Faptele apostolilor
26 Agripa+ i-a zis lui Pavel: „Ți se permite să vorbești în apărarea ta”. Atunci Pavel și-a întins mâna și a spus:
2 „Mă consider fericit, rege Agripa, că pot să-mi prezint astăzi apărarea înaintea ta cu privire la toate lucrurile de care mă acuză iudeii+, 3 mai ales pentru că tu cunoști bine toate obiceiurile iudeilor, precum și neînțelegerile dintre ei. De aceea, te rog, ascultă-mă cu răbdare!
4 Modul de viață pe care l-am dus încă din tinerețe în mijlocul poporului* meu și la Ierusalim este cunoscut de toți iudeii+ 5 care mă știau dinainte. Ei pot să depună mărturie, dacă vor, că am trăit ca fariseu+, potrivit celei mai stricte secte a religiei noastre*+. 6 Totuși, acum sunt judecat pentru speranța în promisiunea pe care le-a făcut-o Dumnezeu strămoșilor noștri+; 7 este aceeași promisiune pe care cele 12 triburi ale noastre speră să o vadă împlinită aducându-i cu stăruință lui Dumnezeu un serviciu sacru zi și noapte. Pentru această speranță sunt acuzat de iudei+, o, rege!
8 De ce vi se pare* de necrezut că Dumnezeu scoală morții? 9 Și eu eram convins că trebuie să mă împotrivesc prin toate mijloacele numelui lui Isus Nazarineanul. 10 Și așa am și făcut la Ierusalim, astfel că pe mulți dintre sfinți i-am aruncat în închisoare+, fiindcă primisem autoritate de la preoții principali+. Iar când trebuiau să fie executați, îmi dădeam votul împotriva lor. 11 Am căutat să-i forțez să-și renege credința pedepsindu-i adesea în toate sinagogile. Și, pentru că eram foarte furios pe ei, am mers până acolo încât i-am persecutat și în alte orașe.
12 În acest scop mă duceam la Damasc cu autoritate și împuternicire de la preoții principali. 13 Pe la amiază, o, rege, am văzut pe drum o lumină mai puternică decât a soarelui, care a strălucit din cer în jurul meu și în jurul celor ce călătoreau cu mine+. 14 Am căzut toți la pământ, iar eu am auzit un glas care mi-a zis în limba ebraică: «Saul, Saul, de ce mă persecuți? Îți faci rău dând întruna cu piciorul în țepușe». 15 Dar eu am zis: «Cine ești, Doamne?». Și Domnul a spus: «Sunt Isus, pe care tu îl persecuți. 16 Dar ridică-te și stai în picioare. Iată de ce mă arăt ție: ca să te aleg slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor pe care te voi face să le vezi cu privire la mine+. 17 Te voi scăpa de poporul acesta și de cei din națiuni, la care te trimit+ 18 ca să le deschizi ochii+ și să-i întorci din întuneric+ la lumină+ și de sub autoritatea lui Satan+ la Dumnezeu și, astfel, să primească iertarea păcatelor+ și o moștenire printre cei sfințiți, prin credința lor în mine».
19 Prin urmare, rege Agripa, am ascultat porunca primită prin această viziune cerească 20 și le-am dus mai întâi celor din Damasc+, apoi celor din Ierusalim+ și din tot ținutul Iudeei, precum și națiunilor acest mesaj: că trebuie să se căiască și să se întoarcă la Dumnezeu făcând fapte care dovedesc căință+. 21 Din acest motiv m-au prins iudeii în templu și au încercat să mă ucidă+. 22 Totuși, pentru că am simțit ajutorul lui Dumnezeu, am continuat până în ziua de azi să le depun mărturie atât celor mici, cât și celor mari, fără să spun nimic altceva decât ceea ce au spus Profeții și Moise că se va întâmpla+: 23 că Cristosul avea să sufere+ și că, fiind primul care urma să fie înviat* din morți+, avea să predice și să aducă lumină atât acestui popor, cât și națiunilor+”.
24 Și, în timp ce Pavel spunea aceste lucruri în apărarea sa, Festus a zis cu glas tare: „Ți-ai pierdut mințile, Pavel! Învățătura ta multă te duce la nebunie!”. 25 Dar Pavel a zis: „Nu mi-am pierdut mințile, Excelența Ta, Festus. Dimpotrivă, ceea ce spun este adevărat și rațional. 26 De fapt, regele căruia îi vorbesc atât de deschis știe bine aceste lucruri. Sunt convins că niciunul dintre ele nu scapă atenției sale, căci nu s-au făcut în secret+. 27 Crezi tu, rege Agripa, în Profeți? Știu că crezi”. 28 Dar Agripa i-a zis lui Pavel: „Curând m-ai convinge și pe mine să devin creștin!”. 29 Atunci Pavel a spus: „Mă rog lui Dumnezeu ca, fie curând, fie mai târziu, nu numai tu, ci toți cei care mă ascultă azi să fie așa cum sunt eu, în afară de aceste lanțuri”.
30 Atunci regele s-a ridicat și, la fel, guvernatorul, Berenice și bărbații care stăteau cu ei. 31 Și, în timp ce ieșeau, își spuneau unii altora: „Omul acesta nu face nimic care să merite moartea sau închisoarea+”. 32 Agripa i-a zis apoi lui Festus: „Omul acesta putea fi eliberat dacă nu făcea apel la Cezar+”.