșnică pentru a o anunța locuitorilor pământului, la orice națiune, trib, limbă și popor.+ 7 El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-i glorie, pentru că a sosit ora judecății sale!+ Închinați-vă Celui care a făcut cerul și pământul, marea+ și izvoarele de apă!”.
8 Și a urmat alt înger, al doilea, care zicea: „A căzut!+ A căzut Babilonul cel Mare,+ cetatea care a făcut ca toate națiunile să bea din vinul pasiunii ei*, vinul imoralității ei sexuale*!”.+
9 Și a urmat alt înger, al treilea, care zicea cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei+ și imaginii ei și primește un semn pe frunte sau pe mână,+ 10 va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, care este turnat nediluat în paharul mâniei Sale,+ și va fi chinuit cu foc și sulf+ sub privirile îngerilor sfinți și sub privirile Mielului. 11 Fumul chinului* lor se va ridica pentru totdeauna, da, veșnic.+ Cei ce se închină fiarei și imaginii ei și primesc semnul numelui ei+ nu vor avea odihnă nici ziua, nici noaptea. 12 De aceea au nevoie de perseverență sfinții,+ cei care respectă poruncile lui Dumnezeu și țin cu tărie la credința+ în* Isus”.
13 Și am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Fericiți sunt cei care mor de acum înainte în unitate cu Domnul!+ Da – spune spiritul – să se odihnească de munca lor grea, fiindcă lucrurile pe care le-au făcut îi însoțesc”.
14 Apoi m-am uitat și iată: un nor alb. Pe nor stătea cineva care semăna cu un fiu al omului;+ el avea o coroană de aur pe cap și o seceră ascuțită în mână.
15 Din sanctuarul templului a ieșit alt înger, care striga cu glas tare către cel ce stătea pe nor: „Folosește-ți secera și seceră! A sosit ora secerișului, căci secerișul pământului este întru totul copt!”.+ 16 Și cel care stătea pe nor și-a trecut secera peste pământ și pământul a fost secerat.
17 Și din sanctuarul templului, care este în cer, a ieșit alt înger; avea și el o seceră ascuțită.
18 De la altar a ieșit alt înger, care avea autoritate asupra focului. El a strigat cu glas tare către cel care avea secera ascuțită: „Folosește-ți secera ascuțită și culege ciorchinii viței-de-vie a pământului, pentru că strugurii ei s-au copt!”.+ 19 Îngerul și-a trecut secera peste pământ, a cules vița-de-vie a pământului și a aruncat-o în marele teasc al mâniei lui Dumnezeu.+ 20 Strugurii au fost călcați în teasc în afara orașului, iar din teasc a ieșit sânge până la frâiele cailor, pe o distanță de 1 600 de stadii*.